Etichetă: teologie pentru azi

Sermon on the Sunday of Romanian Saints [2026]

Leave a comment

My beloveds[1],

commemorating the Romanian Saints known or unknown to us today, we emphasize the paramount importance of the Holy Apostle Andreas in our life, of romanians. Because we have Saints precisely because he, the Apostle of the romanians, founded the Church of God here. Because the Saints are born and raised in the Church, they become holy here, but the importance of their life is eternal. Because they, the Romanian Saints, pray incessantly for us, for those of their race, so that we, sinners, may also be saved. Because the Saints keep us in the Church of God through their prayers and teach us how to live christianly. For the Saints have the role of teaching us the will of God, of always guiding us in our life with Him, of guarding us all the days of our lives. Because they want what God also wants from us: that we may be saved[2].

However, if Saint Andreas the Apostle is the good beginning of the Church on romanian soil, his descendants, who kept the Church alive here, with us, also had a profound christian conscience, because they did not abdicate from the life with God. In the face of all the hardships and temptations, our ancestors in faith served the Church of God and gave it to us as the treasure of our salvation. For if Saint Andreas sanctified himself in the Church of God, all the Romanian Saints known and unknown to us also sanctified themselves here, having the holy conscience that they must leave the Church of God as a legacy to those after them. And if we leave the Church as a legacy to our descendants, then we also show that we were disciples of Saint Andreas, who built the Church of God here so that it would remain forever[3].

And the Church is built both in people and through its walls. The walls of the Church, those full of Saints, tell us that people build and maintain Churches, but also that they sanctify themselves through the faith and life of the Church. And we build the Churches of God with such godliness and conscience, because we know that  here, in them, is our ghostual home. And that here we prepare for our home in heaven, for the eternal Emperordom of God, where we will live with the Saints and His Angels. And our home here belongs to everyone, it is for everyone, because the Emperordom is for everyone. But whoever builds and preserves the Church of God within himself, he is constantly building himself as a ghostual person, as a son of God, as an heir of His Emperordom. Because every day of our life is a day of our salvation. And on every day of our salvation we do the will of God, we sanctify ourselves together with Him, having Him in us through His glory[4].

In the contemporary mentality, the defeated are overlooked and only the victors count. And, often, the Saints of God are considered defeated, they are considered unfit for social life, anachronistic, even human „rejects”, because they do not have the efficiency of our world. For our world is in a hurry to be efficient, to be lucrative, to be prosperous materially, but not ghostually. While the Saints are in a hurry all day to be like God, to be filled with His glory unceasingly, to be proper to helping people. And that is why they pray unceasingly for everyone, help everyone, comfort everyone with their personality full of warmth and peace, they are close to them. Because the Saints are full of truth and do you good with the eternal truth that is in them. With that truth that is the rectitude of human life[5].

Saint Ilie the seer of God[6], our Father, unjustly thrown into communist prisons, was filled with divine sights and miracles there, in the dark prisons of „re-education”, but he emerged victorious from there, as one who sanctified himself from enough. He is not a Saint canonized by the Church of Romania, but he is a Romanian Saint. He is the Saint of God. And who can remove the Saint of God from the ranks of the Romanian Saints, where he is together with many others, canonized or not canonized by us? For the recently canonized Romanian Saints, who suffered in communist prisons, were his fellow sufferers. With the Holy Pious Martyr Gherasim Iscu of Tismana[7] he was at one point in prison, as I found in one of his writings. And that is why the non-canonized Saints of Romania are more numerous than the canonized ones. And the future will show us how beautiful and how great the Romanian Saints of all ages are, because they are together at God[8].

Saint Sofian of Antim[9] was the Duhovnik of many, the one who comforted many. Saint Dumitru Stăniloae[10] was the great Theologian of the Romanian Church in the 20th century, the one who created the current theological language. Saint Arsenie Boca, through his charisms, was the guide of many[11]. Saint Ilie Lăcătușu, since september 29, 1998, is the living pilgrimage of Bucharest, because his Holy Relics were found intact and spreading good fragrance[12]. Saint Elisabeta Lazăr, Schemanun, fell asleep in 2014, at the age of 43[13], and was in Hell, speaking to us with tears about the eternal torments of Hell. Saint Blandina Gobjilă, after 15 years of deportation to Siberia, came to Iași and washed the feet of the Lord through all her service to the Church[14]|[15].

Saint Metropolitan Iosif Naniescu remained in history as the Merciful[16], while Saint Archimandrite Serafim Popescu remained as the Patient[17]. But we must be merciful and patient at the same time, because the patience teaches us to expect everything from God. Saint Ștefan the Great[18] trusted in God and built Churches with the awareness that the Church is the most important asset he must leave to us. And he was right! Because his Churches have reached us as living testimonies of his love for God. And when you leave Churches, when you leave books, when you leave descendants devoted to the Church and the Country, you leave a real future[19].

In his teachings to his son, Saint Neagoe Basarab does theology lessons to his son Teodosie[20]. What we do too with our children, from the first moment of their life: we teach them to be christians, to be responsible people. We published the sermons of Saint Antim the Ivirian, in an updated form, in current language, in 2016[21]. Because all old texts can be updated, put back into circulation for our benefit. And, with the grace of God, I found out the name of the one who discovered the Holy Relics of the Holy Martyrs from Niculițel: Valerica Căzănaru[22]. Because every detail counts in the history of the Church. And whoever does something important for the Church of God, does something important for all the faithful. Because we all rejoice in the good deeds of our ancestors[23].

Saint Gheorghe the Pilgrim was in Jerusalem and then he was in Athos[24]. To teach us to always journey with God and to trust in Him in everything. Saint Cleopa Ilie was in Jerusalem in 1974 and in Athos in 1977. Here too he met Saint Paisios The Aghiorite[25]. And if we go with God everywhere, having ghostual journeys, we return home strengthened, joyful, fulfilled, because we return with holy teachings. And I have never returned from anywhere empty-handed, because God has enlightened me to understand His things. Because the places, the books, the people, everything we see is for our eternal benefit[26].

And if we want to know where to go, we must ask our Saints about us and our future. Because the Saints of God enlighten us in all aspects of our lives. The Romanian Saints are with us, my beloved, they always help and strengthen us! But we must follow their life, we must follow their faith, we must follow their love. Amin[27]!

[1] Started at 8.45, in day of tuesday, on 9 june 2026. Sun, 22 degrees, wind of 5 km/h.

[2] Iubiții mei, pomenindu-i azi pe Sfinții Români cunoscuți sau necunoscuți de către noi, subliniem importanța capitală a Sfântului Apostol Andreas în viața noastră, a românilor. Pentru că noi avem Sfinți tocmai pentru că el, Apostolul românilor, a întemeiat aici Biserica lui Dumnezeu. Pentru că Sfinții se nasc și cresc în Biserică, ei aici se sfințesc, dar importanța vieții lor este veșnică. Pentru că ei, Sfinții Români, se roagă neîncetat pentru noi, pentru cei din neamul lor, pentru ca să ne mântuim și noi, păcătoșii. Pentru că Sfinții ne țin în Biserica lui Dumnezeu prin rugăciunile lor și ne învață cum să trăim creștinește. Căci Sfinții au rolul de a ne învăța voia lui Dumnezeu, de a ne călăuzi mereu în viața noastră cu El, de a ne păzi în toate zilele vieții noastre. Pentru că ei voiesc ceea ce voiește și Dumnezeu de la noi: ca să ne mântuim.

[3] Însă, dacă Sfântul Andreas Apostolul este începutul bun al Bisericii pe pământ românesc, urmașii lui, care au păstrat vie Biserica aici, la noi, au avut de asemenea o profundă conștiință creștină, pentru că nu au abdicat de la viața cu Dumnezeu. În fața tuturor greutăților și a ispitelor, strămoșii noștri în credință au slujit Biserica lui Dumnezeu și ne-au dăruit-o nouă ca pe comoara mântuirii noastre. Căci dacă Sfântul Andreas s-a sfințit în Biserica lui Dumnezeu, toți Sfinții Români cunoscuți și necunoscuți de către noi s-au sfințit tot aici, având conștiința cea sfântă că trebuie să lase moștenire Biserica lui Dumnezeu celor de după ei. Iar dacă lăsăm Biserica moștenire urmașilor, atunci și noi arătăm că am fost ucenicii Sfântului Andreas, care a zidit aici Biserica lui Dumnezeu pentru ca să rămână veșnic.

[4] Iar Biserica se zidește deopotrivă în oameni și prin zidurile ei. Zidurile Bisericii, cele pline de Sfinți, ne spun că oamenii zidesc și întrețin Bisericile, dar totodată că ei se sfințesc prin credința și viața Bisericii. Și noi zidim cu atâta evlavie și conștiință Bisericile lui Dumnezeu, pentru că știm că aici, în ele, e casa noastră cea duhovnicească. Și că aici noi ne pregătim pentru casa noastră din cer, pentru Împărăția veșnică a lui Dumnezeu, unde vom locui cu Sfinții și cu Îngerii Lui. Și casa noastră de aici e a tuturor, e pentru toți, pentru că și Împărăția e pentru toți. Dar cine zidește și păstrează Biserica lui Dumnezeu în sine, acela se zidește neîncetat ca persoană duhovnicească, ca fiu al lui Dumnezeu, ca moștenitor al Împărăției Sale. Pentru că orice zi a vieții noastre e o zi a mântuirii noastre. Și în orice zi a mântuirii noastre noi facem voia lui Dumnezeu, noi ne sfințim împreună cu El, avându-L pe El în noi prin slava Lui.

[5] În mentalitatea contemporană, cei învinși sunt trecuți cu vederea și contează doar învingătorii. Și, adesea, Sfinții lui Dumnezeu sunt considerați învinși, sunt considerați improprii vieții sociale, anacronici, chiar niște „rebuturi” umane, pentru că nu au eficiența lumii noastre. Căci lumea noastră se grăbește să fie eficientă, să fie lucrativă, să fie prosperă material, dar nu și duhovnicește. Pe când Sfinții se grăbesc toată ziua să fie ca Dumnezeu, să se umple neîncetat de slava Lui, să fie proprii întrajutorării oamenilor. Și de aceea se roagă neîncetat pentru toți, îi ajută pe toți, îi mângâie pe toți cu personalitatea lor plină de căldură și de pace, sunt aproape de ei. Pentru că Sfinții sunt plini de adevăr și îți fac bine cu adevărul veșnic care este în ei. Cu acel adevăr care este rectitudinea vieții umane.

[6] His work is here: https://www.teologiepentruazi.ro/2012/05/29/despre-omul-imparatiei/.

[7] To be seen: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gherasim_Iscu.

[8] Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, aruncat în închisorile comuniste în mod nedrept, s-a umplut de vederi dumnezeiești și de minuni acolo, în închisorile cele negre ale „reeducării”, dar a ieșit victorios de acolo, ca cel ce s-a sfințit din destul. El nu e un Sfânt canonizat de Biserica României, dar e un Sfânt Român. E Sfântul lui Dumnezeu. Și cine poate să îl scoată pe Sfântul lui Dumnezeu din rândul Sfinților Români, unde el se află dimpreună cu mulți alții, canonizați sau necanonizați de către noi? Căci Sfinții Români recent canonizați, care au suferit în închisorile comuniste, au fost colegii lui de suferință. Cu Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim Iscu de la Tismana a fost la un moment dat în temniță, după cum am găsit în una din scrierile sale. Și de aceea, Sfinții necanonizați ai României sunt mai mulți decât cei canonizați. Și viitorul ne va arăta cât de frumoși și cât de mari sunt Sfinții Români din toate veacurile, pentru că ei sunt împreună la Dumnezeu.

[9] To be seen: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sofian_Boghiu.

[10] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Stăniloae.

[11] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca.

[12] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Lăcătușu.

[13] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_Lazăr_(schimonahie).

[14] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Blandina_Gobjilă.

[15] Sfântul Sofian de la Antim a fost Duhovnicul multora, cel care i-a mângâiat pe mulți. Sfântul Dumitru Stăniloae a fost Teologul cel mare al Bisericii României în secolul al 20-lea, cel care a creat limbajul teologic actual. Sfântul Arsenie Boca, prin harismele sale, a fost povățuitorul multora. Sfântul Ilie Lăcătușu, din 29 septembrie 1998, este pelerinajul viu al Bucureștiului, pentru că Sfintele sale Moaște au fost găsite întregi și răspândind bună mireasmă. Sfânta Elisabeta Lazăr, Schimonahie, a adormit în 2014, la 43 de ani, şi a fost în Iad, vorbindu-ne cu lacrimi despre chinurile cele veșnice ale Iadului. Sfânta Blandina Gobjilă, după 15 ani de deportare în Siberia, a venit la Iași și a spălat picioarele Domnului prin toată slujirea ei pentru Biserică.

[16] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Naniescu.

[17] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Serafim_Popescu.

[18] To be seen: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ștefan_cel_Mare.

[19] Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu a rămas în istorie ca cel Milostiv, pe când Sfântul Arhimandrit Serafim Popescu a rămas ca cel Răbdător. Dar noi trebuie să fim în același timp și milostivi și răbdători, pentru că răbdarea ne învață să așteptăm toate de la Dumnezeu. Sfântul Ștefan cel Mare s-a încrezut în Dumnezeu și a zidit Biserici cu conștiința că Biserica e cea mai importantă avere pe care trebuie să ne-o lase nouă. Și a avut dreptate! Pentru că Bisericile lui au ajuns până la noi ca mărturii vii ale iubirii sale pentru Dumnezeu. Și când lași Biserici, când lași cărți, când lași urmași devotați Bisericii și Țării, lași un viitor real.

[20] The entire book: https://ro.wikisource.org/wiki/Învățăturile_lui_Neagoe_Basarab_către_fiul_său_Teodosie#.

[21] His sermons are here: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/25/sfantul-sfintit-mucenic-antim-ivireanul-didahiile-prima-editie-actualizata/.

[22] We have here my interview with this: https://www.teologiepentruazi.ro/2022/12/10/interviul-cu-doamna-valerica-cazanaru-cea-care-a-descoperit-sfintele-moaste-ale-sfintilor-mucenici-de-la-niculitel-10-decembrie-2022/.

[23] În învățăturile sale către fiul său, Sfântul Neagoe Basarab face lecții de teologie cu fiul său Teodosie. Ceea ce facem și noi cu copiii noștri, din prima clipă a vieții lor: îi învățăm să fie creștini, să fie oameni responsabili. Predicile Sfântului Antim Ivireanul, în formă actualizată, în limbaj actual, le-am publicat în 2016. Pentru că toate textele vechi pot fi actualizate, repuse în circulație spre folosul nostru. Iar, cu harul lui Dumnezeu, am aflat numele celei care a descoperit Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici de la Niculițel: Valerica Căzănaru. Pentru că fiecare amănunt contează în istoria Bisericii. Și cine face ceva important pentru Biserica lui Dumnezeu, face ceva important pentru toți cei credincioși. Pentru că toți ne bucurăm de faptele bune ale înaintașilor noștri.

[24] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfantului-gheorghe-pelerinul.

[25] Cf. https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/chipuri-de-icoana-intr-o-fotografie-istorica-cuviosii-cleopa-ilie-si-paisie-aghioritul-la-muntele-athos-194179.html.

[26] Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost la Ierusalim și apoi a fost în Athos. Pentru ca să ne învețe să călătorim cu Dumnezeu mereu și să ne încredem în El întru toate. Sfântul Cleopa Ilie a fost în 1974 la Ierusalim și în 1977 în Athos. Și aici l-a întâlnit pe Sfântul Paisios Aghioritul. Iar dacă mergem cu Dumnezeu peste tot, având călătorii duhovnicești, ne întoarcem acasă întăriți, bucuroși, împliniți, pentru că ne întoarcem cu învățături sfinte. Și niciodată nu m-am întors de undeva cu mâna goală, pentru că Dumnezeu m-a luminat să înțeleg cele ale Sale. Pentru că locurile, cărțile, oamenii, tot ceea ce vedem sunt spre folosul nostru veșnic.

[27] Și dacă vrem să știm unde să mergem, trebuie să îi întrebăm pe Sfinții noștri despre noi și despre viitorul nostru. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu ne luminează în toate ale vieții noastre. Sfinții Români sunt cu noi, iubiții mei, ne ajută și ne întăresc mereu! Dar trebuie să le urmăm viața, trebuie să le urmăm credința, trebuie să le urmăm iubirea lor. Amin!

Fragrance (novel) [54]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Fragrance

(novel)

*

When three women smoke near a wall and each have a paper cup of coffee in their hand, it’s a sign that they have no customers. Saleswomen without customers, saleswomen waiting, and until then they’re setting the country up. Their country is their family and something around it. Little intrigues, little disclosures, make them talkative and indispensable to this world. Because if there were no one left to say things about the world, what would the poor world do?!  And one of them, at the medical consultation, said that he was a person characterized by assertiveness, which is very true, then, in his diary, I found the word lassitude and I thought it was an error, but it wasn’t, it was a bookish thing. Then I realized that The Father Stăniloae Street begins right at the Botev station, and Merchants Church, where Saint Dumitru the Theologian served and preached, because it was close to his house, makes a straight line with The Saint Minas Church. And that, aprioristic, we were neighbors and still are and will be, because in a quadrate of streets the theology of the Church was written and continues to be written. And that is why he enlightened me to write the Dogmatics in a certain way, because I am his successor from nearness, from the neighborhood, and he is my rest and daily strength.

When asked who is your best friend, compared to years past, when it was the family, the real family of each person, either the mother, or the father, or the brother or sister, now a certain number of students answered that their family is their friend. Their friend from School. And that they only talk to him or her, because the people at home don’t understand them. Years later you see that that friend or two or three more are all the friends of his life. And that he didn’t make others out of convenience, because a few are enough. Or the old ones do what they do to chase away potential new friends, so that they don’t give up on them, on the old ones. But the good friends, multiplying, don’t drain you of energy, but fill you with life. As long as they nourish your good aspirations and don’t drag you down. But the four, from the german series ended last night, childhood friends, have reached adulthood and don’t know how to have a real relationship with a woman. Because they always feel that women complicate things compared to them, the men, who, in their circle, simplify them every day.

