Sermon on the Sunday of the Expulsion of the Holy Forefathers from Paradise [2026]
My beloveds[1],
the sinful man trusts in himself, in his mind, in his choices, until he realizes that he has reached bankruptcy, that he has nothing, that he is nothing. And if, through repentance and through self-renunciation, in a wonderful way, that is, with the grace of God, he reaches true trust, trust in God, then he understands why we cannot be fulfilled without Him. Because our only fulfillment is building on the Rock, on God, on His glory. If we remain in our thoughts, we build in the air. But if we build in God, having Him in us through His glory, everything we build on His glory remains forever[2].
Therefore, today’s Evangel can only be understood from the perspective of our inner relationship with God, as, indeed, the entire Scripture and Tradition of the Church. Because all of God is understood in His Church, being a son of the Church and always living the ghostual relationship with God. Thus, if we forgive the sins of men and God forgives our sins [Matteos 6, 14, BYZ]. If we fast, God sees in secret [ἐν τῷ κρυπτῷ][Matteos 6, 18, BYZ] our fasting, in our depths, and rewards us [Ibidem]. And if we gather treasures in heaven, then the glory of God makes us a ghostual heaven, a heaven full of divine virtues, because where our treasure is, there our heart will be also [Matteos 6, 20-21, BYZ][3].
But where is our heart? It is in the chest, for sure! And we must gather our ghostual treasures in the heart, which here is synonymous with our soul. For if we gather our treasures in the soul and make our soul God’s heaven, where He dwells, then where the treasure is, our soul is also, because we have God’s treasure in our soul, where He Himself is, where He dwells. And if we forgive our neighbor in our soul, He knows this and He forgives us too. And if we fast in the secret of our heart, He sees this and rewards our fasting with His glory, because He makes us His heaven. And where His heaven is, there is also our treasure, because He is our treasure[4].
What do we understand from here? That none of our deeds are done because it must be done, but we do it because God asks us to and we do it together with Him. We build on His glory, we build on His command, we build together with Him and He knows all our deeds done with Him and these fulfill us. But if we do deeds that He does not ask us to do, but are against Him, those destroy us internally, kill us, because we do not build them according to His will. And everything that God wills is constructive, it is savior for us, and we do His works with Him and they are constructive towards eternal life[5].
The ghostual life is the abyssality of our life. Everything that is most holy for us happens there: in the boundless depths of our soul, where God dwells in us through His glory. And that is why the ghostual Fathers have the treasure within themselves, their treasure being God and together with Him they have every saving decision of their life. Because God enlightens them what to do, what to say, how the ascesis of their life should be and they choose the will of God, His will for them and make it their own life. And they speak from experience, from their life with God, from God’s choices for them, because they have transformed the will of God into their life. And thus, they know what to say about His will with them, because they have fulfilled His will in their life[6].
It depends on when you start your life with God. And from then on, from that moment on, you must start asking Him His things. For example, let’s say we start our life with the Lord when we are schoolboys. And we start asking Him who our friends are, what High School we should go to, what Church we should go to, who we should confess to, what kind of books we should read, what kind of life we should choose, what we do after High School, what University we should go to, who we should marry, what kind of job we will have. And all these are our real problems, the problems of our life and we ask God for their enlightenment. And, surely, He will answer us directly or through people or through books or through all kinds of situations and we will know what to do. Because He answers real problems. To the problems of our life, to those that concern us[7].
And when we ask God for us, at the same time we examine our strengths. Who we are, what we want, what we can do, what we actually do. Because God helps us do His will, He helps us to be dynamic, extremely dynamic, to take risks, to take our own path, to walk it with all the associated hardships. When you ask God for yourself, you must not have your own plans. Because if you have any plans of your own, He will turn them all upside down, He will change them for you, and you will recognize that His will is the best choice for your life. That His will, in fact, is your life, it is what you should have chosen from the very beginning[8].
And from here, from accepting His will, our life with Him begins. Because where we begin to build on His will, we grow ghostually together with Him. And I have not seen any ghostual man who has grown on his will, because we all grow on the will of God. And His will is the soil for our holiness. Because from His will spring all the virtues of the ghostual life. And when God guides someone, He knows him in all his things and is always with him, because the man of God grows only through His glory. And he does all his things in secret, in his life with God, because He is his strength, He is His peace, He is His goodness, He is his strong comfort[9].
If the ghostual man does everything in himself, the hypocrite does everything in public. He who theatricalizes his life needs the eyes of men, while he who lives with God needs only His eyes, which know everything and see everything. If people see me, if they understand me, I don’t add anything, but they can be used by my example or be disappointed by me. But I, in my ghostual life, need Him fundamentally, I need Him first of all, because He is the source of my holy life. Without Him I am nothing and I have nothing, but with Him I have everything. Therefore, the praises of the world do not help me, but His glory is my life. And for this, my life with Him is secret, it is in my whole being and what I do, I do for His eyes, because He keeps me in the life of holiness, in His life[10].
Those who do not know what holiness is think that it can be played out like at Theater. But the holiness is the presence of God in us through His glory and what He enlightens us to do moment by moment. Holiness is not a garment, it is not an external behavior, it is not something that is learned from people, but it is what God gives us through His glory and what He teaches us every moment. Holiness is our continuous life with God, it is His dwelling in us continuously, it is all the mysterious pedagogy that He does with us. For everything that He teaches us day by day, moment by moment, is His theology and life with Him. And if we are taught by Him His things, then we are bearers of God, we are theophores, because He is in us and with us all the time, He is the Lord and Master of our life[11].
And God never asks us more than we can and understand, because everything we understand is His gift. But, within our strength and understanding, given by Him, the Lord wants us to do His will. And He always strengthens us to do His will, and all the Saints and all the heavenly Powers help us, because God wants, together with all His own, that we be saved, sanctified, and together in His Emperordom. Therefore, the maximal life of the Church is not an anti-human life, but a life according to our ghostual growth. God enlightens us step by step what to do, He only asks us to do what He enlightens us to do, and we end up living life with Him organically and not skipping steps, periods. Because you cannot live what you do not understand and you do not understand it except as you grow in life with Him[12].
Those who rush into life with God are like those who want to be 80 years old from the age of 18: they live in an imaginary world, not rejoicing in their adolescence. But at 20 you have to live like a 20-year-old and at 50 like a 50-year-old. Our soul and body grow organically. Our soul grows through the glory of God, and our body ages by itself. So that we don’t have to make the effort to age spiritually and physically, because this happens by itself, over time, organically, with the grace of God. But we must live with Him all the time and do His will. Because we are constantly growing in our relationship with Him, and our thought should not be about growth, but about His enlightenments with us[13].
We begin fasting tomorrow and we are fasting with God or alone. If we are with Him, we must obey His will, but if we are on our own and do not care what He wants from us, we fast by ourselves and have no real benefit. And fasting without Him is bitter, it is sterile, because we do not feel His comforts. Therefore, let us repent before the Lord and ask Him to be with us in our fasting and in our lives! May He be our enlightenment in all time, so that we may do His holy will. Amin[14]!
[1] Started at 15.39, in day of saturday, on 14 february 2026. Cloudy sky, although so far there has been spring sunshine, 13 degrees, wind of 3 km/h.
[2] Iubiții mei, omul păcătos se încrede în el, în mintea lui, în alegerile sale, până când constată că a ajuns la faliment, că nu are nimic, că nu e nimic. Și dacă, prin pocăință și prin renunțarea la sine, în mod minunat, adică cu harul lui Dumnezeu, ajunge la adevărata încredere, la încrederea în Dumnezeu, atunci înțelege de ce nu ne putem împlini fără El. Pentru că singura împlinire a noastră e zidirea pe Piatră, pe Dumnezeu, pe slava Lui. Dacă rămânem în gândurile noastre, zidim în aer. Dar dacă zidim în Dumnezeu, avându-L pe El în noi prin slava Lui, tot ceea ce zidim pe slava Lui rămâne veșnic.
[3] De aceea, Evanghelia de azi nu poate fi înțeleasă decât din perspectiva relației noastre interioare cu Dumnezeu, ca, de altfel, întreaga Scriptură și Tradiție a Bisericii. Pentru că toate ale lui Dumnezeu se înțeleg în Biserica Sa, fiind un fiu al Bisericii și trăind tot timpul relația duhovnicească cu Dumnezeu. Astfel, dacă iertăm păcatele oamenilor și Dumnezeu ne iartă păcatele noastre [Matteos 6, 14, BYZ]. Dacă postim, Dumnezeu vede în ascuns [ἐν τῷ κρυπτῷ] [Matteos 6, 18, BYZ] postirea noastră, în adâncul nostru, și ne răsplătește nouă [Ibidem]. Iar dacă ne adunăm comori în cer, atunci slava lui Dumnezeu ne face să fim un cer duhovnicesc, un cer plin de virtuți dumnezeiești, pentru că unde e comoara noastră, acolo e și inima noastră [Matteos 6, 20-21, BYZ].
