Etichetă: Predici 2024

Hristos is born!

My beloveds[1],

The newborn, our Lord and Savior, must flee to Egypt to stay alive. Because that’s how our life is, people’s: it’s full of unforeseen, of envy, of malice. And the Angel of the Lord teaches Saint Iosif in dream what to do in the face of the wickedness of Irodis [Ἡρῴδης] [Matteos 2, 13, BYZ]. And through him, he also taught us what to do: not to put our head with the madman, with the one who is out to kill us, but to distance ourselves from him. Because otherwise we die pointlessly[2].

We don’t have to look the death with the candle, as the romanian says, but we have to be careful, to be far-seeing, because what matters is to save our life. And the salvation means serving God, means the daily sanctification of our lives. And the Lord had not made Himself a Child in order to die as a Child, but in order to fulfill His entire work of our salvation. And each one of us has our own things to do in life, because that is why we were created by God on the face of the earth[3].

If I had died in the earthquake of march 4, 1977, or if I had died after that, I would not have done any of the things I did in my life. And no one would have known what I am capable of, why I was born on earth. It is the same with those who died prematurely: we will never know what they could have been, what they could have done in their lives. And from here we see the importance of family, of those who raised us and educated us. Because they kept us alive and helped us fulfill our inner selves[4].

A crushed child is a miracle killed with maximum cruelty. His fragility, his innocence, his lack of defense make you dare, to be a criminal. But if you defend his life, if you love it, you will understand the miracle of God that is man, what immense potentialities he can develop, if he lives together with God. For man is the child of God, he is His miracle, placed like a too beautiful flower in the middle of the world to amaze everyone with his holiness[5].

The Lord goes to Egypt, but with His family! He goes with His Mother and with Saint Iosif the Betrothed and with Saint Iacovos[6] the Lord’s half-brother, i.e. the son of Saint Iosif. And Saint Iosif was over 80 years old[7] when he left for Egypt, but he did not resist the will of God. While Saint Iacovos would be the first Patriarch of Jerusalem, cheirotoned by the Lord Himself, and the one who wrote the first Divine Liturgy of the Church. And so, in a group of 4, they went and returned from Egiptos [Αἴγυπτος] and lived in the city of Nazaret [Ναζαρέτ] [Mt. 2, 13-23, BYZ][8].

You run away from the danger, you hide, you wait for Godʼs will with you and when He enlightens you, you turn or go somewhere else, doing His will. But to receive His enlightenment, you must always be awake, always diligent in the service of God. Because God always enlightens you what to do, if you listen to His unceasing voice. But you hear His voice in the purity of your heart. You hear His voice, if His commandments are your life[9].

The tribulations are the profound school of our life. They are part of our salvation. And the pains we experience, we experience them in order to overcome them internally, in order to overcome them ghostually. Therefore, from every pain, from every temptation, from every sadness, from every annoyance we can extract ghostual gold, divine wisdom, because we learn to humble ourselves and do the will of God with an obedient heart[10].

And when you overcome them all from within, in your heart, then your adversary turns out to be your friend, the one who helped you in your salvation, because he made you always attentive to ghostual dangers. And when the Saints of God, in their great love for all creation, prayed for everyone, but also for demons, they prayed because they fully felt that we all need God’s salvation. And we all need His salvation, for our life and fulfillment are His great gifts[11].

We have given in the mind of children singing carols, because the carols are everyone’s joy. We sat at the table with the family, we partied, we were happy, after serving the Divine Liturgy and we shared with the Lord. The fast that has chiseled us is now bearing its fruits, because we eat with joy, with gratitude, from all that we have received from the Lord. And now, on the last sunday of 2024, we are all the more grateful, because we brought all of them this year at good ending[12].

The Plough[13] tells us „tomorrow the year is renewed”[14]. We start a new year, a new reporting at future, but we start it with God, with the One who gives us the years of our life. The year becomes new, it renews itself, because it asks us to be always different. And if we are always changing internally, then the days of our lives are different, much better and more fulfilling, because we live our lives with God[15].

Much peace and fulfillment in all that you do! A new year with health, with joy and with work power! Amin[16]!

---

[1] Started at 9.18, in day of saturday, on 21 december 2024. Cloudy sky, 5 degrees, wind of 13 km/h.

[2] Hristos S-a născut! Iubiții mei, Cel nou-născut, Domnul și Mântuitorul nostru, trebuie să fugă în Egipt ca să rămână în viață. Pentru că așa e viața noastră, a oamenilor: e plină de neprevăzut, de invidie, de răutate. Și Îngerul Domnului îl învață pe Sfântul Iosif în vis ce să facă în fața răutății lui Irodis [Ἡρῴδης][Matteos 2, 13, BYZ]. Și prin el ne-a învățat și pe noi ce să facem: să nu ne punem capul cu cel nebun, cu cel pornit să ne omoare, ci să ne depărtăm de el. Căci altfel murim fără rost.

[3] Nu trebuie să căutăm moartea cu lumânarea, cum zice românul, ci trebuie să fim atenți, să fim prevăzători, pentru că ceea ce contează e să ne mântuim viața noastră. Și mântuirea înseamnă slujirea lui Dumnezeu, înseamnă sfințirea zilnică a vieții noastre. Iar Domnul nu Se făcuse Prunc pentru ca să moară de Prunc, ci pentru ca să Își îndeplinească întreaga Sa lucrare de mântuire a noastră. Și fiecare dintre noi avem lucrurile noastre de făcut în viață, pentru că de aceea am fost creați de Dumnezeu pe fața pământului.

[4] Dacă aș fi murit la cutremurul din 4 martie 1977 sau dacă aș fi murit după aceea, n-aș mai fi făcut nimic din lucrurile pe care le-am făcut în viața mea. Și nimeni n-ar fi știut de ce sunt în stare, pentru ce m-am născut pe pământ. La fel stă treaba și cu cei care au murit prematur: nu vom ști niciodată ce ar fi putut fi, ce ar fi putut face în viețile lor. Și de aici vedem importanța familiei, a celor care ne-au crescut și ne-au educat. Pentru că ne-au ținut în viață și ne-au ajutat să ne împlinim interior.

[5] Un copil strivit este o minune omorâtă cu cruzime maximă. Fragilitatea lui, inocența lui, lipsa lui de apărare te fac să îndrăznești, să fii un criminal. Dar dacă aperi viața lui, dacă o iubești, vei înțelege minunea lui Dumnezeu care e omul, ce potențe imense poate dezvolta el, dacă trăiește împreună cu Dumnezeu. Căci omul e copilul lui Dumnezeu, e minunea Lui, pusă ca o floare preafrumoasă în mijlocul lumii pentru ca să îi uimească pe toți cu sfințenia lui.

[6] Cf. Viețile Sfinților pe luna octombrie [The Lives of the Saints on the month of october], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 290. A se vedea: https://www.stavropoleos.ro/wp-content/uploads/BibliotecaVirtuala/CarteNoua/vietile_sfintilor/vietile_sfintilor_10_oct_roman_1999_c5.pdf.

[7] Cf. Viețile Sfinților pe luna decembrie [The Lives of the Saints on the month of december], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 516. A se vedea: https://www.stavropoleos.ro/wp-content/uploads/BibliotecaVirtuala/CarteNoua/vietile_sfintilor/vietile_sfintilor_12_dec_roman_2000_c5.pdf.

[8][8] Domnul pleacă în Egipt, dar împreună cu familia Lui! Pleacă împreună cu Maica Lui și cu Sfântul Iosif Logodnicul și cu Sfântul Iacovos, fratele vitreg al Domnului, adică fiul Sfântului Iosif. Și Sfântul Iosif avea peste 80 de ani când a plecat în Egipt, dar nu se împotrivește voii lui Dumnezeu. Pe când Sfântul Iacovos va fi primul Patriarh al Ierusalimului, hirotonit chiar de Domnul, și cel care a scris prima Dumnezeiască Liturghie a Bisericii. Și astfel, în grup de 4, au fost și s-au întors din Egiptos [Αἴγυπτος] și au locuit în cetatea Nazaret [Ναζαρέτ] [Mt. 2, 13-23, BYZ].

[9] Pleci din fața pericolului, te ascunzi, aștepți voia lui Dumnezeu cu tine și când El te luminează, te întorci sau te duci în altă parte, făcând voia Lui. Dar ca să primești luminarea Lui, tu trebuie să fii mereu treaz, mereu sârguitor în slujirea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu te luminează mereu ce să faci, dacă asculți glasul Său neîncetat. Dar glasul Lui îl auzi în curăția inimii tale. Auzi glasul Lui, dacă poruncile Lui sunt viața ta.

[10] Necazurile sunt școala profundă a vieții noastre. Ele fac parte din mântuirea noastră. Și durerile pe care le trăim, le trăim pentru ca să le biruim interior, pentru ca să le depășim duhovnicește. De aceea, din orice durere, din orice ispită, din orice tristețe, din orice enervare putem scoate aur duhovnicesc, înțelepciune dumnezeiască, pentru că învățăm să ne smerim și să facem voia lui Dumnezeu cu inimă ascultătoare.

[11] Și când le birui pe toate din interior, în inima ta, atunci potrivnicul tău se dovedește a fi prietenul tău, cel care te-a ajutat în mântuirea ta, pentru că te-a făcut să fii mereu atent la pericolele duhovnicești. Și când Sfinții lui Dumnezeu, în marea lor iubire față de întreaga creație, se rugau pentru toți, dar și pentru demoni, se rugau pentru că simțeau din plin că toți avem nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. Și toți avem nevoie de mântuirea Lui, pentru că viața și împlinirea noastră sunt darurile Sale cele mari.

[12] Am dat în mintea copiilor cântând colinde, căci colindele sunt bucuria tuturor. Am stat la masă cu familia, am petrecut, ne-am bucurat, după ce am slujit Dumnezeiasca Liturghie și ne-am împărtășit cu Domnul. Postul care ne-a cizelat își dă acum roadele sale, pentru că mâncăm cu bucurie, cu mulțumire, din toate cele pe care le-am primit de la Domnul. Iar acum, în ultima duminică a lui 2024, suntem cu atât mai mult recunoscători, pentru că le-am dus pe toate ale anului la bun sfârșit.

[13] To be seen: https://www.youtube.com/watch?v=J9hmozQyXds. In Romania is a new year’s carol. It is similar to Plough Monday: https://en.wikipedia.org/wiki/Plough_Monday.

