Categorie: Evocări

Daca vedem acest semn

atunci stim ca el reprezinta cinstirea jertfelor din decembrie 1989.

Evenimentul dumnezeiesc din acea clipa l-am resimtit profund si a fost clipa convertirii mele la credinta. Pentru multi altii a insemnat acelasi lucru. Atunci am decupat din steagul nostru ceva care nu ne reprezenta, pentru ca am vrut sa stergem din noi o ideologie care nu ne facea deloc cinste.

Sunt tributar pe deplin acestui eveniment capital. Sunt tributar pe deplin Martirilor revolutiei romane si ma rog adesea pentru ei, ii pomenesc la Sfintele Liturghii pe care le slujesc ca pe niste pedagogi ai mei, ca pe niste initiatori ai mei in credinta, in curaj si in sentimentul plenar al libertatii interioare.

De fiecare data trebuie sa mai fie martirizat cineva ca sa te trezesti. Mai trebuie sa suferi pentru ca sa vezi adancul adevarului.

Tinerii care m-au insufletit prin moartea lor in decembrie 1989 nu au murit in zadar.

Ei au nascut inlocuitori, ne-au dat aripi si in acelasi timp ne-au facut sa fim cu capul pe umeri.

Sarbatoresc de fiecare data zilele revolutiei romane ca pe zile de sarbatoare ale natiunii mele si ale inimii mele, ca pe zile de renastere duhovniceasca.

Nu stiu nici pana la aceasta data cine au fost ucigasii lor, asa, nominal, un nume dupa altul. Poate ca nu-i vom stii niciodata, dar ceva e sigur: ca ei nu s-au revoltat in primul rand pentru mancare si o leafa mai buna, ci pentru credinta si libertate. Daca e sa acuzam pe cineva ca ne-a furat simtul libertatii, atunci nu numai pe Iliescu si ai lui ar trebui sa-i blamam, ci si pe toti aceia, care au transformat libertatea intr-un motiv de uitare a lor, a Martirilor.

Cei care uita ca stau pe oase binecuvantate de Dumnezeu, pe morti curate, si ca libertatea de a ne trai libertatea s-a castigat prin sange, traiesc indiferent aceste zile de sarbatoare nationala si crestineasca.

Dumnezeu sa va ierte si sa va aseze cu Sfintii, Bunii mei frati, care ne-ati facut sa vedem bine in decembrie 1989! Nu v-am uitat toti si nu cu totul. Cei care ne aducem aminte de voi si va purtam in inimi, va continuam dorul: o libertate inteleasa corect, ca iubire de Dumnezeu si de oameni, si de tara si traditiile noastre romanesti.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Slujba sa de inmormantare de la Sfanta Manastire Radu Voda din Bucuresti, la cara am participat si noi, a fost un regal al simplitatii. Dupa slujba pe scurt a inmormantarii condusa de Parintele Patriarh, de doi Parinti Episcopi, de un cortegiu de preoti si diaconi si de o Biserica plina de oameni, trupul sau a inconjurat Biserica. Nu vreau sa comentez slujba, ce s-a spus in cele trei alocutiuni de la Bucuresti, de dupa slujba, ci vreau sa ma refer la amanuntele care sunt legate de obiectele care il inconjurau pe Parintele nostru.

Un sicriu simplu, un vesmant preotesc pe Sfintia sa de culoare albastra, iarasi simplu, si cu o cruce imensa ( lucrul care m-a impresionat cel mai mult si mi-a adus aminte de iubita lui, si a mea, Platina a Fericitului Serafim Rose) iarasi simpla, extrem de simpla. Crucea lui, a Fericitului Ghorghe, cu care a venit din America era de peste 2 metrii inaltime, alba, de lemn alb, finisat, dar pe care nu erau inscrise decat numele sau, anul si data adormirii sale. O cruce extrem de simpla, de ascetica, ca intreaga lui viata, cu bara de la mijloc imbinata mestesugit si nu petrecuta ca la noi si trupul sau ca ceara de galben si rece, cu un chip frumos, zambitor: acestea sunt amintirile pe care le voi purta in suflet de la acest eveniment important al Bisericii lui Dumnezeu.

Sfintenia este o imensa, covarsitoare simplitate. Este o stergere din fata ochilor grosi, care nu vad decat ceea ce le spui sa vada, spre o dimensiune unde nu o poti sesiza, decat cu ochii inimii curati, curatiti de intunericul patimilor. Daca nu te uiti la detalii, daca nu ai organ interior pentru detalii, nu ti se pare nimic frumos, nimic sfant, nimic inaltator. Cineva care nu l-ar fi cunoscut si nu ar fi stiut cine este el, vedea numai un cosciug simandicos, cu ditamai crucea la cap si cu un mos in cosciug, care nu ii spunea nimic. Insa nu ar fi fost de vina Parintele nostru pentru asta, ci cel care era bont, orb si nu vedea in fata lui maretia, ascunsa in smerenie.

Inaltimea de cuget sta in smerenie. Sfintenia este plina de smerenie ca un burete plin de apa. Daca vrei sa storci pe Sfant de intimitatile lui apare slava lui Dumnezeu, apa cea cereasca, care se scurge din el in cuvinte tulburatoare.

Da de unde sa te tulburi, cum poti sa te tulburi, daca nu ai organ, inima pentru maretie? Daca nu ai maretia in tine, cum crezi ca o poti vedea in altii? Cum poti sa crezi in simplitate si in sfintenie, cand tie iti e dusmanca viata sfanta si preferi, frugalitati de duzina, care te face idiot, mon cher, badaran si mofluz?

Cred ca pentru Sfinti trebuie sa marim dictionarul oricarei limbi si sa cream numai pentru ei cuvinte care sa fie si mai potrivite in ai elogia. Cred ca trebuie sa ne marim inima ca sa ii cuprindem si mai din destul sau sa ii lasam sa ne invete si mai bine ce au invatat ei, ce au trait ei, ca sa ne contamineze din destul si pe noi. Daca il simti pe Sfant in inima ta, atunci stii sa scoti ca un torent de munte, cuvinte de dor pentru el si cei care te vor auzi, isi vor da seama, ca nu se poate sa nu fi con-vivial cu el.

Eu am invatat de la aceasta zi ca trebuie sa rostim cu putere cuvintele pe care ni le da Dumneazeu si sa nu ne indoim de forta lor, in inima celor care ne aud. Am invatat ca munca buna, pana la capat, nu ne va face de rusine, ci oriunde am sta, in fata sau mai in umbra, haina smereniei cu care ne acoperim viata duhovniceasca, se va dovedi un soare stralucitor, atunci cand se va dovedi adevarul vietii noastre.

Parintele nostru Gheorghe este Marturisitorul credintei noastre prin dureri, prin suferinta si Inspiratorul spre proiecte indraznete, in sluljba adevarului sfant al lui Dumnezeu. Daca vrei mult, atunci accepta suferinta pentru aceasta, suferinta care ne innobileaza si ne sfinteste!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian