Sermon on the Nativity of the Theotokos [September 8, 2025]
My beloveds[1],
the birth of the Theotokos „joy announced [to] the whole world [χαρὰν ἐμήνυσε πάσῃ τῇ οἰκουμένῃ]”[2]. Divine, holy joy. For the joy heralded by her is this: the one from whom the Lord will be born, the one from whom the Savior of the world will be born, has been born. And the faithful people awaited His coming, the Hristos. Therefore, her birth was like the star that points to the Sun, the Sun of righteousness [Ἥλιος τῆς δικαιοσύνης][3], as the troparion of the feast says. For our divine Sun is the Lord Himself, the One who fills us with His divine light[4].
And you cannot understand the Lord without truly loving His Mother. You cannot understand His love and mercy and care for us without understanding her maternal love, mercy and care for us. For His love is seen as in an icon in her love for the world. And she is full of His love and holiness because she alone became the rational dwelling place of the incarnate Son of God. And we, those who partake of the Lord in the eucharistic way, also become His rational dwellings, because He unites with us perfectly, sanctifying us through His eternal glory[5].
The Mother of God prepared herself all her life only for the Lord. Therefore, in the greatest purity, in perfect purity, she gave birth to Him, remaining Virgin, because His birth from her was above nature. Unique and most divine birth! The birth that saves us all! For the Lord becomes incarnate from His Mother, becomes what He was not, becomes man, God and man, in order to save us, people. And being God and man at the same time, He served for our salvation, of all believers, because He gave us all the power to make us children of God by grace[6].
We are born physically from our mothers, but ghostually we are born from the womb of the baptismal font. We, the children of our parents, become sons of God through Baptism and through Chrismation and through the Eucharist, because He ghostually adopts us through His glory. For by filling us with His glory, the glory that man had in the beginning, when he was created, God restores us to the state of His sons. He takes us out of the hands of the devil and makes us His ghostual sons, so that we may serve Him unceasingly[7].
And to serve Him unceasingly means to live in holiness every day. For the holiness is the way of being of christians. The holiness is not existential maximalism, but the normality of christian life! The christian must live with God every day and together with Him to understand His things. Because the prayer is his unceasing conversation with God, it is the continuous request to receive His enlightenment in our life. The prayer is the place where we receive His knowledge. The prayer is His embrace in which we know His love. The prayer is our intimate conversation with our God, with the One who knows all of us and before Whom we confess ourselves completely. Therefore, to be with Him means to live with Him every moment[8].
And the Theotokos, who never sinned in her life, had her soul and body completely given over to God. She was completely open to God and that is why the Lord was pleased to dwell in her. And when He ascended to heaven and showed us that our fulfillment is life in His Emperordom, she desired every day to go to her Son, in His eternal Emperordom, in order to be always with Him. Therefore, her desire must also be our desire. Because we must also desire the same thing: to be always with the Lord. To be always with the One who fills us with His eternal glory[9].
Her Holy parents, Ioachim [Ἰωακείμ] and Anna [Ἄννα], received her through prayer and fasting and many tears. They received her as a gift from God, despite their old age and Annaʼs barrenness[10]. And the Angel of the Lord told Saint Anna the name of her daughter: Maria [Μαρία][11], and, more than that, that „through her salvation will be given to all the world”[12]. That’s why her parents were very happy and fulfilled in their lives, because they found out that their daughter would be the great Saint of God[13].
Women of our days want to be liked by people, but the great fulfillment of a woman is the life with God. Because we all need to be fulfilled in our life with God. For what good is it if everyone likes you, but God doesn’t like you?! The beautification of the body does not mean the beautification of the soul. To be beautiful, you must have a beautiful, kind, loving, merciful soul, because through these you fill everyone with joy[14].
