My beloveds[1],
the young are rich…in fumes! In good opinions about themselves. Not having their money, they spend it quickly, because they haven’t sweated for it. Only when they sweat, will they be careful about money. Because then the money will mean their work, their nerves, their effort. But now, no matter how much money they get, money is a game, a silly thing, something to spend in an evening, because they have nothing to do with it. But money is your life! They are the ones who keep you alive and give you the possibility to fulfill yourself[2].
Money, for a christian, is his stability, it is what makes him live naturally. Money is the stability of your soul. You do not make an idol of it, you do not make a fear of it, but you make it your rest. Because you use it for your real good. You use it for your soul and body. Because your work, through money, ensures your life in faith, your life as a decent person[3].
You work in faith and are paid for your work. You are content with your salary and make your peace from it. And the real wealth does not consist in much, but in the peace of your heart, in your ghostual rest. Because you make from your little bit rest, thanking God for the gift of His mercy with you[4].
The romanian says that you should stretch out as much as your blanket allows. I.e. to consume according to your salary. And the man who lives with the awareness of his financial level does not do excesses, because he knows that all the bills of the month must be paid. But the one who steals through various tricks, who lives off the bribe he receives fraudulently, does not look at the money, because in his pocket there is money he did not earn. And it is easy to give from what you steal from others. But the faithful man lives with his little, he enjoys his little, because he considers it God’s gift to him. And being grateful for his little money, he feels fulfilled. And his heart is in peace[5].
But you don’t just have to be a christian worker, you can be a christian patron too! And a man with many employees, who has the delicate conscience of a man attentive to people, is a great benefit to his employees and to society as a whole, because he thinks about the real good of people. And when you really pay people, but also respect them for their dedication, then you multiply the good in our society, which is full of negative examples. Because the great and good human examples inspire, educate, reassure[6].
Your honest wealth is your work. And from your work you can do many good things. The christian almsgiving is your work for others, it is your gift in the lives of others, it is your dedication to others. And when you give of yours, you learn to separate yourself internally from things, because things are the ones through which we communicate love to each other and not love itself. The love resides within us, in our being, but our almsgivings are the expression of our inner love. The almsgiving is loving exit towards others. But when you close yourself in on yourself, then you no longer communicate yourself, but you transform yourself from open arms into a cold, uncommunicative wall[7].
What is the role of God’s commandments? To make us like Him! His commandments should not make us moralists, nor fixists, nor indifferent to others, nor proud, nor sad, nor bored with life, but full of His eternal life, full of His holiness. Because the life with Him makes us like Him, like our God, because He is the One who changes us ghostually every day. And if you change ghostually every day, if you detach yourself from everything in order to unite with Him, then almsgivings are continuous unions with God and not meaningless sadness[8].
The rich young man „went away sorrowful [ἀπῆλθεν λυπούμενος]” [Mt. 19, 22, BYZ]. He left the conversation with God sad. And why did he leave sad? Because his heart was attached to his wealth, to his great fortune. And those who are saddened when they hear or read God’s will, are not saddened because His will is „bad”, but because their lives are full of wickednesses. And they, being full of their wickednesses, cannot bear the truths of God. And they cannot bear them, because they should change their lives and they do not want to do this. They want to go to death in their sins, in their follies, rather than renounce them. And that is why the sinful man still lives from here in Hell, in the rhythm of Hell, and descends after death into Hell, because he has a life of Hell[9].
The adrenaline of Hell is the ghost of today’s world. Everyone is in a hurry to sin, to live sin at speed, believing that the sin is a personal „gain”. All his energy, all his inner wealth, man wastes on easy, shameful things, because he is in a hurry to Hell. The Hell is an enormous hurry, because he has no peace! And people without tranquility, without the peace of God in them, are in a hurry all the time, they want to get there immediately, to see, to buy, to have, because they always feel unfulfilled. And they run after things, when they should be running after God! Because having God means having everything, having everything we need[10].
The Lord proposed to the young man to follow Him, separated internally from all things [Mt. 19, 21, BYZ]. For our problem is not the things, because we cannot live entirely apart from them, but our attachment to things. We need food, drink, clothing, a house, a job, many other theological and cultural and physiological needs. Our needs are physical and spiritual, and only by fulfilling them do we feel good. But we must live our life not as slaves of things, but as their masters. Because we must use everything in this world for our ghostual, intellectual and physical growth and not for our inner killing[11].
But, the Lord emphasizes to us, the holiness seems impossible to men, but with Him all things are possible [Mt. 19, 26, BYZ]. All things are achievable. Because the life with God is the life with which He fills us through His glory and in which we grow through His divine power. Therefore, the changes in our lives are real, profound and continuous, because He sanctifies us unceasingly, He, continuously, and our daily change is astonishing[12].
