Mărturii II. 50
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mărturii ortodoxe contemporane
(vol. 2)
*
Adrian Nicolae Petcu: „M-aș referi la cazul Teodor M. Popescu. Când a fost eliberat în ianuarie 1963, împreună cu Părintele Dumitru Stăniloae, de la Aiud, a încercat să revină în Institutul Teologic de la București și să fie reabilitat. Pentru că era muritor de foame după detenție. Iar cei care colaborau cu Securitatea, cu Departamentul Cultelor, îl vedeau și se refereau la el ca la un ciumat. Aflăm acest lucru din notele, din documentele Securității, din dosarul său de Securitate: era văzut ca un ciumat. Pentru că era marginalizat de către colegii săi din Institutul Teologic.
Până să facă închisoare Prof. Teodor M. Popescu[1], care a fost arestat în 1959, îmi amintesc de cazul lui Ioan Ghe. Savin[2]. Care era Prof. de Apologetică, fost Profesor la Facultatea de Teologie de la Chișinău, care în 1950, în celebra Noapte a Demnitarilor – pentru că fusese Subsecretar de Stat la Culte în perioada de autoritate monarhică din vremea lui Carol al II-lea, pentru câteva luni – pentru că figura pe lista foștilor Miniștri, a fost săltat de acasă, reținut, nu arestat! – și e o nuanță aparte în terminologia Securității, care, dacă nu ții cont de ea, nu poți să faci o interpretare obiectivă – și trimis la Penitenciarul din Sighet. Iar în 1955 a fost eliberat. Și, așa cum avea să se întâmple în cazul Prof. Teodor M. Popescu, Prof. Savin a revenit acasă și, când s-a dus la Institut, mulți se fereau de el, nu voiau să vorbească cu el. Și aceasta, pentru că erau alții care turnau [la Securitate]. Și nu voiau să se știe faptul că au intrat în discuție cu foști pușcăriași și că au vrut să îi încurajeze. Însă atunci, printre puținii Profesori care l-au ajutat pe Ioan Ghe. Savin – lucru care, mai apoi, i s-a reproșat la anchetă și la proces –, a fost Teodor M. Popescu. Care a organizat o chetă în Institutul Teologic pentru a-l ajuta pe Ioan Ghe. Savin. Deci, la modul acesta îi vedeau pe acești Teologi, Mărturisitori, care reveneau în societate.
De altfel, este de notorietate faptul că Patriarhul Justinian [Marina], dimpreună cu Episcopul Teofil Herineanu[3] de la Cluj, au fost printre cei care i-au recuperat cel mai mult pe Clericii abia ieșiți din închisoare”[4].
*
Același: „De la Mărturisitorii Bisericii am învățat în primul rând faptul că mărturisirea de credință este o permanență în istorie. Nu este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru! Nu e pentru prima oară când lumea cunoaște o persecuție la adresa Creștinismului! Și astăzi avem persecuții la adresa creștinilor. În Africa, de pildă! Sau în Asia, în China, deși s-a mai relaxat și acolo…Și mărturisirea e o permanență. E o continuă realitate istorică. Am învățat că orice este posibil. Am învățat că nu trebuie să judeci lucrurile la prima lectură a documentelor. Am învățat că păcatele din timpul vieții se pot plăti înainte de a trece la cele veșnice. Am găsit cazuri de Preoți care au colaborat cu Securitatea și care au avut parte de sfârșitul lor pământesc în condiții groaznice”[5].
