Etichetă: Predici 2024

Iubiții mei[1],

ne naștem într-o lume a noastră, care are limitările ei și toată viața ne deschidem spre lumea largă, spre întreaga creație a lui Dumnezeu. Pentru că fiecare pornim de acolo de unde ne naștem, de la familia noastră, de la satul sau orașul nostru, de la puținul vieții noastre spre tot ceea ce înseamnă existență. Și a trăi înseamnă a cunoaște, a cunoaște tot mai mult și, în primul rând, a ne cunoaște pe noi înșine. Și fiecare cunoaștem pe măsura datelor personale cu care ne naștem și a educației și a sprijinului pentru viața noastră.

Dacă ești mic de statură, nu știi cum e să fii înalt, iar dacă ești sărac, nu știi cum e să fii bogat. Dacă te-ai născut cu un handicap, tu privești viața întreaga prin situația ta aparte, și nu știi cum e să alergi și să te bucuri de viață din plin. Pentru că handicapul tău te trage înapoi, te face dependent de cineva anume.

De aceea, fiecare lucru contează în viața noastră. Contează sănătatea noastră, contează familia pe care o avem, contează educația pe care o primim, contează prietenii pe care începem să îi avem, contează ce aspirații avem în viața noastră. Dacă simțim de mici să învățăm limbi străine, să facem anumite sporturi, să avem anumite îndeletniciri, ele ne împlinesc. Dar dacă învățătura și viața socială sunt un chin pentru noi, viața noastră nu are bucurii reale. Pentru că ne închidem tot mai mult în noi înșine, stăm numai pe telefon sau pe computer, nu știm să ne facem prieteni, relații, cunoscuți, iar societatea ne înspăimântă. Și ne înspăimântă, pentru că nu știm cum să trăim alături de alții.

Mă bucur când întâlnesc copii curajoși, vorbitori, bucuroși de mici. Pentru că e semnul real că se ocupă cineva de ei, că îi educă în mod real și că îi introduce tot mai mult în viața socială. Dacă vorbești cu un copil ca și cu un adult, dacă vorbești la modul serios cu el, acesta va fi responsabil de mic. Se va bucura și va vorbi și va lucra ca un matur, deși el nu e matur. Dar asta îl ajută să aibă încredere în el însuși și să nu îi fie frică de necunoscut, de nou, de întâlnirea cu alții.

Când ieșim din casa noastră spre alții pentru prima oară, începem să înțelegem diferențele dintre ei și noi. Ei vor vorbi, vor privi, vor mânca, se vor juca altfel decât noi, deși vom observa că unele lucruri sunt comune la ei și la noi. De la jocurile copilăriei noastre vom trece repede la întâlnirile romantice și la cele de familie și la cele instituționale. Dar toate întâlnirile reale ale vieții noastre le pregătim de când suntem copii. Pentru că, dacă suntem serioși cu tot ceea ce există și ne vom raporta cu toată inima și la om și la masă și la iarbă și la păsări, relațiile noastre pe viitor vor fi împlinitoare, vor fi pline de bucurie, pentru că raportarea noastră la întreaga existență e firească, e după cum simțim în inima noastră.

Când eram copil mă bucuram să contemplu tot ceea ce există. Să privesc îndelung, să fiu atent la oameni, la case, la lucruri, la animale, la gâze, la păsări, la orice mișcare a vântului, la orice eveniment din viața mea. Nu aveam gândul să fărâm ceva, să iau ceva de la alții, ci numai să înțeleg toate lucrurile din jurul meu. Și bucuria înțelegerii a fost și a rămas marea mea împlinire, pentru că a călători înseamnă a înțelege și a te înțelege, a te bucura de tot ceea ce vezi.

Indiferența față de lucruri și oameni, indiferența față de detalii, te arată un om indiferent față de tine, față de viața ta interioară. Te poți grăbi să ajungi la locul de muncă, te poți grăbi la muncă pentru ca să îți termini treaba, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să vezi nimic în jurul tău și în oamenii cu care stai de vorbă sau pe lângă care treci. Pentru că a ajunge acolo sau a fi acolo unde muncești înseamnă a fi împreună cu mulți oameni și fiecare are nevoie de tine într-un anume fel și tu de ei toți. Pentru că toți îți pot vorbi despre tine într-un anume fel. Despre nevoile, așteptările, cunoașterea ta.

Ζακχαῖος [Zacheos][Lc. 19, 2, BYZ] înseamnă cel curat, cel nevinovat[2]. Și În Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10] avem convertirea sa cea dumnezeiască, a Sfântului Apostol și Episcop Zacheos al Chesariei, cel pomenit pe 20 aprilie[3]. Unde îl vedem mic de statură și urcat în sicomorea pentru ca să Îl vadă pe El [Lc. 19, 3-4, BYZ]. Pentru că trebuie să îți învingi handicapul tău sau propria ta limitare, pentru ca să Îl întâlnești pe Dumnezeu.

Părintele Damaschinos Grigoriatul, din Muntele Athos, grec de neam, a cunoscut Patericul românesc în 1977, pentru că această carte a ajuns și la Mănăstirea sa. Și Starețul său i-a spus că această carte conține date despre Sfinții României. Și atunci, de la Dumnezeu, el a simțit o mare râvnă pentru a învăța limba română, pentru ca să cunoască viețile Sfinților lui Dumnezeu din România[4]. Și astfel a ajuns să traducă din română în greacă și să vorbească limba română, pentru că a vrut să-i cunoască pe Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne ajută să ne depășim limitele, să învățăm foarte multe lucruri folositoare nouă și altora, dacă ne încredem în El și dacă ne nevoim spre cunoaștere.

Sfântul Zacheos, în viața lui veche, când nu Îl cunoscuse pe Dumnezeu, era cel dintâi vameș [ἀρχιτελώνης] și era bogat [ἦν πλούσιος] [Lc. 19. 2, BYZ]. Lucra pentru romani, pentru asupritorii lui Israil, și era bogat, pentru că lua foloase necuvenite de la alții. Însă, cu toată corupția lui interioară, cu toată ura conaționalilor săi, cu tot disprețul pentru statura lui mică, Sfântul Zacheos a ieșit afară din casă, a ieșit pe stradă, s-a urcat într-un pom, numai ca să Îl vadă pe Domnul. N-a stat ca noi cu onlineul în telefon, necăutând niciodată lucruri folositoare pentru mântuirea noastră. El s-a zbătut pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Și-a învins toate fricile și toate râsetele la adresa sa.

De aceea, când Domnul a ajuns la pomul lui Zacheos, când a ajuns sub el, i-a spus: „Zachee [Ζακχαῖε], cel care te-ai grăbit [σπεύσας], coboară [κατάβηθι]! Căci astăzi în casa ta Îmi este de trebuință Mie să rămân [σήμερον γὰρ ἐν τῷ οἴκῳ σου δεῖ Με μεῖναι]” [Lc. 19, 5, BYZ]. S-a grăbit să Îl vadă și s-a grăbit bine. Că viața trece repede, prea repede, și trebuie să începi viața cu Dumnezeu tot mai devreme, pentru ca să te întărești tot mai mult în viața cu Dumnezeu.

Și, iată, că Dumnezeu nu Se uită în primul rând la funcția ta, nici la păcatele tale, nici la statura ta, nici la handicapul tău, ci se uită la ceea ce vrei să faci cu tine însuți! El Se uită la ceea ce vrei să faci de acum încolo cu tine însuți. De aceea, El intră și rămâne cu Zacheos în casa lui, pentru că această casă devine casa lui Dumnezeu. Și o casă devine casa lui Dumnezeu când toți cei din casă devin slujitorii Lui.

Ce au făcut vecinii, alții, toți gură cască, care L-au văzut pe Domnul intrând la cel păcătos? Toți cârteau [πάντες διεγόγγυζον] [Lc. 19, 7, BYZ]! Îl vorbeau de rău pe Dumnezeu. Și Îl vorbeau de rău, pentru că El „nu ar fi știut” că Zacheos e păcătos [Ibidem]. Dar El știa mai mult decât toți că e păcătos, dar îi știa și pe ei că sunt păcătoși. Numai că El a intrat și a rămas cu un păcătos care n-a mai vrut să fie păcătos, adică a intrat la cel care a renunțat la viața păcătoasă. Și Dumnezeu intră în cel care se pocăiește și rămâne în el prin slava Lui, pentru că cel care se pocăiește se alipește cu totul de Dumnezeu.

Pentru că a te pocăi înseamnă a recunoaște că ești mort și ai nevoie de mila și iertarea Lui ca să învii. A te pocăi înseamnă a-L căuta pe El mereu, strigând către El neîncetat. Și când El vede inima ta, atunci te dă jos din pomul părerii de sine, te face să te întorci acasă, la inima ta și acolo rămâne cu tine, pentru că te iartă de toate cele pentru care tu te pocăiești.

Dacă vrei să știi cum arată Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți și cultul și istoria Bisericii, atunci te apuci și înveți limba greacă, limba latină, limba ebraică, limba rusă, limba engleză, limba franceză, limba germană. Dacă vrei să știi cum arată pocăința, atunci te pocăiești pentru toate păcatele tale neîncetat. Dacă vrei să mănânci bine, ca părinții și bunicii tăi, atunci faci agricultură și gospodărie ca ei. Dacă vrei să ai o familie binecuvântată de Dumnezeu, atunci îți alegi o soție care să tragă la același jug cu tine, adică acela al evlaviei și al muncii continue.

Dacă vrei, poți. Și poți, pentru că Dumnezeu te întărește. El te ajută să faci lucruri peste puterea și imaginația ta, numai să fii serios zilnic, să muncești susținut, să îți urmărești scopurile cele bune în viață.

Sfântul Zacheos a făgăduit să își împartă averile pe jumătate și să dea împătrit [τετραπλοῦν] celui pe care l-a stors de bani [Lc. 19, 8, BYZ]. A făgăduit și s-a ținut de cuvânt! Tocmai de aceea, Cunoscătorul a toate, ca și când lucrul s-ar fi împlinit deja, a spus: „Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia [Σήμερον σωτηρία τῷ οἴκῳ τούτῳ ἐγένετο]!” [Lc. 19, 9, BYZ]. Pentru că mântuirea începe de când omul începe să se pocăiască, de când el începe să se schimbe interior.

Cuvintele se pot spune în multe feluri…Dar când omul duhovnicesc e de față și vede pocăința ta reală, el vede dincolo de cuvintele tale. Cu atât mai mult Însuși Domnul, văzând pocăința sa, a văzut cuvintele lui cele adevărate, cele mântuitoare, pentru că erau spuse din altă inimă: din inima care s-a umplut de mila și de iertarea lui Dumnezeu.

Și când omul se schimbă, se schimbă și cuvintele, cât și faptele lui! El vorbește acum din inimă, pentru că începe să trăiască o nouă viață, o viață luminată de Dumnezeu întru toate. Și marile schimbări ale lui Dumnezeu din viața noastră sunt marile și minunatele Lui luminări din viața noastră. Pentru că El e învață neîncetat, pe fiecare zi, ce să facem pentru a ne mântui și a ne sfinți viața noastră.

