Gravitatea faptului banal vs conţinut mediatic supraspecializat

1. Cât de grav…e banalul! Studii de caz.

Zi de vot. Televiziunea X transmite de la faţa locului…Cinci femei au leşinat în timp ce stăteau la rând să voteze. Conţinutul ştirii live e acesta: au leşinat cinci femei. Reportera spune grav, cu solemnitate această…magnifică ştire. Nu a avut nimic esenţial să-ţi spună şi din acest motiv ţi-a aţintit privirea asupra derizoriului, banalului…care nu interesează pe nimeni la nivel naţional.

Se trece de la reportera din teren la interpreta ştirilor din platoul televiziunii. La o asemenea ştire ce….comentarii poţi să faci?… Ce culoare aveau fustele celor care au leşinat?! Câte palme li s-au dat peste faţă ca să îşi revină?! Însă banalul a umplut golul orar alocat, a fost văzută reportera Y de mama ei la televizor, telespectatorul a mai văzut ce freză avea reportera, cum arăta uliţa din comuna R. unde ea a filmat…chestiuni tot la fel de importante ca şi…ştirea în cauză.

O a doua reporteră transmite de la faţa locului. În satul de munte Z. oamenii merg la vot. După ce vedem faţa doamnei reporter, pe care nu o ştie nimeni sau doar câţiva, şi care nu ne interesează în fapt, doamna reporter dă peste o femeie la vreo 60-70 de ani care e pe drum. E oprită şi întrebată dacă a votat. Femeia răspunde repede şi sec. Doamna reporter o mai întreabă încă o întrebare importantă: Dar…după vot, de ce nu mergeţi la Biserică? Acelaşi lucru am putea să o întrebăm şi noi pe doamna reporter. Femeia răspunde: În satul nostru nu avem preot. La noi slujeşte părintele A., dar, pentru că slujeşte la mai multe parohii, duminica asta nu e la noi, ci în satul C. Interviul de la faţa locului se termină într-o elocvenţă zdrobitoare. Am înţeles tot atât despre reporter, femeie, localitate… cât şi despre vot şi preot…că nimic nu ne mai trebuie.

Suntem din nou în platou. Câtă geografie a României ar fi trebuit să ştie omul din faţa televizorului ca să intuiască unde este comuna 1 şi comuna 2, din care s-au dat imagini live, ca să poată înţelege ceva? Ce rost au avut aceste parodieri de CNN de la faţa locului…într-o situaţie în care nu s-a petrecut nimic, dar absolut nimic important pentru ştiri, pentru secţiunea cele mai importante ştiri ale momentului ?

Şi mai trebuie să ne întrebăm totuşi, ce pregătire lingvistică ar trebui să aibă cel care se uită la ştiri, telespectorul, şi câte cunoştinţe de politologie, marketing, imagologie, economie etc. trebuie să aibă, ca să înţeleagă măcar într-un cuantum de 60% ştirile cu pricina?

2. The Money Chanel şi Trinitas TV: prea mult şi numai pentru unii

Am luat aceste două televiziuni pentru că e vorba despre două televiziuni elitiste…ale căror programe sunt înţelese numai de către unii. Trebuie să fii specialist în ceea ce priveşte bursa, PIB-ul, afacerile, marketingul ca să înţelegi ce se spune la The Money Chanel, pe când la Trinitas TV trebuie să fii specialist în patrologie, teologie dogmatică, istorică, biblică, liturgică ca să înţelegi, cu adevărat, ce se transmite ca atare.

Dacă nu eşti iniţiat în toate aceste probleme şi crezi că poţi vulgariza informaţia, că o poţi explica după ureche…nu ajungi nicăieri. Bineînţeles că poţi sta ore în şir în faţa televizorului dând când pe unul când pe altul şi uitându-te la imagini, la realizatori, la cum au costumul sau reverenda, cum au ochelarii sau cum pronunţă cuvintele…şi, poate, că o să înţelegi unele lucruri [ maximum 5 sau 10%], pe când substanţa informatică te depăşeşte enorm, te oboseşte…

E un prea mult informaţional, e un prea mult informaţional specializat, care este foarte benefic pentru cei care sunt familiari cu cele discutate…dar care, acest mult, este înţeles foarte distorsionat de cei care nu au nicio specializare în tematica propusă de cele două televiziuni.

