Talmudul în comentariul lui A. Cohen [5]

Partea întâi, a doua, a 3-a, a 4-a.

***

Ochiul rău/ dedeochiul, p. 367.

Ochiul rău ca invidie, p. 369.

strălucirea ochiului poate avea efecte funeste”, p. 369.

„ a evita să stârnești invidia”, p. 370.

*

Autorul recunoaște că, de la o vreme, „înșiși rabinii au cedat [superstițiilor] și…credulitatea a precumpănit asupra credinței”, p. 372.

*

Magicienii care creau iluzii optice, p. 373.

Vrăjitorii care fermecau șerpi, p. 373.

Necromancianul: cel posedat de un demon în cimitir, p. 373.

*

Simeon ben Șetah (a trăit în secolul I î. d. Hr.) a spânzurat 80 de vrăjitoare, într-o singură zi, în Ascalon, p. 379.

*

Nu puteai să intri însă în marele sanhedrim dacă nu cunoșteai vrăjitoria, p. 379. Ca știință sau ca practică?

Rași, un comentator, spune că trebuia să știe vrăjitoria ca știință…ca să îi poată detecta pe vrăjitori, p. 379.

*

Ghicitul cu nevăstuica, cu pasărea și cu peștele, p. 379.

Despre cineva care cunoștea „limbajul păsărilor”, p. 379.

Credința în soartă și în influența planetelor, p. 380.

Ghicirea cu Sfânta Scriptură, p. 383.

Discuția care a avut loc în cimitir, noaptea, între „sufletele a doi morți”, p. 384.

*

„Rabinii considerau visele ca un mijloc de comunicare cu Dumnezeu”, p. 386.

Vis și interpretare, p. 390.

Explicații năucitoare ale viselor: cine visează că mănâncă carne de bou se îmbogățește, cel care visează o pisică înseamnă că cineva îi va închina un cântec frumos, p. 390, cel care visează o vie bogată înseamnă că femeia lui nu va avorta, cel care visează rodii sau măsline va prospera în afaceri, care visează un țap va avea un an binecuvântat, iar dacă visezi o gâscă devii înțelept, p. 391, probabil: înțelept ca gâsca.

Superstiții prezente în Talmud: firul roșu de ață legat de deget, aruncarea de pietre în apă, bătutul din palme și dansul în fața flăcării, p. 392, femeile tăceau când pregăteau lintea…pentru ca aceea să se facă mai repede, p. 393.

Asmodeu = regele demonilor, p. 395.

Era superstițios faptul de a trece printre doi oameni sau printre două animale, p. 395.

Metodele de „înșelare” ale sorții, p. 396.

Mâncau praz, sfeclă, dovleac, curmale de anul nou, cu intenția ca acestea să se înmulțească la ei în noul an care începea, p.  396.

*

Geamătul câinilor era interpretat ca o simțire a îngerului morții, p. 396.

Lucruri care „aduc” sărăcia (o altă superstiție): atârnarea unui coș cu bucate, împrăștierea tărâțelor, azvârlirea firimiturilor pe lângă casă, p. 397.

*

Doi martori pentru stabilirea unui fapt, p. 412.

Pedepsirea drastică a mărturiei false, p. 412.

Ancheta contradictorie, p. 416.

*

Cum era omorâtă vrăjitoarea: spânzurată de mâini pe un stâlp, ca animalul la măcelărie, p. 422.

*

Omorâți prin lapidare/ bătaie cu pietre: cei care se făceau vinovați de incest, homosexualitate, zoofilie, blasfemie, idolatrie, necromanție, divinație, profanarea șabatului/ a zilei de odihnă/ a sâmbetei, blestemarea părinților, desfrâu cu o tânără logodită, vrăjitorie, împotrivire față de părinți, p. 423.

Așa că musulmanii de azi, care condamnă și execută în piața publică, nu au făcut altceva decât să preia legislația mozaică în modul lor de a fi.

*

Cel condamnat la ardere de viu: era băgat până la genunchi în gunoi, gâtul îi era înconjurat de un colier de care trăgeau doi inși până când condamnatul era forțat să deschidă gura, executorul aprindea o meșă și i-o arunca în gură, focul intrând în cel condamnat și îi ardea măruntaiele, p. 423.

*

Decapitarea se făcea cu sabia, așa cum făceau și romanii, p. 423.

