Etichetă: pr. dorin picioruș

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

4. Cele ale șarpelui și cele despre șarpe le vom discuta mai târziu. Deocamdată, să ne întoarcem la porunca dumnezeiască, ca să împlinim cererea celui care ne-a cerut nouă să cercetăm cele despre creația cea de șase zile, și astfel să putem sfârși munca noastră.

A fost foarte potrivit ca, atunci când Dumnezeu l-a condus pe omul întâi-născut în Grădina rațională/ cugetătoare și l-a făcut împărat și a așezat toate sub picioarele lui, Dumnezeu să îi dea lui și o poruncă pe care trebuia să o respecte neapărat. A fost ca și cum i-ar fi spus lui Adam următoarele:

Ascultă! Am lucrat și te-am plăsmuit ca pe cea dintâi creație a preacuratelor Mele mâini[1] și asemănarea chipului Meu preacurat[2]. Tu ești singurul Meu născut și cel mai nobil [între creaturi]. Înțelege aceasta: din toată firea care există, văzută și nevăzută, doar pe tine te-am modelat după chipul Meu[3]. Eu stăpânesc cerurile, dar te-am pus pe tine stăpânitor peste cele de pe pământ[4]. Te-am plămădit pe tine ca om din pământ[5]. Iar tu: plămădește-Mă ca om din pântece. Eu am ca scaun al Meu cerul de deasupra apelor[6]; dar ție ți-am dat ca scaun pământul cel peste ape. Am poruncit Îngerilor Mei[7], dar tu vei porunci oamenilor. Toate Începătoriile heruvimice ascultă voia Mea[8]; iar toate fiarele câmpului ascultă de tine[9]. Îngerii cei cu câte șase aripi Mi se supun Mie[10]; păsările, cu toate felurile de pene se vor supune ție. Eu stăpânesc Îngerii cei cu ochi mulți[11]; tu vei stăpâni – dacă dorești – demonii, care văd multe[12]. Eu sunt Domn peste cele de deasupra pământului[13]; tu vei fi domn peste peștii din adâncurile mării[14]. „Și cutremurul vostru [de voi] și frica [de tine] va fi […] în toate păsările cerului […] și în toți peștii mării” și în toate dobitoacele și târâtoarele și fiarele de „pe pământ”[15].

Am așezat toate sub tine, cel care ești chipul Meu[16]. Am dat întru mâinile tale toate lucrurile[17]: cele însuflețite, cele neînsuflețite, copacii, plantele, înotătoarele, zburătoarele, cele născute din pântece și cele crescute din semințe. Stăpânește peste toate[18] și bucură-te de toate. Dar, mai mult decât toate, cu veselie și cu tot sufletul tău, desfătează-te întru Mine, Pomul Vieții, Dumnezeul tău.

Și, de asemenea, „din tot pomul cel din Paradis” și din toată roada [lui] „ca mâncare vei mânca”[19]. Aceasta înseamnă: mănâncă din orice desfătare așezată înaintea ta de către Puterea îngerească, din cauza înrudirii tale cu nevinovăția/ curăția. Dar nu lua, nu atinge, nu te apropia, nu pipăi sau gusta „din pomul cel [pentru] a cunoaște binele și răul”[20], sădit alături. Căci rele au fost adăugate celor bune. „Iar [în] care zi aveți să mâncați din el [cu] moarte veți muri”[21].

Dacă vrei să ajungi ca Mine cunoscând binele și răul[22], ceea ce este ascuns și ceea ce este descoperit, vei muri deîndată cu moarte veșnică[23].

5. Aceasta este ceea ce Dumnezeu i-a poruncit omului să nu mănânce – cu adevărat, nici măcar să gândească. Acesta este așa-numitul pom care cunoaște binele și răul[24]. Aceasta este roada sa purtătoare de moarte[25]: a se socoti pe sine cu mândrie, cunoscând binele și răul, Dumnezeu[26]. În sens literal, cel fel de pom cunoaște binele și răul? Cu adevărat, nici Înger, nici demon, ci Dumnezeu Însuși, Singurul întru totul, cunoaște „mintea oamenilor”, cum a zis Iov[27]. El care, ca „Dumnezeu este cercetând inimile și rinichii”[28], „El știe cele ascunse ale inimii”[29].

---

[1] Cf. Fac. 2, 7; Ps. 118, 73.

[2] Cf. Fac. 1, 26-27; 5, 1.

