Isaias, cap. 1, cf. LXX

1. Vedenia pe care a văzut-o Isaias [Ἠσαΐας], fiul lui Amos [Ἀμώς], pe care a văzut-o asupra Iudeii și asupra Ierusalimului, în[tru] împărăția lui Ozias [Ὀζίας] și a lui Ioatam [Ἰωαθάμ] și a lui Ahaz [Ἀχάζ] și a lui Ezechias [Ἑζεκίας], care a[u] împărățit [în] Iudea [Ἰουδαία].

2. Ascultă, cerule, și ia aminte, pământule! Că[ci] Domnul a grăit: „Fii am născut și i-am înălțat, dar ei pe Mine M-au lepădat.

3. Cunoscut-a boul pe cel care l-a câștigat și măgarul ieslea domnului său, dar Israil pe Mine nu M-a cunoscut și poporul Meu nu M-a înțeles”.

4. Vai, neam păcătos, popor plin de păcate, sămânță rea, fii fărădelege! L-ați părăsit pe Domnul și L-ați urgisit pe Sfântul lui Israil.

5. Ce încă aveți să loviți, adăugând fărădelege? [Căci] tot capul [este] întru durere și toată inima [este] întru întristare.

6. De la picioare până la cap [nu este] nici rană, nici vânătaie, nici vătămare supurând, nu este plasture să pui, nici ulei, nici legături.

7. Pământul vostru [este] pustiu, cetățile voastre [sunt] arse în foc, țara voastră [este] înaintea voastră, [dar] cei străini o mănâncă pe ea și a fost pustiită, ruinată [fiind] de popoarele cele străine.

8. Va fi părăsită fiica Sionului ca un cort în vie și ca o colibă de pază în[tr-o] grădină de castraveți, ca cetatea împresurată.

9. Și dacă nu Domnul Savaot [Σαβαώθ] [ne-]a[r fi] lăsat nouă sămânța[1], ca Sodoma [Σόδομα] am [fi] fost și ca [cu] Gomorra [Γομορρα] ne-am [fi] asemănat.

10. Ascultați cuvântul Domnului, stăpânitorii Sodomelor [Σοδομων]! Luați aminte [la] legea lui Dumnezeu, poporul Gomorrei!

11. „Ce Îmi [este] Mie mulțimea jertfelor voastre?, zice Domnul. Plin sunt de arderile de tot ale berbecilor și de grăsimea mieilor. Iar sânge de tauri și de țapi nu voiesc,

12. nici dacă aveți să veniți să vă arătați Mie. Căci cine a cercetat acestea din mâinile voastre, [pentru] a călca curtea Mea?

13. Nu vă veți adăuga, [nici] dacă aveți să aduceți făină de grâu. Deșartă [este] tămâia, urâciune [Îmi] este Mie. Lunile cele noi ale voastre și sabaturile și ziua cea mare nu o sufăr. Postul și odihna

14. și lunile cele noi ale voastre și sărbătorile voastre le urăște sufletul Meu. V-ați făcut Mie întru săturare, [de aceea] nu voi mai dezlega păcatele voastre [οὐκέτι ἀνήσω τὰς ἁμαρτίας ὑμῶν].

15. Când mâinile aveți să le întindeți către Mine, [Eu] voi întoarce ochii Mei de la voi, iar, dacă aveți să înmulțiți rugăciunea, [Eu] nu vă voi asculta pe voi, căci mâinile voastre [sunt] pline de sânge.

16. Spălați-vă! Faceți-vă curați! Luați răutățile de la sufletele voastre dinaintea ochilor Mei! Părăsiți-vă de răutățile voastre!

17. Învățați a face bine! Căutați judecata! Mântuiți-l [pe cel] nedreptățit! Judecați orfanului și îndreptați văduva!

18. Și veniți și să ne întrebăm!, zice Domnul. Iar dacă or să fie păcatele voastre ca purpura [ὡς φοινικοῦν][2], ca zăpada le voi albi, iar dacă or să fie ca stacojiul [ὡς κόκκινον][3], ca lâna le voi albi.

19. Și dacă aveți să voiți și aveți să Mă ascultați, cele bune ale pământului veți mânca.

20. Dar dacă nu aveți să voiți și nici [nu] aveți să Mă ascultați, vă va mânca pe voi sabia”, căci gura Domnului a grăit acestea.

21. Cum s-a făcut curvă cetatea cea credincioasă [πῶς ἐγένετο πόρνη πόλις πιστὴ], Sionul, [și] plină de judecată, în care dreptatea a adormit în ea [ἐν ᾗ δικαιοσύνη ἐκοιμήθη ἐν αὐτῇ], iar acum [sunt] călăi?

22. Argintul vostru [este] nelămurit. Cârciumarii tăi amestecă vinul [cu] apă.

23. Stăpânitorii tăi nu ascultă, [sunt] părtași ai hoților, iubind darurile[4], căutând răsplătire, orfanilor nejudecând și [la] judecata văduvelor neluând aminte.

24. Pentru aceasta, acestea zice Stăpânul [ὁ Δεσπότης], Domnul Savaot: „Vai [de] cei care sunt tari ai lui Israil! Căci nu va înceta mânia Mea în cei potrivnici și judecată dinspre vrăjmașii Mei voi face.

25. Și voi aduce mâna Mea peste tine și te voi lămuri pe tine spre [a fi] curat, iar pe cei care sunt neascultători îi voi pierde. Și îi voi lua pe toți cei fărădelege de la tine și pe toți cei semeți îi voi smeri.

26. Și îi voi pune pe judecătorii tăi ca mai înainte și pe sfătuitorii tăi ca dintru început, iar după acestea te vei chema cetatea dreptății [πόλις δικαιοσύνης], cetatea mamă cea credincioasă [μητρόπολις πιστὴ], Sionul [Σιων].

27. Căci cu judecată va fi mântuită robimea ei și cu milostenie”.

28. Și vor fi zdrobiți cei fărădelege și cei păcătoși deodată, iar cei care Îl părăsesc pe Domnul se vor sfârși.

29. Pentru că vor fi rușinați în[tru] idolii lor, pe care ei i-au voit, și vor fi rușinați în[tru] grădinile lor, pe care le-au poftit.

