Predică la Duminica a XXIX-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

dacă vrem să vedem o biruință desăvârșită asupra leprei, trebuie să citim Viața Sfântului Cuvios Nichiforos Lepros [Νικηφόρος ο Λεπρός]/ Leprosul, cel care a adormit pe 4 ianuarie 1964[2]. Pentru că orice boală, suportată ca o asceză, e îndumnezeitoare pentru noi. Și nu boala contează, ci contează răbdarea noastră și mulțumirea noastră înaintea lui Dumnezeu! Contează cum răbdăm noi boala trimisă de Dumnezeu în viața noastră.

Sfântul Patriarh Iov a primit boala ca pe voia lui Dumnezeu cu el. Tocmai de aceea a mărturisit: „El [Eu] gol am ieșit din pântecele maicii mele [αὐτὸς γυμνὸς ἐξῆλθον ἐκ κοιλίας μητρός μου] și gol voi pleca acolo [γυμνὸς καὶ ἀπελεύσομαι ἐκει]. Domnul a dat, Domnul a luat [ὁ Κύριος ἔδωκεν, ὁ Κύριος ἀφείλατο]. Cum Domnului I s-a părut, așa s-a și făcut [ὡς τῷ Κυρίῳ ἔδοξεν, οὕτως καὶ ἐγένετο]. Să fie numele Domnului binecuvântat [εἴη τὸ ὄνομα Κυρίου εὐλογημένον][!]” [Iov. 1, 21, LXX].

Și pentru că a acceptat boala și L-a binecuvântat pe Dumnezeu în vremea bolii sale, tocmai de aceea, aceste lucruri stau scrise despre el: „[Dar] în toate acestea, care au venit împreună [asupra] lui, nu a păcătuit Iov înaintea Domnului [οὐδὲν ἥμαρτεν Ιωβ ἐναντίον τοῦ Κυρίου] și [nici] nu a dat nebunie lui Dumnezeu [καὶ οὐκ ἔδωκεν ἀφροσύνην τῷ Θεῷ]” [Iov. 1, 22, LXX]. Pentru că Dumnezeu așteaptă starea noastră interioară în boală, așteaptă să vadă cum ne comportăm noi față de El, Care ne-a dat pe cele bune, dar ni le dă și pe cele rele pentru mântuirea noastră.

Sfântul Nichiforos s-a îmbolnăvit de lepră pe la 13 ani. Pe la 16 ani semnele bolii au devenit evidente pe trupul lui și de aceea a plecat în Egipt, lucrând în Alexandria ca frizer. Lepra se vedea pe mâinile și pe fața lui. Și atunci Sfântul Antimos Vagianos [Άνθιμος Βαγιανός] l-a adus în Hios[3].

În Hios, Sfântul Nichiforos a ajuns pe când avea 24 de ani, adică în 1914. Și a locuit în leprozeria din Hios, care avea o Capelă închinată Sfântului Lazaros și în ea o Icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu. S-a făcut Monah acolo, dar boala i-a produs leziuni mari. Medicamentul împotriva bolii s-a descoperit în 1947, iar el a dus boala pe picioare. Și nu numai că suferea, dar se și ruga și muncea la grădină. Se ruga ore întregi noaptea, făcând multe metanii. Nu s-a certat cu nimeni și nu a rănit inima cuiva. Dar, pe cât era boala de grea, pe atât și cânta de frumos în Biserică.

Însă, când Sfântul Nichiforos a primit în cele din urmă tratamentul împotriva leprei și s-a făcut sănătos în mod deplin, el nu a mai plecat din leprozerie, ci i-a îngrijit pe cei care erau cu el[4]. Pentru că boala îl învățase adevărata răbdare și adevărata iubire față de aproapele.

Ispitele, șicanele demonice, durerile, marile pierderi din viața noastră nu sunt pentru ca noi să disperăm, ci pentru ca noi să ne întărim și mai mult în viața de sfințenie, în viața cu Dumnezeu. Orice boală și orice neputință sunt pentru ca să ne curățim și mai mult, sunt pentru ca să ne facem și mai buni și mai atenți cu oamenii, sunt pentru ca să ne sfințească viața noastră. Dar boala, necazul, durerea trebuie trăite în mod duhovnicesc pentru ca să aibă urmări duhovnicești în ființa noastră.

Căci dacă nu le acceptăm ca pe niște medicamente curățitoare, ele ni se fac piatră de mormânt. Însă, dacă ne ridicăm prin ele din păcatele noastre, și ne umplem de slava lui Dumnezeu, atunci lepra, cancerul, moartea cuiva iubit, ispitele, durerile de tot felul sunt adevărata noastră mângâiere. Pentru că, prin cele potrivnice, noi revenim la viața cu Dumnezeu și la relațiile reale cu semenii noștri. Și ceea ce ne-a amărât viața e, de fapt, adevărata mângâiere a vieții noastre.

Cei 10 leproși din Evanghelia de azi [Lc. 17, 12-19] pot fi toți bolnavii pământului. Toți la un loc sunt marginalizați, sunt ostracizați de boală, sunt puși în pat și la aparate, ei fiind altceva decât noi, cei care mergem pe picioarele noastre și ni se pare că „n-avem nimic”, că „suntem sănătoși”.

Bolnavul dă mâna cu moartea…

Bolnavul e mai aproape de moarte decât de viață. Bolnavul are nevoie de ajutorul și de rugăciunile noastre, dar, în primul rând, de înțelegerea a ceea ce se petrece cu el. Pentru că boala are cauzele în el însuși, în pacient. Pacient vine de la patiens, patientis, care înseamnă cel care suferă îndelung[5].

Și suferi îndelung pentru că ai lucruri de schimbat în tine. Boala e o atenționare, nu sfârșitul tău! Boala îți spune ce să faci cu tine. Iar dacă schimbi în tine ceea ce Dumnezeu vrea să schimbi în tine, atunci moartea nu mai e chin, ci bucurie.

Da, așa este, nu toți bolnavii mor, ci mulți se vindecă! Însă mulți se vindecă doar trupește. Pe când adevărata vindecare e pocăința și sfințirea vieții noastre. Pentru că sănătatea sufletului nostru e sănătatea care o atrage și pe cea a trupului nostru. Și dacă omul e sănătos duhovnicește, dacă trăiește și gândește creștinește, atunci el este un om împlinit, chiar dacă are multă boală în trupul său.

Unul din 10 Îi mulțumește lui Dumnezeu [Lc. 17, 16]! Pentru că unul din mulți înțelege relevanța duhovnicească a bolii, cât și importanța sfântă a vieții sale.

Boala e o alarmă de ceas care te trezește ca să nu te calce trenul. E un clopot care te trezește ca să nu te mănânce Iadul. Pentru că boala e o nimica toată pe lângă veșnicia Iadului. Și dacă o mică boală te-a scăpat de un Iad veșnic, atunci boala aceea a fost o mare binecuvântare de la Dumnezeu pentru tine.

Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, a considerat pușcăriile comuniste pe unde a trecut ca locuri de mare înduhovnicire a lui, pentru că în ele a avut imense vedenii dumnezeiești. Pentru el, pușcăriile au fost o mare binecuvântare, pentru că acolo a devenit isihast. Acolo a devenit rugătorul cel neadormit pentru mântuirea noastră.

Lui tataie Marin, după ani de suferință, pe care i-a trăit în urma unui banal accident de bicicletă, atunci când s-a spovedit și împărtășit înainte de adormirea sa, i-am văzut fața plină de lumină dumnezeiască. Pentru că suferința i-a fost spre curățire și sfințire, iar nu spre moarte.

Și când creștinii adorm în slava lui Dumnezeu și fețele lor sunt pline de lumina Lui în sicriu, atunci ei pleacă ca niște biruitori din viața aceasta și nu ca niște învinși. Și biruința lor e asupra lor, asupra patimilor lor, pentru că Dumnezeu îi ajută cu slava Lui ca să se învingă pe ei înșiși.

De ce nu putem să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, atunci când suntem plini de noi înșine și de păcate? Pentru că credem că avem un mare aport la viața noastră! Dar când ne smerim, adică atunci când ne venim în fire, când ne împăcăm cu Dumnezeu și cu oamenii, atunci Îi mulțumim Lui pentru toate, pentru că vedem explicit că fără El nu putem să facem nimic. Și trecem, smerindu-ne, de la aroganță la sinceritatea de sine, de la mândria prostească la adevărul nostru brutal, serios. Iar când suntem cu adevărat serioși, atunci suntem doxologici și smeriți. Pentru că Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru tot ceea ce avem și suntem.

Căci boala vine la timp! Vine ca să ne arate patimile noastre. Boala vine pentru ca să ne smerească, pentru ca să ne trezească, pentru ca să ne întoarcă la Dumnezeu, la Cel care este izvorul vieții și al bucuriei noastre. Și ea e dură, pentru că tare e și inima noastră. Dacă inima noastră ar fi moale, smerită, sensibilă, boala nu ar veni cu putere. Dar boala vine pe măsura păcătoșeniei noastre. Pe măsura indiferenței și a nesimțirii noastre.

Și noi nu trebuie să facem decât acest lucru: să recunoaștem că ea e dreaptă în viața noastră! Că boala ne vizează, pentru că e problema noastră. Dar ea e problema care rezolvă adevărata problemă: nepocăința. Adică ea e soluția la problema noastră.

Tocmai de aceea, există mulți Sfinți Părinți care au cerut boli de la Dumnezeu, pentru că știau că ele sunt mântuitoare. Au cerut boli care să îi țină în smerenie și în lucrare. Pentru că noi avem nevoie mereu să înțelegem puținătatea vieții noastre, dar și păcătoșenia noastră cea mare.

Așadar, iubiții mei, atât sănătatea, cât și boala, trebuie trăite ca daruri ale lui Dumnezeu în viața noastră. Pentru că sănătatea e pentru lucrarea mântuirii noastre, dar și boala noastră e mântuitoare, dacă o vedem ca pe o conștientizare de sine. Cine își pierde sănătatea, păcătuind tot timpul cu indiferență, acela își pierde timpul mântuirii sale. Iar dacă ne umplem de boală, ca o consecință a păcatelor noastre, atunci boala nu e timpul pentru hule și blesteme, ci pentru rugăciune și răbdare, pentru că numai astfel boala devine timp al mântuirii noastre.

Sfântul Pavlos ne îndeamnă părintește peste veacuri: „Așadar, vedeți cu grijă cum umblați [Βλέπετε οὖν πῶς ἀκριβῶς περιπατεῖτε], nu ca cei neînțelepți, ci ca cei înțelepți [μὴ ὡς ἄσοφοι, ἀλλ᾽ ὡς σοφοί], răscumpărând vremea [ἐξαγοραζόμενοι τὸν καιρόν], că[ci] zilele rele sunt [ὅτι αἱ ἡμέραι πονηραί εἰσιν]!” [Efes. 5, 15-16, BYZ]. Iar a răscumpăra vremea înseamnă a o trăi cu înțelepciune, a o trăi ca pe un timp al mântuirii, a o trăi în fapte de sfințenie.

Zilele noastre sunt rele, pentru că sunt cu multă muncă, cu multe ispite, cu multe pierderi de timp. Dar dacă noi răscumpărăm timpul, dacă îl folosim spre zidirea noastră duhovnicească, atunci el devine sfințenie pentru noi, pentru că zilele noastre nu trec în zadar. Și nu trec degeaba, pentru că faptele noastre bune, cuvioase, ne fac pe noi oameni ai lui Dumnezeu.

Adesea vedem în Viețile Sfinților, cum ei se retrag pentru rugăciune, pentru citire, pentru postire, pentru pocăință și cum își declară chilia, casa lor de rugăciune, de nevoință, drept loc al sfințeniei. Pentru că noi, cu toții, avem nevoie de casa noastră ca de un loc al ascezei, ca de un loc al mântuirii. Și dacă casa noastră este pentru noi sursa noastră de pace și de curățire, adică e locul unde noi ne vindecăm de patimi, atunci noi răscumpărăm vremea vieții noastre.

Odihniți-vă în rugăciuni și în citiri sfinte! Mângâiați-vă inima cu cântări duhovnicești! Zdrobiți-vă inima în fața lui Dumnezeu și mărturisiți-vă Lui toată neputința dumneavoastră! Pentru că rugăciunea adevărată e aceea din care ieși întremat, ieși întărit, ieși vesel, pentru că ți-ai spus toată inima în fața lui Dumnezeu.

Dumnezeu să ne întărească pe toți, pentru ca să facem voia Lui cea sfântă! Amin!


[1] Începută la 21. 16, în zi de vineri, pe 15 ianuarie 2021.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/4047/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. https://www.oca.org/saints/lives/2020/01/04/205506-saint-nikephoros-the-leper și http://www.saint.gr/3719/saint.aspx.

[4] Cf. https://www.oca.org/saints/lives/2020/01/04/205506-saint-nikephoros-the-leper.

[5] Cf. http://archives.nd.edu/cgi-bin/wordz.pl?keyword=patiens.

Sinaxa Sfinților din 16 ianuarie 2021

Pe 16 ianuarie 2021, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfântul Apostol Petros, la închinarea cinstitelor sale lanțuri, cele făcătoare de minuni, cu care a fost legat în închisoare în Palestina, dar și la Roma, înainte de a fi martirizat,

Sfinții Mucenici Pevsippos, Elasippos și Mesippos [Πεύσιππος, Ἐλάσιππος καὶ Μέσιππος], cei împreună frați de sânge și născuți în același timp, care erau din Cappadocia și care au fost convertiți la dreapta credință de bunica lor, de Sfânta Mucenică Neonilli, în râvna lor au distrus idoli și i-au mustrat pe păgâni, fiind martirizați în Gallia prin aruncarea lor în foc, în timpul lui Marcus Aurelius, fără ca Sfintele lor Moaște să ardă († c. 161-180),

Sfânta Mucenică Neonilli [Νεονίλλη], care era bunica [ἡ γιαγιά] Sfinților Mucenici Pevsippos, Elasippos și Mesippos, a fost botezată la bătrânețe de unul din ucenicii Sfântului Policarpos, Episcopul Smirnei, i-a convertit la dreapta credință pe nepoții ei și i-a întărit în chinurile lor, și care a fost martirizată prin tăierea capului cu sabia în Gallia († c. 161-180),

Sfinții Mucenici Neon și Turbo, împreună cu Sfânta Mucenică Jonilla, sunt cei care au suferit împreună cu Sfânta Neonilli și cu Sfinții ei nepoți în Galia: Sfânta Mucenică Jonilla a suferit alături de Sfânta Mucenică Neonilli, fiind martirizată prin tăierea capului, Sfântul Mucenic Neon, soțul Sfintei Jonilla, a scris Martiriul Sfinților Mucenici Pevsippos, Elasippos și Mesippos, fiind martirizat prin multa bătaie, pe când Sfântul Mucenic Turbo, fiul Sfinților Mucenici Neon și Jonilla, a scris Martiriul tuturor Sfinților dimpreună cu el, fiind martirizat și el, alături de Sfinții lui părinți, în Gallia († c. 161-180),

Sfântul Mucenic Danax Anagnostis [Δάναξ ὁ Ἀναγνώστης]/ Anagnostul/ Cântărețul bisericesc, care era din cetatea Avlona [Αὐλῶνα], astăzi Vlorë, din Albania, cel care a apărat Sfintele Vase ale Bisericii în timpul unei invazii păgâne, a fost prins, nu s-a închinat idolilor și pentru aceasta a fost martirizat prin înjunghierea lui cu sabia (sec. al 2-lea),

Sfântul Cuvios Romilos [Ρωμύλος] cel Bun, Făcătorul de minuni, Schimonahul, Sinaitul și Isihastul, ucenicul Sfântului Grigorios Sinaitul, cel născut la Vidin, în Bulgaria, s-a făcut Monah la Tărnovo pentru ca să nu fie obligat de către părinții lui să se căsătorească, numele de Monah: Romanos, cu binecuvântarea Starețului său a mers la Mănăstirea de la Paroria [Парория], din Bulgaria, la Sfântul  Grigorios Sinaitul, acolo a cărat lemne și pietre din munte, aducând apă pentru la bucătărie și la brutărie și îngrijind de cei bolnavi, numele de Romilos îl primește când se face Schimonah, datorită turcilor merge în Atos, unde are mai mulți ucenici, și tot datorită lor fuge în Valona, în Albania, apoi ajunge la Mănăstirea Ravanița [Раваница/ Ραβάνιτσα] din Serbia, unde a adormit în pace († 1375), împreună pomenit cu Sfinții Cuvioși Nestoras, Martinos, Daniil, Sisoi, Zosimas și Grigorios [Νέστορας, Μαρτῖνος, Δανιήλ, Σισώη, Ζωσιμὰς καὶ Γρηγόριος],

Sfântul Honoratus, Arhiepiscopul de Arles și întemeietorul Mănăstirii de la Lerins, cel care s-a născut în Gallia pe la anul 350 într-o distinsă familie romană, după pelerinajele făcute în Grecia și la Roma, el devine Sihastru pe insula sălbatică Lerins, trăind după regula monahală a Sfântului Pahomios, alăturându-i-se, printre alții, și Sfinții Lupus de Troyes (29 iulie), Eucherius de Lyon (16 noiembrie) și Hilarius de Arles (5 mai), era mult nevoitor și ajutător al celor bolnavi, înțelept în a-i vindeca pe oameni de patimile lor, adormind la scurt timp după hirotonia sa întru Episcop în brațele Sfântului Hilarius de Arles, care era ucenicul său, și care în 430 va scrie Sermo de Vita Sancti Honorati [Predica despre Viața Sfântului Honoratus] († 6 ianuarie 429),

Sfântul Maxim [Максим] Preotul, cel din Totma [Тотьма], din Rusia, cel Nebun pentru Hristos și Făcătorul de minuni, cel care s-a născut în 1565, s-a nevoit la Totma în nebunia pentru Hristos timp de 40 de ani și a adormit în pace, fiind înmormântat în Biserica Învierea Domnului unde slujise († 16 ianuarie 1650, la vârsta de 85 de ani),

Sfântul Cuvios Damaschin [Дамаскин], cel din Gabrovo [Габрово], din Bulgaria, care a fost Ieromonah la Hilandariu, în Atos, cât și Igumen, cel martirizat de către turci la Sviștov [Свищов], în Bulgaria, prin spânzurare, în timp ce se dusese să încaseze chiria pentru o proprietate a Mănăstirii sale de la un musulman († 16 ianuarie 1771),

Sfântul Mucenic Nicolaos Preotul, cel din Mitilini [Μυτιλήνη], care astăzi e capitala insulei Lesbos, din Grecia, și care a fost martirizat de către turci († 16 ianuarie 1777),

Sfântul Gherasimos al II-lea Palladas [Γεράσιμος Β’ Παλλαδάς], Patriarhul Alexandriei, cel care s-a născut în Creta († 1714),

Sfânta Priscilla, soția lui Manius Acilius Glabrio și mama senatorului Pudens, cea care l-a găzduit pe Sfântul Apostol Petros pe la anul 42 (sec. 1),

Sfântul Marcellus I Mărturisitorul, Patriarhul Romei, cel care s-a născut pe 6 ianuarie 255, a fost Patriarh între 27 mai 308 și 16 ianuarie 309, a înființat cimitirul de pe Via Salaria și a stabilit 25 de Biserici eparhiale în Roma, a fost exilat de Maxentius, Sfintele sale Moaște au fost îngropate în catacomba Sfintei Priscilla, iar acum sunt sub altarul bisericii romano-catolice San Marcello al Corso din Roma, cel pomenit și pe 7 iunie († 16 ianuarie 309, la vârsta de 54 de ani),

Sfântul Jacobus, primul Episcop de Tarantasiensis, acum Tarentaise, în Franța și Apostolul de Savoie (în franceză)/ de Savoia (în italiană), cel care era de neam sirian și a fost Monah la Lerins, împreună cu Sfântul Honoratus († 429),

Sfântul Valerius, Episcopul de Sorrento, în Italia, cel care mai înainte a fost Sihastru și a fost luat de poporul credincios și propus pentru Episcopat († c. 453),

Sfânta Liberata, sora Sfântului Epiphanius de Pavia, din Italia, și a Sfintei Honorata (sec. al 5-lea),

Sfântul Cuvios Honoratus, întemeietorul Mănăstirii de la Fondi, din Italia (sec. al 6-lea),

Sfântul Sihastru Triverius, cel născut în Neustria, în Franța, de mic copil evlavios, a trăit sihăstrește în apropierea Mănăstirii de la Thérouanne, apoi la Dombes, în Franța († 550),

Sfântul Fulgentius, Episcopul de Cartagena și Ecija (Astigi), în Hispania, fratele Sfântului Isidorus de Sevilla, al Sfântului Leandru de Sevilla și al Sfintei Cuvioase Florentina de Cartagena († 633),