[3] Cf. Fac. 1, 26-27; 5, 1.

[4] Cf. Ps. 113, 24.

[5] Cf. Fac. 2, 7.

[6] Cf. Ps. 10, 4; Is. 66, 1.

[7] Cf. Ps. 90, 11; Dan. 7, 10; Evr. 1, 14.

[8] Cf. Iez. 1, 4-28.

[9] Cf. Fac. 2, 19-20.

[10] Cf. Is. 6, 1-2.

[11] Cf. Iez. 1, 18.

[12] Cf. Mt. 10, 1; Mc. 6, 7; Lc. 9, 1.

[13] Cf. Filip. 2, 10.

[14] Cf. Fac. 1, 28.

[15] Fac. 9, 2.

[16] Cf. Fac. 1, 26-28.

[17] Cf. Fac. 9, 2.

[18] Cf. Înț. lui Sal. 9, 2.

[19] Fac. 2, 16.

[20] Fac. 2, 17.

[21] Fac. 2, 17.

[22] Cf. Fac. 3: 5, 22.

[23] Cf. Fac. 2, 17.

[24] Cf. Fac. 2, 9.

[25] Cf. Fac. 2, 17; 3, 3.

[26] Cf. Fac. 3, 5.

[27] Iov 7, 20.

[28] Ps. 7, 10.

[29] Ps. 43, 22.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

II. 1. „Și i-a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam, zicându-i: «Din tot pomul cel din Paradis [cu] mâncare vei mânca, dar din pomul cel [pentru] a cunoaște binele și răul nu veți mânca din el. Iar [în] care zi aveți să mâncați din el [cu] moarte veți muri»”[1].

De vreme ce semnificația nu este una obișnuită sau ușor de înțeles, nu a fost cu ușurință stăpânită de către tâlcuitorii care s-au așezat ei înșiși la această lucrare. Dezacordul cu privire la semnificația acestor cuvinte a fost total. Unii și-au imaginat că acest pom era de mâncare. Și ei zic că urmașul lui, smochinul, a fost uscat de către Hristos[2]. Alții au spus că a fost noetic, dar că rodul era cel al cunoașterii. Iar alții au zis că pomul era contemplarea lipsită de formă. Și iarăși alții au zis că era fără ființă: [adică] povestirea a fost simbolică. Orighenis, răspânditorul de lucruri rușinoase și de neamintit, credea că pomul era femeia. Dar vom vorbi mai târziu despre pom.

2. Trebuie să luăm în considerare orice problemă care se ivește în fața noastră, pe care o avem spre contemplare. Prima este aceasta: de ce Dumnezeu nu dă o astfel de poruncă lui Adam și femeii, ci numai lui Adam, care apoi o împărtășește femeii lui[3]? A doua: de ce Dumnezeu nu îi interzice să mănânce din pomul vieții, de vreme ce este mai de preț, ci îl oprește de la cel mai puțin prețios? Cealaltă mâncare este de departe cu mult mai bună decât cunoașterea binelui și răului. Îi aduce omului nemurirea și îl face pe el veșnic, nestricăcios, de nevătămat și întocmai cu Îngerii. Chiar Dumnezeu arată deosebirea de nespus între acest pom și pomul cunoașterii: puțin mai târziu, El îl oprește pe Adam de la a se împărtăși de acesta, așezând o pază de heruvimi[4]. A treia: de vreme ce nu era nicio poruncă a lui Dumnezeu către Adam cu privire la pomul vieții, de ce șarpele nu l-a sfătuit pe el, în schimb, să ia din acesta[5]? A patra: de ce șarpele nu l-a ispitit pe bărbat, ci pe femeie[6]? Cu adevărat, unde a găsit-o pe ea singură? A cincea: cum a știut șarpele? El nu cunoștea porunca ce le fusese dată lor. A șasea: într-adevăr, de ce Dumnezeu i-a poruncit numai bărbatului să mănânce împărtășindu-se din toți pomii, dar apoi amândurora le grăiește despre oprirea de la pomul cunoașterii și despre moarte[7]? A șaptea: Dacă omul a fost făcut în întregime nestricăcios, cum a mâncat rodul pomului, o mâncare ce presupune stricăciunea [nedesăvârșirea][8]? A opta: de ce Dumnezeu nu a dat oamenilor și animalelor, în comun, mâncarea din pomii cei frumoși, dacă mai devreme El le-a adus la Adam în interiorul Grădinii? A noua: de ce omul nu a murit în aceeași zi în care a mâncat din acela[9]? Aceasta a fost hotărârea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui. Și a zecea: de ce, acum, l-a numit pe el Adam[10]?

