Etichetă: teologie pentru azi

Apocalipsis, cap. 16, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și am auzit glas mare din templu, zicându-le celor 7 Îngeri: „Mergeți și vărsați cele 7 cupe ale mâniei lui Dumnezeu spre pământ!

2. Și a mers cel dintâi și și-a vărsat cupa sa spre pământ! Și a fost rana cea rea și dureroasă la oamenii care au pecetea fiarei și [la] cei care se închină chipului ei.

3. Și cel de-al doilea Înger și-a vărsat cupa sa întru mare! Și s-a făcut sângele ca al mortului și tot sufletul cel viu a murit în mare.

4. Și cel de-al treilea a vărsat cupa sa întru râuri și întru izvoarele apelor! Și s-a[u] făcut sânge.

5. Și l-am auzit pe Îngerul apelor [τοῦ Ἀγγέλου τῶν ὑδάτων] zicând: „Drept ești, Cel care ești și Cel care erai, Cel Cuvios [ὁ Ὅσιος], că[ci] ai judecat acestea!

6. Că[ci] sângele Sfinților și al Profeților l-au vărsat [ὅτι αἷμα Ἁγίων καὶ Προφητῶν ἐξέχεαν] și sânge le-ai dat lor să bea! Vrednici sunt [de această pedeapsă]”.

7. Și am auzit altarul zicând: „Cu adevărat, Doamne, Dumnezeul[e], Atotțiitorul[e], adevărate și drepte sunt judecățile Tale!”.

8. Și cel de-al patrulea Înger și-a vărsat cupa sa pe[ste] soare! Și i-a fost dat lui să-i pârjolească cu foc pe oameni [καὶ ἐδόθη αὐτῷ καυματίσαι ἐν πυρὶ τοὺς ἀνθρώπους].

9. Și au fost pârjoliți oamenii [cu] pârjolire mare și au blasfemiat oamenii numele lui Dumnezeu, al Celui având putere pe[ste] plăgile acestea, și nu s-au pocăit [ca] să-I dea Lui slavă [καὶ οὐ μετενόησαν δοῦναι Αὐτῷ δόξαν].

10. Și cel de-al cincilea și-a vărsat cupa sa pe[ste] tronul fiarei! Și s-a făcut împărăția sa întunecată! Și își mestecau limbile lor de durere [καὶ ἐμασῶντο[1] τὰς γλώσσας αὐτῶν ἐκ τοῦ πόνου]

11. și L-au blasfemiat pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor lor și din cauza rănilor lor și nu s-au pocăit de faptele lor [καὶ οὐ μετενόησαν ἐκ τῶν ἔργων αὐτῶν].

12. Și cel de-l șaselea și-a vărsat cupa sa pe[ste] râul cel mare, [peste] Eufratis! Și a fost uscată apa sa, pentru ca să pregătească calea împăraților celor de la răsăritul soarelui [ἵνα ἑτοιμασθῇ ἡ ὁδὸς τῶν βασιλέων τῶν ἀπὸ ἀνατολῆς ἡλίου].

13. Și am văzut [ieșind] din gura balaurului și din gura fiarei și din gura profetului celui mincinos trei duhuri necurate ca broaștele.

14. Căci sunt duhurile demonilor făcând semne [εἰσὶν γὰρ πνεύματα δαιμονίων ποιοῦντα σημεῖα][2], care ies la împărații a toată lumea [ca] să-i adune pe ei spre războiul zilei aceleia, al celei mari a lui Dumnezeu, a Atotțiitorului.

15. „Iată, vin ca hoțul [ἔρχομαι ὡς κλέπτης]! Fericit [este] cel care priveghează și își păzește veșmintele sale, pentru ca să nu umble gol și [ei] să [nu-i] vadă nerușinarea sa!”.

16. Și i-a adunat pe ei întru locul numit în evreiește Armaghedon [Ἁρμαγεδών][3].

17. Și cel de-al șaptelea și-a vărsat cupa sa în văzduh! Și a ieșit glasul cel mare din templul cerului, de la tron[ul lui Dumnezeu], zicând: „Făcutu-s-a!”.

18. Și au fost fulgere și tunete și glasuri, [dar] și cutremur mare. Și [a fost] așa de mare, așa de mare cutremurul, așa cum nu a fost de când oamenii s-au făcut pe pământ [οἷος οὐκ ἐγένετο ἀφ᾽ οὗ οἱ ἄνθρωποι ἐγένοντο ἐπὶ τῆς γῆς].

19. Și s-a făcut cetatea cea mare întru trei părți și cetățile neamurilor au căzut! Iar Babilonul cel mare a fost pomenit înaintea lui Dumnezeu, [ca] să i se dea lui potirul vinului mâniei urgiei Sale [δοῦναι αὐτῇ τὸ ποτήριον τοῦ οἴνου τοῦ θυμοῦ τῆς ὀργῆς Αὐτοῦ].

20. Și toată insula a fugit, iar munții nu au fost aflați [Καὶ πᾶσα νῆσος ἔφυγεν, καὶ ὄρη οὐχ εὑρέθησαν].

21. Și grindina cea mare, ca [greutatea] talantului [ὡς ταλαντιαία][4], coboară din cer pe[ste] oameni! Și au blasfemiat oamenii pe Dumnezeu din cauza plăgii grindinei! Că[ci] mare foarte este plaga ei.