[14] Cf. https://www.versuri.ro/versuri/colinde-plugusorul/.

[15] Plugușorul ne spune: „mâine anul se înnoiește”. Începem un nou an, o nouă raportare la viitor, dar o începem cu Dumnezeu, cu Cel care ne dăruie nouă anii vieții noastre. Anul se face nou, se înnoiește, pentru că ne cere și nouă să fim mereu alții. Și dacă noi ne schimbăm interior mereu, atunci zilele vieții noastre sunt altele, mult mai bune și mai împlinitoare, pentru că ne trăim viața cu Dumnezeu.

[16] Multă pace și împlinire în tot ceea ce faceți! Un an nou cu sănătate, cu bucurie și cu putere de muncă! Amin!

Hristos is born!

My beloveds[1],

our joy is tied not to things, but to God. Because God is the One who fulfills us. And, through Him, we are not bound by things, we look on top of them, and so we can love one another as He loved us. And how did our Lord love us, the One who became a Child for us? „He humbled Himself, He became obedient unto death, and [still] death of the Cross”[2].

And His humility for us means His incarnation and His life as a man among us. And His obedience was to the Father and to the Holy Ghost, together with Whom He took the decision since forever to incarnate for us. And why was the Cross needed, the death on the Cross? In order to completely defeat in His humanity the death, all sin, and on demons[3].

For from our struggle with the sin, we see how deeply the sin has entered us. And that we need the glory of God to heal us of our sins and enlighten us and sanctify us unceasingly, so that we may be God’s servants. Because the servants of God are the ones whom He guides unceasingly towards His will, i.e. towards the continuous filling of God’s love[4].

And when we are filled with the love of God, then we understand to give ourselves unceasingly to everyone. Giving beautiful gifts to people means loving them. And christian love is the love on which today’s commercial has folded, because it was first of all the christian life and the conscience that the gifts are real love towards our fellows[5].

Our Savior Iisus Hristos gave Himself to us completely, fully, so that we might understand ourselves as gifts to all. In every eucharistic teaspoon we receive the whole Hristos, so that we can unite with Him completely and so that we can give ourselves totally in the life with God. Because to truly love means to love to the end, to love perfectly, because we are filled with the love of God who teaches us to be steadfast in our love[6].

The Lord as a Child, born in the cave of the animals, teaches us that we can turn our poverty into ghostual wealth and that obeying God has nothing to do with where you are born, but with your faith in Him. The faith is the strength with which you break all the barriers in front of you. The faith that takes you after His star, that takes you to His Church, that makes you find His Church, the Church of Pentecost, and worship in it with faith[7].

The faith moves mountains, moves all obstacles in front of us. Because it is full of His glory. And His glory, which the Shepherds saw [Lucas 2, 9, BYZ], gives us the power to serve Him all the days of our life[8].

I wish you much peace and fulfillment! May our Lord Iisus Hristos, with His love for people, bless you and strengthen you in every good work, so that we may glorify Him unceasingly together with the Father and the Holy Ghost! Let us celebrate by rejoicing into the Lord! Amin[9]!

---

[1] Started at 7. 27, in day of wednesday, on 18 december 2024. Clear sky, two degrees, wind of 3 km/h.

[2] Hristos S-a născut! Iubiții mei, bucuria noastră este legată nu de lucruri, ci de Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu e Cel care ne împlinește pe noi. Și, prin El, noi nu suntem legați de lucruri, privim pe deasupra lor, și astfel putem să ne iubim unii pe alții așa după cum ne-a iubit El. Și cum ne-a iubit Domnul nostru, Cel care S-a făcut Prunc pentru noi? „S-a smerit pe Sine [ἐταπείνωσεν Ἑαυτόν], S-a făcut ascultător până la moarte [γενόμενος ὑπήκοος μέχρι θανάτου] și [încă] moarte de Cruce [θανάτου δὲ Σταυροῦ]” [Filip. 2, 8, BYZ].

[3] Și smerirea Lui pentru noi înseamnă întruparea Lui și viața Lui ca om printre noi. Iar ascultarea Lui a fost față de Tatăl și față de Duhul Sfânt, împreună cu Care a luat hotărârea din veci de a Se întrupa pentru noi. Și de ce a fost nevoie de Cruce, de moartea pe Cruce? Pentru ca să învingă în mod desăvârșit în umanitatea Lui moartea, tot păcatul și pe demoni.

[4] Căci din lupta noastră cu păcatul, noi vedem cât de adânc e păcatul intrat în noi. Și că e nevoie de slava lui Dumnezeu ca să ne vindece de păcatele noastre și ne lumineze și să ne sfințească neîncetat, pentru ca să fim slujitorii lui Dumnezeu. Pentru că slujitorii lui Dumnezeu sunt cei pe care El îi călăuzește neîncetat spre voia Lui, adică spre continua umplere de iubirea lui Dumnezeu.

[5] Și când ne umplem de iubirea lui Dumnezeu, atunci înțelegem să ne dăruim neîncetat tuturor. A da daruri frumoase oamenilor înseamnă a-i iubi. Și iubirea creștină este iubirea pe care s-a pliat comercialul zilelor noastre, pentru că a fost mai întâi de toate viața creștină și conștiința că darurile sunt iubire reală față de semenii noștri.

[6] Mântuitorul nostru Iisus Hristos ni S-a dăruit nouă cu totul, în mod deplin, pentru ca să ne înțelegem ca daruri față de toți. În fiecare linguriță euharistică noi Îl primim pe Hristos întreg, pentru ca să ne unim cu totul cu El și pentru ca să ne dăruim total în viața cu Dumnezeu. Pentru că a iubi cu adevărat înseamnă a iubi până la capăt, a iubi în mod desăvârșit, pentru că suntem plini de iubirea lui Dumnezeu care ne învață să fim statornici în iubirea noastră.

[7] Domnul ca Prunc, născut în peștera animalelor, ne învață că putem transforma sărăcia noastră în bogăție duhovnicească și că ascultarea de Dumnezeu nu are de-a face cu locul unde te naști, ci cu credința ta în El. Credința este tăria cu care sfărâmi toate barierele din fața ta. Credința e cea care te duce după steaua Lui, care te duce în Biserica Sa, care te face să găsești Biserica Lui, Biserica Cincizecimii, și să te închini în ea cu credință.

[8] Credința mută munții, mută din fața noastră toate obstacolele. Pentru că e plină de slava Lui. Și slava Lui, pe care Păstorii au văzut-o [Lucas 2, 9], ne dă și nouă puterea de a-I sluji Lui în toate zilele vieții noastre.

[9] Vă doresc multă pace și împlinire! Domnul nostru Iisus Hristos, cu iubirea Sa de oameni, să vă binecuvânte și să vă întărească în tot lucrul cel bun, pentru ca să Îl slăvim neîncetat pe El dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt! Să prăznuim bucurându-ne întru Domnul! Amin!

My beloveds[1],

each of us has a generational past, because many of our ancestors precede us. And, genetically, we inherit many things from them: both good and bad. For our soul, created by God at our conception, continuously develops and guides our body, this body which has a rich heritage from our parents and ancestors. And when we talk about ourselves and our life, we are not talking about a presentist reality, which has no past, but about a personal reality with a vigorous past, which finds its continuity in us[2].

We are of our time, we were born recently, but our ancestors are in the past. We do not know who they are, but we assume them by the fact that they are fundamental to us. For we exist precisely because they existed. The proof that we exist is that they existed, which is why our ancestors are a historical reality. Therefore, when we commemorate someone with all his sleeping nation, we commemorate him in a realistic way, because he is part of his nation. For he cannot be explained without his nation[3].

When the Holy Apostle Matteos wrote the book of the birth [βίβλος γενέσεως][Matteos 1, 1, BYZ] of the Lord Iisus Hristos, he spoke to us about the Saints of God from whom the Lord was born according to the flesh. That is why, in the calendar, this sunday is also called the Sunday of the Holy Fathers after the flesh of the Lord. And in todayʼs Evangel, in Mt. 1-17, these Holy Fathers are mentioned according to their generations, i.e. from the chronological point of view. And from His chronology, we see the active waiting of the Son of God, His long waiting, for His Mother to be born, the one who is completely pure[4].

That is why, when Saint Matteos wants to talk about the birth of the Lord, he first talks about His Mother, about Maria [Μαρία], the one betrothed with Iosif [Ἰωσήφ]. For Saint Iosif, her old Betrothed, had taken the Mostpure Virgin Maria into his house, to guard her virginity. But when he wants to speak of His supernatural birth from His Mother, he tells us that she had in the womb from the Holy Ghost [ἐκ Πνεύματος Ἁγίου][Mt. 1, 18, BYZ][5].

That Saint Iosif is not the father of the Lord can be seen from the following verse, when Iosif wanted to release Maria in secret, when he realized that she was pregnant [Mt. 1, 19, BYZ]. But the Angel of the Lord, in dream, entrusted Saint Iosif about the supernatural birth of the Lord [Mt. 1, 20, BYZ] and that His name would be Iisus and that He would be the Savior of the world [Mt. 1, 21, BYZ], „for He will save His people from their sins [Αὐτὸς γὰρ σώσει τὸν λαὸν Αὐτοῦ ἀπὸ τῶν ἁμαρτιῶν αὐτῶν]” [Ibidem][6].

And to begin the series of prophecies about the Lord, Saint Matteos quotes in 1, 23 on Isaias 7, 14, which does not speak to us about an ordinary virgin or a young woman, but about the Mostpure Virgin Maria. The Holy Prophet Isaias had said: „Behold [ἰδοὺ], the Virgin in the womb will have [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] and will give birth to a Son [καὶ τέξεται Υἱόν] and His name will be called Emmanuil [καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα Αὐτοῦ Εμμανουηλ]!” [Is. 7, 14, LXX]. And Saint Matteos takes the prophecy and explains the name of the Lord from Saint Isaias, writing the following text: „Behold [Ἰδού], the Virgin in the womb will have [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] and will give birth to a Son [καὶ τέξεται Υἱόν] and they will call His name Emmanuil [καὶ καλέσουσιν τὸ ὄνομα Αὐτοῦ Ἐμμανουήλ], which is translated [ὅ ἐστιν μεθερμηνευόμενον]: With us [is] God [Μεθ᾽ ἡμῶν ὁ Θεός]” [Mt. 1, 23, BYZ][7].

