Etichetă: Predici 2024

My beloveds[1],

at many years for all of us, for all the romanians from here and everywhere! Because today, on the day of Saint Andreas [Ἀνδρέας[2]] the Apostle, the Apostle of Romania, we celebrate Romania’s ghostual day, while tomorrow, on december 1, we celebrate Romania’s national day. And the two days are one in our hearts, because we love the Church and the Country alike. For the One who taught us to do this is our God Himself, the One who gave birth to us here and made us the guardians and sanctifiers of this land[3].

No one is born at random, and no one is born for nothing on the face of this earth! Our birth is not an experiment, but a vocation! For God gives birth to each one of us in order to fulfill himself in his life and not to sit in vain. Precisely for this reason, the movement, the work, the love, the continuous involvement in all kinds of projects is the mode of being of people. People fulfill themselves through what they do. People love things that they believe in. And if the things I believe in are good things, those things are valuable, they are good for everyone[4].

Saint Andreas the Apostle came to us and expanded the Church of God on romanian soil. He cheirotoned the hierarchy of the Church of here and their descendants have brought us His Church to this day. And what does this divine thing show? The enormous faithfulness of all of them! Because he who built the Church of God here was one in his faith and hope with those who have served in it until us. And they, those before us, ask us, the unworthy, to be as faithful, as strong in faith as our predecessors[5].

When I go to our museums and see the Church things preserved in them, I see the faith of our people. And what I see in our museums, I see in museums all over the world, because the vestiges of the Church are the vigorous testimonies of christian faith. And when you see that what we have, others from other countries also have, because our Church is one with those, then you understand that the Church of Romania is a sister to the Churches in all countries, because it is one and the same Church. And there is one and the same Church everywhere, because the Holy Apostles built one Church, the one that has the full testimony of God[6].

But our Romania is not the Romania of all romanians. Because its current borders are not its real borders. Our romanians also live beyond Romania’s borders, but also at a great distance from them. But everyone knows that they were born here, they were born to christian parents, and that their language and their faith is this: that of the Church of God. Therefore, Romania is here and there, it is here and everywhere where a romanian lives. And every one of us knows this very well, because you cannot change your national identity[7].

The place where you are born is the gift of God. But wherever you are born, you must seek the Church of God, the Church of Pentecost. For the life is not a trip without a destination, but a pilgrimage to the Emperordom of God. But in order to go to God, you must live in His Church and not in those invented by people over the centuries. Because nothing invented by men has anything to do with His Church, with the Church in which all His Saints are sanctified[8].

We were born in christian Romania and were baptized by our parents immediately after birth. We were immediately born into the Church of God through the second birth. That is why we no longer need to look for His Church because we are in it. But millions of people are born far from His Church and for them we must do concrete things in our lives: to pray and write for them. So that they too may be as we are: christians[9].

And we can write for everyone, because the online is a microphone from which we can speak to everyone. We can talk about the theology that God has revealed to us, we can talk about His great miracles with us, we can talk about the life with God, about how holy and beautiful life is with Him. And we can speak with conscience and with love, if we care about people. By all the people of the planet[10].

On the other hand, all romanians outside the borders of our country know what is happening in Romania, because they can see and communicate with those in the country. The online allows us to see each other and communicate in a deep way. Because nothing separates us anymore, if we can see each other and communicate directly. And for this reason, we are one in an even deeper way, because we learn about our country immediately and this comforts our hearts[11].

Days of relief are these two days! Days of joy and of holy tears! Because we live them by remembering our ancestors, by remembering our Saints, by remembering our historical victories. For we cannot move on until we are grateful to those who have helped us reach the present moment. And the romanian brotherhood was born in the apostolic Church of Romania, where the romanian language was preserved, as well as the unity of the romanian people. Without the Church of God from Romania, we would not have today this immense miracle called the romanian language, but neither the Saints, nor the Heroes, nor the Geniuses of Romania. But we wouldn’t have taken care of Romania’s natural beauties, which were preserved by those who loved and appreciated them[12].

The future is made with people and not with robots! Robots are the working tools of people, the ones that make their work easier. Those who love, make decisions, and take Romania forward are romanians. We choose our future! But we choose our future together with God, because we want to live it together with Him. Because the real future of Romania is in heaven, in the Emperordom of God, and not on earth. Here we learn how to live eternally in the Emperordom of God. Amin[13]!

---

[1] Started at 9. 01, in day of monday, on 25 november 2024. Sun, two degrees, wind 6 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[3] Iubiții mei, la mulți ani pentru noi toți, pentru toți românii de aici și de pretutindeni! Căci astăzi, de ziua Sfântului Apostol Andreas [Ἀνδρέας], Apostolul României, noi ne sărbătorim ziua duhovnicească a României, pe când, mâine, pe 1 decembrie, ne sărbătorim ziua națională a României. Iar cele două zile sunt una în inimile noastre, pentru că noi ne iubim deopotrivă Biserica și Țara. Căci Cel ce ne-a învățat pe noi să facem acest lucru este Însuși Dumnezeul nostru, Cel care ne-a născut pe noi aici și ne-a pus să fim păzitorii și sfințitorii acestui pământ.

[4] Nimeni nu se naște la întâmplare și nimeni nu se naște degeaba pe fața acestui pământ! Nașterea noastră nu e un experiment, ci o vocație! Căci Dumnezeu îl naște pe fiecare dintre noi pentru ca să se împlinească în viața lui și nu pentru ca să stea degeaba. Tocmai din acest motiv, mișcarea, munca, iubirea, continua implicare în proiecte de tot felul e modul de a fi al oamenilor. Oamenii se împlinesc prin ceea ce fac. Oamenii iubesc lucrurile în care cred. Și dacă lucrurile în care cred sunt lucruri bune, acele lucruri sunt valorice, sunt bune pentru toți.

[5] Sfântul Apostol Andreas a venit la noi și a extins Biserica lui Dumnezeu pe pământ românesc. El a hirotonit ierarhia Bisericii de aici și urmașii lor ne-au adus Biserica Lui până azi. Și ce arată acest lucru dumnezeiesc? Credincioșia enormă a tuturor acestora! Pentru că cel ce a zidit Biserica lui Dumnezeu aici a fost una în credința și nădejdea lui cu cei care au slujit în ea până la noi. Și ei, cei de dinaintea noastră, ne cer și nouă, nevrednicilor, să fim la fel de credincioși, de tari în credință ca și predecesorii noștri.

[6] Când mă duc în muzeele noastre și văd lucrurile Bisericii păstrate în ele, văd credința poporului nostru. Și ce văd în muzeele noastre, văd în muzeele lumii întregi, pentru că vestigiile Bisericii sunt mărturiile cele viguroase ale credinței creștine. Și când vezi că ce avem noi, au și alții din alte țări, pentru că Biserica de la noi e una cu acelea, atunci înțelegi că Biserica României e soră cu Bisericile din toate țările, pentru că e una și aceeași Biserică. Și e una și aceeași Biserică pretutindeni, pentru că Sfinții Apostoli au zidit o singură Biserică, pe cea care are mărturia deplină a lui Dumnezeu.

[7] Însă România noastră nu e România tuturor românilor. Căci granițele ei actuale nu sunt granițele ei reale. Românii noștri trăiesc și dincolo de granițele României, dar și la multă depărtare față de ele. Dar cu toții știu că ei s-au născut aici, s-au născut din părinți creștini și că limba lor și credința lor e aceasta: a Bisericii lui Dumnezeu. De aceea, România e aici și acolo, e aici și pretutindeni unde trăiește un român. Și fiecare dintre noi știe foarte bine acest lucru, pentru că nu poți să îți schimbi identitatea ta națională.

[8] Locul unde te naști e darul lui Dumnezeu. Dar oriunde te-ai naște, tu trebuie să cauți Biserica lui Dumnezeu, Biserica Cincizecimii. Căci viața nu este o excursie fără destinație, ci e un pelerinaj spre Împărăția lui Dumnezeu. Dar ca să mergi spre Dumnezeu trebuie să trăiești în Biserica Lui și nu în cele inventate de oameni de-a lungul secolelor. Pentru că nimic inventat de către oameni nu are de-a face cu Biserica Lui, cu Biserica în care se sfințesc toți Sfinții Lui.

[9] Noi ne-am născut în România creștină și am fost botezați de părinții noștri imediat după naștere. Ne-am născut imediat în Biserica lui Dumnezeu prin cea de a doua naștere. De aceea nu trebuie să mai căutăm Biserica Lui pentru că suntem în ea. Dar milioane de oameni se nasc departe de Biserica Lui și pentru ei trebuie să facem lucruri concrete în viața noastră: să ne rugăm și să scriem pentru ei. Ca și ei să fie cum suntem noi: creștini.

[10] Și putem scrie pentru toți, pentru că onlineul este un microfon de la care putem să vorbim tuturor. Putem vorbi despre teologia pe care ne-a revelat-o Dumnezeu, putem vorbi despre minunile Lui cele mari cu noi, putem vorbi despre viața cu Dumnezeu, despre cât de sfântă și de frumoasă e viața dimpreună cu El. Și putem vorbi cu conștiință și cu dragoste, dacă ne pasă de oameni. De toți oamenii planetei.