[1] Formă verbală unică în BYZ.

[2] Făcând minuni false.

[3] Transliterarea lui הַר מְגִדּוֹ [Har Megiddo] și înseamnă Muntele lui Megiddo, cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ἁρμαγεδών. A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Megiddo,_Israel.

[4] Iar un τάλαντον avea între 28 și 36 de kilograme, cf. Friberg Greek Lexicon, 26.256, apud BW 10.

Predică la Duminica a III-a din Postul Mare [2023]

Leave a comment

Iubiții mei[1],

Cinstita Cruce este întărirea [ἀσφάλεια] lumii[2]. Întărirea noastră în harul lui Dumnezeu, în viața cu El. Pentru că lemnul Crucii ne-a redeschis Edemul cel închis prin păcat[3]. Cu sensul că Domnul nostru Iisus Hristos, murind pentru noi pe Cruce, ne-a redeschis nouă Paradisul cel ceresc, adică Împărăția Sa. Iar astăzi, nouă, celor care postim și ne rugăm și ne pocăim pentru păcatele noastre, Dumnezeiasca Cruce ne deschide porțile cerurilor [πύλας οὐρανῶν][4]. Și când vorbim despre deschiderea porților cerurilor ne referim la faptul de a moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că Cerurile lui Dumnezeu sunt Împărăția Sa.

Dar Cuvântul lui Dumnezeu a fost răstignit pe Cruce pentru noi, pentru că El Însuși S-a coborât la noi[5]. S-a smerit pe Sine pentru noi și S-a făcut om, pentru ca, prin moartea Lui, să ne ridice pe noi din moartea noastră. Căci noi n-am fi putut niciodată să înviem duhovnicește fără El. Iar coborârea [συγκατάβασιν] Sa la noi este înfricoșătoare și preaînaltă [τὴν φρικτὴν καὶ ἄκραν][6], pentru că Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, iar întruparea Lui depășește cu totul înțelegerea minții noastre. Însă, coborârea Lui la noi este ridicarea noastră din moarte, este ridicare dumnezeiască, prin slava Lui cea veșnică, care ne mântuie pe noi în fiecare clipă. Căci, prin slava Lui, noi trăim, noi suntem vii duhovnicește, pentru că El a coborât pentru ca să ne ridice pe noi întru slava Sa.

De aceea, Dumnezeiasca Cruce este iubirea lui Dumnezeu care se coboară la noi, ca pe noi, prin viață curată și sfântă, să ne ridice la El. Și noi Îl slăvim pe El pentru marea Sa milostivire față de noi[7], pentru iubirea Sa care ne face bine, care ne miluiește pe noi.

Crucea Domnului strălucește în inimile noastre, ale celor care o cinstim pe ea. Strălucește cu fulgerele cele luminoase, cele pline de lumină ale harului dumnezeiesc[8]. Pentru că ea este plină de slava lui Dumnezeu. Și când noi ne închinăm Domnului, când ne facem semnul Sfintei Cruci pe trupul nostru, atunci ne umplem de slava Lui cea veșnică.

Crucea Domnului este purtătoare de viață [ὁ ζωηφόρος][9], pentru că poartă slava Lui în ea, care e viața noastră cea veșnică. Ea este „Paradisul cel frumos al Bisericii [τῆς Ἐκκλησίας ὁ ὡραῖος Παράδεισος]”[10], pentru că are în ea frumusețea cea duhovnicească a slavei Sale. Crucea Lui este „pomul nestricăciunii [τὸ ξύλον τῆς ἀφθαρσίας]”[11], pentru că slava Lui ne dă nestricăciunea cea veșnică. Și Sfintele Moaște ale Sfinților, cele care sunt parțial nestricate acum, vor fi cu totul pline de slava lui Dumnezeu, atunci când toți vom învia la învierea cea de obște. Pentru că, pe Cruce, Domnul a omorât moartea noastră, pentru ca noi să trăim veșnic împreună cu El. Pe Cruce a desființat blestemul și a fost înghițită puterea morții, fiind înălțați, prin slava Lui, de la pământ la Dumnezeu[12]. Pentru că Crucea este continua ridicare a noastră, prin slava Lui, la comuniunea cea veșnică cu Dumnezeu. Căci atunci când vorbim despre asumarea Crucii, vorbim despre asumarea întregii nevoințe a mântuirii, care e o continuă crucificare interioară pentru Dumnezeu. Pentru că ne curățim mereu de patimi, ca să ne luminăm mereu și să ne îndumnezeim mereu în relația noastră cu Dumnezeu.

