Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 20 aprilie, 2010

Dorin Streinu, Despre mine însumi (jurnal de scriitor) [3]

Caietul al 13-lea

Dorin Streinu, Despre mine însumi

(pagini de jurnal)

*

3 octombrie 1998. Sunt tulburat de tot felul de schimbări ivite în viața mea. S-a dus liniștea mea scriitoricească.

Oamenii și banii vor fi sursele mele de nefericire. Abia am putut să scriu o foaie…O nuvelă.

Plouă mult…și nervii mei sunt crispați. Câteodată urăsc toamna tocmai pentru că îmi întinde sensibilitatea la maximum, aidoma unui fir de păr…până aproape de rupere…

Mi se pare că pierd timpul. Că tinerețea mi se duce pe lucruri deloc importante. Uneori, de-atâta epuizare (cine să o înțeleagă?! cine să o vadă?!!) îmi simt inima bătând în stomac și nervii îmi produc o foame teribilă. De fapt ajung să gândesc în exces…și îmi termin resursele în câteva minute. De aceea foamea asta copleșitoare…imediată…

Aș vrea să fiu fericit…

Simt că mă părăsește dragostea de viață și de creație…și asta mă face să sufăr mult.

Mor…E un sentiment al neputinței supreme. Până acum nu l-am cunoscut. Acum mă lupt cu el. Și nu pot să fac nimic, chiar nimic. Mă simt disperat și singur…deși Gianina e cu mine mereu. În mine nu mă simt prea bine acum.

*

Ploaie. Lovitură mortală: Ilie Valeriu. Gluguș  alb și ultima strângere de mână. Am citit tablourile lui Renoir. Mă dor ochii de culorile lui.

*

5 octombrie 1998. Trei ceasuri mormântale. În sala mare de cursuri e o gălăgie imensă. Colegilor mei le place să piardă timpul într-un mod înfiorător. Nici nu mă mir de ce au repulsie de cunoașterea angajată.

Nu mi-am stabilit încă casa. Trebuia să mă întâlnesc cu trei persoane…și nu am simțit să mă întâlnesc, în definitiv, cu niciuna.

Avem doar o singură fată în an și o călugăriță. Restul: băieți.

Am mâncat pâine cu brânză și unt…de la nășica (a se sublinia faptul). Mă oftică cotocul ei, pentru că nu cred că o pisică are ce căuta într-un apartament de bloc.

M-am enervat prelung și solemn astăzi, pentru că am pierdut timpul în stil mare. Abia aștept să plec de la facultate…pentru că am de lucru acasă. Ce mă fac, dacă voi fi nevoit să pierd ore în șir la facultate, fără niciun rost?

*

Ora 22. Nu am făcut Bizanț astăzi și am primit o absență la Muzică psaltică, pentru că nu am răspuns imediat la strigare. O să țin minte!

În aulă s-a bătut apa în piuă despre Părintele Stăniloae…pentru că s-a vorbit în mod nerelevant despre el. Asta m-a enervat: cum să vorbești atât de distant despre Stăniloae?

Mi-au plăcut însă covoarele roșii pe care le-am văzut astăzi și candelabrele.

După aceea am studiat linia și culoarea la Chagall, Picasso, Pissarro și Matisse. Sunt decis să trec la tușe groase și stridente. La un tablou picassonian am văzut un amestec de alb și negru tipic esențialist. Viziunea mea de a picta e dinamică, pentru că e osmoza unui alt fel de a privi transpunerea picturală.

Culorile vin mai aproape de vorbirea de sine. Liniile nu fac decât să ne explice.

Vom avea o nouă Patristică. După o perioadă decadență urmează o căutare splendidă a noi răspunsuri.

Am privit îndelung artificialitatea femeii bucureștene.

Am băut un vin cu Gianina, am vorbit îndelung…și am primit de la ea foi de scris, un volum de Vallejo și unul de Mallarmé.

Am citit pe ultimul Sorescu. E un sentiment binefăcător să asculți răstigniri supreme.

Lumea marelui oraș scârnav e înspăimântătoare. Pentru că e absentă. E o lume care nu se ia în seamă…dar care peripatetizează…

La subsol stau oameni în pielea goală și muritori de foame. Unii sunt afară…iar alții în străfundurile orașului, neluați în seamă.

Voi citi. Voi gândi în exces. Voi picta. Mă voi duce la cursuri și îmi voi lua notițe în mod asiduu.

*

6 octombrie 1998. Prea multă ipocrizie la Teologie. Prea mulți ochi de șarpe. Simt că mă mușcă unii la fiecare privire a lor care cade pe ființa mea. O ură fără sens…cu care nu vreau să pactizez nicidecum.