How Mihăiță fell in love with the woman at the Post Office, because she taught him how to send a letter. She started her book with her. And how he goes to her and sits on a chair, to stare at her for a long time. Everyone goes to the waterfall to stare at it for a long time, but too few write about what they understood from this look in the void. The Facebook is full of their comings and goings from vacations, but too few talk about their understandings. That it’s not enough to just go, you also must understand some things, right?! Because if you come back the same, the same person, as you left, it means you didn’t leave. And what’s the point of going, if you come back the same?!! Let someone else go, who understands a lot more each time and comes back a different person, than to go without any real changes! But, at the opposite pole, there’s Mădălina, who mimes changes that she can’t verbalize. She always says that it was cool, that she felt integrated into the landscape, that she had all kinds of feelings, but she doesn’t go into details. So, and? You can start underlining! But she doesn’t have time for details, because her online presence, in front of the camera, eats up her vacation good feelings and even explanations. The writers, compared to mimes, are „annoying” precisely because of their details. Because of what they suggest to you, because of what they understand, because they don’t see things like everyone else, that is, flat, deformed. You expect them to see your outfit, how much makeup you put on your face, how white you turned yourself, what jewelry you wore, and they say about you that you were stiff, could barely find your words at the presentation and were lost in the crowd, looking for a foothold. Who cares about such details and not the brands I wore? Her nerves, so oxygenated, made her say that he was a miserable misogynist, who linguistically stains what he can’t touch. While the writer, although he knew that she was full of rainbow, did not take issue with her choice, but said what he saw in her, what was dissonant in the whole equation of the evening. But we do not like to hear our truths, but only our lies. The lies, a kind of profiterole, are sweet with all their ridiculousness. But you put them in your mouth faster so that you do not look at yourself in the mirror too well. But the mirror of consciousness remembers all our truths, absolutely all of them.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [176] (partea a doua)

Leave a comment

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

4. Dumnezeu a revelat toate acestea poporului său, ca pentru a opri răzvrătirea lor mai înainte [de a se petrece] și pentru a-i conduce departe de ea. Dar, pe când aceste cuvinte îi erau spuse lui Moisis pe înălțimea muntelui, ei, la [poalele muntelui] Sina s-au îmbolnăvit de răzvrătire[1]. Și toate închinările lor idolatre de după aceasta l-au avut pe șarpe ca început păcătos al lor, pe autorul răului și acel așa-numit pom al neascultării.

Poate că din această cauză, ca o reamintire a celor [întâmplate] în Paradis și ca o avertizare, adesea Dumnezeu le-a arătat lor, astfel încât ei să aibă cu toții o singură minte, minuni cu șarpele și lemnul. Mai întâi a schimbat toiagul lui Moisis în șarpe. Apoi a transformat șarpele în lemn mort[2]. Aceasta a fost o arătare profetică [a faptului] că nu a fost o nevoie să fie ascultat șarpele sau să fie idolatrizat pomul. Sau a arătat că, prin lemnul Crucii, El îl va ucide și îl va îngreuna pe șarpele din Paradis, sfătuitorul din spatele pomului[3]. Și, de aceea, toiagul lui Aaron, fiind însuflețit din lemn în șarpe viu, s-a târât, i-a prins și i-a mâncat pe șerpii cei falși ai vrăjitorilor, care erau doar lemn mișcător[4]. Mai mult, un șarpe de aramă a atârnat fără suflare într-un pom, în mijlocul pustiei[5], zicând fără cuvinte:

După o vreme, va sosi timpul[6] când Hristos, nebiruita nicovală, va fi întins jos și Pilat, acel fierar, o va bate[7]. Iar șarpele cel vechi, arhisfătuitorul, va fi bătut, încins, topit și ucis. Mort pe lemn, va fi arătat spre batjocura lumii, care până atunci va fi săracă de tot binele. Și atacurile asupra oamenilor, mușcați de șarpe, vor înceta[8].

VI. 1. „Și a zis șarpele femeii: „Pentru ce a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din tot pomul cel din Paradis»?”. Și i-a zis femeia șarpelui: „Din rodul pomului Paradisului vom mânca, dar din rodul pomului, care este în mijlocul Paradisului, a zis Dumnezeu: «Nu veți mânca din el și nici nu aveți să vă atingeți de el, pentru ca să nu muriți»”. Și a zis șarpele femeii: „Nu veți muri [cu] moarte. Căci Dumnezeu știuse [știe], că, în care zi aveți să mâncați din el, vor fi deschiși ochii voștri și veți fi ca dumnezeii, cunoscând binele și răul”[9].

Nu e nevoie să spunem că aici, înaintea noastră, zace o mare și un adânc întunecos mai întins chiar decât ceea ce am parcurs până acum. Însuși acest fragment strigă [de la sine] că așa este. Și cei care îl citesc mai mult istoric decât duhovnicesc – cei care vânează cuvintele – nu știu cum vor răspunde la întrebările ridicare de Irineos. Căci el, înarmându-se împotriva îngrozitorilor ofiți, a zis următoarele.

Cum este cu putință ca un șarpe, care a fost creat necugetător de către Dumnezeu și care era nevorbitor, prin fire, să fi comunicat verbal și convingător? Oare el, prin propriile meșteșugiri, și-a creat rațiunea, înțelepciunea și puterea de a înțelege și de a răspunde la afirmațiile femeii? Atunci orice șarpe poate face la fel. Și dacă, pe de-o parte, ei susțin că aceasta s-a zis Evei cu glas omenesc, în acord cu voința și hotărârea dumnezeiască, atunci ei Îl fac pe Dumnezeu răspunzător pentru păcat. Iar, pe de altă parte, nu s-a îngăduit niciodată unui demon rău să creeze – din neființă la ființă – și să dăruie rațiune unei firi necugetătoare. Căci altfel Satanas nu ar înceta a grăi cu înșelăciune oamenilor prin șerpi, fiare și păsări și astfel să-i amăgească. Și cum se face că, deși era un animal, el a auzit porunca dată duhovnicește de Dumnezeu numai bărbatului[10], dar femeia nu a auzit-o ea însăși?

2. Și de ce nu l-a atacat el mai degrabă pe bărbat în locul femeii? Dacă îmi spui că a atacat-o pe ea pentru că era mai slabă, voi răspunde că ea pare cea mai bărbată, ajutându-l pe bărbat în călcarea poruncii[11]. Căci numai ea răspunde împotriva șarpelui. Iar când a fost atacată cu viclenie[12], doar după o anumită împotrivire și polemică ea a mâncat din pom[13].

Adam, pe de altă parte, nu s-a certat și nu s-a împotrivit deloc. Când soția lui i-a dat rodul, el a mâncat[14]. Aceasta arată deplină slăbiciune și o minte lipsită de putere[a de a se lupta cu înșelarea]. Femeia, fiind biruită în luptă de demon, este de iertat. Dar Adam, fiind subjugat de femeie, nu va fi iertat, de vreme ce el însuși a primit, în mod personal, porunca de la Dumnezeu[15]. Femeia, auzind porunca de la Adam, a fost înclinată să nu o respecte. Fie pentru că ea nu a fost găsită destul de vrednică de Dumnezeu ca să-i vorbească și ei; sau pentru că ea s-a îndoit, cugetând că porunca i-ar fi fost dată doar de Adam.

3. Și unde a găsit-o șarpele pe ea singură, astfel încât să poată să-i vorbească ei aparte? Oare el, văzând că ea mănâncă din pom, i-a oferit rodul acelui pom, sau ea nu mânca[16] [din pom]? Dacă, pe de-o parte, ea mânca, neîndoielnic că se afla într-un trup stricăcios. Căci orice intră în gură se scoate afară[17]. Dacă, deci, ea era stricăcioasă, este limpede că era și muritoare. Și dacă era muritoare, acea hotărâre a lui Dumnezeu nu a fost nici un blestem, nici o judecată, cea prin care i-a zis bărbatului: „pământ ești și întru pământ vei merge”[18]. Așa stăteau lucrurile.

4. La întrebarea care stă deja înaintea noastră, voi adăuga pe următoarea. Cum anume această ființă necugetătoare și asemenea fiarelor a auzit glasul lui Dumnezeu când a grăit cel mai groaznic blestem împotriva ei[19]? Și, primindu-l, șarpele pare a se afla față în față cu Dumnezeu. Dar glasul Teologului spune limpede: Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu și nicio ureche materială nu a primit sau auzit glasul lui Dumnezeu[20]. De la glasul Domnului din Evanghelii am primit toți aceasta[21].

5. Deci vino la mine și bucură-te, copile frumos! Spune adio literei, deoarece ea ucide[22]. Dumnezeiasca lucrare care s-a făcut cu așa-numitul șarpe și pom și femeie – în ce fel are legătură cu realitatea și cum, întru început, s-a petrecut cu adevărat: aceasta trebuie lăsată lui Dumnezeu. El singur a făcut toate acestea și a grăit și știe despre ele. Dar cum au fost tâlcuite de comentatorii de Dumnezeu insuflați și de cei din jurul lor, și cum ele, ca preînchipuiri primare, într-un mod suprafiresc, vorbesc despre Hristos și despre Biserică[23], voi fi îndrăzneț să explic. Iar cel care poate să înainteze, să meargă mai departe[24]. Și cel care are urechi de auzit pe Duhul Sfânt, să audă[25].

[1] Cf. Ieș. 32, 1-8.

[2] Cf. Ieș. 4, 2-4.

[3] Cf. Fac. 3, 4-5.

[4] Cf. Ieș. 7, 8-12.

[5] Cf. Num. 21, 8-9.

[6] Cf. In. 12, 31-33.

[7] Cf. Mt. 27,26; Mc. 15, 15; Lc. 23, 23-25; In. 19, 16.

[8] Cf. Num. 21: 6, 9.

[9] Fac. 3, 1-5.

[10] Cf. 2, 16-17.

[11] Cf. Fac. 2: 18,20; 3, 6.

[12] Cf. II Cor. 11, 3.

[13] Cf. Fac. 3, 2-3.

[14] Cf. Fac. 3, 6.

[15] Cf. Fac. 2, 16-17.

[16] În sensul: se reținea să mănânce, poate doar îl privea.

[17] Cf. Mt. 15, 17.

[18] Fac. 3, 19.

[19] Cf. Fac. 3, 14-15.

[20] Cf. In. 5, 37.

[21] Ascultarea cuvintelor Lui.

[22] Cf. II Cor. 3, 6.

[23] Cf. Ef. 5, 32.

[24] Cf. Mt. 19, 12.

[25] Cf. Mt. 11, 15; 13: 9, 43; Lc. 8, 8. 14, 35.

Fragrance (novel) [53]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Fragrance

(novel)

*

If you remain fallen in time, that is, in the need for love, you will look for it in all women until your wife. But if you look beyond history, you will understand that the source of happiness is God, the One who created us. And that He does not exclude your wife, but blesses the companionship with her. And that is precisely why we, christians, do not make our wives a wall, but a ladder to God, because together with them we ascend to the God of our salvation. He has released three more books, I want to read them, although the closure itself of the author has a lot of chatter. From his mouth he says, he is attractive, he learned to write on my heart, always changing the frame, the tone, the affectivity, but he is sulky at friendship. And when an author has neither in his gusset, nor up his sleeve with the friendship, he is a death mask, that it’s good that we gathered to bury him, but nothing remains.

The parentheses at parentheses are the death of live performances. Let his mouth say something, anything, but he gets lost in the details. Maybe the details catch the tireless and, sometimes, even me, when I have a special interest in listening. But the tired of so much work want syntheses, if you have a lot of thoughts. Hitchcock directed The Birds in 1963[1]. The crows remember if you’ve bullied them[2] and take revenge on you. The tree that makes crows[3], however, was cut down from the School yard, because it was beautiful and imposing. But the crows, in large flocks, headed for other slaughterhouses, where they smell and „the wolves blinking”[4]. The wolf had made a strategy with the hunter: who would eat the grandmother, who would eat Little Red Riding Hood. The witch costume is ready at the supermarket for you. Selling is synonymous with losing. And in vain they are sliced, put on carrier bag, of various kinds, if I only like the one made now, still fresh.

Bread with zacuscă[5], bread with white grapes, fasting meal. And her short haircut, together with the books she buys or receives, lead you to the certainty that the writer woman is hand in hand with the booksellers. That the publishers don’t have time to read you, they look at you like a digit of business, he said, but the editors, the proofreaders read you, in addition to those who sell you from words. They’ve multiplied too much, I can’t buy them in print anymore! I’m waiting for them to appear online or they’re sold online too. I never imagined I’d end up here, with so many, so many on my hard drives, and not have time to read them. Tens of thousands of cookies and I just choose one book, read it, then look for another among millions of books. And all so close! Right here, right next to me, right in my house, but also in everyone’s houses.

She pursed her lips in a kiss, closing those big eyes, but he pretended not to understand. And how could he not understand her desire, when it was so explicit?! Women jump fences, skip stages, leap mountains, thinking they must do everything now, on the spot, while men don’t know the drama of fighting for a relationship. That you don’t have to have it with everyone, but with the one you want. It had just rained in Edinburgh. A blue car, an old frog, was being pulled up close to a cathedral. A woman with an umbrella was passing by an intense green, and beyond this sign of vitality was an old palace, blackened by time. The two lovers, who were holding hands, turned right on the sidewalk, because they wanted to pass between the two tall buildings. And in every city there is a table where the two will eat one day and talk about their love as if it were the most important thing in the world.