On this bright and very joyful holiday, Lady Priestess Gianina Maria-Cristina Picioruș, my wife, turns 48 and I am very happy for her ghostual and professional fulfillment. Because the good care of her life is the life with the Lord and her literary and artistic creation. And I pray to the Lord to always strengthen her in doing His holy will and in writing and painting with peace, fulfilling herself in everything she does[15]!
For, my beloveds, the life and the work must be a fulfillment for us, a real, ghostual one. What we do every day must fulfill us internally. And the internal fulfillment comes from obeying God’s will, from its fulfillment in our life. For the external things are not our fulfillment, but the holiness is our fulfillment. And the holiness is our life with God, it is the life with Him every day. Amin[16]!
[1] Started at 8.18, in day of tuesday, on 2 september 2025. Sun, 21 degrees, wind of 8 km/h.
[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/591/sxsaintinfo.aspx.
[3] Ibidem.
[4] Iubiții mei, nașterea Născătoarei de Dumnezeu „bucurie a vestit [la] toată lumea [χαρὰν ἐμήνυσε πάσῃ τῇ οἰκουμένῃ]”. Bucurie dumnezeiască, sfântă. Căci bucuria vestită de ea e aceasta: s-a născut aceea din care Se va naște Domnul, s-a născut cea din care Se va naște Mântuitorul lumii. Și oamenii credincioși așteptau venirea Lui, a lui Hristos. De aceea, nașterea ei a fost ca steaua care arată Soarele, Soarele dreptății [Ἥλιος τῆς δικαιοσύνης], cum spune troparul praznicului. Căci Soarele nostru cel dumnezeiesc este Însuși Domnul, Cel care ne umple pe noi de lumina Sa cea dumnezeiască.
[5] Și nu poți să Îl înțelegi pe Domnul fără să o iubești cu adevărat pe Maica Lui. Nu poți să înțelegi iubirea și mila și grija Lui pentru noi fără să înțelegi iubirea, mila și grija ei maternă pentru noi. Căci iubirea Lui se vede ca într-o icoană în iubirea ei pentru lume. Și ea e plină de iubirea și de sfințenia Lui pentru că doar ea s-a făcut locaș rațional al Fiului lui Dumnezeu întrupat. Iar noi, cei care ne împărtășim cu Domnul în mod euharistic, devenim și noi locașuri raționale ale Sale, pentru că El Se unește cu noi în mod desăvârșit, sfințindu-ne pe noi prin slava Lui cea veșnică.
[6] Maica lui Dumnezeu s-a pregătit toată viața ei numai pentru Domnul. De aceea, în curăția cea mai mare, în curăție desăvârșită L-a născut pe El, rămânând Fecioară, pentru că nașterea Lui din ea a fost mai presus de fire. Naștere unică și preadumnezeiască! Nașterea care ne mântuie pe toți! Căci Domnul Se întrupează din Maica Sa, Se face ceea ce nu era, Se face om, Dumnezeu și om, pentru ca să ne mântuie pe noi, oamenii. Și fiind Dumnezeu și om în același timp, El a slujit la mântuirea noastră, a tuturor celor credincioși, pentru că ne-a dat tuturor puterea de a ne face fiii lui Dumnezeu prin har.
[7] Noi ne naștem trupește din mamele noastre, dar duhovnicește ne naștem din pântecele cristelniței. Noi, pruncii părinților noștri, devenim fiii lui Dumnezeu prin Botez și prin Mirungere și prin Euharistie, pentru că El ne înfiază duhovnicește prin slava Lui. Căci umplându-ne de slava Lui, de cea pe care omul o avea la început, atunci când a fost zidit, Dumnezeu ne restaurează în starea de fii ai Săi. Ne scoate din mâinile diavolului și ne face fiii Săi duhovnicești, pentru ca să Îi slujim Lui neîncetat.