Așadar, iubiții mei, dacă vrem să ne pocăim cu adevărat, nu mai contează cine e Duhovnicul nostru, nu mai contează ce ne place și ce nu ne place în Biserica unde venim la Slujbă, ci venim și ne mântuim. Pentru că noi nu venim la Biserică pentru cineva anume, ci pentru El, pentru Dumnezeul mântuirii noastre, pentru ca să fim cu El pentru veșnicie. Și nu ne mai e rușine de oameni, de ce spun oamenii despre noi, ci noi venim și ne pocăim. Pentru că, dacă te uiți la ce spun oamenii despre tine, la cum te bârfesc, nu mai faci nimic în viață. Dar dacă Dumnezeu te cheamă la El și vrea să fie cu tine și să rămână în tine, atunci vii și te spovedești la Duhovnicul tău, vii în Biserica Lui neîncetat, pentru că tu crești în relația cu El și nu în relație cu vorbirea de rău a lumii.

Să ne vedem de scopurile bune ale vieții noastre! Să avem scopuri bune, pe cele ale mântuirii noastre! Pentru că împlinirea noastră constă tocmai în relația de iubire cu Dumnezeu și cu oamenii, în viața curată și sfântă. Amin!

---

[1] Începută la 7. 25, în zi de luni, pe 15 ianuarie 2024. Cer înnorat, – 3 grade, vânt de 10 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Zacchaeus.

[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2721/sxsaintinfo.aspx.

[4] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=CpKuOqO_oaU, min. 1-2.

Iubiții mei[1],

martorul ocular e audiat primul de organele de anchetă, pentru că el e cel care a văzut evenimentul. Și acesta dă declarație cu propriile sale cuvinte despre ce a văzut și a auzit și a înțeles. Iar astăzi noi îl pomenim pe martorul duhovnicesc al Botezului Domnului, pe Sfântul Ioannis [Ἰωάννης] Botezătorul[2], care ne-a spus în cuvintele sale ce a văzut atunci când L-a botezat pe Domnul.

– De ce îl numiți martor duhovnicesc și nu martor ocular pe Sfântul Ioannis Botezătorul?

– Pentru că ceea ce a văzut el atunci, a văzut extatic și nu cu ochii trupești! Revelarea Dumnezeului treimic, pe care el a văzut-o, a fost extatică, adică în vedere dumnezeiască. Pentru că Sfântul Ioannis a mărturisit: „L-am văzut pe Duhul coborând ca o porumbiță din cer [Τεθέαμαι τὸ Πνεῦμα καταβαῖνον ὡσεὶ περιστερὰν ἐξ οὐρανοῦ] și a rămas în[tru] El [καὶ ἔμεινεν ἐπ᾽ Αὐτόν]. Și eu nu-L știam pe El. Dar Cel care m-a trimis pe mine a boteza în apă, Acela mi-a zis: «În[tru] Care ai să vezi Duhul coborând și rămânând în[tru] El [Ἐφ᾽ Ὃν ἂν ἴδῃς τὸ Πνεῦμα καταβαῖνον καὶ μένον ἐπ᾽ Αὐτόν], Acela este Cel care botează în Duhul Sfânt». Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu [Οὗτός ἐστιν ὁ Υἱὸς τοῦ Θεοῦ]” [In. 1, 32-34, BYZ].

Și Sfântul Ioannis ne vorbește aici despre lucruri de taină, despre vederile lui dumnezeiești, pentru că el este un văzător de Dumnezeu. Și de aceea am subliniat că el e martorul nostru cel duhovnicesc: pentru că el a văzut toate acestea în mod extatic și nu trupește, nu cu ochii fizici.

Martorul ocular vorbește despre ce a văzut cu ochii lui și puteau să vadă și alții, dacă ar fi fost acolo. Însă martorul duhovnicesc vorbește despre ce a văzut în vedenie și despre luminările lui dumnezeiești, pentru că vorbește din interiorul curăției și al sfințeniei sale interioare. Și acesta din urmă, cel care vede și înțelege dumnezeiește, dă mărturia cea mai profundă despre un eveniment sau o persoană.

Încerc să mă pun tot mai mult în starea de a scrie Viața Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele meu duhovnicesc, de a o scrie din interior. Pentru că mulți l-au văzut, au vorbit cu el, l-au minimalizat în chip și fel, dar n-au trecut dincolo de chipul lui, de ceea ce vedeau cu ochii lor. De aceea, n-au înțeles nimic fundamental din el însuși. Iar eu sunt acum în postura celui care l-a văzut din interiorul lui, l-a înțeles dumnezeiește și trebuie să scriu despre el cu adevărat. Numai că ceea ce am văzut eu din el contrastează în mod radical cu ceea ce n-au văzut alții din el. Și, pentru ei, eu par că „exagerez”, că spun lucruri „neadevărate”. Însă, vederea cuiva e pe măsura sa duhovnicească, e pe măsura descoperirii lui Dumnezeu în viața lui. Și eu mă pregătesc să fiu tot mai propriu acestei scrieri a Vieții lui, pentru ca să o scriu din intimitatea cea mai adâncă cu el, după cum am și trăit și înțeles viața lui.

Sfântul Ioannis Botezătorul s-a pregătit toată viața lui pentru marele eveniment al Botezului Domnului și pentru prea mare revelare a Dumnezeului treimic în viața sa. El s-a curățit, s-a luminat și s-a sfințit neîncetat în cea mai mare asceză, pentru că L-a iubit pe Dumnezeu în mod desăvârșit. De aceea și Dumnezeu i S-a arătat în mod dumnezeiește și l-a făcut teolog desăvârșit, pentru că l-a făcut văzător de Dumnezeu. Căci cele pe care le-a învățat Sfântul Ioannis Botezătorul, le-a învățat de la Dumnezeu și le-a învățat de la El, pentru că Dumnezeu i le-a arătat în mod extatic.

