Mireasmă [12]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Muncitorii ceferiști sunt rupți de somn. Sunt navetiști de zi, că muncesc noaptea. Și cum au înlesnirile breslei, toți dorm ca groșteii la clasa întâi. Trebuie să le protejăm somnul. Vorbim încet, între noi, pentru ca trenul cel cu multe restricții să se târască precum șarpele care își schimbă veșmântul pielii. Nu vom visa la orgoliul chinez de 1000 de km pe oră. Pentru că noi mergem încet, domol, ca să avem ce vorbi, ce vedea, ce dormi. Chinezii nu vor să vadă, ci să ajungă. Trec peste munți cu podul, străpung pietrele cu utilaje colos, pe sub ocean fac tren de mare viteză. Pentru că internetul, cică, trece pe sub ocean și nu stă în aer, în sateliți. Unii pun mâna pe capătul lumii, pacea se negociază în Alaska, arta stradală e mereu o neașteptare. Căci nu știi când urcă pe scenă cel care va entuziasma publicul pe zeci de ani. El urcă, nimeni nu crede în el, dar el știe cine este. Și când ridică publicul în picioare, pentru el nu e o surpriză, pentru că munca lui reală e în spatele scenei.

De ce la Roșiori îți miroase gura flori? Pentru că aici poezia stă în inima omului. Și florile îți înfloresc în gură, se întind peste tot, fac zgomot, și Leo cântă despre fratele lui. Că dacă ai frate, ai cu cine să te cerți. Sau dacă ai frate, ai spate. În spatele tău e fratele tău. Cel care îți zâmbește ca un braț de gladiole.

La Scrioaștea se scriu romanele în inima ta. Aici e lumea scrisului, unde scrii lucruri esențiale. Când vrei să scrii, aici înveți scrisul. Și pleci cu el la București, locuiești cu el în casă, și ești plin de culoare, de o perspectivă plurală a realității.

La Belitori oamenii jupoaie sensuri din realitate. Și le atârnă de oameni ca niște genți de voiaj. Pentru că la Atârnați arta se atârnă de om ca mirosul de parfum ascetic.

Din greșeală am prezentat biletele de întoarcere. Semn că le-am cumpărat deja. Apoi și pe cele de dimineață. Căci vântul de afară e bun, dar aerul de clasa întâi e odihnitor la inimă, reînvigorant, și nu ne grăbim deloc. De ce ne-am grăbi în vacanță?! Odihna vacanței e negraba. Tranca-fleanca, fleanca-tranca, și citești, bei aloe vera, citești, te rogi, contempli, scrii un roman, îți scrii memoriile, îți cresc frunze, case, lumi în inima ta. Nu te grăbești, nu îți faci griji, grijile sunt pentru necălători. Dacă ai urcat în tren înseamnă că nu te grăbești. Că dacă te-ai grăbi, ai suna un elicopter ca să te ia. Dar tu, negrăbindu-te, ești aici cu noi, faci parte din oamenii care se odihnesc, care se pregătesc pentru muncă, pentru viață. Căci, indubitabil, viața e piscina în care nu plutesc vapoare, ci doar aprinși de arșiță. Cu diverși chiloți pe ei și cu sutiene de diverse mărimi. Sutienele sunt mereu agresoare. Agresează vizual. Până și copiii au înțeles că sutienele nu sunt îmbrăcăminte, ci intrigi. De la o intrigă amoroasă încep nenumărate întrebări și incertitudini. De ce ar sta una ca ea cu unul ca el?! Sau invers. E ceva murdar la mijloc. Și țața Romera se gândește incisiv în acest sens. Cine e ea și mama ei? Ce-o fi învățat la viața ei, că nu i-a intrat nimic în cap? Îi intră pe o ureche și se pierde în pustiul sahara. Un pustiu cât toate zilele.

Întrebarea zilei e legată de intensitate. Dacă oamenii sunt pacienți fără intensitate, ce deglutiție au? Indicele pehașului e scăzut în anumite gări, ceea ce denotă o mărire semnificativă a gigacaloriei.  Purtătorul de vorbe al României sau vai de mama lui, cum e numit în popor, vorbește rar, ca oamenii să nu înțeleagă. Le spune răspicat, la fiecare în parte, și ei nu înțeleg nimic. Sau înțelege fiecare ce voiește. Încât, la marile certuri politice, cine înțelege mai puțin, acela țipă mai tare. Țipătul strident, din iubire de țară, e încântător. Cel care are glumele la el și nu iubește nicio țară, e și scârbă ordinară. Că Gica lui Cocoloș auzise despre ieși din țară, scârbă ordinară, și s-a simțit discriminată.

Sofica lui Pintilie i-a replicat că e vorba de discriminare pozitivă. Că atunci când te-njură lumea ai valoare, ești valoarea ta. Ăia fără valoare sunt luzări, nu îi bagă nimeni în seară. Dar dacă mai furi, dar mai și faci, atunci ești valabil și de aceea lumea îți zice scârbă. Dar scârba e o stare de spirit! Ce dacă oamenii te înjură pozitiv?! Ei te înjură, să fie de capul lor, acolo!, că noi facem ca de obicei. Obiceiul e turnat. Cine a turnat are turnurile sale de situație, statele de plată încasate, are copiii puși bine, are o pojghiță subțire de onorabilitate. Ce onoare ne mai trebuie, dacă avem maldăre de bani? Maldărul e sinceritatea noastră.