Mireasmă [37]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Tristețea relațiilor, neîmplinirea enormă, e adusă de atracția sexuală fără dragoste, fără vederea celuilalt, fără îndrăgostirea de el. Crezi că ai nevoie de el, dar ai nevoie doar de juisare. După ce trece excitația, nu mai ai cuvinte, nu mai ai subiecte de discuție, te apucă urletul. Ești prinsă în cușca propriei tale excitații, și asta când vrei să fugi, să te arunci în brațele celui care te-ar vedea cu adevărat și te-ar iubi pentru cine ești tu, pentru cât de frumos e sufletul tău. Și Ilona a încercat din răsputeri să fie iubită, să fie la modă, să sară în ochi, dar a găsit numai afoni în dragoste. Nu au știut să o încânte cu inima lor. Muzica dragostei se aude abisal. Sonarul dragostei comunică fără cuvinte. Până când a schimbat clubul cu Biserica, până când a început să se liniștească, și atunci și-a dat seama că nu căuta lucruri care pier, ci veșnicia lui Dumnezeu. Și când cauți veșnicia în păcat, când vrei ca păcatele tale să te bucure, te umpli de tristețea enormă, psihiatrică. Și degeaba fugi în munți pentru terapie, degeaba stai pe canapea și discuți despre problemele tale interioare, căci o astfel de tristețe nu e vindecată decât de dragostea lui Dumnezeu. Care, umplându-te de pocăință, te umpli și de mila Lui față de tine.

Sora Ilonei, ziarista, dată afară de la ziar pentru agresivitatea ei verbală, scrie online. De fapt, ce mai sunt ziarele în ziua de azi, când onlineul e cel care virează realitatea spre publicul cititor sau o contorsionează? Clara susține sus și tare că a fost forțată să demisioneze din cauza libidinalului patron al ziarului, fără ca să nege faptul că a atins interesele unor mahări și ăia au făcut presiuni directe asupra patronului. Dar, fără doar și poate, onlineul a devenit masa de manevră a oamenilor cu bani, ca și ziarele și televiziunile, pentru că prosperă doar unii. Dacă îți faci un blog și scrii serios pe el, scrii zilnic, nu crești deloc în audiență, dacă nu există nevoia ascunsă a unora de scrisul tău. Dacă nu poți fi fiscalizat, nu contezi. Poți să scrii mai mult decât bine, ultra-genial, cuvintele tale te pot arăta că ești om sfânt, și tot nu contezi, dacă nu produci bani. Financiarul e microbul care îmbolnăvește orice idee mare, iar onlineul e marea idee a lumii noastre, e ideea cu care suntem contemporani.

Câte zile pierdute și câte mii de vorbe trebuia să spun ca să fiu publicat cu o carte? Dar eu scriu și editez și public din casa mea, fără să pierd timpul și fără să fiu cenzurat de cineva. Autocenzura e a conștiinței mele. Editurile și-au pierdut primatul, nu mai am nevoie de foi, de copaci omorâți pentru cărțile mele, nu mai am nevoie de privirile invidioase, de răutățile de duzină pentru a mă bucura de cărțile mele. Ele se nasc bucuros și le public cu bucurie și mă împlinesc prin ele, pentru că ele fac parte din mine. Și tocmai de aceea, cartea, această imprimare a chipului meu sufletesc în ceilalți, iese din intimitatea mea spre alții ca o bucurie și nu ca o tristețe, și nu mă uit la cine și la ce spune, dacă e vorba de ingratitudini, pentru că a crea înseamnă a te bucura în mod real.