„Judecăţi online”: un tag care pune valorile la masa discuţiei

Pentru că avem deja Dor de blog, care vorbeşte despre creaţia online şi o priveşte…atent, reliefând şi bunele şi relele creatorilor de blog şi ale blogurilor pe care le creează, am resimţit de mai mult timp nevoia capitolului de faţă al platformei noastre. Ne-am tot uitat la cum arată ziarele online, revistele online, dar şi cele în foaie. Ne-am uitat la cine scrie, cum scrie, cât de mult scrie, pe ce subiecte…Cât sunt plătiţi pentru ceea ce scriu?, poate fi o întrebare cu răspuns la stradă, adică transparent?

Mă rog…Ce vrea să facă Judecăţi online? Pentru că nu ne place ideea de critică românească, care e un fel de sărit la beregată fără argumente [ adică nu e înţeleasă la noi de la adj. kritiko,j( aici pentru instalarea fontului nostru de limbă greacă veche) / criticos = puterea de a discerne, de a judeca lucrurile – şi, bineînţeles, le judeci dacă le înţelegi – ] l-am ales pe a judeca, cu sensul de a exprima gânduri/opinii/judecăţi de valoare vizavi de anumite creaţii literare şi de creatorii lor, cum?, online, adică în direct, pentru toţi şi… gratuit.

Noi cumpărăm revista sau ziarul sau le vedem pe net şi le comentăm gratuit, pe când creatorii de…literatură pentru noi…o fac, cu generozitate finaciară pentru noi, mocofanii care citim.

Aşa că, cei care vor să ne dea un drept la replică, pentru că vor fi vizaţi, vexaţi sau vor fi văzuţi deformat de către noi – tot ce se poate! – trebuie să nu uite acest lucru: nu primim nicio mie de euro pentru judecăţile online pe care le emitem.

Fiţi cu fază lungă…dar şi scurtă!

Pr. Dorin