Dacă nu ar fi fost Sfântul Ioannis Botezătorul ca să dea mărturie, n-am fi aflat niciunul ce s-a petrecut atunci, la Botezul Domnului. Pentru că el a fost singurul martor duhovnicesc al evenimentului. Mulți L-au văzut doar pe Domnul ieșind din apele Iordanisului. Dar el, Sfântul Ioannis, a văzut Treimea revelându-Se oamenilor! El a înțeles lucrul fundamental din evenimentul mântuitor al Botezului: că la Iordanis Dumnezeu S-a arătat în mod deplin oamenilor.

Și de asemenea oameni avem noi nevoie: de oameni care văd în mod profund oamenii. Pentru că certurile, necazurile, suspiciunile de tot felul vin tocmai pentru că nu vedem cu adevărat ce se petrece cu noi și cu alții. Ne certăm pentru cuvinte, pentru că nu vedem dincolo de cuvinte. Îi privim în ochi pe oameni și în loc să le vedem sufletul, noi presupunem cine știe ce lucru despre ei. Și de aceea ne înșelăm adesea în privința oamenilor, avem păreri profund greșite despre ei, pentru că nu avem puterea de a-i înțelege.

– Și cum căpătăm puterea de a-i înțelege pe oameni cu adevărat?

– Sfințindu-ne viața! Pentru că sfințenia începe să vadă cu adevărat oamenii. Fiindcă îi vede prin slava lui Dumnezeu din ea. Îi vede cu sufletul și nu cu ochii.

Și astfel, iubiții mei, Sfântul Ioannis Botezătorul nu ne-a spus numai că el L-a botezat pe Domnul, ci ne-a spus și faptul că Dumnezeul nostru e treimic și că El se poate vedea numai sfințindu-ne viața în relația cu El. De aceea, toată Biserica îl pomenește în mod bucuros pe cel care ne-a învățat taina Treimii, dar și pe a pocăinței și a sfințeniei. Căci El, Dumnezeul nostru treimic, Se unește cu noi în mod intim, numai dacă noi ne pocăim și ne sfințim în mod continuu. Pentru că El Se revelează Sfinților Lui, pentru ca să locuiască în ei pentru totdeauna și pentru ca să îi încredințeze despre toate cele ale Sale.

Bucurați-vă întru Domnul, așadar, trăind după voia Lui! Pentru că voia Lui e viața noastră cea veșnică. Amin!

---

[1] Începută la 7. 03, în zi de vineri, pe 5 ianuarie 2024. Cer senin, 7 grade, vânt de 16 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1650/sxsaintinfo.aspx.

Iubiții mei[1],

am luat Aghiasmă Mare din depozitul Bisericii, păstrată din anii anteriori, și am pus-o în găletușă și cu ea v-am botezat pe 2 și pe 3 ianuarie 2024. Pentru a arăta tuturor că aceasta, Aghiasma Bisericii, nu e o apă oarecare, ci una care se păstrează ani întregi nealterată, pentru că e plină de slava cea necreată a lui Dumnezeu. Căci apa pe care Dumnezeu o sfințește, aceasta rămâne pentru totdeauna sfântă, pentru că El o umple de slava Lui cea dumnezeiască.

Căldărușa de botez însă e mică și, tot botezând, se golește tot mai mult. De aceea, când vedem că ea se golește, turnăm peste Aghiasmă din apa existentă în casa dumneavoastră, pentru ca să înmulțim Aghiasma primă, Aghiasma pusă la început în ea. Pentru că apa dumneavoastră, pusă peste Aghiasma păstrată în Biserică, devine Aghiasmă! Așa după cum, atunci când aprindem cu lumânarea noastră aprinsă o altă lumânare, noi dăruim același foc și altora. Iar focul pe care îl dăruim de la noi, din lumânarea noastră, tuturor celorlalte lumânări, e unul și același, așa după cum, oricâtă apă am turna peste Aghiasmă, adică peste apa sfințită, ea devină Aghiasmă. Pentru că apa pusă în căldărușă e sfințită de Aghiasma din ea.

Pe 4 ianuarie 2024 am venit și v-am spovedit și împărtășit în casele dumneavoastră. Pe cei care sunteți bolnavi și neputincioși. Și după ce Domnul, prin mine, v-a iertat de păcatele făcute, eu v-am împărtășit cu El Însuși, cu Hristosul mântuirii noastre, cu Domnul și Dumnezeul nostru.

Și cum vi L-am dat pe El? Sub forma Sfintelor Taine uscate! Pentru că pe ele le-am pregătit în Săptămâna Mare tocmai pentru acest lucru: pentru a vă împărtăși oricând aveți nevoie. Oricând îmi cereți acest lucru. Și atunci am împlântat Sfântul Trup al Domnului în Sfântul Său Sânge din Potir, le-am amestecat pe acestea două și am uscat Sfintele Taine, fărâmițându-le. De aceea, când Îl iau pe Domnul sub forma acestor mici firimituri și vi-L pun în lingurița de împărtășire, Îl simțiți pe El ca fiind tare. Și eu vă spun să Îl înghițiți și să nu Îl scuipați din gură, pentru că El e Domnul cu Care vă împărtășesc. Și Domnul, în marea Sa milă față de noi, pentru ca noi să ne mântuim, ni Se dăruie mereu ca Mâncare și Băutură sfântă. Căci e de ajuns să luați această mică fărâmitură, care este El, pentru ca El Însuși să Se odihnească în ființa dumneavoastră.