*
Părintele Arhidiacon Ioan Ică jr.: „Religiozitatea prin delegație. Marea majoritate a «creștinilor», de fapt, ne plătesc pe noi pentru ca noi să postim pentru ei, să ne rugăm în locul lor, să ne împărtășim în locul lor și ei să facă altceva atunci. Iar noi, într-un fel sau altul, devenim complicii lor. Și vă spun acest lucru din experiență curentă. Un fost coleg mi-a spus că a avut parte de o astfel de experiență. Toți avem parte de o asemenea experiență. Familia a avut un deces, o familie înstărită, și s-a dus la Părintele și i-a dat să facă 40 de Sfinte Liturghii. L-a plătit, i-a dat o sumă consistentă, și Părintele le-a spus: «Mă bucur că vă îngrijiți de sufletele părinților voștri! Și sper să fiți împreună cu noi în duminici, la Sfânta Liturghie, dacă pe săptămână nu puteți». Și atunci, răspunsul pe care l-a primit, l-a șocat. Și răspunsul arată mentalitatea omului zilelor noastre. Căci i-a spus direct, de la obraz: «Părinte, știi ce, tu ai luat banii, tu să te rogi!». Clar!…Deci, dacă eu te-am plătit, eu pot să mă extrag [din ecuație] și nu mai trebuie să fiu prezent acolo”[6]. Pentru că nu înțeleg faptul că ei trebuie să facă parte tot timpul din slujirea și din rugăciunea Bisericii și nu preferențial.
*
Același: „Noi, după 1990, după cei aproape 50 de ani de comunism și de dictatură și de frică și de teroare și de îndoctrinare comunistă, de la comunism am trecut direct în consumism. Deci nu s-au schimbat prea multe litere, de la comunism la consumism, dar materialismul e același. Dimpotrivă, materialismul e mai mare astăzi decât atunci când era impus cu forța. Și care e caracteristica lumii noastre consumiste? Nu numai că suntem în situația când consumul este un mod de-a fi…Căci duminica cea mai mare concurență la viața Bisericii o fac mallurile. Și când bate clopotul, care e glasul lui Hristos, El te cheamă la Liturghie. Dar Hristos vine și nu e întâmpinat de nimeni!…E prezent numai Preotul, un cântăreț bătrân, și câțiva bătrâni în Biserică. Pentru că toată suflarea vie se duce să consume! Iar mallul, ca stil de viață, nu e pentru cumpărături neapărat, ci pentru ca omul să-și petreacă timpul acolo! Și stau acolo de dimineață și până seara. E clar acest lucru! Mallul e pentru ei un mod de-a fi. Și el este un templu al consumului, al unei noi mentalități, al unei lumi noi. Un templu cu idoli, de fapt. […] Iar stilul acesta de mentalitate consumistă s-a transpus chiar și la oamenii credincioși. Și oamenii credincioși au trecut la religia de consum. Și vin la Biserică numai pentru ca să li se presteze niște servicii [religioase], vin strict pentru servicii personale. Ei nu înțeleg că la Biserică nu vii să cumperi sau să soliciți niște favoruri sau să ceri niște binefaceri din partea lui Dumnezeu. Și aceasta e mentalitatea religiei de consum, care ce înseamnă? Că are în centul ei eul! Eul și persoana lui”[7].
Însă mallul a câștigat întâietate, pentru că nu avem un corelativ al lui în societatea noastră. Nu avem Biblioteci deschise toată ziua, unde să poți și mânca sau să faci cumpărături, sau Biserici cu ample cursuri de teologie și grupuri de dialog, pe lângă care să poți mânca și să poți munci în folosul comunității. Nu avem locuri creștine de întâlnire, de dialog, de creație, locuri unde putem mânca și dialoga, unde putem cumpăra lucruri care ne interesează pe noi, oamenii credinței. Și până nu vom face corelativele noastre creștine, ne vom duce acolo unde sunt cumpărături, unde sunt locuri de întâlnire, de discuție, de distracție.
[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_M._Popescu.
[2] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Gheorghe_Savin.
[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Teofil_Herineanu.
[4] Din arhivele comuniste în arhivele inimii: întâlnire cu Duhovnicii Mărturisitori, cf. https://www.youtube.com/watch?v=IyCV6KS-DIw&t=1624s, min. 21-25.
[5] Idem, min. 33-34.
[6] Arhidiac. Ioan Ică Jr., Conferința preoțească de la Miercurea Ciuc, 2015, cf. https://www.youtube.com/watch?v=E6uFOoNtQRA, min. 19-20.
[7] Idem, min. 21-24.