Sermon at 20 years from the Cheirotonia into Deacon [September 4, 2025]
My beloveds[1],
when I received the charism of divine service, at my Cheirotonia into Deacon, I received the charism of rest in the service of God and people. And the service of God and people is a continuous restlessness, it is a continuous toil, but this is what brings you your peace and tranquility. Because when you serve, when you embrace people, you are embraced by God, you are strengthened by Him in this service, because He loves service. And He loves it, because He Himself serves us unceasingly, He serves at our salvation. For He serves through the Church at the salvation of all people, as the One who cares for all with maternal love[2].
I give myself incessantly and I give of my own, but this is too little. I feel that this is always too little. And many times, I sit and contemplate how much good I would like to do to people, how much I would help each one of them. And I put myself in the situation to give them things, to give them words, to hug them, even though I cannot do these things. But I cannot repress the thought that I would like to help them! For when you are gripped by the love of God and people, then you want to help the whole person, to do good to them, because good is what fulfills us all. And the charism of priestly ministry is precisely this: to do good to everyone, even though we are not able to help all the people on the face of the earth. But our heart is filled with this holy desire: to fundamentally help people. To help them to be saved[3].
The priestly service is boundless goodness and holy conscience. Because only if you have the holy conscience that you must give God’s forgiveness to everyone, do you give yourself to everyone every day. The ghostual counsels are the way to repentance and salvation. My ministry, my preaching and my writing are a unitary whole, because through them I embrace on all man. And this holy embrace is the diaconal service that I received 20 years ago, in day of sunday, as a sacramental charism, as a charism received through Divine Cheirotonia. Because every Priest and Bishop is first of all a Deacon, he is a Servant of God, he is the one who learns to serve everyone from the Lord Himself, from the One who serves us all[4].
I can be accused of idealizing things, of liking to present my vocation in absolute terms. But I felt these things not now, but when I was cheirotoned, because the Cheirotonia taught me from within to think of my life and ministry in this way. Since then I have been another, since then I have understood this abyssal reality of my ministry as my daily fulfillment, which is precisely why I began to serve, to write, to embrace people in many ways, through my writing and ministry, in order to help them fundamentally. Because I understood that I can help them with three fundamental things: with God’s grace, with His truth and with His rest. Because my Services fill people with grace, my sermons fill them with truth and the communion with me fills them with His holy rest[5].
The man comes to the Priest for help. He comes to the Priest so that God may help him through His Priest. Therefore, the priestly service is not a job, but a continuous intimacy with God. And we help faithful people to do the same thing as we do: to truly become friends with God. To have a real connection, of great intimacy with Him, in order to serve Him unceasingly. And the Priest introduces the believer at God, at the life with Him and guides him unceasingly on the path of life with God, so that the faithful man may live holy, may live in holiness[6].
I was God’s intimate even before the Cheirotonia, but the Cheirotonia opened up a frighteningly abyssal intimacy with God for me. Because it opened the way for me to forgiveness, to purification, to enlightenment and sanctification of people through the Holy Services of the Church. I felt the great power of the Divine Priesthood, I felt how God forgives and strengthens us through His glory and how the restoration of man is a reality and not an ideal. Because people can change immediately through His glory, they can change radically, because they change divinely, through His eternal glory, and not through words. They are healed by His power, through His divine power[7].
And because in God’s service what matters is His power, the one that changes people, I began to work in silence to change people. And I began to put His power into words, but also in my liturgical deeds, so that God would work unceasingly through my service, ascesis, and writing. For now or later, anytime and anywhere, my words and deeds have in them the power of God, the power that converts people. And since the conversion is unique and everyone has their own real encounter with God, any word and any deed can be decisive for this. And that is why I put my service and my life into words, so that everyone may be touched by them, at the right time, by God and may He make them rejoice forever[8].
The profound words are for people who read a lot. And they need them to strengthen themselves in their life with God. They need them to be verified in your experience. But, in our time, what matters is the deeds that speak. And that is why I often talk about my deeds, about how I translate my theological and ghostual understandings into deeds, so that people understand that theology is a way of being. And that wherever you go, you can think and live theologically, because the life with God is our daily life. I live secretly with God, I live in my whole being, but I can talk to anyone about my life with Him. And I can talk about it, because this is my life and no other[9].
