Sermon on the 7th Sunday after the Resurrection of the Lord [2025]
Hristos has ascended!
My beloveds[1],
between the Ascension of the Lord and Pentecost, the Holy Apostles stood in waiting. In waiting full of prayer. Because the Lord’s command was this: „But you stay in the city of Jerusalem [ὑμεῖς δὲ καθίσατε ἐν τῇ πόλει Ἱερουσαλήμ], until you are clothed [with] power from height [ἕως οὗ ἐνδύσεσθε δύναμιν ἐξ ὕψους]!” [Lucas 24, 49, BYZ]. And the power from height, the divine one, is precisely the glory of God, which they received on the day of Pentecost[2].
The Lord ascended into heaven while He was blessing them [Lk. 24, 50-51, BYZ], and they worshiped Him [Lk. 24, 52] as the incarnate Son of God, because they understood that He carries His humanity in the Trinity. And after He ascended into heaven, they „returned to Jerusalem with great joy [ὑπέστρεπεσαν εἰς Ἱερουσαλὴμ μετὰ χαρᾶς μεγάλης] and were always in the temple [καὶ ἦσαν διὰ παντὸς ἐν τῷ ἱερῷ], praising and blessing God [αἰνοῦντες καὶ εὐλογοῦντες τὸν Θεόν][Lk. 24, 52-53, BYZ]. Because they waited with faith for the promise of the Lord! And His promise was full of joy, of fulfilling joy. That is precisely why they waited with faith for the promise, praising God[3].
We, who have received the promise and have been filled with the glory of God, stand in the same expectation: full of faith, of holy joy. But we no longer wait for the Ghost of God, Who is in us together with the Father and the Son through Their eternal glory, but we await the second coming of the Lord into glory. Our expectation is eschatological, it is an expectation of the eternal, because we wait for the will of the triune God to be done as in heaven, so on earth. And we relive Pentecost with joy, having His glory within us, but we wait for His Emperordom to encompass all, because the whole creation will be transfigured by the glory of God at His second coming into glory[4].
The entire life of the Church is eschatological. Because the life of the Church is a foretaste of the Emperordom of God. And whoever lives eschatologically does not want to eternalize on earth, but wants to move from death to life, from earthly life to heavenly. Therefore, the life on earth is a wandering, while the Emperordom is our true stability. But our bodily wandering on earth does not mean inner instability, but, on the contrary, a ghostual life full of joy and prayer, of good deeds and openness to people. Because our eschatological expectation is dynamic and personalizing, because it is a life of holiness, it is the life with the Lord, awaiting His coming as our fulfillment and that of all creation[5].
The social utopias are non-eschatological. They promise an earthly Paradise, they promise us everything on earth, now, in the present moment. The consumerism is the fashion that eats up a lot of our time, because we like to think that we need a lot of things. But, in fact, we need the bare essentials, few things, i.e. those that we use daily. And we throw away a lot of what we buy, we throw it away without blinking, because we no longer have a natural relationship with things, but a commercial, distant one[6].
But the christian, the one who lives eschatologically, does not live distantly from the surrounding things and people, but in communion with everyone and everything. We do not spoil the environment, we are not indifferent to the surrounding things, but we bless and sanctify and protect everything around us, because we prepare ourselves for the transfiguration of the world and not for its abolition. The spiritual life that we live is a life of continuous transfiguration. And what we live in ourselves spreads around us, because the grace of God in us penetrates everything around us[7].
And the glory of God is in us because we receive it through all the service of the Church. And it remains in us, because we are full of prayer and love and forgiveness. We always live with God because we live His will as our will and to be with Him means to always wait for Him. To wait for His will with us[8].
In today’s Evangel, the Lord tells us that we must receive His words [τὰ ῥήματα], in order to believe in Him [Ioannis 17, 8, BYZ]. His words mean His will. And to receive His will means to live with Him, because He comes to us and remains with us. Because the faith is not ideology, but life. It is the life with God. It is the daily life with God. Because the christian life is our daily fulfillment, as long as we are with Him always and He is in us through His glory and strengthens us and supports us into everything[9].
To live randomly is not to live, but to die. Because the life without Life, without God, is death and not life. But in order to realize that you are spiritually dead, you must believe in Him, receive His light, receive the understanding of your own life. And then you’ll be terrified! Because you will see that every sin of yours has killed you, that you are a dead man compared to His Saints, to the ever-living[10].
The greatness of the christian life consists in its examples, in the Saints of God. They are our existential paradigms. They are our examples to follow. Until you live next to the Saints, you will believe that all people are sinners, that they are all one water and one earth. But when you meet at least one Saint in this life, you will realize what an enormous difference there is between his life and your life. Because he is full of the glory of God and holiness, and you are full of lies and false expectations[11].
Everything that has nothing to do with God is an illusory expectation. Any self-deception is utopian. Because God’s truth is our fulfillment and everything He has told us will truly come true. And to believe in God means to wait for the fulfillment of His will. To wait with holy hope, with great joy. Because He who promised us everything will do everything and everything will be as He wills[12].
For no one is better, nor wiser, nor more loving than God. No one wants our good more than He does. Therefore, whoever waits for His will, waits well, waits christianly, because He will do His will in all of us. And the christianly expectation has nothing to do with panic or boredom, because our life with God is full of ghostual beauty and holiness[13].
Therefore, my beloveds, to wait on the Lord means to wait for His will with us. To wait for His will means to always accept His will. For we must always change according to His will, and not He according to us. To accept His will means to always trust in Him. Because He knows beyond everything we glimpse. Amin[14]!
[1] Started at 5.55, in day of monday, on 26 may 2025. Cloudy sky, 11 degrees, wind of 2 km/h.
[2] Hristos S-a înălțat! Iubiții mei, între Înălțarea Domnului și Cincizecime, Sfinții Apostoli au stat în așteptare. În așteptare plină de rugăciune. Pentru că porunca Domnului a fost aceasta: „Iar voi ședeți în cetatea Ierusalimului [ὑμεῖς δὲ καθίσατε ἐν τῇ πόλει Ἱερουσαλήμ], până ce aveți să vă îmbrăcați [cu] putere dintru înălțime [ἕως οὗ ἐνδύσησθε δύναμιν ἐξ ὕψους]!” [Lucas 24, 49, BYZ]. Iar puterea dintru înălțime, cea dumnezeiască, e tocmai slava lui Dumnezeu, pe care au primit-o în ziua Cincizecimii.
[3] Domnul S-a înălțat la cer în timp ce îi binecuvânta [Lc. 24, 50-51, BYZ], iar ei I s-au închinat Lui [Lc. 24, 52] ca Fiului lui Dumnezeu întrupat, pentru că au înțeles că El Își duce umanitatea Sa în Treime. Și după ce El S-a înălțat la cer, ei „s-au întors întru Ierusalim cu bucurie mare [ὑπέστρεψαν εἰς Ἱερουσαλὴμ μετὰ χαρᾶς μεγάλης] și erau pururea în[tru] templu [καὶ ἦσαν διὰ παντὸς ἐν τῷ ἱερῷ], lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu [αἰνοῦντες καὶ εὐλογοῦντες τὸν Θεόν]” [Lc. 24, 52-53, BYZ]. Pentru că așteptau cu credință făgăduința Domnului! Și făgăduința Lui era plină de bucurie, de bucurie împlinitoare. Tocmai de aceea ei așteptau cu credință făgăduința, lăudându-L pe Dumnezeu.
[4] Noi, cei care am primit făgăduința și am fost umpluți de slava lui Dumnezeu, stăm în aceeași așteptare: plină de credință, de bucurie sfântă. Dar nu mai așteptăm pe Duhul lui Dumnezeu, Care e în noi dimpreună cu Tatăl și cu Fiul prin slava Lor cea veșnică, ci așteptăm a doua venire a Domnului întru slavă. Așteptarea noastră este eshatologică, este o așteptare a celor veșnice, pentru că noi așteptăm ca să se facă voia Dumnezeului treimic precum în cer, așa și pe pământ. Și retrăim Cincizecimea cu bucurie, având slava Lui în noi, dar așteptăm ca Împărăția Lui să cuprindă toate, pentru că întreaga creație va fi transfigurată de slava lui Dumnezeu la a doua Sa venire întru slavă.
[5] Întreaga viață a Bisericii este eshatologică. Pentru că viața Bisericii e o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu. Și cine trăiește eshatologic nu vrea să se eternizeze pe pământ, ci vrea să se mute de la moarte la viață, de la viața pământească la cea cerească. De aceea, viața pe pământ e o pribegie, pe când Împărăția este adevărata noastră stabilitate. Dar pribegia noastră trupească pe pământ nu înseamnă și instabilitate interioară, ci, dimpotrivă, viață duhovnicească plină de bucurie și de rugăciune, de fapte bune și de deschidere față de oameni. Pentru că așteptarea noastră eshatologică e dinamică și personalizatoare, pentru că e viață de sfințenie, e viața cu Domnul, așteptând venirea Lui ca pe împlinirea noastră și a întregii creații.
[6] Utopiile sociale sunt non-eshatologice. Ele promit un Paradis pământesc, ne promit totul pe pământ, acum, în clipa de față. Consumerismul e moda care ne mănâncă o mare parte din timp, pentru că ne place să credem că avem nevoie de foarte multe lucruri. Dar, în fapt, noi avem nevoie de strictul necesar, de puține lucruri, adică de acelea pe care le folosim zilnic. Și aruncăm multe din cele pe care le cumpărăm, le aruncăm fără să clipim, pentru că nu mai avem o relație firească cu lucrurile, ci una comercială, distantă.
[7] Dar creștinul, cel care trăiește eshatologic, nu trăiește distant față de lucrurile din jur și față de oameni, ci în comuniune cu toți și cu toate. Noi nu stricăm mediul ambiant, nu suntem indiferenți față de lucrurile din jur, ci binecuvântăm și sfințim și protejăm toate cele din jurul nostru, pentru că noi ne pregătim pentru transfigurarea lumii și nu pentru desființarea ei. Viața duhovnicească pe care o trăim e o viață a transfigurării continue. Iar ceea ce trăim în noi înșine se răspândește și în jurul nostru, pentru că harul lui Dumnezeu din noi pătrunde în toate cele din jurul nostru.
[8] Și slava lui Dumnezeu e în noi pentru că o primim prin toată slujirea Bisericii. Și ea rămâne în noi, pentru că suntem plini de rugăciune și de iubire și de iertare. Trăim mereu cu Dumnezeu pentru că trăim voia Lui ca voia noastră și a fi cu El înseamnă a-L aștepta mereu. A-I aștepta voia Lui cu noi.
[9] În Evanghelia de azi, Domnul ne spune că trebuie să primim cuvintele [τὰ ῥήματα] Lui, pentru ca să credem în El [Ioannis 17, 8, BYZ]. Cuvintele Lui înseamnă voia Lui. Și a primi voia Lui înseamnă a trăi cu El, pentru că El vine la noi și rămâne cu noi. Pentru că credința nu e ideologie, ci viață. E viața cu Dumnezeu. E viața de zi cu zi cu Dumnezeu. Pentru că viața creștină e împlinirea de zi cu zi a noastră, atâta timp cât noi suntem cu El mereu și El este în noi prin slava Lui și ne întărește și ne sprijină întru toate.
[10] A trăi la întâmplare nu înseamnă a trăi, ci a muri. Pentru că viața fără Viață, fără Dumnezeu, e moarte și nu viață. Dar pentru ca să îți dai seama că ești mort sufletește trebuie să crezi în El, să primești lumina Lui, să primești înțelegerea propriei tale vieții. Și atunci te vei îngrozi! Pentru că vei vedea că orice păcat al tău te-a omorât, că tu ești un mort în comparație cu Sfinții Lui, cu cei pururea vii.
[11] Măreția vieții creștine constă în exemplele sale, în Sfinții lui Dumnezeu. Ei sunt paradigmele noastre existențiale. Ei sunt exemplele noastre de urmat. Până nu trăiești pe lângă Sfinți vei crede că toți oamenii sunt păcătoși, că toți sunt o apă și un pământ. Dar când vei întâlni măcar un Sfânt în această viață, îți vei da seama ce diferență enormă este între viața lui și viața ta. Pentru că el e plin de slava lui Dumnezeu și de sfințenie, iar tu ești plin de minciuni și de așteptări false.
[12] Tot ceea ce n-are de-a face cu Dumnezeu e o așteptare iluzorie. Orice mințire de sine e utopică. Pentru că adevărul lui Dumnezeu e împlinirea noastră și tot ceea ce El ne-a spus se va împlini cu adevărat. Și a crede în Dumnezeu înseamnă a aștepta împlinirea voii Sale. A aștepta cu nădejde sfântă, cu bucurie mare. Pentru că Cel care ne-a făgăduit nouă toate le va face pe toate și toate vor fi după cum El voiește.
[13] Căci nimeni nu e mai bun, nici mai înțelept, nici mai iubitor ca Dumnezeu. Nimeni nu ne vrea binele mai mult decât El. De aceea, cine așteaptă voia Lui, așteaptă bine, așteaptă creștinește, pentru că El Își va face voia Lui în noi toți. Și așteptarea creștinească n-are nimic de-a fac cu panica sau cu plictiseala, pentru că viața noastră cu Dumnezeu e plină de frumusețe duhovnicească și de sfințenie.
[14] Așadar, iubiții mei, a aștepta pe Domnul înseamnă a aștepta voia Lui cu noi. A aștepta voia Lui înseamnă a accepta mereu voia Lui. Căci noi trebuie să ne schimbăm mereu după voia Lui și nu El după noi. A accepta voia Lui înseamnă a te încrede mereu în El. Pentru că El cunoaște dincolo de tot ceea ce noi întrezărim. Amin!