Sfântul Mucenic Sigebryht, Regele Angliei de Răsărit, stăpânind regiunile Norfolk și Suffolk, primul Rege englez convertit la dreapta credință, despre viața sa scriind Sfântul Beda, cel care s-a retras la Mănăstirea Beodricesworth, dar care a fost forțat să lupte și a fost martirizat pe câmpul de luptă, cel pomenit și pe 25 ianuarie († 635),

Sfântul Cuvios Fursey, Văzătorul de Dumnezeu, cel din Irlanda, într-o vedenie a sa i-a văzut pe Sfinții Meldan și Beoan în Împărăția lui Dumnezeu, într-o altă vedenie a primit încredințarea că are de făcut 12 ani de muncă apostolică, fapt pentru care a întemeiat Mănăstirea de la Rathmat, din Irlanda, apoi a propovăduit dreapta credință la castelul Burgh din Suffolk, în Anglia de Răsărit, unde a mai întemeiat o altă Mănăstire, dar a propovăduit și în Lagny și Peronne, în Gallia, întemeind o Mănăstire la Lagny, la Paris și a fost înmormântat în Picardia, în Franța († 650),

Sfântul Titianus Făcătorul de minuni, al 7-lea Episcop de Opitergium, astăzi Oderzo, lângă Veneția, în Italia, cel care a fost Episcop pentru 30 de ani de zile, s-a născut în Eraclea, în regiunea Veneția, s-a dedicat ajutorării celor săraci, și a fost înmormântat în Catedrala din Oderzo, Sfintele sale Moaște fiind acum în catedrala romano-catolică din Ceneda, din Italia, unde, în mod minunat, au fost aduse într-un car tras de boi († 16 ianuarie 632),

Sfântul Ferreolus, Episcopul de Grenoble, în sud-estul Franței († c. 670),

Sfântul Cuvios Dunchaid O’Braoin, Starețul de la Mănăstirea din Clonmacnoise, din Irlanda, cel născut în  Westmeath, în Irlanda și care a trăit ca Sihastru în apropierea Mănăstirii Clonmacnoise până în anul 969, când a devenit Starețul Mănăstirii († 988),

Sfântul Mucenic Ioann Preotul din Rusia († 1919),

Sfântul Teodor [Теодор] din Irkutsk [Иркутск], din Rusia († 1923),

Sfântul Dimitrios Ncagastatis [Δημήτριος Γκαγαστάθης] Preotul, cel din Platanos [Πλάτανος], în Grecia, care s-a născut în 1902, a fost mai întâi păstor de oi, a slujit 42 de ani ca Preot, avea multă sârguință, conștiință curată, credință multă, smerenie profundă, plin de dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele, împreună cu Preoteasa sa Elisavet [Ελισάβετ] a avut 9 fiice, a scris jurnal de când era mic copil, l-a cunoscut pe Sfântul Filoteos Zervacos, Sfântul Porfirios Cavsocalivitul a dat mărturie despre sfințenia sa, cel care a adormit în pace († 17 ianuarie 1975).

Sinaxa Sfinților din 15 ianuarie 2021

Pe 15 ianuarie 2021, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfântul Cuvios Pavlos Tibeos [Παῦλος ὁ Θηβαῖος]/ Tebeul, cel care a rămas orfan și s-a ascuns în pustiu în timpul persecuției lui Decius, trăind în peștera unui munte timp de 91 de ani, mâncând curmale, pâinea i-o aducea un corb și se îmbrăca cu frunze de palmier, a fost cunoscut prin descoperire dumnezeiască de Sfântul Antonios cel Mare, care a mers și l-a cunoscut, și acesta i-a spus Sfântului Antonios că de 60 de ani e hrănit cu pâine de un corb și i-a vestit adormirea sa, Sfântul Antonios cel Mare a văzut sufletul său, la adormirea sa, strălucind ca soarele și urcând spre Dumnezeu, fiind însoțit de Sfinții Îngeri, de Sfinții Profeți și de Sfinții Apostoli, al cărui mormânt au fost săpat de doi lei cu ghearele, a fost înmormântat de Sfântul Antonios, care i-a luat haina din frunze de palmier și o purta la Paști și la Cincizecime, și a căruia Viață a fost scrisă de Sfântul Hieronymus Mărturisitorul († 341, la vârsta de 113 ani),

Sfântul Cuvios Ioannis Calivits [Ἰωάννης ὁ Καλυβίτης]/ Colibașul, cel Nebun pentru Hristos, cel din Constantinopol, care avea părinți bogați și iluștri, a învățat retorica și filosofia până la vârsta de 12 ani, părinții săi i-au făcut cadou o Evanghelie și el a început să o citească asiduu, s-a făcut Monah la Mănăstirea celor Neadormiți, după 6 ani de viață monahală a trăit ispita dorului de părinți, cu binecuvântarea Starețului său el a trăit ca un cerșetor în fața casei părintești, timp de 3 ani, într-o colibă, Domnul i S-a arătat lui într-o vedenie și i-a vestit că va adormi peste 3 zile, el s-a descoperit părinților lui și i-a bucurat mult, în locul unde a adormit, părinții lui au zidit o Biserică și lângă ea un cămin pentru străini, fiind și ei îngropați lângă fiul lor († c. 450),

Sfântul Cuvios Mucenic Pansofios [Πανσόφιος], cel din Alexandria, fiul proconsulului Nilos, care și-a împărțit averea sa și a trăit în pustie timp de 27 de ani, fiind martirizat în timpul lui Decius prin bătaia cu toiegele († c. 250),

Sfinții 6 Cuvioși Mucenici, cei care au trăit în pustiu,

Sfântul Cuvios Alexandros Achimitos [Ἀλέξανδρος ὁ Ἀκοίμητος]/ Achimitul/ Neadormitul, întemeietorul Mănăstirii celor Neadormiți [Ἀκοιμήτων] din Gomon [Γομών], în nord-estul Bitiniei, cel născut în Asia și care a studiat la Constantinopol și a adormit în pace, cel pomenit și pe 23 februarie și 3 iulie († c. 426-427),

Sfinții Mucenici Elpidios [Ἐλπίδιος] și Danax [Δάναξ], împreună cu Sfânta Mucenică Eleni [Ἑλένη],

Sfânta Mucenică Fecioară Secundina, cea martirizată prin bătaie la Anagni, în centrul Italiei, în timpul persecuției lui Decius († c. 250),

Sfânta Cuvioasă Íte ingen Chinn Fhalad Făcătoarea de minuni, cea din Irlanda, cunoscută și ca Sfânta Cuvioasă Ita de Killeedy (Ita însemnând „cea însetată de sfințenie”), s-a născut în 480, numele său de Botez a fost Deirdre, a crescut în localitatea Drum, era înțeleaptă, curată, frumoasă, avea abilități muzicale, vorbire blândă și știa să coasă, la vârsta de 16 ani a întemeiat o Mănăstire, care se va numi mai apoi Mănăstirea de la Killeedy, adică Biserica Sfintei Ita, unde a trăit până la sfârșitul vieții sale, l-a crescut pe Sfântul Brendan Navigatorul (16 mai) de la vârsta de un an până la vârsta de 6 ani, i-a crescut și pe Sfântul Mochaemhoch, pe care ea l-a numit Pulcherius (13 martie), pe nepotul său, pentru că era foarte frumos, cât și  pe Sfântul Ierarh Cumméne Fota (12 noiembrie), avea darul discernământului duhovnicesc și darul profeției, adormind din cauza cancerului, ea ajutându-le pe femeile ce vor să nască și pe cei cu boli de ochi († 15 ianuarie 570),