[11] Pe de altă parte, toți românii din afara granițelor țării noastre știu ce se petrece în România, pentru că pot vedea și pot comunica cu cei din țară. Onlineul ne face să ne vedem unii cu alții și să comunicăm la modul profund. Pentru că nimic nu ne mai desparte, dacă ne putem vedea și comunica în mod direct. Și din acest motiv, noi suntem una într-un mod și mai profund, pentru că aflăm cele ale țării noastre imediat și acest lucru ne alină inima.

[12] Zile de alinare sunt aceste două zile! Zile de bucurie și de lacrimi sfinte! Pentru că le trăim pomenindu-ne înaintașii, pomenindu-ne Sfinții, pomenindu-ne victoriile istorice. Căci nu putem merge mai departe până nu suntem recunoscători față de cei care ne-au ajutat să ajungem în clipa de față. Și fraternitatea românească s-a născut în Biserica apostolică a României, acolo unde s-a păstrat și limba română, cât și unitatea neamului românesc. Fără Biserica lui Dumnezeu din România nu aveam azi această minune imensă care se numește limba română, dar nici Sfinții, nici Eroii, nici Geniile României. Dar n-am fi avut grijă nici față de frumusețile naturale ale României, care s-au păstrat de cei care le-au iubit și apreciat.

[13] Viitorul se face cu oameni și nu cu roboți! Roboții sunt uneltele de lucru ale oamenilor, cele care le fac munca mai ușoară. Cei care iubesc, iau decizii și duc mai departe România sunt românii. Noi ne alegem viitorul! Dar ne alegem viitorul împreună cu Dumnezeu, pentru că voim să îl trăim dimpreună cu El. Pentru că realul viitor al României e în cer, în Împărăția lui Dumnezeu, și nu pe pământ. Aici învățăm cum să trăim veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. Amin!

My beloveds[1],

God, the only good One [Lucas 18, 19, BYZ], teaches us also to be good to people. Because the goodness is the essence of all His commands. When you do not commit adultery you want the good, when you do not kill you want the good, when you do not steal you want the good, when you do not bear false witness you want the good, when you honor your parents you want the good [Lk. 18, 20, BYZ]. Because the good of God is the good towards all[2].

But when „the good” means only what you do for yourself, when „the good” is your egoism, whatever thing you do does not target others, but only you. Therefore, when he was put in the position to sell everything and distribute it to the poor [Lk. 18, 22, BYZ], the ruler did not want to do this, because he did not live in the divine logic of goodness towards all. For the goodness thinks of all, not only of some. And when you are good, you want everyone’s good and not just your own good[3].

We live in a competitive world, a capitalistic world, a world where the power and the money matter. And if I have to be better than the other, I don’t have to help him, but surpass him at all times. And if you live in the logic of competition, the other is not your friend, but your „enemy”. Because he can take your job, he can replace you, he can leave you on the streets. In other words, the socio-economic system in which we live is one that makes us all rivals, to be at war with each other[4].

Only that the system is what the employer wants from us and not what we have to live within ourselves. The employer wants competition, wants us to be more and more efficient, but that doesn’t mean that we must live with the fear in bosom. That we must hate all those who outdo us to the workplace. The christian must do the work for which he is paid, he must do it with conscience and leave the future to God. Because living in trepidation, always in a hurry, means sickness and we don’t need sickness in the workplace. But, where we work, we need of inner peace, of prayer, of fulfillment, because at work we live a large part of our life. And how we feel when we work depends on us and not on our employer[5].

The health of our heart, of our brain, of our whole body depends on ourselves. And our body is ontologically connected to our soul, to the one that leads it in everything. And when we say that the fish from the head stinks, we say that the soul gets sick and the body it leads gets sick too. And the diseases of the soul are our passions. Fact for which, when we live in the logic of fear and competition, we become sick spiritually and physically, but when we live ghostually, when we live churchly at home, at Church, at work, anytime, we live in the peace of God. And the peace of God must be in us at all times and not fear, not permanent worry about tomorrow[6].

The capitalism was born in a world where the peace of God is not an indispensable need. That’s exactly why, the internal struggle between employees, the constant animosity, is seen as a way of being. On romanian land, the capitalism must have an orthodox heart. For we are primarily interested the peace of heart and, if we have it, we can be productive at workplace. The real competition is on the basis of facts. The facts must do the talking at workplace! And, on the basis them, we can differentiate people[7].

But, when Saint Lucas tells us that he „was exceedingly rich [ἦν πλούσιος σφόδρα]” [Lucas 18, 23, BYZ], he does not tell us that wealth made him unmerciful, but that the lack of goodness towards people is the root of unmercifulness. With other words, that he had not truly fulfilled God’s commandments, because if he had fulfilled them, he would have been full of goodness towards everyone[8].

And the goodness is the barometer of our ghostual life. If we pray, if we fast, if we go to Church, if we think we are fulfilling God’s will, but we do not have goodness, humility and forgiveness, we are not fulfilling God’s will. For when you do His will, His will makes you like Him. His will does not leave you the same, but makes you Holy, because He is Most Holy and the source of all holiness[9].

– Why to share from your own means going to the Emperordom of God?

– Because He asks us to forget everything for Him, not to consider anything more important than Him, than the God of our salvation! For not our wealth is the problem, but the problem of fund is our love. If our love is for our wealth and not for Him, that means that we have chosen the eternal death, the Hell. But if we have chosen Him, because we love Him, then for Him we give up everything, because we love only Him[10].

And many wonder how they can be saved, if there are so many temptations in this world. And the answer is only one: what we cannot do, God can when we let Him help us. What we do not understand, He already knows and helps us to know His way. Because we do not have to worry about our salvation, but we must love Him and do His will[11].

Therefore, my beloveds, we are not competing with anyone in our heart, we are just doing our job! And we let God arrange all our things, to draw up them as He wishes. Because His will is our salvation, it is our eternal fulfillment. Amin[12]!

---

[1] Started at 7.02, in day of tuesday, on 19 november 2024. Fog, minus two degrees, wind of 5 km/h.

[2] Iubiții mei, Dumnezeu, Cel singur bun [Lucas 18, 19, BYZ], ne învață și pe noi să fim buni cu oamenii. Pentru că bunătatea este esența tuturor poruncilor Sale. Când nu preacurvești vrei binele, când nu omori vrei binele, când nu furi vrei binele, când nu dai mărturie mincinoasă vrei binele, când îți cinstești părinții vrei binele [Lc. 18, 20, BYZ]. Pentru că binele lui Dumnezeu e binele față de toți.

[3] Dar când „binele” înseamnă doar ceea ce faci pentru tine, când „binele” este egoismul tău, orice lucru pe care îl faci nu vizează pe alții, ci doar pe tine. De aceea, când a fost pus în situația să vândă toate și să le împartă săracilor [Lc. 18, 22, BYZ], stăpânitorul n-a vrut să facă acest lucru, pentru că nu trăia în logica dumnezeiască a bunătății față de toți. Căci bunătatea se gândește la toți, nu doar la unii. Și când ești bun vrei binele tuturor și nu doar binele tău.

[4] Trăim într-o lume concurențială, într-o lume capitalistă, într-o lume unde puterea și banii contează. Și dacă trebuie să fiu mai bun decât celălalt, eu nu trebuie să îl ajut, ci să îl întrec tot timpul. Și dacă trăiești în logica concurenței, celălalt nu îți e prieten, ci „dușman”. Pentru că el poate să îți ia locul de muncă, poate să te înlocuiască, poate să te lase pe drumuri. Cu alte cuvinte, sistemul socio-economic în care noi trăim e unul care ne face pe toți să fim rivali, să fim în luptă unii cu alții.

[5] Numai că sistemul e ce vrea angajatorul de la noi și nu ce trebuie să trăim noi în sinea noastră. Angajatorul dorește competiție, dorește să fim tot mai performanți, dar asta nu înseamnă că trebuie să trăim cu frica în sân. Că trebuie să îi urâm pe toți cei care ne întrec la locul de muncă. Creștinul trebuie să își facă treaba pentru care e plătit, trebuie să și-o facă cu conștiință și să lase viitorul în seama lui Dumnezeu. Pentru că a trăi în trepidație, mereu în grabă, înseamnă boală și nu avem nevoie de boli la locul de muncă. Ci, acolo unde muncim, avem nevoie de pace interioară, de rugăciune, de împlinire, pentru că la locul de muncă trăim o mare parte din viața noastră. Iar cum ne simțim noi când muncim depinde de noi și nu de angajatorul nostru.

[6] Sănătatea inimii, a creierul nostru, a întregului trup depinde de noi înșine. Și trupul nostru este legat ontologic de sufletul nostru, de cel care îl conduce întru toate. Și când spunem că peștele de la cap se împute, spunem că sufletul se îmbolnăvește și îmbolnăvește și trupul pe care îl conduce. Iar bolile sufletului sunt patimile noastre. Fapt pentru care, atunci când trăim în logica fricii și a concurenței, noi ne îmbolnăvim sufletește și trupește, dar când trăim duhovnicește, când trăim bisericește acasă, la Biserică, la locul de muncă, oricând, noi trăim în pacea lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu trebuie să fie în noi oricând și nu frica, nu grija permanentă pentru ziua de mâine.