O picătură de Aghiasmă e o apă plină de slava lui Dumnezeu, după cum o mică linguriță de Dumnezeiască Euharistie este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Viața noastră. Și dacă ne împărtășim cu El, Îl avem pe Domnul nostru în noi și cu noi, iar dacă bem apa Lui, Aghiasma Lui, noi bem o apă plină de slava Lui cea veșnică.

De praznicele acestea am mâncat din destul, am mâncat și am tot mâncat. Dar ce am mâncat noi nu ne-a folosit în mod esențial. Ne-am mai îngrășat, ne-a mai luat amețeala, durerea de cap, pentru că am mâncat mâncare pământească din destul. Dar când ne împărtășim cu Domnul, noi mâncăm mâncare dumnezeiască, mâncare veșnică, care ne înveșnicește și pe noi. Și când bem apa Lui, noi ne curățim, ne luminăm, ne sfințim neîncetat, pentru că Aghiasma Lui e o retrăire a Botezului nostru sacramental, pe care l-am primit cu toții în pruncie.

Botezul Bisericii nu e botezare în apă goală, în apă oarecare, ci e botezare în Aghiasmă. După ce copilul este exorcizat în pronaos și se leapădă de Satanas, pentru a se lipi veșnic de Domnul Hristos prin mărturia nașilor lui, care îl reprezintă pe cel ce se botează, Episcopul sau Preotul slujitor sfințește apa din cristelniță, adică din vasul de Botez. Și copilul e botezat în acea apă, în apa sfințită, adică în Aghiasmă. Și, în acel moment al Botezului său, copilul devine fiul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu coboară slava Lui în acesta.

De aceea, Botezul Bisericii e o Taină imensă, e Taina Dumnezeiască prin care omul devine dumnezeu, pentru că Dumnezeu îl face pe om, pe cel ce se botează, fiul Său. Și îl face fiul Său pentru că Îl naște de sus, din El Însuși, prin slava Lui, pentru că Îl face un locaș rațional al Lui. Și omul botezat devine o biserică a lui Dumnezeu, un locaș rațional al Lui, iar toți creștinii, adică toți cei botezați sacramental, sunt trupul lui Hristos Dumnezeu, pentru că toți ne unim cu El în Botezul nostru. Și viața noastră bisericească e viața lui Dumnezeu, e viața Lui cu noi și în noi, pentru că El ne umple din destul de slava Lui.

Dacă mănânci doar piftie, cârnați, tobă și jumări, mănânci trupește și rămâi trupesc. Dar dacă Îl mănânci pe Domnul în Dumnezeiasca Euharistie și bei apa Lui pe care El o sfințește prin noi azi, nu mănânci și nu bei trupește, ci dumnezeiește, pentru că mănânci sfințenia cea mare a lui Dumnezeu. Și noi, cu toții, avem nevoie să ne împărtășim cu Domnul și să bem apa Lui, pentru ca să fim vii duhovnicește. Căci porcul e bun, pentru că faci destule din el, dar nu te sfințește. Pe când Domnul te sfințește mereu, pentru că El e sfințenia noastră cea mare, deși noi Îl mâncăm la Potir sau la linguriță, adică în mod concentrat.

Și de aceea vă tot spun că El e mâncarea și băutura noastră esențială. El e Viața noastră cea veșnică. Dacă vrem să fim cu El, atunci trebuie să ne spovedim Lui și cu El să ne împărtășim, pentru ca împreună cu El să trăim fiecare zi a vieții noastre.

Pe TikTok cineva râdea de înmulțirea Aghiasmei cu apă, dar râsul era din neștiință. Pentru că marele dar al înmulțirii Aghiasmei e un bine pentru mulți. Spre exemplu, vii la Biserică și primești o sticluță de Aghiasmă, dar tu vrei să bei pe fiecare zi Aghiasmă, pentru că te simți bine făcând asta. Ce trebuie să faci? Un lucru simplu: verși sticluța de Aghiasmă în câtă apă vrei tu, îmbuteliezi toată Aghiasma rezultată, o pui bine în casa ta și poți bea Aghiasmă pe fiecare zi până la praznicul de anul viitor.

Nu e o mare binefacere această înmulțire a ei? Bineînțeles că e! Și e o mare binefacere pentru cei credincioși și pentru Slujitorii Domnului, pentru că astfel avem Aghiasmă din destul și putem să dăm la toți de pe scara noastră sau de pe strada noastră, la toți prietenii și cunoscuții, pentru că, din puțină, noi putem facem multă apă sfântă la nesfârșit. Așa după cum, în Sâmbăta Mare, când coboară lumina sfântă a lui Dumnezeu în Mormântul Domnului, noi o înmulțim neîncetat de la unul la altul, o dăruim de la unul la altul și ea ajunge peste tot în lume. Căci, dacă ea nu s-ar putea împărți, s-ar bucura de ea doar cei de acolo, de la fața locului. Dar ea se împarte, după cum se împarte și se înmulțește la nesfârșit și Aghiasma noastră!