30. Pentru că vor fi ca terebintul [τερέβινθος][5] pierzându-și frunzele și ca paradisul [παράδεισος] neavând apă.

31. Și va fi tăria lor ca paiul inului și lucrările lor ca scânteile focului. Și vor fi arși cei fărădelege și cei păcătoși deodată și nu va fi cel care va stinge.


[1] Dacă nu ne-ar fi ocrotit El.

[2] De culoare roșu închis.

[3] De culoare roșu aprins.

[4] Luând mită.

[5] Terebintul este  un „arbore rășinos, răspândit pe coastele Mediteranei, din care se extrag terebentina și alți tananți (Pistacia terebinthus)”, cf. DEX 2009, apud https://dexonline.ro/definitie/terebint. A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pistacia_terebinthus și https://en.wikipedia.org/wiki/Pistacia_terebinthus.

Predică la Duminica posterioară Înălțării Sfintei Cruci [2019]

Iubiții mei[1],

Hristos Dumnezeu „viețuiește mereu în inimile oamenilor fideli Lui, [în inimile oamenilor credincioși Lui], fiind pentru aceștia singurul Izvor al luminii, puterii, păcii și mângâierii duhovnicești”[2]. Pentru că cei credincioși Lui își răstignesc continuu patimile din ei înșiși, ca unii care Îi urmează Lui întru toate, fiind transfigurați din interior de El Însuși.

Și când împărțim în mod neîmpărțit pe Mielul lui Dumnezeu Cel euharistic[3], pe Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pentru ca să ne hrănim cu El spre viața veșnică împreună cu El, Îl punem în formă de Cruce pe Sfântul Disc. Pentru ca să pomenim prin aceasta Moartea Lui pe Cruce pentru noi. Dar El, în Sfânta Euharistie, e Hristos Cel răstignit și înviat, Cel cu trupul transfigurat și plin de slava dumnezeirii Sale. E Hristos Cel înălțat de-a dreapta Tatălui, Cel deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. De aceea, împărtășindu-ne cu El, Cel euharistic, noi Îl avem pe El viețuind în noi și izvorând în noi tot binele cel duhovnicesc. Căci „Dumnezeu, printr-o singură lucrare, lucrează toate”[4] în creația Sa și în noi înșine. Și lucrarea Sa este „dumnezeiască și necreată”[5] și „ființială”[6]. Și e ființială sau firească pentru că izvorăște din ființa sau firea Dumnezeului nostru treimic. Iar lucrarea Lui este slava Sa cea veșnică[7], care izvorăște veșnic din ființa lui Dumnezeu. Și slava Lui este cea care ne îndumnezeiește pe noi[8].

Pentru că, prin slava Lui, Dumnezeu ne face părtași ai dumnezeirii Sale[9]. Și ne face părtași ai Săi, pentru că slava Lui e necreată și dumnezeiască. De aceea, prezența Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Dumnezeului nostru treimic în noi prin slava Lui, e necreată și dumnezeiască, și pentru aceasta ne îndumnezeiește pe noi. Pe când prezența demonilor e una creată și parazitară în noi – căci ei se lipesc cu răutate de noi și ne învață cele rele –, și ea sporește în noi răutatea și păcatul. Pentru că Dumnezeu ne învață tot binele și ne umple de toată virtutea, curățindu-ne, luminându-ne și îndumnezeindu-ne pe noi, pe când demonii ne urâțesc interior și ne satanizează, făcându-ne asociali.

De aceea, viața cu demonii este o robie spirituală continuă, e o cădere din demnitatea omului, pe când viața cu Dumnezeu e o viață duhovnicească, plină de bucurie și de sfințenie, pentru că e adevărata viață umană. Căci adevărata viață a omului e viața religioasă, e viața lui cu Dumnezeu.

Pentru că „Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul oricărui bine”[10] și „tot binele e dăruit de Dumnezeu”[11]. Dar pentru a face binele, trebuie să îl facem cu Dumnezeu și după cum vrea Dumnezeu. Iar binele făcut cu Dumnezeu este duhovnicesc și ne face duhovnicești. Pentru că „Domnul e ascuns în poruncile Sale, și cei ce-L caută pe El, Îl găsesc pe măsura împlinirii lor”[12], pe măsura împlinirii poruncilor Sale. În fiecare poruncă a Lui și în toate ale Sale la un loc, noi Îl găsim pe Hristos Dumnezeu și ne umplem de slava Lui. De aceea, împlinirea poruncilor Sale e totuna cu lepădarea de sine, cu luarea Crucii Lui și cu urmarea Sa [Mc. 8, 34].

Pentru că noi „suntem datori să-I slujim până la moarte”[13] lui Hristos Dumnezeu, Celui care a murit pentru noi[14] și ne-a răscumpărat pe noi din mâinile demonilor. Căci, la Botezul nostru, noi am primit harul lui Dumnezeu în chip tainic în noi înșine[15]. Și harul Său sau slava Sa cea dumnezeiască ne ajută în chip tainic[16], din interior, ca să facem voia lui Dumnezeu. Însă „atârnă de noi, [ține de noi], să facem sau să nu facem binele pentru care avem putere”[17] prin Botez. Pentru care avem putere de la Dumnezeu, începând cu Botezul nostru. Iar puterea de la El este slava Lui primită la Botez.

De aceea, Sfântul Marcos Ascetul ne încredințează de faptul că Dumnezeu ne-a dăruit desăvârșirea în chip tainic la Botez[18]. Și desăvârșirea primită de noi la Botez este „harul [cel] desăvârșit al Duhului”[19] sau slava lui Dumnezeu. Iar slava lui Dumnezeu primită de noi la Dumnezeiescul Botez, „ni se descoperă și ni se arată [în noi] potrivit cu lucrarea poruncilor [lui Dumnezeu], sporindu-ne credința”[20] pe fiecare zi. Pentru că viața creștină e o viață dinamică, mereu lucrătoare, mereu ascetică și în care ne împlinim în mod continuu duhovnicește.

Însă Răstignirea Domnului este numită drept Înălțarea Lui pe Cruce. Și Înălțarea Lui pe Cruce înseamnă și înălțarea noastră întru slava lui Dumnezeu. Pentru că El, fiind răstignit, a înălțat împreună cu El toată firea cea căzută a lui Adam[21], adică întreaga umanitate. Dar a înălțat umanitatea noastră în umanitatea Sa, în sensul că ne-a asumat pe toți oamenii în umanitatea Sa. Și tocmai de aceea, pentru că El ne-a asumat în umanitatea Lui pe care a îndumnezeit-o, fiecare dintre noi am primit la Botez slava Lui, pentru ca și noi să ne îndumnezeim, întăriți fiind de El. Și dacă vrem să ne înălțăm spre Dumnezeu, trebuie să devenim noi înșine o cruce vie, să ne facem oameni răstigniți interior, în care să trăiască Dumnezeu prin slava Lui. Căci El ne-a răscumpărat din robia demonilor la Botez și ne-a făcut ai Lui, tocmai pentru ca să locuiască în noi.

Dumnezeiasca Cruce a Domnului este numită în praznicul de acum „de-viață-purtătoare [ὁ ζωηφόρος]”[22]. Și de ce e numită așa? Pentru că e purtătoare a slavei lui Dumnezeu, așa după cum și Sfintele Moaște sunt purtătoare ale slavei lui Dumnezeu. Sfânta Cruce a fost sfințită de sângele Domnului și umplută de slava Lui, după cum Sfintele Moaște sunt locașuri ale Stăpânului, locașuri sfinte și duhovnicești, pentru că sunt pline de slava Lui. Iar cine e credincios și e plin de slava Lui, acela simte slava lui Dumnezeu în Sfânta Cruce, în Sfintele Moaște, în Sfânta Euharistie, în Sfintele Icoane, în Sfintele Vase de Slujbă, în toată slujirea și viața Bisericii. Pentru că Biserica e plină de slava lui Dumnezeu. Și cel al lui Dumnezeu este și el o biserică vie și înțelegătoare a lui Dumnezeu, pentru că este plin de slava Lui.

Crucea Domnului este „ușa Paradisului [ἡ θύρα τοῦ Παραδείσου]”[23]. Pentru că ea ne-a deschis nouă Paradisul cel închis. Crucea Domnului este „întărirea credincioșilor [ὁ τῶν πιστῶν στηριγμός]”[24]. Pentru că ea ne întărește, prin slava lui Dumnezeu, împotriva ispitelor, a durerilor și a necazurilor de tot felul.

Crucea Domnului este „arma cea nebiruită [ὅπλον ἀκαταμάχητον]”[25] a ortodocșilor. Pentru că ne facem semnul Sfintei Cruci pe trup, ne închinăm, și simțim puterea lui Dumnezeu care ne apără pe noi. Și când simțim slava lui Dumnezeu țâșnind în noi din Crucea Domnului, înțelegem că nimic nu se poate face fără asceză, fără durere, fără curățirea de patimi. Pentru că asumarea crucii înseamnă tocmai curățirea noastră de patimi, ca să ne oferim Lui ca jertfă curată, plină de pace și de smerenie.

Crucea Domnului este „arma păcii [ὅπλον εἰρήνης]”[26]. Pentru că ea face pace în noi înșine. Și dacă ne umplem de pacea lui Dumnezeu, atunci putem dărui tuturor pacea Lui. Căci pacea cea duhovnicească „este dăruită de sus, de Însuși Domnul Dumnezeu, și de aceea ea se numește pacea lui Dumnezeu”[27].

De aceea, iubiții mei, praznicul Înălțării Sfintei Cruci e un praznic profund identitar, pentru că toți suntem chemați să fim cruci vii ale lui Dumnezeu! Toți suntem chemați să ne înălțăm prin Crucea Domnului, adică să ne sfințim viața, să ne umplem de slava lui Dumnezeu, pentru ca să trăim dumnezeiește. Pentru că Crucea Domnului revarsă în noi slava Preasfintei Treimi, a Dumnezeului nostru treimic, pe măsura curățirii noastre de patimi. Și pe cât ne dăruim lui Dumnezeu jertfă vie, pe atât El ne curățește pe noi și ne umple de slava Lui.

Se face tot mai toamnă, frunzele cad odată cu răcoarea care se instalează tot mai mult, dar roadele pământului ne arată că legumele, viile, arbuștii, pomii n-au stat degeaba. Strângem roadele pământului și ele ne smeresc. Pentru că strugurii, nucile, perele, merele, gutuile sunt roade pline de viață…și așa ar trebui să fim și noi. Pentru că și noi ar trebui să arătăm roadele citirii, ale rugăciunii, ale traducerii, ale muncii, ale iubirii, ale milosteniei, ale slujirii noastre.

Unde sunt roadele noastre, cele duhovnicești? Cu ce împodobim noi Biserica lui Dumnezeu, dacă suntem fără roade sfinte? Ce am făcut noi cu timpul nostru, cu viața noastră, cu puterea noastră de muncă? Când putem recupera timpul pierdut și cum?…

Însă ne place să vedem stivele culesului în magazine, pe tarabe, la vânzare. Ne place să cumpărăm ceea ce produce pământul, dar producția noastră duhovnicească și intelectuală e puțină. Și e puțină nu pentru că nu putem, ci pentru că nu vrem. Și nu vrem, pentru că ne place să credem în prezenteism. În viața acum și aici, fără consecințe veșnice.

Numai că viața noastră are consecințe veșnice! Și noi nu suntem lăsați de Dumnezeu să trăim ca niște muște care nu știu trecutul lumii, care sunt lipsite de conștiința timpului, ci, dimpotrivă, noi trăim tocmai pentru ca să ne asumăm întreaga lucrare a lui Dumnezeu cu lumea Sa. Și pentru a o cunoaște, trebuie să citești mult și zilnic. Iar scrisul, tradusul și cititul fac parte din nevoința noastră ortodoxă, din asceza care ne mântuie pe noi.

Așadar, dacă dorim să ne umplem de lumina Lui, ca să fim lumini și pentru alții, trebuie să dăruim din munca noastră! Din munca noastră zilnică. Din asceza mântuirii noastre. Iar dacă mărul ne dă mere și noi putem să dăruim cărți și rugăciune și milostenie spre folosul oamenilor. Dacă prunul ne dă prune și noi putem dărui sfaturi bune, dialoguri oneste, informații verificate, prietenie duhovnicească.

Putem să fim exemple frumoase pentru alții! Putem să fim confrați de suferință și de dialog și de întrajutorare! Putem să facem un nespus bine pentru mulți oameni și aceasta doar prin faptul că ne facem treaba așa cum trebuie. Pentru că mulți lucrează la repezeală, în bășcălie sau numai pentru bani. Dar dacă lucrăm cu conștiință, cu rugăciune, dăruindu-ne pentru ceilalți, atunci lucrul nostru vorbește conștiinței oamenilor. Căci îi cheamă la înțelegere, la bunătate, la binefacere.

Dumnezeu să ne întărească în tot lucrul cel bun! Multă pace tuturor și bucurie! Amin.


[1] Începută la 14. 39, în zi de marți, pe 10 septembrie 2019. Soare, 27 de grade, vânt de 19 km/ h.

[2] Sfântul Ioan din Kronstadt, Predici și cuvântări la praznicele Maicii Domnului, trad. din lb. rusă de Denis Chiriac, Ed. Doxologia, Iași, 2019, p. 82.

[3] Sfântul Ghermanos al Constantinopolului, Relatare și viziune mistică despre Biserică și Liturghie, în Diac. Ioan I. Ică jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii și texte, Ed. Deisis, Sibiu, 2011, p. 485: „deși se împarte [Mielul euharistic], [El] rămâne neîmpărțit și netăiat, în fiecare parte din cele tăiate fiind cunoscut și găsindu-Se întreg El Însuși”, Iisus Hristos, Domnul nostru.

[4] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Membru al Academiei Române, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama. Cu patru tratate traduse, ed. a II-a, cu o prefață revăzută de autor, Ed. Scripta, București, 1993, p. 218.

[5] Idem, p. 219. [6] Idem, p. 220. [7] Ibidem. [8] Idem, p. 221. [9] Idem, p. 223.

[10] Sfântul Cuvios Marcos Ascetul, Despre legea duhovnicească, în 200 de capitole, în Filocalia românească, vol. I, ed. a II-a, trad. din lb. gr. de Pr. Stavr. Dr. Dumitru Stăniloae, Profesor la Academia Teologică „Andreiană”, Ed. Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană” S. A., Sibiu, 1947, p. 230.

[11] Ibidem. [12] Idem, p. 247.

[13] Sfântul Cuvios Marcos Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreaptă din fapte, în 226 de capitole,  în Filocalia românească, vol. I, ed. cit., p. 250.

[14] Ibidem. [15] Idem, p. 254. [16] Ibidem. [17] Ibidem.

[18] Sfântul Cuvios Marcos Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc despre Dumnezeiescul Botez, în Filocalia românească, vol. I, ed. cit., p. 308.

[19] Idem, p. 309. [20] Ibidem.

[21] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep14.html: „Ὑψουμένου Σου Δέσποτα, ἐν Σταυρῷ συνανύψωσας, τοῦ Ἀδὰμ τὴν ἔκπτωτον, φύσιν ἅπασαν”.

[22] Ibidem: „Χαίροις ὁ ζωηφόρος Σταυρός…”.

[23] Ibidem. [24] Ibidem. [25] Ibidem. [26] Ibidem.

[27] Arhim. Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov. O biografie spirituală, trad. de Paul Bălan, Ed. Agapis, București, 2002, p. 161.

Predică la Înălțarea Cinstitei și De-Viață-Făcătoarei Cruci [2019]

Iubiții mei[1],

Domnul ne-a vorbit despre Cruce mai înainte ca să urce pe Cruce. Pentru că interiorizarea Crucii este drumul nostru spre Cruce. Căci „oricine nu își poartă crucea sa [ὅστις οὐ βαστάζει τὸν σταυρὸν αὐτοῦ] și [nu] vine după Mine [καὶ ἔρχεται ὀπίσω Μου], nu poate a fi ucenicul Meu” [Lc. 14, 27, BYZ]. Iar crucea pe care trebuie să o purtăm înseamnă lupta noastră interioară cu patimile, cu bolile, cu necazurile, cu neajunsurile, cu ispitele de tot felul, pentru a trăi creștinește. Și atâta timp cât rezistăm în viața creștină, cât trăim creștinește, noi trăim ca niște crucificați, ca niște oameni răstigniți interior, pentru că vrem să se facă voia lui Dumnezeu în noi și nu voia noastră.

Pentru că nu e de ajuns să suferi, ci trebuie să suferi pentru Domnul, urmându-I Lui. Nu e de ajuns să ai boli, să ai necazuri, să ai ispite, dacă nu le trăiești cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Căci trebuie să ne asumăm condiția de creștin tocmai pentru ca să Îi urmăm Domnului. Fără urmarea Lui, fără faptul de a fi ucenicii Lui în acest secol, suferința nu are valoare mântuitoare. Dar orice suferință pentru Domnul, ca ucenici ai Lui, e una care sporește în noi viața Lui. Pentru că suntem ucenicii Lui, tocmai pentru că viața Lui e în noi, adică slava Sa.

Sfântul Cuvios Callistos Angelicudis [Κάλλιστος Ἀγγελικούδης], vorbindu-ne despre cel care se luptă mereu cu noi, ne spune: „diavolul este o fiară cu multe chipuri, fără milă și întunecat, având multă furie împotriva noastră”[2]. Căci el „știe exact…din ce slavă a căzut”[3] și, în același timp, „știe…la ce slavă și har urcă cei ce Îl iubesc pe Iisus și cei care sunt atașați de sfințenie și de cuvioasele porunci ale Domnului”[4]. Pentru că asumarea crucii personale sau a drumului curățirii de patimi înseamnă urcarea continuă în slava lui Dumnezeu. Căci, prin slava lui Dumnezeu, „dăruită credincioșilor de la Tatăl prin Fiul în[tru] Duhul Sfânt, devenim temple și case ale lui Dumnezeu”[5]. Pentru că Dumnezeul nostru treimic, prin slava Lui, „locuiește în noi și umblă”[6] împreună cu noi.

Sfântul Apostol Pavlos, vorbind despre interiorizarea Crucii Domnului, mărturisea: „în crucea Domnului nostru Iisus Hristos…lumea a fost răstignită mie, și eu lumii” [Gal. 6, 14, BYZ]. Pentru că asumarea crucii personale înseamnă răstignirea zilnică a tuturor patimilor mele, nelucrarea lor, neactivarea lor, prin care eu sunt răstignit interior înaintea lumii și în mijlocul ei. Sunt unul care mă lupt cu patimile lumii în mine, ca să le birui, pentru că eu vreau să scot din mine tot ce e lumesc, tot ce e păcătos, pentru ca slava Lui să împărățească întru mine.

Și cum am ajuns să mă lupt în mine însumi cu patimile mele, care sunt bolile mele și ale întregii lumi? Pentru că Domnul m-a luminat că patimile sunt moartea din mine însumi. Și când am înțeles – lucru pe care trebuie să îl înțelegem cu toții – că patimile sunt moartea noastră, a tuturor, atunci a început în mine o luptă pe viață și pe moarte cu toate patimile din mine, pentru ca să mă eliberez de tirania lor. Și lupta cu ele înseamnă a trăi și a proceda creștinește, ca un ucenic al Domnului Iisus Hristos. Pentru că ucenicii Lui Îi urmează Lui întru toate, luptându-se în ei înșiși cu tot păcatul și cu toată minciuna.

În Mt. 17, 22, Domnul ne anunță că El va fi dat întru mâinile oamenilor [BYZ]. Și mâinile oamenilor nu Îl vor îmbrățișa, ci Îl vor omorî pe El [Mt. 17, 23, BYZ]. Asta înseamnă că orice vom pătimi din cauza oamenilor, orice durere și boală vom trăi datorită lor, e o asumare a crucii noastre. Și această trăire a crucii, prin puterea lui Dumnezeu, înseamnă o eliberare continuă a noastră de patimi. Căci, după moartea cu El, urmează învierea împreună cu El.

Însă cei care nu iubesc Crucea, vor ca noi să nu ne bucurăm duhovnicește, mântuitor, întru Crucea Domnului. Ei ne cer, ca și Domnului: „coboară-Te de pe Cruce [κατάβηθι ἀπὸ τοῦ Σταυροῦ]!” [Mt. 27, 40, BYZ]. Dar dacă abandonăm lupta cu patimile din noi înșine, nu câștigăm viața cu El, ci moartea cea veșnică. Pentru că viața veșnică cu Domnul e viața întru slava Lui, slavă a Lui care coboară în noi pe măsura luptei cu patimile din noi.

–E grea lupta cu noi înșine?

– E pe măsura împătimirii noastre! Uneori putem trăi intens simțirea interioară că suntem părăsiți de către Dumnezeu, că nu suntem ajutați de către El, că El ne stă împotrivă. Și asta datorită mândriei, a încrederii în noi înșine, a păcătuirii constante. Ne putem simți fără rost, fără sens, fără bucurie, pentru că demonii ne aduc multă tristețe, multă deznădejde, dorind ca noi să părăsim viața cu Dumnezeu. Pe când, atunci când coborâm în pocăință și în smerenie, și vine la noi slava lui Dumnezeu din belșug, ni se par toate lucrurile ușoare, pentru că le facem pe toate cu ajutorul și cu luminarea lui Dumnezeu. De aceea, crucea personală e grea sau ușoară în funcție de ceea ce trăim zi de zi, de ceea ce facem zilnic. Pentru că păcatul ne-o îngreună, pe când virtutea ne-o ușurează continuu.

Iar când Domnul ne-a spus: „jugul Meu [este] bun, iar povara Mea este ușoară” [Mt. 11, 30, BYZ], s-a referit la împlinirea poruncilor Lui atunci când suntem plini de har, când suntem plini de slava Lui. Căci jugul vieții cu El e bun, e un jug bun, care ne umple de bunătate, iar povara poruncilor Lui e ușoară, când noi suntem plini de slava Lui și trăim și umblăm cu Dumnezeu. Dar oricât har am primi de la Dumnezeu, viața cu El e tot un jug și e tot o povară, dar un jug și o povară care ne disciplinează. Și nu putem minimaliza asceza creștină, pentru că ea e cea care ne disciplinează pe noi zi de zi.

– Și de ce asceza trebuie să ne disciplineze zilnic?

– Pentru că noi, prin Botez, am murit și am înviat dumnezeiește întru Hristos. Am trăit Moartea Lui și Învierea Lui în noi înșine. Și prin acestea am murit pentru păcat și am înviat pentru Domnul. Iar asceza Bisericii e tocmai această rămânere continuă în viață, în viața cu Dumnezeu, în viața cea duhovnicească, cea nouă, de după Botez. Pentru că viața cea duhovnicească este o trăire în slava lui Dumnezeu, care nu are nimic relaxat, nimic lumesc în ea.

Iar astăzi prăznuim înălțarea istorică a Crucii Domnului, după ce ea a fost descoperită și scoasă din pământ. Pentru că oamenii păcătoși au dorit ca ea să fie uitată, să nu mai fie găsită de nimeni. Dar când Sfânta Împărăteasa Helena[7] a descoperit-o în 326[8], când a scos-o din pământ, iar Sfântul Patriarh Macarios I al Ierusalimului[9] a înălțat-o spre bucuria tuturor, atunci ne-a învățat pe toți să dorim viața cu Dumnezeu, pentru ca să ne înălțăm cu toții în Împărăția Sa.

Slujba zilei numește Dumnezeiasca Cruce a Domnului „Pomul vieții [Ξύλον ζωῆς]”, pe care s-a pironit „Viața tuturor [ἡ Ζωὴ τῶν ἁπάντων]”[10]. Pentru că asumarea crucii e o asumare a vieții celei duhovnicești. Pentru că asceza noastră nu e spre moarte, ci spre viață, spre viața veșnică!

De aceea, în orice zi ar cădea acest praznic de astăzi, el este o zi de post. Pentru că postul e spre viață, nu spre moarte! Lupta cu păcatul e spre viață, nu spre moarte! Viața cu Dumnezeu e adevărata viață a omului, pe când viața păcătoasă e viața care îl degradează pe om, îl strică interior, îl omoară.

Și pentru ca să luptăm cu moartea din noi înșine, cu păcatul, trebuie să primim mereu iertarea lui Dumnezeu și să ne împărtășim cu El, cu Viața noastră. Căci numai spovediți și împărtășiți, numai fiind cu Domnul, noi trăim cu adevărat, trăim duhovnicește, trăim viața Împărăției lui Dumnezeu. Și viața cu Dumnezeu e viața cea veșnică, cea care n-are sfârșit.

Așadar, iubiții mei, postul de astăzi e postul credinței, e postul prin care vrem să trăim creștinește, să trăim veșnic cu Dumnezeu! Căci asceza e cea care ne înalță la Dumnezeu, coborând în noi slava Lui. Și dacă suntem plini de slava Lui, atunci Dumnezeu e cu noi și în noi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pentru toți vecii. Amin!


[1] Începută la 14. 06, în zi de luni, pe 9 septembrie 2019. Soare, 27 de grade, vânt de 18 km/ h.

[2] Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, trad. din lb. gr. veche și note de Laura Enache, cu studiu introd. de ÎPS Simeon Koutsas, Mitropolit de Nea Smyrni, tradus în lb. rom. de Conf. Univ. Dr. Carmen-Maria Bolocan, ed. îngrij. și bibliografie de Pr. Dragoș Bahrim, în col. Viața în Hristos. Pagini de Filocalie, vol. 2, Ed. Doxologia, Iași, 2012, p. 172.

[3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Idem, p. 149. [6] Ibidem.

[7] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Helena_(empress).

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Feast_of_the_Cross.

[9] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Macarius_of_Jerusalem

[10] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep14.html.

Malahias, cap. 3, cf. LXX

1. Iată, Eu trimit pe Îngerul Meu și va privi calea înaintea feței Mele[1] și fără de veste va veni întru templul Său Domnul, pe Care voi Îl căutați, și Îngerul făgăduinței, pe Care voi Îl voiți[2]! Iată, vine!, zice Domnul Atotțiitorul.

2. Și cine va răbda ziua intrării Sale? Și cine va sta în[tru] vedenia Sa? Pentru că El intră ca focul topitorului și ca iarba [celor care] spală.

3. Și va ședea topind și curățind ca argintul și ca aurul, și îi va curăți pe fiii lui Levi, și îi va turna pe ei ca aurul și ca argintul, și Îi vor fi Domnului aducând jertfă în[tru] dreptate.

4. Și Îi va plăcea Domnului jertfa lui Iudas și a Ierusalimului precum zilele veacului și precum anii cei mai dinainte.

5. Și Mă voi apropia către voi în[tru] judecată și voi fi mărturia cea grabnică împotriva vrăjitoarelor și împotriva preacurvarelor și împotriva celor care se jură [cu] numele Meu în[tru] minciună și împotriva celor care fură plata celui năimit[3] și a celor care asupresc pe văduvă și a celor care lovesc cu pumnul pe cei orfani și a celor care abat judecata prozelitului și a celor care nu se tem de Mine, zice Domnul Atotțiitorul.

6. Pentru că Eu [sunt] Domnul Dumnezeul vostru și nu M-am schimbat. Dar voi, fiii lui Iacov, nu vă depărtați

7. de nedreptățile părinților voștri. V-ați abătut [de la] cele legiuite ale Mele și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă către Mine și Mă voi întoarce către voi!, zice Domnul Atotțiitorul. Și ați zis: «Întru [Pentru] ce avem să ne întoarcem?».

8. Oare va păcăli omul pe Dumnezeu? Pentru că voi Mă păcăliți pe Mine și veți zice: «Întru ce Te-am păcălit?». Că[ci] cele zeciuite și pârgile împreună cu voi sunt.

9. Și, privind, voi priviți și pe Mine voi Mă păcăliți, [căci] anul s-a sfârșit.

10. Și ați adus toate zeciuielile întru vistierie, dar în[tru] casa sa va fi prada sa. Așadar, cercetați în[tru] aceasta, zice Domnul Atotțiitorul, de nu am să deschid vouă cataractele/ cascadele cerului [τοὺς καταρράκτας τοῦ οὐρανοῦ] și voi vărsa vouă binecuvântarea Mea până are să fie destul!

11. Și voi deosebi vouă întru mâncare și nu am să vă stric vouă roada pământului și nu are să vă slăbească vouă via cea [care este] în câmp, zice Domnul Atotțiitorul.

12. Și vă vor ferici pe voi toate neamurile, pentru că voi veți fi pe pământul cel dorit, zice Domnul Atotțiitorul.

13. S-au îngreunat asupra Mea cuvintele voastre, zice Domnul, și ați zis: «În ce am grăit de rău împotriva Ta?».

14. [Pentru că] ați zis: «Deșert [este] cel care Îi slujește lui Dumnezeu. Și ce [este] mai mult [decât atât]? Că[ci] am păzit poruncile Sale și pentru că am mers rugători înaintea feței Domnului, a Atotțiitorului.

15. Și acum noi îi fericim pe cei străini[4]. Și rezidesc toți [cei care] fac fărădelegi și [care] s-au împotrivit lui Dumnezeu și au fost mântuiți».

16. Acestea au grăit de rău cei care se tem de Domnul, fiecare către aproapele său. Și a luat aminte Domnul și a ascultat și a scris carte de pomenire înaintea Sa [καὶ ἔγραψεν βιβλίον μνημοσύνου ἐνώπιον Αὐτοῦ] celor care se tem de Domnul și se smeresc de numele Său [τοῖς φοβουμένοις τὸν Κύριον καὶ εὐλαβουμένοις τὸ ὄνομα Αὐτοῦ].

17. Și Îmi vor fi Mie, zice Domnul Atotțiitorul, întru ziua pe care Eu o fac întru mântuire, și îi voi alege pe ei [în] ce chip alege omul pe fiul său, pe cel care slujește lui.

18. Și vă veți întoarce și veți vedea în mijlocul celui Drept și în mijlocul celui fărădelege și în mijlocul celui care slujește lui Dumnezeu și a celui care nu slujește [Lui].

19. Pentru că, iată, ziua Domnului vine arzând ca un cuptor [ἡμέρα Κυρίου ἔρχεται καιομένη ὡς κλίβανος] și îi va arde pe ei! Și toți cei străini de fel și toți cei care fac fărădelegi vor fi trestie și îi va aprinde pe ei ziua cea care vine, zice Domnul Atotțiitorul, și nu o să rămână din ei rădăcina, nici joarda.

20. Și vă va răsări vouă, celor care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății [Ἥλιος δικαιοσύνης][5], și vindecarea [va fi] în aripile Sale [καὶ ἴασις ἐν ταῖς πτέρυξιν Αὐτοῦ]. Și veți ieși și veți sălta ca vițeii din legături dezlegați[6]

21. și îi veți călca pe cei fărădelege. Pentru că vor fi cenușă sub picioarele voastre în ziua [în] care Eu fac [acestea], zice Domnul Atotțiitorul.

22. Și iată, Eu vă trimit vouă pe Ilias Tesvitis [καὶ ἰδοὺ Ἐγὼ ἀποστέλλω ὑμῖν Ηλιαν τὸν Θεσβίτην] mai înainte să vină ziua Domnului cea mare și cea arătată [πρὶν ἐλθεῖν ἡμέραν Κυρίου τὴν μεγάλην καὶ ἐπιφανῆ] [7]!

23. Care va întoarce inima tatălui către fiu și inima omului către aproapele său, [ca] să nu vină[8] și să lovească pământul fără de veste.

24. Aduceți-vă aminte de legea lui Moisis, a robului Meu, în ce fel i-am poruncit lui în Horib [Χωρήβ] porunci și dreptăți către tot Israilul!


[1] Profeție cu privire la rolul Sfântului Ioannis Botezătorul de Înaintemergător al Domnului.

[2] Profeție despre venirea Domnului.

[3] A celui care s-a angajat să facă o muncă contra unei sume de bani.

[4] Pe popoarele păgâne, idolatre.

[5] Profeție despre Domnul.

[6] Profeție despre mântuirea celor credincioși.

[7] Mai înainte de a doua Sa venire.

[8] Domnul.

Malahias, cap. 2, cf. LXX

1. Iar acum această poruncă [este] către voi, preoții.

2. Dacă nu aveți să ascultați și dacă nu aveți să puneți întru inima voastră [ca] să dați slavă numelui Meu, zice Domnul Atotțiitorul, și voi trimite asupra voastră blestemul și voi blestema binecuvântarea voastră și o voi blestema pe ea și voi risipi binecuvântarea voastră și nu va [mai] fi întru voi, că[ci] voi nu puneți în inima voastră.

3. Iată, Eu deosebesc vouă umărul și voi împrăștia burta peste fețele voastre [σκορπιῶ ἤνυστρον ἐπὶ τὰ πρόσωπα ὑμῶν], burta sărbătorilor voastre [ἤνυστρον ἑορτῶν ὑμῶν], și vă voi lua pe voi la un loc!

4. Și veți cunoaște că Eu am trimis către voi porunca aceasta, [pentru] a fi făgăduința Mea către levitei, zice Domnul Atotțiitorul.

5. Făgăduința Mea era cu el, [făgăduința] vieții și a păcii, și i-am dat lui în[tru] frică a se teme de Mine și de la fața numelui Meu a se feri pe sine [καὶ ἀπὸ προσώπου ὀνόματός Μου στέλλεσθαι αὐτόν].

6. Legea adevărului era în gura sa și nedreptatea nu a fost aflată în buzele sale. În pace, îndreptând, a mers cu Mine și pe mulți i-a întors de la nedreptate[1].

7. Că[ci] buzele preotului va [vor] păzi cunoașterea [ὅτι χείλη ἱερέως φυλάξεται γνῶσιν] și legea vor căuta din gura lui [καὶ νόμον ἐκζητήσουσιν ἐκ στόματος αὐτοῦ], pentru că este îngerul[2] Domnului, al Atotțiitorului [διότι ἄγγελος Κυρίου Παντοκράτορός ἐστιν].

8. Dar voi v-ați abătut de la cale și pe mulți i-ați slăbit în lege, [pentru că] ați stricat făgăduința lui Levi, zice Domnul Atotțiitorul.

9. Iar Eu v-am dat pe voi disprețuiți și desconsiderați întru toate neamurile, pentru care [că] voi nu ați păzit căile Mele, ci luați fețe în lege [ἀλλὰ ἐλαμβάνετε πρόσωπα ἐν νόμῳ][3].

10. [Oare] nu un Dumnezeu v-a zidit pe voi? [Oare] nu un Tată al tuturor [vă este] vouă? De ce ați părăsit fiecare pe fratele său, [ca] să spurcați făgăduința părinților voștri?

11. A fost părăsit Iudas și urâciune s-a făcut în Israil și în Ierusalim, pentru că a spurcat Iudas Cele Sfinte ale Domnului, întru care a fost iubit[4], și s-a îngrijit spre dumnezeii cei străini.

12. Domnul va nimici cu totul pe omul care face acestea, până are să se și smerească dinspre corturile lui Iacov și dinspre [cei care] aduc jertfa Domnului, a Atotțiitorului.

13. Și pe acestea, pe care le uram, le făceați, acopereați [cu] lacrimi jertfelnicul Domnului și [cu] plâns și [cu] suspin din trude, [și] încă [mai este] vrednic să privești întru jertfă sau să iei [lucru] plăcut din mâinile voastre?

14. Și ați zis: «Pentru cine?». Că[ci] Domnul a mărturisit între tine și între femeia tinereții tale, pe care ai părăsit-o, dar aceasta [este] părtașa ta și femeia făgăduinței tale [καὶ αὐτὴ κοινωνός σου καὶ γυνὴ διαθήκης σου].

15. Și nu altul a făcut [καὶ οὐκ ἄλλος ἐποίησεν] [aceasta] și [ea este] rămășița duhului său [καὶ ὑπόλειμμα πνεύματος αὐτοῦ]. Și ați zis: «Care alta? Sau sămânță[5] caută Dumnezeu?». Și păziți-vă în duhul vostru [καὶ φυλάξασθε ἐν τῷ πνεύματι ὑμῶν] și femeia tinereții tale să nu o părăsești [καὶ γυναῖκα νεότητός σου μὴ ἐγκαταλίπῃς]!

16. Ci, dacă urând-o, ai să o gonești, zice Domnul, Dumnezeul lui Israil, și [atunci] va acoperi neevlavia peste gândurile tale [καὶ καλύψει ἀσέβεια ἐπὶ τὰ ἐνθυμήματά σου], zice Domnul Atotțiitorul. Și [Așadar,] păziți-vă în duhul vostru și nu aveți să o părăsiți!

17. Cei care întărâtați pe Dumnezeu în cuvintele voastre și ziceați: «În[tru] ce Te-am întărâtat pe Tine?», [M-ați întărâtat] când ziceați voi: «Tot [cel care] face răul bine [este] înaintea Domnului și El a binevoit în[tru] ei» și: «Unde este Dumnezeul dreptății?».


[1] Cu referire la Domnul Iisus Hristos.

[2] Trimisul, vestitorul Său, cel care învață voia Lui.

[3] Vă fățărniciți în lege. Mimați că păziți legea. Sunteți fățarnici, ipocriți în raportarea voastră la slujirea lui Dumnezeu.

[4] De Dumnezeu.

[5] Se referă la sămânța sexuală, la nașterea de copii.

Malahias, cap. 1, cf. LXX

1. Dobândirea cuvântului Domnului cu privire [la] Israil, prin mâna Îngerului Său. Așadar, puneți în inimile voastre:

2. „V-am iubit pe voi, zice Domnul, [și voi] ați zis: «Prin ce ne-ai iubit pe noi?». Nu era Isav fratele lui Iacov, zice Domnul, [și Eu] l-am iubit pe Iacov?

3. Iar pe Isav l-am urât și am rânduit hotarele lui întru risipire și moștenirea sa întru darurile pustiei.

4. Pentru că va zice Idumea [ἡ Ιδουμαία]: «A fost ruinat și avem să ne întoarcem și vom rezidi pustiurile». [Dar] acestea zice Domnul Atotțiitorul: Ei vor zidi și Eu voi ruina. Și hotarele lor se va [vor] numi «fărădelege», iar poporul pe[ste] care Domnul S-a rânduit [este] până [în] veac [καὶ λαὸς ἐφ᾽ ὃν παρατέτακται Κύριος ἕως αἰῶνος][1].

5. Și ochii voștri vor vedea și voi veți zice: «Măritu-S-a Domnul mai presus de hotarele lui Israil».

6. Fiul îl slăvește pe tatăl și robul pe domnul său. Iar dacă Eu sunt Tatăl, unde este slava Mea? Iar dacă Eu sunt Domnul, unde este frica Mea?, zice Domnul Atotțiitorul. Voi, preoții, cei care defăimați numele Meu și ați zis: «În[tru] ce am defăimat numele Tău?».

7. Aducând către jertfelnicul Meu pâini pângărite, și [atunci] ați zis: «În[tru] ce le-am pângărit pe ele?», când ați zis voi: «Masa Domnului este disprețuită și mâncărurile care se pun deasupra au fost disprețuite».

8. Căci dacă aveți să-l apropiați pe cel orb spre jertfă, nu [este] rău? Și dacă aveți să-l apropiați pe cel șchiop sau pe cel bolnav, nu [este] rău? Așadar, adu-l pe el povățuitorului tău, dacă îl va primi pe el, dacă va primi fața ta!, zice Domnul Atotțiitorul.

9. Iar acum potoliți fața Dumnezeului vostru [καὶ νῦν ἐξιλάσκεσθε τὸ πρόσωπον τοῦ Θεοῦ ὑμῶν] și aveți să vă rugați Lui! În mâinile voastre s-au făcut acestea. Oare voi lua de la voi fețele voastre [εἰ λήμψομαι ἐξ ὑμῶν πρόσωπα ὑμῶν]?, zice Domnul Atotțiitorul.

10. Pentru că și în voi vor fi închise ușile și nu veți aprinde jertfelnicul Meu [întru] dar, [căci] nu este voia Mea întru voi, zice Domnul Atotțiitorul, și jertfe nu voi primi din mâinile voastre.

11. Pentru că de la răsăriturile soarelui [și] până la apusuri numele Meu s-a slăvit în[tre] neamuri. Și în tot locul tămâie să aduceți numelui Meu și jertfă curată, pentru că mare [este] numele Meu în[tre] neamuri, zice Domnul Atotțiitorul[2].

12. Dar voi îl spurcați pe el, când ați zis voi: «Masa Domnului este disprețuită și mâncărurile Sale, care se pun deasupra, sunt disprețuite».

13. Și ați zis: «Acestea din patima cea rea este [sunt]». Și le-am suflat pe ele, zice Domnul Atotțiitorul. Și aduceați prăzile și pe cele șchioape și pe cele care supără și aveți să le aduceți jertfă. Oare le voi primi pe acestea din mâinile voastre?, zice Domnul Atotțiitorul.

14. Și blestemat [este cel] care era tare și era în turma lui [parte] bărbătească și rugăciunea lui [era] în[tru] el și jertfește [jertfă] stricată Domnului. Pentru că Împăratul cel mare sunt Eu, zice Domnul Atotțiitorul, și numele Meu [este] cel arătat în[tre] neamuri.


[1] Pe care El l-a ales.

[2] Profeție despre slujirea Bisericii.

Despre logoul Teologie pentru azi

El are o semnificație cuprinzătoare. Cele trei litere, cum e ușor de dedus, reprezintă prescurtarea care vă e cunoscută deja: TPA.

Însă îmbinarea lor în felul acesta s-a inspirat, cum iarăși v-ați dat seama cu ușurință, din vechiul simbol creștin care amintește că Hristos Pantocratorul este Alfa și Omega.

În logoul nostru am schimbat o literă, dar nu și semnificația. Pentru că omega este ultima literă a alfabetului grecesc. Însă, în alfabetul ebraic, ultima literă este ת [tav], pe care am redat-o aici conform alfabetului latin. Iar tav se tâlcuiește „semn”.

Iar în alfabetul vechi-ebraic sau fenician, tav era notat printr-o cruce în formă de x, în timp ce în alfabetele grec și latin este chiar o cruce.

Așa încât TPA, folosind vechiul simbol creștin, înseamnă: Cel ce va veni la sfârșit este Pantocratorul și Creatorul a toate, Cel care a fost la început și a făcut lumea.