*

Erau condamnați să moară arși de vii: un bărbat care s-a culcat cu mama și cu fiica și fiica preotului care s-a prostituat, p. 423.

*

Erau decapitați: ucigașii și idolatrii, p. 424.

*

Prin strangulare erau omorâți cei care: își loveau părinții, care vindeau un israelit drept sclav, cei care nu respectau instanțele superioare, profetul fals, adulterinul, martorul fals împotriva fiicei unui preot, cel care se culca cu fiica unui preot, p. 424.

*

Cel pasibil de două suplicii îl suferea pe cel mai greu, p. 242.

*

Scara supliciilor: lapidare, omorât în foc, decapitare, strangulare, p. 242.

*

Înainte de execuție, osânditului i se dădea o băutură cu efect stupefiant, p. 424.

Cel mai adesea, băutura dinaintea morții era formată din tămâie amestecată cu vin, p. 424.

Închisoare pe viață: pentru cel care a ucis fără martori, p. 424.

Biciuirea era pentru încălcarea unei prescripții negative a Torei, p. 425.

Maximul loviturilor cu biciul: 39, p. 425.

*

Cum se făcea flagelarea: condamnatul era legat cu ambele mâini de un stâlp, cel trimis de sinagogă să asiste la pedeapsă îi rupea veșmintele în față și îi despuia pieptul, în spatele condamnatului era o piatră pe care se urca flagelatorul și condamnatul era lovit de deasupra, o treime de lovituri date pe piept și două treimi pe spate, p. 425-426.

Și, colac peste pupăză, în timp ce condamnatul era lovit, el stând îndoit/ chircit, judecătorul îi citea un text de factură religioasă, p. 426.

*

Dacă în timpul flagelării, cel flagelat făcea pe el, nu mai era bătut, p. 426.

*

În p. 436, autorul vorbind despre distrugerea templului de la Ierusalim, scrie apendicele: „Dea Domnul ca el [templul de la Ierusalim n.n.] să fie reclădit repede în zilele noastre”, p. 436. Chiar vor asta? Pe același loc?!

*

Sukot = sărbătoarea corturilor și Șavuot = a Rusaliilor, p. 441. Traducătorul nu a spus Cincizecime…ci Rusalii, cu termenul ortodox. Și de aceea am spus că el cunoaște terminologia ortodoxă…și o folosește în această traducere.

*

Hazaka = îngrijire/ ocupație, p. 447.

Moștenirea e transmisă de tată fiilor, p. 449.

Frații își întrețin surorile nemăritate odată cu moartea tatălui lor, p. 452.

*

Despre Mesia de la p. 453…

Vârsta de aur a lui Israel e în viitor, când va veni Mesia, p. 453.

Mașiah = Unsul = Mesia, p. 453.

Hillel e singurul care a afirmat că Mesia a venit în timpul Sfântului Ezechia, p. 453.

*

Cine „va fi” Mesia Talmudului? R: „o ființă omenească însărcinată să îndeplinească misiunea mântuitoare. Nicăieri Talmudul nu profesează credința într-un Mesia supraomenesc”, p. 454.

Deci nu e Dumnezeu și om ci e doar om. Astfel toate profețiile mesianice sunt șterse cu buretele dintr-un foc…

*

Unii rabini au spus că Mașiah e Sfântul David, p. 454. Alții au spus că e Menahem, fiul Sfântului Ezechia, p. 455. Iar unii rabini interpretau pe „lovit” din Is. 53, 4 ca fiind vorba de „lepră”, și așteptau un Mesia care, anterior, fusese bolnav de lepră, cf. p. 455, n. 1. Ce jalnică interpretare!

*

Un rabin spunea că Mesia se numește Țemah, p. 456, altul că se numește Bar Nafle = Fiul celui căzut, p. 456, o singură dată vorbește cineva de Mesia, fiul lui Iosif,  p. 456.

*

Ideea e că Mesia e așteptat ca să unească triburile lui Israel, p. 464. Care triburi când acum avem de-a face cu un stat?

Însă „reunirea triburilor” va fi precedată de „restaurarea cetății sfinte”, numită de autor „un eveniment miraculos”, p. 464.

*

era mesianică trebuie să inaugureze o fericire desăvârșită”, p. 456. Una telurică…dacă Mesia e „doar om”.

