Sermon at the beginning of the churchly year [September 1, 2025]

My beloveds[1],

the beginning is always joyful. Because we start a new year with the good thought that we must see it through to the end. And we believe that we will be able to see it through to the end, although the life is not in our hands, but in God’s. But we, trusting in His mercy, believe that we will end the year with peace, that we will do many good things this year, that we will feel fulfilled at the end, because we will serve God every day. And the churchly year is about the service of God, about the whole liturgical cycle of the Church, which strengthens us in our life with Him[2].

And we ask God on this day of the beginning to bless the crown of the year [τὸν στέφανον τοῦ ἐνιαυτοῦ][3], this rotund of the year, which begins with september 1 and ends with august 31, because all days are His. Our days are God’s days, because He gives them to us. And if our days are from Him, they are His gift, then we cannot live a single day without Him, without His service, because all the days of our life are from Him and we are fulfilled in them by serving Him, our God[4].

We start our morning by waking up from sleep, we live in it peacefully, we work, we pray, we serve, we go to sleep both if we want and if we don’t want, because the fatigue overcomes us. And although, apparently, we do the same things day and night, every day and every night we are always different and we do not repeat ourselves. Because our life is inner, it is in continuous change, ghostual renewal, and not static. That is why sterile repetition does not exist, there are no blind automatisms, but only inner progress, a continuous sanctification in our life with God[5].

Our day is full of toil, but the night is also full, if we are ascetics. Our life is a continuous fatigue, blessed by God, if it is a continuous ascesis. And the ascesis is not only a purification for yourself, but also an enlightenment for many. Because the one who purifies himself is a source of life and advice and sanctification for many, as long as he is a living light in the midst of the world. And the whole world needs our sanctification, our service, our prayer, because it needs the life with God and holy fulfillment. And if we advise people through everything we do towards the life with God, we advise them towards life, we fill them with His life, because we guide them towards the true life, towards the life with God[6].

But the churchly year 2025-2026 begins today for those who live in the holy rhythm of the Church. For those who fast when the Church calendar says, for those who come to Church to honor the Saints every day, who prepare daily for the great feasts of the Church, who live churchly. Because otherwise it has no relevance that today is the beginning of the churchly year, if you do not live in the divine rhythm of the Church. People are preparing to take their children to School, they are preparing to harvest the vineyards, they are preparing for what they want, but not to live churchly. But we, those who live churchly, live according to the Church calendar, according to the liturgical ordinances of each day[7].

And the white-haired artist prays, singing: „Give me, Lord, time! Give me one more season!”[8]. For when you begin to understand the importance of time, you realize that your change is about a day, a month, a season, and the gift of change is from God. That is why everyone begins the new churchly year with their own state, as they can, as they are. Everyone wants more from themselves, from their life. But to have more, you must do more. And the season of change is repentance, because the repentance is our continuous inner change. The repentance is not a moment, but a life in obedience to God. For the one who repents, that one rejoices inwardly in the holy changes that he experiences in his life with God[9].

On this day, the Lord entered the synagogue and read from the Holy Prophet Isaias. And He, the All-Knowing, said to those in the synagogue: „Today this Scripture has been fulfilled in your ears [Σήμερον πεπλήρωται ἡ Γραφὴ αὕτη ἐν τοῖς ὠσὶν ὑμῶν]” [Lucas 4, 21, BYZ][10]. For the prophecies are not fulfilled when men will, but when God wills. Therefore, without the enlightenment of God, we do not understand Divine Scripture, but speculate, predict falsely, pretend to know something. Because the true knowledge is divine vision and divine enlightenment. And only when He reveals His things to us, do we understand them with peace and rejoice divinely[11].

And the liturgical custom of reading from the Divine Scripture teaches us that we must read it assiduously, along with all the books of the Church, because the theological reading fills us with divine enlightenment. The theological reading is holy knowledge and enlightenment. Because we must fill ourselves with the truth of God in order to live a holy life. And the holy life is the truth of God, it is the truth lived by us as our own life, as the verticality of our life[12].

The man with painful diseases asks for death today, while the young man wants to fall in love today. One wants to win the lottery today, another wants to eat at a restaurant, one wants to get divorced, another wants to buy a house. We all want today to be our day, ours alone. But for it to be our day we must do God’s will in it. Our day is if it is His day. For if it is ours, selfishly, we have already lost it, because we have not done His good in it[13].

We were returning from Varna and waited for an hour to cross the Friendship Bridge. Those coming from Romania had priority, we saw them passing for an hour: small cars, trucks, buses, after which we also passed. Those who didn’t understand the point of waiting panicked, said sweet things, got angry. But I sat in peace and watched. I looked at everything around. Because I understood that driving on one lane is programmed and that, after their time ends, our time also comes. And in this „dead” time, I prayed, repented, rejoiced, thanked God, thought, planned, so that the „dead” time would become my time, my fulfillment. And if we don’t do this, we waste a lot of time in vain, because we don’t make it our time. The time of our salvation[14].