Sfântul Cuvios Prohor [Прохор] Făcătorul de minuni, Starețul Mănăstirii din pustiul Vranski [Врански], de la râul Pcinia [Пчиња], din Bulgaria (sec. al 10-lea),

Sfântul Cuvios Gavriil [Габриил] Făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii de la Lesnovo [Лесново], de lângă orașul Kratov [Кратов], din Bulgaria, Viața sa a fost scrisă în secolul al 12-lea și, conform ei, el s-a născut la Osice [Осиче], lângă Kriva Palanka [Крива Паланка], astăzi în Macedonia de Nord, s-a nevoit pe muntele Osogovo [Осогово], unde a zidit Mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail de la Lesnovo, a lăsat un Igumen în locul său și toată averea sa Mănăstirii și el s-a nevoit pentru 30 de ani într-o mină, întorcându-se mai apoi și adormind la Lesnovo, Sfintele sale Moaște fiind descoperite după 30 de ani de la adormirea sa (la sfârșitul sec. al 11-lea),

Sfântul Varlaam [Варлаам] Preotul, Făcătorul de minuni, cel de la lacul Keret [Кереть] din Rusia, care îi ajută pe cei în pericol de înec (sec. al 16-lea),

Sfânta Salome [Սալոմե] din Armenia sau din Ujarmeli [უჯარმელი], Prințesa, care mai înainte a fost zoroastriană, apoi a devenit Regina Iviriei/ Georgiei, împreună cu Sfânta Perozhavra din Sivnia, o femeie nobilă, cele care au ajutat-o pe Sfânta Nino, cea întocmai cu Apostolii, în convertirea Georgiei, și cărora, pe patul morții, Sfânta Nino le-a spus viața sa și ele i-au întocmit Viața († c. 361),

Sfântul Mucenic Ephysius, cel martirizat prin tăierea capului la Cagliari, în Sardinia, în timpul lui Diocletianus și a judecătorului Flavianus († 303),

Sfântul Maximus, Episcopul de Nola, care a suferit de foame în timpul lui Decius, când a trăit în munți, și a adormit la Nola († c. 250),

Sfintele Fecioare Maura și Britta, cele din Franța, ale căror Sfinte Moaște au fost descoperite de Sfântul Euphronius, al 8-lea Episcop de Tours, în secolul al 6-lea (sec. al 4-lea),

Sfântul Eugippius Preotul, cel care a fost hirotonit Preot la Roma și a scris Viața Sfântului Severinus de Noricum († 535),

Sfântul Cuvios Maurus Făcătorul de minuni, Starețul Mănăstirii din eparhia Angers din Franța pentru 40 de ani de zile, pe care el a construit-o, și ucenicul Sfântului Benedictus de Nursia, cel care a adormit în pace († 584),

Sfântul Cuvios Lleudadd, primul Stareț de la Mănăstirea din insula Bardsey, din Țara Galilor (sec. al 6-lea),

Sfântul Rege Sawyl Penuchel, tatăl Sfântului Ierarh Asaph de Wales, (sec. al 6-lea),

Sfânta Sihastră Tarsicia, care a trăit anahoretic lângă Rodez, în Franța, sora Sfântului Ferréol, Episcopul de Uzès ( † 600),

Sfântul Malard, Episcopul de Carnutensis, astăzi Chartres, din Franța, cel care a fost prezent la Sinodul de la Châlon-sur-Saône din 650 († c. 650),

Sfântul Bonitus Mărturisitorul, Episcopul de Clermont, în Franța, cel care mai înainte a fost Cancelarul Regelui Sigebert al III-lea al Austrasiei, apoi a fost Guvernatorul Marsiliei și al întregii regiuni Provence, a fost hirotonit Episcop în locul fratelui său mai mare, a Sfântului Avitus al II-lea, Episcopul de Clermont, a avut o vedenie a Născătoarei de Dumnezeu, după 10 ani a renunțat la slujirea episcopală și a trăit 4 ani la Mănăstirea din Manlieu, a făcut un pelerinaj la Roma și a adormit de gută la Lyon, în Franța († 15 ianuarie 710, la vârsta de 86 de ani),

Sfântul Emebertus, Episcopul de Cameracensis, astăzi Cambrai, în Franța, fiul Sfintei Cuvioase Amalberga de Maubeuge, cel care a fost înmormântat la Ham, lângă Cambrai († 710),

Sfântul Ceolwulf Făcătorul de minuni, Regele Northumbriei, cel care a încurajat viața monahală și a devenit Monah la Lindisfarne după ce fusese făcut Monah cu forța de către dușmanii săi, cel care s-a sfătuit în viața sa cu Sfântul Cuvios Beda, iar Sfântul Beda i-a dedicat Istoria sa în 731 († 765),

Sfântul Cuvios Mucenic Blathmacus, Starețul cel din Irlanda, care a venit în Scoția și a fost martirizat de către danezi pe treptele altarului Bisericii Iona, Viața sa fiind scrisă de Starețul Walafrid Strabo în sec. al 9-lea († c. 825),

Sfântul Sfințit Mucenic Veniamin [Вениамин], Episcopul de Romanov, din Rusia († 1930),

Sfântul Mucenic Mihail Samsonov [Михаил Самсонов] Protoiereul, cel născut în 15 septembrie 1867 în satul Șor-Kasi [Шор-Касы] din Rusia, în 1892 e hirotonit Diacon, în 1894 Preot, e de mai multe ori medaliat pentru slujirea lui, în 1923 ajunge Protoiereu, a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică în lagăr, trăind aproape 4 ani în detenție, fiind îngropat într-un mormânt necunoscut din cimitirul coloniei († 15 ianuarie 1942, la 78 de ani).

Sinaxa Sfinților din 14 ianuarie 2021

Pe 14 ianuarie 2021, la odovania praznicului Teofaniei Domnului, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfinții Cuvioși Mucenici martirizați în muntele Sina de către de către acefali sau vlemmiani (sec. al 4-lea) și de sarazini (sec. al 5-lea),

Sfinții Cuvioși Mucenici martirizați în pustiul Raitos, în Egipt, de către acefali sau vlemmiani, care erau un trib arab (sec. al 4-lea) și de sarazini (sec. al 5-lea),

Sfinții Cuvioși Mucenici martirizați la Sina sau în Raitos și care sunt cunoscuți cu numele: Sfinții Cuvioși Mucenici Isaias, Savvas, Moisis, Moisis, Ieremias, Pavlos, Adam, Serghios, Domnos, Proclos, Ipatios, Isaac, Macarios, Marcos, Veniaminos, Evsevios, Ilias.

Sfântul Cuvios Teodulos [Θεόδουλος], fiul Sfântului Nilos cel Înțelept [υἱὸς τοῦ Ἁγίου Νείλου τοῦ  Σοφοῦ], cel care a dat mărturie despre martirizarea Sfinților Părinți din Raitos din sec. al 5-lea, iar după ce a fost răscumpărat din mâinile tâlharilor, el a trăit împreună cu tatăl său în muntele Sina, adormind în pace (sec. al 5-lea),

Sfântul Cuvios Stefanos [Στέφανος], cel care s-a născut în Cappadocia, a mers în Palestina să vadă viața Sfinților Părinți, s-a întors la Constantinopol, e ajutat de Sfântul Patriarh Ghermanos să construiască Mănăstirea Hinolakkos [Χηνολάκκος], la nord-est de Triglia, cel care și-a cunoscut mai înainte adormirea sa, iar unii dintre cei care se nevoiau împreună cu el au văzut sufletul său dus de Sfinții Înger la cer († 716),

Sfânta Fecioară Nina [Νίνα; în georgiană: Nino (ნინო)] cea întocmai cu Apostolii, Luminătoarea Georgiei, Făcătoarea de minuni, care s-a născut în Cappadocia și era rudă cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghios, de la 12 ani a locuit la Ierusalim, cea trimisă în Iviria de către Născătoarea de Dumnezeu, care i-a dat o Sfântă Cruce din viță de vie, iar datorită lucrării sale apostolice în 326 Iviria a devenit, după Armenia, al doilea stat creștin al lumii († c. 332),

Sfânta Mucenică Fecioară Agni [Ἁγνὴ], cea martirizată prin închiderea ei într-o celulă întunecată,

Sfântul Cuvios Adam [Ἀδάμ], care era unul din cei 33 de Sfinți Cuvioși Mucenici de la Raitos,

Sfântul Sava [Сава] I, cel întocmai cu Apostolii, Luminătorul Serbiei și primul Arhiepiscop al Serbiei, ctitorul Mănăstirii Hilandariu din Muntele Atos și întemeietorul literaturii medievale sârbe, a fost Prinț de Hum, era blând și bun cu toată lumea, iubindu-i pe cei săraci și respectând mult viața monahală, s-a făcut Monah la Atos, la Mănăstirea Sfântul Panteleimon, la Vatopedi a trăit 7 ani, pe 13 aprilie 1204 devine Arhimandrit, în 1206 ajunge Igumen la Mănăstirea Studenița [Студеница], în 1217 se întoarce în Atos, în 15 august 1219 e hirotonit ca primul Arhiepiscop sârb de către Patriarhul Manuil [Μανουήλ] I al Constantinopolului, în 1229 el a fost în pelerinaj în Palestina, în 1234 face al doilea pelerinaj în Palestina, vizitând și Italia, Ierusalimul și Alexandria Egiptului, a mers prin Mănăstirile Egiptului, a fost în Muntele Sina, apoi în Antiohia și Armenia, în drum spre Antiohia s-a îmbolnăvit pe navă și n-a mai putut mânca, ajunge la Constantinopol, apoi la Tărnovo, unde adoarme, cel pomenit și pe 12 ianuarie, iar în Biserica Ortodoxă Sârbă pe 27 ianuarie († 14 ianuarie 1236, adormind între sâmbătă și duminică),

Sfântul Ioanichii [Йоаникий], Arhiepiscopul de Tărnovo, în Bulgaria, cel care a adormit în pace (sec. al 13-lea),

Sfântul Akakii [Акакий], Episcopul de Tver și Kasin, în 1517 a ajuns Arhimandrit, a fost hirotonit Episcop în 30 martie 1522, prieten cu Sfântul Maximos Grecul, care din 1531 a trăit la Tver pentru 20 de ani, cel care a adormit în pace la Moscova și e pomenit și pe 29 iunie, Viața sa fiind scrisă de Arhim. Vassian Koșka [Вассиан Кошка] († 14 ianuarie 1567),

Sfântul Cuvios Iosif Analitinos [Ιωσήφ Αναλυτίνος], cel din Mănăstirea Raitos, care și-a cunoscut adormirea sa și a adormit în pace înainte de martirizarea Sfinților Părinți din Sinai (sec. al 4-lea),

Sfântul Felix Mărturisitorul, Presbiterul, cel din Nola, în Italia, care era de neam sirian și a suferit în timpul lui Decius, cel care a refuzat să fie Episcop de Nola și a adormit în pace († c. 250),

Sfântul Sfințit Mucenic Euphrasius, cel martirizat în Africa de Nord de către vandalii arieni,

Sfântul Dacius, Episcopul Milanului, cel alungat din eparhia sa de către ostrogoții arieni și care a trăit și a adormit în pace la Calcedon († 5 februarie 552),

Sfântul Kentigernus Făcătorul de minuni, Episcopul de Glasgow, în Scoția, cel pomenit și ieri († 13 ianuarie 614),

Sfântul Meletii Iakimov [Мелетий Якимов], Episcopul de Riazan și Zaraisk, cel care a făcut misiune în Iakutia [Якутия], în Rusia, născut în familie de Preot, pe 1 februarie 1859 devine Monah, pe 16 martie 1859 e hirotonit Ierodiacon, pe 30 decembrie 1862 e hirotonit Ieromonah, scriitor duhovnicesc, Doctor în Teologie, pe 2 februarie 1874 devine Arhimandrit, pe 5 noiembrie 1878 e hirotonit Episcop, în 1897 e ales membru de onoare al Academiei Teologice din Kazan, cel canonizat în 1984, în 18 iunie 1998 s-au descoperit Sfintele sale Moaște, iar pe 18 septembrie 1998 ele au fost mutate în Mănăstirea Sfânta Treime din Riazan († 14 ianuarie 1900, la vârsta de 64 de ani),

Sfântul Mărturisitor Ioann Kevroletin [Иоанн Кевролетин], Făcătorul de minuni, Ieroschimonahul de la Verhoturie [Верхоту́рье], din Rusia, cel care s-a făcut Monah, cu numele Ignatii [Игнатий], pe 20 decembrie 1907, în 1909 e hirotonit Ierodiacon, iar în 1913 Ieromonah, în 1925 e închisă de atei Mănăstirea sa și slujește pe la diverse Biserici, este exilat 3 ani în Siberia și se îmbolnăvește de scorbut (din cauza lipsei de vitamina C), începe nevoința nebuniei pentru Hristos, îmbrăcându-se în haine lumești și chiar în haine de femeie, înainte de adormirea sa, pe când era grav bolnav, a primit shima cea mare și numele de Ioann, iar Sfintele sale Moaște au fost descoperite în 1993 († 14 ianuarie 1961),