[8] Și a-I sluji Lui neîncetat înseamnă a trăi în sfințenie în fiecare zi. Căci sfințenia este modul de a fi al creștinilor. Sfințenia nu e maximalism existențial, ci normalitatea vieții creștine! Creștinul trebuie să trăiască cu Dumnezeu în fiecare zi și împreună cu El să le înțeleagă pe cele ale Sale. Pentru că rugăciunea e vorbirea lui neîncetată cu Dumnezeu, e cererea continuă de a primi luminarea Lui în viața noastră. Rugăciunea e locul în care primim cunoașterea Lui. Rugăciunea e îmbrățișarea Lui în care cunoaștem dragostea Sa. Rugăciunea e vorbirea noastră intimă cu Dumnezeul nostru, cu Cel care știe toate ale noastre și în fața Căruia ne mărturisim cu totul. De aceea, a fi cu El înseamnă a trăi cu El în fiecare clipă.
[9] Și Născătoarea de Dumnezeu, cea care nu a păcătuit niciodată în viața ei, a avut cu totul sufletul și trupul ei către Dumnezeu. A fost cu totul deschisă lui Dumnezeu și de aceea Domnul a binevoit să locuiască întru ea. Și când El S-a înălțat la cer și ne-a arătat că împlinirea noastră e viața în Împărăția Sa, ea și-a dorit în fiecare zi să meargă la Fiul ei, în Împărăția Sa cea veșnică, pentru ca să fie mereu cu El. De aceea, dorința ei trebuie să fie și dorința noastră. Pentru că și noi trebuie să ne dorim același lucru: să fim mereu cu Domnul. Să fim mereu cu Cel care ne umple pe noi de slava Lui cea veșnică.
[10] Viețile Sfinților pe luna septembrie [Lives of the Saints for the month of september], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 133-134.
[11] Idem, p. 135. [12] Ibidem.
[13] Sfinții săi părinți, Ioachim [Ἰωακείμ] și Anna [Ἄννα], au primit-o prin rugăciune și prin post și prin lacrimi multe. Au primit-o ca un dar de la Dumnezeu, în ciuda bătrâneții lor și a sterpiciunii Annei. Și Îngerul Domnului i-a spus Sfintei Anna și numele fiicei sale: Maria [Μαρία] și, mai mult decât atât, că „prin ea se va da mântuire la toată lumea”. De aceea și părinții ei s-au bucurat foarte mult și s-au împlinit în viața lor, pentru că au aflat că fiica lor va fi Sfânta cea mare a lui Dumnezeu.
[14] Femeile zilelor noastre vor să fie plăcute de oameni, dar marea împlinire a femeii e viața cu Dumnezeu. Pentru că toți trebuie să ne împlinim în viața noastră cu Dumnezeu. Căci la ce bun dacă toată lumea te place, dar nu te place Dumnezeu?! Înfrumusețarea trupului nu înseamnă și înfrumusețarea sufletului. Ca să fii frumoasă trebuie să ai suflet frumos, bun, iubitor, milostiv, căci prin acestea umpli de bucurie pe toți.
[15] În acest praznic luminos și foarte bucuros, Doamna Preoteasă Gianina Maria-Cristina Picioruș, soția mea, împlinește 48 de ani și mă bucur mult pentru împlinirea ei duhovnicească și profesională. Pentru că grija cea bună a vieții sale e viața cu Domnul și creația sa literară și artistică. Și mă rog Domnului să o întărească mereu în a face voia Lui cea sfântă și în a scrie și a picta cu pace, împlinindu-se în tot ceea ce face!
[16] Căci, iubiții mei, viața și munca trebuie să fie o împlinire pentru noi, una reală, duhovnicească. Ceea ce facem în fiecare zi trebuie să ne împlinească interior. Și împlinirea interioară vine din ascultarea voii lui Dumnezeu, din împlinirea ei în viața noastră. Căci nu lucrurile exterioare sunt împlinirea noastră, ci sfințenia e împlinirea noastră. Și sfințenia e viața noastră cu Dumnezeu, e viața cu El în fiecare zi. Amin!