[7] Capitalismul s-a născut într-o lume în care pacea lui Dumnezeu nu e o nevoie neapărată. Tocmai de aceea, lupta internă dintre angajați, continua animozitate, e văzută ca un mod de-a fi. Pe pământ românesc, capitalismul trebuie să aibă inimă ortodoxă. Căci pe noi ne interesează în primul rând pacea inimii și, dacă o avem, putem fi productivi la locul de muncă. Competiția reală e pe bază de fapte. Faptele trebuie să vorbească la locul de muncă! Și, pe baza lor, îi putem departaja pe oameni.

[8] Însă, când Sfântul Lucas ne spune că acela „era foarte bogat [ἦν πλούσιος σφόδρα]” [Lucas 18, 23, BYZ], nu ne spune că bogăția l-a făcut nemilostiv, ci că lipsa de bunătate față de oameni e rădăcina nemilostivirii. Cu alte cuvinte, că el nu împlinise poruncile lui Dumnezeu cu adevărat, pentru că, dacă le-ar fi împlinit, ar fi fost plin de bunătate față de toți.

[9] Iar bunătatea este barometrul vieții noastre duhovnicești. Dacă ne rugăm, dacă postim, dacă mergem la Biserică, dacă credem că împlinim voia lui Dumnezeu, dar n-avem bunătate, smerenie și iertare, nu împlinim voia lui Dumnezeu. Căci atunci când faci voia Lui, voia Lui te face ca El. Voia Lui nu te lasă la fel, ci te face Sfânt, pentru că El e Preasfânt și izvorul întregii sfințenii.

[10] – De ce a împărți din ale tale înseamnă a merge spre Împărăția lui Dumnezeu?

– Pentru că El ne cere să uităm toate pentru El, să nu considerăm nimic mai important decât El, decât Dumnezeul mântuirii noastre! Căci nu bogăția noastră e problema, ci problema de fond e iubirea noastră. Dacă iubirea noastră este pentru averea noastră și nu pentru El, asta înseamnă că am ales moartea veșnică, Iadul. Dar dacă L-am ales pe El, pentru că Îl iubim, atunci pentru El renunțăm la toate, pentru că noi Îl iubim doar pe El.

[11] Și mulți se întreabă cum pot să se mântuie, dacă sunt atâtea ispite în lumea asta. Și răspunsul e unul singur: ceea ce noi nu putem, poate Dumnezeu când Îl lăsăm să ne ajute. Ceea ce noi nu înțelegem, El știe deja și ne ajută și pe noi să cunoaștem calea Lui. Pentru că nu trebuie să ne facem griji pentru mântuirea noastră, ci trebuie să Îl iubim pe El și să facem voia Lui.

[12] Așadar, iubiții mei, nu ne întrecem cu nimeni în inima noastră, ci doar ne facem treaba noastră! Și Îl lăsăm pe Dumnezeu să le rânduiască pe toate ale noastre, să le întocmească cum El dorește. Pentru că voia Lui e mântuirea noastră, e împlinirea noastră cea veșnică. Amin!

My beloveds[1],

when someone makes a promise to God, he does it in his own right. But the Ever Virgin Maria [Μαρία[2]] was promised to the Lord before she was born. She was promised to God by her mother, by Saint Anna [Ἄννα[3]]. Because when the Angel of the Lord announced to her that she would have a daughter[4], Saint Anna made this promise to the Lord: „Alive is the Lord God, that, if I give birth to a child, I will give him to His service, to serve and praise His holy name day and night, in all the days of his life!”[5]. And if we look at Saint Anna’s promise from our perspective, those of today, we say she violated her daughter’s freedom of conscience[6].

But if we look at things from the perspective of today’s feast, i.e. from the perspective of Maria, the 3-year-old baby who is brought to the Temple, we see that staying in the Temple was her choice. Because she climbed the 15 steps of the Temple alone[7]. And she stayed there, because she wanted to stay there! And the Holy Hierarch Zaharias [Ζαχαρίας] took Maria to the Holy of Holies[8], to the place that prefigured her, because she would be the Mother of God, the Mother of the Lord Iisus Hristos[9].

On the idea that the man must choose his faith, many today deny the Baptism of infants. Because they want to deny the real and defining contribution of parents in the lives of their children. And if parents cannot decide for their children, for what is good and what is not good for their children, they must be „abolished”. And we will set up some artificial maternity hospitals where the children of the future will be born by some „affective” robots. But the robots, how robots are they, must also choose for us, in our place, just like our parents do, until we have discernment and the power to choose. Because until we get to choose, we are the sum of our parents’ choices[10].

The Holy Fathers Ioachim [Ἰωακείμ[11]] and Anna chose for their daughter, for the Most-pure Lady Maria! They asked for her in fasting and prayer, they received her from God, and they gave her to God. It would have been a bad thing if, after receiving her from Him, they had said that she was theirs or had given her to demons. But when they were full of gratitude for Maria, because they had received her as a gift, giving her to God was the right thing to do. And we do the same when we baptize our babies: we give them to God, because they are His[12].

To keep our children unbaptized is to let them be heathen. What happens to our children, if we don’t feed them? They die!  And unbaptized children are ghostually dead children, because they do not live with God. And our parents’ decision to baptize us from infancy was the best choice for us, because from the first year of life we ​​began our ecclesial life, our life with God. And if He has born us again, if He has given us birth to life with Him and filled us with His glory and nourishes us with Him unceasingly, then we are alive and living, and our parents chose the best for us[13].

Our parents teach us our native language, other languages, various fundamental things in our lives. From them we learn how to say mother and father, what it means to love, what it means to work, what it means to suffer. Every day we learn from them and from everyone in our family and around us what it means to live, what it means to be human, what it means to live together with people. And if our parents didn’t teach us all this, no one would fill the void in our lives, because we build ourselves as people by being loved, helped, and taught by people[14].

Her parents chose for Maria, but Maria chose for all people! When she chose to stay at the Temple, she chose to serve God forever. Because when God found her more beautiful than all the sons of men and chose to live in her, the Mother of God chose God instead of the entire world. And this is what it means to choose fundamentally: it means to love God perfectly. Because when you love Him, then you obey Him and do the best things in your life[15].

What does it mean to choose? Some people choose their spouse, and after some time, they find that they made a mistake. That they chose poorly. Some people elect their President, and after a while they curse him, as if they didn’t elect him. If we are mature at 20, at 40, at 80, why do we still choose poorly at any age? Why are we ashamed of what we choose? And we are ashamed of our choices, because we do not make them together with God. We do not think deeply about what we choose. We make choices in a hurry and that is why we regret them afterwards[16].

But when you choose to do God’s will, then you are never wrong. Because His will is our true will, our true choice. We too have the right to life and the right to beget life, but we do not have the right to suppress the lives of others, born or unborn. We have the right to love, but not the right to hate. We have the right to have, but also the right to give unceasingly from what we have. We have the right to be faithful people, to always come to the Church, to be one with God all the time. For all of God’s will is our right, from it we learn what to do, and His will must be our will[17].

Therefore, my beloveds, choosing the Church means choosing the good road in life! The parents of the Mother of God chose well for her, because they chose God’s will with us, the people. When parents see that you are good to be a Priest or Monk, they choose God’s will. And we must help our children and grandchildren to discover their vocation from God. Because every child comes into the world with their gifts, received from God, to do His will in the world. And children are fulfilled in their lives, if we teach them to love God and serve Him unceasingly. Amin[18]!

---

[1] Started at 7. 16, in day of monday, on 18 november 2024. Fog, minus one degree, wind 11 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx. [3] Ibidem.

[4] Viețile Sfinților pe luna septembrie [Lives of the Saints on the month of september], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 134-135. [5] Idem, p. 135.

[6] Iubiții mei, când cineva face o făgăduință lui Dumnezeu, o face în dreptul său. Însă Pururea Fecioara Maria a fost făgăduită Domnului înainte ca ea să se nască. A fost făgăduită lui Dumnezeu de către mama ei, de Sfânta Anna. Pentru că atunci când Îngerul Domnului i-a vestit că va avea o fiică, Sfânta Anna a făgăduit-o astfel Domnului: „Viu este Domnul Dumnezeu, că, de voi naște prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să slujească și să laude numele Lui cel sfânt ziua și noaptea, în toate zilele vieții sale!”. Și dacă privim făgăduința Sfintei Anna din perspectiva noastră, a celor de azi, spunem că ea a încălcat libertatea de conștiință a fiicei sale.

[7] Viețile Sfinților pe luna noiembrie (Lives of the Saints on the month of november), ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 389.

[8] Idem, p. 390.

[9] Dar dacă privim lucrurile din perspectiva praznicului de astăzi, adică din perspectiva Mariei, a pruncei de 3 ani care e adusă la Templu, vedem că rămânerea la Templu a fost alegerea ei. Pentru că a urcat cele 15 trepte ale Templului de una singură. Și ea a rămas acolo, pentru că a vrut să rămână acolo! Și Sfântul Arhiereu Zaharias a dus-o pe Maria în Sfânta Sfintelor, în locul care o prefigura pe ea, pentru că va fi Maica lui Dumnezeu, Maica Domnului Iisus Hristos.

[10] Pe ideea că omul trebuie să-și aleagă credința, mulți neagă astăzi Botezul pruncilor. Pentru că voiesc să nege contribuția reală și definitorie a părinților în viețile copiilor lor. Iar dacă părinții nu pot decide pentru copiii lor, pentru ce e bine și pentru ce nu e bine pentru copiii lor, ei trebuie „desființați”. Și vom înființa niște maternități artificiale în care copiii viitorului vor fi născuți de niște roboți „afectivi”. Dar roboții, cât sunt ei de roboți, trebuie să aleagă și ei pentru noi, în locul nostru, așa cum fac și părinții noștri, până ajungem noi să avem discernământ și puterea de a alege. Căci până ajungem ca noi să alegem, noi suntem suma alegerilor părinților noștri.