But the name of the Lord is Iisus! While the syntagma „God is with us” explains that He is God and man. So that we do not look only at His humanity and lose sight of the essential: that He is the Son of God incarnate and not just any man or a Prophet. And Iisus [Ἰησοῦς] means the Savior[8], for He saves us from our sins[9].

And our Lord Iisus Hristos is our Savior, the One who cleanses us from our sins, because He is the Son of God incarnate. And because the Fatherʼs Son became incarnate from the Virgin Maria, she is the Begetter of God, because „He who was born of her is not a human person distinct from the divine one, but the Son of God Himself was born of her according to His human nature”[10]. And the Lord often called Himself „the Son of man” to emphasize that His incarnation was real. For He, the Son of God, truly became the Son of man[11]|[12].

And because He Himself is born as a man, His birth is an alien birth, because it is a unique birth[13]. And He incarnates Himself in order to live and dialogue with us[14], so that we can see what it is like to live with God in our midst, then in ourselves. And the Lord took His body from His Motherʼs body in order to renew the human nature within Him[15]. For the Lord took human nature with its „irreproachable affects and the corruptibility from the trace of sin, but not the sin itself”[16], and deified it. And we receive strength from God to do the same: to always deify ourselves, always filling us of His glory[17].

We can have hereditary diseases, diseases received from our parents, grandparents, great-grandparents, ancestors, just as we can have inherited things from them. The inherited diseases on the genetics path are our living pain, but also those through which we learn to be patient and always ask for God’s help in our life, while the fortunes inherited from our ancestors are a social good, a good through which we can learn to be very merciful. The appropriations of our person is our personal wealth. But this inner dowry of our person can always be amplified, if we continually sanctify our life[18].

The Lord became Child, Child without sin, in order to show us what the beginning of ghostual life is: the inner simplification, the purity of heart, the return at the ghostual infancy. If your heart no longer startles at the tenderness of childhood, it’s a sign that you’ve strayed far from the naturalness of your life. Because, at the beginning, you were a sensible and joyful child at life’s surprises. You laughed, you rejoiced, you received gifts with a full heart. And ghostual joy is the return to the holy simplicity of our gestures, to what fulfills us[19].

For example, I am happy to see people happy, in peace. I rejoice of their joy, of their peace, of their charisms. I am happy for who they are and what they do within themselves. For their good decisions. Therefore, contemplating people for me is a great appeasement and fulfillment. And I’m always happy to talk to people, because I discover them more and more in themselves[20].

I was happy to meet you again and to bless you before the great feast of the Nativity of the Lord. And your words and gifts made me very happy. Because the gifts are your heart, they are your mode of being[21].

At many years and much peace! He who became Child for us and for our salvation, may He teach us the way to ourselves, to the natural, to normality! So that we may rejoice forever with Him and with the Father and with the Holy Ghost, with the God of our salvation, with the One who fulfills us perfectly. Amin[22]!

---

[1] Started at 6.58, in day of tuesday, on 17 december 2024. Cloudy sky, 5 degrees, wind of 10 km/h.

[2] Iubiții mei, fiecare dintre noi avem un trecut generațional, pentru că ne precedă mulți strămoși ai noștri. Și, pe cale genetică, moștenim multe lucruri de la ei: și bune și rele. Căci sufletul nostru, creat de Dumnezeu la zămislirea noastră, ne dezvoltă și ne conduce trupul în mod continuu, acest trup care are o moștenire bogată de la părinții și strămoșii noștri. Și când vorbim despre noi și viața noastră, nu vorbim despre o realitate prezenteistă, care nu are un trecut, ci despre o realitate personală cu un trecut viguros, care își găsește în noi continuitatea lui.

[3] Suntem ai timpului nostru, ne-am născut recent, dar strămoșii noștri sunt în trecut. Nu știm cine sunt, dar ni-i asumăm prin faptul că ei sunt fundamentali pentru noi. Căci noi existăm tocmai pentru că ei au existat. Dovada că noi existăm e aceea că ei au existat, fapt pentru care strămoșii noștri sunt o realitate istorică. De aceea, când pomenim pe cineva cu tot neamul lui cel adormit, îl pomenim într-un mod realist, pentru că el face parte din neamul lui. Căci el nu poate fi explicat fără neamul lui.

[4] Când Sfântul Apostol Matteos a scris cartea nașterii [βίβλος γενέσεως] [Matteos 1, 1, BYZ] Domnului Iisus Hristos, el ne-a vorbit despre Sfinții lui Dumnezeu din care S-a născut Domnul după trup. De aceea, în calendar, această duminică mai e numită și Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului. Iar în Evanghelia zilei, la Mt. 1-17, acești Sfinți Părinți sunt pomeniți după generațiile lor, adică din punct de vedere cronologic. Și din cronologia Sa, noi vedem așteptarea activă a Fiului lui Dumnezeu, îndelunga Sa așteptare, pentru ca să se nască Maica Lui, cea cu totul curată.

[5] De aceea, când Sfântul Matteos vrea să vorbească despre nașterea Domnului, el vorbește mai întâi despre Maica Lui, despre Maria [Μαρία], cea logodită cu Iosif [Ἰωσήφ][Mt. 1, 18, BYZ]. Căci Sfântul Iosif, Logodnicul ei cel bătrân, o luase pe Preacurata Fecioară Maria în casa lui, pentru a păzi fecioria ei. Dar când voiește să vorbească despre nașterea Lui suprafirească din Maica Lui, el ne spune că ea a avut în pântece de la Duhul Sfânt [ἐκ Πνεύματος Ἁγίου][Mt. 1, 18, BYZ].

[6] Că nu Sfântul Iosif e tatăl Domnului se vede din versetul următor, când Iosif a vrut să o elibereze în taină pe Maria, atunci când și-a dat seama că ea este însărcinată [Mt. 1, 19, BYZ]. Însă Îngerul Domnului, în vis, l-a încredințat pe Sfântul Iosif despre nașterea suprafirească a Domnului [Mt. 1, 20, BYZ] și că numele Lui va fi Iisus și că El va fi Mântuitorul lumii [Mt. 1, 21, BYZ], „căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor [Αὐτὸς γὰρ σώσει τὸν λαὸν Αὐτοῦ ἀπὸ τῶν ἁμαρτιῶν αὐτῶν]” [Ibidem].

[7] Și ca să înceapă șirul profețiilor despre Domnul, Sfântul Matteos citează în 1, 23 pe Isaias 7, 14, care nu ne vorbește despre o fecioară oarecare sau despre o tânără, ci despre Preacurata Fecioară Maria. Sfântul Profet Isaias spusese: „Iată [ἰδοὺ], Fecioara în pântece va avea [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] și va naște Fiu [καὶ τέξεται Υἱόν] și se va chema numele Lui Emmanuil [καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα Αὐτοῦ Εμμανουηλ]!” [Is. 7, 14, LXX]. Iar Sfântul Matteos preia profeția și explică numele Domnului de la Sfântul Isaias, scriind următorul text: „Iată [Ἰδού], Fecioara în pântece va lua [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] și va naște Fiu [καὶ τέξεται Υἱόν] și vor chema numele lui Emmanuil [καὶ καλέσουσιν τὸ ὄνομα Αὐτοῦ Ἐμμανουήλ], care este tradus [ὅ ἐστιν μεθερμηνευόμενον]: Cu noi [este] Dumnezeu [Μεθ᾽ ἡμῶν ὁ Θεός]!” [Mt. 1, 23, BYZ].

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jesus and https://ro.wikipedia.org/wiki/Isus_din_Nazaret.

[9] Însă numele Domnului este Iisus! Pe când sintagma „Cu noi este Dumnezeu” explică faptul că El este Dumnezeu și om. Pentru ca noi să nu ne uităm doar la umanitatea Lui și să pierdem din vedere esențialul: că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat și nu un om oarecare sau un Profet. Iar Iisus [Ἰησοῦς] înseamnă Mântuitorul, căci El ne mântuie pe noi de păcatele noastre.

[10] Sfântul Dumitru Teologul [Saint Dumitru the Theologian], Teologia Dogmatică Ortodoxă [The Orthodox Dogmatic Theology], vol. II, ed. a III-a, Ed. IBMBOR, București [Bucharest], 2003, p. 79.

[11] Ibidem.

[12] Și Domnul nostru Iisus Hristos este Mântuitorul nostru, Cel care ne curățește pe noi de păcatele noastre, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Și pentru că Fiul Tatălui S-a întrupat din Fecioara Maria, ea este Născătoarea de Dumnezeu, pentru că „Cel ce S-a născut din ea nu este o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a născut din ea după firea Sa omenească”. Și Domnul S-a numit pe Sine adesea „Fiul omului” pentru a sublinia faptul că întruparea Lui a fost reală. Căci El, Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut cu adevărat și Fiul omului.

[13] Sfântul Dumitru Teologul [Saint Dumitru the Theologian], Teologia Dogmatică Ortodoxă [The Orthodox Dogmatic Theology], vol. II, ed. cit., p. 81. [14] Ibidem. [15] Idem, p. 86. [16] Idem, p. 87.

[17] Și pentru că El Însuși Se naște ca om, nașterea Lui e naștere străină, pentru că e o naștere unică. Și El Se întrupează pentru ca să trăiască și să dialogheze cu noi, ca noi să vedem cum e să trăim cu Dumnezeu în mijlocul nostru, apoi în noi înșine. Și Domnul Își ia trup din trupul Maicii Sale pentru ca să înnoiască firea umană din interiorul Său. Căci Domnul a luat firea umană cu „afectele [ei] ireproșabile și coruptibilitatea de pe urma păcatului, dar nu și păcatul”, și pe ea a îndumnezeit-o. Iar noi primim putere de la Dumnezeu ca să facem același lucru: să ne îndumnezeim mereu, umplându-ne mereu de slava Lui.

[18] Putem avea boli ereditare, boli primite de la părinții, bunicii, străbunicii, strămoșii noștri, după cum putem avea lucruri moștenite de la ei. Bolile moștenite pe cale genetică sunt durerea noastră vie, dar și cele prin care învățăm să răbdăm și să cerem mereu ajutorul lui Dumnezeu în viața noastră, pe când averile moștenite de la înaintași sunt un bine la nivel social, un bine prin care putem învăța să fim mult milostivi. Însușirile persoanei noastre sunt averea noastră personală. Dar această zestre interioară a persoanei noastre poate fi mereu amplificată, dacă ne sfințim neîncetat viața noastră.