People want to see if you are one with what you say. They want to see that there is no discrepancy between your speech and your actions. And they do well, when they look carefully at the life of the Priest! Because if you look carefully at his life, you see that the Priest assumes both his good and his bad, that he assumes his entire life and repents before God for it. For his service is born from repentance, from the attention at details, from the real care for people. And when the Priest sins with something, he assumes his sins and repents for them and confesses them, because he needs God’s mercy immediately. And thus he also teaches believers: to need God’s forgiveness immediately, because His forgiveness is our eternal life[10].
From the outside, I admit, the diaconal life of the Church seems „a big waste of time”. Why help people change, when you can take advantage of their inner needs and that’s it? What else is the consumer market, if not a continuous profit from people’s needs? But the life of the Church does not mean burdening man with purchases, but a continuous simplification of man. Because the faithful man learns in the Church to give up much, the surplus, what burdens him, in order to live simply and decently before God and people. For we do not need many things to live, but the essential things. And, first of all, the life with God, the one that completely changes our way of seeing things and living[11].
The life with God is a continuous inner simplification. We need mental and physical health, inner peace, smooth roads, healthy meals, real encounters with people. We need people’s love and trust. We need to work in peace and be fulfilled by what we do. We need to enjoy our understandings and accomplishments. For everything we experience and think and do is us, the ones who are always changing internally, in our relationship with God and with people, and any good understanding means a change of us in even greater good[12].
Therefore, my beloveds, I consider that sterile disputes are very unimportant compared to deeds. An almsgiving is a good deed, a sincere book is a good deed, the ghostual life is a good deed, and these good deeds speak louder than any dispute of ideas. Lazy people want to win with empty words, but ghostual people win with all that they are. And they are what they do all day long: they are service, preaching, writing, ascesis, giving. And people need to see precisely these lives, the churchly lives of people, their ghostual lives, because these are the truth of the Church. The sins are falls from the life of the Church. While holy lives are the truth of the Church, they are the real fulfillment of people[13].
I am grateful for all those who have been close to me in my ministry and who have helped me with even the smallest thing. Because all things matter. A kind word counts, a car when you need it, a penny, a book, a piece of advice, a friend, a confidant, a help when needed. And that is why I pray for the salvation of all, for the abundance of all, so that, from what they have, they may make a staircase to heaven, a path to God. Amin[14]!
[1] Started at 13. 31, in day of saturday, on 30 august 2025. Sun, 32 degrees, wind of 10 km/h.
[2] Iubiții mei, când am primit harisma slujirii dumnezeiești, la Hirotonia mea întru Diacon, am primit harisma odihnirii în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Și slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor e o neodihnă continuă, e o continuă trudă, dar aceasta e cea care îți aduce liniștea și pacea ta. Pentru că atunci când slujești, când îmbrățișezi oamenii, ești îmbrățișat de Dumnezeu, ești întărit de El în această slujire, căci El iubește slujirea. Și o iubește, pentru că El Însuși ne slujește neîncetat nouă, slujește la mântuirea noastră. Căci El slujește prin Biserică la mântuirea tuturor oamenilor, ca Cel ce se îngrijește de toți cu iubire maternală.
[3] Mă dărui neîncetat și dărui din cele ale mele, dar acest lucru e prea puțin. Simt că acest lucru e mereu prea puțin. Și de multe ori, stau și contemplu la cât bine aș vrea să fac oamenilor, la cât aș ajuta pe fiecare în parte. Și mă pun în situația să le dărui lucruri, să le dărui cuvinte, să îi îmbrățișez, deși nu pot să fac aceste lucruri. Dar nu îmi pot reprima gândul că aș vrea să îi ajut! Căci atunci când ești cuprins de dragostea de Dumnezeu și de oameni, atunci vrei să ajuți pe tot omul, să îi faci bine, pentru că binele e cel care ne împlinește pe toți. Și harisma slujirii preoțești e tocmai aceasta: de a face bine tuturor, deși nu suntem în stare să îi ajutăm pe toți oamenii de pe fața pământului. Dar inima noastră e plină de această dorință sfântă: de a-i ajuta în mod fundamental pe oameni. De a-i ajuta să se mântuie.
