Etichetă: Traduceri patristice

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

[Istoria vandalilor]

75. Însă acesta^[1], a cărui prietenie nu fusese pusă la îndoială^[2], a încălcat obligația jurământului său, a ocupat Carthagina sub un fals pretext de pace și a adus toate proprietățile sub propria sa jurisdicție, după ce i-a chinuit pe cetățeni cu multe feluri de chinuri.

Apoi el a devastat Sicilia, a asediat Panormus^[3], a introdus molima ariană^[4] în toată Africa, a scos preoții din Bisericile lor, i-a făcut pe foarte mulți Mucenici^[5], și, ca în profeția lui Daniel, după ce a schimbat Tainele, el a dat dușmanilor Sfințeniile Bisericii lui Hristos. [Căci] a poruncit ca ele^[6] să nu mai fie locuri ale slujirii dumnezeiești ci lăcașuri ale celor ai săi.

76. Împotriva lui, Theodosius Minor/ Teodosie cel Tânăr^[7], împăratul Răsăritului, a pregătit război, care nu a avut niciun rezultat. Căci, întrucât hunii au devastat Thracia^[8] și Illyricum^[9], armata trimisă împotriva vandalilor a fost rechemată din Sicilia pentru a-i apăra pe thraci și pe illyrici.

Dar când împăratul Majorianus^[10] a venit din Italia spre Hispania, pregătind câteva nave în provincia Carthagina, pentru ca să treacă și să îi atace pe vandali, aceștia din urmă, după ce au fost anunțați despre aceasta de niște trădători, i le-au confiscat^[11] pe țărmul Carthaginei. Și astfel, Majorianus, fiind dezamăgit de planul său, s-a reîntors în Italia și l-a înconjurat, printr-un șiretlic, pe Ricchimiro și l-a ucis.

77. Când Gisericus a aflat acest lucru, nu a mai fost satisfăcut doar cu devastările din Africa, ci a ridicat ancora și cu navele sale el a intrat în Roma. Timp de 14 zile el a jefuit proprietățile celor din Roma și a luat cu el pe văduva lui Valentinianus, pe fiicele acestuia și multe mii de prizonieri.

Curând după aceasta, el s-a reîntors în Carthagina și, prin trimiși, a cerut [să facă] pace cu împăratul. El a întors pe văduva lui Valentinianus la Constantinopol și a dat-o, prin legea căsătoriei, pe una dintre fiicele ei fiului său, Hugnerico^[12].

Și astfel, după ce a distrus multe provincii și i-a jefuit și măcelărit pe creștini, el [Gisericus] a murit în al 40-lea an al domniei sale.

78. În anul 506 [468] [d. Hr.], Hugnerico, fiul lui Gisericus, a devenit rege. El a domnit 7 ani și 5 luni și a fost căsătorit cu fiica lui Valentinianus, pe al cărei tată el l-a luat prizonier de la Roma, dimpreună cu mama ei. De asemenea, și el a fost aprins de nebunia ariană [Ariano suscitatus furore] și i-a persecutat pe catolici prin toată Africa, cu și mai mare asprime decât tatăl său. El a distrus Bisericile și a trimis în exil preoți și toate treptele clerului. De asemenea, el a surghiunit la un exil și mai aspru circa 4.000 de monahi și mireni, care au fost făcuți Mucenici [Martyres fecit], și a tăiat limbile Mărturisitorilor [Confessoribus linguas abscidit], care au continuat să vorbească până la sfârșit [ad finem] deși limbile lor erau tăiate.

79. Atunci Laetus, episcopul cetății Neptensis, a fost încununat în mod strălucit cu martiriul. Căci el n-a putut, în ciuda multelor pedepse [primite], să se spurce prin pata infecției ariene, ci, deodată, a câștigat cerul cel slăvit.

Dar Hugnerico, în mijlocul imensului măcel cauzat de lipsa de evlavie pe care el a arătat-o împotriva catolicilor, după cei 8 ani ai săi de domnie, el și-a sfârșit viața în mod jalnic, ca și [ereticul] Arius venerat de el, cu toate intestinele lui ieșite afară.

80. În anul 514 [476] [d. Hr.], Guntamundus^[13] i-a succedat lui Hugnerico. Și el a domnit timp de 12 ani. El, imediat [după ce a devenit rege], a restaurat pacea în Biserică și i-a rechemat pe catolici din exil.

81. În anul 526 [488] [d. Hr.], după moartea lui Guntamundus, a devenit rege Trasemundus^[14]. El a domnit pentru 27 de ani și 4 luni. [Fiind] plin de nebunia ariană, el i-a persecutat pe catolici, a închis Bisericile, și a trimis 120 de episcopi, din fiecare Biserică a Africii, în exil, în Sardinia. El a murit în Carthagina [Carthago]^[15]. În timpul său, Fulgentius, episcop de Ruspensis^[16], a fost luminat în învățătura noastră [in nostro dogmate claruit]^[17].

82. În anul 553 [515] [d. Hr.], după Trasemundus, Ildericus^[18], fiul lui Hugnerico și al fiicei împăratului Valentinianus, a devenit rege. Și el a domnit timp de 7 ani și 3 luni. Acesta a fost obligat, prin jurământ, înainte de a deveni rege, de predecesorul său Trasemundus, ca să nu deschidă Bisericile catolicilor și nici să nu restaureze privilegiile lor în timpul domniei sale.

Însă asta nu l-a făcut să nu strice legământul jurământului său, [fapt pentru care] a ordonat ca preoții catolici să fie chemați din exil și Bisericile să fie deschise.

[Dar] Gilimer^[19] a luat puterea în mod despotic, i-a răpit regalitatea, și l-a dat pe el și pe fiii lui ca să fie închiși în pușcărie.

83. În anul 560 [522] [d. Hr.], Gilimer a luat domnia prin putere despotică. El i-a nimicit, în mod crud, pe mulți dintre nobilii provinciei Africa și a luat proprietățile multor oameni. Împotriva lui, împăratul Justinianus^[20] a trimis o armată datorită vizitei [visitatione]^[21] episcopului Laetus, care fusese martirizat de către Hugnerico, regele vandalilor.

Forța l-a făcut pe Belisarius^[22] magister militum^[23] al armatei. După ce a intrat în luptă, Belisarius i-a ucis pe Guntemirus și Gebamundus, frații regelui [Gilimer], care au fost învinși de la prima confruntare. Apoi, după ce l-a pus pe fugă pe Gilimer, el^[24] a luat Africa în al 97-lea an de la intrarea vandalilor [în Africa].

