Mireasmă [15]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mireasmă
(roman)
*
Nu, nu sunt de acord cu mersul Pieței! Roșiile proaste, contrafăcute, de la început de an, costă mai mult decât cele bune, dulci, dar și cu sarea lor naturală. Primele ar trebui să fie ieftine și mai nimeni să nu le cumpere. Pe când cele de acum, din august, roșiile roșii, ar trebui să fie mai scumpe, pentru că le-am așteptat la timpul lor. Pepenele fără semințe a fost bun. Merele de iulie la fel. Prunele, luate din pom mai verzi, sunt pe gustul meu. Și cu toate acestea, masa n-are gust fără iubita ta, fără soția ta, fără împlinire ta. Gustul e odihnă, nu ațâțare. Ardeiul iute la ciorba de burtă nu e picant, ci reconfortant. După cum berea, vara, nu e băutură, ci răcoare. Și când mănânci înghețată, ea e odihna lui iulie, e o umbrelă pentru ploaie, e ca pufuleții în relație cu mămăliga.
Iar mie mi-au plăcut întotdeauna pufuleții pentru că sunt o vată pe băț. În cele din urmă nu rămâi cu nimic, dar gestul contează. Mi-a zis un bună ziua șters, fără undiță, dar gestul contează. În fața cui? El contează așa, în abstract, pentru că nu contează, dar cel puțin mi-a zis bună ziua, pentru că putea să mă drăcuie un cincinal. Aversiunea față de formule e antedecembristă. Deși bancurile se fac cu repetiții, cu sublinieri grețoase, cu bombasticisme. Bulă al nostru are un b mutabil. Nu mi-a plăcut niciodată fața lui, deși nu l-am văzut la față. Adesea se spune că el era român, că sta la rând la carne, deși se da portocale, că răspundea la ore ca musca în lapte. În competiție cu alte naționalități, acesta era ultimul la IQ, dar, cu toate astea, se descurca. Pentru că o lua pe șortcat[1]. Era un parvenit, o lua prin brusturi, și ajungea prim-ministru. Și când începea să taie din alocații, din pensii, din nivelul de trai, nu mai știai din ce localitate e și nici cum o cheamă pe mama lui, că toată lumea se ruga ireligios pentru el.
Nu mi-au plăcut niciodată bancurile, de aceea nu știu niciunul. Dar, tot la fel, nu știu nicio poezie, nici măcar una de-a mea, ceea ce nu înseamnă că nu îmi plac poemele. Dar eu consider că nu trebuie să îmi umplu memoria cu lucrurile pe care le am la îndemână. Pentru că cel mai ușor lucru e să deschid pidieful cărții și să îți citesc din ce carte vrei. Pentru că am cărțile mele în format electronic, în pasul timpului, al vitezei. O, da, zile întregi am scris pe foi și încă nu le-am transcris pe toate! Știu munca, durerea de la deget și umflătura lui, știu petele de cerneală. Dar când a venit timpul, atunci am lăsat greul pentru convenabil, pentru rapid, pentru la îndemână și am pus cuvintele direct în cărți, direct în ochiul publicului. Și publicul mă citește și nu prea, pentru că mă are la îndemână. Dacă nu m-ar fi avut, m-ar fi întrebat tot timpul unde am publicat cartea, cât costă, în câte exemplare. Dar așa, fiind toate cărțile mele la îndemâna lui, nu mă mai întreabă nimic, nici dacă exist sau nu, pentru că cititul contează. Un citit pe mutește. Un citit fără feedback. Un citit fără rezonanță. Dându-ți impresia falsă că bunătatea ta e de vină. Că, dacă le-aș fi publicat în carte, în cartea aruncată pe raftul de jos, publicul m-ar fi găsit mai ușor, chiar deloc. Dar așa, cu toate online, publicul nu mă găsește, pentru că prinde pește. Și un pește fript, cu mujdei, ferindu-mă de pleonasmul „de usturoi”, este o dulce alăturare a paharului de bere, băut în doi, eu și Preoteasa mea, ca și când totul se reduce la noi sau are de-a face cu noi doi.
[1] Pe scurtătură. A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Shortcut.