Zygmunt Bauman used the expression „liquid time”[15] to talk about the feeling that the time is slipping through our fingers like water. Because many people say they don’t have time, that time passes quickly, that they don’t realize how time has passed, when, in fact, they are wasting time. And what does it mean to waste time? It means not doing anything serious in your life! Because when you work with dedication, you forget everything around you and you are just there. You are attentive to what you are doing. And the time does not pass in vain, because you show that you have written a book, that you have painted a picture, that you have made a table, that you have cooked a meal for your family. But when you get lost in dreams, in reveries, then you are wasting time, the time is slipping through your fingers, because you feel unfulfilled. And you are unfulfilled, because you have not done things that truly fulfill you. Which fills your heart with joy[16].

The phone connected to the internet is a continuous source of novelty, because you always find new things to see. The novelty is a continuous broadening of the horizon of our understanding. We are eager for new things, we like new things, but they keep us stuck, if they have nothing to do with our work, with our fulfillment. The general culture is always necessary. But when you have a specific specialization, when you do something specific, you need the information and the books and the people to help you in your work. Because a specialized book is a book that involves a lot of science, but also a lot of research work. And when you write like this, you learn to be orderly with your writing and with your time, because you have to write it on time, to write it fulfilling yourself through writing it[17].

The child or young person or adult who does not use the internet for the purpose of self-fulfillment, but as entertainment, makes it their own idol, because they stop in front of it and waste time. Fascinated by what they see, people forget about themselves, get lost in comments, in endless views of video tabs, go from page to page and do not stop anywhere, because they are not looking for something, but they get lost in what they are looking for. They want to forget about themselves, to produce pleasures, to produce adrenaline, to feel good and through this they forget about themselves. But if you want to do great things in life, you must use everything in your favor and not to the detriment of your work. If you want to be, then you must work valuable, sustained, day after day, because only this work is fulfilling[18].

Therefore, we have entered into a new holy year, into a new year of God, but we must live it with God in order to sanctify ourselves every day. The joy of life with God is that which is born from good deeds. Being with Him, with our God, but also with His entire Church, we experience many divine joys, but they are mysterious, they are lived deep within us. Only when we talk about them does someone discover them. And this, because real joy, real fulfillment, is the secret of life with God, it is what we receive from Him in the holy relationship with Him. Amin[19]!

---

[1] Started at 10.05, in day of wednesday, on 27 august 2025. Sun, 22 degrees, wind of 2 km/h. The day after I returned from Varna, Bulgaria.

[2] Iubiții mei, începutul e mereu bucuros. Pentru că începem un nou an cu gândul bun că trebuie să îl ducem la capăt. Și credem că îl vom putea duce până la capăt, deși viața nu este în mâinile noastre, ci în ale lui Dumnezeu. Dar noi, încrezându-ne în mila Lui, credem că vom sfârși anul cu pace, că vom face multe lucruri bune în acest an, că ne vom simți împliniți la final, pentru că Îi vom sluji lui Dumnezeu în fiecare zi. Și anul bisericesc este despre slujirea lui Dumnezeu, despre întregul ciclu liturgic al Bisericii, care ne întărește în viața cu El.

[3] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep01.html.

[4] Și noi Îi cerem lui Dumnezeu în această zi a începutului ca să binecuvânte cununa anului [τὸν στέφανον τοῦ ἐνιαυτοῦ], acest rotund al anului, care începe cu 1 septembrie și se termină cu 31 august, pentru că toate zilele sunt ale Lui. Zilele noastre sunt zilele lui Dumnezeu, pentru că El ni le dăruie. Și dacă zilele noastre sunt de la El, sunt darul Lui, atunci nu putem să trăim nicio zi fără El, fără slujirea Lui, pentru că toate zilele vieții noastre sunt de la El și ne împlinim în ele slujindu-i Lui, Dumnezeului nostru.

[5] Ne începem dimineața trezindu-ne din somn, trăim în ea cu pace, muncim, ne rugăm, slujim, mergem spre somn și dacă vrem și dacă nu vrem, pentru că ne biruie oboseală. Și cu toate că, în aparență, noi facem aceleași lucruri peste zi și peste noapte, în fiecare zi și în fiecare noapte noi suntem mereu alții și nu ne repetăm. Pentru că viața noastră e interioară, e într-o continuă schimbare, înnoire duhovnicească, și nu statică. Fapt pentru care repetiție sterilă nu există, nu există automatisme oarbe, ci doar înaintare interioară, o continuă sfințire în viața noastră cu Dumnezeu.

[6] Ziua noastră e plină de trudă, dar e plină și noaptea, dacă suntem ascetici. Viața noastră e o oboseală continuă, binecuvântată de Dumnezeu, dacă ea e o asceză continuă. Și asceza nu e doar o curățire a ta, ci și o luminare a multora. Pentru că cel care se curățește pe sine este un izvor de viață și de sfătuire și de sfințire pentru mulți, atâta timp cât el este o lumină vie în mijlocul lumii. Și lumea întreagă are nevoie de sfințirea noastră, de slujirea noastră, de rugăciunea noastră, pentru că are nevoie de viața cu Dumnezeu și de împlinire sfântă. Și dacă sfătuim oamenii prin tot ceea ce facem spre viața cu Dumnezeu, noi îi sfătuim spre viață, îi umplem de viața Lui, pentru că îi ghidăm spre adevărata viață, spre viața cu Dumnezeu.

[7] Însă anul bisericesc 2025-2026 începe astăzi pentru cei care trăiesc în ritmul sfânt al Bisericii. Pentru cei care postesc când spune calendarul Bisericii, pentru cei care vin la Biserică pentru ca să îi cinstească pe Sfinții din fiecare zi, care se pregătesc zilnic pentru marile praznice ale Bisericii, care trăiesc bisericește. Pentru că altfel nu are nicio relevanță faptul că azi e începutul anului bisericesc, dacă nu trăiești în ritmul dumnezeiesc al Bisericii. Oamenii se pregătesc să își ducă copiii la Școală, se pregătesc să culeagă viile, se pregătesc pentru ceea ce vor, dar nu pentru a trăi bisericește. Dar noi, cei care trăim bisericește, trăim după calendarul Bisericii, după rânduielile liturgice din fiecare zi.

[8] Cabron, Contra timp, feat. Cristi Minculescu & Puya, cf. https://www.youtube.com/watch?v=XA7lRXYwpv4.

[9] Iar artistul cu părul alb se roagă, cântând: „Dă-mi, Doamne, timp! Mai dă-mi un anotimp!”. Căci atunci când începi să înțelegi importanța timpului, îți dai seama că schimbarea ta ține de o zi, de o lună, de un anotimp, și darul schimbării e de la Dumnezeu. De aceea, fiecare începe noul an bisericesc cu starea lui, așa cum poate, așa cum este. Fiecare vrea mai mult de la sine, de la viața sa. Dar ca să ai mai mult trebuie să faci mai mult. Și anotimpul schimbării e pocăința, pentru că pocăința e schimbarea noastră interioară continuă. Pocăința nu e o clipă, ci e o viață în ascultare de Dumnezeu. Căci cel care se pocăiește, acela se veselește interior de schimbările sfinte pe care le trăiește în viața sa cu Dumnezeu.

[10] Mineiul pe luna septembrie (The Menaion for the month of september), ed. BOR 1986, p. 18-19, cf. https://archive.org/details/MineiSeptembrieBucuresti1986.

[11] În această zi, Domnul a intrat în sinagogă și a citit din Sfântul Profet Isaias. Și El, Atotștiutorul, le-a spus celor din sinagogă: „Astăzi a fost împlinită Scriptura aceasta în urechile voastre [Σήμερον πεπλήρωται ἡ Γραφὴ αὕτη ἐν τοῖς ὠσὶν ὑμῶν]” [Lc. 4, 21, BYZ]. Căci profețiile nu se împlinesc când vor oamenii, ci când vrea Dumnezeu. De aceea, fără luminarea lui Dumnezeu, noi nu înțelegem Dumnezeiască Scriptură, ci speculăm, prezicem în mod mincinos, ne prefacem că știm ceva. Pentru că adevărata cunoaștere e vedere dumnezeiască și luminare dumnezeiască. Și numai când El ne descoperă cele ale Sale, noi le înțelegem cu pace și ne bucurăm dumnezeiește.

[12] Și obiceiul liturgic de a citi din Dumnezeiasca Scriptură ne învață pe noi că trebuie să o citim cu asiduitate, alături de toate cărțile Bisericii, pentru că citirea teologică ne umple de luminare dumnezeiască. Citirea teologică e cunoaștere și luminare sfântă. Pentru că trebuie să ne umplem de adevărul lui Dumnezeu ca să trăim o viață sfântă. Iar viața sfântă e adevărul lui Dumnezeu, e adevărul trăit de către noi ca propria noastră viață, ca verticalitatea vieții noastre.

[13] Omul cu boli dureroase își cere moartea astăzi, pe când tânărul vrea să se îndrăgostească astăzi. Unul vrea să câștige azi la loto, altul vrea să mănânce la restaurant, unul vrea să divorțeze, altul vrea să își cumpere o casă. Cu toții vrem ca ziua de astăzi să fie ziua noastră, numai a noastră. Dar ca să fie ziua noastră trebuie să facem voia lui Dumnezeu în cuprinsul ei. Ziua noastră este dacă e ziua Lui. Căci dacă e a noastră, în mod egoist, am pierdut-o deja, pentru că nu am făcut binele Lui în ea.

[14] Ne întorceam de la Varna și am așteptat o oră ca să trecem Podul prieteniei. Au avut prioritate cei care veneau din România, i-am văzut trecând timp de o oră: mașini mici, tiruri, autocare, după care am trecut și noi. Cei care n-au înțeles rostul așteptării, s-au panicat, au zis lucruri de dulce, s-au enervat. Dar eu am stat în pace și am privit. Am privit totul în jur. Pentru că am înțeles că mersul pe o singură bandă este programat și că, după ce se termină timpul lor, vine și timpul nostru. Și în acest timp „mort”, eu m-am rugat, m-am pocăit, m-am bucurat, I-am mulțumit lui Dumnezeu, am gândit, am planificat, pentru ca timpul „mort” să devină timpul meu, împlinirea mea. Și dacă nu facem asta, pierdem mult timp degeaba, pentru că nu facem din el timpul nostru. Timpul mântuirii noastre.

[15] In the book Liquid Times. Living in an Age of Uncertainty [Timpuri lichide. Trăind într-un veac al incertitudinii].

[16] Zygmunt Bauman a folosit expresia „timp lichid” pentru a vorbi despre sentimentul că timpul ni se scurge repede printre degete precum apa. Căci mulți spun că n-au timp, că timpul trece repede, că nu își dau seama cum a trecut timpul, când, de fapt, ei pierd timpul. Și ce înseamnă să pierzi timpul? Înseamnă să nu faci nimic serios în viața ta! Căci atunci când lucrezi cu dedicare, uiți totul din jur și ești numai acolo. Ești atent la ceea ce faci. Și timpul nu trece degeaba, pentru că arăți că ai scris o carte, că ai pictat un tablou, că ai făcut o masă, că ai făcut o mâncare pentru familia ta. Dar când te pierzi în visări, în reverii, atunci pierzi timpul, timpul ți se scurge printre degete, pentru că te simți neîmplinit. Și ești neîmplinit, pentru că nu ai făcut lucruri care te împlinesc cu adevărat. Care îți umplu inima de bucurie.

[17] Telefonul racordat la online e o continuă sursă de noutate, pentru că găsești mereu noi lucruri de văzut. Noutatea este o lărgire continuă a orizontului înțelegerii noastre. Suntem avizi de nou, ne plac noutățile, dar ele ne țin pe loc, dacă nu au de-a face cu munca noastră, cu împlinirea noastră. Cultura generală e neapărată oricând. Dar când ai o specializare anume, când faci ceva anume, ai nevoie de informațiile și de cărțile și de oamenii care să te ajute în munca ta. Pentru că o carte de specialitate e o carte ce implică multă știință, dar și multă muncă de cercetare. Și când scrii astfel, înveți să fii ordonat cu scrisul și cu timpul tău, pentru că trebuie să o scrii la timp, să o scrii împlinindu-te prin scrisul ei.

[18] Copilul sau tânărul sau maturul care nu folosesc internetul în scopul împlinirii de sine, ci ca distracție, face din el propriul lui idol, pentru că se oprește în fața lui și pierde timpul. Fascinați de ceea ce văd, oamenii uită de ei înșiși, se pierd în comentarii, în vederi nesfârșite de file video, trec din pagină și în pagină și nu se opresc nicăieri, pentru că ei nu caută ceva, ci ei se pierd în ceea ce caută. Vor să uite de ei înșiși, să își producă plăceri, să își producă adrenalină, să se simtă bine și prin asta uită de ei înșiși. Dar dacă vrei să faci lucruri mari în viață trebuie să folosești toate în favoarea ta și nu în detrimentul muncii tale. Dacă vrei să fii, atunci trebuie să muncești valoric, susținut, zi de zi, pentru că numai această muncă e împlinitoare.

[19] Așadar, am intrat într-un nou an sfânt, într-un nou an al lui Dumnezeu, dar trebuie să îl trăim cu Dumnezeu pentru ca să ne sfințim în fiecare zi. Bucuria vieții cu Dumnezeu e aceea care se naște din faptele cele bune. Fiind cu El, cu Dumnezeu nostru, dar și cu întreaga Lui Biserică, noi trăim multe bucurii dumnezeiești, dar ele sunt tainice, sunt trăite în adâncul nostru. Numai când vorbim despre ele le află cineva. Și aceasta, pentru că bucuria reală, împlinirea reală, e taina vieții cu Dumnezeu, e ce primim de la El în relația sfântă cu El. Amin!