Sermon at 20 years of Divine Priesthood [September 17, 2025]
My beloveds[1],
Adrian Ghenie, the best-selling romanian painter today, born in 1977 like me, rightly said in one of his interviews, that if you want to destroy your life, you have to start making more money than you need[2]. Paraphrasing him, if you want to truly serve God as a Priest you must make more and more God’s friends. And the friends of God are His Saints in heaven, as well as those on earth. Money, coming quickly into your life, like an avalanche, stops you from your creation, because you must take care of it. But when you want to serve God, you need His Saints, their divine help, as well as their theological advice. Because you need the truth of God in your life[3].
God’s service is a great delicacy. Because you do everything being on God’s side, having the same longing as Him: the salvation of people. And when you long for the salvation of people, then you are very delicate, very attentive, very loving with people, because you want their good and not your own. The good shepherd is the one who always sees the good of the person in front of him, who puts the believer first. His peace, the reconciliation of the believer, his fulfillment is the fulfillment of the Priest. And precisely for this reason, serving God does not mean having a daily schedule, but having the longing to save people[4].
In the previous sermon, that of my Diaconate, I spoke to you about the great intimacy with God that the Divine Priesthood brought into my life. About the great boldness before Him for the faithful. And this, because priestly service means first of all a lot of love for people, a great desire to make them aware of their eternal life. For the life of now passes, passes very quickly, and our real life is the eternity. Now, in the present moment, we are preparing for our eternity with God. But now, in our little time, our eternity is decided. Because our relationship with God decides our eternal life[5].
People come and bring you their pomelniks, they bring themselves to God. Each pomelnik is a love, an assumption in prayer of all. For each name in part is a living relationship. We pray for our parents, for our grandparents, for our relatives, friends, acquaintances. The assumption of all in prayer means the comprehension of all in our love. The prayer is a continuous multiplication of our love. More and more names mentioned means more and more love. And the love that assumes all humanity is divine love, it is love from God, because only He loves everyone, without exception[6].
And the love of God descends into us through all the divine work of the Priest. The Priest is the one whom God fills with His glory. He is the one whom God teaches the perfect love: the love that gives itself unceasingly. And that is why, every day, the Priest is prayer, he is attention, he is dialogue, he is help, he is living love for all, because he is real understanding of people. And the understanding of people comes from their love. From the concern for their salvation. Salvation which is their eternal fulfillment[7].
When I can no longer, He strengthens me. When I need an idea, He is my enlightenment. When I want to rejoice, His Saints and Angels are with me and strengthen me in my joy. For to serve God means to live in His glory, in His joy, in His continuous strengthening. To serve Him means to always receive His cleansing, His enlightenment, His sanctification[8].
I often serve in silence, with joy, with great fulfillment. I pray for many people and for all of them together. And I see and feel how God is our stability, of all of us. How He is the firm ground in which we take root. His glory is the strength and fulfillment of the world. His glory is our sight, our inner clarity. And there is not a day when He does not delight me with His mysterious joys, with His peace, with His enlightenments, with His holiness. For the intimacy with God is a continuous fulfillment, it is the joy that always rejuvenates us internally[9].
People look at how we serve, at how we pronounce the words, at how we behave. They look from the outside in. But God looks from the inside at everything we do! And that is why I do not need words and gestures to serve Him, but only the inner movements of my mind and heart. Why I tell Him secretly within myself. And those significant silences, which are the depth of my Priesthood, are not seen by people, but He knows everything. And He, the One who knows everything, knows that my Priesthood begins there, from within me, and that its sincerity is under His eyes. As far as people, as far as their sight, His sight is the important one and that is why I am not interested in human mannerism, how to impress on the outside[10].
For the one with a strong voice, my voice is weak. For the one with studied gestures, my liturgical gestures are natural. For the one who wants to attract people’s attention, my liturgical life is without stridencies. I do not preach pretentiously, I do not speak from above, I do not make theatrical gestures. And my voice keeps getting weaker due to intellectual work and fasting, and theatricality has no place in the Church. The holiness of the Priesthood is within and from there our service begins. He who sees ghostually, sees our longing for the salvation of all. If you do not see ghostually, everything is in vain. But if you see with pure and divine eyes, then you consider me your friend and your Father, because my voice is the one through which God speaks to you[11].