*

Mesia va elibera pe Israel de cei care îl oprimă, p. 465. Situația e alta: pe Israel nu îl mai oprimă nimeni…dar el oprimă pe mulți, mai mult sau mai puțin „oficial”, din punct de vedere financiar.

*

Și Talmudul vorbește de o fericire pământească intermediară…între aici și veșnicie, p. 466, care durează între 40 de ani și 7000 de ani, p. 466.

Câți ani însă trebuie să aibă „Mesia” ăsta, când vine, ca să mai trăiască încă 40 de ani? Și cum ar trăi 7000 de ani…„un simplu om”?

*

Se crede în învierea morților, p. 466 sq.

Înviere care urmează după „pacea mesianică” ce variază între 40…și 7000 de ani.

Saducheii și samaritenii nu credeau în învierea morților, p. 470.

*

Unii rabini vorbesc doar despre învierea celor buni, care o merită, p. 472. Adică doar evreii vor învia, p. 472, pe când …restul…să fie „sănătoși”!

*

Interesant e faptul, că autorul nostru îi numește pe unii rabini drept „rabini încăpățânați”, p. 472. E pentru prima dată când autorul face o asemenea remarcă depreciativă la adresa rabinilor Talmudului.

Ce făceau ăștia de erau așa, cu capul tare? Ei spuneau că: „aceia care au murit în afara țării lui Israel nu vor reînvia”, p. 473.

Și asta…pentru că nu le mai dă voie unor evrei…să trăiască unde vor ei, și nici autorului, care trăiește în Franța…dacă traducerea cărții s-a făcut din limba franceză.

*

Concluzie: Talmudul e plin de legitate oarbă, de conjecturi fără noimă, de superstiții, de prostii cu carul, de o înțelepciune tipicară și resentimentară, care practică exclusivismul și sadismul.

Este expresia cea mai elocventă a ce poate să gândească oamenii despre sfințenie și voia lui Dumnezeu în absența harului dumnezeiesc și a unei profunde înțelegeri a lucrurilor.

*

Talmudul vorbește despre o înviere a oamenilor cu aceleași infirmități avute la moarte, p. 475.

Păgânii nu au parte de lumea viitoare, p. 481…iar pentru evrei…creștinii sunt „păgâni”.

Se vorbește și despre o Judecată finală, p. 483.

Talmudul afirmă că trupul „se descompune” la 12 luni după moarte, p. 490.

*

Însă Talmudul, precizează autorul, nu afirmă și existența unei „pedepse eterne”, p. 491.

 Și aceasta, pentru că puțin mai încolo, autorul vorbește despre faptul că păcătoșii lui Israel și păgânii au parte de următoarele lucruri după moarte: după 12 luni de stat în Ghehinom/ Ghehenă cu trupul, trupurile lor sunt nimicite și sufletele sunt arse, p. 492.

Și de aia nu sunt pedepse veșnice în Talmud…pentru că evreii răi și păgânii sunt desființați ontologic.

Mai e nevoie să subliniem exclusivismul și antiumanismul acestei perspective eshatologice, dacă se predică faptul că non-evreii vor fi desființați ontologic?

Nu naște asta în capul unor evrei, înfierbântați de buna părere despre ei înșiși, că toți ceilalți oameni sunt niște nimicuri bune de exterminat?

Și există un rabin recent (despre care am amintit în Lumea postmodernă și depersonalizarea omului), care afirma faptul că un evreu, numai prin faptul că e evreu, e „mai prețios” decât întreaga umanitate iar ceilalți nu valorează nici cât o muscă.

*

Și o „tradiție” amintește faptul, că chinurile din Ghehenă sunt „suspendate” în zi de șabat, p. 497.

Gan Eden = grădina Eden, p. 498.

Arborele vieții din Eden, după Talmud, rodește 500.000 de varietăți de fructe, p. 504.

*

Cf. bibliografiei finale, Talmudul (în integralitatea lui…nu acest comentariu selectiv) e citibil în 11 volume, în franceză, în ed. Paris 1878-1889: M. Schwab, Le Talmud de Jérusalem traduit, iar în engleză, în ediția: M. L. Rodkinson, The Babylonian Talmud, 1902, 10 vol.

Talmudul în comentariul lui A. Cohen [4]

Partea întâi, a doua, a 3-a

***

Onestitatea și…lucru rar: „integritatea în afaceri”, p. 318.