84. Dar în timpul atacului [condus] de însuși Belisarius, înainte ca întâlnirea [dintre cele două armate] să aibă loc, despotul Gilimer l-a ucis pe regele Ildericus, dimpreună cu câteva rude ale familiei sale.

Însă Belisarius l-a prins pe tiranul Gilimer și l-a adus pe el la împăratul Justinianus la Constantinopol, dimpreună cu multe bogății obținute prin jefuirea provinciilor și a Africii. Astfel, regatul vandalilor, dimpreună cu oamenii săi și cu neamul său a fost distrus în anul 563 [525] [d. Hr.]. El a durat 113 ani, de la regele Gundericus și până la moartea lui Gilimer.

Istoria suevilor

85. În anul 446^[25] [408] [d. Hr.], suevii, sub conducerea lui Hermericus^[26], intră în Hispania, dimpreună cu alanii și vandalii, și ocupă toată Gallaecia [dimpreună] cu vandalii. Dar când vandalii au trecut în Africa, suevii au stăpânit Gallaecia de unii singuri. [Iar] Hermericus a fost conducătorul lor, în Hispania, pentru 32 de ani.

Gallaecienii își aveau propriul lor regat într-o parte a provinciei. Hermericus i-a jefuit prin continue raiduri, pentru ca, în cele din urmă, învins de o [anume] boală, el a făcut pace cu ei. Atunci, el i-a dat fiului său, Recchila^[27], puterea sa regală.

El a fost trimis [la război], cu o mare parte a armatei. Și după ce a început un război zdrobitor asupra lui Andevotus, comandantul soldaților romani, [care venise] cu multe trupe la fluviul Singilius al provinciei Baetica, el i-a confiscat acestuia mari cantități de aur și argint.

Apoi el asediază Emeritas [Merida]. Și după ce a intrat în ea și a ocupat-o, adună aici regatul său. Dar tatăl său, Hermericus, era bolnav de o lungă boală, de 7 ani, și a murit.

86. În anul 478 [440] [d. Hr.], după moartea lui Hermericus, devine rege Recchila. El a domnit 8 ani. După moartea tatălui său, el ocupă Sevilla și a adus provinciile Baetica și Carthaginiens sub puterea sa și apoi și-a sfârșit viața la Emeritas, în cultul [păgân] în care trăise.

87. În anul 486 [448] [d. Hr.], Recchiarius^[28], fiul lui Recchila, care a devenit catolic, i-a succedat la domnie, și el a domnit timp de 9 ani.

El a primit în căsătorie pe fiica lui Theuderedus^[29], regele goților, și și-a început domnia sa prin jefuirea Vasconiei. Curând după aceasta, el a mers la socrul său, Theuderedus, și când s-a întors, el a devastat regiunea Caesaraaugustana [Saragossa^[30]] cu ajutorul goților.

El a invadat provincia Tarraconensis, care era sub puterea domniei romane. El a prădat teritoriile Carthaginiens, pe care tatăl său, Recchila, le înapoiase romanilor, și, în cele din urmă, când Theudericus, regele goților, invadează Hispania, Recchiarius intră în luptă împotriva lui. [Însă] e pus pe fugă, și apoi e prins și ucis.

88. În anul 495 [457] [d. Hr.], după moartea lui Recchiarius, suevii, care rămăseseră într-o mare parte din Gallaecia, l-au înălțat pe Maldras^[31], fiul lui Masilla, ca rege al lor. În curând, [suevii] s-au împărțit în două. Și unii și-au numit rege pe Frantan^[32], iar ceilalți pe Maldras. Însă, după moartea lui Frantan, suevii l-au ales imediat pe Recchimundus^[33], [care], după ce a făcut pace cu Maldras, ei, cu toții, au jefuit împreună Lusitania. Însă în al 3-lea an al domniei lui Maldras, el a fost omorât de un om al său.

89. În anul 498 [460] [d. Hr.], după uciderea lui Maldras, a apărut o ceartă între Frumarius^[34] și Recchimundus asupra conducerii regatului. [De aceea], Frumarius, cu trupele suevilor, au distrus regiunea cetății Flaviensis cu grea ruină. Iar Recchimundus a devastat împrejurimile regiunii Auregenses, precum și pământurile maritime ale regiunii Lucensis.

90. În anul 502 [464] [d. Hr.], după moartea lui Frumarius, Remismundus^[35] a luat înapoi pe toți suevii sub autoritatea sa regală, a restaurat pacea cu gallaecienii și a trimis oameni care să facă un tratat [de pace] cu Theudericus, regele goților, de la care el a primit, prin ambasadori [per legatos], deopotrivă arme și o soție pe care el să o aibă.

Atunci, el a trecut în Lusitania și a distrus Conimbria^[36], după ce a fost dezamăgit de simulacrul de pace. De asemenea, el a ocupat Olyssipona [Lisbon^[37]], pe când Lusidius, cel care deținea stăpânirea acolo, s-a predat. În acest timp, Ajax^[38], de neam gal, care a devenit un apostat și un arian, [și] care avea scopul să își ajute regele, a apărut printre suevi ca un dușman al credinței catolice și al Treimii Dumnezeiești [hostis catholicae fidei et Divinae Trinitatis].

El a adus acest venin distructiv [pestiferum virus] de la galli în regiunile goților și a infestat întregul neam al suevilor cu stricăciunea unei erezii ucigașe. Astfel, după ce mulți regi ai suevilor au stat în erezia ariană, în cele din urmă, Theudemirus^[39] a îndepărtat-o prin autoritatea sa regală.

91. El a distrus dintr-odată eroarea impietății ariene și a restaurat suevilor credința catolică, cu ajutorul lui Martinus, episcop al Mănăstirii Dumiensis, un om care se distingea în credință și cunoaștere. Prin eforturile sale pacea Bisericii [pax Ecclesiae] a crescut și mai multe aspecte referitoare la învățăturile Bisericii au fost stabilite în regiunea Gallaecia.

După Theudemirus, Miro^[40] a fost făcut conducător al suevilor și el a domnit 13 ani. În al doilea an al domniei sale, el a purtat război împotriva rucconilor. Apoi el a venit să-l ajute pe Leovigildus, regele goților, împotriva fiului său rebel și l-a ajutat pe el în capturarea Hispalimului [Sevillei], unde și-a sfârșit și viața.

92. Fiul său, Heboricus^[41], i-a succedat lui la domnie. Dar pe când el era un adolescent [adolescentem], Andeca^[42], prin putere despotică, l-a deposedat pe el de regalitate, și după ce l-a făcut monah, l-a osândit pe el într-o mănăstire.

