Pastorala pascală a ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu [2015]

† Teodosie,

prin Harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Tomisului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel Înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintești binecuvântări!

„Acum toate s-au umplut de lumină,
și cerul și pământul și cele dedesubt.
Deci să prăznuiască
toată făptura Învierea lui Hristos,
întru care s-a întărit”.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Hristos a înviat!

Iată-ne aflați din nou în Sfintele Biserici, în miez de noapte uniți într-un singur cuget și simțire, acela de a ne bucura și de a sărbători marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Hristos.

Motivația prezenței noastre aici, în această noapte, este acea de a mărturisi cu toții că Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.

Învierea este darul lui Dumnezeu cel mai de preț pentru creștini, cea mai mare comoară a Bisericii.

Învierea lui Hristos este adevăr, lumină și viață.

Este adevăr, întrucât Cel ce a trecut prin viața vremelnică și prin moarte este Dumnezeu și om, El este stăpânul a toate. Pe cei zidiți după chipul Său, iar apoi căzuți în păcatul neascultării, în moarte și în iad, îi ridică spre a-i duce în Împărăția Tatălui Ceresc.

Învierea lui Hristos este lumină, căci întunericul se risipește în miez de noapte și lumina cea neînserată îmbracă trupul Domnului, luat din firea noastră cea căzută, în haina veșnicii bucurii, încât viața nu se mai sfârșește, iar razele luminii strălucesc tot mai mult, în infinit.

Învierea lui Hristos este viață, căci moartea este învinsă și viața strălucește în razele harului dumnezeiesc vestind nemurirea și comuniunea neîncetată și deplină a oamenilor cu Dumnezeu.

Astăzi retrăim întâlnirea Celui ce a făcut pe primul om, pe Adam, căruia, rănindu-i-se trupul de păcat și sufletul îmbrăcându-i-se în întuneric, Cel ce i-a dat chip, viață și haina cea dintâi a harului, luând asupra Sa trupul rănit de păcat al lui Adam și suflet din firea lui Adam, Hristos-Dumnezeu omul îl vindecă nu numai pe Adam, ci ridică și înnoiește întreaga fire omenească cea căzută.

Învierea lui Hristos aduce înnoirea întregii făpturi create, dar, mai ales, a omului.

Iubiți credincioși,

Bucuria Sfintelor Paști, pe care Biserica Ortodoxă o evocă solemn în toate slujbele ei, dar mai ales în această zi a Învierii şi în perioada penticostarului, este bucuria pregustării vieţii veşnice, a fericirii viitoare de care ne împărtăşim acum că o arvună. Este starea fericită a raiului, în care Dumnezeu l-a aşezat dintru început pe om, dar pe care a pierdut-o prin păcat şi a redobândit-o prin Jertfă şi Învierea Mântuitorului.

De la început omul a fost plăsmuit pentru a se împărtăși veşnic din această bucurie, pentru a simţi şi a răspunde iubirii dumnezeieşti, pentru a tinde spre această dragoste a Tatălui Ceresc, îndumnezeindu-se, ajungând astfel de la chip, la asemănare şi devenind fiu al lui Dumnezeu, după har.

Dar nesocotind porunca dumnezeiască şi amăgit fiind de șarpe, omul a refuzat dragostea Creatorului şi alipindu-se, prin simţuri, de cele create, s-a înstrăinat de scopul înalt de a ajunge dumnezeu după har. S-a făcut, astfel, cu voia să pământ, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

dumnezeiești spre a le revărsa neîncetat asupra oamenilor, căci El a primit, ca om, ceea ce avea din veci ca Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că, prin pătimirea Sa, Hristos a desființat stricăciunea firii omenești și a adus, prin moarte, viața nestricăcioasă.

Puterea pe care Hristos o exercită asupra oamenilor nu este numai o manifestare a slavei Sale dumnezeiești, ci și o putere a iubirii care cunoaște momentul maxim în jertfa Crucii.

Trupul înviat al lui Hristos stă într-o legătură directă cu trupul nostru, al tuturor oamenilor. El este ca un ferment ce dospește aluatul firii omenești din toate timpurile și din toate locurile.

Hristos înviat iradiază, înnoiește, înduhovnicește și înalță pe orice om care se apropie de El prin credință, rugăciune și viață curată.

       Iubiți frați întru Domnul,

Să nu uităm noi, cei din Dobrogea, că vestitorul învierii lui Hristos pe acest ținut a fost Sf. Apostol Andrei, care L-a adus pe Hristos Cel înviat pe această glie străbună în vremea de început a bisericii creștine.  Mărturie vie ne este astăzi  peștera sa, care, în această noapte sfântă, devine pentru noi mormântul învierii duhovnicești al neamului nostru românesc.

Ca urmaș al celui întâi chemat la apostolie, eu păstrez în inimă totdeauna bucuria de a fi cu toții fii duhovnicești ai  marelui propovăduitor al Învierii lui Hristos.

Să fim cu toții încredințați că și în această noapte, și nu numai, apostolul și părintele nostru duhovnicesc, Andrei, ne poartă în rugăciune pe toți înaintea lui Dumnezeu și ne este tuturor mijlocitor al mântuirii.

Punându-vă în inimă aceste gânduri și părintești îndemnuri, rog pe „Dumnezeul păcii, Cel ce L-a sculat din morți pe Domnul nostru Iisus, Marele Păstor al oilor prin sângele unui testament veșnic, să vă înzestreze cu tot ceea ce este bun spre a-I face voia, lucrând întru noi ceea ce e bine plăcut înaintea Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie-I slava în vecii vecilor!” (Evrei 13, 20-21).

 Hristos a înviat!

Al vostru părinte duhovnicesc, pururea  rugător către Prea Sfânta Treime,

† Teodosie,

 din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Tomisului.

Pastorala pascală a ÎPS Teodosie Petrescu [2014]

Teodosie,

prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel Înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintești binecuvântări.

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”

Hristos a înviat!

Iubiți credincioși,

Se cuvine să aducem mulțumire Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ajungem în zilele Sărbătorii Sărbătorilor și a Luminii tuturor luminilor, în care suntem chemați să prăznuim cu bucurie Învierea Domnului.

În această zi a bucuriei pline de Sfânta Lumină, Hristos înviază din mormânt ca un Atotputernic, zdrobește încuietorile iadului și puterea morții, eliberând toată umanitatea de povara păcatului și împărtășindu-ne fiecăruia Viața Sa spre mântuire.

Pentru aceasta, toată suflarea este chemată în Sfânta noastră Biserică, pentru a lua parte la bucuria trăirii și a mărturisirii Învierii, ca fiind cea mai mare minune dătătoare de Viață veșnică și credință dreaptă, după cum spune cântarea: „Cerurile să se veselească după cuviință și pământul să se bucure; și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veșnică”.

Această zi a Învierii este și izvorul nădejdii noastre în Dumnezeu și arvuna Învierii celei de obște, care ne aduce tuturor biruința Vieții asupra morții, a Luminii asupra întunericului și a Binelui asupra păcatului.

Această nădejde a noastră vine din glasul îngerului care a vestit Învierea, din vestirea mironosițelor către Apostoli, din propovăduirea apostolilor către lumea întreagă, din sângele martirilor care și-au dat viața pământească pentru viața cea cerească, din învățătura Sinoadelor Ecumenice, din mărturia sfinților Bisericii, și, nu în ultimul rând, din cuvintele Sfântului Apostol Pavel care ne fundamentează dogmatic credința în Înviere, spunând: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”.

Lumina veșnică a Învierii lui Hristos se sălășluiește tainic în Biserică, iar prin Biserică în fiecare din sufletele noastre, prin rugăciune, prin Evanghelie, prin Sfintele Taine, prin faptele bune ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele, într-un cuvânt prin dobândirea sfințeniei, înțeleasă ca unire jertfelnică a omului cu Dumnezeu, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică”.

Chiar înainte de Învierea Sa Hristos învață pe ucenicii Săi că jertfa este calea desăvârșirii iubirii creștine: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi”.

Iubiți frați întru Domnul,

Iată, așadar, că Ziua Învierii așează în sufletele noastre dorința Mântuitorului Hristos de a fi pururea cu noi, de a ne face părtași bogăției Vieții Sale. Iar dacă Dumnezeu dorește aceasta, înseamnă că noi suntem chemați să-i răspundem, purtând în noi dorul de a fi împreună cu El.

Despre acest dor Însuși Mântuitorul vorbește la Cina cea de Taină, ca despre un dor de a ne întâlni cu Dumnezeu, de a ne bucura de prezența Lui ca de a cuiva drag, ca un dor de chipul lui, de glasul lui, de comuniune cu el. Căci nu mulțimea sau felurimea bucatelor de pe masă dau bucuria unei astfel de întâlniri, ci prezența nemijlocită a persoanei care ne este dragă.

