Lună: ianuarie 2026

My beloveds[1],

the repentance is the cure for sadness. Because the repentance heals us from the sadness brought into us by our sins. The sadness, this disease of the heart, is healed by acknowledging our sins before God, by confessing them to the Duhovnik, and by beginning a life of repentance. Because we don’t just need an hour of repentance or a day of repentance, we need a life of repentance. Because the repentance is the health of our soul, it is what makes us smile ghostually. Because many laugh out loud, they laugh passionately, but the one who repents smiles peacefully, because his soul and body are in the peace of God[2].

And „Ioannis was baptizing in the wilderness [Ἐγένετο Ἰωάννης βαπτίζων ἐν τῇ ἐρήμῳ] and preaching the baptism of repentance into the forgiveness of sins [καὶ κηρύσσων βάπτισμα μετανοίας εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν]” [Marcos 1, 4, BYZ]. He is the voice that calls us into the inner wilderness, into the wilderness of our heart, so that we may repent before God. Because the repentance is a continuous inner change in the relationship with God. It is a continuous recognition of ourselves before Him, in order to always receive His glory in ourselves. And the baptism of repentance today, in the present moment, is the  Divine Confession. Because in the Mystery of Confession we receive God’s forgiveness, His forgiveness for the sins that we have repented of with pain[3].

And we descend into the wilderness of the heart through the prayer of the heart. Always calling upon the Lord, calling upon Him with pain, we begin to feel the wilderness of our heart. We begin to  feel the place of prayer. And there, in the depths of our heart, where we begin true repentance, true pain for our sins, the Lord also descends in His glory. And our wilderness is filled with divine joy! Our wilderness becomes His dwelling place, because we received Him where we recognized ourselves as completely poor and empty of good deeds. Because our inner wilderness is our extreme loneliness, it is our complete emptiness, it is the Hell from which the Lord raises us, the One who comes to the lost, in order to make him His own[4].

Saint Ioannis came to reveal to us the Lord, the One who understood Him through divine revelation. Because the Father has revealed the Son to him [Ioannis 1, 33, BYZ]. And when he saw the Lord, John confessed and said publicly: „Behold the Lamb of God, Who takes away the sin of the world [Ἴδε ὁ Ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ, ὁ αἴρων τὴν ἁμαρτίαν τοῦ κόσμου]!” [Ioannis 1, 29, BYZ]. And when he said that He takes away the sin of the world, by this singular he referred to all our sins. For every sin of ours was forgiven through His Sacrifice on the Divine Cross. And Saint Ioannis presented Him as the Lamb precisely because He became the Sacrifice for us. But he was even more explicit when he said: „And I have seen and testified that This is the Son of God [Κἀγὼ ἑώρακα καὶ μεμαρτύρηκα ὅτι Οὗτός ἐστιν ὁ Υἱὸς τοῦ Θεοῦ]” [Ioannis 1, 34, BYZ][5].

Because Iisus Hristos, the Son of God incarnate, is not a Prophet, but is the Son of God who became incarnate for us. In order to save us. All the Holy Prophets spoke about Him and the last of the Prophets, Saint Ioannis the Baptist, pointed Him out to us explicitly. Because He is the Son of God incarnate, He is the One announced by the Prophets, He is the Messiah. And that is why we no longer wait for someone to come, because the One we expected has come. And every year we relive His birth with unspeakable joy, because the One announced has come and saved us, sinners[6].

And the greatest gift for us, the sinners, is the repentance, my beloveds! Because the repentance means starting over in our life with God. It means always starting over. People don’t grant us as much forgiveness as God grants us. Because God forgives us whenever we repent, He never throws us out, because He is waiting with great longing for our repentance. Because our repentance means our salvation. And He forgives us our sins unceasingly because He knows our helplessness. And when God helps us unceasingly, when He gives us years of repentance, He gives us all these years so that we may sink into repentance as in the ocean. So that we may be filled with repentance completely, so that we may be completely His[7].

And the repentance begins here: from the recognition that we are guilty of all our sins. That everything we have done wrong, we have done wrong before God and from Him we expect our forgiveness. And He forgives us for our little repentance, because He wants us to be with Him continually. And Ἰωάννης [Ioannis] comes from יוֹחָנָן [Iohanan] and means God is merciful[8]. For Saint Ioannis the Baptist and by his name urges us to repentance, so that we may experience God’s mercy continually. Amin[9]!

