My beloveds[1],
when you are a fisherman, you go out with the thought of catching fish, big and good fish, but you return home with what God gives you. Because you never catch as much as you want, but as much as you receive. Because the fish is first and foremost a gift and not the fruit of your experience. And today’s Evangel [Lucas 5, 1-11], that of the marvelous fishing, has the role of emphasizing this: that the Church’s preaching is for all people, but only some believe it and become servants of God. And only some believe it, because only some want to be saved. Because the salvation is always a choice, a free choice, and not a compulsion of man[2].
The Church’s sermon is varied, it is full of theological teachings, it is full of miracles, it is full of divine truths. From it you learn who God is, why He made the world, what our role is in this life, namely: to serve Him in peace and to be saved in the life with the God of our salvation. From the Church’s sermon you learn that the only true life is the life with God, it is the life in His Church and that you must overcome all temptations, troubles and difficulties with God, without letting yourself be overcome by anything in particular, because the one who endures to the end is the one who is saved[3].
Someone enters the Church for the first time and sits at a Service, hears what is being preached, and begins to believe in God. And God caught him in His net, like a rational fish, because He convinced him with His truths. God’s Servants serve, preach, make themselves an open path to God through their preaching and life, and we understand His will from their service and life, from their dedication to us. For they, His Servants, also draw us to Him, and for this we are grateful to God, as well as to them, for the gift of faith. Because we came to believe precisely because we integrated ourselves into the divine rhythm of the life of the Church[4].
The Train Station has its concourse, the Square has its agitation, but to enter the rhythm of the Church you must learn the piety of the Church, its pure joy, its fear of God, its service. You do not come to the Church to hurry outwardly, but to burn inwardly. The inner burning of the believer is his zeal. It is his total openness to what is served and preached in the Church. He comes to listen, to participate, to contemplate, to be part of the service of the Church, to pray together with his fellow believers, to rejoice together with them. Because the inner rhythm of the Church is the love of God. It is listening to Him with a humble, loving heart[5].
You may not like a large part of the sermon. Some parts of it you understand, you agree with, some you don’t like, because they talk about your sins, which you love, but it doesn’t leave you the same. The sermon is always a light. The sermon is always a return to yourself, a putting yourself on the embers. Because you start thinking, to make problems for yourself. And, even if you forget it right away, you can remember, at various times in your life, the sermon, the sermons, what you read, what you heard, and each thing counts in your conversion. Because it all adds up and you understand, in the end, His will[6].
The writers, the artists, the singers struggle internally with the Church’s preaching and you see this at every step in their work. Because the truth is the light you defend yourself from, when you don’t want to believe in the Light. Many struggle almost their entire lives with God, they fight with Him and don’t want to let Him enter them through His glory. And when they can’t anymore, when He overcomes them through His love and long-suffering, they suddenly calm down and burst into tears. Because they realize that their struggle has tired them, exhausted them, alienated them internally, when the faith is the peace and fulfillment of man[7].
And because people resist their own joy, the Church’s sermon is the continuous call to eternal joy. The Church’s sermon is never a waste of time, because everyone hears, both when they want and when they don’t want, the truth about themselves and about their eternity. For people continuously need to hear who they really are and not who they think they are. And the Church’s sermon tells us all that we are sinners, that we are very sinners, because we chose to sin, but that our life truly is the holiness. And that we can be Holy, we can all be Holy, if we live with God and let ourselves be filled with His glory. And that is precisely why the whole world needs this fundamental truth: the holy life, the life with God[8].
We catch all kinds of fish in the net. We catch both big and small fish, we catch fish that we like and fish that we don’t like. But the risk of fishing, i.e. of preaching, is that you must make yourself proper to the fishes. Because you might catch fish you don’t think of: former criminals, former rapists, former prostitutes, former thieves, and so on. And when you preach, you must expect anything and anyone, because preaching comes with both good and bad surprises. And you must accept them all as God’s will for you. And you must welcome everyone into the Church, changing the face of the Church in which you serve, because God brings His believers from everywhere. And you, the one who called them to faith, must make yourself their own, always be their teacher[9].
