Sermon at the Sunday after the Exaltation of the Holy Cross [2025]
My beloveds[1],
the Lord’s Passions, those for us, we celebrated in these days of the Divine Cross with holy joy, because we assume all that the Lord did for our salvation. And His Cross is the elevation of His humanity into glory, because through His death on the Cross He completely deified His humanity. And our joy is this: that by taking on His Cross, of all the hardships for the Lord, we are also filled with His eternal glory. Because His glory is our eternal joy[2].
The Lord experienced all the pain for our sins, for all humanity, but He gave us His glory so that we might rejoice eternally through it. He endured all our ingratitude and wickedness, in order to make His Cross a source of eternal life. For while people thought they had defeated the Lord, that they had killed Him, He killed our death on the Cross, He overcame all sin, He defeated Hell, and He filled us with His eternal life. Because when we see His Cross, we see His eternal power, we see His boundless love for us, and that is why His Cross is our eternal joy[3].
We feel the power of His Cross from within. We feel it to the extent that we have denied ourselves and taken on His life. And the assuming of His life is, alike, the taking the Cross and the following Him [Marcos 8, 34, BYZ]. Taking up the Cross is the virtuous life. The Cross of ascesis is our daily endeavor. And the real following of the Lord is the virtuous life. Therefore, we cannot have virtues without following the Lord, because the virtues are precisely the way of being of the christian. And the christian, every day, lives the commandments of the Lord, lives virtuously, because His will is his life[4].
But we cannot follow the Lord without loving Him perfectly. We follow Him because we love Him and all His commandments. Because His commandments are both of the Father and of the Holy Ghost, they are of our triune God. And whoever loves the Son loves the Father and the Holy Ghost alike. That is why whoever is ashamed of the Lord and of His words [Marcos 8, 38, BYZ] is ashamed of the Father and the Holy Ghost, because His words are both of the Father and the Holy Ghost[5].
But who laughs at the Lord and His words? Who can laugh at what is divine and perfect and necessary for each of us? The generation of people who are adulterous and sinful [Ibidem]! Because the people of sin deny, by their immersion in sin, God, they deny the One who is the source of life and holiness. And they do this because their life is evil. Because, if they repented, they would see that the sin is their death and that we all need God. But, being dead through sin, they consider the death as „life”, when their spiritual death is their Hell[6].
The ideology of our world is contrary to the will of God, because our world, for the most part, imagines itself to be „autonomous”, that it has its life in its own hands. Many have no faith, no natural relationship with their fellow men, no search for answers for their life. I live without big thoughts, without scruples. Therefore, our life in the world is a life harassed by many, devalued by many, because they do not understand it. And they do not understand it, because they do not live in obedience to God, to the One who always enlightens us so that we may do His will[7].
My fulfillment is to do every day what the Lord enlightens me. This is the first thought I had this morning, and I wrote it on platform X, because it is my creed. I await God’s enlightenment in my life every moment. I await His will for me. And this means a continuous taking of His Cross, an obedience to Him, it means His love. Because I await the will of the One whom my heart loves and with Whom it lives unceasingly. I await His voice in my heart, because His voice is the most fulfilling for me. For I know that I am not autonomous, but I am His, because He has loved me from eternity and made me for His service[8].
And when you let God tell you the direction of your life in every moment, then you are no longer yours, but His. You give up your will in order to truly find yourself in His will. And His Cross becomes your great fulfillment, your great joy, because every pain, every trouble, every joy you experience with the Lord and they are fulfilling for you. For the christian life is our fulfillment, but it is His Cross, it is its assumption every day[9].
A satanist wears the Cross upside down, wears it backwards, because he despises it, while we wear it around our necks because it is our joy and fulfillment. Our Churches are full of His Cross, as are our homes. And we always worship the Lord, we always make the sign of the Holy Cross on our bodies, because His love is within us. And His love is within us, because He has filled us with His love, with the love of His Cross, which is our complete assumption. For He loves us perfectly and eternally, which is why He fills us eternally with His love[10].
The love completely assumes the loved ones. You cannot love someone and at the same time be indifferent to the one you love. God’s love is the love that we feel incessantly, because He continually fills us with His love. But we feel His love by fulfilling His will. For to the extent that we fulfill His will, we feel God through His glory in ourselves, because we have truly opened ourselves to Him and He to us. And God awaits our openness to Him, so that He may make it ever greater, ever more comprehensive. So that we may pray for all and love all with His love for all[11].