[19] Domnul S-a făcut Prunc, Prunc fără de păcat, pentru ca să ne arate care e începutul vieții duhovnicești: simplificarea interioară, curăția inimii, întoarcerea la pruncia duhovnicească. Dacă inima nu îți mai tresare la gingășia copilăriei e semn că te-ai îndepărtat foarte mult de firescul vieții tale. Pentru că tu, la început, ai fost un prunc sensibil și bucuros la surprizele vieții. Râdeai, te bucurai, primeai cadouri cu inima plină. Și bucuria cea duhovnicească e întoarcerea la simplitatea sfântă a gesturilor noastre, la ceea ce ne împlinește.

[20] Spre exemplu, mă bucur să văd oamenii bucuroși, în pace. Mă bucur de bucuria lor, de pacea lor, de harismele lor. Mă bucur pentru cine sunt și ce fac în ei înșiși. Pentru deciziile lor bune. De aceea, a contempla oamenii pentru mine e o mare liniștire și împlinire. Și mă bucur mereu să vorbesc cu oamenii, pentru că îi descopăr tot mai mult în ei înșiși.

[21] M-am bucurat că v-am reîntâlnit și că v-am binecuvântat înainte de marele praznic al Nașterii Domnului. Și vorbele și darurile dumneavoastră m-au bucurat mult. Pentru că darurile sunt inima dumneavoastră, sunt modul dumneavoastră de-a fi.

[22] La mulți ani și multă pace! Cel care S-a făcut Prunc pentru noi și pentru mântuirea noastră să ne învețe calea spre noi înșine, spre firesc, spre normalitate! Ca astfel să ne bucurăm veșnic împreună cu El și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul mântuirii noastre, cu Cel care ne împlinește pe noi desăvârșit. Amin!

My beloveds[1],

God, through everything He created, teaches us His mercy. Because He has given us His own abundantly. And the diversity and the complexity of His creation urges us to be deep and giving, because we give of His. We give, because we receive everything from Him. And the fact of giving makes us beautiful, makes us serene, makes us good, because we don’t close in ourselves[2].

La estrategia del egoísmo está en quiebra. Lo hemos aprendido de los demonios, de nuestros enemigos y no de Dios. Porque Dios siempre nos enseña a ser bondadosos y misericordiosos. Y la estrategia del individualismo es una perdedora porque nos destruye ontológicamente. Porque el egoísmo nos separa de la gloria de Dios que es nuestra vida[3].

A prima vista, l’egoismo sembra essere la cura di sé. Vedo la mia casa, vedo la mia famiglia, vedo me stessa. Ma chiudersi in sé non significa andare avanti nella vita con Dio, ma autodistruzione. Perché andare avanti significa donarsi. E il dono è unʼuscita da sé stessi e colui che ti rende un uomo bellissimo per molti[4].

The great Supper of God [Lucas 14, 16, BYZ] is His Emperordom. But people’s responses are their egoism, is their state of indifference towards God’s great gift to them. From the midst of egoism, the well-being means self-sufficiency. But, from God’s perspective, the self-closure means eternal death, because you no longer desire the glory of Him who is your life. And if the plant doesn’t want the sun anymore, it withers and dies, just as dies, with an ugly death, and the man[5].

Warum wählt der mensch den tod? Sünde ist tod, sie ist trennung von Gott. Aber er wählt den tod weil er ihn mit dem leben verwechselt. Wenn du in deiner sünde bleibst weißt du nicht dass du tot bist. Du musst von den toten auferstehen um zu erkennen wie hässlich der tod der sünde ist. Und wenn sie die vergebung Gottes kennen, dann erkennen sie aus welchem tod Er sie herausgeführt hat. Und Seine vergebung ist unser ewiges leben[6].

Our clinging to the ground is our lack of flight. The passionate love of our possessions is our bondage. Putting family first at the expense of God shows us to have a scale of values turned upside down. Because God must be first in every action of our life. And you make yourself improper for the Emperordom, when you seek something else or someone other than Him, the God of our salvation[7].

Все готово [Лукас 14, 17, БИЗ]! Когда Бог призывает нас к Себе, Он призывает нас для того чтобы Он мог наслаждаться нами вечно. Его призвание означает Его любовь к нам. И Его ответ нам это, конечно, наша любовь. И наш ответ Ему это, конечно, наша любовь. Потому что наша любовь к Богу означает наш выход из себялюбия, она означает наше постоянное духовное освящение[8].

Israil [Ἰσραήλ] didn’t want to understand! That is precisely why God was filled with angry towards him, towards his unbelief [Lucas 14, 21, BYZ]. But he no longer destroyed him as before, but left him in his blindness. And while Israil was left in his unbelief, God called all the nations to faith in Him. Because He wants His House, His Church, to be filled[9].

Ecclesia Eius est totus mundus. Ergo, Ecclesia Eius est catholica. Catholicitas Ecclesiae magnum Dei donum est, quia Sancti Apostoli ierunt et praedicaverunt voluntatem Eius per totum mundum. Apostolicitas Ecclesiae tam ampla est quam sua catholicitas. Catholicitas autem Ecclesiae suam universalitatem significat, quod totum mundum in illum intrare debet. Israil enim et omnis mundus Ecclesiam debent intrare[10].

Deus Suam Ecclesiam vult impleri, sed etiam nos unumquemque Sua gloria adimpleri. Voluntas Eius est unitas totius mundi. Mais l’unité du monde signifie être une seule Église de Dieu. Et on entre dans l’Église par la repentance et par l’abandon de la vie pécheresse d’avant. L’unité du monde est l’unité de l’Église. Mais lʼunité de l’Église est la coopération entre la gloire de Dieu et notre volonté. For, into humility, we must obey Godʼs will to live in His Church[11].

The Pentecost was not a human effort of unity, but a miracle of God with people who believed in Hristos God. They were together in prayer, but they were not one, they were not a Church. They became a Church when they were all filled with the Holy Ghost, when they were all filled with the eternal glory of our triune God. And now His glory is received in the Church, through the Holy Mysteries, and you must be in the Church in order to receive His glory. For without His glory in you, you can read the Scripture all day, but understand nothing saving from it. You fill yourself with texts, but not with the Ghost, not with the life of God[12].

Sed christianum esse est implendum gloria Dei. Quia Divina Scriptura nobis narrat experientias hominum spiritualium. Et nous sommes appelés à être des écritures vivantes, spirituelles, parce que nous sommes appelés à vivre quotidiennement avec Dieu. Et vita nostra cum Deo vita sancta est, quia Ipse sanctificat nos cotidie[13].

With other words, we can always dialogue with those of other faiths, but the faith means direct, personal, daily experience, not an exchange of ideas. Our theological readings are invitations to experience, not experience itself. The religious experience means our daily relationship with God, in which He, through His glory, fills us with His life. And His life becomes our life, our ghostual life, through which we are continually sanctified[14].

Therefore, my beloveds, when we live with God we know His will, His express will for the present moment and not things read. The legalism, the facade advices, the indifference would not exist in the Church, if we were ghostual people and knew what to say each time. Because living with God means always having the answers and embraces with you. It means to be the man of God. And the whole humanity needs the man of God[15].

We need people, Godʼs people! We need people who do good, who want peace, who fill us with their love and their prayer. And these people are the people of the Church, they are the people of God. Without such people, a stable, responsible society cannot exist. We need people to unite people. And without this holy desire we are cold, legalistic faces, who talk about God, but do not want to do His will. Because His will is for us to bring everyone to the Church, so that everyone can be saved[16].

Thursday, on 19 december, I come to you with the Icon! With the Icon of the Nativity of the Lord. In order to joyfully announce to you His birth, the great feast of the Church. Letʼs see each other again with good! Letʼs rejoice together! For One of the Trinity, the Son of the Father, became incarnate and became man for us and for our salvation, and we praise Him together with the Father and the Holy Ghost, now and ever and to the ages of ages. Amin[17]!

---

[1] Started at 7. 08, in day of tuesday, on 10 december 2024. Cloudy sky, 5 degrees, wind of 11 km/h.

[2] Iubiții mei, Dumnezeu, prin tot ceea ce a creat, ne învață milostivirea Lui. Pentru că El ne-a dăruit din belșug pe cele ale Sale. Și diversitatea și complexitatea creației Sale ne îndeamnă și pe noi să fim profunzi și dăruitori, pentru că dăruim din cele ale Sale. Dăruim, pentru că le primim pe toate de la El. Iar faptul de a dărui ne face frumoși, ne face senini, ne face buni, pentru că nu ne închidem în noi înșine.

[3] Strategia egoismului e falimentară. Pe ea am învățat-o de la demoni, de la dușmanii noștri și nu de la Dumnezeu. Căci Dumnezeu ne învață mereu să fim buni și milostivi. Și strategia individualismului e perdantă pentru că ne distruge ontologic. Fiindcă egoismul ne separă de slava lui Dumnezeu care e viața noastră.

[4] La prima vedere, egoismul pare să fie îngrijire de sine. Îmi văd de casa mea, îmi văd de familia mea, îmi văd de mine însumi. Dar a te închide în sine nu înseamnă a merge înainte în viața cu Dumnezeu, ci autodistrugere. Pentru că a înainta înseamnă a te dărui. Și darul este o ieșire din sine și cel care te face un om frumos pentru mulți.

[5] Cina cea mare a lui Dumnezeu [Lucas 14, 16, BYZ] este Împărăția Lui. Dar răspunsurile oamenilor sunt egoismul lor, e starea lor de indiferență față de marele dar al lui Dumnezeu față de ei. Din mijlocul egoismului, starea de bine înseamnă autosuficiență. Dar, din perspectiva lui Dumnezeu, închiderea în sine înseamnă moarte veșnică, pentru că nu mai dorești slava Lui care e viața ta. Și dacă planta nu mai dorește soarele, ea se usucă și moare, așa după cum moare, cu moarte urâtă, și omul.

[6] De ce alege omul moartea? Păcatul este moarte, e despărțirea de Dumnezeu. Dar el alege moartea pentru că o confundă cu viața. Când rămâi în păcatul tău nu știi că ești mort. Tu ai nevoie să fii înviat din morți ca să îți dai seama cât de urâtă e moartea păcatului. Și când cunoști iertarea lui Dumnezeu, atunci îți dai seama din ce moarte te-a scos El. Și iertarea Lui este viața noastră cea veșnică.

[7] Alipirea noastră de pământ este lipsa noastră de zbor. Iubirea pătimașă față de averile noastre este robia noastră. Punerea familiei pe primul loc în detrimentul lui Dumnezeu ne arată a avea o scară a valorilor răsturnată. Pentru că Dumnezeu trebuie să fie primul în orice acțiune a vieții noastre. Și te faci pe tine impropriu Împărăției, când tu cauți altceva sau pe altcineva în afară de El, de Dumnezeul mântuirii noastre.

[8] Totul este gata [Lucas 14, 17, BYZ]! Când Dumnezeu ne cheamă la Sine, El ne cheamă ca să Se poată bucura de noi pentru totdeauna. Chemarea Lui înseamnă iubirea Lui pentru noi. Și răspunsul nostru față de El este, desigur, iubirea noastră. Pentru că iubirea noastră pentru Dumnezeu înseamnă ieșirea noastră din egoism, înseamnă continua noastră sfințire duhovnicească.

[9] Israil [Ἰσραήλ] n-a vrut să înțeleagă! Tocmai de aceea Dumnezeu S-a umplut de urgie față de el, față de necredința lui [Lucas 14, 21, BYZ]. Dar nu l-a mai nimicit ca altădată, ci l-a lăsat în orbirea lui. Și pe când pe Israil l-a lăsat în necredința lui, Dumnezeu a chemat toate neamurile la credința în El. Pentru că El voiește ca să se umple Casa Lui, Biserica Sa [Lc. 14, 23, BYZ].

[10] Biserica Lui e întreaga lume. Prin urmare, Biserica Lui e catolică. Catolicitatea Bisericii e darul cel mare al lui Dumnezeu, pentru că Sfinții Apostoli au mers și au vestit voia Lui în întreaga lume. Apostolicitatea Bisericii e tot la fel de extinsă ca și catolicitatea ei. Iar catolicitatea Bisericii înseamnă universalitatea ei, faptul că în ea trebuie să intre întreaga lume. Căci Israil și toată lumea trebuie să intre în Biserică.

[11] Dumnezeu voiește să se umple Biserica Sa, dar și fiecare dintre noi să ne umplem de slava Lui. Voia Lui e unitatea întregii lumi. Dar unitatea lumii înseamnă a fi o singură Biserică a lui Dumnezeu. Și în Biserică se intră prin pocăință și prin renunțarea la viața păcătoasă de mai înainte. Unitatea lumii e unitatea Bisericii. Dar unitatea Bisericii e conlucrarea dintre slava lui Dumnezeu și voia noastră. Căci, întru smerenie, noi trebuie să ascultăm voia lui Dumnezeu ca să trăim în Biserica Sa.

[12] Cincizecimea nu a fost un efort uman de unitate, ci o minune a lui Dumnezeu cu oamenii care credeau în Hristos Dumnezeu. Ei erau împreună la rugăciune, dar nu erau una, nu erau o Biserică. O Biserică au devenit când toți au fost umpluți de Duhul Sfânt, când toți au fost umpluți de slava cea veșnică a Dumnezeului nostru treimic. Iar acum slava Lui se primește în Biserică, prin Sfintele Taine, și trebuie să fii în Biserică pentru ca să primești slava Lui. Căci fără slava Lui în tine tu poți citi toată ziua Scriptura, dar să nu înțelegi nimic mântuitor din ea. Te umpli de texte, dar nu și de Duhul, nu și de viața lui Dumnezeu.

[13] Dar a fi creștin înseamnă a fi umplut de slava lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeiasca Scriptură ne vorbește despre trăirile oamenilor duhovnicești. Și noi suntem chemați la a fi scripturii vii, duhovnicești, pentru că suntem chemați la a trăi zilnic cu Dumnezeu. Și viața noastră cu Dumnezeu e viață sfântă, pentru că El ne sfințește în fiecare zi.

[14] Cu alte cuvinte, noi putem dialoga mereu cu cei de alte credințe, dar credința înseamnă experiență directă, personală, zilnică, nu schimb de idei. Citirile noastre teologice sunt invitații la experiență, nu experiența însăși. Experiența religioasă înseamnă relația noastră zilnică cu Dumnezeu, în care El, prin slava Lui, ne umple de viața Sa. Și viața Sa devine viața noastră, viața noastră duhovnicească, prin care noi ne sfințim neîncetat.

[15] De aceea, iubiții mei, când trăim cu Dumnezeu cunoaștem voia Lui, voia Lui expresă pentru clipa de față și nu lucruri citite. Legalismul, sfaturile de fațadă, indiferența n-ar exista în Biserică, dacă am fi oameni duhovnicești și am cunoaște ce să spunem de fiecare dată. Pentru că a trăi cu Dumnezeu înseamnă a avea mereu răspunsurile și îmbrățișările cu tine. Înseamnă a fi omul lui Dumnezeu. Și de omul lui Dumnezeu are nevoie întreaga umanitate.

Avem nevoie de oameni, de oamenii lui Dumnezeu! Avem nevoie de oameni care fac bine, care doresc pacea, care ne umplu de iubirea lor și de rugăciunea lor. Și acești oameni sunt oamenii Bisericii, sunt oamenii lui Dumnezeu. Fără astfel de oameni nu poate să existe o societate stabilă, responsabilă. E nevoie de oameni care să unească oamenii. Și fără dorința asta sfântă suntem mutre reci, legaliste, care vorbim despre Dumnezeu, dar nu vrem să facem voia Lui. Căci voia Lui e ca noi să îi aducem pe toți la Biserică, pentru ca toți să se mântuie[16].

[17] Joi, pe 19 decembrie, vin la dumneavoastră cu Icoana! Cu Icoana Nașterii Domnului. Pentru ca să vă vestesc în mod bucuros nașterea Lui, praznicul cel mare al Bisericii. Să ne revedem cu bine! Să ne bucurăm împreună! Căci Unul din Treime, Fiul Tatălui, S-a întrupat și S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră și pe El Îl lăudăm dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

My beloveds[1],

the position of the healthy person is to look ahead. The man moves still forward, because he sees what is in front of him. But to truly move towards your future, you must also look up, to God, for Him to tell you towards which side you have to straighten up. But the stooped, hunched position, is not proper to man! For it is a position of the body unworthy of man. And it is precisely in this unworthy position that the demon hunched the woman from today’s Evangel [Lucas 13, 11, BYZ][2].

The ghost of helplessness [πνεῦμα ἀσθενείας][Ibidem] is the demon that brings the hunchback to man. He makes you not look at serious things, but at passionate things. Children are looking for all kinds of things on foot, especially money. They want to find things on foot. But if you’re always looking for things, you’re not looking forward at all, nor towards heaven, towards God. Because you’re only looking for material things [3].

Do you remember what you were like when you were kids? How you sought the joy in people and things, how you sought what was beautiful in the world and not to have things? The desire to have things arose after you had fallen from the joy of looking at things, of enjoying them. Because our heart is happy when it contemplates things, when it understands them and not necessarily when it possesses them. For we go on a journey, we see mountains and plains, forests and various cities, and we do not want to take them all with us, but to have them all in our heart. Because we understand that to see them all is to understand them[4].

What you understand, you always have with you. Our real joys are our loves. And our real loves are the ones that respond to us consciously and willfully, they are the loves for our fellow man. Some now want to marry with animals, with trees, with persons of the same sex with them, because they don’t want a real relationship, one of otherness, in which to really know the other person. The tree or the animal does not respond to you on measure of your expectations. Your same-sex partner is an egoism in two, because you already know what your own sexuality looks like. He is a mirror image of you, a narcissism. Only if you, as a man, choose to love a woman, do you have the real courage to know the otherness, because you learn from her what you do not know[5].

God-blessed Marriage is a journey towards the unknown. You do not know how it will be, you do not know what you will experience together, but you trust in God, in the One who blessed your love. It’s a journey that takes you out of your comfort, from what you already know. The Marriage is a holy courage, the courage of holy love. But only if you have the courage to always discover the one you love, you, as a man, understand how mysterious and fulfilling this holy journey of Marriage is[6].

If you look at things, things don’t speak to you. If you look at animals, they see you, but they don’t communicate with you. In order to understand yourself, you must look in the person like you, in the human, and in order to understand yourself, you must have real, loving relationships with people. Because God created the man to understand himself in the relationship with Him and with his fellow men. And if you start talking with your money, with your possessions, with your beauty, with your smarts, with your social power, you end up talking idolatrously to them and to yourself. Because the real dialogue is when you are answered, when you are understood, when you are loved for what you are and do, when you are valued as a person, as a friend, as a lover, as necessary[7].

Our life is a journey like our love. And all our lives we want the sabbath of our fulfillment, we wish the ghostual rest. Because when you sit idle you don’t necessarily rest, but real rest is when God frees you from your sins. Fact for which, when she was freed from her weakness, she straightened up and began to glorify God [Lucas 13, 12-13, BYZ]. And we glorify God in the Holy Services of the Church, where He heals us of our spiritual and physical weaknesses[8].

But what does the 18-year-old sick woman who was healed in the synagogue teach us? That illness is lived in the Church and not at home! If you can live it on your feet, then you have to come to the Church always, because here God will heal you! When you fall at bed, when you can’t do it anymore, it’s the last stage of the disease. But the disease has many phases until the bed. And that is why we must experience our illnesses here, before God, and from Him we must ask for our forgiveness and healing. For no one can heal us fully, divinely, as He does[9].

The hypocrites, however, will never rejoice in your healing. Our conversion was a great salvation to us, but a sadness to many. And those who love sin will never praise us for our ghostual struggles, for the miracles from our lives, for our rising from sins, because they want us to remain in our death. And they want us to remain spiritually dead, so that they too will not change internally[10].

Therefore, my beloveds, the real social change begins with the real ghostual change of people. The world changes if people change internally. Without the spiritual change of people, the society does not move forward, but it beats the step on place. For the motor of social change is the ghostual change of people. And the ghostual change of people begins of here, from Church, because the Church is the center of the world, even if the world knows it or not this thing[11].

I will also vote today, together with the Lady Priestess, for a President who will make the romanians worthy. For a President with a future vision for Romania, who assumes the real values of the Church and of our Country. Because we need a man who will make us happy, who will energize us, who will unite us in our love for the Church and for our Romania. Amin[12]!

[The last passage became ahistorical due to the cancellation of the electoral process]

---

[1] Started at 7.09, in day of tuesday, on 3 december 2024. Cloudy sky, 3 degrees, wind of 3 km/h.