Domnul a fost răstignit pe Cruce gol [γυμνὸν][13], dezbrăcat de toate hainele Sale. Pentru că așa au considerat oamenii că Își bat joc de El…Iar noi, la rândul nostru, suntem chemați de El să ne golim de noi înșine, să ne golim de toate păcatele noastre și de toată încrederea păcătoasă în noi înșine, pentru ca să ne lăsăm povățuiți numai de către El. Și El așteaptă cu dor ca noi să ne dezbrăcăm de toate cele pământești, pentru ca să ne îmbrace întru slava Lui și astfel să gândim și să simțim și să trăim dumnezeiește pe pământ. Să trăim pe pământ ca în cer, plini fiind de slava Lui…

Însă, când El a fost răstignit gol pe Cruce, când a fost batjocorit în mod incalificabil de către oameni, toată făptura „se schimba [cu] frică și se tânguia [ἠλλοιοῦτο φόβῳ καὶ ἐπωδύρετο]”[14]. Soarele și-a strâns lumina sa, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, catapeteasma templului s-a rupt în două, morții s-au ridicat din mormintele lor, iar Puterile cerești s-au uimit[15]. Pentru că n-au suportat îndrăzneala insuportabilă a oamenilor păcătoși, dar, în același timp, au înțeles că se petrece o minune[16] incomparabilă. Căci „Judecătorul judecă și pătimește voind [ὁ Κριτὴς κρίνεται καὶ πάσχει θέλων] pentru mântuirea și înnoirea lumii [διὰ τὴν τοῦ κόσμου σωτηρίαν καὶ ἀνάπλασιν]”[17]. Pentru că numai prin suferința Lui pentru noi ne-a umplut pe noi de slava Sa, ca noi, la rândul nostru, să ne nevoim până la sânge pentru a-I sluji Lui cu credință.

Atunci cine este cel care ne-a învățat pe noi să ne nevoim duhovnicește? Domnul Însuși! Pentru că El ne-a arătat cu fapta că trebuie să omorâm în noi toată patima și toată necuviința, ca să trăim duhovnicește. El ne-a arătat deplina ascultare de Dumnezeu, prin aceea că a suportat toate pentru noi. Și noi trebuie să Îi urmăm Lui întru toate, pentru că trebuie să omorâm cu totul omul cel vechi din noi înșine, pentru ca să ne înnoim mereu duhovnicește.

Crucea Domnului ne-a adus nouă veșmântul vieții [τῆς ζωῆς τὸ ἔνδυμα][18], pentru că ne-a îmbrăcat pe noi întru slava Lui. Și ne-a umplut pe noi de toată bucuria[19], pentru că orice virtute dumnezeiască ne umple pe noi de bucurie sfântă. Iar acum, pe calea obositoare a postului, Dumnezeiasca Cruce e pusă la mijloc, la mijlocul Postului Mare, spre a ne odihni pe noi[20]. Căci ea este ca un popas sub un copac umbros, când afară e vară fierbinte. Și e fierbinte lumea noastră, e plină de păcate și de fărădelegi, pe când Crucea Domnului e plină de odihnă și de pace pentru noi, de bucurie și de veselie dumnezeiască. Și dacă sorbim din Crucea Lui slava lui Dumnezeu, care ne odihnește pe noi desăvârșit, atunci postim cu pace pe mai departe și cu împlinire sfântă.

Pentru că avem Crucea Domnului în fața noastră, puterea Lui cea nebiruită, care ne amintește mereu de El. Crucea Lui ne umple de iubirea Sa, după cum ne umplu de iubirea Sa cuvintele Lui și Sfintele Lui Icoane. Căci toate cele ale Sale ne vorbesc despre El, despre Domnul nostru Iisus Hristos și despre faptul că El e împreună slăvit și închinat cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Că El e unul din Treime, Care S-a întrupat și a murit pentru noi, pentru ca să ne învie și să ne înalțe pe noi la El.

De aceea, iubiții mei, privind spre Domnul, să vedem în El cele pe care trebuie să le facem! Să vedem postul nostru, rugăciunea noastră, milostenia noastră, lupta noastră cu patimile din noi înșine numai prin rugăciunea către El. Căci Domnul ne luminează pe noi în rugăciune, ne învață cele ale Sale și ne umple de puterea de a săvârși cele plăcute Lui. Amin!

[1] Începută la 14. 11, în zi de marți, pe 14 martie 2023. Soare, 20 de grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t28.html. Aici fiind Slujba zilei în limba greacă. Limba din care se traduce, în orice limbă liturgică, Slujba Bisericii.

[3] Ibidem. Mă refer la această cântare: Κλείει τὴν Ἐδὲμ διὰ ξύλου πάλαι ὄφις, ξύλον δὲ Σταυροῦ ὑπανοίγει ταύτην πᾶσι…

[4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem.

[8] Ibidem. Mă refer la această cântare: Λάμψον ὁ τοῦ Κυρίου Σταυρὸς τὰς φεγγοβόλους ἀστραπάς σου τῆς χάριτος καρδίας τῶν σὲ τιμώντων…

[9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Ibidem. [14] Ibidem. [15] Ibidem. [16] Ibidem. [17] Ibidem. [18] Ibidem. [19] Ibidem.

[20] Triodul, ed. BOR 1986, p. 276-277.

Apocalipsis, cap. 15, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și am văzut alt semn în cer, mare și minunat: 7 Îngeri, având ultimele 7 plăgi, că[ci] în[tru] acestea a fost sfârșindu-se mânia lui Dumnezeu [ὅτι ἐν αὐταῖς ἐτελέσθη ὁ θυμὸς τοῦ Θεοῦ].

2. Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată [cu] foc [ὡς θάλασσαν ὑαλίνην μεμιγμένην πυρί], iar cei care biruie, [ieșind] de la fiară și de la chipul ei și de la numărul numelui ei, au stat pe marea cea de sticlă, având lirele lui Dumnezeu.

3. Și cântă cântarea lui Moisis[1], a robului lui Dumnezeu, și cântarea Mielului, zicând: „Mari și minunate [sunt] lucrurile Tale, Doamne, Dumnezeul[e], Atotțiitorul[e]! Drepte și adevărate [sunt] căile Tale, Împăratul[e] al neamurilor [ὁ Βασιλεὺς τῶν ἐθνῶν]!

4. Cine nu are să se teamă de Tine, Doamne, și [nu] are să slăvească numele Tău? Că [Tu] singur [ești] Sfânt [Ὅτι μόνος Ἅγιος]. Că[ci] toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta [ὅτι πάντα τὰ ἔθνη ἥξουσιν καὶ προσκυνήσουσιν ἐνώπιόν Σου], [pentru] că dreptățile Tale au fost arătate [ὅτι τὰ δικαιώματά Σου ἐφανερώθησαν][2]”.

5. Și după acestea am văzut și a fost deschis templul cortului mărturiei [ὁ ναὸς τῆς σκηνῆς τοῦ μαρτυρίου] în cer!

6. Și au ieșit cei 7 Îngeri, cei având cele 7 plăgi, din templu, care erau îmbrăcați [în] veșmânt de in curat, strălucitor, și încinși împrejur sânilor cu brâie de aur!

7. Și una din cele 4 vietăți le-a dat celor 7 Îngeri 7 cupe de aur [ἑπτὰ φιάλας χρυσᾶς], umplându-se de mânia Dumnezeului Celui viu întru vecii vecilor.

8. Și a fost umplându-se templul de fumul [cel] din slava lui Dumnezeu [Καὶ ἐγεμίσθη ὁ ναὸς καπνοῦ ἐκ τῆς δόξης τοῦ Θεοῦ] și din puterea Sa. Și nimeni [nu] putea să intre întru templu, până [nu] or să se sfârșească cele 7 plăgi ale celor 7 Îngeri.

[1] De la N. Μωϋσῆς, pentru că în text avem G. Μωϋσέως.

[2] Au fost revelate.

Apocalipsis, cap. 14, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și am văzut…Și, iată, Mielul, Cel care a stat pe muntele Sionului, și împreună cu El numărul 144.000, având numele Său și numele Tatălui Său scris[e] pe frunțile lor [ἔχουσαι τὸ ὄνομα Αὐτοῦ καὶ τὸ ὄνομα τοῦ Πατρὸς αὐτοῦ γεγραμμένον ἐπὶ τῶν μετώπων αὐτῶν][1]!

2. Și am auzit glas din cer ca glasul apelor celor multe și ca glasul tunetului celui mare. Iar glasul pe care l-am auzit [era] precum al cântăreților de liră cântând cu lirele lor [ὡς κιθαρῳδῶν κιθαριζόντων ἐν ταῖς κιθάραις αὐτῶν].

3. Și cântă cântare nouă înaintea tronului [Καὶ ᾄδουσιν ᾠδὴν καινὴν ἐνώπιον τοῦ θρόνου] și înaintea celor 4 vietăți și a bătrânilor! Și nimeni [nu] putea să învețe cântarea, afară de cei 144.000, cei care au fost cumpărați[2] de pe pământ [οἱ ἠγορασμένοι ἀπὸ τῆς γῆς].

4. Aceștia sunt cei care cu femei nu au fost spurcați [Οὗτοί εἰσιν οἳ μετὰ γυναικῶν οὐκ ἐμολύνθησαν][nu s-au spurcat], căci fecioare [feciori] sunt [παρθένοι γάρ εἰσιν]. Aceștia sunt cei care urmează Mielului oriunde [Acesta] are să meargă. Aceștia de către Iisus au fost cumpărați de la oameni [Οὗτοι ὑπὸ Ἰησοῦ ἠγοράσθησαν ἀπὸ τῶν ἀνθρώπων], [fiind] pârga lui Dumnezeu și a Mielului [ἀπαρχὴ τῷ Θεῷ καὶ τῷ Ἀρνίῳ].

5. Și nu a fost aflată în gura lor minciuna, căci cei fără de pată sunt.

6. Și am văzut Înger zburând în mijlocul cerului [Καὶ εἶδον ἄγγελον πετόμενον ἐν μεσουρανήματι], având Evanghelia cea veșnică [ἔχοντα Εὐαγγέλιον αἰώνιον] – [pentru ca] să bine-vestească celor care locuiesc pe pământ și în tot neamul și seminția și limba și poporul –,

7. [și] zicând cu glas mare: „Temeți-vă de Domnul și dați-I Lui slavă [Φοβήθητε τὸν Κύριον καὶ δότε Αὐτῷ δόξαν], că[ci] a venit ceasul Judecății Sale [ὅτι ἦλθεν ἡ ὥρα τῆς Κρίσεως Αὐτοῦ]! Și închinați-vă Aceluia care a făcut cerul și pământul și marea și izvoarele apelor [καὶ προσκυνήσατε Αὐτὸν τὸν ποιήσαντα τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν καὶ τὴν θάλασσαν καὶ πηγὰς ὑδάτων]!”.

8. Și altul, [un] al doilea Înger, i-a urmat, zicând: „A căzut Babilonul, [cetatea] cea mare, [căci] din vinul mâniei curviei sale [ἐκ τοῦ οἴνου τοῦ θυμοῦ τῆς πορνείας αὐτῆς] s-a[u] adăpat toate neamurile [πεπότικεν πάντα τὰ ἔθνη]!”.

9. Iar alt Înger, cel de-al treilea, le-a urmat lor, zicând cu glas mare: „Dacă cineva se închină fiarei și chipului ei și ia pecete pe fruntea sa sau pe mâna sa

10. și acela va bea din vinul mâniei lui Dumnezeu [καὶ αὐτὸς πίεται ἐκ τοῦ οἴνου τοῦ θυμοῦ τοῦ Θεοῦ], cel care a fost amestecat neamestecat în potirul urgiei Sale [τοῦ κεκερασμένου ἀκράτου ἐν τῷ ποτηρίῳ τῆς ὀργῆς Αὐτοῦ], și va fi chinuit în foc și [în] pucioasă înaintea Sfinților Îngeri și înaintea Mielului [καὶ βασανισθήσεται ἐν πυρὶ καὶ θείῳ ἐνώπιον τῶν Ἁγίων Ἀγγέλων καὶ ἐνώπιον τοῦ Ἀρνίου]!

11. Și fumul chinului lor întru vecii vecilor se suie [καὶ ὁ καπνὸς τοῦ βασανισμοῦ αὐτῶν εἰς αἰῶνας αἰώνων ἀναβαίνει]! Și nu au odihnă ziua și noaptea [καὶ οὐκ ἔχουσιν ἀνάπαυσιν ἡμέρας καὶ νυκτὸς] cei care se închină fiarei și chipului ei și dacă cineva primește pecetea numelui ei.

12. Aici este răbdarea Sfinților! Cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus [οἱ τηροῦντες τὰς ἐντολὰς τοῦ Θεοῦ καὶ τὴν πίστιν Ἰησοῦ]”.

13. Și am auzit glas din cer zicându-mi: „Scrie: «Fericiți [sunt] cei morți [Μακάριοι οἱ νεκροὶ], cei [care] în Domnul mor de acum [οἱ ἐν Κυρίῳ ἀποθνῄσκοντες ἀπ᾽ ἄρτι]!». Zice Duhul: «Cu adevărat [Ναὶ], pentru ca să se odihnească de ostenelile lor [ἵνα ἀναπαύσωνται ἐκ τῶν κόπων αὐτῶν]! Iar faptele lor urmează împreună cu ei [τὰ δὲ ἔργα αὐτῶν ἀκολουθεῖ μετ᾽ αὐτῶν]»!”.

14. Și am văzut…Și, iată, norul cel alb, și pe nor șezând asemenea Fiului omului, având pe capul Său cunună de aur și în mâna Sa seceră ascuțită [δρέπανον ὀξύ]!

15. Și alt Înger a ieșit din templu, strigând cu glas mare Celui șezând pe nor: „Trimite secera Ta și seceră! Că[ci] a venit ceasul să seceri, [pentru] că a fost uscat secerișul pământului”.

16. Și a aruncat, Cel șezând pe nor, secera Sa pe pământ și a fost secerând pământul.

17. Și alt Înger a ieșit din templul cel din cer, având și acesta seceră ascuțită.

18. Și alt Înger a ieșit din jertfelnic, având putere peste [puterea] focului [ἔχων ἐξουσίαν ἐπὶ τοῦ πυρός], și a strigat [cu] glas mare celui având secera cea ascuțită, zicându-i: „Trimite secera ta cea ascuțită și culege strugurii viei pământului [καὶ τρύγησον τοὺς βότρυας τῆς ἀμπέλου τῆς γῆς], că[ci] s-au copt strugurii ei!”.

19. Și a aruncat Îngerul secera sa spre pământ și a cules via pământului și a aruncat întru teascul mâniei lui Dumnezeu [καὶ ἔβαλεν εἰς τὴν ληνὸν τοῦ θυμοῦ τοῦ Θεοῦ], cel mare [τὸν μέγαν].

20. Și a fost călcat teascul în afara cetății și a ieșit sângele din teasc până la frâiele cailor: 1.600 de stadioni[3]/ stadii.

[1] Scrise în mințile lor, în sufletele lor.

[2] Cei care au fost răscumpărați de către Domnul.

[3] Iar un stadion [στάδιον] avea 190 de metri, cf. Friberg Greek Lexicon, 24.825, apud BW 10.

Apocalipsis, cap. 13, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și am fost stând pe nisipul mării. Și am văzut o fiară [θηρίον] suind din mare, având 10 coarne și 7 capete, iar pe coarnele ei 10 diademe [διαδήματα] și pe capetele ei nume de blasfemie [ἐπὶ τὰς κεφαλὰς αὐτοῦ ὀνόματα βλασφημίας].

2. Iar fiara, pe care am văzut-o, era asemenea leopardului [παρδάλει] și picioarele ei [erau] ca ale ursului [ἄρκου] și gura ei [era] ca gura leului [λέοντος]. Și balaurul [ὁ δράκων] i-a dat ei puterea sa și tronul său și putere mare.

3. Și unul din capetele ei [era] ca înjunghiat spre moarte [ἐσφαγμένην εἰς θάνατον]. Și rana de moarte a ei a fost vindecată. Și s-a minunat tot pământul dinapoia fiarei [καὶ ἐθαύμασεν ὅλη ἡ γῆ ὀπίσω τοῦ θηρίου].