3. Aceste lucruri să fie cercetate de cei care doresc, după cum doresc și după cum pot. Să fie deslușite și explicate în cuvinte frumoase, grăite cu dulce cuvântare și în versuri. Însă eu văd și aud pe Dumnezeu dăruindu-i, în mod mistic și personal, doar lui Adam porunca și învățăturile. Nimeni altcineva nu e de față și nu mijlocește. Iar apoi, Adam le împărtășește soției sale[11]. Și îndată mă gândesc la porunca celuilalt Adam, când El grăiește soției Sale nestricăcioase, Biserica. El zice: „Cuvintele pe care Eu vi le spun vouă, nu le spun de la Mine”[12]. Și „această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu”[13], „ce să spun și ce să vorbesc”[14]. În conformitate cu aceasta, Hristos este numit Îngerul Marelui Sfat[15], pentru că a plănuit vechiul și adevăratul sfat mai înainte cu Tatăl: să vină și să vestească turmei Sale, ca unei femei, taina că Dumnezeu mai înainte de veacuri a pregătit cele pentru slava noastră[16]; iar ea va primi sămânța Cuvântului de la El și va naște. De aceea, El nu-i poruncește ei să nu se împărtășească din pomul vieții, pentru că El este acesta. Și de aceea șarpele nu sfătuiește nicidecum Biserica să se împărtășească de El. Căci șarpele L-a auzit pe El zicând: „cel care mănâncă această pâine, va trăi întru veac”[17].

---

[1] Fac. 2, 16-17.

[2] Cf. Mt. 21, 18-19; Mc. 11: 12-14, 20.

[3] Cf. Fac. 3, 2-3.

[4] Cf. Fac. 3, 24.

[5] Cf. Fac. 3, 1-5.

[6] Cf. Fac. 3, 1.

[7] Cf. Fac. 2, 16-17; 3, 2-3.

[8] Cf. Fac. 1, 29-30; 2: 9, 16-17, 19-20.

[9] Cf. Fac. 2, 17.

[10] Cf. Fac. 2, 16.

[11] Cf. Fac. 2, 16-17; 3, 3.

[12] In. 14, 10.

[13] In. 10, 18.

[14] In. 12, 49.

[15] Cf. Is. 9, 5.

[16] Cf. I Cor. 2, 7.

[17] In. 6, 58.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

7. De asemenea, este cu putință a-L vedea pe al doilea Adam, Hristos, îngrijind/ păzind pentru Sine pomii cei duhovnicești și curățindu-i pe cei necurați. El le-a zis lor: „Vreau, curățește-te!”[1]. Și El i-a înviorat pe cei care erau uscați, între care era și pomul a cărui mână era ofilită ca o ramură[2]. Grădinarul cel bun[3] i-a strigat lui: „Întinde mâna ta”[4] pentru lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, Cel care este Viața[5] i-a adus la viață pe acei oameni care muriseră. Printre ei era Lazaros, un pom mort și uscat. El a fost udat de apa unei lacrimi[6] și îndată a înflorit din pământ[7].

Iar Acest Agricultor, Iisus, a știut cum să îngrijească ochii, într-un mod supraomenesc. Folosind metoda grădinarilor[8], cu lut și apă a îngrijit ochii omului care era orb din naștere[9]. Și ca lumină din Lumină, El i-a dat ochi celui orb.

Și dacă vrei să-L vezi udând, ascultă-L zicând: „Dacă cineva are să înseteze, să vină către Mine și să bea!”[10]. Astfel, șezând la fântână, El i-a dat apă acelui vin preafrumos, femeia samaritisă, și a arătat-o pe ea a fi purtătoare de roade[11].

Astfel, ca Dumnezeu și ca Agricultor care iubește roadele, El l-a dojenit pe cel care udase smochinul timp de trei ani și i-a poruncit lui ca până la urmă să-l taie[12]. Și astfel, după ce El Însuși a mustrat smochinul care avea frunze dar nu și roade, l-a uscat[13].