Am mâncat la un anume Cristi (coleg cu mine de an) sărmăluțe în foi de viță, apoi ceva vin și doar o înghițitură de coniac. El stă în cămin.

Privesc cu groază viitorul. De ce? Pentru că aici mai nimeni nu e cinstit cu sine. E prea multă decadență…

*

E ora 6 seara. Sunt pe o străduță căreia nu îi știu numele și m-am oprit să beau o bere rece. Eu caut încă gazdă…N-am găsit niciuna din păcate. Un gambrinus la halbă: 13.500 lei.

Iau doar una pentru că studentul genial nu are bani în exces.

Lumea din jur bea și discută. Mi-am calmat durerea și neorânduiala interioară, care sunt cauzate de fuga după casă, privindu-i. Ei nu fug după nimic!

Când m-am dus la veceul din metrou, de la Universității, am găsit „scrisori de dragoste bărbătești” pe pereți.

Trăiesc o libertate năucă și banală ca abia venit student fără casă…stabilă.

Mallarmé e la fel de educat ca și Valéry și ei, amândoi, acum, mă ajută să îmi respir viața.

Uneori mă mir de suavitatea și naivitatea în același timp a supozițiilor mele.(…)

*

9 octombrie 1998. A trecut prima săptămână de facultate!

Sunt în gara săracilor. Am dat 500 de lei ca să mă cântăresc. Am 86 de kg.

Când mă plimbam așa, cu atenția în 10 părți, am găsit pe jos 500 de lei…dar n-am ce să fac cu ei.

Ieri am fost la marea bibliotecă (Biblioteca Națională n.n.) dar nu am găsit ce îmi trebuia mie din Strindberg.

Pictura genială m-a inspirat și mă inspiră profund.

La teatrul cel mare (Teatrul Național n.n.) am văzut bărbatul din lemn (în expoziția colaterală n.n.)…și bucuria artei mi-a reaprins flacăra, dorința să lucrez.

Mă doare imens că în tot acest mare oraș găsesc doar arareori fragmente de artă pură pe străzi…Restul: dezolare.

Sunt atras de viață, de irezistibilul ei. Însă depravarea pe care am întâlnit-o aici…mă face să fiu distant de tot ce înseamnă femei, prietenie, distracții…

Sufăr pentru că nu pot să creez și proasta mea dispoziție îmi strică gândurile.

Nu știu, în definitiv, unde voi sta. Ce doresc eu…se îndepărtează de mine. Am asistat la o bătaie în autobuz.

Montesquieu mi-a arătat o parte convingătoare a vieții. Bucuria lui Sorescu de viață m-a învigorat și mai mult. Molière m-a făcut să privesc cu circumspecție moravurile grele ale fiecărei societăți.

N-am mai putut să particip la festivitățile închinate Părintelui Stăniloae…și îmi pare rău.

Prețurile cărților sunt exorbitante. Privesc și trec mai departe…

*

10 octombrie 1998. M-am rugat pentru amândoi. Îmi pare rău că nu pot fi în Moldova și că nu pot să îi cânt la cununia religioasă. Regret amarnic dar n-am ce face.

O zi cu soare încă de dimineață. Sculptez la o nouă piatră. Puțin mai încolo am ceva materiale pentru colaje. Încerc, din răsputeri, să mă destind dar nu reușesc.

Dacă ai fi în locul meu, ce ai face? Te-ai simți bine singur?

Mamaia mi-a adus cafeaua.

Lucrez la piatră și îmi miroase creierul a lehamite. Poate că nu e lehamite…ci doar oboseală din destul…Mă mir cum mai stau în picioare, când eu nu am mai luat o pauză de vreo 8-9 ani de zile?!

Însă în ciuda a tot ceea ce se întâmplă eu vă las opera mea, indiferent dacă o înțelegeți sau nu.

*

Mă întorc la București, în marele oraș scârnav. M-a enervat așteptarea asta, care cade încet și sfâșietor ca picătura din țurțurele de la streașină. Am uitat însă să mă bărbieresc. Așa încep eu „o nouă viață”!

*

În tren…și multă grabă. Graba lumii mele mă sperie cel mai mult. Graba, indiferența și incoerența ei.

*

Femeile relativ frumoase sunt dezgustate de machiajul pe care și-l fac. Cele frivole sunt împopoțonate tocmai…ca să-ți displacă. Cele nervoase te privesc fix și sunt excentrice. Bărbații care își neagă sexualitatea sunt inhibați și mai întotdeauna nervoși. Gesturile lor exprimă o neliniște caldă.

*

Strâng din dinți la tot ceea ce se întâmplă. Deși au trecut doar câteva zile…simt influența nefastă a orașului asupra mea.

*

Sunt la bibliotecă…și toată lumea visează în liniște. Tac…și mestec un timp, pe care, în mod forțat, îl pierd.

*

Am văzut mai multe galerii (de artă n.n.). Și din toate am învățat: ce nu mai trebuie să pictez și să creez. Voi face, cu ajutorul aracetului, câteva lucruri de artă. Voi refolosi diverse obiecte în acest scop.

*

Valentin [Chircu n.n.], îmi cer iertare că nu sunt cu tine! Așa am simțit: că nu pot veni. Cred că așa e cel mai bine.

Începe să mi se umfle din nou măseaua, pentru că vine frigul. E urât afară și mă simt singur…

*

Și Anca [Nițu n.n.] tot azi se mărită…Ce coincidență! Nu pot ieși în oraș din cauza măselei. Nu am chef de nimic. Azi mă simt absent. E 6 fără 2 minute. O seară posacă…

Între timp am făcut 3 obiecte esențialiste…dar nu mă bucur de niciunul.

O, Doamne, ajută-mă să mă rog din nou cu toată inima! Mă simt gol și livid.

Teatrul de azi ia în râs până și propria sa naștere, până și propriul său exercițiu educativ. E jalnic!

Emisiunile TV sunt tipizate, sterile și neghioabe. Legile lumii sunt obtuze și generale când vine vorba de particular, de insul ca atare. Politica, în ansamblu, e indiferentă la greutățile locuitorilor acestui pământ. Cărțile sunt scumpe și jalnice.

Scriu cu mare greutate interioară. Nu pot să mă mint…

Așteptări…

Sursa foto

Când orizonturile se învechesc…Dumnezeu sparge orizonturile și răsare o nouă lumină.

Dar trebuie să fii pregătit pentru noua lume care se deschide.

Să fii pregătit prin așteptare, răbdare și credință.

Să fii pregătit să mori, să taci, să dispari, să aștepți în nemișcare, în muțenie nedisperată, nealarmată.

Dacă te dezechilibrezi, dacă întinzi mâna după alt ajutor decât mâna Lui, nu faci decât să amâni clipa izbăvirii…pentru un viitor îndepărtat, pentru mereu un alt viitor, care devine tot mai intangibil…

Programul cu care creați o imagine animată

Easy GIF Animator 4 Pro ( gratuit + serial)

Intrați aici

Utilizator: dorinfather@yahoo.com

Parola: dorinfather

*

Exemplu: Candela care arde în mod nestins la noi pe blog e…o imagine animată.

Dorin Streinu văzut de Florin Răileanu



Numai…

Te poți uita
în ochii oricărei
femei frumoase,
însă numai ochii ei
îți spun totul.

Ei îți spun
singurul lucru,
unicul…

Pentru că fericirea
se regăsește
numai în ochii
femeii
pe care o iubești.

Totul acesta
merge cu tine.

Celălalt privit
e doar speculație
sau obsesie
a necunoscutului.

Locul acela dintre
două perechi de ochi
este singura convorbire.

Însă convorbirea
ochilor apare
acolo unde inimile
s-au înțeles
la modul veșnic.

Ochii trecutului sunt prezentul nostru

Ce revedem? Ceea ce ne place, ceea ce iubim, ceea ce nu am vrea să uităm, lucrurile care au detaliile care ne fac bine.

O carte citită e o întâlnire cu un prieten din trecut. Cu cât e mai citită de către noi o carte cu atât ne devine un prieten vechi, indispensabil.

Așa se face că în căsătorie, femeia pe care o iubim e cea pe care o cunoaștem în multe detalii, cea care a devenit una cu amintirea noastră, o parte din ființa noastră, fără de care nu ne putem imagina existența.

Când femeia iubită e departe…sau prea departe de noi, dincolo de lumea noastră…atunci ea e în inima noastră ca o realitate indispensabilă pentru că e o amintire construită cu dragoste.

Și revederea este o construire pasionantă a neuitării. Cu cât revedem mai mult pe cineva cu atât îl purtăm mai deplin în noi.

Rugăciunea către Domnul și împărtășirea euharistică cu Sine sunt o neuitare, o întipărire abisală în noi, o locuire a Sa în noi, o unire ființială cu Sine.

Prin această întipărire a oamenilor sau a Domnului în noi trecutul e un prezent asumat, portabil, un prezent pe care îl avem în noi, cu care trăim pas cu pas.

Pentru că reîntoarcerea pentru a revedea oameni, locuri, cărți, evenimente le-a făcut pe acestea foarte vii, de neînlăturat din iubirea noastră.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén