Învierea Domnului binevestită Sfintei Sale Maici
Axionul Învierii Domnului glăsuieşte astfel. „Îngerul a strigat celei pline de dar, Curată Fecioară: Bucură-te! Şi iarăşi zic: Bucură-te!, că Fiul tău a înviat a treia zi din groapă / mormânt.”
Astfel, însuşi Axionul de la Liturghia Învierii, mărturiseşte faptul că Preacurata a fost împreună cu femeile mironosiţe la mormânt, dis de dimineaţă în Duminica Învierii şi că i s-a vestit aceasta de către Înger, despre care tradiţia Bisericii noastre spune că a fost Sfântul Arhanghel Gavriil. Iar în Axion vedem că se spune „cea plină de dar”, adică aşa cum i s-a adresat Sfântul Arhanghel Gavriil Preacuratei la Bunăvestire, când i-a anunţat Întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Prezenţa Preacuratei şi vestirea Învierii de către Înger şi apoi vorbirea sa cu Însuşi Domnul înviat, se păstrează în tradiţia Bisericii şi apare precizată în icoanele mai vechi, cum este cea de sus, din care am selectat acest detaliu semnificativ.
Psa. Gianina.