Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [168] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor
6. Este, de asemenea, posibil, ca cele două coaste ale lui Hristos, al doilea Adam, să vorbească despre dumnezeirea și despre umanitatea Sa. Una, adică trupul Său, a fost subjugată și cucerită de somnul morții. Însă dumnezeirea Sa nu a fost subjugată și nici cucerită de somnul morții. Era mai înaltă decât coasta trupului, care e așezată dedesubt, pe care Dumnezeu a luat-o și a zidit-o întru femeie, Biserica. „Și a plinit trupul” lui Hristos „pentru ea”[1].
Împărtășindu-Și dumnezeirea nouă, a luat trupul nostru în schimb. David, strigând împotriva iudeilor, a grăit către Dumnezeu despre acest schimb: „au ocărât schimbarea unsului Tău”[2]. Adică: au batjocorit trupul Fiului Tău.
7. „Și a pus”/ a turnat/ a aruncat „Domnul Dumnezeu extaz în Adam și a adormit. Și a luat una [din] coastele sale”[3].
Prin aceasta învățăm că, prin moartea lui Hristos, Biserica (coasta) a fost făcută și adusă la lumină. Și, de aceea, când Hristos a fost împuns în coastă după moartea Sa, a izvorât sânge și apă[4]. Aceasta este taina și renașterea Bisericii, prin foc și apă[5]. Și nu a fost rănit în cealaltă coastă. Ce a împiedicat mânia iudeilor ca să rănească amândouă părțile Domnului? [Nimic, ci] a fost astfel ca tu să înțelegi că coasta iudeilor nu a văzut harul tainei izvorârii. De aceea, Domnul a fost rănit într-o singură coastă[6]. Și Dumnezeu Cuvântul a luat o coastă[7], de vreme ce S-a întrupat dintr-o Maică, fără bărbat, mai presus de fire.
8. „Și a plinit trupul”, nu dintr-o sămânță, „pentru ea”, coasta care fusese luată din Adam. „Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie”[8].
După ce a zis că „a zidit Domnul Dumnezeu coasta”[9], marele Climis a pus un punct. Și apoi a început următorul verset: „Pe aceasta a luat-o din Adam întru femeie”[10]. Cu adevărat, mi se pare că Climis a acordat multă atenție evlavioasă acestei citiri. Teodotion a stabilit aceeași punctuație pentru același fragment. Încât poate fi citit astfel: „Și a zidit Domnul Dumnezeu”, a împodobit, a strălucit și a sfințit „coasta” din trup. „Pe aceasta a luat-o din Adam întru femeie” pentru el, adică Biserica[11]. Și către ea strigă Pavlos: „V-am logodit pe voi unui Bărbat, [ca] să vă arăt fecioară curată”[12]. De aceea și Dumnezeu, fiind nuntit și unit cu această coastă, a zis prin Profet către sinagoga adulteră: Eu nu mai sunt bărbatul tău și tu nu mai ești femeia mea![13].
9. Vrei să înveți despre zidirea acestei coaste, care odinioară fusese dezgolită și nelegată și apoi a fost unită lui Dumnezeu?[14]. Ascultă-L [pe Cel ce este] Piatra din capul unghiului[15], Temelia care nu poate fi clătinată[16], Hristos, care S-a unit cu ea. El a zis: „pe această piatră/ stâncă Îmi voi zidi Biserica Mea și porțile Iadului nu o vor copleși/ învinge pe ea”[17]. A fost zidită pe temelia credinței Profeților și Apostolilor[18] și pe temelia faptelor/ lucrărilor bune ale Atotînțeleptului Ziditor[19].
Și când fost această coastă zidită ca Biserică? Este clar: când a fost părăsită cealaltă coastă și templul iudaic distrus, pentru a doua oară. Numele Protopărintelui Adam arată limpede, mai înainte, aceasta: că templul a fost ca o coastă a lui Adam Hristos. Numele lui Adam, când este numărat, dă numărul 46. A durat 46 de ani reconstruirea templului iudaic, pe care romanii apoi l-au distrus[20].
[1] Fac. 2, 21-22.
[2] Ps. 88, 52.
[3] Fac. 2, 21.
[4] Cf. In. 19, 34.
[5] Cf. Ps. 65, 12.
[6] Cf. In. 19, 34.
[7] Cf. Fac 2. 21.
[8] Fac. 2, 21-22.
[9] Fac. 2, 22.
[10] Fac. 2, 22.
[11] Fac. 2, 22.
[12] II Cor. 11, 2.
[13] Cf. Osie 2, 4.
[14] Cf. Is. 54, 1; Gal. 4, 27;
[15] Cf. 117, 22; Is. 28, 16; Ef. 2, 20; I Petr. 2, 6.
[16] Cf. Is. 28, 16; Mt. 7, 24-25; Lc. 6, 47-48; I Cor. 3, 11.
[17] Mt. 16, 18.
[18] Cf. Ef. 2, 20.
[19] Cf. I Cor. 3, 10.
[20] Cf. In. 2, 20.