Deşi, pentru specialişti emisiunile celor două televiziuni dau o informaţie medie, de larg consum şi sunt digerabile în tagma lor, pentru cei care sunt în afara specializării economice sau teologice sunt spaţii exotice. Tocmai de aceea nu trebuie să ne mire faptul că informaţiile prezentate de cele două televiziuni pot fi receptate la nivel vulgar într-un mod surprinzător de deformat.

3. Umor moralizator vs. umor trivializant

Mondenii de pe Prima TV, după părerea noastră, sunt liderii umorului moralizator, educaţional, ai momentului. Ceva asemănător, dar cu un sarcasm şi mai pronunţat, au produs cei doi tineri de la Planeta Moldova, care au dispărut la un moment dat de pe scena publică, paradoxal, când aveau o vizibilitate enormă.

La polul opus al Mondenilor sunt Vacanţa Mare de pe Kanal D [ care nici nu mai ştiu dacă mai rulează] şi care a promovat în mod constant un umor greţos, greu ingurgitabil.

Însă Mondenii, decodând ridicolul situaţiilor sau al gesturilor oamenilor publici ai României creează o imagine reală, demitizată a persoanelor – care persoane ? – care îşi creează în mod constant o imagine mitică prin mijloacele media.

Şi astfel preşedintele Băsescu apare în ipostaza unei familiarităţi de mahala, creată sau ajutată, mai bine-zis, să existe, ca o consecinţă a exprimărilor sale publice; doamna Elena Udrea e prezentată drept aspectul erotic al preşedenţiei şi ca un subsidiar al sexualităţii bufe a preşedintelui; capii etniei ţigăneşti sunt ridiculizaţi datorită bogăţiei câştigate suspect, a luxului pe care îl exhibă şi a lipsei lor de cultură; cazurile Bănel, Vadim, Becali, Miţura, Prigoană, Solcanu etc…sunt tot atâtea paradigme umane demitizate, demitizate prin caricaturizare la un moment dat sau prin exacerbarea defectelor lor, pentru ca publicul să nu mai perpetueze asemenea manifestări caracterologice sau sociale.

Umorul cu targhet real este umorul moralizator. Râzi dar te şi…educi. Însă trebuie să subliniem aspectul educativ al acestui tip de umor celor care nu percep că aceste programe de divertisment sunt texte narative plurisemantice, cu semnificaţii diverse, care trebuie înţelese, decodificate.

Demersul nostru din acest articol şi din altele asemănătoare vizavi de realităţile care ne înconjoară au acest scop: sunt un comentariu al realităţii, al ideologiei din spatele realităţii. Pentru că noi considerăm că nu toţi pot să înţeleagă semnificaţiile unui eveniment dacă nu îşi propun să îl gândească ca atare. Şi un eveniment, o imagine sau un simbol mediatic, un personaj mediatizat trebuie înţelese sub multiple aspecte: religios, educaţional, emoţional, politic, cultural, de apartenenţă la sex, gen, etnie, rasă, limbă, ideologie etc.

4. Ideologia de tip tabloid

De ce cumpără călătorul din metrou ziarul Libertatea ? Pentru că este ieftin, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru că este foarte erotizat, e plin de cancanuri şi de fapte exotice. Senzaţionalul, bârfa, mojicia şi anecdoticul, alături de o fată cu sâni mari şi foare sexy pe prima pagină nu cer multă strufocare mentală. Omul nu poate să se roage sau să citească Hegel în metrou, ci acolo citeşte poze, câte un titlu îngroşat, ştirea bombă care e o prostie enormă, sau despre maimuţa roşie descoperită în Indochina sau despre şobolanul cu un nas care seamănă cu al eroului din Top Gun.