---

[1] Started at 16. 19, in day of thursday, on 1 january 2026. Clear sky, two degrees, wind of 10 km/h.

[2] Iubiții mei, pocăința este vindecarea de tristețe. Pentru că pocăința ne vindecă de tristețea adusă în noi de păcatele noastre. Tristețea, această boală a inimii, se vindecă prin recunoașterea păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu, prin spovedirea lor în fața Duhovnicului și prin începerea unei vieți de pocăință. Pentru că nu e nevoie doar de o oră de pocăință sau de o zi de pocăință, ci e nevoie de o viață de pocăință. Pentru că pocăința e sănătatea sufletului nostru, e cea care ne face să zâmbim duhovnicește. Pentru că mulți râd în hohote, râd pătimaș, dar cel care se pocăiește surâde împăcat, pentru că sufletul și trupul lui sunt în pacea lui Dumnezeu.

[3] Și „Ioannis era botezând în pustie [Ἐγένετο Ἰωάννης βαπτίζων ἐν τῇ ἐρήμῳ] și propovăduind botezul pocăinței întru iertarea păcatelor [καὶ κηρύσσων βάπτισμα μετανοίας εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν]” [Marcos 1, 4, BYZ]. El e glasul care ne cheamă în pustia dinăuntru, în pustia inimii noastre, pentru ca să ne pocăim înaintea lui Dumnezeu. Pentru că pocăința e continuă schimbare interioară în relația cu Dumnezeu. E o continuă recunoaștere de sine înaintea Lui, pentru a primi mereu slava Lui în noi înșine. Și botezul pocăinței azi, în clipa de față, e Dumnezeiasca Spovedanie. Pentru că în Taina Mărturisirii noi primim iertarea lui Dumnezeu, iertarea Lui pentru păcatele de care ne-am pocăit cu durere.

[4] Iar în pustia inimii coborâm prin rugăciunea inimii. Chemându-L mereu pe Domnul, chemându-L cu durere, începem să simțim pustia inimii noastre. Începe să simțim locul rugăciunii. Și acolo, în adâncul inimii noastre, unde începem adevărata pocăință, adevărata durere pentru păcatele noastre, coboară și Domnul întru slava Sa. Și pustia noastră se umple de bucurie dumnezeiască! Pustia noastră devine locașul Lui, pentru că L-am primit pe El acolo unde ne-am recunoscut cu totul săraci și goi de fapte bune. Pentru că pustia noastră interioară este singurătatea noastră extremă, este golătatea noastră deplină, este Iadul din care ne ridică Domnul, Cel care vine la cel pierdut, pentru ca să îl facă al Său.

[5] Sfântul Ioannis a venit pentru ca să ni-L reveleze nouă pe Domnul, pe Cel care L-a înțeles prin revelație dumnezeiască. Pentru că Tatăl i L-a descoperit lui pe Fiul [Ioannis 1, 33, BYZ]. Și când L-a văzut pe Domnul, Ioannis a mărturisit și a spus în mod public: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii [Ἴδε ὁ Ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ, ὁ αἴρων τὴν ἁμαρτίαν τοῦ κόσμου]!” [Ioannis 1, 29, BYZ]. Și când a spus că ridică păcatul lumii, prin acest singular s-a referit la toate păcatele noastre. Căci orice păcat al nostru a fost iertat prin Jertfa Lui pe Dumnezeiască Cruce. Și Sfântul Ioannis L-a prezentat ca Miel tocmai pentru că S-a făcut Jertfa cea pentru noi. Dar el a fost și mai explicit atunci când a spus: „Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu [Κἀγὼ ἑώρακα καὶ μεμαρτύρηκα ὅτι Οὗτός ἐστιν ὁ Υἱὸς τοῦ Θεοῦ]” [Ioannis 1, 34, BYZ].

[6] Pentru că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, nu este un Profet, ci este Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat pentru noi. Pentru ca să ne mântuie pe noi. Toți Sfinții Profeți au vorbit despre El și ultimul dintre Profeți, Sfântul Ioannis Botezătorul, ni L-a indicat pe El în mod explicit. Pentru că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, El este Cel vestit de Profeți, El este Mesia. Și de aceea, noi nu mai așteptăm venirea cuiva, pentru că Cel așteptat a venit. Și în fiecare an retrăim nașterea Lui cu o bucurie negrăită, pentru că Cel vestit a venit și ne-a mântuit pe noi, păcătoșii.

