Etichetă: pr. dorin picioruș

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

4. Atunci cu siguranță trebuie să cugeți despre Legea lui Dumnezeu într-un mod duhovnicesc. „Legea este duhovnicească”[1], a strigat Pavlos, „căci litera ucide”[2]. Și pentru ca litera să nu ne nimicească, să învățăm deci să discernem cu simțurile noastre duhovnicești (acolo unde este nevoie) textele duhovnicești grăite nouă duhovnicește de către Duhul Sfânt[3]. În aceste texte, în mod deosebit taina despre Grădina Paradisului este mare[4], extraordinară și foarte adâncă.

Dar tu cel care ești al trupului[5], cel care gândești într-un mod trupesc acest fragment despre pomi, roade și mâncare[6], poate poți să îmi explici următoarele. Dumnezeu a hărăzit una și aceeași mâncare pentru toți oamenii și pentru toate animalele și păsările[7]. Zic despre mâncarea care provine din cele vegetale, deopotrivă plante și pomi. Atunci cum se face că foarte multe animale nu sunt vegetariene? Fiind carnivore, ele mănâncă carne.

Și cum este aceasta, că deși Dumnezeu ne-a poruncit nouă să mâncăm rodul fiecărei plante și pom care crește pe pământ[8], El a făcut multe plante și majoritatea [roadelor] pomilor necomestibile pentru oameni și pentru făpturile iraționale – ba chiar toxice și otrăvitoare. Nu numai noi, ci și chiar firea nerațională refuză aceste roade în mod natural. Și totuși sunt mii de astfel de plante și pomi care, prin fire, sunt necomestibile și chiar mortale pentru animalele necugetătoare și pentru noi.

5. Cele despre Grădină se referă la Biserica lui Hristos[9]. Aceasta a fost concluzia primilor tâlcuitori ai Bisericii, care au gândit aceste fragmente într-un mod duhovnicesc. Mai precis, mă refer la Filon filosoful, care a fost contemporan al Apostolilor, marele Papias Ierapolitul, ucenic al Sfântului Ioannis Evanghelistul, Irineus de Lugdunum, Iustinus Filosoful și Mucenicul, Pantenus de Alexandria, Climis, autorul Stromatelor, și de ucenicii lor. Și între acești erau și cei doi Grigorios din Capadocia, care au fost foarte înțelepți în multe lucruri.

Toți aceștia au zis că Paradisul a fost duhovnicesc, pentru următoarele motive. Mai întâi: dacă Adam era nestricăcios la început, este evident că el nu era părtaș la roadele stricăcioase, ieșite din pământ. Căci dacă ar fi fost părtaș la mâncarea sensibilă, atunci e clar că ar fi fost stricăcios. Căci tot ce intră în gură este iarăși dat afară[10]. Și dacă lucrurile erau într-o stare fluidă, atunci, cu certitudine, el era muritor. Și dacă el a fost creat muritor, atunci moartea nu a apărut din cauza neascultării lui[11]. Acesta a fost primul motiv oferit de tâlcuitori.

Al doilea motiv a fost că [, dacă cugetăm astfel, atunci înseamnă că] femeia a rămas în Grădină și nu a părăsit-o[12]. Al treilea motiv a fost că animalele sălbatice au rămas cu ea în Grădină. Al patrulea motiv a fost că hrana dintâi a fost mâncată în comun de către om și animalele necugetătoare[13]. Al cincilea motiv: nu era cu putință pentru o singură persoană să îngrijească o Grădină nemăsurat de întinsă[14], în care mulțimea adăpării ei era împărțită la patru râuri[15].

Și de ce era nevoie ca el să o cultive, dacă, în cea mai mare parte, unul sau doi pomi ar fi fost de ajuns pentru hrănirea lui? Și de ce trebuia ei să o păzească, dacă oamenii[16] sau hoții nu erau acolo de față, iar toate animalele și păsările erau sub stăpânirea lui și ascultându-i cuvântul[17]?

---

[1] Rom. 7, 14.

[2] II Cor. 3, 6.

[3] Cf. I Cor. 2, 13.

[4] Cf. Ef. 5, 32.

[5] Cf. I Cor. 3, 3.

[6] Cf. Rom. 8, 5.

[7] Cf. Fac. 1: 11-12, 30.

[8] Cf. Fac. 1, 29-30.

[9] Cf. Ef. 5, 31-32.

[10] Cf. Mt. 15, 17.

[11] Cf. Fac. 2, 11; Înț. lui Sal. 1, 13-14; Rom. 5: 12, 19.

[12] Cf. Fac. 3, 23-24.

[13] Cf. Fac. 1, 29-30.

[14] Cf. Fac. 2, 15.

[15] Cf. Fac2, 10.

[16] Alți oameni, în afară de Sfinții Protopărinți.

[17] Cf. Fac. 1, 28.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

2. Cu aceste cugetări în minte, mare parte a tâlcuitorilor – mai ales cei vechi, cei originali/ dintâi –, s-au ferit a zice că Grădina și cei doi pomi din mijlocul ei – al vieții și al cunoașterii – erau sensibile[1]. În felul acesta, nu erau nevoiți să facă fiarele și dobitoacele părtașe la pomul vieții și la pomul cunoașterii[2]. Căci Dumnezeu nu a deosebit între mâncarea lui Adam și mâncarea făpturilor negânditoare. El le-a dat lor tot pomul care are roade și semințe, ca mâncare în comun[3].

Astfel, ei, în școala lui Climis și în școala tâlcuitorilor originali/ dintru început care au trăit prin vremea lui, au zis că, dacă cele din Paradis și cei doi pomi din mijlocul lui ar fi fost sensibile, atunci cineva ar putea înțelege că fiarele sau târâtoarele erau mai importante decât omul, căci ele nu au fost oprite de la nicio mâncare și de la niciun pom sau rod[4].

Astfel, luând în considerare porunca lui Dumnezeu despre mâncarea comună, care a fost dată deopotrivă omului și animalelor, toți pot să vadă că pomii care au venit întru ființă în ziua a treia și pomii Paradisului nu erau aceiași [de același fel][5].

S-a zis: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare”[6]. Prin acest cuvânt, „încă”, Scriptura ne arată nouă o a doua creație, a unor pomi mai buni, sau ne arată că astfel de cuvinte sunt o profeție despre pomii cugetători care vor răsări spre sfârșitul timpului în Paradisul Bisericii[7].

3. De vreme ce fragmentul despre Grădină este important, dar greu de tâlcuit – cu adevărat a fost întotdeauna o încercare pentru tâlcuitori – să revedem porunca lui Dumnezeu despre mâncare comună. Și apoi vom continua cercetarea noastră despre Grădină.

Dumnezeu i-a zis lui Adam, după ce l-a făcut: „«Iată, v-am dat vouă toată iarba semănată, semănând sămânța care este deasupra a tot pământul, și tot pomul care are în sine rod de sămânță semănată! [Acestea] vouă va fi [vă vor fi vouă] spre mâncare. Și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor pământului și [la] toată târâtoarea târându-se pe pământ, care are în sine suflet de viață, toată iarba cea verde [le este] spre mâncare». Și a fost așa”[8].

Deci dacă pomii Paradisului și pomul nemuririi și al vieții veșnice și pomul cunoașterii[9] ar fi fost printre acești ceilalți pomi, însuși omul ar fi fost cel mai nenorocit și mai demn de milă. Căci era după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și totuși netrebnic[10], căci el singur era lipsit de Paradis și de cunoaștere și de pomul vieții veșnice[11], în vreme ce până azi șarpele, vipera, scorpionul și câinele se bucură de fiecare rod de pe pământ și din Grădină[12].

Căci [, dacă gândim astfel, asta înseamnă că] animalele n-au plecat niciodată, din vremea în care au venit la Adam în Grădină[13]. Când el a ieșit [din Paradis][14], [înseamnă că] ele au rămas înăuntru. Nu au fost alungate împreună cu el, fiindcă erau fără de păcat.

---

[1] Cf. Fac. 2, 9.

[2] Cf. Fac. 1, 25.

[3] Cf. 1, 29-30; 2, 9.

[4] Cf. Fac. 2, 16-17.

[5] Cf. Fac. 1, 11-12; 2, 9.

[6] Fac. 2, 9.

[7] Cf. I Petr. 1, 20.

[8] Fac. 1, 29-30 (codex Alexandrinus).

[9] Cf. Fac. 2, 9.

[10] Cf. Fac. 1, 26.

[11] Cf. Fac. 3, 22-24.

[12] Cf. Fac. 1, 29.

[13] Cf. Fac. 2, 19.