Însă pedeapsa pentru această faptă a lui n-a întârziat să vină. Leovigildus, regele goților, a făcut în curând război cu suevii, și după învingerea regatului lor și detronarea lui Andeca, l-a tuns pe el [monah], supunându-l slujirii preoțești, după [ce l-a deposedat de] demnitatea puterii sale regale.

Căci trebuia ca el să sufere aceeași răsplată cu cea pe care o făcuse față de regele său. Astfel, regatul suevilor a fost distrus și stăpânit de goți. Și el a durat 177 de ani.

---

[1] Gisericus.

[2] De către Valentinianus cel Tânăr.

[3] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Palermo.

[4] Erezia ariană.

[5] I-a martirizat.

[6] Bisericile.

[7] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Teodosiu_al_II-lea.

[8] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Thracia.

[9] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Illyricum_%28Roman_province%29.

[10] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Majorian.

[11] Se referă la navele imperiale.

[12] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Huneric.

[13] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Gunthamund.

[14] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Thrasamund.

[15] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cartagina.

[16] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Fulgentius_of_Ruspe.

[17] Însă claruit poate fi tradus și cu sensul: a devenit cunoscut/ faimos. Eu am tradus însă sensul de bază al verbului, pentru că acela vorbește despre umplerea Sfântului Fulgentius de slava lui Dumnezeu. Pentru că numai harul dumnezeiesc e cel care ne luminează ca să scriem teologie și, datorită lui, devenim celebri ca teologi.

[18] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Hilderic.

[19] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Gelimer.

[20] Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Iustinian_I_%28cel_Mare%29.

[21] În ediția engleză avem of the vision/ vedeniei și pe drept cuvânt. Pentru că Sfântul Sfințit Mucenic Laetus l-a vizitat pe Sfântul Împărat Justinianus cel Mare după martirizarea lui și nu în timpul vieții sale.

[22]A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Belisarius.

[23] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Magister_militum.

[24] Belisarius a recăpătat Africa.

[25] În textul latin e 447.

[26] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Hermeric.

[27] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Rechila.

[28] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Rechiar.

[29] Idem:

http://la.wikipedia.org/wiki/Theodoricus_I_%28rex_Visigothorum%29.

[30] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Zaragoza.

[31] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Maldras.

[32] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Framta.

[33] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Rechimund.

[34] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Frumar.

[35] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Remismund.

[36] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Con%C3%ADmbriga.

[37] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Lisbon.

[38] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Ajax_%28missionary%29.

[39]         Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Theodemar.

[40] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Miro_of_Gallaecia.

[41] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Eboric.

[42] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Audeca.

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

[Istoria goților]

68. Toate popoarele Europei au tremurat [tremuere] din cauza lor. Barierele Alpilor^[1] au cedat în fața lor. Nu au fost îngroziți nici chiar de barbarii vandali, și ei renumiți, încât să fugă datorită renumelui acelora.

Prin puterea goților, alanii au fost distruși. De asemenea, suevii, care fuseseră limitați la părțile inaccesibile ale Hispaniei, au simțit însă acum, prin armele goților, pericolul pieirii și au fost privați, în mod josnic, de împărăția, pe care ei au deținut-o cu o indolentă torpoare [desidioso torpore]. Și e foarte curios că ei au deținut-o atât de mult timp, când puteau să o piardă, fără vreo încercare de a se apăra.

69. Dar cine ar putea să explice, în mod deplin, măreția puterii poporului got? [Căci] în timp ce multe neamuri și-au permis cu greu să domnească, prin intermediul a [multe] rugăciuni și daruri, pentru goți, libertatea a fost mai degrabă rezultatul luptei decât al păcii căutate. Și când au fost puși în fața necesității războiului, ei au recurs mai degrabă la forță decât la rugăciuni.

Mai mult decât atât, în artele armelor [in armorum artibus] ei s-au distins în mod deplin, și au luptat pe cal nu numai cu lăncile dar și cu sulițele. Și, în luptă, ei au atacat nu numai pe cal dar și pe jos. Cu toate acestea, ei s-au bazat mai mult pe alergatul iute al cailor lor, de unde poetul a spus: „Getul care trece pe iapă [Getes quo pergit equa]”.

70. Ei practicau în mod zilnic întrecerile sportive [ludorum certamina], pentru că lor le plăcea foarte mult să se instruiască în ceea ce privește armele și să se pregătească pentru lupte. Însă le lipsea o singură abilitate de luptă și anume aceea că nu erau interesați de războaiele cu corăbii pe mare.

Dar când Sisebutus a luat sceptrele puterii regale, ei au ajuns la o asemenea excelență [militară], încât au pornit cu armatele lor nu numai pe uscat ci și pe mare. Iar soldatul roman a slujit acelora, pentru că el a văzut că mulți oameni și însăși Hispania, le slujește.

***

Istoria vandalilor

71. În anul 444 [406] [d. Hr.], cu doi ani înainte de invadarea cetății Roma, neamurile alane, sueve și vandale, fiind provocate de către Stilicones [Flavius Stilicho^[2]], trec fluviul Rheno^[3], invadează Gallia, îi zdrobesc pe franci, și printr-un atac direct ei ajung în Pirinei.

La bariera acestor munți ei s-au întors înapoi din Spania, datorită lui Didymus și Veranianus, doi frați romani foarte nobili și puternici, și au rătăcit timp de trei ani prin provinciile dimprejurul Galliei.

Dar după acești [trei ani] înșiși frații, care apăraseră porțile Pirineilor cu o garnizoană privată, au fost uciși de către Constantinus, datorită suspiciunii că și-ar dori putere despotică – deși ei erau nevinovați, nefiind vinovați de vreo crimă – oamenii vorbind despre invadarea provinciilor Hispaniei.

72. În anul 446 [408] [d. Hr.], vandalii, alanii și suevii ocupă Hispania, fac multe omoruri și ravagii în raidurile lor sângeroase, dau foc orașelor, vlăguiesc proprietățile pe care ei le jefuiesc, până într-acolo încât trupurile oamenilor [morți] au fost mâncate de oameni datorită silniciei foamei. Mamele și-au mâncat copiii.

De asemenea, animalele s-au obișnuit [să mănânce] trupurile celor uciși de sabie, de foamete și de molimă. Lucruri care au dus și la distrugerea oamenilor. Căci aceste 4 plăgi s-au dezlănțuit în întreaga Hispanie, împlinindu-se prorocia mâniei dumnezeiești, care fusese scrisă de mult timp prin Profeți.

73. În anul 449 [411] [d. Hr.], după îngrozitoarea distrugere provocată de plăgi, prin care Hispania a fost distrusă, în cele din urmă, prin mila lui Dumnezeu, barbarii au fost mișcați^[4] să facă pace și provinciile Hispaniei s-au împărțit, prin tragere la sorți, potrivit ocupațiilor lor.

Vandalii și suevii au luat Gallecia^[5]. [Pe când] alanii au obținut provinciile Lusitania^[6] și Carthaginiens.

(imagine cu provinciile Hispaniei)

Hispania^[7]

Și vandalii, sub numele de selingui^[8], au primit Gallaecia. După care au devastat insulele provinciei Tarraconensis, s-au întors și au obținut sorțul lor: [provincia] Baetica.

Însă hispanicii, care au rămas prin cetăți și castele [civitates et castella], au fost doborâți de plăgi, dându-se pe ei sub robia hotărâtă de barbari.

Gundericus^[9] a fost primul rege al vandalilor care a stăpânit în Hispania și el a domnit în părțile Gallaeciei timp de 18 ani. El a rupt tratatul de pace [rupto foedere pacis] și a împresurat neamul suevilor în munții Erbasis. El a renunțat însă la încercuirea neamului suevilor și a luat cu forța insulele Balearica^[10] [Baleare^[11]] ale Tarraconensisului.

Astfel, după înfrângerea [cetății] Carthagine Spartaria [Cartagena^[12]], el^[13] a mers către Baetica, [dimpreună] cu toți vandalii, și a distrus Hispalis [Sevilla^[14]], pe care a luat-o cu forța, după care a masacrat-o. De atunci, datorită puterii sale regale, el s-a arătat ireverențios, întinzând mâinile sale împotriva Basilicii orașului, [cu hramul] Sfântul Mucenic Vincentius. Însă, prin hotărârea lui Dumnezeu [Dei judicio], el^[15], îndată, a fost stăpânit de un demon la ușile templului [foribus templi]^[16] și a pierit.

74. În anul 467 [429] [d. Hr.], Gisericus^[17], fratele lui Gundericus, i-a succedat la domnie, și el a fost rege în următorii 40 de ani. [Însă], dintr-un catolic, el a devenit un apostat. Și se spune că a fost primul care a mers după minciuna ariană [Arianam perfidiam]^[18].

El a părăsit Hispania de pe litoralul provinciei Baetica, [dimpreună] cu toți vandalii și familiile lor, [au trecut prin Strâmtoarea Gibraltar^[19]], [îndreptându-se] spre Mauritania^[20] și Africa.

Valentinianus Junior/ cel Tânăr^[21], împăratul Apusului, nu a fost în stare să i se împotrivească. [De aceea], el i-a trimis [veste] de pace și [i-a promis] că-i va da lui, dacă e un om care iubește pacea, partea Africii, pe care vandalii o ocupaseră. El a acceptat [de la Gisericus] jurământul că nu va mai invada un alt teritoriu.

---

[1] Munții Alpi: http://en.wikipedia.org/wiki/Alps.

[2] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Stilicho.

[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Rin.

[4] Pentru că harul lui Dumnezeu i-a mișcat spre pace. I-a învățat cele bune.

[5] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Galicia.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Lusitania.

[7] Imagine preluată de aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/Hispania#mediaviewer/File:Provincias_de_la_Hispania_Romana_%28Diocleciano%29.svg.

[8] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Silingi.

[9] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Gunderic.

[10] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Balearic_Islands.

[11] Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Insulele_Baleare.

[12] Idem:

http://es.wikipedia.org/wiki/Cartagena_%28Espa%C3%B1a%29.

[13] Regele Gundericus.

[14] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Seville.

[15] Regele Gundericus.

[16] Se referă la Basilica orașului, despre care tocmai a amintit.

[17] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Genseric.

[18] După erezia lui Arie.

[19] Fragmentul aflat între paranteze apare doar în ediția engleză a cărții.

[20] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mauritania.

[21] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Valentinian_III.

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

63. La începutul domniei sale, el a început o expediție [expeditionem] împotriva celor din Vascones, care se infiltraseră în provincia Tarraconensis^[1]. [Expediție] în care, [văzându-se] atacați acești oameni rătăcitori în munți [montivagi populi], atât au fost doborâți de teroarea venirii lui, încât imediat au jurat drepturile datorate acestuia. [Ba mai mult], ei repede își luau armele în mâini și le întindeau fără rugăminte și își plecau capetele înaintea lui^[2].

Astfel ei s-au oferit ostatici și s-a format cetatea Ologitis, cu venituri primite de la goți și prin propria lor trudă, ei promițând să se supună puterii și domniei sale și să facă tot ceea ce le va porunci lor.

64. Alături de această glorie militară, alte multe laude făceau parte dintre virtuțile măreției sale regale: credința, prudența, diligența [sârguința, zelul], cercetarea [atentă] a judecăților, intensa atenție la gestionarea domniei, bunătatea sa față de toți. Căci, în general, el era generos față de cei nevoiași și săraci și repede dispus spre milă. Tocmai de aceea, el nu e vrednic să fie numit doar principe al poporului [princeps populorum] ci și părinte al săracilor [pater pauperum].

65. Fiul său Racimirus a fost acceptat în consorțiul regal [consortium regni] și s-a bucurat de o domnie^[3] egală cu a tatălui său. [Căci] în copilăria sa, [Racimirus] răspândea o [asemenea] strălucire sfântă înnăscută, atât în ceea ce privește meritele cât și înfățișarea, încât arăta, ca o efigie, virtuțile părintelui său.

Pentru el trebuie implorată domnia cerească^[4] și cea omenească, a tatălui său, căci tatăl său a fost de acord cu faptul de a-i fi asociat. Așa că după lunga domnie a părintelui său, el a fost cea mai demnă succesiune la domnia imperiului.

Așadar, calculând anii regilor goți, începând cu domnia lui Athanaricus, până la al 5-lea an al domniei preagloriosului Suintila, găsim că domnia goților a fost, cu harul lui Dumnezeu [Deo favente], de 256 de ani.

 Recapitulare

66. Cea mai veche origine [antiquissima origo] a goților a fost Magog, fiul lui Iafet [Fac. 10, 2, LXX], din care se trage și neamul sciților [Scytharum genus]. Ceea ce dovedește că goții și sciții au aceeași origine a nașterii [iidem origine nati]. Fapt pentru care nu există o mare diferență de nume [între ele]. [În esență], geții și sciții au cam [aceleași] nume, [cu diferența că] o literă e schimbată și alta este eliminată [într-un nume sau altul].