A fulfilling september, a september of the Romanian Saints! On september 16, the Holy Pious Confessor Sofian Boghiu from Saint Antim was commemorated for the first time, and on september 18, the Holy Hieromartyr Ilarion Felea. And it takes time to realize that they were our contemporaries, that we lived alongside them and that we need their holy prayers in order to live christianly and romanianly on earth. For the Romanian Saints teach us to be ourselves truly, i.e. christians and romanians at the same time[12].
Therefore, my beloveds, the taking up the Cross does not depend on the century in which you live, but on the heart in which you love God. If your heart is full of His love, then you are a man of the Cross, of the divine ascesis. And whoever is full of the love of God is full of His Cross, which is His love for all of us. Amin[13]!
[1] Started at 8.46, in day of tuesday, on 16 september 2025. Sun, 18 degrees, wind of 10 km/h.
[2] Iubiții mei, Patimile Domnului, cele pentru noi, le-am prăznuit în aceste zile ale Dumnezeieștii Cruci cu bucurie sfântă, pentru că ne asumăm tot ceea ce a făcut Domnul pentru mântuirea noastră. Și Crucea Sa e înălțarea umanității Sale întru slavă, pentru că prin moartea Sa pe Cruce a îndumnezeit cu totul umanitatea Sa. Și bucuria noastră aceasta este: că prin asumarea Crucii Sale, a tuturor greutăților pentru Domnul, ne umplem și noi de slava Lui cea veșnică. Pentru că slava Lui e bucuria noastră cea veșnică.
[3] Domnul a trăit toată durerea pentru păcatele noastre, ale în tregii umanități, dar nouă ne-a dăruit slava Lui ca să ne bucure veșnic prin ea. El a suportat toată nerecunoștința și răutatea noastră, pentru ca să facă din Crucea Lui izvor de viață veșnică. Căci, pe când oamenii credeau că L-au biruit pe Domnul, că L-au omorât, El a omorât pe Cruce moartea noastră, a biruit tot păcatul, a învins Iadul și ne-a umplut pe noi de viața Lui cea veșnică. Pentru că noi, atunci când vedem Crucea Lui, vedem puterea Lui cea veșnică, vedem iubirea Lui cea nemărginită pentru noi, și de aceea Crucea Lui e bucuria noastră cea veșnică.
[4] Simțim puterea Crucii Sale din interior. O simțim pe cât ne-am lepădat de noi înșine și ne-am asumat viața Lui. Iar asumarea vieții Sale e, deopotrivă, luarea Crucii și urmarea Lui [Mc. 8, 34, BYZ]. Luarea Crucii e viața virtuoasă. Crucea ascezei este străduința noastră de zi cu zi. Și urmarea reală a Domnului e viața virtuoasă. De aceea, nu putem să avem virtuți fără a-I urma Domnului, pentru că virtuțile sunt tocmai modul de a fi al creștinului. Și creștinul, pe fiecare zi, trăiește poruncile Domnului, trăiește în mod virtuos, pentru că voia Lui este viața sa.
[5] Dar nu putem să Îl urmăm pe Domnul fără să Îl iubim în mod dsăvârșit. Îl urmăm pentru că Îl iubim pe El și toate poruncile Lui. Pentru că poruncile Lui sunt deopotrivă și ale Tatălui și ale Duhului Sfânt, sunt ale Dumnezeului nostru treimic. Și cine Îl iubește pe Fiul, Îl iubește deopotrivă și pe Tatăl, cât și pe Duhul Sfânt. Tocmai de aceea, cine se rușinează de Domnul și de cuvintele Sale [Mc. 8, 38, BYZ], se rușinează și de Tatăl și de Duhul Sfânt, pentru că cuvintele Lui sunt și ale Tatălui și ale Duhului Sfânt.
[6] Însă cine râde de Domnul și de cuvintele Sale? Cine poate să râdă de ceea ce e dumnezeiesc și desăvârșit și neapărat pentru fiecare dintre noi? Generația de oameni care este preacurvară și păcătoasă [Ibidem]! Pentru că oamenii păcatului Îl neagă, prin afundarea lor în păcat, pe Dumnezeu, Îl neagă pe Cel care este izvorul vieții și al sfințeniei. Și aceasta o fac pentru că viața lor e rea. Pentru că, dacă s-ar pocăi, ar vedea că păcatul e moartea lor și că avem nevoie cu toții de Dumnezeu. Dar, fiind morți prin păcat, ei socotesc moartea drept „viață”, când moartea lor sufletească este Iadul lor.