The voice of the Priest is the voice of theology. He is the one who gives you direction in life. You can accumulate a lot of information, you can have plural knowledge, but you need ghostual discernment, a theological view of the things of your life. And the Priest is this place of your verification, of the verification of your faith, and a strengthening in your life with God. For he, listening to your confessions, is also the one who is solidary with you. He walks with you on the same path. And your path is also his path, because you both want to fulfill yourselves in the life with God[12].
My Duhovniks were on my side. And so does my Bishops. Because they all strengthened me in my churchly life. But the faithful of the Church were also on my side, because wherever I went, I was able to serve in peace. And you can serve with peace, if you are a man of peace, if the peace of God is deep within you. And when you serve with piety and peace, then you see them all in their depths, but also yourself in the midst of them all. For you cannot ask others to be perfect, if you do not ask this of yourself. And growing in holiness also means accepting all your sins and taking care not to mislead others[13].
When you have many Saints of God as friends, you understand how many divine virtues you lack. Because they are the mirror in which you truly see yourself: with all your weaknesses. They are your mirror that does not lie. Compared to sinful man, who praises your sins as „virtues”, the Saints make your virtues look small too. And if people can’t stand God’s words and expect you to sweeten them, then your sermons are not „bad”, but they are full of unbearable truths. But this is how God’s truths look: they need a repentant heart to receive them with all sincerity[14].
I have learned a lot from people’s repentance, from their change for the better. Meetings with people have enriched me and have not impoverished me. People’s joys, the authentic ones, are a source of blessing. Because the greatest joys are divine joys. I have served, I have written, I have edited, I have traveled with the fulfillment that God is always with us. Because I always feel Him with us and in us. Our God is our joy and fulfillment. That is why we serve Him with peace and with great gratitude. Because all are His great gifts[15].
Therefore, my beloveds, the 20 years of priestly service are for me a divine fulfillment. For I do not look at what I have done for others, but at what God has done in my life. And He has filled me from enough with His glory and His love and His divine understanding. And my fulfillment is His rich gifts, the ones with which He continually delights us[16].
Thank you for everything and bless you all! God happy us all with His glory, now and always and forever and ever. Amin[17]!
[1] Started at 11.55, in day of thursday, on 11 september 2025. Sun, 24 degrees, wind of 14 km/h.
[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=WGCnyCO5nHU&t=2s.
[3] Iubiții mei, Adrian Ghenie, cel mai vândut pictor român actual, născut în 1977 ca și mine, spunea pe drept cuvânt într-un interviu al său, că dacă vrei să îți distrugi viața, trebuie să te apuci să faci bani mai mulți decât îți trebuie. Parafrazându-l pe el, dacă vrei să Îi slujești cu adevărat lui Dumnezeu ca Preot trebuie să îți faci tot mai mulți prieteni ai lui Dumnezeu. Și prietenii lui Dumnezeu sunt Sfinții Lui din cer, cât și cei de pe pământ. Banii, veniți rapid în viața ta, ca o avalanșă, te opresc din creația ta, pentru că trebuie să ai grijă de ei. Dar când vrei să Îi slujești lui Dumnezeu, ai nevoie de Sfinții Lui, de ajutorul lor dumnezeiesc, cât și de sfaturile lor teologice. Pentru că ai nevoie de adevărul lui Dumnezeu în viața ta.
[4] Slujirea lui Dumnezeu e o mare delicatețe. Pentru că tu faci toate fiind de partea lui Dumnezeu, având același dor ca și El: mântuirea oamenilor. Și când ți-e dor de mântuirea oamenilor, atunci ești foarte delicat, foarte atent, foarte iubitor cu oamenii, pentru că vrei binele lor și nu al tău. Păstorul cel bun e cel care vede mereu binele omului din fața lui, care îl pune pe cel credincios în primul rând. Liniștirea lui, împăcarea celui credincios, împlinirea lui e împlinirea Preotului. Și tocmai de aceea, a-I sluji lui Dumnezeu nu înseamnă a avea un orar al zilei, ci a avea dorul de a-i mântui pe oameni.