Însă eu am venit la dumneavoastră să vă botez și să vă sfințesc casele, pentru ca să vă vestesc marea bucurie și împlinire a praznicului de astăzi. Și v-am vestit-o prin troparul praznicului, care e acesta: În Iordanis botezându-Te Tu [Ἐν Ἰορδάνῃ βαπτιζομένου Σου], Doamne [Κύριε], închinarea Treimii a fost arătată [ἡ τῆς Τριάδος ἐφανερώθη προσκύνησις]! Căci glasul Părintelui înainte Îți mărturisește Ție [τοῦ γὰρ Γεννήτορος ἡ φωνὴ προσεμαρτύρει Σοι], Fiu iubit pe Tine numindu-Te [ἀγαπητόν Σε Υἱὸν ὀνομάζουσα]! Și Duhul în chip de porumbiță [καὶ τὸ Πνεῦμα ἐν εἴδει περιστερᾶς], a adeverit întărirea cuvântului [ἐβεβαίου τοῦ λόγου τὸ ἀσφαλές]. Cel ce Te-ai arătat [Ὁ ἐπιφανεὶς], Hristoase [Χριστὲ], Dumnezeu[le][ὁ Θεός], și lumea ai luminat [καὶ τὸν κόσμον φωτίσας], slavă Ție [δόξα Σοι]![2].

Domnul Se botează pentru noi, pentru ca să facă din Botezul nostru sacramental nașterea noastră din nou, dar, în același timp, Botezul Lui a fost și momentul în care lumea întreagă a aflat că Dumnezeul nostru e treimic. Că Treimea Dumnezeirii, adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt Dumnezeu, este Dumnezeul mântuirii noastre. Și praznicul de azi se numește Sfânta Teofanie, adică Sfânta Arătare/ Descoperire/ Revelare a Dumnezeieștii Treimi. Pentru că azi, la Botezul Domnului, am aflat că Dumnezeul nostru e Treime de persoane și că Lui trebuie să I ne închinăm ca Tată, Fiu și Duh Sfânt.

Astăzi a fost arătată/ descoperită tuturor închinarea Treimii. Pentru că Sfinții Vechiului Testament, în mod tainic, știau că Dumnezeul nostru e treimic, dar acum am aflat cu toții în mod explicit, în mod clar. Pentru că Tatăl sau Părintele sau Născătorul Fiului mărturisește din cer că Acesta, Cel care Se botează în Iordanis, este Fiul Său. Iar Duhul, în chip de porumbiță, coboară și rămâne în Fiul, pentru că prin coborârea Lui în Fiul, Duhul Sfânt întărește cuvântul Tatălui. Și Cel care Se botează în râul Iordanis, adică Fiul întrupat, Se arată tuturor că e Dumnezeu. Dar Dumnezeu e și Tatăl, Cel care mărturisește despre Iisus Hristos că e Fiul Lui, dar Dumnezeu e și Duhul Sfânt, Care coboară și rămâne în Fiul lui Dumnezeu.

De aceea, de acum, de la Botezul Domnului, am aflat că Dumnezeul nostru e treimic, că noi Preasfintei Treimi trebuie să I ne închinăm întotdeauna, adică Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, Dumnezeului mântuirii noastre. Și dacă am aflat adevărul despre Dumnezeu chiar de la El Însuși, atunci ne-am luminat dumnezeiește, adică am fost învățați de El Însuși adevărul despre Dumnezeu și despre închinarea înaintea lui Dumnezeu.

Pentru că mulți se închinau atunci la zei, la dumnezei falși, după cum se închină și azi. Se închinau demonilor și le slujeau lor. Dar când afli că Dumnezeul nostru e treimic și că numai Lui trebuie să I te închini, atunci te lepezi de demoni și te unești cu El pentru totdeauna, pentru ca numai pe El să Îl slăvești.

Aceasta e teologia dumnezeiască pe care v-am vestit-o în micul tropar pe care l-am cântat peste tot! Și troparul e o imagine esențială a praznicului. E icoana cântată a praznicului. Și de la această icoană sfântă, noi putem aprofunda teologia Botezului Domnului. Pentru că citim Evangheliile Botezului, citim Slujba Botezului, citim Slujba îndoită a Aghiasmei, cea Mare și cea Mică, și aflăm tot mai multe date despre ce s-a petrecut atunci, când El S-a botezat, ce se petrece cu noi când ne botezăm și ce se petrece cu noi când bem apa Domnului, apa cea sfințită azi.

Și putem aprofunda la nesfârșit teologia Bisericii pentru că ea este viața noastră. Am fost botezați întru Domnul în pruncie, bem în continuu din apa Lui și putem vorbi despre schimbările dumnezeiești ale vieții noastre. Și putem vorbi, pentru că ele sunt reale, sunt experiența noastră intimă, sunt modul în care noi trăim împreună cu Dumnezeul nostru.

Așadar, iubiții mei, iar și iar retrăim întreaga viață a Domnului pentru ca să ne-o facem tot mai mult viața noastră. Și întregul an bisericesc e o continuă schimbare interioară a noastră, pentru că Dumnezeul nostru e Cel care ne schimbă interior în mod neîncetat.

Vă mulțumesc frumos pentru primire, pentru daruri, pentru zâmbete, pentru îmbrățișări, pentru sărutări, pentru prietenie! Vă mulțumesc frumos pentru că Îl lăsați pe Dumnezeu să vă schimbe neîncetat și să vă bucure dumnezeiește! Pentru că viața reală e viața sfântă, e viața plină de bucurie și de pace dumnezeiască. Amin!

---

[1] Începută la 16. 29, în zi de miercuri, pe 3 ianuarie 2024. Cer înnorat, 10 grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Jan/Jan06.html.

