Sermon on the Ascension of the Lord [2025]
Hristos has ascended!
My beloveds[1],
when people leave us, when they cut off communion with us, they go to leave us alone. But the Lord, ascending to heaven, does not ascend in order to leave us alone, but in order to descend into us, at Pentecost, together with the Father and the Holy Ghost, when the first community of the Church received the uncreated glory of our triune God. For the Lord’s message to His Disciples, on the day of His Resurrection, was this: „I ascend to My Father and your Father [Ἀναβαίνω πρὸς τὸν Πατέρα Μου καὶ Πατέρα ὑμῶν], and to My God and your God [καὶ Θεόν Μου καὶ Θεὸν ὑμῶν]” [Ioannis 20, 17, BYZ]. And the Son ascends into the Trinity with His humanity, so that He may be our „faithful Archiereus [into] things toward God [καὶ πιστὸς Ἀρχιερεὺς τὰ πρὸς τὸν Θεόν], into the atonement of the sins of the people [εἰς τὸ ἱλάσκεσθαι τὰς ἁμαρτίας τοῦ λαοῦ]” [Heb. 2, 17, BYZ][2]. For our Archiereus is in the Trinity and not on earth, therefore He is our Savior together with the Father and the Holy Ghost.
The Son ascends our humanity into Trinity, in order to descend ghostually, together with the Father and the Holy Ghost, into ourselves. He ascends with His humanity into Trinity so that there may be no more distance between God and man. And He descends into man at Pentecost, together with the Father and the Holy Ghost, through Their eternal glory, so that man may become a ghostual heaven, a theological dwelling place of God, a holy church of His. So that all believers may be one, as the triune God is one, and so that His peace may dwell in all His believers[3].
Human institutions are created from the top down, from employers to employees, the employees being paid to do their work. The country’s legislation is their legislation. The Lord’s faithful were one, they were a special community, because they shared the life with the Lord and His teaching, and they awaited the Lord’s promise: that He would send them the Holy Ghost. And His faithful ones had been called and desired by Him, they had been changed by His presence and teaching, and at Pentecost they awaited the Ghost in common, in community, as a ghostual brotherhood. Therefore, when each of them received the Holy Ghost, i.e. the glory of the Ghost, each one was aware that the triune God began to dwell in him through His glory and that God now leads them from within, from within themselves. Because they were with Him and He with them, with each one separately and with all together[4].
Employees of a supermarket must not have a common denominator, they must not be friends, but they must behave like model employees. But, in the Church, we all have the same Ghost, we all live with God’s grace within us, meaning we have a common denominator. For our common denominator is God. Because He is the foundation of the Church and not people. His will is our will. That is precisely why the relationship with God means our churchly life, because the Church means the life of God together with people. And because the Church means co-participation at the life of God, that is why the Church is divine-human. Because it is made up of God and people[5].
The genuine perspective of the Church is when faithful people listen to God unceasingly from within their relationship with Him. The personal relationship with God is what ensures our clear understanding of the life of the Church and the world in which we live. Because we must wait moment by moment for God’s will with us and with the world and we must not think that we know His will until we receive it from Him. Therefore, we must live in prayer and holiness, as living members of the Church, as His servants, so that we may be capable of His revelation. Because His revelation in our lives means our true knowledge[6].
Living with the Lord, the first christian community continually changed its understanding, enriched it, according to His revelations. Later, after He rose and ascended to heaven, and then after Pentecost, the revelations of God in their lives continually changed their perspective on their lives. Because they went where they were sent by the Lord, they did His will with all the risks, they spoke as He taught them. Because they lived from now on with the Lord in themselves and waited unceasingly for His will, receiving it with the greatest humility and love[7].
But when people become institutionalized, they ossify internally, they lose their zeal for faith, because they no longer remain open to the will of God. When you no longer wait for His will with you, you begin to be no longer a believer, but an employee of the Church. But an employee serves because he is paid and not because he is faithful to the Lord. For His faithful serve Him as He wills and not in indifference to Him. And when people say that only some Priests have grace, they do not refer to grace, but to their zeal for serving the Lord. To the fact that they are truly His Servants and not the faded and indifferent employees of the Church[8].
But when the Lord ascended into heaven, two Holy Angels came and revealed to us the similarity between His Ascension and His second coming in glory. And the similarity is His humanity. For they said to the Holy Apostles: „Galilean men, why do you stand looking into heaven? This Iisus, Who was taken up from you into heaven, will so come [οὕτως ἐλεύσεται], in the same way as you saw Him go into heaven” [A. Ap. 1, 11, BYZ]. And the great mystery which we have now discovered is that His humanity, though fully transfigured by its ascension into the Trinity, will never be abolished, because the Lord will be seen at His second coming in the flesh as God and man. Therefore He is our eternal Archiereus, Who „can [and] to those who are tempted to help them [δύναται τοῖς πειραζομένοις βοηθῆσαι]” [Heb. 2, 18, BYZ][9].
The mystery of His Ascension is that He ascends in order to ghostually descend to us. The mystery of Pentecost is that He began to descend into us from Pentecost. And therefore, my beloveds, the Lord is not far from us, but with us always. He is not in heaven and we on earth, but He, the One from heaven, is in us through His glory and makes us, those on earth, live on earth as in heaven. And this, because He is in us and with us always[10].
And He is in us, so that every moment of our salvation may be a great joy and fulfillment. Because we know that He is with us and helps us in everything and rests us through His eternal glory. Amin[11]!
[1] Started at 8.13, in day of friday, on 23 may 2025. Sun, 18 degrees, wind of 3 km/h.
[2] Hristos S-a înălțat! Iubiții mei, când oamenii ne părăsesc, când întrerup comuniunea cu noi, ei pleacă pentru ca să ne lase singuri. Însă Domnul, înălțându-Se la cer, nu Se înalță pentru ca să ne lase singuri, ci pentru ca să coboare în noi, la Cincizecime, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, atunci când prima comunitate a Bisericii a primit slava necreată a Dumnezeului nostru treimic. Căci mesajul Domnului către Ucenicii Săi, din ziua Învierii Sale, acesta a fost: „Mă sui către Tatăl Meu și Tatăl vostru [Ἀναβαίνω πρὸς τὸν Πατέρα Μου καὶ Πατέρα ὑμῶν], și Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru [καὶ Θεόν Μου καὶ Θεὸν ὑμῶν]” [Ioannis 20, 17, BYZ]. Și Fiul Se suie în Treime cu umanitatea Sa, pentru ca El să ne fie „Arhiereul cel credincios [întru] cele către Dumnezeu [καὶ πιστὸς Ἀρχιερεὺς τὰ πρὸς τὸν Θεόν], întru ispășirea păcatelor poporului [εἰς τὸ ἱλάσκεσθαι τὰς ἁμαρτίας τοῦ λαοῦ]” [Evr. 2, 17, BYZ]. Căci Arhiereul nostru este în Treime și nu pe pământ, de aceea e Mântuitorul nostru dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.
[3] Fiul urcă umanitatea noastră în Treime, pentru ca să coboare duhovnicește, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în noi înșine. El urcă cu umanitatea Sa în Treime pentru ca să nu mai fie nicio depărtare între Dumnezeu și om. Și El coboară în om la Cincizecime, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor cea veșnică, pentru ca omul să se facă un cer duhovnicesc, un locaș teologic al lui Dumnezeu, o biserică sfântă a Lui. Pentru ca toți cei credincioși să fie una, după cum Dumnezeul treimic este unul, și pentru ca pacea Lui să locuiască în toți cei credincioși Lui.
[4] Instituțiile umane se creează de sus în jos, de la patroni spre angajați, angajații fiind plătiți să își facă munca lor. Legislația țării este legislația lor. Cei credincioși ai Domnului erau una, erau o comunitate aparte, pentru că aveau în comun viața cu Domnul și învățătura Lui, și ei așteptau făgăduința Domnului: că le va trimite pe Duhul Sfânt. Și cei credincioși Lui fuseseră chemați și doriți de către El, fuseseră schimbați de prezența și învățătura Lui, iar la Cincizecime ei așteptau pe Duhul în comun, în comunitate, ca o frăție duhovnicească. De aceea, când au primit fiecare dintre ei pe Duhul Sfânt, adică slava Duhului, fiecare a fost conștient că în el a început să locuiască Dumnezeul treimic prin slava Lui și că Dumnezeu îi conduce acum din interior, din ei înșiși. Pentru că ei erau cu El și El cu ei, cu fiecare în parte și cu toți la un loc.
[5] Angajații unui supermarket nu trebuie să aibă un numitor comun, nu trebuie să fie prieteni, ci trebuie să se comporte ca niște angajați model. Însă, în Biserică, noi toți avem același Duh, trăim cu toții având în noi harul lui Dumnezeu, adică avem un numitor comun. Căci numitorul nostru comun e Dumnezeu. Pentru că El este fundamentul Bisericii și nu oamenii. Voia Lui este voia noastră. Tocmai de aceea, relația cu Dumnezeu înseamnă viața noastră bisericească, pentru că Biserica înseamnă viața lui Dumnezeu împreună cu oamenii. Și pentru că Biserica înseamnă coparticipare la viața lui Dumnezeu, de aceea Biserica e divino-umană. Pentru că e formată din Dumnezeu și din oameni.
[6] Perspectivă genuină a Bisericii e când oamenii credincioși ascultă neîncetat de Dumnezeu din interiorul relației cu El. Relația personală cu Dumnezeu e cea care ne asigură înțelegerea clară a vieții Bisericii și a lumii în care trăim. Pentru că noi trebuie să așteptăm clipă de clipă voia lui Dumnezeu cu noi și cu lumea și nu trebuie să credem că știm voia Lui până ce nu o primim de la El. De aceea, trebuie să trăim în rugăciune și în sfințenie, ca mădulare vii ale Bisericii, ca slujitori ai Lui, pentru ca să putem fi capabili de revelarea Lui. Pentru că revelarea Lui în viața noastră înseamnă adevărata noastră cunoaștere.
[7] Trăind cu Domnul, prima comunitate creștină și-a schimbat în mod continuu înțelegerea, și-a îmbogățit-o, pe măsura revelațiilor Lui. Mai apoi, după ce El a înviat și S-a înălțat la cer, și apoi după Cincizecime, revelațiile lui Dumnezeu în viețile lor le-a schimbat neîncetat perspectiva asupra vieții lor. Pentru că ei mergeau unde erau trimiși de către Domnul, ei făceau voia Lui cu toate riscurile, ei vorbeau după cum El îi învăța. Pentru că ei trăiau de acum împreună cu Domnul în ei înșiși și așteptau neîncetat voia Lui, primind-o cu cea mai mare smerenie și iubire.
[8] Dar când oamenii devin instituționali ei se osifică interior, își pierd râvna pentru credință, pentru că nu mai stau deschiși spre voia lui Dumnezeu. Când nu mai aștepți voia Lui cu tine, începi să nu mai fi credincios, ci un angajat al Bisericii. Dar un angajat slujește pentru că e plătit și nu pentru că e credincios Domnului. Căci credinciosul Lui Îi slujește după cum El voiește și nu în indiferență față de El. Și când oamenii spun că doar unii Preoți au har, nu se referă la har, ci la râvna lor pentru slujirea Domnului. La faptul că ei sunt în mod real Slujitorii Lui și nu angajații șterși și indiferenți ai Bisericii.
[9] Dar când Domnul S-a înălțat la cer, doi Sfinți Îngeri au venit și ne-au revelat asemănarea dintre Înălțarea Lui și a doua Sa venire întru slavă. Și asemănarea este umanitatea Lui. Pentru că ei le-au spus Sfinților Apostoli: „Bărbaților galileieni, de ce ați stat privind spre cer? Acesta, Iisus, Cel care a fost ridicat de la voi întru cer, așa va [și] veni [οὕτως ἐλεύσεται], în ce fel l-ați văzut pe El mergând întru cer” [F. Ap. 1, 11, BYZ]. Și marea taină pe care am aflat-o acum e aceea că umanitatea Sa, deși transfigurată în mod deplin prin urcarea ei în Treime, nu va fi desființată niciodată, pentru că Domnul va fi văzut la a doua Sa venire în trup ca Dumnezeu și om. De aceea El este Arhiereul nostru cel veșnic, Care „poate [și] celor care sunt ispitiți să le ajute [δύναται τοῖς πειραζομένοις βοηθῆσαι]” [Evr. 2, 18, BYZ].
[10] Taina Înălțării Sale e că El Se înalță pentru ca să coboare duhovnicește la noi. Taina Cincizecimii e că El a început să coboare în noi de la Cincizecime. Și de aceea, iubiții mei, Domnul nu este departe de noi, ci cu noi pururea. El nu este în cer și noi pe pământ, ci El, Cel din cer, e în noi prin slava Lui și ne face pe noi, pe cei de pe pământ, să trăim pe pământ ca în cer. Și aceasta, pentru că El este în noi și cu noi pururea.
[11] Și El este în noi, pentru ca fiecare clipă a mântuirii noastre să fie o mare bucurie și împlinire. Pentru că știm că El e cu noi și ne ajută pe noi întru toate și ne odihnește pe noi prin slava Sa cea veșnică. Amin!