8. Deci astfel de lucruri să fie spuse despre Hristos lucrând Paradisul. Despre El păzind Grădina Sa duhovnicească, ascultă-L pe El zicând:

„Nu vă voi lăsa pe voi orfani”[14] „și porțile iadului nu vor birui” această Grădină[15]. „Eu sunt poarta” acestei stâne de oi[16] „și sufletul Meu Îmi pun pentru” ele[17]. „Și” nu poate să le răpească „cineva pe acestea din mâna Mea”, pentru că le păzesc pe cele pe care Tatăl Mi le-a dat Mie[18]. „Și nimeni dintre ei n-a pierit, fără numai fiul pieirii”[19]. „Și aceasta este voia Celui care M-a trimis pe Mine, a Tatălui: ca pe tot [cel] care Mi l-a dat Mie, să nu-l pierd de la El”[20]. El M-a pus pe Mine pentru aceasta: ca să lucrez și să păzesc Grădina Sa cea dumnezeiește sădită[21].

---

[1] Mt. 8, 3; Mc. 1, 41; Lc. 5, 13.

[2] Cf. Mt. 12, 10.

[3] Cf. In. 20, 15.

[4] Mt. 12, 13; Mc. 3, 5; Lc. 6, 10;

[5] Cf. In. 14, 6.

[6] Cf. In. 11, 35.

[7] Cf. In. 11, 44.

[8] Cf. In. 20, 15.

[9] Cf. In. 9: 1, 6-7.

[10] In. 7, 37.

[11] Cf. In. 4, 6-42.

[12] Cf. Lc. 13, 6-7.

[13] Cf. Mt. 21, 18-19; Mc. 11: 12-14, 20.

[14] In. 14, 18.

[15] Mt. 16, 18.

[16] In. 10, 7.

[17] In. 10, 15.

[18] In. 10, 28-29.

[19] In. 17, 12; 18, 9.

[20] In. 6, 39.

[21] Cf. Fac. 2, 15.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor

4. Dumnezeu l-a adus pe Adam singur, gol și simplu, întru Grădină, dintr-un loc[1] necunoscut, care nu poate fi descris și înțeles. Și înăuntru l-a îmbrăcat pe el într-o tunică de piele, făcută din piele[2]. Și înăuntru, El a adus la el fiarele[3], care, mai înainte de intrarea lui, fuseseră afară.

Când auzi acestea, să nu crezi că ele profețesc altceva decât aceasta: Dumnezeu Cuvântul a fost la început gol și simplu, prin voința și împreună-lucrarea Tatălui; apoi, dintr-un loc necunoscut și de nedescris, Tronul heruvicesc, El a intrat întru Grădina Bisericii, ca să o lucreze și să o apere[4]; și întrupându-Se, a luat tunica firii noastre, a umanității pe care a creat-o, și a devenit una cu ea ca persoană[5]. Cu adevărat nu a luat firea Îngerilor, ci mai degrabă a luat-o pe aceea din sămânța lui Avraam[6]. Și luând îmbrăcămintea trupului nostru, S-a încins pe Sine[7]: nu a fost pusă împrejurul Său de altcineva. El Însuși S-a întrupat, fără sămânță omenească.

5. Pavlos, care a călătorit întru Paradis[8], aduce mărturie despre această intrare întru viață. El spune aceasta despre Dumnezeu Tatăl și despre Fiul, care prin Tatăl a fost adus: Când aduce pe Cel întâinăscut întru lume[9] și Îl așază pe El în Biserică, pe Care L-a pus moștenitorul a toate[10], El zice: „închinați-vă Lui toți Îngerii lui Dumnezeu!”[11]. Și toate turmele neamurilor de fiare se vor pleca înaintea Lui[12]. Și toți leii, împărații pământului, Îl vor ferici pe El[13], pentru că El a primit de la Tatăl fiarele neamurilor ca moștenire și marginile pământului ca stăpânire[14].

Deci Biserica să cugete așa: Și L-a luat Domnul Dumnezeu pe Omul pe care L-a zidit și L-a pus pe El, ca pe propriul Său trup, ca pe o persoană Sfântă, a lucra împlinirea celor credincioși și a păzi grădina neamurilor duhovnicești, pomii[15].

