Mireasmă [18]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mireasmă
(roman)
*
Autocarul verde ajunge la destinație, dar are plăceri intense. Una dintre plăceri e să stingă aerul condiționat între Comarnic și Sinaia, dar și la întoarcere. Până i-o zici de la obraz. Iar a doua e să întârzie 50 de minute, hai o oră și ceva, cât poate omul să îndure. Doar după ce am vociferat, am primit lumină și aer. Și eram singurul loc unde se vorbea pe lumină, pentru că toți, ca să nu se pună rău cu șoferii, citeau pe telefoane pe întuneric. Ca și dioptriștii să facă și ei bani. Tăcerile de gașcă sunt lașități. Lașitatea mănâncă bani de undeva, dați pe sub mână, că d-aia tace. Se face că nu știe, pentru că știe. Și cine știe și tace, face, face în gașcă, și strâmbă din nas la verticalitate. Căci a fi vertical pare a nu fi șobolănesc, și așa și e!
Întotdeauna trebuie să privim cu umor încercările demonilor de a ne îngreuna situația. De a ne mări dificultățile călătoriei. Ce să facă și ei, în răutatea lor?! Sunt aidoma unor copii care dau din picioare la raionul de jucării, deși nu au nevoie de nicio jucărie, ci de liniște. Dar căutând liniștea în răutate, demonii te fac să ajungi la Cluj-Napoca fără să vrei, deși tu trebuia să te întorci la Hotel, la Târgu Mureș. Și pentru că la Casa Petrină[1] ai mâncat aproape în același format de excepție ca la Kombinat[2], te întorci la ei și ești servit de domnișoara în negru, care se comportă firesc și pe care o bucuri pentru firescul ei.
Toate ca toate, dar când călătorești mult ai nevoie de apă și de veceuri bune, primitoare, odihnitoare. Dacă ai apa ta, ai un răspuns imediat la tusea seacă, iscată de praf. Sau care e stârnită de multa vorbă esențială. Iar dacă ai veceu la timpul potrivit, ai odihnă, nu stai pe ghimpi, și te sui cu pace în autocar. Șoferul e marele inchizitor dacă e sănătos, dacă nu cunoaște neputința. Unul dintre ei, cel mai tânăr, avea nevoie la veceu ca mine, de aceea ne întreceam să ne încadrăm în cele 10 minute. Cu trenul, veceul e alegerea ta. Dar autocarismul e o școală de asceză, pentru că trebuie să îți strunești trupul până la linia de sosire. Linie pe care o decid ei, nu tu! Și când ajungi și găsești miros bun la veceu, miros proaspăt, de curățenie, și pisoarul te îmbie să îl folosești, atunci trăiești o mare eliberare de sub presiunea scrotului, primești eliberarea de care ai nevoie, după care îți umpli palmele de apă, spălându-ți săpunul lichid de pe ele. Și pleci rugându-te pentru ei, pentru binefăcătorii tăi, pentru cei care au făcut și întrețin veceul, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru că lucrează prin toți la pacea ta. Așa arată recunoștința, recunoștința vie! Ea e imediată. Mulțumești imediat pentru ceea ce primești. Te bucuri pentru ceea ce primești, căci ai nevoie de lucruri punctuale. Și când ai nevoie, binefăcătorii tăi sunt cei trimiși de Dumnezeu în calea ta, sunt cei prin care El lucrează, pentru ca tu să pleci și să te întorci cu bine în casa ta.
[1] A se vedea: https://www.casapetrina.ro/.
[2] Idem: https://kombinat.ro/.