Zi: 19 octombrie 2025

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Noi, copiii, consideram că măgarul dă ora exactă atunci când se măgărea. Când își da trilul său. Curca, e adevărat, se uita în crăci, întorcând capul într-o parte, dar gestul ei părea studiat. Era un fel de privit al domnișoarei în oglindă, ca să vadă dacă i-au mai crescut sânii, deși e impropriu să vorbim despre așa ceva de la o asemenea vârstă. Copiind gesturile femeilor vulgare, tot mai multe copile se pozează și de la spate, ele neînțelegând ce reprezintă fundul pentru cele mature. Imită gesturi, fredonează melodia zilei, încearcă să meargă cu sânii înainte ca păpușa Barby, naturalețea le pare ceva desuet, smolirea feței înseamnă stricarea ei, pentru ca fostele dive să ajungă niște tatuaje întinse, îmbătrânite, pe care unii le mai invită, nostalgic, la emisiuni. Și când vrei să accesezi filele trecutului, te uimesc modele ingurgitabile la care s-au aliniat și pe care le crezi moarte cu desăvârșire. Dar nu, nu e așa! Lumea noastră reciclează cadavrele culturale, filosofice, politice. Travestirea momentului are multe din trecut, dar trebuie să știi fondul istoric. Trebuie să știi istoria pe care n-ai trăit-o, dar care a făcut ravagii în altă parte. Căci, din trecut, ca un vierme ce urcă până în mărul prezentului, vin idei ce păreau moarte, dar pe care noi le repunem în circulație. Prin neștiința noastră facem din ele habitudini. Căci trebuie să știi de ceea ce trebuie să te ferești, pentru ca să nu le mai repeți. Dar dacă noi nu ne mai citim istoria, cum să știm lucrurile care au omorât milioane de oameni în trecut, așa, pe nepusă masă?! Noi, prezenteiștii, stăm și ne visăm eterni. Eterni de-o clipă. Și murim ca muștele în generația care ne-ar fi vrut o chintesență a istoriei.

Bubulina îți face sarmale până când cade lumina. Pentru că e o practiciană a clipei, nu o visătoare. Când vine poliția, găsește pe grătar carne în exces, dată la maxim, de aceea noi păstrăm cadența bum-bum, în care nu ne auzim cetățean cu pieton. Mai multe interjecții cu ecou înseamnă o manea bună. O transpirație colectivă e un concert memorabil. Își dau sutienele jos pentru că sunt adoratoare ale Iadului. Ritmul a luat locul versurilor. Pentru că nu mai trebuie să știm să vorbim, ci trebuie să știm să mâncăm, indiferent ce mai înseamnă a mânca. Am ultimul fel de, nou apărut, nu pentru că mă bulversează tehnologia, ci pentru că nu o înțeleg. Apăs pe buton, plec cu mașina, ea rămâne pe câmp, sun să mă tracteze, pentru că mașina e la mile distanță de creierul meu. Nu mă interesează cine și cum a făcut-o, dar am încredere că ea e cea mai bună. E o masă finisată de fiare, cu care eu devin vizibil, tot la fel ca o stea de pe cer pe care nimeni nu o cunoaște.

– Fă, Tudorițo, fă! Știi tu ce e dragostea?! Că atunci când vine dragostea, parcă ți se deschide mintea și înțelegi pentru ce ai fost făcut pe pământ. N-ai fost făcut pentru a fi egoist, ci altruist. Ai fost făcut pentru ca să te uiți pe tine însuți și să o iubești pe ea. Și dacă o iubești, atunci și tu devii pașnic, îți lași aerele de neînțeles, de stingher și ai inima tare, de fier. Pentru că dragostea te întărește, te face să birui în ispitele de tot felul, te face să fii acasă. Și acasă nu e o melodie, ci e inima ta. E locul unde tu simți că ai totul și chiar îl ai.