[4] Slujirea preoțească e bunătate nemărginită și conștiință sfântă. Pentru că numai dacă ai conștiința sfântă că trebuie să dărui tuturor iertarea lui Dumnezeu, te dărui tuturor în fiecare zi. Sfaturile duhovnicești sunt drumul către pocăință și mântuire. Slujirea, predica și scrisul meu sunt un tot unitar, pentru că prin ele îmbrățișez pe tot omul. Și îmbrățișarea această sfântă e slujirea diaconală pe care am primit-o acum 20 de ani, în zi de duminică, ca harismă sacramentală, ca harismă primită prin Dumnezeiasca Hirotonie. Pentru că orice Preot și Episcop e mai întâi de toate Diacon, e Slujitorul lui Dumnezeu, e cel care învață să le slujească tuturor de la Însuși Domnul, de la Cel care ne slujește tuturor.
[5] Pot fi acuzat că idealizez lucrurile, că îmi place să îmi prezint vocația în termeni absoluți. Însă eu am simțit aceste lucruri nu acum, ci atunci când am fost hirotonit, pentru că Hirotonia m-a învățat din interior ca să gândesc astfel viața și slujirea mea. De atunci am fost altul, de atunci am înțeles această abisală realitate a slujirii mele ca pe împlinirea mea de zi cu zi, tocmai de aceea am început să slujesc, să scriu, să îmbrățișez oamenii în multe moduri, prin scrisul și slujirea mea, pentru ca să îi ajut în mod fundamental. Pentru că am înțeles că eu pot să îi ajut cu trei lucruri fundamentale: cu harul lui Dumnezeu, cu adevărul Lui și cu odihna Lui. Pentru că Slujbele mele umplu de har pe oameni, povețele mele îi umplu de adevăr și comuniunea cu mine îi umple de odihna Lui cea sfântă.
[6] Omul vine la Preot pentru ajutor. Vine la Preot pentru ca Dumnezeu să îl ajute prin Preotul Lui. De aceea, slujirea preoțească nu e o meserie, ci este o intimizare continuă cu Dumnezeu. Și noi îi ajutăm pe oamenii credincioși să facă același lucru ca și noi: să se împrietenească în mod real cu Dumnezeu. Să aibă o legătură reală, de mare intimitate cu El, pentru ca să Îi slujească Lui neîncetat. Și Preotul îl introduce pe cel credincios la Dumnezeu, la viața cu El și îl călăuzește neîncetat pe calea vieții cu Dumnezeu, pentru ca omul credincios să trăiască în mod sfânt, să trăiască în sfințenie.
[7] Eram intimul lui Dumnezeu și înainte de Hirotonie, dar Hirotonia mi-a deschis o intimitate înfricoșător de abisală cu Dumnezeu. Pentru că mi-a deschis drumul spre iertarea, spre curățirea, spre luminarea și sfințirea oamenilor prin Sfintele Slujbe ale Bisericii. Am simțit puterea cea mare a Preoției Dumnezeiești, am simțit cum ne iartă și ne întărește Dumnezeu prin slava Lui și cum restaurarea omului e o realitate și nu un ideal. Pentru că oamenii se pot schimba imediat prin slava Lui, se pot schimba radical, căci se schimbă dumnezeiește, prin slava Lui cea veșnică, și nu prin cuvinte. Se vindecă prin puterea Lui, prin puterea Lui cea dumnezeiască.
[8] Și pentru că în slujirea lui Dumnezeu contează puterea Lui, cea care îi schimbă pe oameni, am început să lucrez în tăcere la schimbarea oamenilor. Și am început să pun în cuvinte puterea Lui, dar și în faptele mele liturgice, pentru ca Dumnezeu să lucreze neîncetat prin slujirea, asceza și scrisul meu. Căci acum sau mai târziu, oricând și oriunde, cuvintele și faptele mele au în ele puterea lui Dumnezeu, cea care îi convertește pe oameni. Și cum convertirea e unică și fiecare are parte de întâlnirea lui reală cu Dumnezeu, orice cuvânt și orice faptă pot fi determinante pentru acest lucru. Și de aceea eu îmi pun în cuvinte slujirea și viața mea, pentru ca fiecare să fie atins prin acestea, la momentul potrivit, de Dumnezeu și El să îi bucure veșnic.