[5] În predica anterioară, cea a Diaconatului meu, vă vorbeam despre marea intimitate cu Dumnezeu pe care a adus-o Dumnezeiasca Preoție în viața mea. Despre marea îndrăzneală înaintea Lui pentru cei credincioși. Și aceasta, pentru că slujirea preoțească înseamnă în primul rând multă iubire de oameni, o mare dorință de a-i face conștienți de viața lor cea veșnică. Căci viața de acum trece, trece foarte repede, și viața noastră reală e veșnicia. Acum, în clipa de față, noi ne pregătim pentru veșnicia noastră cu Dumnezeu. Dar acum, în puținul nostru trimp, se decide veșnicia noastră. Pentru că relația noastră cu Dumnezeu decide viața noastră cea veșnică.
[6] Oamenii vin și îți aduc pomelnicele lor, se aduc pe ei înșiși lui Dumnezeu. Fiecare pomelnic este o iubire, o asumare în rugăciune a tuturor. Căci fiecare nume în parte e o relație vie. Noi ne rugăm pentru părinții, pentru bunicii, pentru rudele, prietenii, cunoscuții noștri. Asumarea tuturor în rugăciune înseamnă cuprinderea tuturor în iubirea noastră. Rugăciunea e o înmulțire continuă a iubirii noastre. Tot mai multe nume pomenite înseamă o tot mai mare iubire. Și iubirea care își asumă întreaga umanitate e iubire dumnezeiască, e iubire de la Dumnezeu, pentru că numai El iubește pe toată lumea, fără excepție.
[7] Și iubirea lui Dumnezeu coboară în noi prin toată lucrarea dumnezeiască a Preotului. Preotul este cel pe care Dumnezeu îl umple de slava Lui. El e cel pe care Dumnezeu îl învață iubirea desăvârșită: iubirea care se dăruie neîncetat. Și de aceea, în fiecare zi, Preotul este rugăciune, e atenție, e dialog, e ajutor, e iubire vie pentru toți, pentru că e înțelegere reală a oamenilor. Și înțelegerea oamenilor vine din iubirea lor. Din grija pentru mântuirea lor. Mântuire care este împlinirea lor cea veșnică.
[8] Când eu nu mai pot, El mă întărește. Când eu am nevoie de o idee, El e luminarea mea. Când vreau să mă bucur, Sfinții și Îngerii Lui sunt împreună cu mine și mă întăresc în bucuria mea. Căci a-I sluji lui Dumnezeu înseamnă a trăi în slava Lui, în bucuria Lui, în întărirea Lui continuă. A-I sluji Lui înseamnă a primi mereu curățirea Lui, luminarea Lui, sfințirea Lui.
[9] Slujesc adesea în tăcere, cu bucurie, cu multă împlinire. Mă rog pentru mulți oameni și pentru toți la un loc. Și văd și simt cum Dumnezeu e stabilitatea noastră, a tuturor. Cum El e pământul ferm în care ne înrădăcinăm. Slava Lui e tăria și împlinirea lumii. Slava Lui e vederea noastră, claritatea noastră interioară. Și nu e zi în care El să nu mă bucure cu bucuriile Lui cele tainice, cu pacea Lui, cu luminările Sale, cu sfințenia Lui. Căci intimitatea cu Dumnezeu e o împlinire continuă, e bucuria ce ne întinerește mereu interior.
[10] Oamenii se uită la cum slujim, la cum pronunțăm cuvintele, la cum ne comportăm. Se uită din afară spre înăuntru. Însă Dumnezeu privește dinăuntru tot ceea ce facem! Și de aceea nu am nevoie de cuvinte și de gesturi pentru a-I sluji Lui, ci numai de mișcările interioare ale minții și ale inimii mele. De ce Îi spun tainic în mine însumi. Și acele tăceri semnificative, care sunt adâncul Preoției mele, nu le văd oamenii, dar El le cunoaște pe toate. Și El, Cel care știe toate, știe că de acolo începe Preoția mea, din lăuntrul meu, și că sinceritatea ei e sub ochii Lui. Până la oameni, până la văzul lor, văzul Lui e cel important și de aceea nu mă interesează manierismul uman, cum să impresionez în afară.