Iubiții mei[1],

pe când oamenii își văd de ale lor și nu dau prea multă importanță vieții lor interioare, Dumnezeu Își vede mai departe de planul Său de mântuire a lumii. Noi ne pierdem în detalii, pe când El e cu mare grijă pentru fiecare detaliu al mântuirii noastre. Neprimit și nebăgat în seamă a fost la nașterea Sa, S-a tăiat împrejur la 8 zile pentru noi, începând să pătimească pentru noi până la sânge, a fost prigonit de Irodis și a trebuit să fugă în Egipt, s-a întors din Egipt când a murit persecutorul Său și a trăit tainic în mijlocul poporului lui Israil până când a primit Botezul de la Sfântul Ioannis Botezătorul. Pentru că El știa ce trebuie să facă pentru noi, pentru mântuirea noastră, pe când nouă nu ne pasă de mântuirea noastră. Și El știa ce trebuie să facă pentru noi, pentru că „ne-a ales pe noi în[tru] El [mai] înainte de întemeierea lumii [ἐξελέξατο ἡμᾶς ἐν Αὐτῷ πρὸ καταβολῆς κόσμου]” [Efes. 1, 4, BYZ]. Pentru că din totdeauna El a dorit și dorește mântuirea noastră, a tuturor. Și El ne-a ales pe noi pentru Sine și ne-a asumat în întruparea Sa pe toți, pentru că toată viața Sa în trup a fost pentru răscumpărarea noastră din robia demonilor și pentru mântuirea și sfințirea noastră.

De aceea, tot ceea ce a făcut Domnul fiind în trup a avut și are consecințe veșnice pentru noi. Pentru că El S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră, pentru ca să ne facă pe toți ai Săi și să ne umple de slava Lui. Dar ca să ne facem ai Săi și să creștem mereu în comuniunea cu El și să primim slava Lui cea veșnică, El ne-a dat Biserica Lui ca loc al creșterii noastre continue întru El. Iar Sfintele Taine și Sfintele Slujbe ale Bisericii sunt începutul vieții noastre întru Dumnezeu, viața noastră în Dumnezeu și împlinirea continuă întru El. Căci viața sacramentală a Bisericii e viața noastră duhovnicească, e viața noastră plină de slava lui Dumnezeu.

De aceea, nu poate exista credință reală în Dumnezeu fără viața liturgico-ascetico-mistică a Bisericii. Nu pot exista creștini reali fără Biserică și fără întreaga viață și teologie a Bisericii. Pentru că slujirea Bisericii e viața și mântuirea noastră și nu un apendice al vieții noastre cu Dumnezeu. Și noi creștem din pruncie în viața cu Dumnezeu, de când, prin Botezul nostru sacramental, devenim fiii lui Dumnezeu, și viața cu Dumnezeu e viața noastră bisericească.

Pentru că ne facem creștini în Biserică și, la Înmormântarea noastră, tot în comuniunea Bisericii, de față cu toți, suntem duși la locul nostru de înmormântare. Căci toată viața noastră e viață de oameni credincioși, e viață comunională, e viață trăită în comuniune cu toți, e viață bisericească și nu de indivizi singuratici, asociali. Pentru că nu putem să ne trăim credința în indiferență față de ceilalți creștini, ci doar împreună cu ei.

Însă, când bisericile occidentului ajung tot mai mult baruri și hoteluri, încât ți se frânge inima la vederea unei asemenea decadențe, iar la noi, tot mai mulți sărbătoresc fără Biserică, fără Slujbe, fără Dumnezeu, închizându-se în casele lor sau plecând în țări exotice, uitarea Bisericii are în spatele ei o înțelegere greșită a Bisericii. Și anume, ei cred că pot avea o relație cu Dumnezeu fără Biserica Lui. Că pot avea o relație cu Dumnezeu fără Sfintele Taine și Sfintele Slujbe ale Bisericii, fără tot ceea ce înseamnă Biserica lui Dumnezeu în viața noastră.

Dar asta e o mare înșelare demonică! Pentru că tot harul lui Dumnezeu coboară în noi prin Sfintele Taine și Sfintele Slujbe ale Bisericii și prin toată viața ascetică și mistică pe care o trăim în Biserica lui Dumnezeu. Noi putem să ne rugăm și acasă și oriunde mergem, doar pentru că ne umplem mereu de harul Său în Biserica Lui. Venim la Biserică și trăim viața cu Dumnezeu împreună cu confrații noștri, ne spovedim și ne împărtășim continuu cu Domnul, pentru ca să avem viața Lui în noi înșine. Și viața Lui e din belșug în noi, tocmai pentru că ne rugăm împreună cu toată Biserica, postim împreună cu toată Biserica, suntem împreună cu toată Biserica în prăznuire dumnezeiască.

Unii țin post intermitent când vor și cum vor, făcându-și propria lor dietă, însă noi postim așa cum ne învață Biserica și mâncăm de dulce tot când ne învață ea. Pentru că Biserica postește în anumite zile și se bucură în anumite zile. Și ca să știi aceste zile și cum se trăiește în ele, trebuie să înveți din viața zilnică a Bisericii. Adică din venirea continuă la Biserică.

Toată viața liturgică a Bisericii e comună tuturor. Adică Botezul unui credincios e un eveniment comunitar și nu privat. La fel Nunta, la fel Preoția, la fel Înmormântarea. Nunta nu se face numai cu invitații de la Nuntă, ci și cu întreaga comunitate a Bisericii unde te cununi. Și ei vin, pentru că participă la bucuria ta și a miresei tale. Și, la fel, ca să te însoțească pe ultimul drum, să te ducă spre groapă, întreaga comunitate vine să se roage pentru tine. Și se roagă pentru tine, pentru că te-au cunoscut și te-au iubit, te-au văzut mereu la Biserică și tu ești prietenul lor. Pentru că toate la Biserică se fac împreună, se fac în comuniune, se fac cu rugăciunea tuturor.

