Lună: octombrie 2025

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Aerul condiționat ne normalizează somnul și respirația inimii. Nu mai transpirăm, putem dormi profund și odihnitor, am reținut și visul de dimineață. Cum aveam un câine foarte energic, și dorea să mănânce, iar eu eram cu Doamna Preoteasă și cu mamaia Floarea în casă. Și pentru că aseară ni s-a terminat pâinea, am ținut minte și în somn că n-avem pâine și mă gândeam de unde să iau pentru ca să îi dau câinelui. Dar noi nu mai avem câine, mamaia e adormită de 13 ani, însă vom merge săptămâna viitoare acasă. Înainte de hramul Bisericii. Cu toate că știm căldura din casa noastră de la Scrioaștea pe timp de vară. Însă apoi plecăm în concediu, spre Sighișoara, și nu mai avem când să mai mergem. Căci atunci când ne vom întoarce, ne pregătim pentru procesiunea de la Alexandria, apoi pentru ziua Maicii Preotese. La împlinirea vârstei de 48 de ani. Se va sfinți Catedrala Națională. Apoi voi împlini și eu 48 de ani, pentru ca să nu oprim scrisul și slujirea noastră. Căci slujesc pentru ca să scriu și scriu pentru ca să slujesc. Și toată creația noastră e dăruire, e bucurie, e dragoste, e recunoștință pentru toți oamenii.

Diferența e capitală: dacă e cu coșciugul deschis și mortul arată bine, având demnitatea lui, el impune respect; cei care vin să își ia rămas bun îl văd în tăcerea și în adâncirea sa ultimă; dar dacă oamenii văd doar un tron, unul închis, ochii lor nu se opresc la mort, ci la cei din jur, Înmormântarea neavând subiect. E ca și când mortul nu e mort. Căci toți vin la mort ca să îl vadă țeapăn, nemișcat, și nu pentru ca să vorbească cu el. Orice mișcare a lui e o stupoare la o astfel de ocazie. Ei vin ca să îl vadă, să se roage pentru el, vin să constate că moartea lui e reală. Căci orice mort are nevoie să fie conștientizat de către comunitate în această postură ultimă. Conducerea lui pe ultimul drum e o familiarizare cu el ca mort. Închiderea lui în mormânt e o excludere a lui din societate. Morții cu morții, iar viii cu viii. Și cei vii se pun la masă și mănâncă din pomana mortului, statul la masă fiind o amintire despre orice.

Spre exemplu, când l-am văzut jupuind căprioara pe defunct – și Marian sublinie cuvântul, ca să ne arate că îl cunoaște. El meșterea acolo prada, și noi am căzut pe capul lui ca o pacoste. Că nu se aștepta să ne vadă în pădure. Și el, înroșindu-se la față, ne rugă să nu vorbim despre faptă, ca să nu îi facem rău. Dar el, ca un mârșav, confiscase plasa de pește a copiilor mei și o predase. Ca și când nu ar fi putut să îi treacă cu vederea. Că ei, copiii, se jucau și ei pe la cotul Oltului și nu veniseră să prindă pește ca să vândă. Sau Domn Profesor Traian, cel de Matematică, venea la elev acasă ca să facă meditație cu el. Copilul prindea, nu prindea firul Matematicii, el sta apoi la masă, țuica era țuică, apoi mâncarea. Și glume, mai cu perdea sau fără, dacă era doar elevul cu mă-sa, că se presupunea că copilul, și el de față, nu înțelege. Dar copiii înțeleg multe din cele ale oamenilor mari, dar se complac în tăcerea lor vinovată! Că și părinții își permit multe cu copiii lor de față, iar relaxarea morală se extinde ca o molimă în societate. Și tu, săracul de tine, ești poluat de familia ta de mic copil, auzi, vezi, miroși, pipăi, înțelegi multe păcate. Și le faci sau nu după ei, dar păcatele lor sunt negrul de fum al vieții tale.