Iubiții mei,

un teolog calvin, Cornelius Plantinga jr., spunea într-un interviu din toamna lui 2013, că „predicatorul nu trebuie să se rușineze să caute adevărul oriunde Duhul Sfânt l-a semănat”.

Înaintea lui însă, cu 19 secole, altcineva a spus acest lucru cu multă tărie și în mod providențial: Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. Pentru că astfel Biserica a fost selectivă cu cultura și știința păgână și a asimilat adevărul de pretutindeni.

Sfantul Iustin Martirul si Filosoful

În Apologia a doua în favoarea creștinilor, adresată Senatului Roman, Sfântul Iustin afirmă: „toate acelea care se spun corect de către toți, sunt cele ale noastre, ale creștinilor” [Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Apologia a doua în favoarea creștinilor, trad. și note de Pr. Prof. Olimp N. Căciulă, în Apologeți de limbă greacă, trad., introd., note și indice de Pr. Prof. T.[eodor] Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă, Pr. Prof. D.[umitru] Fecioru, în PSB, vol. 3, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 87].

Și el se referea atunci la cele care se spun corect/ adevărat în filosofie.

Însă noi, cei de azi, putem spune acest lucru despre tot adevărul din știință, din filosofie, din cultură, din artă, din viața oamenilor: că el aparține Bisericii Ortodoxe, Bisericii lui Hristos, pentru că e luminarea lui Hristos Dumnezeu.

Și astfel, deodată, spațiul căutării adevărului e întreaga creație.

Putem căuta oriunde adevărul lui Dumnezeu…pentru că Dumnezeu poate fi regăsit și în natură și în oameni și în cărți și în știință și în viață.

Dumnezeu e peste tot prin slava Sa…tocmai de aceea nu trebuie să trecem cu vederea nicio sursă de înțelepțire a noastră.

Putem învăța din diverse științe, teologii, culturi, în mod selectiv și cu inimă bună, tot ce e adevărat și profund.

Dar, cel mai aproape de fiecare, putem învăța din viața și din experiența oricărui om pe care îl întâlnim, cu care vorbim, pe care îl ascultăm.

De aceea îmi place să ascult și să vorbesc cu oamenii, cu tot felul de oameni…pentru că nu plec niciodată cu mâna goală de la ei.

Fie că e vorba despre o poveste de viață, un cuvânt, o lămurire, o luminare datorită lor, anumite expresii…discuția cu ei înseamnă tot atât efort cât aș fi depus pentru a citi o carte…sau pentru a mă ruga.

Pentru că atunci când vorbim cu oamenii îi citim, de fapt, interior dar ne și umplem de modul lor de-a fi.

Da: ne umplem și de bunele și de relele lor!…

Dar numai astfel avem o întâlnire directă cu viața oamenilor….pentru că oamenii nu sunt cifre statistice ci persoane reale, în carne și oase, cu care se poate discuta.

Numai după ce îi întâlnim…știm și pentru ce să ne rugăm.

Pentru că una e să ai un pomelnic în față, cu zeci de nume, care nu îți spun nimic…și alta e să știi pentru cine te rogi…și, mai ales, ce să ceri lui Dumnezeu pentru ei. Pentru că i-ai văzut cum sunt…

De aceea, oamenii care nu iubesc oamenii…nu iubesc nici cărțile.

Pentru că în cărți vedem adâncul oamenilor.

Iar teologia este despre adâncul oamenilor, despre cum sunt ei creați de Dumnezeu și despre ce pot să facă, împreună cu Dumnezeu, dacă L-ar lăsa pe Dumnezeu să îi schimbe.

Dogmele Bisericii sunt despre adevărul existențial, adică despre adevărul comuniunii.

Pentru că adevărul e participare la viața lui Dumnezeu, participare eclesială la viața lui Dumnezeu, prin care înțelegem, tot mai mult, nu doar că există Dumnezeu și Sfinți și Îngeri ci…și cum e Dumnezeu, cum sunt Sfinții și Îngerii Lui, ce fac ei pentru noi, cum se manifestă ei în viața noastră.

Fără doar și poate, pentru a găsi adevărul lui Dumnezeu trebuie să citim cărțile Bisericii. Trebuie să citim Scriptura, pe Sfinți, cărțile de cult, diverse cărți și tratate teologice, scrise de oameni ai Bisericii Ortodoxe timp de 2.000 de ani.

Dar trebuie să le citim în Biserică, ca oameni vii ai Bisericii, care mergem la slujbe, care ne rugăm, care ne spovedim, care postim, care ne împărtășim, care vedem suferința și durerea de lângă noi.

Însă, a ne citi sursele credinței nu înseamnă a respinge tot ce nu e ortodox, tot ce nu ne place în mod deplin, tot ce nu e ca noi.

Bibliotecile, programele TV, onlineul promovează diversitatea…diversitatea lumii reale, aceea pe care o întâlnim pe stradă…și în fiecare oraș și sat în parte, de aici sau de oriunde.

Da, e bine, e foarte bine, să ne cunoaștem identitatea, trăind și studiind teologia ortodoxă! Însă, în același timp, trebuie să știm și să vorbim despre ea…și despre noi…în mod coerent și în cunoștință de cauză…cu alții.

Cum l-am putea convinge pe un evreu sau pe un musulman sau pe un iehovist că credința ortodoxă e credința realei și singurei Biserici a lui Hristos, când noi nu știm modul lor de-a fi și de-a gândi?

Cum să le vorbești tinerilor pe înțelesul lor, când nu stai lângă tineri și nu le înveți modul de-a fi?

Cum să le vorbești copiilor, adulților, bătrânilor despre lucrurile pe care îi dor…dacă nu ți-a spus nimeni ce îl doare?