 *

Se observă că traducătorul nostru a updatat limbajul Talmudului pentru vremea noastră și că are o cunoaștere a limbajului ortodox românesc…pentru că se exprimă în termenii proprii unui creștin ortodox.

*

E interzisă frauda și înșelăciunea, p. 320.

Despre iertare, p. 320 sq.

Acceptarea scuzelor și neținerea minte a necazului, p. 321.

„o cumpătare înțeleaptă”, p. 323.

Împotriva luxului, p. 324.

Se poate bea vin, p. 324 sq.

Importanța medicului într-o comunitate, p. 336.

*

Curățenia personală, p. 337.

Băile de aburi la baia publică, p. 338.

Curățenia intimă: „cea mai bună măsură de prevenire a bolilor”, p. 339.

Regim alimentar cumpătat, p. 341.

Mâncarea…atunci când ne e foame, p. 341.

Luarea mesei stând așezat, p. 342.

Mersul peste măsură e considerat de Talmud „un rău pentru ochi”, p. 342.

*

Trebuie să avem „o stare de spirit veselă și satisfăcută”, p. 343.

Pâinea trebuie mâncată dimineața, p. 344.

Omul trebuie să își înceapă ziua „cu stomacul satisfăcut”, p. 344.

*

Inima e sediul minții, p. 344, lucru pe care Ortodoxia l-a subliniat foarte mult în întreaga practică isihastă.

*

Pâinea: din făină de grâu curat, p. 344.

Iar pâinea trebuie mâncată rece și nu caldă, p. 344.

Pâinea trebuie să fie făcută cu sare, p. 344.

Sarea îndulcește carnea, spune Talmudul, p. 344.

Cel care bea apă după mâncare nu va suferi de indigestie, p. 344-345.

Carnea era un lux, ca și azi, pentru săraci, p. 345.

Talmudul pledează pentru coacerea legumelor și nu pentru mâncarea lor crudă, p. 346.

Alimente „bune”: bobul, varza, sfecla, usturoiul, ridichea, chimionul negru, peștele, oul, curmala, p. 345-348.

Aliment „rău”: ceapa, p. 346.

*

Ce agravează bolile: carnea de bou, carnea grasă, carnea friptă, carnea de pasăre, ouăle prăjite, bărbieritul, consumul de lapte și brânză, scăldatul, mâncatul alunelor și al castraveților, p. 349.

Regimul alimentar, p. 349.

Dispoziții superstițioase în materie de tratare de boli, p. 351.

Febra ghira, p. 351.

*

Kohen = bărbat descendent din Sfântul Aaron, p. 352.

*

Capitolul de demonologie începe la p. 355.

Talmudul vorbește despre realitatea demonilor și a posesiei satanice, p. 355.

Mazikimii = duhuri răufăcătoare, p. 355.

Demonii sunt creați de Dumnezeu…dar ei s-au răspândit, spune Talmudul în mod aiuritor, pentru că au avut „raporturi sexuale” cu prima pereche de oameni, p. 356.

Talmudul însă crede că oamenii se pot „transforma” în lilieci, vampiri, urzici, șerpi, demoni, p. 356, după cum se vede păgânismul amestecându-se într-un mod tulburător cu prescripțiile Scripturii și cu diverse superstiții.

Dar demonii, continuă Talmudul, pot să aibă „relații sexuale” cu oamenii, tocmai pentru că sunt angelo-umani: au aripi, zboară peste tot și cunosc viitorul precum Îngerii dar mănâncă, beau, procreează și mor precum oamenii, p. 357.

*

În p. 358 ni se dă un exemplu de vrăjitorie talmudică prin care „îi putem vedea” pe demoni:  trebuie să se ia un pisic negru, să se ardă în foc (alo, protecția animalelor?) până se face pulbere și să ne punem peste ochi acea pulbere.

Cum poți să susții „teologic”, toate aceste extravaganțe magice și superstițioase?

*

Demonii preferă apa, clădirile ruinate, veceurile, p. 358-359.

Însă Talmudul „exorcizează” veceurile cu descântece, cf. 359-360.

Șabriri = demonul orbirii, p. 361.

Demonii fug de lumină și caută întunericul, p. 361.

Duhurile atacă și oameni și animale, p. 363.

Lilit e „principalul demon-femelă”, adică demonii au și sex în Talmud, p. 364.

Lilit îl poate „răpi” pe un bărbat care stă singur în casă, p. 364.  În ce scop?