Tabloidul însă este ideologic. Nesemnificativul citit toată ziua nu pune creierul tău la bătaie ci te învaţă să fii un om fără putere de discernământ, fără atenţie distributivă, fără atenţie la calitate, fără puterea de a trece peste seducţii ieftine, gogonate. Un om care toată ziua priveşte numai reviste prono sau filme cu bătaie nu poate să fie atent la un comentariu pe un text sau să citească un text cu cuvinte specializate. Dacă el citeşte toată ziua numai bancuri, romane erotice, joacă jocuri cu aventuri criminale sau dacă face numai rebusuri e de la sine înţeles că nu poate să aibă un discurs în fraze…ci doar propoziţii în cuvinte disparate.

Secătuirea omului de energie mentală şi de profunzime prin necitire şi erotizare continuă, prin lipsa unui exerciţiu fizic sau prin muncă se vede din aceea că omul contemporan nouă nu mai poate să ne urmărească când vine vorba de probleme serioase, de lucruri adânci…ci cască, adoarme la propriu. Pe el nu îl ţine treaz decât adrenalina, decât excitarea, decât aviditatea de a vedea sânge, bătăi, mitraliere, capete sfârtecate… Şi acesta e omul secularizat, omul făcut pământ, omul care merge numai pe pământ şi se întoarce, ca într-un ou, în propria lui istorie mică, insignifiantă. De aceea nu mai vrea să fie erou, sfânt, geniu, om vertical, om cu operă enormă, inventator, deschizător de drumuri, pentru că el a abdicat de la condiţia de cugetător, de om creator, de om al lui Dumnezeu şi este o legumă umblătoare.

Cititorul constant de tabloid este un vizualizator şi nu un cititor critic. El nu ia atitudine faţă de ceea ce citeşte, ci pentru el tabloidul e un mijloc de informare şi de educare. Are Loredana Groza părul în galben şi într-un anume fel…cititorul abţibild şi-l face la fel. El urmăreşte ce zic alţii că se poartă şi el doar se conformează. El nu are idei, ci el preia idei. Şi când vede pe cineva că are idei, că are personalitate, că gândeşte cu proprii lui ochi şi cu propria lui inimă…îl consideră un om suspect, periculos. Pentru că acela îi aruncă în aer toată fandoseala lui de a fi la modă, de a fi prostul care îi copie pe alţii.

5. Blogul ca exaltare a platitudinii

Mihai a văzut pe prietenii lui că au blog şi că se laudă cu acest lucru. L-a văzut pe politicanul, pe actorul, pe scriitorul…că şi-au făcut blog şi, deodată, se hotărăşte şi el să facă unul. Nu îşi face un blog pentru că ştie ce o să scrie acolo sau pentru că are ceva de împărtăşit, ci, el îşi face un blog pentru că se poartă blogul acum şi pentru că şi el doreşte să se dea mare şi tare în faţa prietenilor lui la şcoală.

Mihai are 16 ani şi îl solicită…adolescenţa. De aceea primele postări or să fie cu fete decoltate, mai goale sau super goale şi cu ceva fraze printre ele. Va pune piesa care se ascultă în club, o va pune pe artista lui preferată, va mai pune o poză umoristică [neapărat asta…] şi…la postul al 10-lea, deja se crede… un jurnalist de secol 21.

El cultivă banalitatea şi ideologia zilei, deşi nu ştie acest lucru. El e un mic pion pe harta manipulaţilor de duzină prin care ideologia prinde rădăcini adânci, pentru că, dacă se fac o mie de bloguri cu prostioare şi doar unul de critică serioasă asupra realităţii e…bine. E mai greu şi ultrapericulos pentru ideologie să fie 100 de bloguri cu cap, care să scrie tare de tot, să rupă gura audienţei şi să creeze opinie…şi doar 150 de bloguri cu prostioare. Şi atunci, pentru ca blogurile serioase să nu se mai vadă din mijlocul celor neserioase…se stimulează inşii deja banalizaţi ca să scrie banalisme/banalizoisme, pentru ca ceilalţi să nu iasă în evidenţă.

Membrii cultului baptist din România au fost primii care au infuzat spaţiul online românesc cu bloguri de duzină. Apoi au învăţat şi ortodocşii lecţia şi au creeat şi ei bloguri extremiste sau sută la sută copy paste, sperând ca prin asta oamenii să confunde multitudinea cu diversitatea reală sau diversitatea cu puterea personală de creaţie, cu personalitatea. Adică toţi au început să scrie strofe de patru versuri, în stil eminescian, crezând că, la urma urmei…formatul acesta de strofă l-a făcut geniu pe Eminescu.

