Zi: 27 ianuarie 2026

În Oltenia, „Oricât de strâmtă-i casa e uriaș pridvorul/ Înspre răsărit”, pentru că ținutul lor, cu „Alutusul și Istrul [Oltul și Dunărea] la răsărit și miazăzi/ Le amintea oricând grădina sfântă/ A paradisului”. Până în pragul casei „se-ntind izma creață și calomfirul/ Crăițele dințate cu miros plăcut și calapărul ca în Transilvanii și nalbele înalte ca niște trandafiri/ Mușcatele, zorele și busuiocul veșnic și garofițe/ Sporesc petunii și oleandru și mărgărite albe/ Gherghinele și iasomii și liliac și trandafirul/ Și pe colini stejarul și-ncet colina urcă fagul cu/ Turmele și până-n gol de munte bradul”. Și iată că mi se confirmă, din nou, interpretarea paradisului floral (vegetal) de la Eminescu și din poezia simbolistă românească și ceea ce am spus despre tămâierea de miresme…

Alături de fântâni sunt Troițe: „Astfel înțeleg ei locul, sacru, fiece fântână prilej/ De cumpănă omfalos de centru-al lumilor în trei/ Triada troiței Treimea la stejarul Mambre/ Poposi și în pridvorul fiecărei vetre /…/ La fiece fântână i-o troiță de veghe să nu ia nimeni/ Apa din țărâni ci din isvorul milelor din taină/ Din stânca de origine cu gust vindecător. În fiecare/ Curte în fiecare casă iată apele de la-nceput” (Imnul Olteniei). Spune și în alt poem: „Fiece fântână în Gorj e socotită/ Isvor tămăduitor” și „Pământu-n cosmos e-nvelit de rituri” (Isvor tămăduitor).

Și în acest paradis pământesc sunt înșirate Schiturile și Bisericile la care vin oamenii:

La Dintr-un lemn, Dintr-un stejar sau Tisă
Apoi la gura Peșterii și-n aceeași stâncă
De poticnire la Brâncoveni se ctitori și la
Hurezi și Govora după Tismana roditoare
Și la Surpatele pe Bistrița Pahomie monahul
Și-n Făgăraș la Sâmbăta și la Prislop
La Cozia lui Mircea și Argeșul de aur
Și Arnota și Polovragi unde Ardealul până astăzi
Își află vad de sărbători. Pe Olt și Jiu
Sunt mănăstiri pe Istru cetăți la poduri de priveghi
La șes bordeie unde se-ngroapă grâul când
Năvăleau nohai și agareni și toate aceste jertfe
Un sanctuar columnă le va pomeni. Și-acum la Lainici
Când vin la târg de țară pe jos strămoșii ardeleni
S-întâmpinați c-un strop de vin și pâine:
I-o rânduială în româneasca țară ce nu poate
Pieri în așteptarea Mirelui ce-a fost și va veni

(Imnul Olteniei)

„Sanctuarul columnă” la care se referă Ioan Alexandru este Coloana Infinitului, a lui Brâncuși. Pe care a început să o construiască în Săptămâna Mare: „În săptămâna Patimilor împlântă țărușul/ Cu postu-n spate țăranul Constantin/ Când pe Golgota săvârșind urcușul/ Sângele sfânt se prefăcea în vin // Fumegă columna funerară/ Sub soarele de-amiază zi cu zi/ Unde e jertfă e-nceput de țară/ Pentru cei duși și cei ce vor veni // Unde e jertfă este și-nviere”… (Brâncuși la Târgu Jiu).

Iar Masa tăcerii este masa la care „s-a vorbit cel mai mult/ S-au spus cele mai tainice cuvinte/ Puterea lor de o ascult/ Calea vieții este sfântă” (Masa), pentru că simbolizează Cina cea de taină.

În Imnul lui Nicodim de la Tismana, poetul rostește sentențios: „Grea este sfințenia de purtat/ Mai grea decât roata istoriei”. Iar pe Sfântul Nicodim „nu era moartea [cea] care/ Veni a doua zi de Crăciun în peșteră să-l trezească/ Ci viața fără amurg”. Căci a adormit pe 26 decembrie.

Venind în timpurile mai noi, poetul evocă un erou puțin cunoscut, Părintele Radu Șapcă (cunoscut sub numele de „Popa Șapcă”), care a avut un rol esențial în Revoluția de la 1848, citind la Islaz „rugăciunea de binecuvântare a steagurilor revoluționare, compusă chiar de el și devenită un important document al Revoluției”[1]. Alexandru traduce poetic această rugăciune[2] vibrantă, copleșitoare:

Pașoptiștii dintr-un bordei preastrâmt
De la Popa Șapcă din scriptură
Din altarul lui de sub pământ
Și-au luat avântului măsură

Popa Șapcă-i spovedi pe rând
Și le-a pus o lacrimă pe limbă
Din Lumina Logosului sfânt
Ce-nviază totul și preschimbă

Acest oltean călugăr și păstor
La Islaz a-ngenuncheat fierbinte
Dumnezeului Isbăvitor
De Români să îi aducă-aminte

Să-l asculte Domnul Savaot
Să ne scoată pruncii din bordeie
Și din slăvi să lase peste Olt
Curcubeul milei să scânteie

Nu dreptatea noastră ci a Ta
Cea a biruinței din icoane
Să rodească-n suferința mea
Cât se-ntind aceste bărăgane