Lilit însă e nenorocită rău de tot…pentru că în afară de faptul că „răpește” bărbați visători…„atacă” lehuzele și „le răpește” copiii, p. 364.

Pe lângă descântece, Talmudul pledează și pentru amulete, p. 364.

*

Și iată cum „exorcizează” Talmudul demonii printr-un descântec aidoma „mamii Omida”: „Crapă, fii blestemat, frânt și alungat, fiu al noroiului, fiu al unui necurat, fiul lutului, asemănător cu Șamgaz, Merigaz și Istemaa”, p. 364.

*

Numerele pare sunt socotite nenorocoase, p. 364.

Un rabin povestește despre „demonul Iosif”, p. 364. Are de-a face cu Sfântul Iosif, logodnicul Prea Curatei Fecioare?

Talmudul susține nerozia că Sfântul Solomon „se folosea” de „incantații pentru combaterea demonilor”, p. 365.

Josephus (Iosif Flaviu) afirmă nebunia că Sfântul Solomon „se folosea” de vrăji pentru „a-i vindeca” pe oamenii bolnavi, p. 365.

Autorul, se pare, nu mai vrea să facă niciun efort ca să „scuze” Talmudul pentru asemenea păgânisme.

*

Despre amulete în inel, p. 365.

Talmudul în comentariul lui A. Cohen [3]

Partea întâi, a doua

***

Cinstirea părinților e obligație religioasă în Talmud, p. 260. Chiar dacă ești cerșetor, tot trebuie să împlinești porunca referitoare la părinți, p. 260.

Doar cinstirea de Dumnezeu depășește cinstirea datorată părinților cf. Talmudului, p. 260.

Tatăl și mama sunt egali în ceea ce privește pietatea filială față de ei, p. 261.

Rabinii și atenția lor exagerată pentru mamă, p. 262-263.

Rabinul care medita la munca pe care a depus-o Sfântul Adam pentru a se hrăni și a-și face haine, p. 267.

*

Omul trebuie să vină în sprijinul colectivității, p. 267.

Talmudul descurajează viața trăită în izolare, p. 268.

Respectarea obiceiurilor „înrădăcinate”, p. 269.

Prietenie, p. 270.

Supunere față de superiori și amabilitate față de cei care îți cer ajutorul, p. 271.

Loialitatea față de stat, p. 271.

Guvernantul trebuie să primească aprobarea divină, p. 272.

Iubirea pentru muncă dar neprietenie față de cei care ne conduc, p. 273.

*

Munca e cerută de Talmud și pentru a se păstra „ordinea socială”, p. 274.

Demnitatea muncii, p. 275.

Munca manuală, p. 277.

Tatăl care nu-și învață fiul o meserie îl lasă să fie hoț, p. 279.

Talmudul consideră faptul de a fi conducător de măgari, cămilar, marinar, bărbier, cioban și buticar drept meserii practicate de hoți, p. 279.

Talmudul respinge în mod aspru cămătăria, p. 279…dar evreii sunt cunoscuți tocmai datorită cămătăriei bancare, pe care o practică la greu.

*

Patronul trebuie să aibă grijă de angajații săi, p. 281.

Trebuie să-i plătească la timp, p. 281.

„A nu munci cât poți mai bine este o înșelătorie”, p. 282.

„În lipsa păcii nu poate exista nici propășire, nici bunăstare”, p. 290.

Unitatea neamului omenesc, p. 290.

Împotriva certurilor, p. 293.

Rolul dreptății în guvernarea statală, p. 294.

Despre judecători, p. 295-297.

*

Împotriva invidiei și mâniei, p. 300.

„Aproapele” israelitului…este conaționalul său, p. 301.

Cel puternic… este „cel care își preschimbă dușmanul într-un prieten”, p. 305.

Trufia: condamnată cu asprime, p. 306.

E criticat orgoliul omului erudit, p. 307.

Modestia rabinilor celebri, p. 308.

*

Milostenia ca pomană = țedaka = dreptate, p. 309 sq.

Milostenia practicată în taină, p. 315.

Milostenia ca acțiune filantropică = ghemilut hasadim, p. 315 sq.

Ghemilut hasadim ca expresie a bunătății, p. 316.

E lăudată ajutorarea orfanilor, p. 317.

Un cadavru neîngropat = met mițva, p. 318.

Mortul trebuie îngropat, p. 318.

Și e o datorie sfântă a participa la înmormântare, p. 318.

7 zile de doliu după înmormântare, p. 318.

Talmudul în comentariul lui A. Cohen [2]

Partea întâi

***

Se cere „o slujire voioasă a lui Dumnezeu”, p. 225.

Mezuza (bucata de pergament care conține Deut. 6, 4-8 și 11, 13-21) e cf. Deut. 6, 9, p. 226.

Pe mezuză, la exterior, e scris cuvântul Șadai = Atotputernicul, p. 226.

Filacterele = „mici cutii, cărora le sunt atașate curele sau benzi și în care este inserat, în fiecare, un fragment pe care sunt înscrise patru texte biblice: Ieș. 13, 1-10, 11-16; Deut. 6, 4-9; 11, 13-31”, p. 227.

Și mezuzele și filacterele au fost percepute mai apoi ca amulete, p. 227-228.

Și ciucurii au fost percepuți cu valoare superstițioasă, p. 228.

Cf. n. 3, p. 228, Talmudul vorbește de existența doar a 70 de națiuni pe pământ.

*

Cele 39 de lucruri care nu pot fi făcute în șabat, p. 229.

Autorul, în dorința sa de „a justifica” întregul Talmud (lucru caduc și neavenit), nu admite faptul că legislația talmudică ar „justifica critica, formulată adesea, potrivit căreia cazuistica rabinică a făcut din ziua sfântă un adevărat coșmar pentru evrei, lipsind-o de orice bucurie și spiritualitate”, p. 230.

 *

„Șabatul este destinat să sfințească viața”, p. 231…Numai că atunci când Domnul făcea minuni în șabat…era considerat nu un sfințitor al vieții oamenilor ci ca unul care Se împotrivește Torei.

 *

O frază interesantă: „Cel mai bun lucru realizat de Talmud pentru poporul evreu a fost faptul că l-a făcut să simtă că sfârșitul templului nu antrena [nu însemna și n.n.] sfârșitul religiei”, p. 232.

Însă ce să mai faci cu o religie evreiască…care nu s-a împlinit în aspirațiile ei…fapt pentru care a rămas goală de semnificații duhovnicești?

Eu cred că Talmudul i-a înșelat aspirațiile poporului evreu…făcându-l să se creadă posesorul a ceva…care nu mai e al său de drept: Revelația.

Revelația dată lui Israel a devenit posesia Bisericii, pe când religia evreiască își laudă propriile ruine.

 *

Femeia aprinde lumânările de șabat, p. 233-234.

Femeia nu poartă filactere și nici talit cu țițit (veșmântul de rugăciune cu ciucur), p. 234.

Femeia trebuie să participe la aprinderea candelabrului de Hanuka și la citirea cărții Ester în Purim, p. 234.

Ea trebuie să își încurajeze soțul și copiii spre a studia Tora, p. 234.

La întrebarea, de ce Domnul a făcut-o pe Sfânta Eva din coasta viitorului ei soț, Talmudul spune: „pentru ca ea să fie modestă”, p. 235.

Defectele femeilor după Talmud: lacome, ascultă pe la uși, leneșe, geloase, vorbărețe și certărețe, p. 235, doresc să se împodobească, au predilecție pentru ocultism și magie, p. 236.

*

Talmudul e pentru căsătorie, p. 237…și bărbatul se poate căsători de la 16-24 ani, p. 237.

Fata se poate căsători de la 12 ani, p. 238.

Talmudul e împotriva diferenței mari de vârstă dintre soți, p. 239.

Căsătoria e văzută ca lucru sfânt, p. 240.

Ambii soți trebuie să se considere reciproc „tovarăși de muncă”, p. 241.

Poporul putea fi bigam însă rabinii erau monogami, p. 242.

*

Femeia mața (cea care îți aduce fericirea) vs femeia moțe (cea mai amară decât moartea, cf. Eccl. 7, 26), p. 242-243.

Iar bărbatul cu femeie rea nu va vedea ghehena…că și așa a pătimit multe din cauza ei, p. 243. Sadism imens la adresa femeii, nu?

Femeia putea fi repudiată și divorța de ea chiar dacă aceasta nu era de acord, p. 243.

*

Scrisoarea de divorț = ghet, p. 244, scrisă de bărbat pentru soția de care se desparte.