[11] Pentru cel cu glas puternic, glasul meu e slab. Pentru cel cu gesturi studiate, gesturile mele liturgice sunt firești. Pentru cel care vrea să atragă privirile oamenilor, viața mea liturgică este fără stridențe. Nu predic pretențios, nu vorbesc de sus, nu fac gesturi teatrale. Iar glasul meu se tot slăbește datorită muncii intelectuale și a postului, iar teatralitatea n-are ce căuta în Biserică. Sfințenia Preoției e înăuntru și de acolo începe slujirea noastră. Cel care vede duhovnicește, vede dorul nostru pentru mântuirea tuturor. Dacă nu vezi duhovnicește, degeaba e totul. Dar dacă vezi cu ochi curați și dumnezeiești, atunci mă consideri prietenul tău și Părintele tău, pentru că glasul meu e cel prin care Dumnezeu îți vorbește.
[12] Glasul Preotului e glasul teologiei. El e cel care îți dă direcția în viață. Poți acumula mulță informație, poți avea cunoștințe plurale, dar ai nevoie de discernământ duhovnicesc, de o vedere teologică asupra lucrurilor vieții tale. Și Preotul este acest loc al verificării tale, al verificării credinței tale, și o întărire în viața ta cu Dumnezeu. Căci el, ascultându-ți mărturisirile tale, este și cel care e solidar cu tine. Merge cu tine pe aceeași cale. Și calea ta e și calea lui, pentru că amândoi vreți să vă împliniți în viața cu Dumnezeu.
[13] Duhovnicii mei au fost de partea mea. La fel și Episcopii mei. Pentru că toți m-au întărit în viața mea bisericească. Dar și credincioșii Bisericii au fost de partea mea, pentru că oriunde am mers, am putut să slujesc cu pace. Și poți sluji cu pace, dacă ești un om al păcii, dacă pacea lui Dumnezeu e în adâncul tău. Și când slujești cu evlavie și cu pace, atunci le vezi pe toate în adâncul lor, dar și pe tine în mijlocul tuturor. Căci nu poți să ceri de la alții să fie desăvârșiți, dacă nu îți ceri de la tine acest lucru. Și creșterea în sfințenie înseamnă totodată asumarea tuturor păcatelor tale și grija de a nu-i sminti pe alții.
[14] Când ai prieteni mulți Sfinți ai lui Dumnezeu, înțelegi câte virtuți dumnezeiești îți lipsesc. Pentru că ei sunt oglinda în care tu te vezi cu adevărat: cu toate neputințele tale. Ei sunt oglinda ta care nu minte. În comparație cu omul păcătos, care îți laudă păcatele drept „virtuți”, Sfinții îți fac și virtuțile tale să pară mici. Iar dacă oamenii nu suportă cuvintele lui Dumnezeu și așteaptă ca tu să le îndulcești, atunci predicile tale nu sunt „rele”, ci sunt pline de adevăruri insuportabile. Dar așa arată adevărurile lui Dumnezeu: au nevoie de o inimă care se pocăiește, pentru ca să le primească cu toată sinceritatea.
[15] Am învățat multe din pocăința oamenilor, din schimbarea lor în bine. Întâlnirile cu oamenii m-au îmbogățit și nu m-au sărăcit. Bucuriile oamenilor, cele autentice, sunt izvor de binecuvântare. Pentru că bucuriile cele mari sunt bucurii dumnezeiești. Am slujit, am scris, am editat, am călătorit cu împlinirea că Dumnezeu e împreună cu noi totdeauna. Căci Îl simt mereu cu noi și în noi. Dumnezeul nostru e bucuria și împlinirea noastră. De aceea Îi slujim cu pace și cu multă recunoștință. Căci toate sunt darurile Sale cele mari.
[16] De aceea, iubiții mei, cei 20 de ani de slujire preoțească sunt pentru mine o împlinire dumnezeiască. Căci eu nu mă uit la ce am făcut eu pentru alții, ci la ceea ce a făcut Dumnezeu în viața mea. Și El m-a umplut din destul de slava Lui și de iubirea Sa și de înțelegerile Sale cele dumnezeiești. Și împlinirea mea sunt darurile Sale cele bogate, cele cu care ne bucură neîncetat.
[17] Vă mulțumesc pentru toate și vă binecuvânt pe toți! Dumnezeu să ne bucure pe toți cu slava Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