Au confundat adică substanţa cu forma, caracterul cu aparenţa, experienţa…cu prezenţa numeroasă la nivel online. De aceea sunt bloguri în serie, care sunt avide de senzaţionalul pe care îl poate crea evenimentul colateral sau încearcă să copieze formate de blog, moduri personale de a scrie pe blog, sperând ca prin asta să copie…şi caracterul oamenilor care creează acele bloguri paradigmă pentru ei.

6. Constructul paleosimbolic şi simbolul care durează

Michael Jackson, Madonna, Sharon Stone, Britney Spears… sunt constructe media paleosimbolice, cum le numea Douglas Kellner în Cultura media [ trad. de Teodora Ghiviriză şi Liliana Scărlătescu, prefaţă de Adrian Dinu Rachieru, Ed. Institutul European, Iaşi, 2001, p. 132], care au rolul de a ipostazia elemente ideologice care să formeze o epocă istorică ca atare.

Tânărul care devine un super star dintr-o familie cu mulţi copii [ Jackson], fata care merge goală pe străzi şi se bate cu romano-catolicismul în clipurile ei [ Madonna], femeia fatală care ne lasă să îi întrezărim sexul atunci când îşi schimbă picioarele la rechizitoriu [ Stone] sau tânăra virgină lăudată de papa Ioan pentru că şi-a păstrat fecioaria dar care va merge mai apoi neglijent, lăsându-se pozată de paparazzi în scene indecente şi apoi se tunde la chelie şi vrea să se sinucidă când i se iau copiii din custodie [ Spears] reprezintă imagini creatoare de comportament secular, creatoare de atitudine socială.

Fanii palpită, plâng sau vor să se sinucidă împreună cu idolii lor. Ei se îmbracă ca ei, fac gesturi trăznite ca ei, vor să fie ca ei.

Unul dintre simbolurile reale care durează şi care enervează deopotrivă sunt reverenda sau haina monahală. Diabolizarea bărbii, a baticului, a metanierului, a postului, a evlaviei, a icoanei, a maternităţii, a ascultării, a tot ceea ce ţine de bunul simţ şi de normalitate şi luarea lor în derâdere sunt lucruri ce contribuie la fundamentarea constructelor paleosimbolice.

Ce vrea să ne spună prin construct paleosimbolic criticul mediei americane citat anterior? Că amănuntele vestimentare, de comportament, religia şi atitudinile politice ale idolului sunt preluate instictiv de către fanii săi odată cu idolatrizarea lui. Şi el analizează în cartea citată fenomenul Rambo şi fenomenul Madonna cu precădere, pentru ca să arate că personajul ca atare vinde sau publicitează şi recuzita cu care e îmbrăcat sau implementează atitudini cu amprentă ideologică. Astfel Rambo a aprins dorul de dus la sală al tinerilor ca să aibă muşchi, frenezia culturismului, comportamentul violent şi discriminator, antisemitismul, pe când Madonna a făcut apologia materialismului, a femeii obiect sexual, a anti-catolicismului după cum face acum lobby pentru mozaism, a sugerat cum trebuie să arate moda şi machiajul feminin, modul de a gesticula, şi, mai ales, credem noi, a fost emblema a ceea ce înseamnă parodiere a fiinţei blonde sub a cărei imagine postumă s-a îmbrăcat, adică a lui M. Monroe.

Nevoia de simboluri artificiale a postmodernităţii vine din aceea că ele poartă toată încărcătura imagologică, economică, politică şi socială pe care magnaţii zilei vor să o propage la nivel social. Aceste simboluri sunt elementele vii ale manipulării, care joacă în strună ideologiei dominante şi care creează mentalitatea dominantă a unei epoci.

De aceea trebuie să te întrebi mereu, în faţa oricărui construct mediatic: Who are you, Mr. President ?

Pr. Dorin.

1 4 5 6