4. Și s-au închinat balaurului, celui care a dat puterea fiarei, și s-au închinat fiarei, zicând: „Cine [este] asemenea fiarei? Și cine poate să se războiască cu ea?”.

5. Și i-a fost dată ei gură grăind cele mari și blasfemie [μεγάλα καὶ βλασφημίαν]. Și i-a fost dată ei putere de război [ἐξουσία πόλεμον], [pentru ca] să facă [război] 42 de luni.

6. Și și-a deschis gura sa întru blasfemie către Dumnezeu, [ca] să blasfemieze numele Său și cortul Său, pe cei care locuiesc în cer.

7. Și i-a fost dat ei să facă război cu Sfinții și să-i biruie pe ei. Și i-a fost dată ei puterea pe[ste] toată seminția și poporul și limba și neamul [καὶ ἐδόθη αὐτῷ ἐξουσία ἐπὶ πᾶσαν φυλὴν καὶ λαὸν καὶ γλῶσσαν καὶ ἔθνος].

8. Și i se vor închina ei toți cei care locuiesc pe pământ [καὶ προσκυνήσουσιν αὐτῷ πάντες οἱ κατοικοῦντες ἐπὶ τῆς γῆς], al căror nume nu a fost scris în cartea vieții, a Mielului Celui înjunghiat[1], de la întemeierea lumii [ὧν οὐ γέγραπται τὸ ὄνομα ἐν τῷ βιβλίῳ τῆς ζωῆς, τοῦ Ἀρνίου τοῦ ἐσφαγμένου, ἀπὸ καταβολῆς κόσμου].

9. Dacă cineva are ureche [οὖς], să audă!

10. Dacă cineva ține [în] robie, [acela] este îndepărtat. Dacă cineva cu sabia va ucide, el cu sabia trebuie să fie ucis. Aici este răbdarea și credința Sfinților.

11. Și am văzut o altă fiară suind din pământ și avea două coarne asemenea Mielului, dar grăia ca balaurul.

12. Și toată puterea celei dintâi fiare [aceasta] o face înaintea ei[2]. Și făcea pământul și pe cei care locuiesc pe el, ca să se închine fiarei celei dintâi, căreia i-a fost vindecată rana de moarte a ei.

13. Și [a doua fiară] face semne mari, [făcând] ca și foc să se coboare din cer pe pământ înaintea oamenilor.

14. Și [aceasta] îi înșală pe cei ai mei, pe cei care locuiesc pe pământ, pentru semnele care i-au fost date ei [διὰ τὰ σημεῖα ἃ ἐδόθη αὐτῷ], [ca] să le facă înaintea fiarei [celei dintâi], zicând celor care locuiesc pe pământ să facă chipul fiarei [εἰκόνα τῷ θηρίῳ] [celei dintâi], care avea rana de sabie și, [cu toate acestea], a trăit.

15. Și [fiarei celei de-a doua] i-a fost dat ei duh [καὶ ἐδόθη αὐτῷ πνεῦμα], [ca] să-l dea chipului fiarei [δοῦναι τῇ εἰκόνι τοῦ θηρίου][celei dintâi], ca să și grăiască chipul fiarei [ἵνα καὶ λαλήσῃ ἡ εἰκὼν τοῦ θηρίου][celei dintâi], și pe oricâți să-i facă să fie omorâți, dacă nu au să se închine chipului fiarei [celei dintâi].

16. Și [fiara cea de-a doua] îi face pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei liberi și pe cei robiți, ca să le dea lor peceți [ἵνα δώσωσιν αὐτοῖς χαράγματα] pe mâna lor cea dreaptă sau pe fruntea lor [ἐπὶ τῆς χειρὸς αὐτῶν τῆς δεξιᾶς ἢ ἐπὶ τὸ μέτωπον αὐτῶν],

17. și ca nimeni să nu poată să cumpere sau să vândă [καὶ ἵνα μή τις δύναται ἀγοράσαι ἢ πωλῆσαι], afară de cel care are pecetea [εἰ μὴ ὁ ἔχων τὸ χάραγμα], numele fiarei [τὸ ὄνομα τοῦ θηρίου] sau numărul numelui ei [ἢ τὸν ἀριθμὸν τοῦ ὀνόματος αὐτοῦ].

18. [Și] aici este înțelepciunea. Cel care are minte [Ὁ ἔχων νοῦν][3], să socotească numărul fiarei [ψηφισάτω τὸν ἀριθμὸν τοῦ θηρίου][celei dintâi]! Căci numărul este de om [ἀριθμὸς γὰρ ἀνθρώπου ἐστίν], iar numărul ei este 666 [καὶ ὁ ἀριθμὸς αὐτοῦ ἐστὶν ἑξακόσια ἑξήκοντα ἕξ].

[1] Se referă la Hristos Domnul.

[2] Înaintea primei fiare. Pentru că a doua fiară face tot ce a făcut prima fiară.

[3] Minte duhovnicească, adică înțelegere mistică, profundă.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [28]

Leave a comment

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

3. Această tărie, care a venit întru existență din apă, a fost abisul, tronul întunericului, omul. Dar acum, fiind ridicată prin Hristos, [firea umană] este tronul lui Dumnezeu Lumina și domnește nedespărțit cu El.

În legătură cu aceste ceruri – sau aceste firi – unite în Hristos, s-au spus următoarele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”[1]. Adică firile lui Hristos vestesc atât slava lui Hristos – care din ele și în ele este cunoscut ca fiind Fiul cel unul născut al lui Dumnezeu[2] – cât și slava Tatălui. L-au făcut cunoscut [pe Hristos] în același timp ca Dumnezeu și ca om întru asemănarea lui Dumnezeu.

Tăria – adică omul arătat în ea – a vestit că facerea sa a fost prin înseși mâinile lui Dumnezeu[3], când a fost nevoie, întru minuni, ca Dumnezeu Însuși să apuce și să-i facă pe ei [pe oameni]. Prin el [om], Dumnezeu a lucrat minunile dumnezeirii [Sale], care l-au ridicat pe el de la pământ. Și zice: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”[4] ca pe o tărie departe de stricăciune și întru nestricăciune.

4. Cerul văzut al trupului Său a venit din umiditatea/ apa pământului – mai precis, din sângiurile Fecioarei pământești. Iar Dumnezeu l-a făcut tare [sângele], când i-a fost dat Lui. Sau, mai degrabă, l-a întărit întru nestricăciune, din moment ce era [s-a făcut] trupul lui Dumnezeu. Nu a fost stricat cu totul, deși a urmat cursul firii chiar și pe Cruce[5]. Căci, cu adevărat, dacă a fost trupul lui Dumnezeu, a fost de asemenea și al nostru[6].

Despre cealaltă apă, cea care a rămas între cele două ceruri[7], am vorbit deja. Mă refer la suflet. Dumnezeu i-a îngăduit, în esența sa, să devină al Său. Acesta nu avea nevoie să fie întărit, pentru că era liber de stricăciune[a morții] prin însăși firea sa.

5. Nu e nevoie să înțelegem această a doua tărie, atmosfera, numai ca trupul Domnului. Dacă vreți, poate fi înțeleasă și ca dumnezeirea Sa. Aerul umple toate, și niciun loc nu este cu desăvârșire lipsit de el. De asemenea, se zice, de către păgâni[8], că este un loc care primește și le conține pe toate. Lasă lumina să strălucească prin el, este fără formă și este nevăzut. Deși el însuși este nevăzut, îngăduie ca celelalte lucruri să fie văzute [prin el].

La fel este și Dumnezeul tuturor. Umple toate și niciun loc nu este gol de El. Nu există făptură care să fie nevăzută de El[9]. El poate să primească și să țină, în întregime, pe atât de mulți pe cât sunt, dintotdeauna, cei care doresc în mod vrednic să se bucure de dumnezeirea Sa. Căci i s-a zis lui Moisis: „Iată locul lângă Mine!”[10]. Mai exact: este o putere[11], cu loc în ea, pentru cei ca tine[12].

Există oare ceva care să lase să treacă prin sine mai multă lumină să strălucească decât Acesta, care aproape că a orbit ochii Apostolilor Săi pe Tabor[13]? Cu toate acestea, El este fără formă. Nu primește altă înfățișare decât înfățișarea Sa în lumea materiei. În afară de aceste trăsături, este nevăzut. Chiar și prietenul de la pieptul Său a zis: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”[14]. Și totuși, El face alte lucruri să fie văzute altora – celor care au fost împuterniciți cu vedere duhovnicească. Ei văd astfel de lucruri, precum Îngeri, Cerul și toată făptura (cum și de unde a venit întru ființă). Dar Dumnezeu Însuși nu poate fi înțeles, iar modul ființării înseși a Lui nu poate fi văzut.

6. Și nu treceți cu vederea aceasta: atmosfera noastră dăruiește viață oamenilor și, de asemenea, celorlalte creaturi de pe pământ. Deci, la fel, Dumnezeu dăruiește viață celor care trăiesc după Cuvânt[ul Său] și Se împărtășește pe Sine lor: atât Îngerilor, cât și oamenilor. Dar pe cei care trăiesc ca animalele: El continuă doar să îi păstreze întru existență, dar nu este împărtășit lor.

[1] Ps. 18, 2.

[2] Cf. In. 1: 14, 18.

[3] Cf. Ps. 18, 2.

[4] Ps. 118, 73.

[5] Se referă la faptul că trupul Domnului s-a schimbat odată cu creșterea în vârstă, a evoluat în mod firesc, iar în timpul patimilor Sale a fost rănit și stricat în urma torturii suferite. Dar, murind Domnul pe Cruce, trupul Său nu a mai cunoscut stricăciunea firească a trupurilor omenești.

[6] Nota editorilor cărții pe care o traduc menționează faptul că autorul trimite la erezia numită aftartodochetism, pe care o combate prin afirmațiile sale.

[7] Cf. Fac. 1, 7.

[8] Cred că este vorba despre cartea lui Aristotel, Fizica.

[9] Cf. Evr. 4, 13.

[10] Ieș. 33, 21.

[11] Harul.

[12] Sfinți.

[13] Cf. Mt. 17, 2; Mc. 9, 3; Lc. 9, 29.

[14] In. 1, 18.

Apocalipsis, cap. 12, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și semnul cel mare a fost văzut în cer: Femeia[1] îmbrăcată [cu] soarele [γυνὴ περιβεβλημένη τὸν ἥλιον] și luna [fiind] dedesubtul picioarelor ei, iar pe capul ei [avea] cununa de 12 stele.