Astfel, ei au locuit pe crestele de gheață ale nordului [Septentrionis glacialia juga inhabitantes], după care au traversat în domnia scitică și au ocupat, împreună cu alte neamuri, [locurile] anevoioase ale munților [ardua montium]. De aici, [goții] i-au atacat și înfrânt pe huni. [Apoi] au traversat [fluviul] Danubius [Dunărea] și s-au dat romanilor. Dar cum nu au putut să suporte injuriile [romanilor la adresa] lor, [goții] s-au indignat. Regele [got] și-a adunat mulțimea și au invadat Thracia^[5]. Au devastat Italia. Au asediat și ocupat Orașul [Urbem]^[6]. [După care] au atacat Gallia. Și după ce au traversat munții Pyrenaeus [Pirinei]^[7] și au ajuns în Hispania, [goții] și-au stabilit aici locul de viață și imperiul.

67. [Goții] sunt oameni rapizi din fire, cu un caracter energic, care se bazează pe puterile conștiinței [conscientiae viribus]. Ei sunt întemeiați pe robustețea trupului [robore corporis], sunt înalți la statură, sunt izbitori prin gesturi și ținută, cu mâini rapide, duri [în fața] rănilor, așa după cum a spus poetul despre ei: „Geții disprețuiesc moartea și laudă rana [Mortem contemnunt laudato vulnere Getae]”^[8].

Atât au fost de mari războaiele lor și atât s-au arătat de glorioase victoriile armatei lor, încât Roma însăși, biruitoarea tuturor popoarelor [victrix omnium populorum], a admis jugul robiei și a cedat [în fața] triumfurilor geților [Geticis triumphis]^[9]. Și [astfel], stăpâna^[10] tuturor neamurilor a slujit ca o slujnică [famula].

---

[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Hispania_Tarraconensis.

[2] S-au predat fără luptă.

[3] Între cca. 610-631.

[4] A lui Dumnezeu.

[5] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Thracia.

[6] Adică cetatea Romei.

[7] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Pyrenees.

[8] E vorba despre versul lui Maurus Servius Honoratus (a se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Maurus_Servius_Honoratus), care face parte din poemul De Centum Metris, 465. 27, cf.

http://latin.packhum.org/loc/2349/1/8#8.

[9] Însă Sfântul Isidor se referă la goți atunci când folosește denumirea de geți.

[10] Roma, capitala Imperiului Roman de Apus. A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_Apus.

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a.

***

58. În anul 641 [603] [d. Hr.], în al 21-lea^[1] an al împărăției lui Mauricius, după moartea lui Liuva, [a început] domnia Wictericus, deși el a luat-o în posesie de pe când acela^[2] era viu. Și a păstrat-o timp de 7 ani.

Acesta a fost un bărbat viguros în arta armelor. Dar, cu toate acestea, n-a câștigat nicio victorie. Căci, deși el a căutat adesea războiul împotriva soldaților romani, n-a putut obține nimic glorios, cu excepția câtorva soldați de la Segontiae [Sagunto]^[3], prinși de către generalii săi. Acesta a făcut multe fapte nedrepte în viața sa. De unde și moartea lui. Căci cine se folosește de sabie, de sabie piere. [Pentru că], într-adevăr, nu moartea unui om nevinovat a fost nerăzbunată în el^[4] ci, pe când își mânca prânzul, el a fost omorât de unii din conspirație [conjuratione]. Trupul lui a fost cărat fără cinste [viliter] și astfel a fost îngropat.

59. În anul 648 [610] [d. Hr.], în al 8-lea^[5] an al împărăției lui Focas^[6], Gundemarus^[7] a devenit rege după Wictericus pentru doi ani. El a devastat, într-o expediție, Vasconesul [și] a asediat soldații romanii dintr-o alta^[8]. El a murit de propria-i moarte la Toleti [Toledo].

60. În anul 650 [610] [d. Hr.], în al doilea an al lui Iraclios^[9], după Gundemarus, a fost chemat la demnitatea regală Sisebutus^[10], cel mai creștin [christianissimus] [dintre toți regii goți]. Și el a domnit 8 ani și 6 luni. Care, [încă de la] începutul domniei sale, i-a dus pe iudei către credința creștină. Acesta [însă] avea râvnă [aemulationem] dar nu însoțită de cunoaștere [scientiam]. Pentru că i-a forțat [prin] puterea [sa regală] deși ar fi trebuit ca să îi provoace prin învățătura credinței [fidei narratione]. Căci, așa cum este scris, Hristos trebuie predicat fie printr-o ocazie anume^[11], fie prin adevăr^[12].

Însă el a fost strălucitor în cuvânt, învățat în sentințe, plin, în mare măsură, de o mare cunoaștere literară [scientia litterarum magna]. În judecăți, [el căuta] dreptatea și evlavia viguroasă, alături de cea mai mare prestanță, [avea] minte bună și, în mod particular, splendoare regală, iar documentele sale de război [ne prezintă] victorii clare.

61. Astfel, el a trimis armată și i-a readus pe rebelii asturi [Astures]^[13] în stăpânirea sa. Prin generalii săi, el i-a supus pe rucconi^[14], pe care i-a înconjurat datorită munților înalți. El a triumfat de două ori, în persoană^[15], în mod fericit, împotriva romanilor și pe unele dintre cetățile lor, luându-le cu asalt, le-a supus el însuși. [Iar] pe cele rămase, de lângă mare, le-a golit de oameni, încât a readus, în mod ușor, neamurile goților sub autoritatea sa.

După această victorie el a fost milostiv. Încât i-a eliberat, contra unui preț, pe mulți dintre cei capturați de către armata sa și [care erau] căzuți în robie. [Astfel], tezaurul său [s-a îmbogățit] cu răscumpărarea [primită de la cei care] se aflau robi [la el].

Unii spun că el a murit de propria-i boală, alții [că a murit din cauză] că a băut medicamente fără măsură, [pe când alții] din cauza veninului. Moartea lui nu s-a petrecut într-un mod religios, ci unul dintre bunii mireni [optimis laicis] l-a scos [și l-a înmormântat] cu gravitate. I-a urmat fiul lui, care era copil, Recaredo^[16], care a domnit câteva zile după moartea tatălui său, căci s-a petrecut și moartea lui.