[7] Și cel mai mare dar pentru noi, cei păcătoși, este pocăința, iubiții mei! Pentru că pocăința înseamnă să o luăm de la capăt în viața noastră cu Dumnezeu. Înseamnă să o luăm mereu de la capăt. Oamenii nu ne acordă atâta iertare cât ne acordă Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne iartă oricând ne pocăim, El nu ne scoate niciodată afară, pentru că așteaptă cu mare dor pocăința noastră. Pentru că pocăința noastră înseamnă mântuirea noastră. Și El ne iartă neîncetat păcatele noastre pentru că ne cunoaște neputința. Și când Dumnezeu ne ajută pe noi neîncetat, când ne dăruie ani de pocăință, ne dăruie toți acești ani pentru ca să ne afundăm în pocăință ca în ocean. Pentru ca ne umplem de pocăință în mod desăvârșit, ca să fim cu totul ai Lui.

[8] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ioannes.

[9] Și pocăința începe de aici: de la recunoașterea faptului că noi suntem de vină pentru toate păcatele noastre. Că tot ce am greșit, am greșit înaintea lui Dumnezeu și de la El așteptăm iertarea noastră. Și El ne iartă pentru puțina noastră pocăință, pentru că dorește ca noi să fim cu El neîncetat. Și Ἰωάννης [Ioannis] vine de la יוֹחָנָן [Iohanan] și înseamnă Dumnezeu este milostiv. Căci Sfântul Ioannis Botezătorul și prin numele său ne îndeamnă la pocăință, pentru ca să trăim mila lui Dumnezeu în mod neîncetat. Amin!

My beloveds[1],

the Lord was baptized in the Iordanis for us, and then we received the worship of the Trinity. Because our God revealed Himself at that moment as one God in three persons: the Father, the Son, and the Holy Ghost. He was baptized in order „to sanctify our [human] nature and give us strength to overcome passions and to keep ourselves from mortal sins”[2]. And He was baptized by Ioannis in the Iordanis and immediately came out of the water[3], as the One who was without sin, and then the revelation of our triune God took place. Because the Father spoke about the Son, about the One who was being baptized, and the Holy Ghost descended like a dove into the Son, into the One who was being baptized. Therefore, for us, the Baptism of the Lord is the revelation of our triune God, because then we all learned that our God is triune in persons[4].

But, at the Baptism of the Lord, when we found out that our God is triune, then the waters of the Iordanis were sanctified, and the heads of the demons were crushed[5]. And this great miracle did not happen only then, but it happens at every re-experiencing of the Baptism of the Lord. Because even now, when we sanctify the water outside, it will receive „the grace of deliverance and the blessing of the Iordanis”[6], becoming „a source of incorruption, gift of holiness, liberation from sins, healing of diseases, destruction of devils, removal of the powers of the adversaries, full of angelic power”[7]. And who will sanctify our water? God Himself, our triune God, who revealed Himself to us at the Baptism of the Lord, through His eternal glory, will sanctify it! Because we ask for His glory through humble prayer, and God is the One who sanctifies the water and makes it divine. So that it may be for our cleansing, enlightenment, and sanctification[8].

And our water is sanctified through the descent of the Holy Ghost into the water[9], i.e. through the descent of His glory into our water, glory that is common to the Father and the Son and the Holy Ghost. And the Holy Ghost sanctifies all[10], the entire creation, because the glory of God descends from the Father, through the Son, into the Holy Ghost and sanctifies all. And we, with His Aghiasma, with His holy water, sanctify all that belongs to us in the house and yard and in the field, because everything that belongs to God is sanctified by Him through His water. And His water shares with us the life of God, His holiness, His peace, so that everywhere we may feel God. And we also drink His holy water, because we too are sanctified through the water of God. Because He is the One who sanctifies all[11].

At our sacramental Baptism, the Lord renewed our old nature made aged by sin[12]. He made us new people through His glory, us who were old through our sins. So, what do sins do to us? They make us old! They make us ugly. While good, godly deeds are our continuous rejuvenation, they are our filling with immortality. For, while sins kill us, good deeds make us alive, because they keep us in the glory of God. Because His glory dwells in the man full of good deeds, full of piety, full of humility, full of self-denial[13].

