Evanghelia lui Iisus. Misiunea cuvântului [3]
Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, Evanghelia lui Iisus. Misiunea cuvântului, ed. a II-a revăzută, seria Biblică, nr. 18, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2018, 402 p.
Îmbogățirea în Dumnezeu, p. 247. Pământul de care are nevoie omul e cât mormântul lui, p. 250; „adevărații săraci sunt cei ce nu se afișează…și care încearcă să-și ducă greul vieții [în mod] demn”, p. 250; Domnul a condamnat în mod dur ipocrizia, adică pe omul fără caracter, p. 255.
Pretextele, p. 261; îndoita grijă față de cei margializați, p. 264; societatea noastră refuză în masă chemarea lui Dumnezeu, p. 265; „instanța supremă pentru cel vindecat a devenit Dumnezeu, nu omul”, p. 268; suferința care ne unește, p. 271; logica priorităților, p. 277; „aspira la mult, dar era dispus să ofere puțin”, p. 277.
Îl vedem pe Dumnezeu pe cât dorim să Îl vedem, p. 282; „Iisus trece chiar acum prin Ierihon, adică prin cetatea vieții noastre”, p. 282; „Aceasta e adevărata convertire: Nu numai să renunți la rău, ci [și] să corectezi ce ai greșit!”, p. 286; rolul misionar al creștinilor, p. 287; primirea lui Dumnezeu în casa sufletului tău, p. 289; „astăzi e unica șansă a convertirii”, p. 290.
„Crucea are…putere sfințitoare, dar și mântuitoare prin Cel răstignit pe ea”, p. 296; Dumnezeiasca Cruce este „semnul și puterea care ne însoțește și prin care biruim orice obstacol și trecem [peste] orice primejdie ivită în calea noastră”, p. 298; am intrat în familia lui Dumnezeu, în familia cerului, când am devenit creștini, p. 308.
Autorul neagă numărul celor 14.000 de Sfinți Prunci uciși de Irodis, pe motivul că, „după toate calculele specialiștilor, la vremea respectivă în cetatea Bethleem și în împrejurimile ei, nu puteau fi mai mult de aproximativ 30 de copii cu vârsta căutată de către Irod”, p. 312. Și în loc să ne citeze „specialiștii” în istoria secolului I, autorul se citează pe sine, cu un articol din 1999, cf. p. 312, n. 293. Însă de ce ai nega un fapt istoric, atestat de Tradiția Bisericii, când tu te ocupi în Scriptură de adevăruri istorice, care la tot pasul pot fi negate de oricine? De ce să negi Tradiția Bisericii în anumite puncte, dar să o aperi în altele? Nu e normal ca un teolog să fie apologetul întregii Tradiții a Bisericii și nu preferențial?
Suntem contemporani cu nașterea lui Iisus sau cu pribegia Lui prin viața noastră?, p. 314. „O Fecioară năștea un Prunc, iar Acesta urma să fie era Mântuitorul lumii”, p. 315. Pentru că El din veci a dorit să moară pentru mântuirea lumii. Sfinții Păstori au fost primii Evangheliști ai lumii, p. 316; Și autorul consideră ca foarte probabil faptul că Preacurata Stăpână să îi fi povestit Sfântului Lucas substanța cap. 1-2 din Evanghelia sa, p. 317.
Sclavagismul a luat sfârșit datorită unei noi raportări a omului la om și la Dumnezeu, p. 323. „Bisericile sunt pline, dar sunt și tribunalele pline”, p. 326. Cele 7 imperative, p. 344, sunt, de fapt, 4 în Lc. 15, 22-23, BYZ: ἐξενέγκατε, ἐνδύσατε, δότε (v. 22) și θύσατε (v. 23). Pentru că autorul a citit textul sinodal și nu și-a tradus textul din greacă, din limba sursă a Scripturii.
„Sentința pronunțată [de către Dreptul Judecător] va fi definitivă și irevocabilă”, p. 352; „un post însoțit de păcate și de răutăți nu este plăcut Domnului”, p. 358; „credința [este]…în primul rând putere”, p. 382; textul predicilor se termină la p. 394, urmează bibliografia de la p. 395.