[2] Iubiții mei, poziția omului sănătos e aceea de a privi în față. Omul merge tot înainte, pentru că el vede ceea ce are în față. Dar ca să mergi spre viitorul tău în mod real trebuie să privești și în sus, la Dumnezeu, pentru ca să îți spună spre ce parte trebuie să te îndrepți. Însă poziția aplecată, cocoșată, nu e proprie omului! Căci e o poziție a trupului nedemnă de om. Și tocmai în această poziție nedemnă demonul a cocoșat-o pe femeia din Evanghelia de azi [Lucas 13, 11, BYZ].

[3] Duhul de neputință [πνεῦμα ἀσθενείας][Ibidem] e demonul care aduce cocoșarea omului. El te face să nu privești spre lucruri serioase, ci spre cele pătimașe. Copiii caută pe jos tot felul de lucruri și mai ales bani. Vor să găsească lucruri pe jos. Dar dacă cauți mereu lucruri, nu mai privești deloc înainte și nici spre cer, spre Dumnezeu. Pentru că tu cauți doar lucruri materiale.

[4] Mai știți cum erați când erați copii? Cum căutați bucuria în oameni și lucruri, cum căutați ce e frumos în lume și nu să aveți lucruri? Dorința de a avea lucruri a apărut după ce ați căzut din bucuria de a privi lucrurile, de a vă bucura de ele. Pentru că inima noastră se bucură când contemplă lucrurile, când le înțelege și nu neapărat când le posedă. Căci mergem în călătorie, vedem munți și câmpii, păduri și diverse orașe și nu vrem să le luăm pe toate cu noi, ci să le avem în inima noastră pe toate. Pentru că noi înțelegem că a le privi pe toate înseamnă a le înțelege.

[5] Ce înțelegi, ai mereu cu tine. Bucuriile noastre reale sunt iubirile noastre. Și realele noastre iubiri sunt cele care ne răspund în mod conștient și voit, sunt iubirile pentru semenii noștri. Unii vor să se căsătorească acum cu animale, cu pomi, cu persoane de același sex cu ele, pentru că nu vor o relație reală, una de alteritate, în care să o cunoști cu adevărat pe cealaltă persoană. Pomul sau animalul nu îți răspund pe măsura așteptărilor tale. Partenerul de același sex cu tine e un egoism în doi, pentru că tu știi deja cum arată propria ta sexualitate. El e o privire în oglindă a ta, un narcisism. Numai dacă tu, ca bărbat, alegi să iubești o femeie, ai curajul real de a cunoaște alteritatea, pentru că înveți de la ea ceea ce nu cunoști.

[6] Căsătoria binecuvântată de Dumnezeu este o călătorie spre necunoscut. Nu știți cum va fi, nu știți ce veți trăi împreună, dar vă încredeți în Dumnezeu, în Cel care a binecuvântat iubirea voastră. E o călătorie care vă scoate din confortul vostru, din ceea ce știți deja. Căsătoria e un curaj sfânt, e curajul iubirii sfinte. Dar numai dacă ai curajul de a o descoperi mereu pe cea pe care o iubești, tu, ca bărbat, înțelegi ce tainică și împlinitoare e această sfântă călătorie a Căsătoriei.

[7] Dacă privești la lucruri, lucrurile nu îți vorbesc. Dacă privești la animale, ele te văd, dar nu comunică cu tine. Ca să te înțelegi trebuie să privești în cel ca tine, în om, și ca să te înțelegi trebuie să ai relații reale, de iubire, cu oamenii. Pentru că Dumnezeu l-a creat pe om să se înțeleagă pe sine în relația cu El și cu semenii lui. Și dacă începi să vorbești cu banii tăi, cu averile tale, cu frumusețea ta, cu deșteptăciunea ta, cu puterea ta socială, ajungi să vorbești în mod idolatru cu ele și cu tine. Căci realul dialog e când ți se răspunde, când ești înțeles, când ești iubit pentru ceea ce ești și faci, când ești valorizat ca om, ca prieten, ca iubit, ca neapărat.

[8] Viața noastră e o călătorie ca și iubirea noastră. Și toată viața ne dorim sabatul împlinirii noastre, ne dorim odihna cea duhovnicească. Pentru că atunci când stai degeaba nu te odihnești neapărat, ci odihna reală e când Dumnezeu te eliberează de păcatele tale. Fapt pentru care, atunci când a fost eliberată de slăbiciunea ei, ea s-a îndreptat și a început să Îl slăvească pe Dumnezeu [Lc. 13, 12-13, BYZ]. Și noi Îl slăvim pe Dumnezeu în Sfintele Slujbe ale Bisericii, acolo unde El ne vindecă pe noi de neputințele noastre sufletești și trupești.

[9] Însă ce ne învață femeia bolnavă de 18 ani, care a fost vindecată la sinagogă? Că boala se trăiește la Biserică și nu acasă! Dacă o poți trăi pe picioare, atunci trebuie să vii la Biserică mereu, pentru că aici te va vindeca Dumnezeu! Când cazi la pat, când nu mai poți, e faza ultimă a bolii. Dar boala are multe faze până la pat. Și de aceea trebuie să ne trăim bolile aici, înaintea lui Dumnezeu, și de la El trebuie să cerem iertarea și vindecarea noastră. Căci nimeni nu ne poate vindeca în mod deplin, dumnezeiește, așa cum o face El.

[10] Ipocriții, însă, nu se vor bucura niciodată de vindecarea voastră. Convertirea noastră a fost o mare izbăvire pentru noi, dar o tristețe pentru mulți. Și cei care iubesc păcatul nu ne vor lăuda niciodată pentru nevoințele noastre duhovnicești, pentru minunile din viața noastră, pentru ridicările noastre din păcate, pentru că ei vor să rămânem în moartea noastră. Și vor să rămânem morți sufletește, pentru ca nici ei să nu se schimbe interior.

[11] Așadar, iubiții mei, reala schimbare socială începe cu reala schimbare duhovnicească a oamenilor. Lumea se schimbă dacă oamenii se schimbă interior. Fără schimbarea duhovnicească a oamenilor, societatea nu merge mai departe, ci bate pasul pe loc. Căci motorul schimbării sociale este schimbarea duhovnicească a oamenilor. Și schimbarea duhovnicească a oamenilor începe de aici, din Biserică, pentru că Biserica e centrul lumii, chiar dacă lumea știe sau nu știe acest lucru.

[12] Voi vota și azi, împreună cu Doamna Preoteasă, pentru un Președinte care să îi facă demni pe români. Pentru un Președinte cu viziune de viitor pentru România, care își asumă valorile reale ale Bisericii și ale Țării noastre. Căci noi avem nevoie de un om care să ne bucure, să ne dinamizeze, să ne unească în iubirea noastră pentru Biserică și pentru România noastră. Amin!

[Ultimul pasaj a devenit anistoric din cauza anulării procesului electoral]

My beloveds[1],

2024 meant another 4.483 pages added to the Cathedral Theology for Today. Cathedral of the book which, in book pages, consists of 64. 609 pages. And the books that, with the grace of God, I published in 2024 are 9:

The History of romanian literature (vol. 10) (540 pages),

The History of romanian literature (vol. 11) (680 pages),

Te iubesc nu se termină/ I love you never ends [RO/ EN] (553 pages),

The Lives of the Saints (vol. 2) (325 pages),

Patristic Translations (vol. 6) (450 pages),

Praedicationes (vol. 20) [RO/ EN] (567 pages),

Twitter for today (vol. 11) [RO/ EN] (167 pages),

Facebook Talks (vol. 12) (744 pages),

I am writing online (vol. 13) [RO/ EN/ IT] (457 pages).

And also in 2024 we have passed of 17.000 online articles on Theology for Today[2].

The online creation means consequence. Every day you must work, every day you must be present, every day you must embrace people through your writing. Daily online creation is a daily non-rest, but also a continuous fulfillment. Because it is a ghostual ascesis, which you do in your home, but which has a universal, world-wide opening[3].

And the online creation is the evangelical preaching of the Church. The sermon of the Church is with time and without time, it’s continuous. That’s why the online creation has been very handy to me from the beginning, because the preaching and the service of the Church are continuous. Because people daily need Godʼs truths, living people to embrace them, real solutions for their lives[4].

In online you can’t be repetitive. You must come up with an ever-fresh way of posing the problem. And the freshness of the writing is the consequence of the continuous ghostual growth. He who does not grow, repeats himself. He who does not always understand what he should write, does not have enlightenments from God. Because God always gives holy understandings to those who serve Him[5].

The online creation is something concrete, it is something put before. It is something put before man in his integrality. You must understand what you read, what you see, what is put before you. And in the Church, we prepare people for an integral, holistic understanding of the world. We, those who share ourselves with the Lord, are taught by Him assume us the whole world, because the world is His creation. And for this reason, problematizing us about the whole world means taking care of His creation and, at the same time, of our salvation. Because our salvation is a relational problem, it’s a communitarian problem, it’s an ecclesial reality[6].

The online space is a communitarian space, and the Church’s online creation is its theological thinking. When you put the faith of the Church in the public space, you feed people in their integrality. Because the theology of the Church is the ghostual food of the whole world. Without the essential nourishment of God’s truths, the place of the Church in online is taken by advertisements, movies, interests of all kinds. And the desacralization of the world means removing the Church from society and people’s thinking, throwing it to the dustbin of history, to put our mundane affairs in its place[7].

– Who keeps the Church in history?

– God through every His believer in part! That is precisely why every member of the Church must do concrete things for God’s Church. To live as a christian, to speak as a christian, to work as a christian means to serve God’s Church and put in the foreground His will with all His creation. And the online theological creation is the profound enlightenment of people, it is the light of God in the midst of the world, because the life with God is the true life of man[8].

And if the life with God is the true life of man, we inevitably end up at ideational conflicts with those who do not live and believe like us. The apologetic side of theology is as important as its pedagogical side. But when we deny something at others, we are not denying their person, but a way of being improper to the will of God. Because the theology is not an ideology, it is not even a philosophy, but it is revelation. It is God’s will with us. And when a theologian denies something on the basis of revelation, he is saying, in effect, what God wants from all of us[9].

God’s revelation, His will with us, is our way of being. Those who do not come to the Church do not know what we think and how we live. And when you don’t know a mode of being, of course you have preconceived, false ideas about that mode of being. And this is what we do online: we make ourselves transparent, we speak openly about ourselves, so that everyone understands that the life of the Church is a unique way of being and thinking. Because it is the life lived according to the will of God. And any christian can talk about their life with God, because it’s a mode of being, it’s a real, quotidian life, and not a fantasy[10].

The desacralization of the world, its dechristianization is a fantasy of many. Some want the paganization of the world, others want its satanization, others live in parallel religious formations with the Church. But when we talk about the life of the Church from within, when we show how man is constantly transfigured, we are talking about ontological realities, about what God’s people live. And these people live on a social level, they live in the family, they live in the Church, and their life is full of God’s will. Because the will of God is the true life of man[11].

For 18 years I have been writing, editing, talking to people online, meaning I have a coherent, transparent, and deeply relational life. I’m not afraid to be myself, and I’m not afraid to dialogue with any person, because I have something to learn from each one. And as I always talk with God, when my life is a continuous prayer and life with Him, talking with people means to be happy and to teach them His will means to help them fundamentally[12].

Therefore, the online creation is very fulfilling for me, because it is my mode of experiencing communion with all people. The Church is in the middle of the world, and you can enter it or ignore it. In the same way you can enter in the books edited by me by reading them or you can ignore them. But if you ignore them, you miss the fundamental encounter with two people of God: me and my wife, who give you divine enlightenment in our books. We give you from what we received from God[13].

„Come and see [Ἔρχου καὶ ἴδε]!” [Ioannis 1, 46, BYZ], said Saint Filippos [Φίλιππος] to Saint Natanail [Ναθαναήλ]. The life of the Church must be lived in order to sanctify yourself every day. And every day we are your online dialogue partners, because you can read what we publish every day. And to be available every day to all is to be a communional man, a man of real friendship[14].

Thank you beautiful because you are close to us! Thank you so much for your prayers and help! May God rejoice you in all good work and strengthen you always to do His will! Amin![15].

---

[1] Started at 19. 31, in day of wednesday, 27 november 2024. Partly cloudy sky, 3 degrees, wind of 5 km/h.

[2] Iubiții mei, 2024 a însemnat alte 4.483 de pagini adăugate la Catedrala Teologie pentru azi. Catedrală a cărții care, în pagini de carte, e formată din 64. 609 pagini. Iar cărțile pe care, cu harul lui Dumnezeu, le-am publicat în anul 2024 sunt 9:

Istoria literaturii române (vol. 10) (540 pagini),

Istoria literaturii române (vol. 11) (680 pagini),

Te iubesc nu se termină/ I love you never ends [RO/ EN] (553 pagini),

Viețile Sfinților (vol. 2) (325 pagini),

Traduceri patristice (vol. 6) (450 pagini),

Praedicationes (vol. 20) [RO/ EN] (567 pagini),

Twitter pentru azi (vol. 11) [RO/ EN] (167 pagini),

Vorbiri de Facebook (vol. 12) (744 pagini),

Scriu online (vol. 13) [RO/ EN/ IT] (457 pagini).

Și tot în 2024 am trecut de 17.000 de articole online pe Teologie pentru azi.

[3] Creația online înseamnă consecvență. Pe fiecare zi trebuie să lucrezi, pe fiecare zi trebuie să fii prezent, pe fiecare zi trebuie să îmbrățișezi oamenii prin scrisul tău. Creația online zilnică e o neodihnă zilnică, dar și o împlinire continuă. Pentru că ea este o asceză duhovnicească, pe care o faci în casa ta, dar care are deschidere universală, mondială.

[4] Și creația online este propovăduirea evanghelică a Bisericii. Predica Bisericii e cu timp și fără timp, e continuă. Tocmai de aceea creația online mi-a fost foarte la îndemână de la început, pentru că propovăduirea și slujirea Bisericii sunt continue. Pentru că oamenii au nevoie în mod zilnic de adevărurile lui Dumnezeu, de oameni vii care să îi îmbrățișeze, de soluții reale pentru viața lor.

[5] În online nu poți fi repetitiv. Trebuie să vii cu un mod mereu proaspăt de a pune problema. Și prospețimea scrisului e consecința continuei sporiri duhovnicești. Cine nu crește, se repetă. Cine nu înțelege mereu ce trebuie să scrie, acela nu are luminări de la Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu dăruie mereu înțelegeri sfinte celor care Îi slujesc Lui.

[6] Creația online este ceva concret, este ceva pus înainte. E ceva pus înaintea omului în integralitatea sa. Trebuie să înțelegi ceea ce citești, ceea ce vezi, ceea ce ți se pune înainte. Iar în Biserică noi pregătim oamenii pentru o înțelegere integrală, holistică a lumii. Noi, cei care ne împărtășim cu Domnul, suntem învățați de către El să ne asumăm întreaga lume, pentru că lumea e creația Lui. Și din acest motiv, a ne problematiza despre întreaga lume înseamnă a avea grijă de creația Lui și, în același timp, de mântuirea noastră. Pentru că mântuirea noastră e o problemă relațională, e o problemă comunitară, e o realitate eclesială.

[7] Spațiul online e un spațiu comunitar, iar creația online a Bisericii este gândirea ei teologică. Atunci când pui credința Bisericii în spațiul public, tu hrănești oamenii în integralitatea lor. Pentru că teologia Bisericii e hrana duhovnicească a întregii lumi. Fără hrana esențială a adevărurilor lui Dumnezeu, locul Bisericii în online îl iau reclamele, filmele, interesele de tot felul. Iar desacralizarea lumii înseamnă a scoate Biserica din societate și din gândirea oamenilor, a o arunca la coșul de gunoi al istoriei, pentru a pune în locul ei afacerile noastre mundane.

[8] – Cine ține Biserica în istorie?

– Dumnezeu prin fiecare credincios al Său în parte! Tocmai de aceea fiecare membru al Bisericii trebuie să facă lucruri concrete pentru Biserica lui Dumnezeu. A trăi ca un creștin, a vorbi ca un creștin, a munci ca un creștin înseamnă a sluji Biserica lui Dumnezeu și a pune în prim-plan voia Lui cu întreaga Sa creație. Iar creația teologică online este luminarea profundă a oamenilor, este lumina lui Dumnezeu din mijlocul lumii, pentru că viața cu Dumnezeu e viața adevărată a omului.

[9] Și dacă viața cu Dumnezeu e viața adevărată a omului, inevitabil ajungem la conflicte ideatice cu cei care nu trăiesc și nu cred ca noi. Latura apologetică a teologiei e la fel de importantă ca și latura ei pedagogică. Dar când noi negăm ceva la alții, nu negăm persoana lor, ci un mod de a fi impropriu voii lui Dumnezeu. Pentru că teologia nu e o ideologie, nu e nici o filosofie, ci e revelație. E voia lui Dumnezeu cu noi. Și când un teolog neagă ceva pe baza revelației, el spune, de fapt, ce voiește Dumnezeu de la noi toți.

[10] Revelația lui Dumnezeu, voia Lui cu noi e modul nostru de-a fi. Cei care nu vin la Biserică nu știu ce gândim și cum trăim noi. Și când nu știi un mod de-a fi, bineînțeles că ai idei preconcepute, false despre acel mod de-a fi. Iar online asta facem: ne facem transparenți, vorbim în mod deschis despre noi, pentru ca toți să înțeleagă că viața Bisericii e un mod de a fi și de a gândi unic. Pentru că e viața trăită după voia lui Dumnezeu. Și orice creștin poate vorbi despre viața lui cu Dumnezeu, pentru că e un mod de a fi, e o viață reală, cotidiană, și nu o fantezie.

[11] Desacralizarea lumii, decreștinarea ei e o fantezie a multora. Unii vor păgânizarea lumii, alții vor satanizarea ei, alții trăiesc în formațiuni religioase paralele cu Biserica. Dar când noi vorbim despre viața Bisericii din lăuntrul ei, când arătăm cum omul se transfigurează neîncetat, noi vorbim despre realități ontologice, despre ce trăiesc oamenii lui Dumnezeu. Și acești oameni trăiesc la nivel social, trăiesc în familie, trăiesc în Biserică, și viața lor este plină de voia lui Dumnezeu. Pentru că voia lui Dumnezeu e adevărata viață a omului.

[12] De 18 ani scriu, editez, vorbesc cu oamenii la nivel online, ceea ce înseamnă că am o viață coerentă, transparentă și adânc relațională. Nu mi-e teamă să fiu eu însumi și nici nu mi-e teamă să dialoghez cu orice om, pentru că am de învățat de la fiecare în parte. Și cum discut mereu cu Dumnezeu, când viața mea e o continuă rugăciune și viață cu El, a vorbi cu oamenii înseamnă a mă bucura și a-i învăța voia Lui înseamnă a-i ajuta în mod fundamental.

[13] De aceea, creația online e pentru mine una foarte împlinitoare, pentru că ea e modul meu de a trăi comuniunea cu toți oamenii. Biserica e în mijlocul lumii și tu poți intra în ea sau o poți ignora. Tot la fel poți intra în cărțile editate de mine prin citire sau le poți ignora. Dar dacă le ignori pierzi întâlnirea fundamentală cu doi oameni ai lui Dumnezeu: cu mine și cu soția mea, care îți dăruim luminare dumnezeiască în cărțile noastre. Îți dăruim din ceea ce am primit de la Dumnezeu.

[14] „Vino și vezi [Ἔρχου καὶ ἴδε]!” [Ioannis 1, 46, BYZ], i-a spus Sfântul Filippos Sfântului Natanail. Viața Bisericii trebuie trăită pentru ca să te sfințești în fiecare zi. Iar în fiecare zi noi vă suntem parteneri de dialog la nivel online, pentru că puteți citi ceea ce noi edităm în fiecare zi. Și a fi disponibil în fiecare zi pentru toți înseamnă a fi un om comunional, un om al prieteniei reale.

[15] Vă mulțumesc frumos pentru că ne sunteți aproape! Vă mulțumim mult pentru rugăciuni și pentru ajutor! Dumnezeu să vă bucure în tot lucrul cel bun și să vă întărească mereu pentru a face voia Lui! Amin!

My beloveds[1],

our life is a continuous walk with God. And now, on the feast of the Nativity of the Lord, we carol, we sing carols, and our singing is theological, because our life is theological. Our carols have in their center on the Lord incarnate, to tell us that our salvation means our living relationship with the Father, the Son, and the Holy Ghost, with our triune God, because the incarnate Hristos has confessed to us that He is One of the Trinity. And the carols tell us about Hristos, in order to tell us about the triune God. For This is the God of our salvation![2].