Femeia nu putea să-și repudieze soțul, p. 244.

Bărbatul îi plătea celei de care divorța ketuba, adică indemnizația conjugală stipulată de Toră, p. 244.

Femeia căsătorită nu putea ieși în public cu capul descoperit, p. 244, n. 1.

Scopul căsătoriei: nașterea și creșterea copiilor, p. 245.

Soțul putea să-și repudieze după 10 ani soția sterilă, p. 245.

Nu se putea divorța de femeia cu boli mintale, p. 245.

 *

Persoana fără copii e socotită de Talmud ca una „moartă”, p. 247.

Se bucură de băieți mai mult decât de fete, p. 249.

Ba, mai mult, pentru tată, fata e o adevărată calamitate, el stând cu grija să se mărite, să facă copii sau să nu se apuce de vrăjitorie la bătrânețe, p. 249.

Respectarea  promisiunii către copii…că altfel îi înveți să mintă, p. 250.

Studierea cu glas tare a textelor, pentru stimularea memoriei, p. 255.

*

Al doilea text interesant: „rabinii nu ignorau ce se petrecea în creștinism, unde unele femei, inspirate de fervoarea lor religioasă, se consacrau celibatului. Comunitatea evreiască, care considera căsătoria ca starea pe care o vroia Dumnezeu, nu putea privi decât cu repulsie o asemenea perspectivă”, p. 259.

Însă cum să fie celibatul/ monahismul un lucru care îți face repulsie, când el se găsea și în Vechiul Testament?

Talmudul în comentariul lui A. Cohen [1]

A. Cohen, Talmudul, trad. din lb. fr. de C. Litman, Ed. Hasefer, București, 2000, 505 p. în PDF.

*

Diversitatea opiniilor…pentru că e scris de „învățați”…pe durata a 6 secole, p. 8.

Tora = lege, învățământ, direcție, p. 11.

Bet ha-Kneset = casă de adunare, p. 11.

Cartea Sfântul Iezechiel e considerată cartea „cea mai sfântă după Pentateuh” de către evrei, p. 11, n. 1.

Soferim = scribi, p. 12.

Sfântul Ezdra, potrivit tradiției ebraice, a întemeiat Keneset haghedola = Sinagoga cea mare, p. 14.

Potrivit unei tradiții, „marea sinagogă” cuprindea 120 de membri, p. 15, n. 2.

Mișna e formată din 523/524 de capitole, p. 25.

Pesahim = Paște, p. 26.

Roș hașana = anul nou, p. 27.

Taanit = post, p. 27.

Kidușin = sfințire, p. 28.

Șevuot = jurăminte, p. 28.

Kodașim = lucrări sfinte, p. 28.

Nida = menstruația, p. 29.

Gherim = prozeliți, p. 30.

Sefer Tora = sulul Legii, p. 31.

Mezuza = semnul de pe canatul ușii; tefilin = filacterele; țițit = franjurile veșmântului ritualic, p. 31.

*

Comentariile în jurul Mișnei au format Ghemara, p. 32.

Mișna + Ghemara = Talmud, abrevire de la Talmud Tora, p. 33.

Agada = narațiune, p. 37.

Dumnezeu e numit Sfântul Unic mai peste tot în carte alături de…î.e.a. [era aceasta…find era de la Hristos încoace].

Șamaim = cerul, p. 79.

Evreii vorbesc despre 7 ceruri, p. 78-79.

Pământul e format din 7 pături suprapuse, p. 79.

Una dintre multele nerozii ale cărții: Îngerii „nu cunosc” aramaica ci doar Arhanghelul Gavriil, pentru că el „cunoaște toate limbile” pământului, p. 101.

Duma = îngerul morții, p. 104.

Uciderea celui mai bun dintre păgâni, p. 122.

Omul are 248 de membre și le enumeră, p. 128.

Cu cine seamănă omul: la un an cu un rege, la 2-3 ani cu un porc, la 10 ani cu un căprior, la 20 de ani cu un cal care nechează, când se căsătorește devine un asin care cară toată povara iar la bătrânețe seamănă cu o maimuță, p. 130.

Căsătoria la 18 ani, p. 130.

903 feluri de moarte, p. 131.

Cele 5 nume ale sufletului, p. 135.

Sfântul Moise, spun ei, a primit 613 porunci, 365 negative și 248 pozitive, p. 137.