The full of himself man does not need God, because he believes that he can do everything without Him. The one who denies himself, on the contrary, believes that he can do nothing without God, which is why he always asks Him to be his helper in everything. And we, His servants, ask Him to help us in everything, to have mercy on us unceasingly, because without Him we can do nothing. Because His mercy is His glory, which is our eternal life. Without His glory we do not live ghostually! Without His glory we cannot be saved! Because we have become His children through His eternal glory. And, living in His glory, we are sanctified unceasingly. Therefore, we can do nothing without Him, without the One who fills us with His glory, so that we may do His will unceasingly[14].

When someone says that he feels ugly, he is talking about what he sees within himself. He is talking about his interior. Likewise, when someone says that he feels good, he is talking about his heart, about how he feels in his soul. Because the state of ugliness, the ugliness of the soul, is the result of our sins, just as the state of well is our filling with His glory. Because you cannot feel well without His glory. Only His glory brings us reconciliation, our peace. And if we rest through repentance, then we are no longer playing cheap theater, because the glory of God is our rest[15].

And tomorrow, my beloveds, we commemorate Saint Ioannis the Baptist, the one who always calls us to repentance! Today we will drink the water of God and tomorrow we will speak about our repentance at the commemoration of Saint Ioannis, because the repentance is the continuous state of self-recognition before God. Amin[16]!

---

[1] Started at 16. 08, in day of wednesday, on 31 december 2025. Sun, one degree, wind of 21 km/h.

[2] Viețile Sfinților pe luna ianuarie [Lives of the Saints on the month of january], ediția a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2001, p. 137.

[3] Ibidem.

[4] Iubiții mei, Domnul S-a botezat în Iordanis pentru noi și atunci am primit închinarea Treimii. Pentru că Dumnezeul nostru S-a revelat în acel moment ca un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. El S-a botezat pentru ca „să sfințească firea noastră [umană] și să ne dea putere ca să biruim patimile și să ne ferim de păcatele cele de moarte”. Și El a fost botezat de către Ioannis în Iordanis și a ieșit imediat din apă, ca Cel care era fără de păcat, și atunci a avut loc revelarea Dumnezeului nostru treimic. Pentru că Tatăl a vorbit despre Fiul, despre Cel care Se boteza, iar Duhul Sfânt a coborât ca o porumbiță în Fiul, în Cel care Se boteza. De aceea, pentru noi, Botezul Domnului e revelarea Dumnezeului nostru treimic, pentru că atunci am aflat cu toții că Dumnezeul nostru este întreit în persoane.

[5] Molitfelnic [Euchologion], Ed. IBMO, București, 2019, p. 860.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Însă, la Botezul Domnului, când am aflat că Dumnezeul nostru e treimic, atunci s-au sfințit și apele Iordanisului, iar capetele demonilor au fost zdrobite. Și această mare minune nu s-a petrecut numai atunci, ci se petrece la fiecare retrăire a Botezului Domnului. Pentru că și acum, când vom sfinți apa de afară, ea va primi „harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanisului”, devenind „izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească”. Și cine va sfinți apa noastră? O va sfinți Dumnezeu Însuși, Dumnezeul nostru treimic, Cel care ni S-a descoperit nouă la Botezul Domnului, prin slava Lui cea veșnică! Pentru că noi cerem slava Lui prin rugăciune smerită și Dumnezeu e Cel ce sfințește apa și o face dumnezeiască. Pentru ca ea să fie spre curățirea, luminarea și sfințirea noastră.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Și apa noastră se sfințește prin coborârea Sfântului Duh în apă, adică prin coborârea slavei Sale în apa noastră, slavă care e comună Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și Duhul Sfânt sfințește toate, întreaga creație, pentru că slava lui Dumnezeu coboară de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt și sfințește toate. Și noi, cu Aghiasma Lui, cu apa Lui cea sfântă, sfințim toate ale noastre din casă și curte și de pe câmp, pentru că toate ale lui Dumnezeu sunt sfințite de către El prin apa Lui. Și apa Lui ne împărtășește nouă viața lui Dumnezeu, sfințenia Lui, pacea Lui, pentru ca în tot locul să Îl simțim pe Dumnezeu. Și bem și noi apa Lui cea sfântă, pentru că și noi ne sfințim prin apa lui Dumnezeu. Pentru că El e Cel ce sfințește toate.

[12] Ibidem.

[13] La Botezul nostru sacramental, Domnul a înnoit firea noastră cea învechită de păcat. Ne-a făcut oameni noi prin slava Lui, pe noi cei care eram învechiți prin păcatele noastre. Deci, ce fac păcatele cu noi? Ne învechesc! Ne urâțesc. Pe când faptele cele bune, dumnezeiești, sunt întinerirea noastră continuă, sunt umplerea noastră de nemurire. Căci, pe când păcatele ne omoară, faptele cele bune ne fac vii, pentru că ne țin în slava lui Dumnezeu. Pentru că slava Lui locuiește în omul plin de fapte bune, plin de evlavie, plin de smerenie, plin de lepădare de sine.

[14] Omul plin de sine n-are nevoie de Dumnezeu, pentru că el crede că poate să le facă pe toate fără El. Cel care se leapădă de sine, dimpotrivă, crede că nu poate face nimic fără Dumnezeu, fapt pentru care Îl roagă mereu să fie ajutorul său în toate. Și noi, robii Săi, Îl rugăm să ne ajute în toate, să ne miluiască neîncetat, pentru că fără El nu putem să facem nimic. Pentru că mila Lui este slava Lui, care e viața noastră veșnică. Fără slava Lui nu trăim duhovnicește! Fără slava Lui nu ne putem mântui! Pentru că noi ne-am făcut fiii Lui prin slava Sa cea veșnică. Și, trăind întru slava Lui, noi ne sfințim neîncetat. De aceea nu putem face nimic fără El, fără Cel care ne umple pe noi de slava Sa, pentru ca să facem voia Lui neîncetat.

[15] Când cineva spune că se simte urât, el vorbește despre ceea ce vede în sinea sa. El vorbește despre interiorul său. Tot la fel, când cineva spune că se simte bine, el vorbește despre inima lui, despre cum se simte în sufletul său. Pentru că starea de urât, urâtul sufletesc, e urmarea păcatelor noastre, după cum starea de bine este umplerea noastră de slava Lui. Pentru că nu te poți simți bine fără slava Lui. Numai slava Lui ne aduce împăcarea, liniștirea noastră. Și dacă ne odihnim prin pocăință, atunci nu mai jucăm teatru ieftin, pentru că slava lui Dumnezeu este odihna noastră.

[16] Iar mâine, iubiții mei, îl pomenim pe Sfântul Ioannis Botezătorul, pe cel care ne cheamă mereu la pocăință! Astăzi vom bea apa lui Dumnezeu și mâine vom vorbi despre pocăința noastră la pomenirea Sfântului Ioannis, pentru că pocăința este starea continuă de recunoaștere de sine înaintea lui Dumnezeu. Amin!

My beloveds[1],

I went to your homes with the baptism and baptized each of you, in preparation for the great feast of the Baptism of the Lord. Because this sunday is also preparation for His Baptism, which was done for our salvation. For He had no sin, but He took away our sins through His Baptism. Because the Baptism of the Church is the Baptism of the Lord, it is the Baptism in which the glory of the Mostholy Trinity descends into us and makes us children of God. And we are preparing to relive the Baptism of the Lord on january 6, 2026, but also our Baptism. Because the holy water of His Baptism is the holy water in which we were baptized when we were infants. And, through Baptism, we became children of God, those whom He always nourishes with His glory and with His divine words[2].

After His return from Egypt, the Lord hid His life in the midst of Israil, living in Nazareth with His Mother and Saint Iosif and helping Saint Iosif in his carpentry, after which He Himself humbly worked as a carpenter until the age of 30, when He appeared to the world at His Baptism[3]. He lived humbly among His people, in order to show us that preparation for the service of the Lord is done in humility and in divine purity. Because when you want to become a Monk or Priest, you prepare for this holy calling for a long time. And preparation for service is a continuous service of God and a constant filling with His knowledge and divine godliness[4].

The Lord was silent about Himself. He was silent for 30 years about Himself, in order to respect the order that existed in Israil. Because at 30 years of age the israilite could become a Teacher or Priest in Israil. He was silent, so that His ability to preach would not be denied[5]. Just as the one who is preparing for the Priesthood is always learning, he goes through all the stages of his theological and ghostual formation, in order to come to serve the Lord. And after he is cheirotoned, he begins to preach, as one who is capable of doing this. The sermon begins after Cheirotonia. Because the sermon is the service of the Priest, it is his teaching for the Church of God, it is his advice to all. And the Lord waited 30 years to preach in Israil, but not before being announced to all by the Holy Prophet Ioannis [Ἰωάννης] the Baptist. Because he said of Him: „But He will baptize you in the Holy Ghost [Marcos 1, 8, BYZ][6].

But who is the Holy Ghost? He is One from Trinity! Just as the Son is One from Trinity and the Father is One from Trinity. For the Father, the Son and the Holy Ghost are the persons of the triune God, because the God of our salvation is one God in three persons. And when Saint Ioannis says that the Son will baptize us in the Holy Ghost, He tells us that the Father, the Son and the Holy Ghost, our triune God, will fill us with His eternal glory, because His glory is common to the divine persons. For if we confess the truth that the glory of God descends from the Father, through the Son, into the Ghost and is shared with us in His Church, we are essentially saying what Saint Ioannis the Baptist told us, that the Son will baptize us in the Holy Ghost, because we will receive glory from the Father, through the Son, into the Holy Ghost[7].

And when did we receive His glory? At our sacramental Baptism, in infancy, when we were baptized and chrismated and shared with the Lord. And without His glory we cannot live ghostually in His Church, because everything is lived and understood ghostually. When a pagan or a heretic comes to our Church, he does not feel at home, because he does not feel the glory of God in His Church, which is also in ourselves. Only if God has mercy on the stranger and draws him to Himself, does he begin to feel it in a certain way. But we live in His glory unceasingly, and when we feel demons in places and in people, we know that they are demons and not people of God. Because the people of God are full of His glory and not demons. Not by the servants of lawlessness[8].

And God enlightens us, but also those outside the Church, so that we may understand His will. He enlightens us from within, as those who are always with Him, and them from without, showing them where to go. Because God wants us all to be His. He wants everyone to be in the Church and to be filled with His glory. Because His Emperordom is made up of all those who are full of His glory. Therefore, the Church of God, through all of its things, gives us His glory and God’s theology, which saves us. And the theology is both teaching and holy life. Because, on the one hand, it teaches about God and His will with us, and, on the other hand, His will means our life. Because all of His must become our life, our way of living[9].

We must know the triadology of the Church, its christology, its pneumatology, its ecclesiology, its soteriology, its sacramentology, its hagiology, its cosmology and eschatology. We must know the dogmas and teachings of the Church, but at the same time, how the Church of God prays, how it fasts, how it serves, how it watches, how it is constantly purified from passions. The theology of the Church becomes our life, because our godliness is entirely directed towards our triune God, about whom the theology of the Church speaks to us. And we must know God both in His truth and through His life with us, because our life with Him confirms to us that all of His is the supreme truth. That He, our Truth, is also our Life, because He is also our Path at the same time. And if you walk His path and are filled with His truth, then you live with Him and the life with God is our salvation and sanctification[10].

The ignorance of God’s will is catastrophic and comes from not reading the Divine Books of the Church. All sins and blasphemies are committed and spoken because of theological ignorance. Those who deny the theology of the Church because of the passions they have or the heresies they believe in, deny it not because it is the truth of the world, but because they cannot stand the truth. And you cannot stand God’s truth because you do not live it. His truth is lived in everyday life. And if you live it, then you think according to the truth. But if you like sins and lies, you speak from their perspective. You defend your state of decadence. And that is why those who fight against His Church fight against God and, first of all, fight against their salvation and eternal fulfillment. Because His truth is for our salvation. So that we may rejoice eternally with God[11].

Saint Ioannis the Baptist called the people to repentance. And he would immerse the one he was baptizing in water up to his head, and after confessing his sins before him, he would also immerse his head in the water[12]. That is why his baptism was the baptism of repentance, it was the baptism of self-recognition. The Sacrament of Confession is a re-actualization of our Baptism in infancy. Because we sin out of bad habit, of our own free will, out of ignorance, forced by various circumstances, and we need God’s forgiveness. And therefore, in order to receive His forgiveness, we must confess our sins. And God’s forgiveness means at the same time our being filled with His glory, His glory that will descend into the water that we will sanctify on tuesday after the Divine Liturgy. So, let us meet again on tuesday in peace, so that we may drink from the Lord’s water, from the water that sanctifies us! Amin[13]!

---

[1] Started at 7.48, in day of monday, on 29 december 2025. Clear sky, minus one degree, wind of 18 km/h.