The rhythm of the converted is alert, because they have a lot of zeal for God’s will. The difference between them and those who come to Church out of habit, because that is how they inherited it from their parents, is visible. For those who have been caught by the Church’s preaching, those who have been taken out of the world, want to do God’s will with great ardor. And for them you must have special eyes, because they read, pray, are ascetic, and they need the preaching and the life of the Church like water. Because they want to redeem the time of their unbelief. They want to repent with great pain[10].
I am part of the converted and that is why I know the need of people for life with God. Without knowing it, many seek spirituality or peace or fulfillment or God in various sins, in various philosophies, in various ideologies and are disappointed inside. And they are like this, because they do not feel fulfilled. For God is not sought in sin, but in the holy life with Him. To feel His peace, His joy, His forgiveness, His great wisdom and strengthening, you must listen to His will. You must start coming to Church, to confess, to share with Him, to always listen to His will, so that your life becomes good. To become full of His peace[11].
And if the sermon seems to nag you, seems to teach you like a little child, you must understand that everyone needs the truth of God. For that is what your mother did with you: she taught you everything until you started to walk on your own feet. And if you no longer need the general sermon, move on to the abyssal one, move on to the sermon of the Scripture and the Fathers, because you will find very difficult things for you! For the Church has a huge library of theology, which you will read all your life and still will not finish it[12].
But the Divine Evangels speak in a pregnant way of the life of the Lord, of what He did for us and for our salvation. So that we may live everything we hear from Him in our life. His words, if they remain only in our minds, are simple theological knowledge. But if they become one with us, if they become our life, they make us understand how alive, how transfiguring, how powerful they are in our life. Because they radically change us. They fill us of His eternal glory, of His holiness[13].
Therefore, my beloveds, the family is what preserves the naturalness of our life and the faith in God. If you do not learn here, in the Church and in the family, the important things of your life, you will not learn them anywhere. Because our world is in a hurry, working, making money, having fun, but fulfillment is given by the life with God and with people in His Church. To be fulfilled, you must be a servant of God. And to be His, you must do His holy will. Amin[14]!
[1] Started at 7.00, in day of monday, on 22 september 2025. Clear sky, 13 degrees, wind of 8 km/h.
[2] Iubiții mei, când ești pescar, te duci cu gândul să prinzi pește, pește mare și bun, dar te întorci acasă cu ceea ce îți dăruie Dumnezeu. Pentru că nu prinzi niciodată cât vrei, ci cât primești. Căci peștele e un dar în primul rând și nu rodul experienței tale. Iar Evanghelia de azi [Lucas 5, 1-11], cea a pescuirii minunate, are rolul de a sublinia acest lucru: că predica Bisericii e pentru toți oamenii, dar numai unii o cred și devin slujitorii lui Dumnezeu. Și o cred doar unii, pentru că doar unii voiesc să se mântuie. Căci mântuirea e întotdeauna alegere, alegere liberă, și nu constrângere a omului.
[3] Predica Bisericii e variată, e plină de învățături teologice, e plină de minuni, e plină de adevăruri dumnezeiești. Din ea înveți cine e Dumnezeu, pentru ce a făcut El lumea, care e rolul nostru în viața aceasta și anume: să Îi slujim Lui cu pace și să ne mântuim în viața cu Dumnezeul mântuirii noastre. Din predica Bisericii înveți că singura viață adevărată e viața cu Dumnezeu, e viața în Biserica Sa și că trebuie să treci peste toate ispitele, necazurile și greutățile cu Dumnezeu, fără să te lași biruit de ceva anume, căci cel care rabdă până la sfârșit e cel care se mântuie.