2. Și având în pântece, striga având chinurile nașterii și chinuindu-se să nască.

3. Și a fost văzut alt semn în cer: și, iată, balaurul de foc, cel mare, având 7 capete și 10 coarne, iar pe capetele sale 7 diademe [ἑπτὰ διαδήματα]!

4. Și coada lui trage a treia [parte] a stelelor cerului și le-a aruncat pe ele spre pământ. Și balaurul a stat înaintea Femeii celei având să nască, pentru ca, [atunci] când are să nască, să-L mănânce pe Copilul ei [τὸ Τέκνον αὐτῆς καταφάγῃ].

5. Și a născut Fiu [de parte] bărbătească [Καὶ ἔτεκεν Υἱὸν ἄρρενα], Care va păstori toate neamurile cu toiag de fier [Ὃς μέλλει ποιμαίνειν πάντα τὰ ἔθνη ἐν ῥάβδῳ σιδηρᾷ]. Și a fost răpit [ἡρπάσθη] Fiul ei către Dumnezeu și către tronul Său.

6. Și femeia[2] a fugit întru pustiu, unde are loc acolo pregătit de către Dumnezeu, pentru ca acolo să o hrănească pe ea 1.260 de zile.

7. Și a fost războiul din cer! Mihail și Îngerii săi s-au războit cu balaurul. Iar balaurul s-a războit, [dimpreună] și îngerii săi,

8. și nu a putut [în fața lor[3]] și nici locul lui [nu] a fost aflat încă în cer.

9. Și a fost aruncat balaurul cel mare [Καὶ ἐβλήθη ὁ δράκων ὁ μέγας], șarpele cel vechi [ὁ ὄφις ὁ ἀρχαῖος], cel chemat diavolul și Satanas [ὁ καλούμενος διάβολος καὶ Σατανᾶς], cel care înșală lumea toată [ὁ πλανῶν τὴν οἰκουμένην ὅλην]. A fost aruncat spre pământ și îngerii săi au fost aruncați împreună cu el [ἐβλήθη εἰς τὴν γῆν καὶ οἱ ἄγγελοι αὐτοῦ μετ᾽ αὐτοῦ ἐβλήθησαν].

10. Și am auzit glas mare în cer, zicându-mi: „Acum s-a făcut mântuirea și puterea și Împărăția Dumnezeului nostru și puterea Hristosului Său! Că[ci] a fost aruncat acuzatorul [ὁ κατήγορος][4] fraților noștri, cel care îi învinuiește pe ei ziua și noaptea înaintea Dumnezeului nostru.

11. Dar ei l-au biruit pe el pentru sângele Mielului [Καὶ αὐτοὶ ἐνίκησαν αὐτὸν διὰ τὸ αἷμα τοῦ Ἀρνίου] și pentru cuvântul mărturiei lor [καὶ διὰ τὸν λόγον τῆς μαρτυρίας αὐτῶν] și nu și-au iubit sufletul lor până la moarte [καὶ οὐκ ἠγάπησαν τὴν ψυχὴν αὐτῶν ἄχρι θανάτου].

12. Pentru aceasta, veseliți-vă, cerurile și cei care sălășluiesc în ele [veseliți-vă cerurilor și cei care sălășluiți în ele]! Vai pământului și mării, că[ci] s-a coborât diavolul către voi [ὅτι κατέβη ὁ διάβολος πρὸς ὑμᾶς], având mânie mare [ἔχων θυμὸν μέγαν], cel care a cunoscut că puțină vreme are [εἰδὼς ὅτι ὀλίγον καιρὸν ἔχει]!”.

13. Și când a văzut balaurul că a fost aruncat spre pământ, a prigonit-o pe Femeia care a născut [Copilul de parte] bărbătească.

14. Și i-au fost date femeii[5] două aripi ale vulturului celui mare, pentru ca să zboare întru pustiu, întru locul ei, în care are să fie hrănită acolo o vreme și vremuri și o jumătate de vreme [καιρόν καὶ καιρούς καὶ ἥμισυ καιροῦ] de la fața șarpelui.

15. Și a aruncat șarpele din gura sa, dinapoia femeii, apă ca râul, pentru ca să o facă pe ea dusă de râu.

16. Dar pământul i-a ajutat femeii și a deschis pământul gura sa [καὶ ἤνοιξεν ἡ γῆ τὸ στόμα αὐτῆς] și a înghițit râul, pe care l-a aruncat balaurul din gura sa.

17. Și a fost urgisindu-se balaurul asupra femeii și a plecat să facă război cu cei rămași ai seminței ei [καὶ ἀπῆλθεν ποιῆσαι πόλεμον μετὰ τῶν λοιπῶν τοῦ σπέρματος αὐτῆς], [cu] cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Iisus [τῶν τηρούντων τὰς ἐντολὰς τοῦ Θεοῦ καὶ ἐχόντων τὴν μαρτυρίαν Ἰησοῦ].

18.

[1] Preacurata Născătoare de Dumnezeu.

[2] Biserica Lui.

[3] A Sfinților Îngeri.

[4] Cuvânt unic în BYZ.

[5] Bisericii lui Dumnezeu.

1 2 3 4 … 1.879