[11] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx.

[12] Sfinții Părinți Ioachim și Anna au ales pentru fiica lor, pentru Preacurata Stăpână Maria! Au cerut-o în post și rugăciune, au primit-o de la Dumnezeu și ei I-au dăruit-o lui Dumnezeu. Ar fi făcut un lucru rău dacă, după ce au primit-o de la El, ei ar fi spus că e a lor sau ar fi dat-o pe ea demonilor. Dar când ei erau plini de recunoștință pentru Maria, pentru că au primit-o în dar, a dărui-o lui Dumnezeu înseamnă a face ceea ce trebuie. Iar noi când ne botezăm pruncii tot asta facem: îi dăruim pe ei lui Dumnezeu, pentru că ai Lui sunt.

[13] A ne ține copiii nebotezați înseamnă a-i lăsa să fie păgâni. Ce se întâmplă cu copiii noștri, dacă nu le dăm să mănânce? Mor! Și copiii nebotezați sunt niște copii morți duhovnicește, pentru că nu trăiesc cu Dumnezeu. Iar decizia părinților noștri de a ne boteza din pruncie a fost cea mai bună alegere pentru noi, căci încă din primul an de viață noi ne-am început viața noastră eclesială, viața noastră cu Dumnezeu. Și dacă El ne-a născut din nou, dacă ne-a născut la viața cu El și ne-a umplut de slava Lui și ne hrănește cu El neîncetat, atunci noi suntem vii și trăim, iar părinții noștri au ales cel mai bine pentru noi.

[14] Părinții noștri ne învață limba maternă, alte limbi, diverse lucruri fundamentale în viața noastră. Învățăm de la ei cum se spune mamă și tată, ce înseamnă a iubi, ce înseamnă a munci, ce înseamnă să suferi. Pe fiecare zi învățăm de la ei și de la toți din familie și din jurul nostru ce înseamnă a trăi, ce înseamnă a fi om, ce înseamnă a trăi împreună cu oamenii. Iar dacă părinții nu ne-ar învăța toate acestea, nimeni nu ar umple golul din viața noastră, pentru că ne clădim ca oameni fiind iubiți, ajutați, învățați de către oameni.

[15] Părinții ei au ales pentru Maria, dar Maria a ales pentru toți oamenii! Când ea a ales să rămână la Templu, ea a ales să Îi slujească lui Dumnezeu pentru totdeauna. Pentru că atunci când Dumnezeu a găsit-o pe ea mai frumoasă decât toți fiii oamenilor și a ales să locuiască întru ea, Maica lui Dumnezeu L-a ales pe Dumnezeu în locul întregii lumi. Și aceasta înseamnă a alege în mod fundamental: înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu în mod desăvârșit. Pentru că atunci când Îl iubești pe El, atunci asculți de El și faci cele mai bune lucruri în viața ta.

[16] Ce înseamnă să alegi? Unii își aleg soția, iar, după ceva timp, găsesc că au greșit. Că au ales prost. Unii își aleg Președintele, iar după ceva timp îl blestemă, ca și când nu l-ar fi ales ei. Dacă suntem maturi la 20, la 40, la 80 de ani, de ce totuși alegem prost la orice vârstă? De ce ne e rușine de ceea ce alegem? Și ne e rușine de alegerile noastre, pentru că nu le facem împreună cu Dumnezeu. Nu chibzuim adânc la ceea ce alegem. Facem alegerile în pripă și de aceea ne pare rău după aceea.

[17] Dar când alegi să faci voia lui Dumnezeu, atunci nu greșești niciodată. Pentru că voia Lui e adevărata noastră voie, adevărata noastră alegere. Și noi avem dreptul la viață și dreptul la a naște viață, dar nu avem și dreptul de a suprima viețile altora, născuți sau nenăscuți. Avem dreptul de a iubi, dar nu și dreptul de a urî. Avem dreptul de a avea, dar și dreptul de a dărui neîncetat din ceea ce avem. Avem dreptul de a îmbrățișa, de a ajuta, de a admira, de a munci spre binele tuturor. Avem dreptul de a fi oameni credincioși, de a veni mereu la Biserică, de a fi una cu Dumnezeu tot timpul. Căci toată voia lui Dumnezeu e dreptul nostru, din ea învățăm ce să facem și voia Lui trebuie să fie voia noastră.

[18] Așadar, iubiții mei, a alege Biserica înseamnă a-ți alege drumul bun în viață! Părinții Maicii Domnului au ales bine pentru ea, pentru că au ales voia lui Dumnezeu cu noi, oamenii. Când părinții tăi văd că ești bun pentru a fi Preot sau Monah, ei aleg voia lui Dumnezeu. Și trebuie să ne ajutăm copiii și nepoții să își descopere vocația lor de la Dumnezeu. Pentru că fiecare copil vine cu darurile sale în lume, primite de la Dumnezeu, pentru ca să facă voia Lui în lume. Și copiii se împlinesc în viețile lor, dacă îi învățăm să Îl iubească pe Dumnezeu și să Îi slujească Lui neîncetat. Amin!

My beloveds[1],

the talking with God is the paradigm of the christian life. Because every good deed is an exit from us to God and to people, while the bad deed is a closure in ourselves. For we see the rich man in today’s parable thinking in himself the sin [Lucas 12, 17, BYZ], closing in on himself in order to sin. When we talk to God, then we put everything before Him. But when we sin, we behave as if He did not exist, because we no longer talk to Him, but to ourselves. We plan the sin in ourselves[2].

But the sin we plan does not mean an enrichment of ourselves, but an inner impoverishment of ourselves. Because collecting doesn’t mean getting rich, it means tying yourself even more to this world. To give is to collect! Because being rich into God means giving unceasingly of what is yours [Lk. 12, 21, BYZ][3].

When you put money next to money, it seems that you have, but you have things that are transient and not eternal. When you always give of your own, you have it all in your heart, you enrich yourself in the glory of God in your heart, but the one you have mercy on also rejoices. For the enrichment into God is done, paradoxically, by subtraction. You subtract from yours so you can have them forever. You subtract from your money to have eternal life. Because the subtraction from yours means your non-attachment to them, and for this you fill yourself with the glory of God. For you seek what is imperishable and not what is transient[4].

The prayer is our exit to God, it is the forgetting of ourselves. The alms is our exit to people, it is the forgetting of ourselves. As long as we forget ourselves, as long as we move away from the selfish perspective, we come out of ourselves towards God and people. But when we close in on ourselves, we don’t bear any ghostual fruit, because the ghostual fruit is cooperation and dedication[5].

When you want to do something good, you do it. You don’t expect helpers, you don’t expect to be cheered, you don’t expect praise from anyone. For even bad things are done in haste. But the good thing is the one that fulfills you as well as someone else. The good thing rests. The good thing fills with peace and prayer. The good thing rejoices and fulfills. While evil destroys all trust in people, disappoints, isolates[6].

And the loneliness of the rich is not given by his wealth, but by his clinging to it. Because even the poor cling to their poverty and don’t want to help others. And this means that our clinging to things is our blindness, it is our inner darkness. And to get out of your darkness you have to become transparent, you have to give and give yourself. Because that’s the only way you fill people with joy[7].

If I had gone the Gutenberg way in the matter of books, I would have wasted 10 times as much time on them to publish them, and I certainly wouldn’t have published as many books. But the evangelical path of book publishing, which I travel in peace, quickly leads me to my audience and does not let me cling to them or money. Likewise, if your salary were also for the public good, not just for your own good, you would do many good things in your life. Because what you do every month, with the money from every month, shows up very well over time[8].

The year 2024 has 366 days. If we put aside 10 lei every day, in 366 days we would put aside 3.660 lei. With them we can buy something important for someone at the end of the year. They can be our gift to someone or to several people. But to put money aside or to do good in the lives of others is to think of your salary as a deposit of charity, as a source of joy for others. And when you start sharing your money with others, the money that you have earned, then you really start to feel the needs of others. To feel them as if they were your own[9].

Because our big problem is precisely this: that we no longer feel the needs of others, that we are no longer interested in what others are doing, that we behave as if we were alone on earth. But we are not alone on the earth, but many lives depend on us! Our work and service underpins many lives. We, too, must assume our full humanity in our life and ministry, for we all depend on one another[10].

And now, in fasting, to fast and to pray for others also means helping them. When you rest another, you are also resting yourself. And the good is the one who rests us all, because God rests us through the good we do. Amin[11]!

---

[1] Started at 11.46, in day of tuesday, on 12 november 2024. Cloudy sky, 3 degrees, wind of 8 km/h.

[2] Iubiții mei, vorbirea cu Dumnezeu e paradigma vieții creștine. Pentru că orice faptă bună e o ieșire a noastră spre Dumnezeu și spre oameni, pe când fapta rea e o închidere în noi înșine. Căci îl vedem pe bogatul din parabola de azi cugetând în sine păcatul [Lc. 12, 17, BYZ], închizându-se în sine pentru a păcătui. Când vorbim cu Dumnezeu, atunci le punem pe toate înaintea Lui. Dar când păcătuim ne comportăm ca și când El nu ar exista, pentru că nu mai vorbim cu El, ci cu noi înșine. Plănuim în noi păcatul.