[4] Cineva intră pentru prima oară în Biserică și stă la o Slujbă, aude ce se predică, și începe să creadă în Dumnezeu. Și Dumnezeu l-a prins în năvodul Lui, ca pe un pește rațional, pentru că l-a convins prin adevărurile Sale. Slujitorii lui Dumnezeu slujesc, predică, se fac o cale deschisă spre Dumnezeu prin predica și viața lor, iar noi înțelegem voia Lui din slujirea și viața lor, din dăruirea lor față de noi. Căci ei, Slujitorii Lui, ne atrag și pe noi spre El și pentru aceasta suntem recunoscători și lui Dumnezeu, cât și lor, pentru darul credinței. Pentru că am ajuns să credem tocmai pentru că ne-am integrat în ritmul dumnezeiesc al vieții Bisericii.
[5] Gara are aglomerația ei, Piața are agitația ei, dar ca să intri în ritmul Bisericii trebuie să înveți evlavia Bisericii, bucuria ei curată, frica ei de Dumnezeu, slujirea ei. La Biserică nu vii pentru ca să te grăbești exterior, ci pentru ca să arzi interior. Arderea interioară a omului credincios e râvna lui. E deschiderea lui totală spre ceea ce se slujește și se predică în Biserică. El vine să asculte, să participe, să contemple, să facă parte din slujirea Bisericii, să se roage împreună cu confrații săi de credință, să se bucure împreună cu ei. Pentru că ritmul interior al Bisericii e iubirea lui Dumnezeu. E ascultarea Lui cu inimă smerită, iubitoare.
[6] S-ar putea să nu îți placă o mare parte din predică. Unele părți ale ei le înțelegi, ești de acord cu ele, altele nu-ți plac, pentru că vorbesc de păcatele tale, pe care tu ți le iubești, dar ea nu te lasă același. Predica e mereu o lumină. Predica e mereu o întoarcere spre tine însuți, o punere a ta pe jar. Pentru că începi să te gândești, să îți faci probleme. Și, chiar dacă o uiți imediat, îți poți aminti, în diverse momente ale vieții tale, predica, predicile, ce ai citit, ce ai auzit, și fiecare lucru contează în convertirea ta. Pentru că toate se adună și tu înțelegi, în cele din urmă, voia Lui.
[7] Scriitorii, artiștii, cântăreții se luptă interior cu predica Bisericii și vezi asta la tot pasul în opera lor. Pentru că adevărul e lumina de care te aperi, atunci când nu vrei să crezi în Lumină. Mulți se luptă aproape toată viața cu Dumnezeu, se luptă cu El și nu vor să Îl lase să intre în ei prin slava Lui. Și când nu mai pot, când El îi biruie prin dragostea și îndelunga Lui răbdare, ei se liniștesc deodată și izbucnesc în lacrimi. Pentru că își dau seama că lupta lor i-a obosit, i-a epuizat, i-a înstrăinat interior, când credința e pacea și împlinirea omului.
[8] Și pentru că oamenii se împotrivesc propriei lor bucurii, predica Bisericii e chemarea continuă la bucuria cea veșnică. Predica Bisericii nu e niciodată pierdere de timp, pentru că toți aud, și când vor și când nu vor, adevărul despre ei înșiși și despre veșnicia lor. Căci oamenii au nevoie continuu să audă cine sunt cu adevărat și nu cine cred ei că sunt. Și predica Bisericii ne spune tuturor că suntem păcătoși, că suntem foarte păcătoși, pentru că am ales să păcătuim, dar că viața noastră cu adevărat e sfințenia. Și că putem fi Sfinți, putem fi Sfinți cu toții, dacă trăim cu Dumnezeu și ne lăsăm umpluți de slava Lui. Și tocmai de aceea lumea întreagă are nevoie de acest fundamental adevăr: de viața sfântă, de viața cu Dumnezeu.