62. În anul 659 [621] [d. Hr.], în al 10-lea an al domniei lui Iraclios, foarte gloriosul Suintila^[17], prin harul dumnezeiesc [gratia divina], a primit sceptrele regalității [regni sceptra]. Acesta, sub regele Sisebutus, a primit postul de general, a cucerit castre romane și i-a învins pe rucconi. Dar după ce s-a urcat la cinstea demnității regale, el a ordonat război și a obținut celelalte cetăți, pe care, în Hispania, le conducea mâna romanilor. Și având parte de triumf, ca o fericire minunată, el i-a întrecut în glorie pe regii anteriori. Toată Hispania, până la strâmtoarea oceanului [Oceani fretum]^[18], el a fost primul care a putut [să o transforme] în monarhie regală [monarchia regni]. Căci niciun rege anterior nu a mai fost numit astfel.

Puterea lui a crescut în acest război datorită cinstei obținute prin învingerea a doi patricieni^[19]. Căci pe unul l-a învins prin prudența sa iar pe celălalt l-a supus prin puterea sa în război.

---

[1] În ediția englezească, în comparație cu cea latină, se vorbește despre anul al 20-lea.

[2] Liuva.

[3] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Sagunto.

[4] Adică nu a murit ca un om drept ci a murit datorită păcatelor lui.

[5] În ediția engleză: al 6-lea.

[6] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Phocas. Și, conform datelor de aici, e anul al 8-lea și ultimul al domniei lui Focas.

[7] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Gundemar. Domnind între 610-612.

[8] Dintr-o altă cetate.

[9] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Heraclie.

[10] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Sisebut.

[11] Printr-un prilej anume, printr-o minune sau în condiții speciale.

[12] Prin mărturisirea adevărului în mod continuu.

[13] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Astures.

[14] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Ruccones.

[15] Fiind de față, în mod personal, la ambele lupte victorioase.

[16] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Reccared_II.

[17] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Suintila.

[18] În engleză: Strâmtoarea Gibraltar. A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Strait_of_Gibraltar.

[19] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Patrician.

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a.

***

53. Atunci s-a adunat sinodul episcopilor, din diverse provincii ale Hispaniei și ale Galliei, și a condamnat erezia ariană. Și la acest sinod a fost însuși conducătorul cel foarte credincios^[1] și care a susținut [hotărârile] prin prezența sa și a subscris lor, întărindu-le. Și a renunțat, împreună cu toți ai săi, la necredință^[2], pe care, până atunci, poporul goților o învățase de la Arius.

[Și au început] să predice unitatea celor trei persoane în Dumnezeu, pe Fiul născut din Tatăl Cel consubstanțial [cu El] [și] pe Duhul Sfânt, Care purcede în mod inseparabil din Tatăl și din Fiul [Spiritum Sanctum inseparabiliter a Patre Filioque procedere] și este un Duh al Ambilor [et esse Amborum unum Spiritum], de unde și una sunt [unde et unum sunt]^[3].

54. De asemenea, el a purtat război glorios împotriva neamurilor dușmane, ajutat de credința pe care a primit-o. Și anume, francii au năvălit în Gallia cu circa 60.000 de oameni înarmați.

[Dar] el^[4] a trimis pe generalul Claudius împotriva lor și [acela] s-a întors cu un glorios triumf. Încât niciodată, în Hispania, goții nu au mai avut o victorie în război mai mare sau similară cu aceasta. Căci au căzut mii de capete dușmane. Și au rămas [pe câmpul de luptă] părți ale armatei [francilor], care au fost puse pe fugă, în ciuda nădejdii lor, goții urmărindu-i din spate și tăindu-i până la granițele împărăției lor.

Însă, adesea, el trimitea armate împotriva insolențelor romanilor [Romanorum insolentias] și a atacurilor celor din Vascones^[5]. Din acest motiv el nu a purtat mari războaie, ci, mai degrabă, a văzut [atacurile armate] ca exerciții [militare], [prin care] și-a antrenat oamenii pentru a-i folosi în luptă.

55. Iar provinciile pe care tatăl său le-a cucerit prin război, acesta le-a păzit în pace, domnind prin dreptate, cârmuindu-le în mod direct. Căci a fost calm, blând, foarte bun. Și astfel, având har în fața sa și purtând o așa mare bunătate în sufletul său, care a influențat mințile tuturor, prin aceasta i-a atras pe cei răi la simțirea iubirii pentru el. Și astfel, el a fost liberal [liberalis]^[6].

Pentru că el a restaurat averile privaților [opes privatorum]^[7] și moșiile Bisericilor [Ecclesiarum praedia], pe care tatăl său, în mod rușinos, le-a asociat averii regale, sub jurisdicția sa. Căci el a fost blând și astfel a ușurat tributul poporului prin faptul că le-a arătat îngăduință [indulgentia].

56. De asemenea, el s-a îmbogățit cu multe daruri și mulți i-au adus onoruri publice. [Căci] averile sale [le-a împărțit celor aflați] în mizerie, bogățiile sale le-a dat celor ascunși^[8], știind [foarte bine] că pentru aceasta i-a fost dată domnia. Și el s-a bucurat să beneficieze [de această demnitate] și să facă un bun sfârșit începutului celui bun. Căci el a primit slava credinței celei drepte încă de la începutul domniei, într-un mod nou, cuprinsă într-o mărturisire și pocăință publice. A trecut [la Domnul] la Toleti [Toledo], sfârșindu-se în pace, după ce domnise [timp de] 15 ani.

57. În anul 639 [601] [d. Hr.], în al 17-lea an al împărăției lui Mauricius, după regele Recaredus a domnit fiul său, Liuva^[9], care a domnit 2 ani. Acesta a fost născut de o mamă ignobilă dar virtutea sa l-a făcut să se distingă. Wictericus^[10] însă, împotrivindu-se tiraniei sale^[11] – deși [Liuva era] la prima înflorire a tinereții – i-a luat domnia fără luptă, și după ce i-a tăiat mâna dreaptă, el l-a ucis pe când avea vârsta de 20 de ani. Asta în al 2-lea său an de domnie.

---

[1] Recaredus.

[2] Adică la erezia ariană.

[3] Afirmațiile subliniate, adică cele despre Sfântul Duh și modul Său de proveniență, reprezintă erezia lui Filioque. Și această erezie romano-catolică neagă revelația dumnezeiască de la In. 15, 26, unde Domnul ne-a spus că Sfântul Duh purcede din Tatăl și vorbește despre „o purcedere” a Sfântului Duh „deopotrivă” din Tatăl și din Fiul și despre o „unitate” a Fiului cu Tatăl care presupune „desființarea” persoanelor Lor.

[4] Regele Recaredus.

[5] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Vascones.

[6] Om onorabil, generos.

[7] Averilor cetățenilor obișnuiți.

[8] Oamenilor săraci.

[9] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Liuva_II.

[10] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Witteric.

[11] A lui Liuva.