6. De aceea, fiind așezat întru aceasta de către Tatăl, El a zis: „Tatăl Meu până acum lucrează, și Eu lucrez”[16]. El mi-a dat Mie, care păzesc poruncile Sale părintești[17], câmpul și grădina. Fiind ieșit de la Tatăl[18], am venit îndată, Semănătorul, să semăn[19]. Și, odată cu zorile, am tocmit 12 lucrători[20], plugari, ucenici, cărora le-am dat această poruncă: „Nimeni” dintre voi, care pune „mâna sa pe plug și privind întru cele dinapoi, [nu] este potrivit întru Împărăția” cerurilor[21]. De aceea, cu râvnă „luați jugul Meu asupra voastră […] căci jugul Meu este bun”[22], fiindcă este Crucea. „Și cel care seceră primește plată și adună roadă întru viață veșnică; ca și cel care seamănă și cel care seceră împreună să se bucure”[23].

Pe acești 12 i-am tocmit „dis-de-dimineață”[24]. Dar apoi am văzut că Grădina era mare și lanurile erau multe, albe, curate la inimă și gata cu aducerea lor [de roade] pentru secerișul credinței[25], și pentru trecerea de la necredință la cunoașterea lui Dumnezeu. Și nu numai aceasta, dar am și văzut pomi cu roade frumoase la privit și bune pentru mâncare și coapte[26]. Deci am zis: „secerișul e mult” și culegerea roadelor la îndemână, „dar lucrătorii sunt puțini!”[27].

În acest scop, odinioară am ales un neam, am tocmit alți 70 de lucrători[28], ca să lucreze și să păzească[29] acest Paradis: să-l cultive[30], să semene[31], să sădească, să curețe[32] și să ude[33]. Le-am poruncit lor: „Toată planta pe care nu a plantat-o Tatăl Meu Cel ceresc” smulgeți-o și plantați în locul ei cuvântul Nostru și învățăturile.

---

[1] Cf. Fac. 2, 15.

[2] Cf. Fac. 3, 21.

[3] Cf. Fac. 2, 19.

[4] Cf. Fac. 2, 15.

[5] Cf. Fac. 3, 21.

[6] Cf. Is. 41, 8-9; Evr. 2, 16.

[7] Cf. In. 13, 4.

[8] Cf. II Cor. 12, 4.

[9] Evr. 1, 6.

[10] Evr. 1, 2.

[11] Evr. 1, 6.

[12] Cf. Ps. 21, 28.

[13] Cf. Ps. 71: 11 (Codex Sinaiticus), 17.

[14] Cf. Ps. 2, 7-8.

[15] Fac. 2, 15.

[16] In. 5, 17.

[17] Cf. In. 15, 10.

[18] Cf. In. 16, 28.

[19] Cf. Mt 13, 3; Mc. 4, 3; Lc. 8, 5.

[20] Cf. Mt. 20, 1.

[21] Lc. 9, 62.

[22] Mt. 11, 29-30.

[23] In. 4, 36.

[24] Mt. 20, 1.

[25] In. 4, 35; Mt. 5, 8.

[26] Fac. 2, 9.

[27] Mt. 9, 37; Lc. 10, 2.

[28] Mt. 20, 1.

[29] Fac. 2, 15.

[30] Mt. 13: 3, 4; Mc. 4: 3, 4; Lc. 8, 5.

[31] Cf. Fac. 2, 8.

[32] Cf. In. 15, 2.

[33] Cf. Fac. 2, 10.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

VII. 1. Noi știm, din tradiția evanghelică, că atributul personal al „purcederii” aparține Duhului Sfânt. Domnul a zis: Duhul Sfânt, Care din Tatăl purcede[1]. De vreme ce este așa, poate că scriitorul Îl făcea cunoscut pe Duhul, atunci când a zis: „râul care iese din Edem [pentru] a adăpa Paradisul”[2] Bisericii. Căci „iese” arată ceva care nu se oprește și este continuu. La fel, „a adăpa” arată ceva care nu se oprește și care curge pururea. Aceasta ne-a spus-o nouă iarăși același Domn, Hristos, când a zis: Dacă merg către Tatăl Meu[3], Eu Îl voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, Duhul Adevărului, ca să rămână cu voi întru veac[4].

2. Dacă tu cauți cele patru brațe ale luminării Duhului Sfânt[5], cunoaște deci că Duhul a fost Cel care a grăit prin cei Drepți, mai înainte de vremea legii. Printre aceștia este cel ce a zis: Cel care locuiește în nările mele este Duhul Sfânt, iar suflarea Atotțiitorului [este] cea care mă învață pe mine[6]. Al doilea Duh a fost în Lege, iar al treilea întru Profeți. Apoi, în al patrulea rând, Duhul Sfânt a fost întru cele patru râuri ale Evangheliștilor. Matteos înseamnă „porunca Celui Preaînalt”, ceea ce este în acord cu vestirea evanghelică. Marcos se zice că înseamnă „darul vieții”. Lucas este „cel ce se înalță”. Iar Ioannnis este „ascultător Domnului”.