[3] Dar păcatul pe care noi îl plănuim nu înseamnă o îmbogățire a noastră, ci o sărăcire interioară a noastră. Pentru că a strânge nu înseamnă a te îmbogăți, ci înseamnă a te lega și mai mult de lumea aceasta. A dărui înseamnă a strânge! Pentru că îmbogățirea întru Dumnezeu înseamnă a dărui neîncetat din cele ale tale [Lc. 12, 21, BYZ].

[4] Când pui ban lângă ban ți se pare că ai, dar ai lucruri trecătoare și nu veșnice. Când dărui mereu din cele ale tale, tu le ai pe toate în inima ta, tu te îmbogățești în slava lui Dumnezeu în inima ta, dar se bucură și cel pe care îl miluiești. Căci îmbogățirea întru Dumnezeu se face, paradoxal, prin scădere. Scazi din ale tale pentru ca să le ai veșnic. Scazi din banii tăi pentru ca să ai viață veșnică. Pentru că scăderea din ale tale înseamnă nealipirea ta de ele și pentru aceasta te umpli de slava lui Dumnezeu. Căci tu cauți ceea ce e netrecător și nu ceea ce e trecător.

[5] Rugăciunea este ieșirea noastră spre Dumnezeu, este uitarea de noi înșine. Milostenia este ieșirea noastră spre oameni, e uitarea de noi înșine. Cât timp uităm de noi înșine, cât timp ne îndepărtăm de perspectiva egoistă, noi ieșim din noi înșine spre Dumnezeu și spre oameni. Dar când ne închidem în noi înșine, nu aducem niciun rod duhovnicesc, pentru că rodul duhovnicesc e conlucrare și dăruire.

[6] Când vrei să faci ceva bun, îl faci. Nu aștepți ajutoare, nu aștepți să fii ovaționat, nu aștepți laudele nimănui. Căci și lucrurile rele se fac în grabă. Dar lucrul bun e cel care te împlinește pe tine, cât și pe altul. Lucrul bun odihnește. Lucrul bun umple de pace și de rugăciune. Lucrul bun bucură și împlinește. Pe când răul distruge toată încrederea în oameni, dezamăgește, însingurează.

[7] Iar singurătatea bogatului nu e dată de averea lui, ci de agățarea lui de ea. Pentru că și săracii se agață de sărăcia lor și nu vor să ajute pe alții. Și asta înseamnă că agățarea noastră de lucruri e orbirea noastră, e întunericul nostru interior. Și ca să ieși din întunericul tău trebuie să te faci transparent, trebuie să dărui și să te dărui. Pentru că numai așa îi umpli de bucurie pe oameni.

[8] Dacă aș fi luat calea Gutenberg în materie de cărți, aș fi pierdut de 10 ori mai mult timp cu ele pentru ca să le public și, cu siguranță, nu aș fi publicat atât de multe cărți. Dar calea evanghelică a editării de carte, pe care călătoresc în pace, mă duce rapid la publicul meu și nu mă lasă să mă lipesc nici de ele și nici de bani. Tot la fel, dacă salariul dumneavoastră ar fi și pentru binele public, nu doar pentru binele propriu, ați face multe lucruri bune în viața dumneavoastră. Pentru că ceea ce faci în fiecare lună, cu banii din fiecare lună, se vede foarte bine în timp.

[9] Anul 2024 are 366 de zile. Dacă am pune 10 lei deoparte pe fiecare zi, în 366 de zile am pune deoparte 3.660 de lei. Cu ei putem cumpăra ceva important pentru cineva la sfârșit de an. Ei pot fi cadoul nostru pentru cineva sau pentru mai multe persoane. Dar ca să pui bani deoparte sau pentru a face bine în viețile altora înseamnă a gândi salariul tău ca pe un depozit de binefacere, ca pe un izvor de bucurie pentru alții. Și când începi să împarți cu alții banii tăi, banii pe care tu i-ai câștigat, atunci începi să simți cu adevărat nevoile altora. Să le simți ca și când ar fi ale tale.

[10] Căci marea noastră problemă e tocmai aceasta: că nu mai simțim nevoile altora, că nu ne mai interesează ce fac alții, că ne comportăm ca și când am fi singuri pe pământ. Dar noi nu suntem singuri pe pământ, ci de noi depind multe vieți! Munca și slujirea noastră stau la baza multor vieți. Și noi trebuie să ne asumăm întreaga umanitate în viața și slujirea noastră, pentru că toți depindem unii de alții.

[11] Și acum, în post, a posti și a ne ruga și pentru alții înseamnă a-i ajuta și pe ei. Când tu îl odihnești pe altul, te odihnești și pe tine. Iar binele e cel care ne odihnește pe toți, pentru că Dumnezeu ne odihnește prin binele pe care îl facem. Amin!

My beloveds[1],

the man who sins for pleasure, who sins in ignorance, does not like you to give him advice, to show him the right path, because he considers the sin a way of personal „fulfillment”. He sins because he likes it, he makes from sin a pleasure cigarette, a pleasure sex, a pleasure crime, because he believes he can do anything. The logic of sin is to make you feel „good”, although the sin is illogical. And the „good” of sin is the „good” that you want and not the good of God who fulfills you. Therefore, you, the sinful man, are a fighter against God, even if you do not fully understand this[2].

The robbers [Lucas 10, 30, BYZ] from today’s parable are the demons. They wanted to have things above them, they wanted to rob God of His uniqueness, and they succeeded in losing their own dignity. We, following these spiritual robbers, do the same stupidity, the same error of logic: we confuse what we like with what fulfills us. But our fulfillment is not our will, but God’s will! It is God’s will that fully fulfills us, because He created us precisely to live His will as our own will and life[3].

What does the sinful man look like, when the sin has devastated him inside? Like a half-dead man [ἡμιθανῆ][Ibidem]! Because the sin immobilizes you in bed, it makes you powerless. And in order for you to get out of bed, the all-merciful Physician must come, the only one Who heals man physically and spiritually, because He forgives his sins, but also makes him completely healthy[4].

Only we do not sin once in our life, but every day! We are not nearly dead just twice a year, but every day. And that is precisely why, every day we need repentance and the confession of our sins before our Duhovnik. Because the One who forgives us through that is the Lord Himself, the One who raises us from death to life. And when we confess our sins, we renounce our lack of logic, our lack of reason, because the sin is our departure from normality[5].

Apparently, the postmodern man „no longer knows” what is normal and what is abnormal. If he needs a vital organ, he agrees to kill another, who has been through a serious accident, who is unconscious, but not dead, so that he will be well. But if he were in the other’s place, he would not agree to the organ transplant that would mean his death, because he loves his own sinful life[6].

The homosexual knows how his parents conceived him, with what organs and in what way, but he experiences pleasure in a different way, in the way that one never comes to the birth of a child. He calls his perverse pleasure, the anal sex, a „normal” pleasure, because he lives for sinful pleasure. But if he wanted to be serious about himself and not a dissolute, he would fulfill himself with a woman in his life, because he would live the normality of his parents from which he arose. Because it resulted from normality, from a natural relationship between a man and a woman and not from anal sex[7].

People smoke and do drugs not because they do not know that they are doing harm, but because these evils are fashionable. The passenger relations are fashionable, the indifference towards another is fashionable, the polluting the places where you go is fashionable. We know what we should not do, but we like to sin, we like to do the opposite, thinking that this is to our advantage. But this descends us into Hell![8].

– Why did the Lord put Himself in the form of the stranger, of the samaritis [σαμαρείτης][Lk. 10, 33, BYZ]?

– To emphasize to us the fact that He is completely alien to our passions, that He is above all sin, that He is completely unknown according to His being, that His incarnation is beyond thought, but also that to us, sinful people, His glory is unknown to us. And in order to know Him, we must let Him bind up our wounds [τὰ τραύματα] and pour oil and wine over them [Lk. 10, 34, BYZ]. For first we must receive His glory in Baptism and in Chrismation, so that we can come later and share with our Lord and God[9].

– What is the beast of burden [κτῆνος] of the Lord that He puts on the one healed by Him [Lk. 10, 34, BYZ]?

– It is His entire love that He pours out towards us through His incarnation! Because He made the animal of humanity to be totally obedient to God, as long as He fully assumed our humanity and made it totally subject to His divinity in His incarnation. And His Inn [Πανδοχεῖον] is His Church, where He cares for us [Lk. 10, 34, BYZ][10].

But the big problem of the Church is not that God is absent, but that we consider that we are doing more important things than Him in His Church. When the human factor prevails in the Church, no one expects anything from God anymore, because then His Servants believe that they can do things and without Him. When God is the Master of the Church, because His Servants are waiting for word from Him, then people breathe a sigh of relief, because they have escaped of religious legalism. For the legalism believes that it „saves” the Church, while the Church is saved only by God through His continued mercy to all who repent[11].

And people suffocate on earth precisely because they are between robbers and not between friends! The friend of all must be the christian. If the pagan, the heretic, the satanist wants a friend, then the christian is their best friend. Because the christian must speak to all, pray for all, forgive all, love all. Because the God of all teaches us to be everyone’s, because we must embrace everyone[12].

It’s the last sunday before of the Fast of Lord’s Nativity. Friday, on 15 november 2024, begins the fast. And, my beloveds, to fast means to love. For you give up your manners to see the needs of all. You experience hunger and thirst to see how many suffer in this world. And God will reward our every effort to really help people. Amin[13]!

---

[1] Started at 7.32, in day of wednesday, on 6 november 2024. Sun, minus one degree, without wind.

[2] Iubiții mei, omului care păcătuiește de plăcere, care păcătuiește în neștire, nu îi place să îi dai sfaturi, să îi arăți calea cea dreaptă, pentru că el consideră păcatul un mod de „împlinire” personală. El păcătuiește pentru că îi place, el face din păcat o țigară de plăcere, un sex de plăcere, o crimă de plăcere, pentru că se crede în stare de orice. Logica păcatului e să te facă să te simți „bine”, deși păcatul este fără logică. Și „binele” păcatului e „binele” pe care ți-l dorești tu și nu binele lui Dumnezeu care te împlinește. De aceea, tu, omul păcătos, ești un luptător împotriva lui Dumnezeu, chiar dacă nu înțelegi pe deplin acest lucru.

[3] Tâlharii [Lucas 10, 30, BYZ] din parabola de azi sunt demonii. Ei au vrut să aibă lucruri mai presus de ei, au vrut să Îl fure pe Dumnezeu de unicitatea Lui, și au reușit să își piardă propria lor demnitate. Noi, urmând acestor tâlhari spirituali, facem aceeași prostie, aceeași eroare de logică: confundăm ceea ce ne place nouă cu ceea ce ne împlinește pe noi. Însă împlinirea noastră nu e voia noastră, ci voia lui Dumnezeu! Voia lui Dumnezeu este cea care ne împlinește în mod deplin, pentru că El ne-a creat tocmai pentru a trăi voia Lui ca propria noastră voie și viață.

[4] Cum arată omul păcătos, când păcatul l-a devastat interior? Ca un om pe jumătate mort [ἡμιθανῆ][Ibidem]! Pentru că păcatul te imobilizează la pat, te face neputincios. Și ca să te mai scoli din pat trebuie să vină Medicul cel atotmilostiv, singurul Care vindecă pe om trupește și sufletește, pentru că îi iartă păcatele, dar îl și face sănătos deplin.

[5] Numai că noi nu păcătuim o dată în viață, ci în fiecare zi! Noi nu suntem aproape morți doar de două ori pe an, ci în fiecare zi. Și tocmai de aceea, în fiecare zi avem nevoie de pocăință și de mărturisirea păcatelor noastre înaintea Duhovnicului nostru. Pentru că Cel ce ne iartă prin acela e Însuși Domnul, Cel care ne ridică pe noi din moarte la viață. Și când ne spovedim păcatele, noi ne lepădăm de lipsa noastră de logică, de lipsa noastră de rațiune, pentru că păcatul este ieșirea noastră din normalitate.

[6] În aparență, omul postmodern „nu mai știe” ce este normal și ce este anormal. Dacă are nevoie de un organ vital, el e de acord să fie omorât altul, care a trecut printr-un accident grav, care este inconștient, dar nu mort, pentru ca lui să îi fie bine. Dar dacă el ar fi în locul celuilalt, nu ar fi de acord nicidecum cu transplantul de organe care ar însemna moartea lui, pentru că el își iubește propria sa viață păcătoasă.

[7] Homosexualul cunoaște cum l-au conceput părinții lui, cu ce organe și în ce fel, dar el experimentează plăcerea în alt fel, în felul în care nu se ajunge niciodată la nașterea unui copil. El își numește plăcerea aceasta perversă, sexul anal, ca fiind o plăcere „normală”, pentru că trăiește pentru plăcerea păcătoasă. Dar dacă ar vrea să fie serios cu el însuși și nu un destrăbălat, s-ar împlini cu o femeie în viața lui, pentru că ar trăi normalitatea părinților lui din care a rezultat el. Pentru că el a rezultat din normalitate, dintr-o relație firească a unui bărbat cu o femeie și nu dintr-un sex anal.

[8] Oamenii fumează și se droghează nu pentru că nu știu că își fac rău, ci pentru că aceste rele sunt la modă. Relațiile pasagere sunt la modă, indiferența față de altul e la modă, poluarea locurilor unde te duci e la modă. Noi știm ce nu trebuie să facem, dar ne place să păcătuim, ne place să facem contrariul, crezând că acest lucru ne avantajează. Dar acest lucru ne coboară în Iad!

[9] – De ce Domnul S-a pus sub chipul străinului, a samaritisului [σαμαρείτης][Lc. 10, 33, BYZ]?

– Pentru a ne sublinia faptul că El e cu totul străin de patimile noastre, că El e mai presus de tot păcatul, că e cu totul necunoscut după ființa Sa, că e mai presus de cuget întruparea Lui, dar și că nouă, oamenilor păcătoși, ne este necunoscută slava Lui. Și ca să Îl cunoaștem pe El, trebuie să Îl lăsăm pe El ca să ne lege rănile [τὰ τραύματα] noastre și să toarne ulei și vin peste ele [Lc. 10, 34, BYZ]. Căci mai întâi trebuie să primim slava Lui în Botez și în Mirungere, pentru ca să venim mai apoi și să ne împărtășim cu Domnul și Dumnezeul nostru.

[10] – Care este dobitocul Domnului pe care îl pune pe cel vindecat de El?

– Este întreaga Lui iubire pe care o revarsă față de noi prin întruparea Sa! Pentru că el a făcut animalul umanității să fie cu totul ascultător lui Dumnezeu, atâta timp cât a asumat cu totul umanitatea noastră și a făcut-o să fie supusă cu totul dumnezeirii Lui în întruparea Sa. Iar Hanul [Πανδοχεῖον] Lui e Biserica Sa, unde El ne poartă de grijă [Lc. 10, 34, BYZ].

[11] Dar marea problemă a Bisericii nu e că Dumnezeu ar fi absent, ci că noi considerăm că facem lucruri mai importante decât El în Biserica Sa. Când prevalează factorul uman în Biserică, nimeni nu mai așteaptă nimic de la Dumnezeu, pentru că atunci Slujitorii Lui cred că pot face lucrurile și fără El. Când Dumnezeu e Stăpânul Bisericii, pentru că Slujitorii Lui așteaptă cuvânt de la El, atunci oamenii răsuflă ușurați, pentru că au scăpat de legalismul religios. Căci legalismul crede că el „mântuie” Biserica, pe când Biserica o mântuie doar Dumnezeu prin continua Lui milă față de toți cei care se pocăiesc.

[12] Și oamenii se sufocă pe pământ tocmai pentru că sunt între tâlhari și nu între prieteni! Prietenul tuturor trebuie să fie creștinul. Dacă păgânul, ereticul, satanistul dorește un prieten, atunci creștinul e cel mai bun prieten al lor. Pentru că creștinul trebuie să vorbească cu toți, să se roage pentru toți, să îi ierte pe toți, să îi iubească pe toți. Pentru că Dumnezeul tuturor ne învață și pe noi să fim ai tuturor, pentru că trebuie să îi îmbrățișăm pe toți.

[13] E ultima duminică înaintea Postului Nașterii Domnului. Vineri, pe 15 noiembrie 2024, începe postul. Și, iubiții mei, a posti înseamnă a iubi. Căci renunți la tabieturile tale pentru ca să vezi nevoile tuturor. Experimentezi foamea și setea ca să vezi cum suferă mulți pe această lume. Și Dumnezeu ne va răsplăti fiecare efort al nostru de a ajuta în mod real oamenii. Amin!

My beloveds[1],

I felt at home at Scrioaștea, because my grandparents were at my home. And I owe my upbringing and education to my grandmother Floarea, because she didn’t take a job somewhere to raise me. She always diminished herself so that I might grow in her humility. And when I became a Priest, I became her Duhovnik, rejoicing to confess her and always share her with the Lord. Because it was fulfilled through all my education, service and creation[2].

Therefore, the whole person and her life is an unspeakable love for me. Her character as a hardworking woman, loyal to her family, who thinks deeply about things, who is attentive, loving, merciful, graceful in everything she does has sculpted me in a redeeming way. And when she met Gianina, on my future Priestess, she understood from the first that she was her alter ego. A fact for which she, as well as grandfather Marin, became her first apologists, because she is the woman I have to marry. Because they saw the total love and the great and very kind soul of my future wife from the first and they only wanted her[3].

Her bright face in the coffin was my comfort and assurance for her salvation. Like grandfather Marin, who was in the coffin, when I came home and saw him asleep, his face was suddenly filled with light, filling me with immense divine joy for his salvation. For the light of the living and of the sleeping is the eternal glory of our triune God and it is the sign of our salvation, it is the joy of our salvation, it is the light in which we will live eternally in His Emperordom[4].

Therefore, we can’t mime the love, nor the state of inner good. Only the one who runs after you loves you! Grandma Floarea would cut the bird from yard, make me cakes, warm bread, cooked food, put them in two bags and carry them on her shoulder, one behind and one in front, tied with a handkerchief, she would walk 5 kilometers with them on her shoulder, until Station, then he would come with them to me at the Seminary. Plus money for food and rent. From my grandfather’s pension we have lived three people, and I also did theological studies. My grandmother kept the yard and the house, with everything hers, but also me, located at 40 kilometers from the house[5].

Because the one who loves you never considers that you bother him. He always rejoices of you, because he sees you deeply, he sees you fulfilling God’s will with you. And the love is everything you are, what you say, what you do for the other, it is your always staying with him[6].

I talk a lot with her bright face from the photograph put in frame. An endless love speech about anything. Because she’s not a photograph, she’s alive! That photograph is like the Icon: a window to her. And only if you have real loves, for real people, but those people…entered in eternity, you understand why I talk, beyond a photograph, to my living loves. Because yours are also alive and you speak to them in prayer[7].

No, I didn’t realize after death that she loved me, but I lived in her love all the time! I was glad to love her and listen to her, I was glad to be with her, I am glad to be with her and now, I want to be with her forever. Because that’s what love always wants. But her love taught me to be more and more capacious for love, to love more and more people, to love all people, because the love is the good of all people[8].

She didn’t study, but she wanted me to do as many studies as I want. My grandmother’s money was me. She wasn’t interested in what I do with her money, because she knew that I was turning it in ascesis, in creation, in culture, in holiness. She didn’t read books, but she liked me to read them to her. He didn’t read literature, he didn’t read about painting or architecture, but he was happy when I gave him details about buildings and works and brilliant people of the world. Because I was like a television for her, like the one who takes her further from the things around us[9].

If she worked every year in the same vineyard, the same land, I write every day in the books and pray to God for everyone. If the grandmother Floarea looked out for herself for me, I look out for everyone every day, writing for everyone, loving everyone. And if her work has rested me and made me great, I hope that my work will also make as many of my readers great, i.e. to inspire them to greater things. Amin[10]!

---

[1] Started at 9.45, in day of tuesday, on 5 november 2024. Sun, 6 degrees, wind of 6 km/h.

[2] m-am simțit acasă la Scrioaștea, pentru că bunicii mei erau acasa mea. Și îi datorez creșterea și educația mea bunicii mele Floarea, pentru că ea nu s-a mai angajat undeva pentru ca să mă crească pe mine. S-a micșorat pe sine mereu pentru ca eu să cresc în smerenia ei. Și când am ajuns Preot, eu am devenit Duhovnicul ei, bucurându-se să o spovedesc și să o împărtășesc mereu cu Domnul. Pentru că s-a împlinit prin toată educația, slujirea și creația mea.

[3] De aceea, toată persoana și viața ei este o nespusă dragoste pentru mine. Caracterul ei de femeie muncitoare, loială familiei, care gândește profund lucrurile, care e atentă, iubitoare, milostivă, grațioasă în tot ceea ce face m-a sculptat la modul mântuitor. Și când a cunoscut-o pe Gianina, pe viitoarea mea Preoteasă, ea a înțeles din prima că e un alter ego al ei. Fapt pentru care și ea, cât și bunicul Marin, s-au făcut primii apologeți ai ei, pentru că ea e femeia cu care trebuie să mă căsătoresc. Pentru că ei au văzut iubirea totală și sufletul mare și mult milostiv al viitoarei mele soții din prima și au vrut-o doar pe ea.

[4] Fața ei luminoasă din sicriu a fost mângâierea și încredințarea mea pentru mântuirea ei. După cum bunicului Marin, aflat în coșciug, atunci când am venit acasă și l-am văzut adormit, i s-a umplut deodată de lumină fața lui, umplându-mă de veselie dumnezeiască imensă pentru mântuirea sa. Căci lumina celor vii și a celor adormiți este slava cea veșnică a Dumnezeului nostru treimic și ea e semnul mântuirii noastre, este bucuria mântuirii noastre, este lumina în care vom trăi veșnic în Împărăția Lui.

[5] De aceea, nu putem mima iubirea, nici starea de bine interior. Doar cine fuge după tine te iubește! Bunica Floarea tăia pasărea din curte, îmi făcea prăjituri, pâine caldă, mâncare gătită, le punea în două sacoșe și le căra la spinare, una în spate și alta în față, legate cu batista, mergea 5 kilometri cu ele pe umăr, până la Gară, apoi venea cu ele la mine la Seminar. Plus bani de mâncare și de chirie. Din pensia bunicului meu am trăit trei persoane și am făcut și studii teologice. Bunica mea ținea curtea și casa, cu toate ale ei, dar și pe mine, aflat la 40 de kilometri de casă.

[6] Pentru că cine te iubește, acela nu consideră niciodată că îl deranjezi. El se bucură mereu de tine, pentru că te vede profund, te vede împlinind voia lui Dumnezeu cu tine. Și iubirea e tot ceea ce ești, ce spui, ce faci pentru celălalt, e rămânerea ta mereu cu el.

[7] Vorbesc mult cu chipul ei luminos din fotografia pusă în ramă. O vorbire de dragoste nesfârșită despre orice lucru. Pentru că ea nu e o fotografie, ci e vie! Acea fotografie e ca Icoana: o fereastră spre ea. Și numai dacă ai iubiri reale, pentru persoane reale, dar acele persoane…au intrat în veșnicie, înțelegi de ce eu vorbesc, dincolo de o fotografie, cu iubirile mele vii. Pentru că și ale tale sunt vii și vorbești și tu cu ele în rugăciune.

[8] Nu, nu mi-am dat seama după moarte că mă iubește, ci am trăit în iubirea ei tot timpul! M-am bucurat să o iubesc și să o ascult, m-am bucurat să fiu cu ea, mă bucur să fiu cu ea și acum, vreau să fiu cu ea pentru totdeauna. Pentru că asta vrea mereu dragostea. Dar iubirea ei m-a învățat să fiu tot mai încăpător pentru iubire, să iubesc tot mai mulți oameni, să iubesc toți oamenii, pentru că iubirea e binele tuturor oamenilor.

[9] Ea n-a făcut studii, dar a vrut ca eu să fac oricâte studii doresc. Banii bunicii mele eram eu. Pe ea nu o interesa ce fac cu banii ei, pentru că ea știa că eu îi transform în asceză, în creație, în cultură, în sfințenie. Ea nu a citit cărți, dar îi plăcea să îi citesc din ele. Nu a citit literatură, nu a citit despre pictură sau arhitectură, dar se bucura când îi dădeam detalii despre clădiri și opere și persoane geniale ale lumii. Pentru că eu eram ca un televizor pentru ea, ca cel ce o duc mai departe de lucrurile din jurul nostru.

[10] Dacă ea muncea în fiecare an aceeași vie, același pământ, eu scriu în fiecare zi în cărți și mă rog lui Dumnezeu pentru toți. Dacă bunica Floarea s-a uitat pe sine pentru mine, eu mă uit pe fiecare zi pentru toți, scriind pentru toți, iubindu-i pe toți. Și dacă munca ei m-a odihnit pe mine și m-a făcut mare, nădăjduiesc ca și munca mea să îi facă mari pe cât mai mulți dintre cititorii mei, adică să-i inspire la lucruri tot mai mari. Amin!

My beloveds[1],

I have been saved several times, at the last moment, from car accidents or domestic accidents. And each time I felt how a heavenly Power, an Angel, immediately took me out of the way of death or a serious accident. And through these miracles of God in my life, I pragmatically understood the help of the Holy Angels and all the Saints in my life. Because the demons want you to be hurt, to suffer, to die as quickly as possible, to die in vain, while the Saints and Angels want you to be alive and to serve God ceaselessly[2].

And if we want to study this reality of the presence of Saints and of Angels in our lives, we must study the Lives of the Saints. For the Divine Scripture and all the Divine Cult of the Church are understood in an intimate relationship with the Lives of God’s Saints. In the Lives of the Saints we see, truthfully, what divine visions look like, but also what demonic delusions look like. And a pious believer, who reads the Lives of the Saints, can never come to the conclusion that the spiritism has anything to do with the life of the Church. Because we do not pray to the souls of men or to unknown ghosts, nor do we wish to enter into spiritual contact with them, but we pray to the Saints and Angels of God that they may help us on the way to our salvation[3].

We were on vacation at Bușteni, but not „to fill ourselves with energy” from Babele and from Sphinx, but to rest physically from our daily work. But there are people who go there to touch those stones, because they are open to the energies, to the feeling of some beings that fill them with „power”, those beings being none other than demons. The spiritists open themselves up to demons, as do the energists. The spiritist wants a graphic sign from the demons, while the energist wants to irradiate him internally with their presence. And worldly people say that they „felt a special vibration” when they went somewhere, while ghostual people do not talk about impersonal energies, but about energies that come from demons or from God’s Saints or Angels[4].

The romanian with a backpack on his back, who films himself for YouTube, enters in churches, temples, discos, all kinds of hotels and talks about what he feels there. Adventurer, loves life, sleeps with whoever he can, but has a bad opinion of his own orthodox faith. Because he is open to special, diverse sensations, without religious seriousness, i.e. he is open to demons, to demonic experiences more or less explicit. He is not interested of the origin of „the energies” he feels, which is precisely why he does not categorize them as demonic. But I categorize them as demonic, because I see their origin and the evils they produce in people’s lives[5].

With a well-played „serenity”, witches from Romania consider themselves to be workers of „white” magic. And they tell the credulous that they do magic „to help people, for their good”. As if the devils had started doing good deeds…But, the spiritists, the energists, the sorcerers, those open to any religion and lies are the same group of people, although they bear different names. They are servants of demons, because they don’t care where their „powers” and „strong sensations” come from. But the demons know where they get their „powers” from, because the „energies” that those deceived by them feel are the energies coming out of them, from the demons[6].

But, my beloveds, those deceived by demons are not only outside the Church, but also in the Church! Because demons lie to us with ideas, with feelings, with inner states and with bad deeds. I often hear people, who have nothing to do with the Church, how that they feel „good”, that „they are fulfilled”. But such a thing does not exist! Inner fulfillment is brought by ascesis and the life of the Church, and it is God’s gift in our life as filling of His eternal glory. Because no one can feel good and fulfilled unless he has the glory of God in him[7].

People’s laugh is often a rictus. They hardly hide their grins or grimaces. Because almost everyone is miming their happiness or well-being that they don’t have. But the ghostual man, the man full of grace, does not need to laugh or smile to show that he is happy, because he is a happy man. Because he lives on earth together with the Saints and Angels of God, he lives divinely, because he lives helped by them always. And he does not seek the „energies” of demons, but the eternal glory of God, who deifies us[8].

The presence of Saints and of Angels of God in our life is saving. They appear in our life in human form only exceptionally, but we always feel their living, loving, strengthening presence. And we pray to His Saints and Angels to help us in our life with God, in our salvation, so that we too can reach where they are: in His Emperordom. Because we familiarize ourselves, through the prayers to them, with the members of the Emperordom of God, where we want to go too[9].

For the salvation is not an individualistic performance, but a life lived in communion with God and His Saints and Angels. And the heaven of the Church is the Emperordom of God, where all His Saints and Angels live in the most perfect communion, and it is not a world populated by mutually exclusive ghosts. The ghosts that make some people „special” are our enemies from air: the demons. His Angels are the ones who fight with us against the demons, so that we can live in peace the life with God[10].

12 years ago, on this holy day, my grandmother Floarea was sleeping, with the Icon of the Holy Archangels Mihail [Μιχαήλ][11] and Gavriil [Γαβριήλ][12] above her head. Therefore, any memory of this day has to do with it. Because the Holy Archangels helped her on their day to pass from the transitory to the eternal. And we are taught that ghostual peace is more important than any quarrel for justice. Because we are preparing for eternal peace, for endless joy. Amin![13].

---

[1] Started at 10. 16, in day of monday, on 4 november 2024. Sun, 8 degrees, wind of 6 km/h.

[2] Iubiții mei, am fost scăpat de mai multe ori, în ultima clipă, de accidente de mașină sau de accidente casnice. Și de fiecare dată am simțit cum o Putere cerească, un Înger, m-a luat imediat din calea morții sau din calea unui accident grav. Și prin aceste minuni ale lui Dumnezeu în viața mea, eu am înțeles în mod pragmatic ajutorul Sfinților Îngeri și al tuturor Sfinților în viața mea. Pentru că demonii vor să te rănești, să suferi, să mori cât mai repede, să mori degeaba, pe când Sfinții și Îngerii vor să fii viu și să slujești neîncetat lui Dumnezeu.

[3] Și dacă vrem să studiem această realitate a prezenței Sfinților și a Îngerilor în viața noastră, trebuie să studiem Viețile Sfinților. Căci Dumnezeiasca Scriptură și tot Dumnezeiescul Cult al Bisericii se înțeleg în relație intimă cu Viețile Sfinților lui Dumnezeu. În Viețile Sfinților vedem, în mod veridic, cum arată vederile dumnezeiești, dar și cum arată nălucirile demonice. Și un credincios evlavios, care citește Viețile Sfinților, nu poate ajunge niciodată la concluzia că spiritismul are de-a face cu viața Bisericii. Pentru că noi nu ne rugăm la sufletele oamenilor sau la duhuri necunoscute și nici nu dorim să intrăm în contact spiritual cu ele, ci noi ne rugăm Sfinților și Îngerilor lui Dumnezeu ca ei să ne ajute pe calea mântuirii noastre.

[4] Am fost în concediu la Bușteni, dar nu pentru „a ne umple de energie” de la Babele și de la Sfinx, ci pentru a ne odihni trupește de la munca noastră zilnică. Însă există oameni care merg acolo ca să atingă pietrele acelea, pentru că sunt deschiși către energii, către simțirea unor ființe care îi umple de „putere”, acele ființe nefiind altele decât demonii. Spiritiștii se deschid larg demonilor, după cum o fac și energetiștii. Spiritistul vrea un semn grafic de la demoni, pe când energetistul vrea să îl iradieze interior cu prezența lor. Și oamenii lumești spun că „au simțit o vibrație aparte” când s-au dus undeva, pe când oamenii duhovnicești nu vorbesc despre energii nepersonalizate, ci despre energii care ies din demoni sau din Sfinți sau Îngeri ai lui Dumnezeu.

[5] Românul cu rucsacul în spate, care se filmează pentru YouTube, intră în biserici, în temple, în discoteci, în tot felul de hoteluri și vorbește despre ce simte acolo. Aventurier, îi place viața, se culcă cu cine poate, dar are o părere proastă despre propria lui credință ortodoxă. Pentru că e deschis spre senzații aparte, diverse, fără seriozitate religioasă, adică e deschis către demoni, către experiențe demonice mai mult sau mai puțin explicite. Pe el nu îl interesează originea „energiilor” pe care le simte, tocmai de aceea nu le cataloghează ca fiind demonice. Dar eu le cataloghez ca demonice, pentru că văd originea lor și relele pe care le produc în viețile oamenilor.

[6] Cu „o seninătate” bine jucată, vrăjitoarele din România se consideră lucrătoare de magie „albă”. Și ele le spun credulilor că fac magie „în ajutorul oamenilor, spre binele lor”. Ca și când dracii s-ar fi apucat să facă fapte bune…Însă, spiritiștii, energetiștii, vrăjitorii, cei deschiși către orice religie și minciună sunt același grup de oameni, deși poartă nume diferite. Ei sunt slujitori ai demonilor, pentru că nu îi interesează de unde le vin „puterile” și „senzațiile tari”. Dar demonii știu de unde au ei „puteri”, pentru că „energiile” pe care le simt cei înșelați de ei sunt energiile care ies din ei, din demoni.

[7] Însă, iubiții mei, cei înșelați de demoni nu sunt numai în afara Bisericii, ci și în Biserică! Pentru că demonii ne mint cu idei, cu sentimente, cu stări interioare și cu fapte rele. Adesea aud oameni, care n-au nimic de-a face cu Biserica, cum că ei se simt „bine”, că „sunt împliniți”. Dar așa ceva nu există! Împlinirea interioară e adusă de asceza și de viața Bisericii și ea e darul lui Dumnezeu în viața noastră ca umplere de slava Lui cea veșnică. Pentru că nimeni nu se poate simți bine și împlinit, dacă nu are slava lui Dumnezeu în el.

[8] Râsul oamenilor e adesea un rictus. Ei își ascund cu greu rânjetele sau grimasele. Pentru că aproape toată lumea își mimează fericirea sau starea de bine pe care nu o are. Însă omul duhovnicesc, omul plin de har, nu trebuie să râdă sau să zâmbească pentru ca să arate că e fericit, pentru că el este un om fericit. Pentru că el trăiește pe pământ împreună cu Sfinții și cu Îngerii lui Dumnezeu, trăiește dumnezeiește, pentru că trăiește ajutat de ei mereu. Și el nu caută „energiile” demonilor, ci slava lui Dumnezeu cea veșnică, cea care ne îndumnezeiește pe noi.

[9] Prezența Sfinților și a Îngerilor lui Dumnezeu în viața noastră e mântuitoare. Ei nu apar în viața noastră în formă umană decât în mod excepțional, dar le simțim mereu prezența vie, iubitoare, întăritoare. Și noi ne rugăm Sfinților și Îngerilor Lui ca să ne ajute în viața cu Dumnezeu, în mântuirea noastră, pentru ca să ajungem și noi acolo unde sunt ei: în Împărăția Lui. Pentru că noi ne familiarizăm, prin rugăciunile către ei, cu membrii Împărăției lui Dumnezeu, acolo unde vrem să ajungem și noi.

[10] Căci mântuirea nu este o performanță individualistă, ci o viață trăită în comuniune cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui. Iar cerul Bisericii e Împărăția lui Dumnezeu, unde toți Sfinții și Îngerii Lui trăiesc în cea mai desăvârșită comuniune, și nu e o lume populată de duhuri care se exclud reciproc. Duhurile care îi fac „speciali” pe unii sunt vrăjmașii noștri din văzduh: demonii. Îngerii Lui sunt cei care luptă împreună cu noi împotriva demonilor, pentru ca să trăim în pace viața cu Dumnezeu.

[11] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhanghelul_Mihail.

[12] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Αρχάγγελος_Γαβριήλ.

[13] Acum 12 ani, în această sfântă zi, adormea bunica mea Floarea, având deasupra capului ei Icoana Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. De aceea, orice amintire a zilei acesteia are de-a face și cu ea. Pentru că Sfinții Arhangheli au ajutat-o de ziua lor să treacă de la cele trecătoare la cele veșnice. Iar pe noi ne învață că pacea duhovnicească e mai importantă decât orice ceartă pentru dreptate. Pentru că ne pregătim pentru pacea cea veșnică, pentru bucuria cea nesfârșită. Amin!