[2] Iubiții mei, am fost cu botezul în casele dumneavoastră și v-am botezat pe fiecare, ca pregătire pentru marele praznic al Botezului Domnului. Pentru că și această duminică e tot pregătire pentru Botezul Său, cel care s-a făcut pentru mântuirea noastră. Căci El nu avea păcat, dar a ridicat păcatele noastre prin Botezul Său. Pentru că Botezul Bisericii e Botezul Domnului, e Botezul în care slava Preasfintei Treimi coboară în noi și ne face fiii lui Dumnezeu. Și noi ne pregătim pentru a retrăi Botezul Domnului pe 6 ianuarie 2026, dar și Botezul nostru. Pentru că apa sfântă a Botezului Său e apa sfântă în care și noi ne-am botezat când am fost prunci. Și, prin Botez, ne-am făcut fiii lui Dumnezeu, cei pe care El îi hrănește mereu cu slava Lui și cu cuvintele Sale cele dumnezeiești.

[3] Viețile Sfinților pe luna ianuarie [Lives of the Saints on the month of january], ediția a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2001, p. 135.

[4] După întoarcerea Sa din Egipt, Domnul Și-a tăinuit viața Sa în mijlocul lui Israil, trăind în Nazaret împreună cu Maica Sa și cu Sfântul Iosif și l-a ajutat pe Sfântul Iosif în dulgheria lui, după care a făcut El Însuși dulgherie, în mod smerit, până la vârsta de 30 de ani, când S-a arătat lumii la Botezul Său. A trăit smerit în sânul poporului Său, pentru ca să ne arate nouă că pregătirea pentru slujirea Domnului se face în smerenie și în curăție dumnezeiască. Pentru că atunci când dorești să te faci Monah sau Preot, te pregătești îndelung pentru această chemare sfântă. Și pregătirea pentru slujire e o continuă slu- jire a lui Dumnezeu și o umplere neîncetată de cunoașterea Lui și de evlavie dumnezeiască.

[5] Ibidem.

[6] Domnul a tăcut despre Sine. A tăcut 30 de ani despre Sine, pentru ca să respecte rânduiala care exista în Israil. Pentru că la 30 de ani israelitul putea să devină Învățător sau Preot în Israil. A tăcut, pentru ca să nu fie negată capacitatea Lui de a propovădui. După cum cel care se pregătește pentru Preoție învață mereu, trece prin toate etapele formării lui teologice și duhovnicești, pentru ca să vină să slujească Domnului. Și după ce e hirotonit începe să predice, ca unul care e capabil să facă acest lucru. Predica începe după Hirotonie. Pentru că predica este slujirea Preotului, este învățătura lui pentru Biserica lui Dumnezeu, e povățuirea lui față de toți. Și Domnul a așteptat 30 de ani ca să predice în Israil, dar nu înainte de a fi vestit tururor de Sfântul Profet Ioannis [Ἰωάννης] Botezătorul. Pentru că acela a spus despre El: „Dar Acela vă va boteza pe voi în Duhul Sfânt [Αὐτὸς δὲ βαπτίσει ὑμᾶς ἐν Πνεύματι Ἁγίῳ]” [Marcos 1, 8, BYZ].

[7] Dar cine e Duhul Sfânt? E Unul din Treime! La fel cum Fiul e Unul din Treime și Tatăl e Unul din Treime. Căci Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt persoanele Dumnezeului treimic, pentru că Dumnezeul mântuirii noastre este un Dumnezeu în trei persoane. Și când Sfântul Ioannis spune că Fiul ne va boteza pe noi în Duhul Sfânt, El ne spune că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Dumnezeul nostru treimic, ne va umple pe noi de slava Lui cea veșnică, pentru că slava Lui e comună persoanelor dumnezeiești. Căci dacă mărturisim adevărul că slava lui Dumnezeu coboară de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul și ni se împărtășește nouă în Biserica Sa, spunem în esență ce ne-a spus Sfântul Ioannis Botezătorul, că Fiul ne va boteza în Duhul Sfânt, pentru că vom primi slava de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt.

[8] Și când am primit noi slava Lui? La Botezul nostru sacramental, în pruncie, când noi am fost botezați și mirunși și împărtășiți cu Domnul. Și fără slava Lui noi nu putem trăi duhovnicește în Biserica Sa, pentru că toate se trăiesc și se înțeleg duhovnicește. Când vine un păgân sau un eretic în Biserica noastră, el nu se simte acasă, pentru că nu simte slava lui Dumnezeu în Biserica Sa, care e și în noi înșine. Numai dacă Dumnezeu Se milostivește de cel străin și Îl atrage la Sine, începe să o simtă într-un anume fel. Dar noi trăim în slava Lui neîncetat și, când îi simțim pe demoni în locuri și în oameni, știm că aceia sunt demoni și nu oameni ai lui Dumnezeu. Pentru că oamenii lui Dumnezeu sunt plini de slava Lui și nu de demoni. Nu de slujitorii fărădelegii.

[9] Și Dumnezeu ne luminează și pe noi, dar și pe cei din afara Bisericii, pentru ca să înțelegem voia Lui. Pe noi ne luminează din interior, ca unii ce suntem cu El mereu, iar pe ei din afară, arătându-le spre ce să se îndrepte. Pentru că Dumnezeu ne vrea pe toți ai Lui. El vrea ca toată lumea să fie în Biserică și să se umple cu toții de slava Lui. Pentru că Împărăția Lui e formată din toți cei care sunt plini de slava Lui. De aceea, Biserica lui Dumnezeu, prin toate ale ei, ne dăruie nouă slava Lui și teologia lui Dumnezeu, cea care ne mântuie pe noi. Și teologia e, deopotrivă, învățătură și viață sfântă. Pentru că, pe de o parte, înveți despre Dumnezeu și voia Lui cu noi, iar, pe de altă parte, voia Lui înseamnă viața noastră. Pentru că toate ale Sale trebuie să devină viața noastră, modul nostru de-a trăi.

[10] Trebuie să cunoaștem triadologia Bisericii, hristologia ei, pnevmatologia ei, eclesiologia ei, soteriologia ei, sacramentologia ei, aghiologia ei, cosmologia și eshatologia ei. Trebuie să cunoaștem dogmele și învățăturile Bisericii, dar, în același timp, cum se roagă, cum postește, cum slujește, cum priveghează, cum se curățește neîncetat de patimi Biserica lui Dumnezeu. Teologia Bisericii devine viața noastră, pentru că evlavia noastră e cu totul îndreptată spre Dumnezeul nostru treimic, despre Care ne vorbește teologia Bisericii. Și noi trebuie să Îl cunoaștem pe Dumnezeu atât în adevărul Lui, cât și prin viața Sa cu noi, pentru că viața noastră cu El ne confirmă că toate ale Sale sunt adevărul suprem. Că El, Adevărul nostru, este și Viața noastră, pentru că este și Calea noastră în același timp. Și dacă mergi pe calea Lui și te umpli de adevărul Lui, atunci trăiești împreună cu El și viața împreună cu Dumnezeu e mântuirea și sfințirea noastră.

[11] Necunoașterea voii lui Dumnezeu e catastrofală și ea vine din necitirea Dumnezeieștilor Cărți ale Bisericii. Toate păcatele și hulele se fac și se spun din cauza neștiinței teologice. Cei care neagă teologia Bisericii din cauza patimilor pe care le au sau a ereziilor în care cred, o neagă nu pentru că e adevărul lumii, ci pentru că nu suportă adevărul. Și nu suporți adevărul lui Dumnezeu pentru că nu-l trăiești. Adevărul Lui se trăiește în viața de zi cu zi. Și dacă îl trăiești, atunci gândești potrivit adevărului. Dar dacă îți plac păcatele și minciunile, vorbești din perspectiva lor. Îți aperi starea de decadență. Și de aceea, cei care luptă împotriva Bisericii Lui luptă împotriva lui Dumnezeu și, în primul rând, luptă împotriva mântuirii și împlinirii lor veșnice. Pentru că adevărul Lui e pentru mântuirea noastră. Pentru ca să ne bucurăm veșnic împreună cu Dumnezeu.

[12] Idem, p. 137.

[13] Sfântul Ioannis Botezătorul chema poporul la pocăință. Și pe cel pe care îl boteza, îl băga în apă până la cap și, după ce își spovedea păcatele înaintea lui, apoi îi afunda și capul în apă. De aceea botezul lui era botezul pocăinței, era botezul recunoașterii de sine. Taina Mărturisirii e o reactualizare a Botezului nostru din pruncie. Pentru că noi păcătuim din obiceiul cel rău, din voie proprie, din neștiință, forțați de diverse împrejurări și avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Și de aceea, pentru a primi iertarea Lui trebuie să ne mărturisim păcatele noastre. Iar iertarea lui Dumnezeu înseamnă în același timp umplerea noastră de slava Lui, slavă a Lui care se va coborî și în apa pe care o vom sfinți marți după Dumnezeiasca Liturghie. Așadar, să ne revedem marți cu pace, pentru ca să bem din apa Domnului, din apa care ne sfințește pe noi! Amin!