And when we draw the line at the end of the churchly year and see what we have done in a year, we realize that things are not few. For we forget the things done, we forget our daily efforts, but they sediment in us. All our ascetic deeds have good consequences. Through them God changes us, makes us beautiful all the time. And that is why we also thank Him for His great mercy with us, because this churchly year was also full of His great mercy[13].
Tomorrow the year is renewed, but we are also renewed! Inner renewal is the work of God’s glory in us. For the sinful man does not change for the better, but becomes more and more ugly in ghost. But the ghostual man is alive, he is full of the life of God, he is full of the fragrance of eternity, because God dwells in him through His glory. And where God is, there is good change, there is progress in the holy life, there is holiness. But where man stays far from God, there is unfulfillment, it is a sad, ugly, meaningless life. For if everything ends with death, what meaning does life have? And the life has meaning, because it is preparation for the eternal life with God. And this is the meaning of our life: the life with Him, with the God of our salvation. Amin[14]!
[1] Started at 10.23, in day of friday, on 22 august 2025. Sun, in Târgu Mureș, 21 degrees, wind of 5 km/h.
[2] Iubiții mei, tinerii sunt bogați…în fumuri! În păreri bune despre ei înșiși. Neavând banii lor, îi cheltuie repede, pentru că nu au transpirat pentru ei. Numai când vor transpira, vor fi atenți la bani. Căci atunci banii vor însemna munca lor, nervii lor, efortul lor. Dar acum, oricât de mulți bani ar primi, banii sunt o joacă, o prostie, ceva de cheltuit într-o seară, că nu au de-a face cu ei. Dar banii sunt viața ta! Sunt cei care te țin în viață și îți dau posibilitatea de a te împlini.
[3] Banii, pentru un creștin, sunt stabilitatea lui, sunt cei care îl fac să trăiască firesc. Banii sunt stabilitatea sufletului tău. Nu faci din ei un idol, nu faci din ei o frică, ci faci din ei odihna ta. Pentru că îi folosești spre binele tău real. Îi folosești pentru sufletul și trupul tău. Căci munca ta, prin bani, îți asigură viața ta în credință, viața ta de om decent.
[4] Muncești în credință și ești plătit pentru munca ta. Te mulțumești cu salariul tău și faci din el liniștea ta. Iar bogăția reală nu constă în mult, ci în pacea inimii tale, în odihna ta duhovnicească. Pentru că faci din puținul tău odihnă, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru darul milei Sale cu tine.
[5] Românul spune că trebuie să te întinzi atât cât îți permite plapuma. Adică să consumi pe măsura salariului tău. Și omul care trăiește cu conștiința nivelului său financiar nu face excese, pentru că știe că toate facturile lunii trebuie plătite. Dar cel care fură prin diverse tertipuri, care trăiește din șpaga pe care o primește fraudulos, acela nu se uită la bani, pentru că în buzunarul său sunt bani nemunciți de el. Și e ușor să dai din ce furi de la alții. Însă omul credincios trăiește cu puținul lui, se bucură de puținul lui, pentru că îl consideră darul lui Dumnezeu pentru el. Și fiind recunoscător pentru puținii lui bani, el se simte împlinit. Și inima lui e în pace.
[6] Dar nu trebuie să fii doar muncitor creștin, ci poți fi și patron creștin! Și un om cu mulți angajați, care are conștiința delicată a omului atent la oameni, e o mare binefacere pentru angajații lui și pentru societate în ansamblu, pentru că el se gândește la binele real al oamenilor. Și când plătești în mod real oamenii, dar îi și respecți pentru dedicarea lor, atunci înmulțești binele în societatea noastră, care e plină de exemple negative. Căci marile și bunele exemple umane inspiră, educă, liniștesc.
[7] Averea ta cinstită e munca ta. Și din munca ta poți face multe lucruri bune. Milostenia creștină e munca ta pentru alții, e darul tău în viața altora, e dăruirea ta față de alții. Și când dai din ale tale înveți să te desparți interior de lucruri, pentru că lucrurile sunt cele prin care ne comunicăm iubirea și nu iubirea însăși. Iubirea stă în noi, în ființa noastră, dar milosteniile noastre sunt expresia iubirii noastre interioare. Milostenia este ieșire iubitoare spre alții. Dar când te închizi în tine însuți, atunci nu te mai comunici pe tine însuți, ci te transformi din brațe deschise într-un perete rece, necomunicativ.
[8] Care e rolul poruncilor lui Dumnezeu? Să ne facă asemenea Lui! Poruncile Lui nu trebuie să ne facă moraliști, nici fixiști, nici indiferenți față de ceilalți, nici orgolioși, nici triști, nici plictisiți de viață, ci plini de viața Lui cea veșnică, plini de sfințenia Lui. Pentru că viața cu El ne face ca El, ca Dumnezeul nostru, pentru că El e Cel care ne schimbă duhovnicește în fiecare zi. Și dacă te schimbi duhovnicește zilnic, dacă te desprinzi de toate pentru ca să te unești cu El, atunci milosteniile sunt uniri continue cu Dumnezeu și nu tristeți fără sens.