Sfinții Mucenici martirizați la Mănăstirea Raitu, lângă Kazan (c. 1933),

Sfântul Sfințit Mucenic Ambrosii Gudko [Амвросий Гудко], Episcopul de Sarapul [Сара́пул] și Elabuga [Елабуга], cel care în 1891 s-a făcut Monah, în 1893 și-a luat Masterul în Teologie, pe 30 mai 1893 a fost hirotonit Ieromonah, în 1897 ajunge Arhimandrit, e hirotonit Episcop în 30 aprilie 1904 și care a fost canonizat în anul 2000 († 9 august 1918),

Sfântul Nikolai Alexandrovici Motovilov [Николай Александрович Мотовилов], ucenicul Sfântului Serafim din Sarov, cel care mai întâi a fost om de afaceri, apoi nebun pentru Hristos, primul scriitor al Vieții Sfântului Serafim din Sarov, cel care mai înainte de a-l cunoaște pe Sfântul Serafim a vrut să se sinucidă, dar a fost oprit de Născătoarea de Dumnezeu, convorbirea cu Sfântul Serafim despre scopul vieții creștine a avut loc în noiembrie 1831 în pădurea de lângă Sarov († 14 ianuarie 1879),

Sfântul Cuvios Cosmas de la Mănăstirea Grigoriu, Ieromonahul, Apostolul Zairului, cel care a luptat împotriva vrăjitorilor din Africa și care în 12 ani de zile a botezat circa 15.000 de oameni în Biserica din Zair, Viața sa i-a scris-o tatăl său, Dimitrios Aslanidis [Δημήτριος Ασλανίδης], ca mirean se numea Ioannis, a fost electrician, a făcut armata la Marină, l-a cunoscut pe Sfântul Filoteos Zervakos [Φιλόθεος  Ζερβάκος], a făcut 24 de ani de Școală, a ajuns la Kolwezi, în Zair, în iulie 1975, în iunie 1978 devine Monah, cu numele Cosmas, întru pomenirea Sfântului Cosmas Etolianul, după ce a fost hirotonit Ieromonah a slujit 40 de Dumnezeiești Liturghii, după care s-a întors în Zair, hrănitorul celor săraci și flămânzi, a învățat limba swahili, a adormit într-un accident de mașină, el fiind cel care conducea mașina, fiind îngropat la Kolwezi († 14 ianuarie 1989 [pe stil vechi pe 27 ianuarie], la ora 20.10).

Sinaxa Sfinților din 13 ianuarie 2021

Pe 13 ianuarie 2021, în praznicul Teofaniei Domnului, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfinții Mucenici Ermilos Diaconul și Stratonicos Gardianul [Ἕρμυλος καὶ Στρατόνικος], cei de neam slav, Sfântul Stratonicos, fiind creștin în taină, a început să plângă când era chinuit Sfântul Ermilos și pentru aceasta a fost chinuit împreună cu el, fiind martirizați prin înecarea lor în Dunăre într-o plasă de pește, Sfintele lor Moaște fiind îngropate lângă Singidunum, astăzi fiind orașul Belgrad, capitala Serbiei († 315),

Sfântul Cuvios Iacovos [Ἰάκωβος] Mărturisitorul și Făcătorul de minuni, Episcopul de Nisibis, în Mesopotamia, Părintele duhovnicesc al Sfântului Efrem Sirul și unul dintre Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, cel care a trăit viață anahoretică, mâncând ierburi și fructe, mergând gol, neavând casă și neaprinzând focul, adormind în pace († c. 350),

Sfântul Mucenic Atanasios [Ἀθανάσιος], cel martirizat prin baterea lui cu bețe,

Sfinții Mucenici Pahomios și Papurinos [Παχώμιος καὶ Παπυρίνος], cei martirizați prin înecarea lor într-un râu,

Sfântul Hilarius, Episcopul de Pictavium, astăzi Poitiers, în Franța, Teologul Bisericii, cel născut la Pictavium din părinți păgâni, care erau patricieni, a fost căsătorit, fiica sa e Sfânta Cuvioasă Abra de Poitiers (pomenită pe 12 decembrie), pentru că a luptat împotriva arianismului a fost exilat în Frigia pentru aproape 4 ani, cel adormit în pace la Pictavium († 367),

Sfântul Remigius Mărturisitorul și Făcătorul de minuni, Episcopul de Remensis, astăzi Reims, în Franța, Apostolul francilor, cel care l-a botezat pe Clovis I, Regele francilor, pe 25 decembrie 496 și după el pe franci, s-a născut în Cerny-en-Laonnois, în Franța și a fost ales Episcop la 21 de ani pentru sfințenia și cultura sa, pe când era mirean, adormind în pace († 13 ianuarie 533),

Sfântul Kentigernus Făcătorul de minuni, Episcopul de Glasgow, în Scoția, și Apostolul Regatului britanic de Strathclyde, cel născut în Scoția, a fost crescut de Sfântul Servanus, Apostolul de Orkney, Sfântul Columba l-a vizitat la Kilmacolm, au discutat îndelung și și-au schimbat toiegele pastorale, cel care a adormit în baia sa în zi de duminică, iar Viața i-a fost scrisă de monahul romano-catolic Jocelyn pe la anul 1185 († 13 ianuarie 614),

Sfântul Cuvios Maximos Cavsocalivitis [Μάξιμος ὁ Καυσοκαλυβίτης]/ Cavsocalivitul, Făcătorul de minuni și Văzătorul de Dumnezeu, cel din Muntele Atos, care a fost educat la Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Lampsacos [Λάμψακος], la 17 ani s-a făcut Monah, a primit darul rugăciunii neîncetate de la Născătoarea de Dumnezeu, a trăit nebunia pentru Hristos, arzându-și colibele în care trăia o perioadă de timp și de aceea se numește Cavsocalivitis/ Arzătorul de colibe, prietenul Sfântului Grigorios Sinaitul, care l-a înțeles și l-a iubit mult pentru sfințenia și vederile lui cele dumnezeiești, la sfatul său și al altora trăiește într-o peșteră, avea darul înainte-vederii, călătorea prin aer, înainte de adormirea sa s-a stabilit în Lavra Sfântului Atanasios, adormind în pace († 1320 sau 1354, la vârsta de 95 de ani),

Sfântul Cuvios Irinarh [Иринарх] Zăvorâtul [ὁ Ἔγκλειστος/ Затворник], Făcătorul de minuni, cel din satul Kondakovo [Кондаково], din regiunea Rostov, cu numele de Botez Elias [Элиас], la 13 ani s-a făcut Monah, care se nevoia cu multă osârdie, iar noaptea dormea pe jos, după ce l-a miluit pe un vagabond, dându-i cizmele sale, a început să meargă desculț prin zăpadă, văzătorul-înainte, care l-a văzut în vis pe Sfântul Avraam de Rostov (29 octombrie) și acela l-a mângâiat, s-a mutat 3 ani într-o chilie, trăind în multă lipsă și foame, după care s-a înlănțuit pe un scaun, punându-și peste sine lanțuri grele și Cruci, și trăind astfel 25 de ani, e alungat a doua oară din Mănăstire, s-a întors în prima lui Mănăstire și acolo a făcut haine pentru cei nevoiași, dormind noaptea o oră-două și în restul timpului se ruga și se bătea cu o tijă de fier, și-a cunoscut adormirea mai înainte, vestind-o și ucenicilor săi Alexandr [Александр] și Cornelii [Корнелий], și adormind în pace, rămânându-ne de la el 142 de Cruci de aramă, 7 lanțuri de umăr, alte lanțuri pe care le purta la gât, cătușe de fier pentru picioare, 18 lanțuri de mână, legături grele pe care le purta la brâu și tije de fier cu care și-a zdrobit trupul său în nevoințele sale cele dumnezeiești († 13 ianuarie 1616, la vârsta de 68 de ani),

