Din lumea bunului simț

De la Alexandria a urcat o mamă cu doi copii. De Generală. Mama a stat în stânga mea, copiii în dreapta mea. Am terminat un roman de Márquez, am conversat cu Doamna Preoteasă, am privit pe TikTok, cei doi copii s-au uitat pe geam ca doi oameni maturi. Au vorbit între ei, au călătorit cu atâta calmitate, încât nu i-am auzit, deși stăteam lângă ei.

Mai pe scurt: m-au odihnit! Mi-au făcut bine. N-am mai văzut de mult așa copii educați, atenți, îngrijiți. Și când am lăudat-o pe mamă pentru copiii ei, mi-a spus că în spate, în autobuz, mai are un copil mic, împreună cu altcineva, care e la fel de tăcut, de cuminte.

Deci, se poate! Dacă ai copii trebuie să ai și iubirea de a le fi părinte, educator, mentor. Altfel ai megafoane de poluare și nu copii.

Sute de nume

La orice pomenire anuală, înainte de Postul mare, colivele pentru cei adormiți vorbesc despre iubirea noastră. Despre neuitarea noastră, despre dorul nostru de ei. Am terminat colivele și Parastasele de azi, așteptăm Botezul pe care îl avem, iar păsările cerului, afară, se bucură împreună cu noi de soarele neașteptat al acestei zile sfinte. A răsărit de dimineață, arătându-ne că s-a lățit ziua tot mai mult. Am mâncat puțină colivă, bună, fără exces de zahăr, lucru de care aveam nevoie. Și simt în mine pacea rugăciunii și a slujirii tuturor. Pentru că Dumnezeu coboară mult har în noi, atunci când slujim cu smerenie aproapelui nostru. Când vrem să îi odihnim pe toți cei vii și adormiți.

Timpul cel mai bun

Mă îmbrăcam pentru Slujbă, cu televizorul deschis, pentru ca să văd cât e ceasul, ziua îndrăgostiților, și apare sintagma timp de calitate. Și atunci m-am gândit care e timpul meu cel mai bun. Rugăciunea e timpul meu de calitate, apoi scrisul, pictatul, munca în folosul casei mele. Pentru că timpul de calitate e cel plin de slava lui Dumnezeu, de prezența Lui în noi. Și când suntem cu El trăim cel mai bun timp al nostru, timpul mântuirii noastre.

Glasul inimitabil

Am lucrat azi la Dogmatică cu pace, la vol. al 3-lea, am făcut tavă la cuptor pentru diseară, cu carne de porc, traduceam la romanul Mireasmă în engleză, și deodată, la 17. 40, am auzit glasul ei: al primei păsări de pe 2026! Am deschis larg geamul, m-am bucurat de cântecul ei ca de un miros plenar, ca de o scrisoare de la Dumnezeu, ca de o bucurie rară, și l-am înregistrat pentru inima mea, deși, cu siguranță, nu voi mai avea timp să îl reascult. Sau nu voi mai vrea să îl reascult, pentru că am unicitatea lui în mine. Iar aceste bucurii simple, dar unice, sunt cele care ne învață delicatețea, umanitatea, bucuria deplină.

Încă o aud cum cântă, deși nimeni n-a invitat-o în marele oraș!…A trimis-o Dumnezeu, cu siguranță, ca să ne bucure, ca să ne încânte. Și să ne vestească primăvara dulce a postului și a Învierii Sale celei de a treia zi.

Pauza zilei

Am introdus textul la care am lucrat două zile. În Viața Sfântului Ierarh Spiridon la care lucrez cu bucurie. Apoi am tradus un alt fragment din romanul Fragrance. Iar Doamna Preoteasă Gianina m-a rugat să cumpăr urzici. Am găsit urzici de pădure, cu 25 de lei kilogramul, în Piața Rahova. Și am cumpărat lobodă de 10 lei. Asta după ce am cumpărat două cărți despre Sfântul Spiridon, ajutat de librarul care a reînvățat să se bucure. Cred că suntem de aceeași generație și nu l-am mai văzut bucuros de mult. Dar azi mi-a plăcut de el. Urc în 55, îl salut de la distanță, se umbrește la față Pr. I.B., am înțeles…m-am ținut la distanță. Nu vreau să supăr prin prea mult bun simț. Am cumpărat ce trebuia: șervețele pentru ochelari, aduse din Germania. Plus altele. La întoarcere cu bine, în același 55 hurducăitor, dar încălzit. Mă duc să încep triadologia la Sfântul Profet Ieremias, apoi să mai scriu la Viața Sfântului Spiridon. Care, după ce a vorbit la Sinod, a făcut minunea triadologică a țiglei.