[9] Tânărul bogat „a plecat întristat [ἀπῆλθεν λυπούμενος]” [Mt. 19, 22, BYZ]. A plecat întristat de la convorbirea cu Dumnezeu. Și de ce a plecat întristat? Pentru că inima lui era lipită de bogăția lui, de multa lui avere. Și cei care se întristează când aud sau citesc voia lui Dumnezeu, nu se întristează pentru că voia Lui e „rea”, ci pentru că viața lor e plină de răutăți. Și ei, fiind plini de răutățile lor, nu suportă adevărurile lui Dumnezeu. Și nu le suportă, pentru că ar trebui să își schimbe viața și nu vor să facă asta. Vor să meargă până la moarte în păcatele lor, în prostiile lor, decât să se lepede de ele. Și de aceea, omul păcătos trăiește încă de aici în Iad, în ritmul Iadului, și coboară după moarte în Iad, pentru că are viață de Iad.
[10] Adrenalina Iadului e duhul lumii de azi. Toți se grăbesc să păcătuiască, să trăiască păcatul în viteză, crezând că păcatul e „un câștig” personal. Toată energia sa, toată averea lui interioară, omul o risipește pe lucruri ușoare, de rușine, pentru că se grăbește spre Iad. Iadul este o grabă enormă, pentru că nu are liniște! Și oamenii fără liniște, fără pacea lui Dumnezeu în ei, se grăbesc tot timpul, vor să ajungă imediat, să vadă, să cumpere, să aibă, pentru că tot timpul se simt neîmpliniți. Și ei aleargă după lucruri, când ar trebui să alerge după Dumnezeu! Pentru că a-L avea pe Dumnezeu înseamnă a avea totul, a avea tot ce avem nevoie.
[11] Domnul i-a propus tânărului să Îi urmeze Lui, despărțit interior de toate lucrurile [Mt. 19, 21, BYZ]. Căci problema noastră nu sunt lucrurile, pentru că nu putem trăi cu totul în afara lor, ci alipirea noastră de lucruri. Avem nevoie de mâncare, de băutură, de îmbrăcăminte, de o casă, de un loc de muncă, de multe alte nevoi teologice și culturale și fiziologice. Nevoile noastre sunt trupești și sufletești, iar numai împlinindu-le ne simțim bine. Însă noi trebuie să ne trăim viața nu ca robii lucrurilor, ci ca stăpânii lor. Pentru că trebuie să le folosim pe toate ale acestei lumi spre sporirea noastră duhovnicească și intelectuală și trupească și nu spre omorârea noastră interioară.
[12] Însă, ne subliniază Domnul, oamenilor li se pare sfințenia cu neputință, dar împreună cu El toate sunt cu putință [Mt. 19, 26, BYZ]. Toate sunt realizabile. Pentru că viața cu Dumnezeu e viața de care El ne umple prin slava Lui și întru care creștem prin puterea Lui cea dumnezeiască. De aceea, schimbările vieții noastre sunt reale, profunde și continue, pentru că El ne sfințește neîncetat, El, în mod continuu, și e uluitoare schimbarea noastră zilnică.
[13] Iar când tragem linia la sfârșit de an bisericesc și vedem ce am făcut într-un an, ne dăm seama că lucrurile nu sunt puține. Căci uităm lucrurile făcute, uităm eforturile noastre de fiecare zi, dar ele se sedimentează în noi. Toate faptele noastre ascetice au urmări bune. Prin ele ne schimbă Dumnezeu, ne face frumoși tot timpul. Și de aceea și noi Îi mulțumim Lui pentru marea Sa milă cu noi, pentru că și anul acesta bisericesc a fost plin de mila Lui cea mare.
[14] Mâine anul se înnoiește, dar și noi ne înnoim! Înnoirea interioară e lucrarea slavei lui Dumnezeu în noi. Căci omul păcătos nu se schimbă în bine, ci se face tot mai urât sufletește. Dar omul duhovnicesc e viu, e plin de viața lui Dumnezeu, e plin de mireasma veșniciei, pentru că Dumnezeu locuiește în el prin slava Lui. Și unde e Dumnezeu, acolo e schimbare bună, e înaintare în viața sfântă, e sfințenie. Dar unde omul stă departe de Dumnezeu, e neîmplinire, e o viață tristă, urâtă, fără sens. Căci dacă totul se termină odată cu moartea, ce sens are viața? Și viața are sens, pentru că e pregătire pentru viața veșnică cu Dumnezeu. Și acesta e sensul vieții noastre: viața cu El, cu Dumnezeul mântuirii noastre. Amin!