„The little one, swaddled,/ In a cotton diaper”[3] is our Hristos according to His humanity, but He is the Son of the Father according to His divinity. That is exactly why the 3 Holy Magi „worshipped the Lord/ Like a great Emperor”[4]. And they saw the Great Emperor in the Child Iisus, because His glory enlightened them and they felt His divinity. And we, who believe in Him, have seen His glory and have been filled with it, so that we may live together with Him without ceasing[5].

The fragility of the Lord’s humanity stands at one place with His omnipotence. Because He assumed our humanity in His eternal person in order to deify us. And the life of every Saint is this fragility, this human littleness that is always deified, always transfigured, because the glory of God is what constantly perfects us. Because the love, which assumes its entire existence, is the love that looks humbly at both the small and the big, because it wants all that the Lord created to exist[6].

The love does not destroy, does not separate, does not deforest! The love doesn’t look from above at people, it doesn’t let them die of hunger! And when we hear what people have gone through, what pain, what troubles, and He delivered them, we see what love looks like, His divine love. And His love, coming down into us, i.e. His glory coming down into us, makes us also be full of love towards people[7].

Saint Nicolaos [Νικόλαος[8]], our Father, the Archbishop, is great precisely because of his love towards people. And he always wins the hearts of people through his great love, through his kindness towards us. Because, through his love, a true follower of God is shown, Who loves Saints and sinners alike, Who loves all people. For we must fulfill His commandments with the deed and not just with talk[9].

And the real Father, the real Archbishop is the one who convinces by his goodness and not by his ecclesial authority. The excess of force is a huge minus of ghostuality. And man’s ghostuality can be seen in the fact that he knows how to dialogue, that he is open to dialogue, that he wants to explain himself constantly, and this is because he loves people. And I am far removed from them by people who don’t assume their inner reality, but pose in imaginary beings[10].

Saint Nicolaos won „[with] the humility on the high things [τῇ ταπεινώσει τὰ ὑψηλά], [with] the poverty on the rich things [τῇ πτωχείᾳ τὰ πλούσια][11]”. He humbled himself in order to see divine things and separated himself from things in order to become rich in the glory of God. And when he secretly gave the gold so that the 3 young women could get married, he hid his good deed, but at the same time he loved to do good to people[12]. He resurrected with his prayer on the sailor who had fallen from the mast[13]. And before he was cheirotoned Bishop, a Bishop received a vision from God in which he was told the name of the future Archbishop, i.e. of Nicolaos, who was Layman at the time[14]. Because God works all good in His servants [15].

And the Bishop who had the vision for the cheirotonia of Saint Nicolaos presented him to the people as the one whom the Holy Ghost had chosen as the Shepherd of the Church. And that’s how it should always be! We all must obey His will. Because He always chooses His servants[16].

Saint Nicolaos „was a father to the poor, merciful to the needy, comforter of those who wept, helper of those in distress, and a great doer of good to all”[17]. He was a very dynamic person and very attentive to everyone. Because he worked miracles and  with the word and with the deed in people’s lives[18].

From him I also learned to give myself online, because Theology for Today[19] began on 6 december 2006 and today I am celebrating 18 years of online creation. And they were very fulfilling years, because to give means to always grow in the glory of God, to always rejoice together with God and with people. And the ghostual fulfillment is eternal fulfillment, because it is our salvation[20].

My beloveds, the gifts are our heart. In the memory of our children and grandchildren, we will remain only with our goodness. Therefore, the gifts of now are eternal investment in their hearts. Give, to enjoy forever! Give, that you may be saved! Because the salvation is eternal joy, it is fulfilling joy, it is the joy of communion with God, with all His Saints and Angels. Amin[21]!

---

[1] Started at 11.49, in day of monday, on 2 december 2024. Cloudy sky, 5 degrees, wind of 11 km/h.

[2] Iubiții mei, viața noastră e o continuă umblare cu Dumnezeu. Iar acum, de praznicul Nașterii Domnului, noi colindăm, cântăm colinde, și cântatul nostru e teologic, pentru că viața noastră e teologică. Colindele noastre Îl au în centrul lor pe Domnul întrupat, pentru ca să ne spună nouă că mântuirea noastră înseamnă relația noastră vie cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul nostru treimic, pentru că Hristos Cel întrupat ne-a mărturisit nouă că El este Unul din Treime. Și colindele ne vorbesc despre Hristos, pentru ca să ne vorbească despre Dumnezeul treimic. Pentru că Acesta este Dumnezeul mântuirii noastre!

[3] Cf. https://www.versuri.ro/versuri/colinde-astazi-s-a-nascut-hristos/.

[4] Cf. https://ro.wikisource.org/wiki/Trei_crai_de_la_răsărit.

[5] „Mititel, înfășețel,/ În scutec de bumbăcel” este Hristosul nostru după umanitatea Sa, dar El este Fiul Tatălui după dumnezeirea Lui. Tocmai de aceea cei 3 Sfinți Magi „Domnului s-au închinat/ Ca unui mare-mpărat”. Și ei L-au văzut pe Marele Împărat în Pruncul Iisus, pentru că slava Lui i-a luminat și au simțit dumnezeirea Sa. Și noi, cei care credem întru El, am văzut slava Lui și ne-am umplut de ea, pentru ca să trăim împreună cu El neîncetat.

[6] Fragilitatea umanității Domnului stă la un loc cu atotputernicia Lui. Pentru că El Și-a asumat umanitatea noastră în persoana Sa cea veșnică pentru ca să ne îndumnezeiască pe noi. Iar viața oricărui Sfânt este această fragilitate, această puținătate umană care mereu se îndumnezeiește, mereu se transfigurează, pentru că slava lui Dumnezeu e cea care ne desăvârșește pe noi neîncetat. Căci iubirea, cea care își asumă întreaga existență, este iubirea care privește cu smerenie atât pe cei mici cât și pe cei mari, pentru că vrea să existe toate cele create de Domnul.

[7] Iubirea nu distruge, nu desparte, nu defrișează! Iubirea nu privește de sus la oameni, nu îi lasă să moară de foame! Și când auzim prin câte au trecut oamenii, prin ce dureri, prin ce necazuri, și El i-a izbăvit pe ei, vedem cum arată iubirea, iubirea Lui cea dumnezeiască. Și iubirea Lui, coborând în noi, adică slava Lui coborând în noi, ne face și pe noi să fim plini de iubire față de oameni.

[8] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1370/sxsaintinfo.aspx.

[9] Sfântul Nicolaos, Părintele nostru, Arhiepiscopul, e mare tocmai prin iubirea lui față de oameni. Și le biruie mereu inimile oamenilor prin iubirea lui cea mare, prin bunătatea sa față de noi. Pentru că, prin iubirea lui, se arată un urmaș adevărat al lui Dumnezeu, Care îi iubește și pe Sfinți și pe păcătoși deopotrivă, Care îi iubește pe toți oamenii. Căci poruncile Lui trebuie să le împlinim cu fapta și nu doar cu vorba.

[10] Iar realul Părinte, realul Arhiepiscop e cel care convinge prin bunătatea lui și nu prin autoritatea sa eclesială. Excesul de forță este un minus imens de duhovnicie. Și duhovnicia omului se vede prin aceea că știe să dialogheze, că e deschis dialogului, că vrea să se explice neîncetat și aceasta pentru că iubește oamenii. Iar pe mine mă îndepărtează mult de ei oamenii care nu își asumă realitatea lor interioară, ci pozează în ființe imaginare.

[11] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec06.html.

[12] Cf. Viețile Sfinților pe luna decembrie [The Lives of the Saints on the month of december], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 126-128. The source cited: https://www.stavropoleos.ro/wp-content/uploads/BibliotecaVirtuala/CarteNoua/vietile_sfintilor/vietile_sfintilor_12_dec_roman_2000_c5.pdf.

[13] Idem, p. 129.

[14] Idem, p. 131.

[15] Sfântul Nicolaos a câștigat „[cu] smerenia pe cele înalte [τῇ ταπεινώσει τὰ ὑψηλά], [cu] sărăcia pe cele bogate [τῇ πτωχείᾳ τὰ πλούσια]”. S-a smerit pe sine pentru ca să le vadă pe cele dumnezeiești și s-a despărțit de lucruri pentru ca să se îmbogățească în slava lui Dumnezeu. Și când a dat aurul pe ascuns pentru ca cele 3 tinere să se căsătorească, el și-a tăinuit fapta bună, dar în același timp a iubit să facă bine oamenilor. L-a înviat cu rugăciunea sa pe corăbierul care căzuse de pe catarg. Și înainte de a fi hirotonit Episcop, un Episcop a primit o vedenie de la Dumnezeu în care i s-a spus numele viitorul Arhiepiscop, adică al lui Nicolaos, care era Mirean pe atunci. Pentru că Dumnezeu lucrează toate cele bune în robii Săi.

[16] Și Episcopul care a avut vedenia pentru hirotonia Sfântului Nicolaos l-a prezentat poporului pe acesta ca pe cel pe care Duhul Sfânt l-a ales pe el Păstor al Bisericii. Și așa ar trebui să fie întotdeauna! Trebuie să ascultăm cu toții voia Lui. Pentru că El își alege slujitorii întotdeauna.

[17] Cf. Viețile Sfinților pe luna decembrie [The Lives of the Saints on the month of december], op. cit., p. 133.

[18] Sfântul Nicolaos „sărmanilor le era tată, săracilor, milostiv, mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiți și tuturor mare făcător de bine”. Era o persoană foarte dinamică și foarte atentă cu toți. Pentru că el făcea minuni și cu cuvântul și cu fapta în viețile oamenilor.

[19] To be seen: https://www.teologiepentruazi.ro/.

[20] De la el am învățat și eu să mă dărui online, pentru că Teologie pentru azi a început pe 6 decembrie 2006 și astăzi împlinesc 18 ani de creație online. Și au fost ani foarte împlinitori, pentru că a dărui înseamnă a crește mereu în slava lui Dumnezeu, a te bucura mereu împreună cu Dumnezeu și cu oamenii. Și împlinirea duhovnicească e împlinire veșnică, pentru că e mântuirea noastră.

[21] Iubiții mei, cadourile sunt inima noastră. În amintirea copiilor și a nepoților noștri vom rămâne doar cu bunătatea noastră. De aceea, cadourile de acum sunt investiție veșnică în inimile lor. Dăruiți, pentru ca să vă bucurați veșnic! Dăruiți, pentru ca să vă mântuiți! Căci mântuirea e bucurie veșnică, e bucurie împlinitoare, e bucuria comuniunii cu Dumnezeu, cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Amin!