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.

***

47. În anul 592, [554] [d. Hr.], în al 29-lea an al domniei lui Justinianus, [după ce] a fost ucis Agila, Athanagildus a domnit pentru 14 ani. Acesta, după ce i-a tiranizat mult timp, încercând să elimine regalitatea lui Agila, a cerut împăratului Justinianus ajutorul său armat, ca să poată să-i elimine, de la granițele regatului, pe cei pe care el nu putea [să-i elimine de unul singur]. Cu care, până acum, el fusese în conflict. Dar dacă, până acum, [oponenții] fuseseră uciși în bătălii, acum au fost zdrobiți și nimiciți^[1]. În cele din urmă, Athanagildus a murit la Toledo și după moartea sa domnia a rămas vacantă pentru 5 luni.

48. În anul 605 [567] [d. Hr.], în al 2-lea an al domniei lui Justinus cel Mic [Iustinus al II-lea]^[2], după Athanagildus, Liuva^[3] a fost numit [rege] al Goților la Narbone^[4]. Și a domnit 3 ani. Care, în al doilea an [de domnie], l-a numit pe Leovigildus^[5], fratele său, nu numai succesor [al său], ci l-a făcut să participe la propria sa domnie, lui dându-i să administreze Hispania, iar pentru sine și-a păstrat Galia. Și astfel erau doi domni, deși nicio stăpânire nu îndură un partener. Dar acesta, Liuva, numai timp de un an a fost recunoscut [ca rege] și a fost numărat apoi fratele său, Leovigildus.

49. În anul 606 [568] [d. Hr.], în al 3-lea an al domniei lui Justinus cel Mic, Leovigildus devine conducătorul Hispaniei și al Galiei, [dorind] să-și extindă regatul prin război și să-i crească puterea. De aceea, cu înflăcărata sa armată, beneficiind și de ajutor^[6], [a câștigat] victorii, multe obținute în mod remarcabil.

Astfel, el obține Cantabros [Cantabria]^[7].

Apoi a luat Aregia și au fost cucerite de către el toate ale Sabariei^[8]. De asemenea, multe orașe răzvrătite ale Spaniei s-au predat armatelor lui. El, în numeroase bătălii, i-a pus pe fugă pe soldații romani și a recăpătat prin luptă anumite forturi care erau ocupate de către ei^[9].

Apoi l-a împresurat pe fiul său, Hermenegildus^[10], care se purta ca un tiran în imperiul său, și l-a înfrânt pe el. În cele din urmă, el a purtat război împotriva suevilor. Și, cu o mirabilă rapiditate [mira celeritate], el a transferat regalitatea lor sub autoritatea națiunii sale, obținând o mare parte din Hispania. Căci, mai înainte, neamul goților fusese limitat la un teritoriu mic.

Însă greșeala neevlaviei [error impietatis] a întunecat în el [offuscavit in eo] slava unei asemenea virtuți [gloriam tantae virtutis]^[11].

50. [Căci], într-adevăr, fiind plin de nebunia perfidiei ariene [Arianae perfidiae furore]^[12], el a pornit persecuție împotriva catolicilor [catholicos]^[13] și a surghiunit pe foarte mulți episcopi la exil. El a retras privilegiile și veniturile Bisericii și prin înfricoșările sale i-a împins pe mulți în molima ariană [in Arianam pestilentiam]^[14] și i-a înșelat pe mulți, fără persecuție, ispitindu-i cu aur și lucruri [illectos auro rebusque].

Și a îndrăznit încă, printre alte molipsiri ale ereziei sale, și să-i reboteze pe catolici [rebaptizare catholicos]. Și nu numai din plebe^[15] [et non solum ex plebe], ci și din demnitatea rânduielii preoțești [sed etiam ex sacerdotalis ordinis dignitate]. Ca spre exemplu pe Vincentius de Caesaraugustanum [Zaragoza^[16]], care din episcop s-a făcut apostat [apostatam]^[17] și din această cauză a fost aruncat din cer în iad [a coelo in infernum projectum^[18]].

51. Însă a apărut pericolul din partea unora de-ai săi. Pentru aceea, el i-a văzut^[19] pe unii dintre cei mai nobili și mai bogați și le-a tăiat capetele. Sau le-a luat bogățiile, i-a proscris^[20] și, fiind proscriși, i-a trimis în exil.

De asemenea, el a fost primul care a mărit fiscul [fiscum]/ impozitul^[21]. Și tot primul a fost, care și-a crescut vistieria prin jefuirea cetățenilor săi și prin prădarea dușmanilor. Astfel, el a fost primul dintre regii lor care a îmbrăcat veșmânt [regal] și a stat pe tron. Căci, înaintea lui, regii trăiau și ședeau la un loc cu poporul.

Totodată a fundat un oraș în Celtiberia^[22], pe care l-a numit Recopolis^[23], după numele fiului său. În ceea ce privește legile, el a corectat două lucruri care păreau grosolane, adăugând foarte multe legi care fuseseră omise sau schimbate de către unii în mod inutil. El a domnit 18 ani și a murit de propria-i moarte la Tuleti [Toledo]^[24].

52. În anul 624 [586] [d. Hr.], în al treilea an de domnie al lui Mauricius^[25], după moartea lui Leovigildus, fiul său, Recaredus^[26], a fost încoronat rege. El a fost dăruit cu evlavie față de religie și a fost foarte diferit față de caracterul tatălui său.

Pe când acela era nereligios și foarte aplecat spre război, acesta era devotat credinței și păcii [într-un mod] foarte clar. Acela lățea imperiul neamului prin știința armelor, pe când acesta ridica slava poporului prin biruința credinței [fidei trophaeo]. Căci, în sine, de la începutul domniei sale, el a primit credința catolică [catholicam fidem], [dimpreună] cu tot poporul neamului goților, părăsind, ca pe un lucru de necinste, rătăcirea [ariană] și restabilind evlavia dreptei credințe [cultum rectae fidei].

---

[1] Datorită ajutorului armat din partea romanilor.

[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Iustin_al_II-lea_%28%C3%AEmp%C4%83rat%29.

[3] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Liuva_I.

[4] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Narbonne.

[5] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Liuvigild.

[6] Cu sensul: ajutor de la Dumnezeu.

[7] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Cantabria.

[8] Idem: http://es.wikipedia.org/wiki/Sabaria.

[9] De către soldații romani.

[10] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Hermenegild.

[11] Erezia i-a întunecat regalitatea. Pentru că adevărata lumină a oamenilor este dreapta-credință a Bisericii.

[12] Se referă la erezia ariană.