[9] Prindem în plasă tot felul de pești. Prindem și pești mari, cât și mici, prindem pești care ne plac și pești care nu ne plac. Însă riscul pescuirii, adică al predicii, e acela că trebuie să te faci propriu peștilor. Căci s-ar putea să prinzi pești la care nu te gândești: foști criminali, foști violatori, foste prostituate, foști hoți, și așa mai departe. Și când predici trebuie să te aștepți la orice și la oricine, pentru că predicarea vine la pachet și cu surprize bune, dar și cu rele. Și trebuie să le primești pe toate ca pe voia lui Dumnezeu cu tine. Și să îi primești pe toți în Biserică, schimbând fața Bisericii în care slujești, căci Dumnezeu Își aduce credincioșii Lui de peste tot. Iar tu, cel care i-ai chemat la credință, trebuie să te faci propriu lor, să te faci învățătorul lor mereu.
[10] Ritmul celor convertiților e alert, pentru că au multă râvnă pentru voia lui Dumnezeu. Se vede diferența dintre ei și cei care vin la Biserică din obișnuință, pentru că așa au moștenit de la părinți. Căci cei care au fost prinși de predica Bisericii, cei care au fost scoși din lume, vor să facă voia lui Dumnezeu cu multă ardoare. Și pentru ei trebuie să ai ochi aparte, pentru că ei citesc, se roagă, sunt ascetici, și ei au nevoie de predica și de viața Bisericii ca de apă. Pentru că vor să răscumpere vremea necredinței lor. Vor să se pocăiască cu multă durere.
[11] Fac parte dintre cei convertiți și de aceea știu nevoia oamenilor după viața cu Dumnezeu. Fără ca să știe, mulți caută spiritualitate sau pace sau împlinire sau pe Dumnezeu în diverse păcate, în diverse filosofii, în diverse ideologii și sunt dezamăgiți interior. Și sunt astfel, pentru că nu se simt împliniți. Căci Dumnezeu nu Se caută în păcat, ci în viața sfântă cu El. Ca să simți pacea Lui, bucuria Lui, iertarea Lui, marea Lui înțelepciune și întărire trebuie să asculți voia Sa. Trebuie să începi să vii la Biserică, să te spovedești, să te împărtășești cu El, să asculți mereu voia Lui, pentru ca viața ta să devină bună. Să devină plină de pacea Lui.
[12] Și dacă predica pare să te cicălească, pare să te învețe ca pe copilul mic, trebuie să înțelegi că fiecare are nevoie de adevărul lui Dumnezeu. Căci așa a făcut și mama ta cu tine: te-a învățat toate până când ai început să mergi pe propriile tale picioare. Iar dacă nu mai ai nevoie de predica generală, treci la cea abisală, treci la predica Scripturii și a Părinților, pentru că vei găsi lucruri foarte grele pentru tine! Căci Biserica are o bibliotecă imensă de teologie, pe care o vei citi toată viața și tot nu o să o termini.
[13] Însă Dumnezeieștile Evanghelii vorbesc în mod pregnant de viața Domnului, de ce a făcut El pentru noi și pentru mântuirea noastră. Pentru ca tot ceea ce auzim de la El să le trăim în viața noastră. Cuvintele Lui, dacă rămân doar în mintea noastră, sunt simple cunoștințe teologice. Dar dacă devin una cu noi, dacă ele devin viața noastră, ne fac să înțelegem cât de vii sunt, cât de transfiguratoare, cât de puternice în viața noastră. Pentru că ele ne schimbă radical. Ele ne umplu de slava Lui cea veșnică, de sfințenia Lui.
[14] De aceea, iubiții mei, familia e cea care păstrează firescul vieții noastre și credința în Dumnezeu. Dacă nu înveți aici, în Biserică și în familie, lucrurile importante ale vieții tale, nu le înveți nicăieri. Pentru că lumea noastră se grăbește, muncește, face bani, se distrează, dar împlinirea o dă viața cu Dumnezeu și cu oamenii în Biserica Sa. Ca să fii împlinit trebuie să fii slujitorul lui Dumnezeu. Și ca să fii al Lui trebuie să faci voia Sa cea sfântă. Amin!