Preotul când e hirotonit e hirotonit la Dumnezeiasca Liturghie și în văzul tuturor, pentru că el slujește tuturor. Și toți credincioșii Bisericii vin și participă la Dumnezeiasca Liturghie, pentru că scopul venirii la Sfânta Liturghie e să te împărtășești cu Domnul. Nu ești spectator la Sfintele Slujbe, ci împreună-slujitor! Căci, chiar dacă nu ești Preot, tu ești credinciosul lui Dumnezeu și, din poziția ta de om credincios, tu Îi aduci laudă lui Dumnezeu și I te rogi Lui. Și rugăciunea fiecăruia în parte e rugăciune a Bisericii și pentru toată Biserica. Pentru că ne rugăm cu toții ca oameni credincioși ai lui Dumnezeu și pentru toți cei credincioși și pentru întreaga lume, pentru că vrem ca binele lui Dumnezeu să stăpânească în fiecare dintre noi.

Când Sfântul Sinod al Bisericii noastre a stabilit ca anul 2024 să fie anul slujirii și al îngrijirii celor bolnavi[2], s-a gândit la faptul că bolnavii sunt în casele noastre, sunt de-ai noștri, suntem sau putem fi oricând fiecare dintre noi și nu unii de care să ne debarasăm ca de niște lucruri vechi. Boala e în om, e consecința vieții păcătoase a omului și omul are nevoie întotdeauna de alt om, de mulți oameni, de toți oamenii, pentru ca să rămână în viață. Pentru că viața trupului e legată în mod intim, de nedespărțit, de viața sufletului. Și dacă pentru sănătatea ta trupească ai nevoie, uneori, de mulți medici și de multe medicamente, cu atât mai mult, pentru sănătatea sufletului, ai nevoie de toți Medicii lui Dumnezeu, adică de toți Sfinții Lui, ca să ne ajute și să ne învețe și să ne călăuzească în viața cu Dumnezeu.

Și de aceea, tot în 2024, Sfinții tămăduitori fără de arginți[3], Medicii lui Dumnezeu, sunt puși în prim-plan, pentru ca să ne arate tuturor că sănătatea e un dar dumnezeiesc și că tot dumnezeiește se recapătă, dacă o pierdem. Și noi ne pierdem, adesea, sănătatea noastră, tocmai pentru că nu suntem atenți la viața noastră. Mergem la întâmplare, mergem oricum pe soare și pe ger, crezându-ne de fier. Facem excese de tot felul, nu ne odihnim, nu ne căutăm liniștea sufletească și trupească. Și de aceea ne pierdem sănătatea: pentru că suntem încrezuți și indolenți. Ne încredem prea mult în vigoarea și în tinerețea noastră, ne e lene să ne luăm haine de schimb la noi, ne e rușine să nu părem că nu suntem la modă și de aceea umplem farmaciile și spitalele. Pentru că, în esență, nu dăm prea mulți bani pe viața și pe sănătatea noastră, căci nu avem mari așteptări de la noi înșine.

Însă, boala nu stă în ceva mare, ci, cel mai adesea, în ceva minuscul, în ceva microscopic. Nu știm ce avem, nu știm ce ne apucă deodată, pentru că boala devine o parte din noi, una nevăzută cu ochii. Și ai nevoie de știința medicilor, de nevoința lor pentru a înțelege bolile, pentru ca să te vindeci de înfumurarea și de neatenția ta.

Și după excesul de mâncare și după excesul de relaxare, te aștepți să vezi și excesul de muncă. Chiar de acum, din primele zile ale anului. Dar excesul de muncă e tot mai firav la nivel social. Și e tot mai puțin vizibil, pentru că suntem o societate a divertismentului, a spectacolului, a facilului, cu tot mai puțină apetență pentru lucruri serioase. Numai că lucrurile serioase țin lumea în viață! Și lucrurile serioase ale omului sunt viața Bisericii, munca susținută, grija față de familie, asumarea responsabilităților vieții sociale. Fără lucrurile serioase ale vieții umane o societate intră în disoluție. Pentru că oamenii trebuie să își facă treaba lor în fiecare zi, cea pentru care s-au născut și pentru care s-au angajat, pentru că viața ta și a familiei tale nu are întreruperi.

Da, trăim și petrecem împreună, ne bucurăm de praznic împreună, dar nu uităm nici munca noastră de fiecare zi! Pentru că prăznuirea nu e despărțită de viața de zi cu zi a familiei noastre, ci ea este esența vieții noastre de familie. Am făcut mâncare, am făcut prăjituri, am fost la Biserică, am fost la rude, am fost cu colindul, ne-am bucurat, pentru că le-am făcut împreună. Și le-am făcut împreună, pentru că toate ne împlinesc când le facem împreună.

Și m-am rugat și simt că anul 2024 va fi tot mai împlinitor pentru noi, pentru că sunt tot mai responsabil față de viața și de vocația mea. Vreau să muncesc și mai mult, să scriu și să editez și mai mult, să slujesc tot mai mult, să călătoresc tot mai mult, dar și să mă odihnesc pe măsură. Pentru că vreau să mă împlinesc pe toate planurile, să mă bucur din plin, pentru că vreau să Îi slujesc Domnului și tuturor tot mai mult.

Slujirea din toată inima e împlinirea noastră, iubiții mei! Slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, cu pace și cu bucurie, e reala noastră împlinire! De aceea, anul 2024 să ne fie tuturor an al mântuirii, al împlinirii, al bucuriei, al păcii! La mulți ani, multă pace și împlinire în tot ceea ce faceți! Dumnezeul mântuirii noastre, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, să ne bucure și să ne umple de slava Lui totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!

---

[1] Începută la 7. 47, în zi de vineri, pe 29 decembrie 2023. Soare, două grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Cf. https://doxologia.ro/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-comunicat-de-presa.

[3] Ibidem.