[9] Cuvintele profunde sunt pentru oameni care citesc mult. Și ei au nevoie de ele pentru ca să se întărească în viața lor cu Dumnezeu. Au nevoie ca să se verifice în experiența ta. Dar, în vremea noastră, contează faptele care vorbesc. Și de aceea vorbesc adesea despre faptele mele, despre cum traduc în fapte înțelegerile mele teologice și duhovnicești, pentru ca oamenii să înțeleagă faptul că teologia e un mod de-a fi. Și că oriunde mergi, tu poți gândi și trăi teologic, pentru că viața cu Dumnezeu e viața noastră de zi cu zi. Eu trăiesc tainic cu Dumnezeu, trăiesc în toată ființa mea, dar pot vorbi oricui despre viața mea cu El. Și pot vorbi despre aceasta, pentru că aceasta e viața mea și nu alta.
[10] Oamenii vor să vadă dacă ești una cu ceea ce spui. Vor să vadă faptul că nu există nicio discrepanță între vorbirea ta și faptele tale. Și bine fac, atunci când caută cu atenție la viața Preotului! Căci dacă privești cu atenție la viața lui, vezi că Preotul își asumă și bunele, cât și relele sale, că el își asumă întreaga lui viață și pentru ea se pocăiește înaintea lui Dumnezeu. Pentru să slujirea lui se naște din pocăință, din atenția la detalii, din grija reală pentru oameni. Și atunci când Preotul păcătuiește cu ceva, el își asumă păcatele sale și se pocăiește pentru ele și pe ele le spovedește, pentru că are nevoie imediată de mila lui Dumnezeu. Și astfel îi învață și pe credincioși: să aibă nevoie imediată de iertarea lui Dumnezeu, pentru că iertarea Lui e viața noastră cea veșnică.
[11] Din afară, recunosc, viața diaconală a Bisericii pare „o mare pierdere de timp”. De ce să ajuți oamenii să se schimbe, când poți profita de nevoile lor interioare și atâta tot? Ce altceva e piața de consum, dacă nu o profitare continuă de nevoile oamenilor? Însă viața Bisericii nu înseamnă o împovărare a omului prin cumpărături, ci o simplificare continuă a omului. Pentru că omul credincios învață în Biserică să renunțe la mult, la surplus, la ceea ce îl împovărează, pentru a trăi simplu și cuviincios înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Căci n-avem nevoie de multe lucruri pentru a trăi, ci de lucrurile esențiale. Și, în primul rând, de viața cu Dumnezeu, de cea care ne schimbă cu totul modul de a vedea lucrurile și de a trăi.
[12] Viața cu Dumnezeu e o continuă simplificare interioară. Avem nevoie de sănătate sufletească și trupească, de pace interioară, de drumuri line, de mese sănătoase, de întâlniri reale cu oamenii. Avem nevoie de iubirea și de încrederea oamenilor. Avem nevoie să muncim în pace și să fim împliniți prin ceea ce facem. Avem nevoie să ne bucurăm de înțelegerile și de împlinirile noastre. Căci tot ceea ce trăim și gândim și facem suntem noi, cei care ne schimbăm mereu interior, în relația cu Dumnezeu și cu oamenii, și orice înțelegere bună înseamnă o schimbare a noastră în și mai mult bine.
[13] De aceea, iubiții mei, eu consider că disputele sterile sunt foarte puțin importante în comparație cu faptele. O milostenie este o faptă bună, o carte sinceră este o faptă bună, viața duhovnicească e o faptă bună și aceste fapte bune vorbesc mai tare decât orice dispută de idei. Oamenii leneși vor să învingă prin cuvinte goale, dar oamenii duhovnicești înving prin tot ceea ce sunt. Și ei sunt ceea ce fac toată ziua: ei sunt slujire, predicare, scriere, asceză, dăruire. Și oamenii au nevoie să vadă tocmai aceste vieți, viețile bisericești ale oamenilor, viețile lor duhovnicești, pentru că acestea sunt adevărul Bisericii. Păcatele sunt căderi din viața Bisericii. Pe când viețile sfinte sunt adevărul Bisericii, sunt împlinirea reală a oamenilor.
[14] Sunt recunoscător pentru toți cei care mi-au fost aproape în slujirea mea și care m-au ajutat și cu cel mai mic lucru. Pentru că toate lucrurile contează. Contează o vorbă bună, o mașină când ai nevoie, un ban, o carte, un sfat, un prieten, un confident, un ajutor la nevoie. Și pentru aceea mă rog pentru mântuirea tuturor, pentru îmbelșugarea tuturor, pentru ca, din cele pe care le au, să facă o scară spre cer, o cale spre Dumnezeu. Amin!