Mireasmă [58]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mireasmă
(roman)
*
Întregul roman este aici: Mireasmă.
*
Acela spunea că scriitorii se grăbesc și graba e una din marile lor erori. Dar eu cred că graba face parte din roman. Căci nu știm ce vom scrie până nu apare graba, până nu apare nevoia de a scrie imediat ceea ce avem în noi înșine. Formularea e copilul din noi înșine, pe care îl naștem în mod neașteptat de nimeni, uneori mai greu, alteori mai ușor. Și când romanul se tehnicizează, când tinde să devină gramatică scrupuloasă în detrimentul realității, nu avem de-a face cu o pădure de calofilie, ci cu o mostră de naivitate. Și cum să crezi că adevărul poate să fie scris mai bine decât firescul lui? Floarea pe care o punem în vază e naturalețea de care avem nevoie. Mai multul sau mai puținul ei nu sunt acceptate. Dacă o pictez, trec spre idee, spre gândul meu. Dar floarea ca floare e miros, e frumusețe, e naturalețe, e ținerea mea în pas cu anotimpul, cu ceea ce știu despre pajiște. Și când miroseam aria abia treierată, paiele încinse de soare, știam că vara mea e la zenit. Că eu mă plimb și mă bucur de vacanța mea, dar că ea va lua sfârșit în curând. Căci eu sunt o ființă liberă, mult prea liberă, dar care are munca ei tainică, atâta timp cât învăț în mine însumi. Și așa cum viermele de mătase se transformă în cocon, eu, învățând, mă bucuram de schimbările uluitoare din mine însumi, de cele care îmi spuneau că, învățând, trec în alte etape ale vieții mele, care nu seamănă deloc cu cele de dinainte.
Aveam dreptate când credeam că trec mai departe și că fiecare nouă vârstă nu înseamnă a te întoarce înapoi, dar nu eram atât de atent la faptul că fiecare vârstă e legată organic de trecutul ei. Fiecare an însemna altceva pentru mine, un mai mult, o schimbare uluitor de mare, și presupuneam că așa trăiesc toți oamenii. Dar fiecare an nu se despărțea de trecutul meu, ci se adăuga lui. Și eu uitam update-urile interioare ale fiecărei zile, așa cum le uităm pe cele din telefonul nostru, dar ele rămân în noi. Și nu numai că rămân în noi, dar fac și alți oameni din noi înșine. Iar când ne uităm în oglindă și nu ne mai recunoaștem, nu e pentru că nu știam că ne-am schimbat, ci pentru că schimbările acestea interioare sunt mereu surprinzătoare. Te redescoperi, te vezi mai îndeaproape, remarci cum ochii tăi și fața ta și tot trupul tău au alte lumini, alte semne, alte proporții.
După ceaiul cu toate ale lui, cvasul rece e înviorare, deși ceaiul e începutul zilei și al scrisului. Și după biscuiții foarte subțiri, pigmentați cu rozmarin, am mâncat trei feliuțe de salam de biscuiți, liniștitoare, în timp ce scriam aici. Cu alte cuvinte, foamea romanului a fost dulce, plus 3 boabe de strugure alb, că e toamnă acum, se face mustul, iar eu n-am avut stare sufletească să fac anul acesta. Dar am băut 500 de ml de anul trecut, must decongelat, când scriam la o altă carte. Și cu toate acestea, mâncatul și băutul nu explică opera. Pentru că viața sufletului e viața romanului, iar ceea ce punem în scris suntem noi înșine și nu lucruri periferice.
Li s-a fărâmat Crucea, mormântul nu le mai aparține, pentru că sora lui Nicu a preluat locul. Murind fără copii, cununați pe patul morții lui Nicu, Florina a rămas văduvă, a vândut casa și curtea celui cu magazin, care a și îngropat-o. Și e ca și când nu ar fi existat niciodată, satul uitând de ei aproape cu totul. Moartea te dislocă dintre vecinii tăi și, ca să mai exiști în istorie, trebuie să fii undeva, în niște cărți, în niște povești, în niște inimi. E smeritoare la culme trecerea noastră prin această lume! Venim goi, plecăm la fel, și istoria noastră e consemnată în fugă sau nicidecum. De aceea adun de peste tot imagini, cuvinte, cărți, date despre diverși oameni, ca memoria lor să rămână. Ca viața lor să conteze, încă, pentru noi. Să fie un punct de sprijin pentru noi, niște prezențe care să ne învețe câte ceva. Și cu toate că mulți zic că nu mai avem timp de alții, pentru că ne iubim prea mult în oglindă, eu văd că ne place să aflăm mereu, să fim la curent cu date despre mulți oameni, și că n-am murit. Nu ne-a murit interesul viu, dorința de a afla.