[4] Însă, unde e inima noastră? E în piept, cu siguranță! Și comorile noastre duhovnicești trebuie să le strângem în inimă, care aici e sinonimă cu sufletul nostru. Căci dacă ne strângem comorile în suflet și facem din sufletul nostru cerul lui Dumnezeu, unde El locuiește, atunci unde e comoara e și sufletul nostru, pentru că avem comoara lui Dumnezeu în sufletul nostru, unde El Însuși este, unde El locuiește. Și dacă iertăm aproapelui în sufletul nostru, El știe asta și ne iartă și El pe noi. Iar dacă postim în ascunsul inimii noastre, El vede asta și răsplătește postul nostru cu slava Lui, pentru că ne face să fim cerul Lui. Și unde e cerul Lui, acolo e și comoara noastră, pentru că El este comoara noastră.
[5] Ce înțelegem de aici? Că nicio faptă a noastră nu se face pentru că ea trebuie făcută, ci o facem pentru că ne-o cere Dumnezeu și o facem împreună cu El. Zidim pe slava Lui, zidim pe porunca Lui, zidim împreună cu El și El cunoaște toate faptele noastre făcute cu El și acestea ne împlinesc. Dar dacă facem fapte pe care El nu ni le cere, ci sunt împotriva Lui, acelea ne distrug interior, ne omoară, pentru că nu le zidim pe voia Lui. Și tot ceea ce voiește Dumnezeu e ziditor, e mântuitor pentru noi, și faptele Lui le facem cu El și sunt ziditoare spre viața veșnică.
[6] Viața duhovnicească e abisalitatea vieții noastre. Tot ce e mai sfânt pentru noi se petrece acolo: în adâncul fără margini al sufletului nostru, acolo unde locuiește Dumnezeu în noi prin slava Lui. Și de aceea, Părinții duhovnicești au comoara în ei înșiși, comoara lor fiind Dumnezeu și împreună cu El iau fiecare decizie mântuitoare a vieții lor. Pentru că Dumnezeu îi luminează ce să facă, ce să spună, cum să fie asceza vieții lor și ei aleg voia lui Dumnezeu, voia Lui pentru ei și o fac propria lor viață. Și ei vorbesc din experiență, din viața lor cu Dumnezeu, din alegerile lui Dumnezeu pentru ei, căci au transformat voia lui Dumnezeu în viața lor. Și astfel știu ce să spună despre voia Lui cu ei, pentru că ei au împlinit voia Lui în viața lor.
[7] Depinde când începi viața ta cu Dumnezeu. Și de atunci, din acel moment, trebuie să începi să Îl întrebi pe El cele ale Sale. Spre exemplu, să zicem că ne începem viața cu Domnul pe când suntem elevi. Și începem să Îl întrebăm pe El care sunt prietenii noștri, la ce Liceu trebuie să dăm, la ce Biserică trebuie să mergem, la cine să ne spovedim, ce fel de cărți trebuie să citim, ce fel de viață trebuie să alegem, ce facem după Liceu, la ce Facultate mergem, ne căsătorim, cu cine, ce fel de meserie vom avea. Și toate acestea sunt problemele noastre reale, problemele vieții noastre și cerem de la Dumnezeu luminarea lor. Și, cu siguranță, El ne va răspunde direct sau prin oameni sau prin cărți sau prin tot felul de situații și noi vom ști ce să facem. Pentru că El răspunde la probleme reale. La problemele vieții noastre, la cele care ne preocupă.
[8] Și când Îl întrebăm pe Dumnezeu pentru noi, în același timp ne cercetăm puterile noastre. Cine suntem noi, ce vrem, ce putem să facem, ce facem de fapt. Pentru că Dumnezeu ne ajută să facem voia Lui, El ne ajută să fim dinamici, extrem de dinamici, să ne asumăm riscuri, să ne asumăm calea noastră, să mergem pe ea cu toate greutățile aferente. Când îl întrebi pe Dumnezeu pentru tine trebuie să nu ai propriile tale planuri. Căci dacă ai niște planuri ale tale, El ți le va da peste cap pe toate, ți le va schimba și tu vei recunoaște că voia Lui e cea mai bună alegere pentru viața ta. Că voia Lui, de fapt, e viața ta, e ceea ce tu ar fi trebuit să alegi de la bun început.
[9] Și de aici, de la a accepta voia Lui, începe viața noastră cu El. Pentru că acolo unde începem să zidim pe voia Lui, creștem duhovnicește împreună cu El. Și n-am văzut niciun om duhovnicesc care a crescut pe voia lui, pentru că toți creștem pe voia lui Dumnezeu. Și voia Lui este solul pentru sfințenia noastră. Pentru că din voia Lui răsar toate virtuțile vieții duhovnicești. Și când Dumnezeu îl călăuzește pe cineva, El îl cunoaște în toate cele ale sale și e mereu cu el, pentru că omul lui Dumnezeu crește numai prin slava Lui. Și toate ale sale le face în taină, în viața lui cu Dumnezeu, pentru că El este tăria lui, El e pacea Sa, El e bunătatea Sa, El e mângâierea lui cea tare.
[10] Dacă omul duhovnicesc le face pe toate în sine, ipocritul le face pe toate la vedere. Cel care își teatralizează viața are nevoie de ochii oamenilor, pe când cel care trăiește cu Dumnezeu are nevoie doar de ochii Lui, care știu toate și văd toate. Dacă mă văd oamenii, dacă mă înțeleg, eu nu sporesc cu nimic, dar ei pot să fie folosiți de exemplul meu sau să fie dezamăgiți de mine. Dar eu, în viața mea duhovnicească, am nevoie de El în mod fundamental, am nevoie de El mai întâi de toate, pentru că El este izvorul vieții mele sfinte. Fără El nu sunt nimic și n-am nimic, dar cu El am totul. De aceea, laudele lumii nu mă ajută, dar slava Lui e viața mea. Și pentru aceasta, viața mea cu El e tainică, e în toată ființa mea și ceea ce fac, eu fac pentru ochii Lui, pentru că El mă ține în viața de sfințenie, în viața Lui.
[11] Cei care nu știu ce e sfințenia cred că ea poate fi jucată ca la Teatru. Dar sfințenia e prezența lui Dumnezeu în noi prin slava Lui și ceea El ce ne luminează să facem clipă de clipă. Sfințenia nu e un veșmânt, nu e un comportament exterior, nu e ceva care se învață de la oameni, ci e ceea ce ne dă Dumnezeu prin slava Lui și ceea ce El ne învață în fiecare clipă. Sfințenia e viața noastră continuă cu Dumnezeu, e locuirea Lui în noi în mod continuu, e toată tainica pedagogie pe care El o face cu noi. Căci tot ceea ce El ne învață zi de zi, clipă de clipă, e teologia Lui și viața cu El. Și dacă suntem învățați de către El cele ale Sale, atunci suntem purtători de Dumnezeu, suntem teofori, pentru că El e în noi și cu noi tot timpul, El e Domnul și Stăpânul vieții noastre.
[12] Și Dumnezeu nu ne cere niciodată mai mult decât putem și decât înțelegem noi, pentru că tot ceea ce înțelegem e darul Lui. Dar, la puterea și la înțelegerea noastră, cele date de El, Domnul voiește să facem voia Lui. Și El ne întărește mereu ca să facem voia Lui, și toți Sfinții și toate Puterile cele cerești ne ajută nouă, pentru că Dumnezeu voiește, dimpreună cu toți ai Săi, ca noi să ne mântuim, să ne sfințim, să fim împreună în Împărăția Sa. De aceea, viața maximală a Bisericii nu este o viață anti-umană, ci o viață pe măsura creșterii noastre duhovnicești. Dumnezeu ne luminează pas cu pas ce să facem, nu ne cere decât ceea ce ne luminează să facem și ajungem să trăim în mod organic viața cu El și nu să sărim trepte, perioade. Pentru că nu poți să trăiești ceea ce nu înțelegi și nu înțelegi decât pe măsură ce crești în viața cu El.
[13] Cei care se grăbesc în viața cu Dumnezeu sunt ca cei care doresc să aibă 80 de ani de la vârsta de 18 ani: trăiesc într-o lume imaginară, nebucurându-se de adolescența lor. Dar la 20 de ani trebuie să trăiești ca unul de 20 de ani și la 50 de ani ca unul de 50 de ani. Sufletul și trupul nostru cresc organic. Sufletul nostru crește prin slava lui Dumnezeu, iar trupul nostru îmbătrânește de la sine. Așa că nu trebuie să facem efortul de a îmbătrâni sufletește și trupește, pentru că acest lucru se petrece de la sine, în timp, în mod organic, cu harul lui Dumnezeu. Ci noi trebuie să trăim cu El tot timpul și să facem voia Lui. Pentru că noi creștem neîncetat în relația cu El și nu la creștere trebuie să ne fie gândul, ci la luminările Lui cu noi.
[14] Începem mâine să postim și suntem în post cu Dumnezeu sau singuri. Dacă suntem cu El, trebuie să ascultăm voia Lui, dar dacă suntem de capul nostru și nu ne interesează ce vrea El de la noi, postim de unii singuri și n-avem un folos real. Și postul fără El e amar, e steril, pentru că nu simțim mângâierile Lui. De aceea, să ne pocăim înaintea Domnului și să-I cerem să fie cu noi în postirea și în viața noastră! Să fie luminarea noastră tot timpul, pentru ca să facem voia Lui cea sfântă. Amin!