[14] Cf. Fac. 3, 23-24.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

V. 1. Dacă nu ești încredințat de aceste tâlcuiri, dacă le găsești neconvingătoare, atunci ce zici când auzi că îndată Dumnezeu a sădit pomi cu creștere rodnică? Și că pentru ei și doar pentru ei, pentru a-i îngriji, El a plămădit îndată, mai înainte, un grădinar din pământ?

Scriptura zice: „și s-a făcut omul întru suflet viu”[1]. Și, îndată după aceasta, adaugă: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem, către răsărituri, și l-a pus acolo pe omul pe care l-a zidit”[2]. A fost ca și cum Dumnezeu ar fi adus înăuntru un grădinar pentru cele ce trebuiau îngrijite[3]. Apoi, ca și cum lucrarea bunului grădinar ar fi avut urmări [imediate] și pomii udați de el s-ar fi umplut de roade, Scriptura repede arată următoarele: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare, iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului, [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului”[4].

După o atentă cercetare, unii exegeți tâlcuiesc că Adam și cele sădite și pomii și roadele și Paradisul, care au fost amintite mai devreme, simbolizează pe Hristos și Biserica[5]. Ei au zis că acestea au fost scrise în mod profetic de către Moisis și că se referă la Hristos și la noi. Vorbesc despre cele ale Paradisului și despre plante, animale, păsări, fiare și celelalte[6].

Dar alții, în duh de gâlceavă, spun că acești pomi și plante și roade sunt cele care au răsărit din pământ în ziua a treia și au împrăștiat semințe din nevoia firească[7]. Deci ei vor [fi nevoiți a] zice că rodul pomului vieții și rodul pomului cunoașterii binelui și răului erau o hrană obișnuită, folosită împreună de oameni și de fiarele necugetătoare, păsări și reptile[8]. Căci nu aceasta a zis Dumnezeu omului în ziua a șasea: „Iată, v-am dat vouă […] tot pomul care are în sine rod de sămânță semănată! [Acestea] vouă va fi [vă vor fi vouă] spre mâncare. Și tuturor fiarelor pământului și tuturor păsărilor cerului și [la] toată târâtoarea târându-se pe pământ”[9]?

Dacă cuvântul grăit de Domnul rămâne pururea[10] și dacă omul, prin neascultare, a fost lipsit de rodul pomului vieții[11], atunci [înseamnă] că fiarele și târâtoarele/ reptilele au continuat să mănânce din el. Și dacă mănâncă, atunci cum de nu trăiesc veșnic, ci mai mult decât omul ele suferă stricăciune sub toate formele și moarte din care nu se pot trezi?

Totuși, chiar dacă ne-am închipui că ele nu au avut părtășie din pomul vieții, argumentul nostru rămâne același: de vreme ce li s-a poruncit de către Dumnezeu să se însoțească cu omul și să mănânce cu el, ele s-au împărtășit cu siguranță, deopotrivă, și de cele din pomul cunoașterii binelui și răului[12]. Cum se face atunci că reptilele și fiarele și păsările[13] nu învață, într-o măsură egală cu omul, înțelegerea binelui și a răului[14]?

---

[1] Fac. 2, 7.

[2] Fac. 2, 8; cf. 2, 15.

[3] Cf. Mt. 21, 33; Mc. 12, 1; Lc. 20, 9.

[4] Fac. 2, 9.

[5] Cf. Ef. 5, 31-32.

[6] Cf. Fac. 2, 8-25.

[7] Cf. Fac. 1, 11-12.

[8] Cf. Fac. 2, 9.

[9] Fac. 1, 29-30.

[10] Cf. Ps. 118, 89; Is. 40, 8; I Petr. 1, 25.

[11] Cf. Fac. 3: 6, 22, 24.

[12] Cf. Fac. 3: 6, 22, 24.

[13] Cf. Fac. 1, 30.

[14] Cf. Fac. 3: 5, 22.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

4. Nu putem în niciun fel să descuiem înțelesul literal al acestei istorisiri a Dumnezeieștii Scripturi. Totuși, putem să percepem semnificația înălțătoare a acestui izvor, care urcă de sub pământ și udă toată fața pământului în întuneric, nevedere și furtună[1]. Este apa umanității, zic eu, care e împotrivitoare față de roua care cade pe lână de sus[2].

Și de vreme ce apa de dedesubt era neroditoare și săracă, iar udarea sa [pe care o aducea] întunecată și rea, pământul rațional nu putea să ivească nimic verde, nici roade, nici iarbă[3]. Căci Dumnezeu nu ploua de sus[4] o ploaie îndurătoare din izvorul veșnic al vieții[5]. Aceasta nu era roua de pe Ermon[6], Hristos, pogorându-Se de la Tatăl[7]. Nu era Semănătorul venit să împrăștie Evanghelia[8]. Nu era omul apostolic[9] venit să lucreze pământul sufletului[10].

Acum, continuă să fii atent, te rog! Dumnezeiasca Scriptură nu a zis: „și nu era niciun om”. Căci omul a venit întru ființă în a șasea zi[11]. Ci: „și omul nu era” care să poată „a lucra” și a înfrumuseța „pământul” sufletului[12]. Căci Omul din cer încă nu venise[13] ca să lucreze și să înfrumusețeze pământul sufletului[14] și ca să smulgă spinii și ciulinii[15], pentru a face pământul roditor[16], făcând roade una treizeci, alta șaizeci și alta o sută[17].

Și de vreme ce Dumnezeu-omul nu a apărut încă să lucreze pământul, iar izvorul de sub pământ, acea putere rea, a curs și a inundat toată fața pământului[18], de aceea, Dumnezeiasca Scriptură îl aduce imediat pe om, o preînchipuire a Omului ceresc. Zice: „Și l-a zidit Dumnezeu pe om din țărâna pământului și a suflat întru fața sa suflare de viață  și s-a făcut omul întru suflet viu”[19].

Este ca și cum Scriptura ne învață că, pentru a opri apa puterii potrivnice, se va naște Dumnezeu Cuvântul, [ca] un om născut din pământ, Hristos, o mlădiță plămădită de Dumnezeu și sădită aici de Dumnezeu. Astfel, Unul asemenea [lor] poate să îi adape bine pe cei născuți din pământ: curățind după cum se cuvenea – cei asemenea de către Cel asemenea – ramurile raționale și făcându-le să rodească.

---

[1] Cf. Fac. 2, 6.

[2] Cf. Ps. 71, 6.

[3] Cf. Fac. 1, 11-12; 2: 5, 9.

[4] Cf. Fac. 2, 5.

[5] Cf. Apoc. 21, 6.

[6] Cf. Ps. 132, 3.

[7] Cf. In. 16, 28.

[8] Cf. Mt. 13, 3 (codex Sinaiticus); Mc. 4, 3; Lc. 8, 5.

[9] Cf. Evr. 3, 1.

[10] Cf. Fac. 2, 5.

[11] Cf. Fac. 1, 26-27.

[12] Cf. Fac. 2, 5.

[13] Cf. In. 3, 31.

[14] Cf. Fac. 2, 5.

[15] Cf. Fac. 3, 18; Mt. 21, 33-36; Mc. 12, 1-12; Lc. 20, 9-19.

[16] Cf. Lc. 8, 8.

[17] Cf. Mc. 4, 8.

[18] Cf. Fac. 2, 5-6.

[19] Fac. 2, 7.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

3. [Din punct de vedere] literal, Profetul Moisis, aici, ne învață pe noi următoarele. „Aceasta”, zice, „[este] cartea nașterii cerului și a pământului, când [ele] a[u] fost făcut[e], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul”, adică în ziua dintâi. „Mai înainte” ca orice fel de verdeață a câmpului „să fie pe pământ” și „mai înainte [ca]” orice fel de iarbă a câmpului „să răsară. Căci Domnul Dumnezeu” încă nu trimisese ploaie „pe pământ”. Pentru că niciun om nu venise întru ființă și nu lucra „pământul, dar izvorul urca din pământ și adăpa toată fața pământului”[1].

Cei care primesc înțelesul literal și numai înțelesul literal, pot să deducă că Dumnezeiasca Scriptură aici minte. Căci nicăieri nu găsim, în prima zi a creației celei de șase zile, mai înainte de verdeață și de vegetație, ca un izvor sau o udare să fie amintite. Nu exista apă sub pământ. Toate apele, prin fire, erau deasupra pământului[2]. Și acolo unde era apă, nu era nici ploaie și nici udare [a pământului prin izvor].