Sfântul Cuvios Eleazar [Елеазар], văzătorul înainte, cel din insula Anzerskii [Анзерский], din Rusia, s-a făcut Monah la Mănăstirea Solovețkii [Соловецкий], a sculptat în lemn, cu binecuvântarea Starețului său devine Sihastru în insula unde s-a născut și sculptează cupe din lemn în schimbul hranei, se nevoia și cu copierea cărților, adormind la bătrânețe, cunoscându-și de mai înainte adormirea sa († 1656),

Sfântul Mucenic Petros Apselamus, cel născut la Anium, lângă Elefteropolis [Ελευθερόπολις], în Siria Palestinei, cunoscut pentru puterea sa fizică, milostenia și evlavia sa, și care a fost martirizat la Ierapolis pentru că L-a mărturisit pe Hristos Domnul († 309),

Sfântul Mucenic Potitus, cel martirizat în Sardinia cu sabia, el fiind un copil cu vârsta (c. 138-161),

Sfântul Sfințit Mucenic Andreas, al 12-lea Episcop de Trier, în Germania († 235),

Sfinții 40 de Mucenici Soldați, cei de la Roma, care au fost martirizați pe Via Lavicana în timpul lui Gallienus († 262),

Sfântul Agricius, Episcopul de Trier, în Germania, cel care a luat parte la Sinodul de la Arles din 314 († 335),

Sfântul Viventius Preotul, cel care a venit din Răsărit și s-a împrietenit cu Sfântul Hilarius de Pictavium, sfârșindu-și viața ca Sihastru († c. 400),

Sfântul Erbin, Regele de Dumnonia, astăzi Cornwall și Devon, în Anglia, care era din Țara Galilor († c. 480),

Sfântul Elian, cel care a făcut misiune în  Cornwall, în Anglia (sec. al 6-lea),

Sfântul Enogatus, Episcopul de Aleth, în Bretania, în Franța, cel de-al 5-lea Episcop care i-a urmat Sfântului Episcop Malo († 631),

Sfinții Mucenici Gumesindus Preotul și Servusdei Ieromonahul, cei martirizați în Cordoba, în Spania, în timpul Emirului Abd ar-Rahman al II-lea al Cordobei († 852),

Sfântul Cuvios Bernon, primul Stareț al Mănăstirii de la Cluny, din Franța, cel născut în Burgundia, s-a făcut Monah la Sfântul Martinus în Autun, a restaurat Mănăstirea de la Baume-les-Messieurs și a zidit Mănăstirile de la Gigny, Bourg-Dieu, Massay și Cluny (cea de la Cluny fiind înființată pe 11 septembrie 909, cu hramul Sfinții Apostoli Petrus și Paulus) după regula Sfântului Cuvios Benedictus († 13 ianuarie 927).

Psalmul al 88-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-32]

Mila Ta, Dumnezeu[le] Sfinte,
voi cânta în veci, ținând minte.
Din neam în neam voi grăi cuvânt
despre adevărul Tău cel sfânt,
ca din gura mea să-nțeleagă
toți, peste lumea cea largă.

Zis-ai, Doamne, că se va face
milă-n cer, să stea cu pace,
și Îți vei pregăti adevărul
cu care-Ți vei ține ogorul:

„Cu aleșii jurământul
Mi-am pus, să-și țină cuvântul
să păzească a Mea lege,
pe dealuri să nu alerge.

M-am jurat cu a Mea slugă,
cu David, în vreme lungă:
îți voi pregăti pentru veci sămânță,
în neam de neam să stea-n credință
și-ți voi zidi, întru pază,
scaunul tău, lăsând rază”.

Că de-a Ta, Doamne, minune,
cerul va grăi și-a spune,
iar adevărul Tău cel sfânt
toți Sfinții îl vor ști pe pământ.

Cine poate sta să vadă
norii Tăi cei plini de slavă?
Căci asemeni nu Ți-e nimeni
nici jos, nici în înălțime.

Peste toți fiii ce-are Domnul
ești mai mare, și-n tot omul.
Și-ntre Sfinții Tăi dai sfaturi
și înfricoșezi și saturi.

Psalmul al 87-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
strig ziua și noaptea să îmi ierți greșelile!
Sărmana mea rugă înaintea-Ți să meargă!
Pleacă-Te de-mi ascultă ruga, în durere largă!

Că răul mi-a umplut sufletul, ca să mi-l soarbă,
mi-e viața aproape de-a Iadului groapă,
cu cei ce asemeni se pogoară-n râpă,
cărora le vine moartea să-i înghită-n grabă.

Și m-am făcut ca omul ce n-are cine să-i ajute,
lăsat între cei morți, între trupuri căzute,
ce dorm în mormânturi, de arme rănite,
și sunt de la Tine de tot lepădate.

M-au băgat în groapă, mai prejos de toate,
unde-i întuneric și umbră de moarte.
Tu Ți-ai pus deasupra mâna Ta cea sfântă:
peste mine valuri trec, și nu se zvântă.

Ai depărtat de mine toată cunoștința,
am căzut în suferință, din toată priința.
M-au vândut ieftin, cu preț de vânzare,
n-a fost să mă scoată nimeni din pierzare.

Ochii mi-au slăbit de greutate,
strigând toată ziua ca să-mi ierți păcate,
ridicând spre Tine sărmane mâinile mele,
o, Dumnezeu[le] Sfinte, ca să-mi ierți greșelile!

Oare Tu vei face minuni cu morții,
să se scoale vracii din mormânt cu toții,
să-Ți mărturisească mila Ta cea mare,
adevăru-Ți sfânt în gropi și-n pierzare?

Oare se vor ști-n țărână-ntunecată
minunile Tale și-n țară uitată,
ca adevărul cel sfânt să poată să-nțeleagă
cine locuiește-ntr-acea țară largă?

Ci eu, Doamne Sfinte, am strigat către Tine:
dimineața ruga mea să Te întâmpine!
De ce, Doamne Sfinte, îmi lepezi departe
sărmanul meu suflet, nevrând să-mi ții parte

și Ți-ascunzi de mine luminata-Ți față
și-n nevoia mea mă lași fără speranță
și cu trudă multă, din vârstă pruncească,
suișul și căderea să mă potopească?

Mâniile Tale peste mine umblară,
îngrozirile Tale mă răsturnară
și mă-nconjurară ca apa cu valuri,
de sunt toată ziua zdruncinat din maluri.

Depărtat-ai de mine pe frați și pe cei știuți,
în chinuri n-am pe nimeni dintre cei cunoscuți.