Un dor de nespus [3]

limpede ca apa

*

ca o oaie în mers
ceasul bate apusul
asfinţit de decembrie
revino-mi în mine

retina s-a şters de ninsoare
omul a privit în munte
războiul e dus în convoaie
apusul în unde

poate urma pasului meu
ţi-aminteşte de mine
de un refren
cu zăpezi alcaline

peste iarbă de zale
prinosul iernii mai zăboveşte
dintr-o răcoare
mai răsare un peşte

ţi-aş spune pe nume
dacă nu te-ai ascunde sub lume
templul păsării de apă
frunza dorului de sunet

*

Doamne din înalt
smerit şi aproape
pe a noastre ape
plutind în tăcere

dă-ne înapoi
timpul mort din noi
fă-ne veşnicie
umbra din câmpie

adu-ne aproape
viaţa de departe
suie-ne din ruguri
înapoi în cruguri

*

râsul dalb şi-a întins mreaja
şi din sine-a sărit coaja
şesul jos cu ape line
asfinţit cu mine-n tine

ca un prunc în mama lui
sufletul cu trup forjat
a adormit în colţ de rai
în sânul minţii semănat

ispitire de sincope
am prânzit un râu de vorbe
lin ca cerul cel senin
şi-am uitat să mai beau vin

inefabilul tactil
gândul viu şi-a spus cuvântul
în suspensie urâtul
şi pe cale
zările se-aştern ca vântul

*

deschide-ţi ochiul
unei vederi
a cărei retină
e Dumnezeu

pe piatra
undei de poezie
calcă un poet
în abisul nopţii

ce viaţă veşnică
se aude din frunze
în pădurea vecină

dezbracă-ţi ochiul
de norul secundei
şi aruncă-l în apă
în seninul undei

*

te întâlnesc din când în când
trecând
cu gându-n vânt cu ochiul stând
în floare necorupt

am săpat în inimă
epitaful unui izvor
am şters ochiului
o lumină nudă

cu tine sting al nopţii plâns
fiori diafani
plutesc ca frunzele pe ani
de când am sedus singurătatea

*
un om s-a travestit în infinit
şi tămâia inefabilului l-a mirosit

în viaţă a ştiut doar să-l doară mireasma
gustul ei ca vinul învechit

aruncat în golul iubirii
l-au prins la timp heruvimii

*

am prins tăceri
în teaca unei seri
tremurându-şi amnarul
febra timpului de ieri

am conceput o mişcare de soare
între nori
care să-mi aducă aminte
de un ritm al gândului revolut

toate petrecute
într-un anotimp al vieţii trecute
cu un soare
iluminat de farmec

*

iarna şi-a dezbrăcat retina
pe gândul meu rece
n-am zis nimic
mi-am mâncat pâinea
tremurând
în parcul cu ciori
negre ca gândurile zburând
în aerul mental
în apocalipsa tăcerii

*

caut frumuseţea în adânca tristeţe
icoana blândeţii în strune
pe-altarul lacrimei fără nume
un trandafir de îmbătat poeţii

cuvintele pe care
ţi le-aş putea spune în poem
sunt inima cu care te chem
freamăt etern

dar fericit e cel pe care îl dor spinii
în inima care moare

*

ţi-am sărutat crinul mâinii
când lacrimile încă ningeau

*

soarele îţi inundă
cununa ochilor

*
paşii inimii mele
te urmează în tăcerea vieţii

*

tăria poeziei
e vinul luminii

*

o moarte ţi-e viaţa
şi moartea o viaţă

*

o lacrimă pictată pe sărut
în ochi abrupt

*
iarba – secetă de crin

*

iubirea mea – ca pasărea de albă

*

eu sunt un nor
tu – nimb acoperit