3. Chiar consecuția celor patru râuri mai înainte vestește, în mod exact, ordinea Sfinților Evangheliști. Primul este Matteos, cel numit Fison[7], care înseamnă „schimbarea gurii”, căci Evanghelia lui Matteos a fost scrisă în limba ebraică. Dar povestirea din gura lui a fost tradusă și schimbată de Lucas și Pavlos în greacă.

În mod potrivit, Marcos este al doilea râu, cel numit Gheon[8]. Marcos a predicat acolo în Egipt și, prin Duhul, acolo s-a revărsat dintru el râul apei vii a Evangheliei[9].

Al treilea este Lucas, cel numit Tigris[10], care înseamnă „larg/ cuprinzător”. Căci care dintre Evanghelii este mai largă și mai bogată decât Evanghelia după Lucas? Fiind un ucenic al lui Pavlos, izvorul dogmelor, el s-a revărsat dincolo de mătcile râurilor din șuvoiul cuvintelor lui Pavlos.

Iar al patrulea este Ioannis, cel iubit[11], prietenul de la piept[ul Domnului][12], marele Eufratis al Soarelui dreptății[13].

Iar în legătură cu aceasta, ca cel care s-a plecat pe inima Luminii[14], Ioannis ne-a spus nouă despre nașterea Sa de sus[15], de la Părintele luminilor[16], El [fiind] „Lumina cea adevărată, Care luminează [pe] tot omul venit întru lume”[17], Lumina care luminează în întuneric[18] și (după cum a zis Ioannis) Lumina lumii[19].

Slava și puterea sunt ale Sale pururea și în veci. Amin.

---

[1] In. 15, 26.

[2] Fac. 2, 10.

[3] Cf. In., 14, 12; 16: 7, 10.

[4] Cf. In. 14, 16-17.

[5] Cf. Fac. 2, 10.

[6] Iov, 27, 3; 33, 4.

[7] Cf. Fac. 2, 11.

[8] Cf. Fac. 2, 13.

[9] Cf. In. 7, 38.

[10] Cf. Fac. 2, 14.

[11] Cf. In. 13, 23; 19, 26; 21: 7, 20.

[12] Cf. In. 13, 25; 21, 20.

[13] Cf. Fac. 2, 14; Mal. 3, 20.

[14] Cf. In. 13, 25; 21, 20.

[15] Cf. In. 3: 3, 7.

[16] Cf. Iac. 1, 17.

[17] Cf. In. 1, 9.

[18] Cf. In. 1, 5; 8, 12.

[19] In. 8, 12.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

5. De aceea, găsim, la începutul cărții a treia a Împăraților[1], că David este pe cale să moară[2]. El a stăpânit în Sion 33 de ani: un chip al vârstei trupești a lui Hristos. Iar David a zis: „«Chemați-mi pe Sadoc preotul și pe Natan profetul și pe Vanean, fiul lui Iodae». Și au intrat înaintea împăratului. Și le-a grăit lor împăratul: «Luați pe slujitorii Domnului»” nostru „«cu voi și puneți pe fiul meu Salomon pe catârul meu și aduceți-l pe el întru Gheon»”. Și ungeți-l pe el împărat peste Ierusalim[3].

Ei au făcut așa cum le-a poruncit lor împăratul. Și Salomon s-a întors din Gheon la tatăl său, David, luând putere împărătească[4]. Deci nimic nu l-a împiedicat pe David să zică, după ce fiul său s-a întors la el din Gheon: Din Egipt l-am chemat pe fiul meu[5]. Căci Gheon înseamnă pământul Egiptului, dar era și un râu în Ierusalim, cel numit [și] Siloam[6].

6. Evreul care neagă aceste cuvinte va fi contrazis de înșiruirea întâmplărilor. Noi nu mai găsim un alt împărat care să fi fost uns la Gheon: numai Salomon, fiul lui David[7], ca o preînchipuire a lui Iisus Hristos, fiul lui David[8]. În legătură cu aceasta, David nu a zidit templul lui Dumnezeu[9], deși s-ar fi cuvenit aceasta, pentru că el a fost cel mai drept[10]. Ci fiul lui David a făcut-o: în mod clar, pentru că Hristos a pus în rânduială templul rațional al omului, care fusese nimicit, și a zidit Biserica Sa[11].

Și tot în legătură cu aceasta, toate neamurile din jurul lui Salomon au făcut pace cu el[12]. Și în legătură cu aceasta, acolo a ieșit de la capătul pământului împărăteasa sudului[13] – adică împărăteasa anilor de după veacul acesta: Biserica celor care mai înainte fuseseră etiopi[eni][14] (deși Biserica nu a venit dintr-un singur loc). Ea a venit ca să vadă înțelepciunea fiului lui David, Iisus, Salomon cel duhovnicesc[15].

7. Hotarele închinării după lege au fost în vigoare de la templul lui Salomon, care a fost botezat în Gheon, până la marele râu, Eufratisul Bisericii[16]. Apoi templul lui Dumnezeu a năruit templul lui Israil. Și jertfele celor care erau fără Cuvânt au fost stinse de jertfa Cuvântului: prin Hristos, care este Cărbunele care nu adoarme niciodată și nu este niciodată stins. El i-a făcut o arsură lui Isaias și l-a aprins pentru El Însuși, când Isaias stătea în fața jertfei legii. Acest lucru a fost simbolic. Și apoi Dumnezeu i S-a arătat lui[17].

Deci mâncați, fraților, carnea trupului Scripturii, și flămânziți după ea! Și beți ceea ce este ascuns în carnea literei: sângele duhovnicesc al tainelor. Căci cel care în felul acesta se face părtaș Scripturii are viață veșnică[18].

---

[1] Care, în LXX, este cartea întâia a Împăraților.

[2] Cf. I Împ. 2, 11; I Cron. 29, 26-27.

[3] I Împ. 1, 32-35.

[4] Cf. I Împ. 1, 38-40.

[5] Cf. Osie 11, 1; Mt. 2, 15.

[6] Cf. II Esd. 13, 15; Is. 8, 6; Lc. 13, 4; In. 9: 7, 11.

[7] Cf. II Cron. 1, 1.

[8] Cf. Mt. 1, 1.

[9] Cf. II Sam. 7, 4-7; 12-13; I Împ. 5, 17; I Cron. 22, 8.

[10] Cf. I Împ. 3, 6.

[11] Cf. Mt. 16, 18; 26, 61; Mc. 14, 58; In. 2: 19-21.

[12] Cf. I Împ. 5, 18.

[13] Cf. Mt. 12, 42; Lc. 11, 31.

[14] Cf. Fapt. Ap. 8, 27.

[15] Cf. II Cron. 9, 3; Mt. 12, 42; Lc. 11, 31.

[16] Cf. FAC. 15, 18; Ieș. 23, 31; I Împ. 1, 38-39.

[17] Cf. Is. 6, 5-7.

[18] Cf. In. 6, 54; I Cor. 2, 7; Apoc. 2, 17.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

2. Știu că evreul, când aude acestea, este îndurerat și nemulțumit. El numește această vorbire neadevărată și prostească. Deci să-l abordăm de pe brațul altui râu, Gheonul. „Seminței tale”, zice Scriptura, „îi voi da pământul acesta, de la râul Egiptosului până la râul cel mare, [până la] râul Eufratis”[1]. Aceasta este făgăduința și hotarul date de Dumnezeu lui Israil. Și nu este cu putință ca adevăratul Dumnezeu să mintă. Cuvântul Domnului rămâne veșnic[2], a zis David: „Întru veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer, întru neam și în neam adevărul Tău”[3]. Dumnezeu a zis și a făgăduit, și nu a mințit, că El va pune hotarele lui Israil de la Gheonul Egiptului până la Eufratis. Atunci cum se face că Israil nu stăpânește Gheonul sau pământurile de lângă Gheon, sau Eufratisul sau alt tărâm al pământurilor de lângă Eufratis? Întorcându-se în Palestina hananeilor/ canaaniților, de ce nu s-a înstăpânit Israil asupra Eufratisului? Pe deasupra, îi voi zice și aceasta: Cum se face că i-ai cucerit și i-ai stăpânit pe amorei, pe hetei și alte neamuri ale ținutului Hanaan[4], de la Dan până la Virsavee[5], deși L-ai mâniat pe Dumnezeu neîncetat în pustiu[6]?

3. Atât Biserica, cât și evreul trebuie să învețe din aceasta. Dumnezeu a jurat să îi păzească hotarele – obiceiurile cele după lege – de la ieșirea din Egipt până la marele râu Eufratis, care este Hristos[7]. Căci El este Eufratisul cel duhovnicesc: Cel care a anulat obiceiurile cele sângeroase și libațiile/ sărbătorile [iudaice].

Dumnezeu Îl simbolizează pe acest Eufratis mistic când îi zice lui Ieremias, care era în Ierusalim, înainte de robia lui Israil: Vino, zice Dumnezeu, aruncă-ți cingătoarea în Eufratis[8]. Aici, Eufratisul pe care Dumnezeu i-l pomenește lui, este locul udat de apă de lângă Ierusalim; era numit Fara sau „purtător de roadă”[9]. Și după ce Profetul și-a pus acolo pânza coapselor sale, Dumnezeu l-a trimis a doua zi ca să o aducă și să o cerceteze. Ieremias s-a dus și a găsit-o putrezită. Și a fost atunci cuvântului Domnului către Ieremias: În același fel va fi nimicit acest popor, precum cingătoarea făcută din pânză[10]. Dumnezeu S-a raportat la Israil ca la cingătoarea din pânză a lui Ieremias, pe care marele Râu Eufratis, Hristos, a nimicit-o în Ierusalim. Iar Dumnezeu a nimicit toate ale lui Israil sub romanii Titus și Vespasian: fiindcă cingătoarea nu era doar materială, așezată pe coapsele sale, peste pântece și părțile născătoare. Cu privire la aceasta, când Hristos a venit la cina noului legământ[11], ca să lege neamurile de Sine întru rudenie, El  a luat o pânză și Și-a așezat-o în jurul brâului[12].

4. Și acum ne rămâne să arătăm, atât Bisericii, cât și evreului, că Gheonul cel duhovnicesc se află în Sion. Scopul meu este de a-l învăța atât pe evreu, cât și Biserica, să nu citească Scriptura ca pe un document literal. Fiindcă litera ucide[13].

Uite. Acest fragment din Scriptură, [care este] obiectul contemplării noastre, zice: „și voi pune hotarele”^[14] lui Israil „de la râul Egiptosului până la râul cel mare, [până la] râul Eufratis”[15]. Dacă îl judecăm în sens concret, găsim că Dumnezeu a mințit. Și astfel le-a părut nebunilor manihei că Dumnezeul care a rostit Vechiul Testament era un mincinos. Trebuie să nu cădem în aceeași capcană. Ci mai degrabă să fim convinși de Hristos, care a zis: „o iotă sau o virgulă nu va trece din Lege, până ce se fac toate”[16] Lui[17], pentru că toate în Vechiul Testament au fost scrise despre El[18].

---

[1] Fac. 15, 18; Ieș. 23, 31; Iis. Nav. 1, 4.

[2] Cf. Is. 40, 8.

[3] Ps. 118, 89-90.

[4] Cf. Deut. 32, 21.

[5] Cf. Fac. 15, 19-21; Ieș. 3: 8, 17; 13, 5; 23: 23, 28; 33, 2; 34, 11; Num. 13, 29; Deut. 7, 1; 20, 17; Iis. Nav. 3, 10; 9, 1; 11, 3; 12, 8; 24, 11;  Jud. 3, 5; I Împ. 9, 20; II Cron. 8, 7; II Esdra 19, 8.

[6] Cf. Jud. 20, 1; I Sam. 3, 20; II Sam. 3, 10 etc.

[7] Cf. Fac. 15, 18; Ieș. 23, 31; Iis. Nav. 1, 4.

[8] Cf. Ier. 13, 4-5.

[9] Cf. Iis. Nav. 18, 23.

[10] Cf. Ier. 13, 5-10.

[11] Cf. Mt. 26, 28; Mc. 14, 24; Lc. 22, 20; I Cor. 11, 25.

[12] Cf. In. 13, 2-4.

[13] Cf. II Cor. 3, 6.

[14] Ieș. 23, 31.

[15] Fac. 15, 18.

[16] Mt. 5, 18.

[17] Cf. Ef. 5, 32; Col. 1, 16.

[18] Cf. Lc. 24: 27, 44; In. 5, 46.