Spre exemplu, eu, pe când eram copil…nu aveam probleme cu comunismul, cu lupta de clasă, cu Ceaușescu…pentru că pe mine nu mă interesau toate astea. Ci pe mine, la 5-6 ani, mă întrista foarte mult că nu avem prieteni de joacă, care să gândească lucrurile în stil mare.

Îmi creasem, în spatele casei, în căpșunii bunicii mele, o țară, pe vreo 10 metri…o țară proprie, numită Țara Dorului…care avea case, palat, fluviu, grădini, Biserică, fiind locuită de oameni…de plastic, dar pe care îi hrăneam pe fiecare zi…pentru că nu aveam cu cine să mă joc…în sensul acesta mare, serios, de-a pune lumea la cale

Ca adolescent am avut problema persoanei iubite. Cine e ea, de ce, ce face.

Ca tânăr am avut problema găsirii oamenilor preocupați de autenticitate. Pentru că am căutat să găsesc oameni…asemănători mie, cu care să am emulații în domeniul creației.

Acum, în primă maturitate, am problema spațiului de discuție, a găsirii oamenilor proprii pentru a-mi discuta cărțile, pentru a scrie altele, pentru a învăța de la alții, pentru a lucra împreună cu alții.

Și n-am găsit pe nimeni din Biserică, care să-mi predice, în mod punctual, despre problemele mele de viață, semn că nu ne oprim la lucruri punctuale…ci avem graba generalizării.

Însă a căuta adevărul înseamnă a-l căuta punctual.

Pentru ca să știi ceva concret, legat, coerent…trebuie să studiezi sistematic.

Adică citesc cărți despre crearea lumii, a omului, despre căderea în păcat, despre mântuirea prin Hristos, despre cine e Hristos, cine e Dumnezeul treimic, cum a apărut Biserica, ce găsim în Biserică, cine sunt Sfinții Bisericii, care e scopul omului, ce se va petrece cu istoria, ce înseamnă veșnicie, ce înseamnă suflet, de ce vom fi judecați, ce înseamnă Rai și Iad, ce înseamnă să alegi, să iubești, să mărturisești adevărul.

Din cărțile acestea…afli diverse nume de Sfinți, de nume de opere de-ale lor, Icoane de-ale lor, Sfintele lor Moaște. Vrei să afli tot mai mult despre ei, despre realitatea Bisericii.

Fapt pentru care toată viața ta e o căutare…și o găsire, o bucurie și o tristețe…o încântare și o dezamăgire.

Pentru că nu le vei înțelege pe toate din câteva zeci de cărți, ci, uneori, pentru câteva rânduri, cuvinte…ai nevoie de ani întregi…de o viață de om…și chiar de o veșnicie.

De aceea, citirea de cărți, rugăciunea, pelerinajele, mersul regulat la Biserică fac parte din nevoința ortodoxă, din modul de-a fi al unui ortodox.

Ortodocșii merg la studii, în pelerinaje, își pomenesc pe cei adormiți, fac pomeni și dau pomelnice la Sfânta Liturghie, pentru ca fiecare să fie pomenit, acolo, cu miridă/ firimitură de pâine, la Sfânta Proscomidie…pentru că îi gândim pe fiecare…în relație vie cu Dumnezeu.

Cunoașterea lui Dumnezeu implică cunoașterea oamenilor.

Adevărul lui Dumnezeu are de-a face cu adevărul oamenilor.

Și minciuna are de-a face cu adevărul lui Dumnezeu, pentru că erezia/ minciuna/ unilateralitatea, puse lângă adevărul lui Dumnezeu, par tot mai dizgrațioase, tot mai puerile.

Dar cine caută adevărul, îl găsește, pentru că Dumnezeu sprijină această bună căutare a noastră.

Uneori e nevoie de mulți ani de căutare…

Însă, pentru a găsi adevărul sau, mai corect-spus, pentru ca Dumnezeu să te lumineze cu adevărul Său, trebuie să te coci pentru primirea lui. Să crești, să te maturizezi…să te schimbi…pentru a fi propriu primirii adevărului.

Cu alte cuvinte, căutarea adevărului lui Dumnezeu se face în ritm propriu, încet dar profund, pentru ca, la un moment dat, un om sau un eveniment, un cuvânt sau Însuși Dumnezeu să Se reveleze în viața noastră și să ne cheme spre Sine.

Căutarea Lui e interioară și tot acolo se face și găsirea Lui.

Îl găsim pe Cel pe care Îl căutam…pentru că El era punctul de plecare al căutării noastre.

Și fiecare dintre noi avem dreptul creațional, fiind creații ale lui Dumnezeu, să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și să ne împlinim în relația veșnică cu Sine.

De aceea, iubiții mei, să ne facem cu toții mijlocitori ai mântuirii oamenilor”!

Să facem din vorbirea și din viața noastră un îndemn bun, la credință și evlavie, pentru fiecare om în parte.

Însă nu trebuie să confundăm convertirea reală a oamenilor cu venirea lor interesată   la Biserică.

Credincioșii reali ai lui Dumnezeu sunt cei care au fost schimbați și sunt schimbați continuu de Dumnezeu în adâncul lor, în adevărata Lui Biserică.

De aceea, nu orice convertire religioasă, la o biserică eterodoxă sau sectă anume, înseamnă și convertire adevărată, pentru că convertirea adevărată înseamnă intrare reală pe calea sfințeniei, prin curățirea continuă de patimi.

Dumnezeul nostru treimic să ne dea tuturor răspunsuri la căutările noastre, adică mângâieri dumnezeiești pe drumul nostru continuu spre Sine! Amin.

Did you like this? Share it: