Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [167] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor
3. Dacă evreul care cugetă trupește râde de aceste cuvinte, atunci să răspundă la aceasta. Dumnezeu, care poate face toate, a făcut într-o singură scurtă clipă hotărâtoare toate Puterile Cerești, care deîndată au devenit existente prin sine/ auto-susținătoare [ale propriei existențe]. Atunci de ce nu a modelat El dintr-o dată pe om și mulțimea omenească [sau] pe cei doi, Adam și Eva? El a făcut toate fiarele, animalele, păsările și peștii, după felul lor, astfel încât partea bărbătească și partea femeiască să se înmulțească prin împreunare și unire una cu alta. Dar nicăieri, între toate acestea, Scriptura nu le-a numit pe ele parte bărbătească și parte femeiască. Numai cu privire la Adam și Eva s-a zis: „[parte] bărbătească și [parte] femeiască [i-]a făcut pe ei”[1].
Aceasta ne învață pe noi o taină uluitoare: zic de taina lui Hristos și a Bisericii. Căci zice: „Și a pus Domnul Dumnezeu extaz în Adam”[2]. Nu zice simplu „a pus/ a turnat/ a aruncat”, ci „a pus în/ a turnat întru/ a aruncat întru”. Adică Dumnezeu a pus în El ceea ce El nu avusese în mod esențial. Dumnezeu Tatăl[3] l-a pus în El: era ceva ce El a dobândit, cu un scop, prin trup. Și devenind ceea ce nu era, a fost în extaz.
4. Dar, de asemenea, a rămas și ceea ce era, Dumnezeu Cuvântul, când a fost în extaz. Adică: gol și necompus, S-a făcut compus [din două firi], Dumnezeu și om. Profetul Amvacum a vorbit cu El despre acest extaz, întruparea: „Tăiat-ai în extaz capetele conducătorilor”[4], adică ale puterilor potrivnice.
În locul acestui „extaz”, unul din ermineuți a tradus „dormitare”, altul „somnolență” și altul „somn”. Această dormitare și somnolență și somn adânc au legătură cu viața și moartea. Deci este ca și cum Scriptura ar fi zis că Dumnezeu Cuvântul, care mai înainte era fără moarte și fără somn, acum, într-un extaz și ieșire din cer S-a făcut întrupat. Și făcându-Se om, în trup a gustat din somnul morții. Și cu înțelepciune s-a zis că: „Domnul Dumnezeu” l-a aruncat pe El în acest „extaz și a adormit”[5]. Dumnezeu Tatăl nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său: pentru noi toți, L-a dat pe El morții[6]. Iar în moarte, sufletul Său preacurat a plecat în extaz din sfântul Său trup. Dar și trupul Său era în extaz. [Trupul] a avut un extaz care era cu adevărat duhovnicesc și cu totul minunat: de la stricăciune la nestricăciune și de la moarte la nemurire. Și, legat de aceasta, Scriptura zice: „Și a pus”/ a turnat/ a aruncat „Domnul Dumnezeu extaz în Adam și a adormit. Și a luat una [din] coastele sale”[7].
5. De ce o coastă? Pentru cel care doarme, o coastă este o parte care zace dedesubt, aliniată cu toate părțile trupului. Dar cealaltă coastă e așezată deasupra. Așadar, Dumnezeu arată că acea coastă care nu era subjugată, care este Biserica, va fi acum subjugată lui Hristos. Însă cealaltă coastă a sa rămâne nesubjugată: zic de sinagoga evreilor. Despre aceasta, zice: „Și a luat una [din] coastele sale”[8]. Una este primită, dar cealaltă este respinsă[9].
Am vorbit despre cele două coaste ca despre două Biserici: una a neamurilor și alta a iudeilor. Din cauza coastei care a fost luată și zidită întru femeie, s-a spus despre Hristos că, pentru ea, „va lăsa pe tatăl Său” (pe cel biologic, poporul iudeu) „și pe maica Sa” (sinagoga care L-a purtat/ născut) „și va fi lipit cu femeia Sa”. Aceasta era coasta care era din El și care a fost meșteșugită/ plăsmuită întru Biserica neamurilor. „Și vor fi cei doi într-un trup”[10]: Hristos și Biserica sunt într-o asemănare, într-o înțelegere. Noi suntem trupul lui Hristos și mădulare felurite, coaste, trup și oase[11].
[1] Fac. 1, 27.
[2] Fac. 2, 21.
Textul în LXX: „καὶ ἐπέβαλεν ὁ Θεὸς ἔκστασιν ἐπὶ τὸν Αδαμ”.
Iar textul Sfântului Anastasios: „καὶ ἐπέβαλλε Κύριος ὁ Θεὸς ἔκστασιν ἐπὶ τὸν Αδαμ”.
[3] Cf. Ef. 1, 3; Col. 1, 3.
[4] Amv. 3, 14.
[5] Fac. 2, 21.
[6] Cf. Rom. 8, 32.
[7] Fac. 2, 21.
[8] Fac. 2, 21.
[9] Cf. Mt. 24, 41.
[10] Fac. 2, 24.
[11] Cf. I Cor. 12, 27.