Cine este Toader Ștefan și câți ani are?

Când credeam că sinceritatea deontologică a plecat cu pluta, a orbit sau s-a îmbolnăvit de porcină în România, astăzi, 4. 11. 2009, chiar într-o zi specială, domnul Toader Ștefan s-a gândit să scrie cu problemele pe masă sau cu adevărurile tăcute sub tăcere…despre oameni de bine ai României.

Asta nu înseamnă că noi suntem imaculați și doar ei sunt maculați. Însă, o minimă decență a spațiului public, după atâta decență indecentă a aceluiași spațiu, meritam și noi, chiar în cadrul evenimentelor pre-electorale.

Și eu unul zic, că dacă Cotidianul ar scrie, pe fiecare zi, 5 articole de acest tip și Gândul la fel, și Jurnalul Național la fel, adică trăiri, evenimente, gânduri de la tot omul, ducându-te să vezi ce spune cetățeanul, aș citi cu abnegație ziarele…și mi-aș face și abonament pe timp de faliment.

Însă, un articol cu colți sinceri într-o mare de îngrămădiri literare e ca pământul în tot universul. Până ajungi la pământ ți se termină universul.

Nu știu nimic despre d-l Toader Ștefan, pe net sunt mai mulți și toți tineri…iar dacă mai aflu și că el are…20 de ani, atunci merită un premiu colosal pentru asta. Dacă e tânăr și a scris asta cu o ironie dreasă cu atâta sare, dar și cu muncă de cercetare…atunci toată admirația noastră!