[7] Ideologia lumii noastre e contrară voii lui Dumnezeu, pentru că lumea noastră, în mare parte, își imaginează că e „autonomă”, că își are viața în propriile sale mâini. Mulți n-au nicio credință, nicio raportare firească la semenii lor, nicio căutare de răspunsuri pentru viața lor. Trăiesc fără gânduri mari, fără scrupule. De aceea, viața noastră în lume e o viață hărțuită de mulți, devalorizată de mulți, pentru că nu o înțeleg. Și nu o înțeleg, pentru că nu trăiesc în ascultare de Dumnezeu, de Cel care ne luminează pe noi mereu ca să facem voia Lui.
[8] Împlinirea mea e să fac pe fiecare zi ceea ce Domnul mă luminează. Acesta e gândul prim pe care l-am avut în această dimineață și l-am scris pe platforma X, pentru că e crezul meu. Aștept în fiecare clipă luminările lui Dumnezeu în viața mea. Aștept voia Lui pentru mine. Și aceasta înseamnă o luare continuă a Crucii Sale, o ascultare a Sa, înseamnă iubirea Lui. Pentru că aștept voia Celui pe care inima mea Îl iubește și cu Care trăiește neîncetat. Aștept glasul Său în inima mea, pentru că glasul Lui e cel mai împlinitor pentru mine. Căci eu știu că nu sunt autonom, ci sunt al Său, pentru că El m-a iubit din veci și m-a făcut pe mine spre slujirea Sa.
[9] Și când Îl lași pe Dumnezeu să îți spună direcția vieții tale în fiecare clipă, atunci nu mai ești al tău, ci al Lui. Renunți la voia Ta pentru ca să te regăsești cu adevărat în voia Lui. Și Crucea Lui îți devine marea ta împlinire, marea ta bucurie, pentru că orice durere, orice necaz, orice bucurie tu le trăiești cu Domnul și ele sunt împlinitoare pentru tine. Căci viața creștină este împlinirea noastră, dar ea e Crucea Lui, e asumarea ei în fiecare zi.
[10] Un satanist poartă Crucea cu susul în jos, o poartă invers, pentru că o disprețuiește, pe când noi o purtăm la gât pentru că e bucuria și împlinirea noastră. Bisericile noastre sunt pline de Crucea Lui, la fel și casele noastre. Și noi ne închinăm mereu Domnului, ne facem mereu semnul Sfintei Cruci pe trupul nostru, pentru că iubirea Lui e în noi. Și iubirea Lui e în noi, pentru că El ne-a umplut de iubirea Sa, de iubirea Crucii Sale, care este asumarea noastră deplină. Căci El ne iubește desăvârșit și veșnic, fapt pentru care ne umple pe noi veșnic de dragostea Lui.
[11] Iubirea își asumă cu totul pe cei iubiți. Nu poți iubi pe cineva și în același timp să fii nepăsător față de cel pe care îl iubești. Iubirea lui Dumnezeu e iubirea pe care o simțim neîncetat, pentru că El ne umple continuu de iubirea Lui. Dar simțim iubirea Lui împlinind voia Sa. Căci în măsura în care împlinim voia Sa, noi Îl simțim pe Dumnezeu prin slava Lui în noi înșine, pentru că ne-am deschis cu adevărat spre El și El spre noi. Și Dumnezeu așteaptă deschiderea noastră spre El, pentru ca El să o facă tot mai mare, tot mai cuprinzătoare. Încât noi să ne rugăm pentru toți și să îi iubim pe toți cu dragostea Lui față de toți.
[12] Un septembrie împlinitor, un septembrie al Sfinților Români! Pe 16 septembrie a fost pomenit pentru prima oară Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian Boghiu de la Sfântul Antim, iar pe 18 septembrie Sfântul Sfințit Mucenic Ilarion Felea. Și e nevoie de timp ca să conștientizăm faptul că ei ne-au fost contemporani, că noi am trăit pe lângă ei și că avem nevoie de rugăciunile lor cele sfinte pentru ca să trăim creștinește și românește pe pământ. Căci Sfinții Români ne învață să fim noi înșine cu adevărat, adică creștini și români în același timp.
[13] Așadar, iubiții mei, asumarea Crucii nu ține de secolul în care trăiești, ci de inima în care Îl iubești pe Dumnezeu. Dacă inima ta este plină de iubirea Lui, atunci ești un om al Crucii, al ascezei îndumnezeitoare. Și oricine e plin de iubirea lui Dumnezeu e plin de Crucea Lui, care e iubirea Lui pentru noi toți. Amin!