Epistola I către Corintiini, cap. 2, cf. BYZ
1. Și eu am venit către voi, fraților, am venit nu după superioritatea cuvântului sau a înțelepciunii [ἦλθον οὐ καθ᾽ ὑπεροχὴν λόγου ἢ σοφίας], vestindu-vă vouă mărturia lui Dumnezeu [καταγγέλλων ὑμῖν τὸ μαρτύριον τοῦ Θεοῦ].
2. Căci nu am ales să cunosc ceva în[tru] voi, afară numai de Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit.
3. Și eu în slăbiciune și în frică și în cutremur mult am fost cu voi.
4. Și cuvântul meu și propovăduirea mea nu [au fost] în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii omenești [οὐκ ἐν πειθοῖς ἀνθρωπίνης σοφίας λόγοις], ci în dovada Duhului și a puterii [ἀλλ᾽ ἐν ἀποδείξει Πνεύματος καὶ δυνάμεως][1];
5. pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor [ἵνα ἡ πίστις ὑμῶν μὴ ᾖ ἐν σοφίᾳ ἀνθρώπων][2], ci în puterea lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἐν δυνάμει Θεοῦ][3].
6. Și înțelepciunea o grăim la cei desăvârșiți; dar nu înțelepciunea veacului acestuia, nici a stăpânitorilor veacului acestuia, a celor fiind nimiciți,
7. ci grăim înțelepciunea lui Dumnezeu în taină [ἀλλὰ λαλοῦμεν σοφίαν Θεοῦ ἐν μυστηρίῳ][4], pe cea ascunsă [τὴν ἀποκεκρυμμένην[5]], pe care mai înainte a rânduit-o Dumnezeu [ἣν προώρισεν ὁ Θεὸς], mai înainte de veci [πρὸ τῶν αἰώνων], spre slava noastră [εἰς δόξαν ἡμῶν];
8. pe care niciunul [dintre] stăpânitorii veacului acestuia [nu] au cunoscut-o; căci dacă au cunoscut-o [ar fi cunoscut-o], nu Îl răstigneau [nu L-ar fi răstignit] pe Domnul slavei [τὸν Κύριον τῆς δόξης];
9. ci precum a fost scris: „Pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-a[u] suit, pe care [pe acestea le-]a pregătit Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El”.
10. Iar nouă Dumnezeu ne-a revelat prin Duhul Său [Ἡμῖν δὲ ὁ Θεὸς ἀπεκάλυψεν διὰ τοῦ Πνεύματος Αὐτοῦ]; căci Duhul pe toate le cercetează [γὰρ Πνεῦμα πάντα ἐρευνᾷ], [cât] și adâncurile lui Dumnezeu [καὶ τὰ βάθη τοῦ Θεοῦ].
11. Căci cine cunoaște [dintre] oameni pe cele ale omului, afară numai de duhul omului cel din el? Așa și pe cele ale lui Dumnezeu nimeni [nu] le cunoaște, afară numai de Duhul lui Dumnezeu.
12. Iar noi nu duhul lumii am primit [Ἡμεῖς δὲ οὐ τὸ πνεῦμα τοῦ κόσμου ἐλάβομεν], ci pe Duhul cel din Dumnezeu [ἀλλὰ τὸ Πνεῦμα τὸ ἐκ τοῦ Θεοῦ], pentru ca să le cunoaștem pe cele dăruite nouă de către Dumnezeu.
13. Pe care le și grăim, [dar] nu în cuvintele cele învățate ale înțelepciunii omenești [οὐκ ἐν διδακτοῖς ἀνθρωπίνης σοφίας λόγοις], ci în cele învățate de Duhul Sfânt [ἀλλ᾽ ἐν διδακτοῖς Πνεύματος Ἁγίου], celor duhovnicești pe cele duhovnicești lămurindu-le [πνευματικοῖς πνευματικὰ συγκρίνοντες].
14. Iar omul cel sufletesc nu le primește pe cele ale Duhului lui Dumnezeu [Ψυχικὸς δὲ ἄνθρωπος οὐ δέχεται τὰ τοῦ Πνεύματος τοῦ Θεοῦ]; căci nebunie îi este [sunt] lui și nu poate să le cunoască, căci fiind judecat [se judecă] în mod duhovnicesc.
15. Iar cel duhovnicesc le judecă pe toate [Ὁ δὲ πνευματικὸς ἀνακρίνει μὲν πάντα], iar el de către nimeni [ne]fiind judecat [αὐτὸς δὲ ὑπ᾽ οὐδενὸς ἀνακρίνεται].
16. Căci cine a cunoscut mintea Domnului [Τίς γὰρ ἔγνω νοῦν Κυρίου][și] care împreună Îl va învăța pe El [ὃς συμβιβάσει Αὐτόν]? Iar noi mintea lui Hristos avem [Ἡμεῖς δὲ νοῦν Χριστοῦ ἔχομεν].
[1] În dovezile extatice primite de la Dumnezeu.
[2] Să nu fie o filosofie umană.
[3] Ci o învățătură dumnezeiască, plină de slava Lui.
[4] În mod teologic.
[5] Cea ascunsă celor păcătoși.