Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [166] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor
VI. 1. Cum a fost începută Biserica, zidită și înzestrată de Dumnezeu ca să fie ajutorul și salvatorul lumii[1]? Sinagoga cea surdă să îl asculte pe propriul ei Profet, Moisis. El zice: „Și” a turnat „Domnul Dumnezeu extaz în Adam. Și a luat una [din] coastele sale și a plinit trupul pentru ea. Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie și a adus-o pe ea către Adam”[2].
Eu văd acest fragment ca adânc în semnificație și foarte întunecos/ tainic. Deși mulți, cu adevărat, sunt neputincioși în fața necunoscutelor din aceste cuvinte, Biserica să ceară un răspuns înaintea oricăror altora de la iudeu, care în mod necredincios se concentrează pe ceea ce este material. Dumnezeu a stat lângă Adam și i-a scos coasta, ca și cum ar fi folosit îndemânarea medicală – după părerea ta. Atunci cum zice Scriptura, după aceea: „și a plinit trupul pentru ea […] și a adus-o pe ea către Adam”[3]? Dumnezeu nu S-a mișcat, și nici femeia care era din Adam, iar cei doi erau împreună. Deci de unde a adus-o pe ea Dumnezeu la Adam? Ar fi trebuit ă zică: „Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta […] întru femeie și”[4] i-a arătat-o lui Adam.
Acest „și a adus-o pe ea” ar sugera că, după ce ea a venit întru ființă, s-a dus undeva departe și a fost despărțită de bărbatul ei. Apoi Dumnezeu a întors Biserica și a adus-o pe ea la Adam – Adamul duhovnicesc, Mântuitorul ei[5]. Ea era din trupul Lui[6] și a devenit soția Lui. Puțin mai devreme, Scriptura a zis că Dumnezeu – Conducătorul cailor, Conducătorul fiarelor, Conducătorul dobitoacelor – a adus fiarele sălbatice și păsările la Adam[7]. Tot așa, acum arată cum Conducătorul miresei a adus-o pe mireasă la Mirele ei, Hristos[8].
2. Dar să ne întoarcem la începutul cărții, și să căutăm a înțelege de la Cel care a dat porunca: „Căutați și veți găsi”[9]. Scriptura ne descrie nouă crearea bărbatului și a femeii ca ceva comun, nedespărțit și nestricăcios. Zice: „Și l-a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el, [parte] bărbătească și [parte] femeiască [i-]a făcut pe ei”[10]. Și după aceasta, Scriptura arată două origini diferite, separate și proprii fiecăruia. Acestea din urmă sunt cu totul neasemănătoare și despărțite: nu au nicio asemănare una cu alta în ceea ce privește locul și modul.
El l-a făcut pe Adam în afara Grădinii, într-un anume loc indescriptibil, inexplicabil și de neînțeles – după cum am spus deja[11]. Apoi El l-a adus în Grădină de afară[12]. Dar El face femeia în Grădină[13]. Aceasta pentru că Hristos, fiind Dumnezeu Cuvântul, era din afară [din afara acestei lumi], din Tatăl, dintr-un loc de necunoscut și de neexplicat; și El a venit la noi ca întru Paradis[14]. Apoi Dumnezeu a creat Biserica, acolo, care este numită „ajutor”, din propria Sa coastă[15].
Și, de aceea, Sfânta Scriptură ne povestește nouă nașterile lui Adam și Eva ca despărțite și neasemănătoare. Dumnezeu l-a plăsmuit pe Adam din pământul neînsuflețit, iar la început era fără suflet. Astfel apoi, l-a condus înainte, Însuși Cuvântul Său și Dumnezeu, fiind neînsuflețit. Nu era de la sine o ființă vie cu suflet, de vreme ce el nu a fost [născut] dintr-o ființă vie cu suflet. Și astfel, Dumnezeu i-a dăruit suflet, l-a terminat pe el [de zidit] și i-a dat lui viață.
Dar El a meșteșugit-o și a adus-o pe Eva ca pe una cu suflet, din el, care acum avea suflet; ca pe una desăvârșită din el, care acum era desăvârșit; și ca pe o viață vie din el, care era viu[16]. Adică I-a plăcut lui Dumnezeu că S-a făcut om Cuvântul, cu rațiune și suflet. Iar El, făcându-Se om cu suflet, a zidit din Sine Biserica, căreia Duhul Sfânt i-a dat suflet[17].
[1] Cf. In. 4, 42; I In. 4, 14.
[2] Fac. 2, 21-22.
[3] Fac. 2, 21-22.
[4] Fac. 2, 22.
[5] Cf. I Cor. 15, 45; Ef. 5, 23.
[6] Cf. Ef. 3, 6.
[7] Cf. Fac. 2, 19.
[8] Cf. Mt. 22, 1-14; Ef. 5, 23-32; Apoc. 19, 6-9; 22, 17.
[9] Mt. 7, 7; Lc. 11, 9.
[10] Fac. 1, 27.
[11] Cf. Fac. 2, 7.
[12] Cf. Fac. 2, 15.
[13] Cf. Fac. 2, 21-22.
[14] Cf. In 1, 14.
[15] Cf. In. 19, 34.
[16] Cf. In. 1, 14.
[17] Cf. In. 20, 22.