[13] A credincioșilor Bisericii universale.

[14] Aceeași erezie ariană.

[15] Oamenii de rând.

[16] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Zaragoza.

[17] Pentru că a devenit arian. Iar a fi eretic înseamnă a cădea de la credința Bisericii apostolice și universale.

[18] Însă, după cum se observă, în latină proiect nu însemna un început de drum, nu înseamnă o schiță, un plan de lucru ci lucrul finit, cartea terminată, care își începe propria sa istorie. Pe care o lași să își aibă propria ei traiectorie, propria ei viață.

[19] Le-a pus gând rău.

[20] I-a lăsat fără drepturi civile.

[21] Perceput de la concetățenii săi.

[22] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Celtiberians.

[23] Idem: http://es.wikipedia.org/wiki/Rec%C3%B3polis.

[24] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Toledo,_Spain.

[25] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Maurice_%28emperor%29.

Însă Mauricius, potrivit acestei surse, a devenit împărat în anul 582 și atunci sunt 4 ani și nu trei.

[26] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Reccared.

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a.

***

40. În anul 564 [526] [d. Hr.], în primul an al domniei lui Justinianus, după ce Theudericus s-a întors în Italia, nepotul său, Amalaricus, și-a început domnia, care a durat 5 ani.

După ce a fost învins în luptă de Childebertus[1], regele francilor, la Narbona, a fugit îngrijorat spre Barcinona.  Astfel el a ajuns demn de dispreț în ochii tuturor, tăindu-i-se gâtul cu o armă și așa a pierit.

41. În anul 569 [531] [d. Hr.], în al 6-lea an al domniei lui Justinianus, Theudis[2] a devenit rege în Hispania după Amalaricus.

Domnia lui a durat 17 ani. Iar el, deși a fost un eretic [haereticus], a lăsat în pace Biserica, dând astfel episcopilor catholici[3] permisiunea de a se aduna împreună în orașul Toletana [Toledo[4]], ca să stabilească în mod liber și după plăcerea lor acele lucruri care erau necesare pentru învățătura Bisericii.

În timpul domniei sale, când regii franci s-au adunat împreună în Hispania, cu trupe nenumărate și devastând cu război provincia Tarraconensis [Aragon], goții, sub conducerea lui Theudisclus, au închis porțile Hispaniei și au micșorat armata francilor în mijlocul unei mari uluiri a victoriei lor[5].

Și după rugămințile făcute și o mare sumă de bani oferită[6] lui, același conducător[7] [got] a îngăduit vrăjmașilor săi rămași [în viață] o perioadă de scăpare de o zi și-o noapte.

Rămânând însă mulți dintre acei nefericiți oameni, care nu au avut posibilitatea să plece în timpul pus la dispoziție, aceștia au fost nimiciți de către armele goților.

42. După rezultatul bun al unei astfel de victorii fericite, goții au dorit, în mod nechibzuit, să traverseze strâmtoarea Gibraltar[8]. Și, într-adevăr, când au traversat strâmtoarea Gibraltar, ei au atacat pe soldații care ocupaseră cetatea Ceuta[9]. Și după ce i-au alungat și după ce au ocupat castrul/ fortul cu marea putere a armatei lor, au pus armele de-o parte când a venit ziua duminicii, căci nu au vrut să calce o astfel de sfântă zi prin  bătălie.

Însă soldații[10] și-au dat seama de această ocazie potrivită, au atacat armata [gotă] printr-un atac neașteptat și au nimicit armata fricoasă și neînarmată, în așa fel încât, fiind închiși de mare și, pe pământ, din toate părțile, niciun om nu a putut să scape de această mare nimicire.

43. Imediat după aceea, conducătorul[11] a avut parte de o moarte meritată. El a fost rănit în palat de către cineva, care mult timp s-a prefăcut nebun, ca să îl înșele pe rege.

Acesta, cu dibăcie, s-a prefăcut nebun și l-a străpuns pe conducător. Căzut la pământ din cauza rănii, el și-a dat sufletul cu indignare.

Însă se spune că pe când îi curgea sângele, el a cerut ca nimeni să nu-l ucidă pe ucigașul său, pentru că astfel a primit plata pentru locurile pe care le-a pustiit. Căci și el, pe când era simplu cetățean, l-a ucis pe conducătorul său pe când acela era într-o stare de neliniște.

44. În anul 586 [548] [d. Hr.], în al 23-lea an al domniei lui Justinianus, după uciderea lui Theudis, Theudisclus[12] a devenit conducătorul goților și a domnit pentru un an [548-549 d. Hr.].

Acesta a pângărit căsătoria unui foarte puternic bărbat prin prostituție publică [prostitutione publica] și din cauza acestui lucru mulți oameni i-au dorit moartea.

[Astfel], fiind copleșit de un grup de conspiratori, el[13] a fost ucis la Seville[14] în timpul unui banchet. După ce a fost înjunghiat cu o sabie, acesta a murit.

45. În anul 587 [549] [d. Hr.], în al 24-lea an al domniei lui Justinianus, după moartea lui Theudisclus, Agila[15] a fost numit rege și a domnit pentru 5 ani.

El a purtat război împotriva cetății Cordubenses [Cordoba[16]]. Și pentru că disprețuia credința catholică/ universală  [a Bisericii], el l-a vătămat pe Prea Fericitul Mucenic Acisclus [Beatissimi Martyris Aciscli][17], și a profanat și pângărit sfântul loc al mormântului său cu sângele vrăjmașilor săi și al animalelor lor de povară, după lupta pe care a purtat-o cu locuitorii din Cordubenses.

Însă și el a fost pedepsit prin lucrarea Sfinților. Pentru că a fost lovit spre răzbunare de războiul care a început și prin pierderea fiului său.

Acesta a fost omorât dimpreună cu o mare parte din armata sa și, de asemenea, [Agila] a pierdut întreaga comoară, dimpreună cu renumele bogățiilor.

46. El însuși a fost învins și pus pe fugă de o frică vrednică de plâns, retrăgându-se la Emeritensem.

După ce a trecut ceva timp, Athanagildus[18], având dorința de a conduce printr-o putere despotică, s-a împotrivit lui Agila.

Și după ce acesta[19], prin abilitatea sa militară, a zdrobit ultima rămășiță a armatei, care a fost trimisă împotriva lui la Seville[20], goții, văzând că pot înfrânge prin distrugere și teamă mai mult decât puteau soldații romani să o facă, au invadat Hispania sub pretextul de a da ajutor, l-au ucis pe Agila la Emeritensem [Mérida] și i-au cedat stăpânirea lui Athanagildus.