Sau din care pământ a răsărit și a udat pământul de deasupra? Căci acest fragment, de fapt, [înțeles literal,] sugerează [că existau] două pământuri. Zice că „izvorul” a ieșit „din”, de sub „pământ și adăpa toată fața pământului”[3]. Dar dacă încă nu erau niciun fel de roade sau plante sau animale sau păsări sau agricultori și niciun fel de om, ce anume uda acest izvor urcând de dedesubt, de sub pământ? Și dacă el adăpa întreaga față a pământului, la ce a mai fost nevoie de râul ieșind din Edem, ca să ude Paradisul?[4] Nu era și Paradisul tot pe pământ?

Ascultă pasajul următor: „În[tru] început a făcut Dumnezeu cerul și pământul, iar pământul era nevăzut și nefăcut și întunericul [era] deasupra abisului”[5]. Dacă întunericul era deasupra abisului, dacă întunericul era peste toată creația, atunci ce anume era udat în întuneric?

„Și Duhul/ vântul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei”[6] – adică vântul [într-o înțelegere literală] alerga repede și agita apele (căci „a se purta” înseamnă „a merge repede”). Dar dacă este astfel, spune-mi cum întreg pământul, care era dedesubt, sub apă, și tăinuit în nevăzut, în ape întunecate și furtunoase – cum era el adăpat de un izvor ieșind din pământ?

---

[1] Fac. 2, 4-6 (Codex Basel Univ. – Bibl. A. N. III. 13 et versiones Araba et Armeniaca).

[2] Cf. Fac. 1, 2.

[3] Fac. 2, 6.

[4] Cf. Fac. 2, 10.

[5] Fac. 1, 1-2.

[6] Fac. 1, 2.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

IV. 1. Dar să ne întoarcem la pasajele pe care le analizăm. „Aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului, când [ele] a[u] fost făcut[e], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul”[1]. Apoi așteaptă puțin și îl vei auzi pe același povestitor, Moisis, zicând – mai degrabă pe Duhul Sfânt care îi grăia lui: „Aceasta [este] cartea nașterii omului, [întru] care zi l-a făcut Dumnezeu pe Adam. După chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el, [parte] bărbătească și [parte] femeiască i-a făcut pe ei și i-a binecuvântat pe ei”[2].

Care este diferența între aceste două titluri: cartea cerului și a pământului și cealaltă carte? În cele ce urmează, vom explica deosebirile dintre ele.

Dar mai întâi: cred că este întru totul necesar ca să cugetăm toate în această carte cu următoarele două argumente în minte: cerul arată un chip al lui Hristos, iar pământul arată un chip al Bisericii[3]. Și e nevoie să raportăm la acestea, pe rând, întreaga creație cea de șase zile: apele și abisul[4], lumina[5], buruiana de iarbă și pomii[6], tăria/ firmamentul[7], luminătorii[8], animalele și păsările[9], udarea[10], plantele[11], râurile[12] și toate celelalte. Căci astfel s-a împlinit zisa: toate prin Hristos și întru Hristos s-au făcut[13].

2. Trebuie să luăm aminte cu grijă că, din clipa în care omul a venit întru ființă, după chip[14] – vorbesc despre chip, Adam, preînchipuirea lui Hristos –, Dumnezeu nu a mai creat nimic prin poruncă. El nu a mai poruncit: Să fie aceasta sau aceasta[15]. Ci El, Dumnezeiescul și autonomul Făcător [αὐτουργικῶς καὶ θεουργικῶς], a făcut a doua creație prin El însuși. Și în recapitularea lucrurilor, conform celei de-a doua conceperi, Dumnezeiasca Scriptură, cu putere, adevărat și fără nicio îndoială, ne profețește nouă venirea Sa din cer și prezența pe pământ a lui Dumnezeu Cuvântul.

Scriptura ne învață pe noi că Dumnezeul dumnezeilor se va arăta[16] printre noi pe pământ[17]; și prin mâna și cu puterea Sa, El însuși va face o nouă creație[18]: un cer nou, un pământ nou[19] și un om nou din pământ – om nu din sămânță, și pământ nu din sămânță[20]. Și El va fi îndoit, compus, o dualitate: adică El va fi și Dumnezeu și om.

Dumnezeiasca Scriptură mai înainte ne arată nouă semne ale Lui. Ea dublează istorisirea despre pregătirea creației omului. Și astfel, însăși Dumnezeiasca Scriptură începe și așază temeliile Bisericii lui Hristos, când zice în mod profetic: „Aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului, când [ele] a[u] fost făcut[e], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul și toată verdeața câmpului mai înainte [ca] să răsară. Căci nu a plouat Domnul Dumnezeu pe pământ și omul nu era [pentru] a lucra pământul, dar izvorul urca din pământ și adăpa toată fața pământului. Și l-a zidit Domnul Dumnezeu pe om din țărâna pământului  și a suflat întru fața sa suflare de viață,  și s-a făcut omul întru suflet viu”[21].

În aceste cuvinte de aici sunt multe care nu sunt clare. Întregul fragment de aici este adâncit în întuneric[ul tainei]. Este greu de priceput nu numai înțelesul duhovnicesc, dar și însăși povestirea. De aceea, dacă binevoiești, haide mai întâi să întărim și să luminăm înțelesul literal. Și, după aceea, să ducem cercetarea către înțelegerea duhovnicească, care este ascunsă înăuntru.

---

[1] Fac. 2, 4.

[2] Fac. 5, 1-2.

[3] Cf. Fac. 1, 1.

[4] Cf. Fac. 1, 2.

[5] Cf. Fac. 1, 3.

[6] Cf. Fac. 1: 12, 29-30.

[7] Cf. Fac. 1, 6.

[8] Cf. Fac. 1, 14.

[9] Cf. Fac. 1, 20.

[10] Cf. Fac. 2, 6-10.

[11] Cf. Fac. 2, 8.

[12] Cf. Fac. 2: 10, 13, 14.

[13] Col. 1, 16; cf. In. 1, 3.

[14] Cf. Fac. 1, 26-27.

[15] Cf. Fac. 1: 3, 6, 14.

[16] Ps. 83, 8.

[17] Bar. 3, 38.

[18] Cf. II Cor. 5, 17; Gal. 6, 15.

[19] Cf. Is. 65, 17; 66, 22; Apoc. 21, 1.

[20] Cf. Fac. 1: 11-12, 29; 2, 7; Ef. 2, 15; 4, 2.

[21] Fac. 2, 4-7 (Codex Basel Univ. – Bibl. A. N. III. 13 et versiones Araba et Armeniaca).

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

3. De vreme ce tu, trudind, cugeți cu râvnă împreună cu noi despre unele ca acestea, nu voi șovăi să arăt, la rând, începuturile pasajelor. Scriptura zice: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem, către răsărituri”[1]; „Și încă a răsărit Domnul Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere”[2]; „Și l-a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care l-a zidit”[3]; „Și i-a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam, zicându-i”[4]; „Și a zis Domnul Dumnezeu: «Nu [este] bine a fi omul singur»”[5]; „Și încă a zidit Dumnezeu din pământ” ființe vii[6]; „și” Domnul Dumnezeu „le-a adus pe ele la Adam”[7]; „Și a pus Domnul Dumnezeu extaz în Adam”[8]; „Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie”[9]; „Și a auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în Paradis”[10]; „Și a chemat Domnul Dumnezeu pe Adam”[11]; „Și Domnul Dumnezeu i-a zis lui: «Cine ți-a vestit ție?»”[12]; „Și i-a zis Domnul Dumnezeu femeii: «De ce ai făcut aceasta? »”[13]; „Și i-a zis Domnul Dumnezeu șarpelui: «Că[ci] ai făcut aceasta»”[14]; „Și a făcut Domnul Dumnezeu, lui Adam și femeii sale, hitoane din piele”[15]; „Și a zis Domnul Dumnezeu: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi»”[16]; „Și l-a trimis pe el Domnul Dumnezeu din Paradisul desfătării [pentru] a lucra pământul din care a fost luat”[17].

Deci ascultă: dumnezeiasca răsuflare, asemenea unei firi dumnezeiești, a intrat în trupul lui Adam cel făcut din pământ[18]; și imediat după aceasta, Scriptura nu L-a mai numit pe Dumnezeu cu un nume simplu. L-a numit într-un mod compus, Domnul și Dumnezeul nostru, ca și cum L-ar fi numit pe Hristos, care este un compus [din două firi]. Este exact așa cum am găsit, după ce am cercetat cu foarte multă grijă textele [biblice] cele mai vechi, autentice și acurate, dintre mai multe ediții: textele [transmise] de către Climis, Irineus, Filon filosoful și compilatorul unei Hexapla adnotate. În conformitate cu acestea, fiind Dumnezeu simplu [, nu și om], El a creat creația cea de șase zile. Dar după aceasta, devenind un compus, Domnul și Dumnezeul – care era Dumnezeu și om, Iisus Hristos – a creat noua creație[19].

4. Ascultă cu atenție tainele Dumnezeului celui viu și minunează-te[20]! Când Adam a părăsit Grădina, Dumnezeiasca Scriptură L-a numit imediat pe Stăpân cu un nume simplu și nu compus. Imediat după ieșirea din Paradis, când istoria dumnezeiește insuflată a arătat însărcinarea Evei, a zis: „Și Adam a cunoscut-o pe Eva, pe femeia sa, și [aceasta] l-a zămislit [și] l-a născut pe Cain și a zis: «Am dobândit om de la Dumnezeu»”[21]. Deci de ce, o, iudeule, L-a numit Dumnezeiasca Scriptură pe Dumnezeu cu nume îndoit în Paradis în 17 pasaje la rând[22] – numindu-L Domn și Dumnezeu – și, apoi, imediat după ieșirea omului din Paradis[23], ea L-a numit pe El Dumnezeu, iar nu Domn și Dumnezeu?

A fost așa astfel încât tu să înveți că El este Domnul și Dumnezeul Bisericii înseși. Dar El nu este în același fel de legătură cu cei dinafara Bisericii. El este Dumnezeu – adică Divinitatea – pentru cei dinafară. Dar pentru Biserică, El este atât Dumnezeu cel dumnezeiesc, cât și Domnul care stăpânește peste ea, gândindu-Se la ea, luând-o pe ea de mână și îmbrățișând-o pe ea.

Și dacă, după alungarea din Grădină, Dumnezeiasca Scriptură nu-L numește pe Stăpân ca Domnul Dumnezeu, nu te mira. Va veni o vreme când El va stăpâni și peste cei dinafara Bisericii. Cu adevărat, după cum spune Evanghelia: „și va fi o turmă [și] un păstor”[24], așa cum El însuși a zis.

Încă nu mă întorc de la tâlcuirea mea, pe care am arătat-o mai devreme în provocarea adresată iudeului și la fel și credinciosului invidios care ar putea să se certe împotriva acestei înțelegeri a mea. Sau spune-mi, te rog, prin botnița și zăbala ta, de ce n-a fost Dumnezeu numit Domn și Dumnezeu – ci numai Dumnezeu – mai înainte de venirea răsuflării lui Dumnezeu întru Adam[25]?

---

[1] Fac. 2, 8.

[2] Fac. 2, 9.

[3] Fac. 2, 15.

[4] Fac. 2, 16.

[5] Fac. 2, 18.

[6] Fac. 2, 19.

[7] Fac. 2, 19.

[8] Fac. 2, 21.

[9] Fac. 2, 22.

[10] Fac. 3, 8.

[11] Fac. 3, 9.

[12] Fac. 3, 11.

[13] Fac. 3, 13.

[14] Fac. 3, 14.

[15] Fac. 3, 21.

[16] Fac. 3, 22.

[17] Fac. 3, 23.

În ediția LXX, în format electronic, pe care o folosim și pe care o traduce Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș (ed. Alfred Rahlfs, Ed. Württembergische Bibelanstalt/ Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1935, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 10.), sunt patru situații, din cele menționate mai sus, în care nu apare Domnul Dumnezeu, ca la Sfântul Anastasios, ci doar Dumnezeu sau nu apare deloc ca subiect al enunțului. Ceea ce înseamnă, evident, că Sfântul Anastasios a avut alt text. E posibil și ca această repetiție să fi părut cuiva (copiști?) nenecesară, prea redundantă. Oricum, însă, este clar că există o copleșitoare majoritate a situațiilor în care Creatorul e numit Domnul Dumnezeu, în secțiunea scripturală evidențiată de autor, fiind evidentă deosebirea față de toată prezentarea anterioară a referatului creației.

[18] Cf. Fac. 2, 7.

[19] Cf. II Cor. 5, 17; Gal. 6, 15.

[20] Cf. I Cor. 4, 1.

[21] Fac. 4, 1.

[22] Cf. Fac. 2, 8 – 3, 23.

[23] Cf. Fac. 3, 23-24.

[24] In. 10, 16.

[25] Cf. Fac. 2, 7.