In the country where dogs walk on the streets, because that’s how they like to take their siesta, it’s a country where the elderly freeze in their homes of need. The metaphors, in peacetime, are peaceful. When the psychosis worsens, the metaphors are survival. And I greeted her, she was ashamed, because she thought she was being commented on by me too. But I think the person responsible for her drama is to blame, because she was just gullible. A rape doesn’t start with you, a curious child, but with the libidinous one who takes advantage of you. The cat had entered the Church, and the person who filmed it made it sing psaltic music in its own language. The trend of hugging yourself, the one from the past, in the same picture as you, the one now, is in vogue. How to install a shower in the living room, how to make dumpling soup on a deserted island, how to plaster a room you won’t live in, how to waste time comfortably, on your couch, while you’re warm and good. The searches are among the quirkiest, and man is the one who does them. And he does them, because he can, and because they’re all very cheap. When online wasn’t infused everywhere, it was a luxury product. You had to wait a long time to log in, and if you did, you didn’t have very high standards. The profiteers sold pirated CDs on street corners. If you wanted content, you had to buy it on under the hand. And I learned to work with various programs precisely because the early years were an eldorado of possibilities. Street pornography has sexualized people’s lives, just as various toxic substances have driven them crazy with days. The nose-snorting, the intravenous injections, the sniffing aurolac, the euphoric cigarettes, the freedom as libertinism, the unemployment as social misery, the scams that have drained trust in people, the poorly implemented policies have been so many guerrilla wars with your peace. Because the novelty you experience does not necessarily mean your own good, but the good of others at your expense. And you, worker, are good until you fall ill, until we forget about you with calculated indifference. Because we need other naive, other cheap labor for our prosperity.

[1] To be seen: https://ro.wikipedia.org/wiki/Păsările_(film).

[2] Cf. https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/pasarea-care-te-tine-minte-cu-anii-daca-ai-2400493.html.

[3] To be seen: https://www.youtube.com/watch?v=7UL75Yunj_0.

[4] George Bacovia, Winter Painting, the penultimate verse, cf. https://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/tablou.php.

[5] To be seen: https://en.wikipedia.org/wiki/Zacuscă.

Fragrance (novel) [52]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Fragrance

(novel)

*

He was returning from the boy and had no one to tell him that his son was successful. That he has money, a nice, clean house, because he has a fitness center in Piperum. And his daughter, a handful of man, also had 7 thousand euros, because she does graphics for films. And he got off at Alexandria, on the rain, but only after he had also expressed his pride. But the one next to him, also on the phone, had her own thoughts that did not share the pride of the man in the yellow jacket, who did not feel comfortable in the bucharester crowd. That people, at Bucharest, must travel kilometers to work and are stuck in traffic both there and back. But in Alexandria there is space to turn around, you go quickly, you arrive immediately, but it is not the Bucharest. That everyone wants to go to the Capital, but without the life and skills of the Capital, like a fox looking at grapes. But the spring will come! Autumn-winter has begun, but the spring will come! And then we will finish the bridge, when the storks return on march 25, or at least we will resume work on it. This exhausting work of watching the cement harden in the supporting legs.

Fields waiting. The sky is leaden of Funeral. Calm, collected, I write while the car is running, as if they know that I don’t like exhaust fumes. And whoever looks at me gives their opinion, asks themselves, although they don’t know how good I felt yesterday publishing 4 books in the same day. Books are fulfillment. Beyond their toil is your rest, it is real fulfillment. And if some go down to the mushroom, I go down to Saint Ilie, because his grave is there, in the silence of the earth, protecting us all. And the cold rain, because it snowed in Bâlea, is my friend, because it makes me have a good heart rhythm. And, in the rhythm of my heart carrying my prayer and silence, everything is good, very good, because I rejoice. And I can say that I rejoice a lot, because my joy is my God. And everything I see does me good, because I see everyone and everything enjoying themselves.

A lot of rain, the likes of which I haven’t seen in a long time, since that summer when the ditches filled up and overflowed, and we, the children, jumped into the water in the ditch as if into a swimming pool. And while we were enjoying plenty of water, of such novelty, happily resulting after hours of rain, grandmother Floarea took us outside with a rod, because she was thinking about our health and not our joy. And we had to bathe in the tub, in the house, to really wash ourselves, in order to realize the difference between joy without the awareness of risks and real bathing, the one that puts you to bed and makes you sleep. And I walked through the rain for a good part of the day, I went, I came back, I went and I came back again, because I had no more bread, this after I buried Nița, with a beautiful, ruddy face in the coffin, who reminded me of grandmother Floarea, but whose n was mistakenly changed to an m on the Cross. We corrected the mistake in the Service, we said it with n, the water was everywhere, music from Gorj on the bus, in 3, with the driver 4, one recorded at a Wedding and which you hear like at Michael Jackson’s concert in Bucharest[1]. That it has just been 33 years since that date, my cousin, and some still believe that the star is not dead! The rockers went unwashed and with skulls on their T-shirts, Depeche Mode fans had flared pants, if you knew how to dance like Michael, it was good to know ice, ice, baby[2], our discos were a sweat full of music and we sought peace in a blues, because we were hugging our dance partner as if facing an ultimatum. The sadness before and after the dance had all of adolescence in them. You expected a dream girl-friend, a young girl who knew you better than you knew yourself, and this in the absence of communication between us. You wanted her to come and save you from your loneliness, when you should have gone and taken her out of her dreams. And the distance between dream and reality was like the distance between a well-written book and the opening of her mouth, which said such tasteless banalities that you believed them and kissed her. Because, beyond the kiss, the young woman in question, the dance of the embrace, the decade of your adolescence, you were looking for happiness, that state that has no end, because it is all the peace you need.

[1] Live concert: https://www.youtube.com/watch?v=Hxgo-Qu-ZZE. From october 1, 1992.

[2] With reference to: https://www.youtube.com/watch?v=rog8ou-ZepE.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [175] (partea a doua)

Leave a comment

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

5. Dacă ești un om trupesc și crezi că cele privitoare la goliciunea lui Adam și a Evei sunt [zise] despre rușinea trupului, atunci spune-mi aceasta: De vreme ce nimeni altcineva nu mai era cu ei, în fața cui au simțit rușine? Înainte de păcătuire, ei nu cunoșteau taina acestor organe pentru nașterea de copii. Ei nu înțelegeau deosebirea între formele lor: că au fost făcuți bărbat și femeie de către Dumnezeu[1] și că acestea erau pentru unirea lor sexuală și pentru căsătorie. [Deci,] necunoscând încă aceste lucruri, care era rușinea de care trebuia să se rușineze?

Fără nicio îndoială, această goliciune trebuie pusă în relație cu Hristos și Biserica[2]. Căci cei doi erau goi la început[3]. Dumnezeu Cuvântul era gol de omenitate. Iar Biserica, mai înainte de a se îmbrăca cu Hristos[4], era goală de dumnezeire. Însă, ea nu s-a rușinat mai înainte de a păcătui. Pe de-o parte, era curată și pregătită pentru nestricăciune. Rușinea a apărut pentru formele și trupurile materiale și stricăcioase, stând în toate părțile.

Iar pe de altă parte, ea a privit cu fața goală, neacoperită, slava lui Dumnezeu, ca într-o oglindă[5]. Despre goliciunea ei, vrednică de laudă, dumnezeiescul Pavlos a zis: „Căci și în acesta suspinăm, [cu] sălașul nostru cel din cer tânjind să ne îmbrăcăm” – adică: cu viitoarea nestricăciune a trupurilor; „dacă ne-am și îmbrăcat și nu goi vom fi aflați”[6]: nu vom fi goi de harul Duhului Sfânt.

Haina faptelor rele aduce rușine. Cel care a fost aruncat afară de la masa Nunții purta o asemenea haină[7]. Cei dintâi plăsmuiți, goi, nu purtau haina păcatului, la început. Nici Iov, care era Drept, nevinovat și cuvios[8]. De aceea, el a zis: „eu gol” de orice păcat „am ieșit din pântecele maicii mele și gol voi pleca”[9]. Dacă, după înviere[a trupurilor], atât Domnul, cât și noi nu ne vom mai rușina defel de o astfel de goliciune a trupului, tu însuți vei cunoaște.

V. 1. „Iar șarpele era cel mai înțelept [dintre] toate fiarele cele de pe pământ”[10].

Multe animale sunt mai înțelepte decât șarpele, referindu-ne la inteligența dintr-o fire și un glas iraționale. Nimeni care cugetă clar nu se va împotrivi acestui lucru. Șarpele nu păzește casa sau oile și nu va salva, așa cum face câinele, pe păstorul său, casa sau turma. El nu alungă hoții. Nu gonește fiarele sălbatice. Nu îngrijește rănile trupului, ca și cum ar avea pricepere medicală. Lipsit de stăpânul său, nu plânge, și căutându-l nu jelește.

Spre deosebire de maimuțe, șarpele nu poate să facă mișcările oamenilor și să le imite obiceiurile zilnice. Unor astfel de animale, aproape că nu le lipsește nimic [ca îndemânare fizică], în afară de rațiunea firii umane. Printr-o condiție fizică anume, ele ajung să aibă obiceiul imitării acțiunilor și mișcărilor pe care le văd. Și de aceea sunt numite maimuțe (πίθηκοι), pentru că maimuțăresc tot comportamentul nostru (τὸ πᾶν ἠθικεύονται). Iar cititorul să se înfrâneze a disprețui faptul că am menționat un asemenea animal aici, ca și cum ar fi nevrednic de auzul Bisericii. Auzim referințe în Lege, din preacurata gură a lui Dumnezeu însuși, la animale inferioare acestora. Într-adevăr, în Cartea întâia a Împăraților, aflăm corabia lui Salomon venind în fiecare an de la Tarsis, care este Esperios în Apus, și aducându-i aur și astfel de animale[11].

2. Așadar, șarpele nu este mai înțelept decât toate fiarele pământului[12] – așa cum am arătat aici. Deci Scriptura vrea să spună fie că diavolul a intrat [în șarpe], fie îl numește șarpe pe dracul gol. Mie, cea dintâi mi se pare mai adevărată decât cea din urmă. Cu adevărat, Simahos și Achilas au zis „mai meșteșugar” în loc de „mai înțelept”[13], care se cugetă și se spune mai ales despre vrăjmașul înșelător. Și dacă te întrebi de ce Dumnezeu nu a spus acestea pe deplin, ci în loc de „diavol” a zis „șarpe”, atunci cunoaște aceasta în mod limpede: El vorbea unui popor rău și viclean. El nu a dorit să îi descopere lui Israil cele despre Îngeri sau cele despre Satanas, care a înșelat-o pe Eva[14]. Aceasta pentru ca ei să nu-i slujească sau să se închine diavolului ca [unuia care ar fi fost, în mintea lor,] mai puternic decât Dumnezeu, pentru că diavolul a reușit să-i tragă pe cei dintâi plăsmuiți departe de Dumnezeu și către sine, prin înțelepciune.

3. Așadar, când auzi că „șarpele era cel mai înțelept [dintre] toate fiarele cele de pe pământ”[15], cunoaște aceasta: meșteșugul diavolului era cu mult mai puternic decât toată înțelepciunea omenească. Cu privire la acesta, Domnul ne-a zis nouă: „Fiți înțelepți ca șerpii”[16].

Dumnezeu, prin Moisis, a făcut legi pe vârful muntelui Sina pentru un popor neascultător de legi/ nesupus[17]. Și scriind aceste legi, a vrut să-l înfricoșeze pe Israilul cel neascultător: deci le-a arătat lor darea legii către Adam[18] și încălcarea ei[19], pedepsele și osândele[20], alungarea [din Rai] neînduplecată[21], îngrozitoarele blesteme asupra șarpelui[22], durerile și suspinurile femeii[23], sudoarea[24], blestemul asupra pământului, spinii și ciulinii lui[25], osânda morții, întoarcerea în pământul din care a fost luat [omul], degradarea și descompunerea făpturii umane[26].

Cei dintâi plăsmuiți au suferit toate acestea pentru că l-au ascultat pe șarpele meșter [în rele] și au fost dornici să devină dumnezei[27], prin fărădelege și răzvrătire împotriva Unuia și singurului Dumnezeu adevărat[28]. Ei au considerat o răsplătire/ un premiu a fi egali cu Dumnezeu[29]. Adică, ei au considerat acest „dacă devin dumnezei” ca un pas înainte, o înălțare, o înaintare a lor mai presus de Îngeri. Uneltirea diavolului a țintit aceasta, când a zis: „veți fi ca dumnezeii, cunoscând binele și răul”[30] – desigur, mai presus de mintea Îngerilor.

[1] Cf. Fac. 1, 27.

[2] Cf. Ef. 5, 32.

[3] Cf. Fac. 2, 25.

[4] Cf. Gal. 3, 27.

[5] Cf. II Cor. 3, 18.

[6] II Cor. 5, 2-3.

[7] Cf. Mt. 22, 11-13.

[8] Cf. Iov 1, 1.

[9] Iov 1, 21.

[10] Fac. 3, 1.

[11] Cf. I Împ. 10, 22.

[12] Cf. Fac. 3, 1.

[13] Cf. Fac. 3, 1.

[14] Cf. Fac. 3, 2-6; I Tim. 2, 14.

[15] Fac. 3, 1.

[16] Mt. 10, 16.

[17] Cf. Ieș. 24, 15-18; 31, 18 – 32, 16.

[18] Cf. Fac. 2, 16-17;

[19] Cf. Fac. 3, 6.

[20] Cf. Fac. 3, 14-19.

[21] Cf. Fac. 3, 23-24.

[22] Cf. Fac. 3, 14-15.

[23] Cf. Fac. 3, 16.

[24] Cf. Fac. 3, 19; Lc. 22, 44.

[25] Cf. Fac. 3, 17-18.

[26] Cf. Fac. 3, 19.

[27] Cf. Fac. 3, 4-6.

[28] Cf. In. 17, 3.

[29] Cf. Filip. 2, 6.

[30] Fac. 3, 5.

Prima rugăciune, de după Evanghelie, a Nunții

Leave a comment

Textul rugăciunii: „Κύριε, ὁ Θεὸς ἡμῶν, Ὁ ἐν τῇ σωτηριώδει Σου οἰκονομίᾳ καταξιώσας ἐν Κανᾷ τῆς Γαλιλαίας τίμιον ἀναδεῖξαι τὸν γάμον διὰ τῆς Σῆς παρουσίας, Αὐτὸς καὶ νῦν τοὺς δούλους Σου (τὸν δεῖνα) καὶ (τὴν δεῖνα), οὓς ηὐδόκησας συναφθῆναι ἀλλήλοις, ἐν εἰρήνῃ καὶ ὁμονοίᾳ διαφύλαξον. Τίμιον αὐτοῖς τὸν γάμον ἀνάδειξον· ἀμίαντον αὐτῶν τὴν κοίτην διατήρησον· ἀκηλίδωτον αὐτῶν τὴν συμβίωσιν διαμεῖναι εὐδόκησον· καὶ καταξίωσον αὐτοὺς ἐν γήρει πίονι καταντῆσαι, ἐν καθαρᾷ τῇ καρδίᾳ ἐργαζομένους τὰς ἐντολάς Σου. Σὺ γὰρ εἶ ὁ Θεὸς ἡμῶν, Θεὸς τοῦ ἐλεεῖν καὶ σῴζειν, καὶ Σοὶ τὴν δόξαν ἀναπέμπομεν, σὺν τῷ ἀνάρχῳ Σου Πατρί, καὶ τῷ Παναγίῳ καὶ ἀγαθῷ καὶ ζωοποιῷ Σου Πνεύματι, νῦν καὶ ἀεὶ καὶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν”[1].

Traducerea mea: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care în iconomia Ta cea mântuitoare ai binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstită [τίμιον] prin venirea Ta [acolo], Însuți și acum pe robii Tăi (numele mirelui) și (numele miresei), pe care ai binevoit să-i unești pe unul cu altul [συναφθῆναι ἀλλήλοις], păzește-i în pace și [într]-o singură minte [ὁμονοίᾳ]! Arată cinstită nunta lor! Ține patul lor neîntinat [ἀμίαντον]! Binevoiește să rămână fără de prihană împreună viețuirea [τὴν συμβίωσιν] lor! Și învrednicește-i pe ei să ajungă la bătrânețe bogată [ἐν γήρει πίονι], lucrând cu inimă curată poruncile Tale [ἐν καθαρᾷ τῇ καρδίᾳ ἐργαζομένους τὰς ἐντολάς Σου]! Căci Tu ești Dumnezeul nostru, Dumnezeu Care miluiești și mântui, și Ție slavă înălțăm, împreună [și] Celui fără de început al Tău Părinte și Atotsfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și întru vecii vecilor. Amin!”.

Prezența Domnului la Nuntă a arătat că Nunta e cinstită, că ea este după voia Lui. Și Domnul, prin Dumnezeiasca Taină a Nunții, îl unește pe mire cu mireasa sa. Și El, Cel care îi unește duhovnicește, îi păzește în pacea Sa și într-o singură minte, în bună înțelegere, în armonie interioară. Pentru că noul cuplu, cel binecuvântat de Dumnezeu, trebuie să meargă într-o singură direcție: în direcția slujirii lui Dumnezeu și a consolidării duhovnicești continue a relației lor. Dumnezeu ne întărește să trăim în însoțire sfântă și El ține patul nostru neîntinat. Pentru că patul căsătoriei se întinează prin relații extraconjugale și prin păcate împotriva firii. Ei doi trăiesc împreună, au o singură viață, un singur mod de-a fi. Și Dumnezeu ne întărește să  viețuim fără de prihană înainta Sa în căsătoria noastră cea binecuvântată de către El.

Bătrânețea bogată e cea împlinită, e cea plină de sfințenie. Bătrânețea bogată în fapte bune, în faptele sfințeniei. Pentru că lucrarea poruncilor Sale cu inimă curată e lucrarea sfințeniei. Și El, Dumnezeul nostru, Cel care ne miluiește și ne mântuie pe noi, e Hristos Domnul. Și pe El Îl slăvim neîncetat împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Pentru că slujirea Lui, a Dumnezeului nostru treimic, e conținutul dumnezeiesc al vieții noastre de sfințenie, pe care o trăim în căsătoria binecuvântată de către El.

[1] Cf. https://www.goarch.org/chapel/texts/-/asset_publisher/ulcNzWPdScz6/content/marriage?_com_liferay_asset_publisher_web_portlet_AssetPublisherPortlet_INSTANCE_ulcNzWPdScz6_languageId=el_GR.

1 2 3 … 2.059