Rugăciunea la sinagogă, p. 143.

Rugăciunile prelungite în mod deliberat sunt fără rost, p. 145.

7 păcate vs 7 pedepse, p. 180.

Autorul îl consideră drept cel mai mare Profet al lui Israel pe Sfântul Moise, p. 191.

Consideră că în Israel au fost 49 de Profeți și 7 Profetese, cele 7 fiind: Sara, Miriam, Debora, Ana, Abigail, Hulda și Estera, p. 192.

Sfinții Profeți Osea, Isaia, Amos și Mica au profețit în aceeași perioadă conform Talmudului, p. 192.

Iar ultimii Profeți: Sfinții Hagai, Zaharia și Malahi, considerându-se că după ei „s-a retras” Duhul Sfânt din Israel, p. 193.

Sfinții Profeți au îndemnat la pocăință și au vorbit despre zilele lui Mesia, p. 193.

 *

Pirke Avot = capitolele părinților, p. 194.

Studierea Torei, p. 195.

Unde nu e Tora nu sunt nici moravuri, p. 198.

Hilel: să nu faci din Tora nici coroană și nici cazma, p. 198.

De la cinci azi trebuie să studiezi Scriptura, de la 10 Mișna și de la 15 Talmudul, p. 199.

Au fost rabini care au afirmat că Tora „a preexistat” lumii, p. 202.

*

E halucinantă pentru mine tendința evreilor de a se considera înțelepți pe baza a tot felul de fabulații care nu au atingere cu Sfânta Scriptură.

Fac tot felul de conexiuni…dar mai niciuna nu vorbește despre lucruri de profunzime

Talmudul e o sumă de basme amestecate cu câteva adevăruri.

 *

Tora îl ajută pe om să ducă o viață dreaptă, p. 212.

Numără 24 de cărți în VT, p. 213.

Pentateuhul e ca cele 5 degete ale mâinii, p. 214.

Numărarea cărților: Pentateuhul, Ioșua, Judecătorii, Samuel, Regii, Ieremia, Ezechiel, Isaia, cei 12 Profeți, dintre care Sfântul Osea e primul și Haghiografii, p. 214-215.

Sfântul Isaia a profetizat înainte de Sfinții Ieremia și Iezechiel, p. 214.

Haghiografii: Rut, Psalmii, Iov, Proverbele, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia, Daniel, Estera, Ezra și Cronicile, din care lipsește cartea Sfântului Nehemia, p. 215.

*

Autorii Scripturii:

Sfântul Moise a scris Pentateuhul și Iov;

Sfântul Ioșua: Ioșua, Judecătorii și Rut;

Sfântul David a scris Psalmii cu colaborarea a 10 strămoși (Adam, Melhisedek, Abraham, Moise, Haman, Iedutun, Asaf și cei trei fii ai lui Core);

Sfântul Ieremia a scris Ieremia, Regii și Plângerile;

Sfântul Ezechia și asociații săi: Isaia, Proverbele, Cântarea Cântărilor și Ecclesiastul;

oamenii marii sinagogi au scris Ezechiel, pe Cei doisprezece, Daniel și Estera;

Sfântul Ezra a scris cartea sa și genealogiile Cronicilor până la el;

Sfântul Nehemia a terminat Cronicile, p. 215.

Tradiția Bisericii însă nu acceptă această versiune în mare parte.

*

Evreii au introdus mult mai târziu în canon: Proverbele, Cântarea Cântărilor și Ecclesiastul, pentru că ele „conțin parabole” și păreau „îndoielnice”, p. 216.

Și Sfânta Ester li s-a părut „problematică”, p. 218 iar cartea Sfântului Iov nu era considerată „o narațiune istorică” ci „o parabolă”, p. 218.

Datorită rabinului Hanania ben Ezekia (1-50 d. Hr.) s-a păstrat cartea Sfântului Iezechiel în canonul ebraic, pentru că mulți o găseau neconformă cu Tora, p. 218.

 *

Pentateuhul e considerat ca inspirat verbal, ca venind din cer, p. 219.

Tora orală/ tradițională nu a fost acceptată de saduchei, p. 219.

„Tora orală împiedică legislația scrisă să devină sistem rigid, inaccesibil oricărui progres”, p. 221. Eu am impresia că tora orală e o fantazare, cel mai adesea, pe marginea Torei și nu o explicație teologică a ei.