Varsă tărie-n pieptul tuturor
Bunătate-n inimi și-mpăcare
Dă brațului curajul jertfitor
Să nu lovească fără ascultare

Doamne-al Românilor stâlpul de foc
Călăuzind pe Moise în pustie
În acest bordei de nenoroc
Lasă-te pe-o brumă de făclie

Cu semnul crucii lasă-ncununat
Acest stindard de lemn fără putere
Să se-nalțe-n fiecare sat
Nu a răscoală ci a înviere

Doamne, Fiul tău a fost trimis
Să se jertfească pentru mântuire
Însă ura noastră l-a proscris
Și l-a izgonit din omenire

Să sfințească munca tuturor
Să aducă lumii libertate
Cu trupul răstignit ca muritor
Împins a fost afară din cetate

Și acest popor pe urma lui
De-un mileniu și mai mult se ține
Doamne nu râvnesc al nimănui
Dă-ne bruma ce ni se cuvine

Scapă-ne de Faraonii mulți
De abuzul clăcii și podvadă
Că de când umblăm numai desculți
A-nceput și piatra să se roadă

Mângâie Doamne pe-un popor zdrobit
Scoală-te și fă ca să se știe
Că ești Domnul celui oropsit
Ce prin muncă ține de vecie

Arată că ești Tată la orfan
La pruncuți și văduve bătrâne
Căci de ei e plin în Bărăgan
În bordeie mai ales Stăpâne

Noi numai numele Tău chemăm
Nu cerem de la o altă lege
Ci pe Fiul sfânt îl implorăm
Din acest blestem să ne deslege

Copiilor redă-le joaca lor
Chiar de frângi din sărăcia noastră
Și le-ntinde masă-ntr-un pridvor
Și un prun în floare la fereastră

De lumina și dreptatea Ta
De bunătatea Ta nemăsurată
Se bucură și cea mai mică stea
Ce pare-n hăul cerului uitată

Căci Tu de trei ori sfânt
Ești și al nostru pururea Părinte
Măcar cât ținem sub genunchi pământ
Să-ți aduci de fiecare-aminte

(Ruga lui Popa Șapcă)

Poezia este dedicată „lui Ioanichie Bălan”[3]. Rugăciunea este foarte sinceră și adâncă și seamănă cu a Profeților din vechime, când se rugau pentru izbăvirea lui Israil. Alexandru a transcris-o în versuri păstrându-i duhul autentic și adăugându-i doar puțină poezie, fără s-o teatralizeze, fără să-i schimbe esența zguduitoare. Și multe din imnele și rugăciunile Bisericii (dacă nu toate) sunt poezii prin excelență, prin adevărul și trăirea abisală a lor. Intitulându-și poemele Imne, Ioan Alexandru a dorit neîndoielnic să se apropie de realitatea eternă a adevăratei poezii.

---

[1] Cf. https://mitropoliaolteniei.ro/2024/01/11/preotul-radu-sapca-din-celei-erou-revolutionar-pasoptist/.

[2] Rugăciunea lui a fost aceasta: „Dumnezeule al puterii și al dreptății, privește pe poporul Tău îngenuncheat înaintea Evangheliei și Crucii Tale. El nu vrea alta decât dreptatea Ta; ascultă și binecuvântează rugăciunea sa. Dă putere brațului său și dușmanii Tăi vor pieri. Varsă în sânul lui curajul, în inima sa încrederea și orânduiala în spiritul său. Dumnezeule al luminilor, Tu ce ai pus odinioară stâlpul de foc povățuitor al lui Moise în pustiu, poruncește și acum îngerului Tău să se coboare în mijlocul nostru și să ne povățuiască întru căile Tale. Binecuvântează din înaltul cerurilor stindardele noastre, coronate din crucea mult-iubitului Fiu, fă-le a se desfășura pe drumul bunei orânduieli și al adevăratei glorii. Doamne, Unicul Tău Fiu trimes a fost de Tine spre junghiere pentru mântuirea oamenilor. În iubirea Sa, el deveni o anatemă pentru a îndumnezei lucrul săracului; El Se face pradă morții, pentru a da viață și libertate oamenilor. Tu ești tot Acel Dumnezeu; victoria și libertatea sunt ale Tale; mântuie și scapă pe tot omul ce suferă, ridică și întărește pe acest popor ce se omoară pe sine pentru ca să îndelungească viața apăsătorilor săi. Scapă-l de abuzurile ce reaua-voință a făcut a se naște din instituțiile și chiar din virtuțile sale; mântuie-l de abuzul clăcei, de ticăloasa iobăgie necunoscută părinților noștri, de beilicurile (prestație în muncă – n.n.) drumurilor și ale șoselilor, de aceste munci ale Faraonilor. Dă-i timpul și spațiul cu care tu înzestrași pe om, fă-l a se bucura de productul lucrului său. Scoală-Te, Doamne, și fă să cunoască lumea că Tu ești Dumnezeul muncitorilor și a tot omul ce se apropie de Tine prin muncă, singura rugăciune pe care Tu o binecuvântezi și o îndeplinești. Fiul Tău a făgăduit celor asupriți dreptate, celor flămânzi pâine, celor întristați mângâiere. Întoarnă fiilor Tăi averea și pâinea lor, întocmai după dreptatea Ta, căci a Ta este împărăția, puterea și mărirea, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!”. Cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/o-figura-emblematica-a-revolutiei-de-la-1848-preotul-radu-sapca-190200.html.

[3] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanichie_Bălan.