De această iubire a lui Dumnezeu s-a bucurat întreaga creație începând cu Adam, pe care Domnul, cinstindu-l cu chipul Său, l-a așezat în Raiul desfătării făgăduindu-i viață fără de moarte și desfătare de veșnicele bunătăți, prin păzirea poruncilor Sale.

Dacă pe Adam greşeala l-a îndepărtat de această iubire, el rătăcind calea mântuirii și supunându-se păcatului, morții și stricăciunii, iată acum Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, nu a uitat zidirea Sa, nici nu Și-a întors fața de la cel care se depărtase de la El, ci „la plinirea vremii, El, pe pământ S-a arătat și cu oamenii a petrecut și din Sfânta Fecioară întrupându-Se S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, asemenea făcându-Se cu noi la trup ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale”.

Astfel, Fiul lui Dumnezeu întrupat se jertfeşte și își asumă moartea, această stare nefirească de despărțire a sufletului de trup, pentru ca puterea Sa dumnezeiască să le unească din nou prin Înviere, spre „o unire veșnică și de nedesfăcut”, precum spune Sfântul Grigorie de Nyssa. Suntem chemați, așadar, să gustăm din ospățul acesta, al dragostei dumnezeiești, din această Cină tainică, în care Hristos, Paștele nostru, jertfa cea vie și nejertfită, ni se dăruiește ca hrană, mângâiere, întărire și curățire.

Iubiți credincioși,

Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut trup, ca omorât fiind cu trupul să facă vii pe toți prin puterea Lui”. Prin aceasta, El așează din nou pe om înaintea Tatălui Ceresc, chemându-l la împăcare și comuniune veșnică cu Acesta.

În acest fel, Dumnezeu Însuși își mărturiseşte dragostea Sa prin lucrarea celor necesare ridicării omului din prăpastia păcatului și din robia morții. Hristos cel Înviat primește ca om, ceea ce avea din veci ca Dumnezeu și prin aceasta, dobândește pentru noi toată bogăția darurilor dumnezeiești, spre a le revărsa neîncetat asupra noastră.

Taina cea mare a acestui praznic este iubirea cea negrăită a lui Dumnezeu Care dăruiește mântuirea lumii prin jertfa Sa cea neprețuită, preacuratul Său Trup și Sânge, ca un „Mielușel nevinovat, Care de bunăvoie pentru noi toți S-a jertfit. O, taină neînțeleasă și iubire negrăită, spune Sfântul Grigorie Teologul, pe care mintea omului nu o poate cuprinde”. Mântuitorul a biruit în Sine păcatul și moartea, curățind firea noastră de toată întinăciunea, prin această dragoste nemărginită pentru noi.

Așadar, Învierea lui Hristos nu este o simplă aducere aminte a unui fapt petrecut în urmă cu mii de ani, ci este înnoirea împărtăşirii de o viață nouă, prin lumina cea neînserată. Astfel, ne facem părtași la slava lui Hristos cel Înviat, prin care devenim „fii ai lui Dumnezeu, prin har şi după har”, cum ne tâlcuiește Sf. Ap. Pavel.

De aceea, cu toții suntem chemați în această noapte sfântă să gustăm din Hristos, potirul Vieții celei fără de moarte, din băutura cea vindecătoare de dureri și de boli sufletești și trupești, care înmugurește în noi semnele primăvăratice ale refacerii noastre spirituale. Hristos, Domnul nostru, prin Învierea Sa din morți a distrus cauza morții acestei lumi, păcatul, după cum ne arată atât de lămuritor Sfântul Apostol Pavel: ,,Plata păcatului este moartea și, așa cum cei din Adam mor, tot astfel, cei care cred în Hristos înviază cu El, căci moartea nu-i mai stăpânește.

Iubiți fii duhovnicești,

Prin Înviere, natura întreagă recapătă viața autentică și sufletul omului este salvat din negura pieirii de către Preabunul Dumnezeu. În această perioadă a Sfintelor Paști, gândurile noastre se înaripează către cele cerești, iar strălucirea Sfintei Învieri se oglindește peste toată Creația.

Sufletul nostru este îmbrăcat cu o liniște și o mângâiere imposibil de exprimat în cuvinte; lumina înțelegerii celor duhovnicești se aprinde și mai mult, iar lacrimile bucuriei se scurg pe inimile noastre pentru primirea Sfintei Lumini. Nu poate fi cuprins doar în cuvinte duhul Sfintelor Paști fără a fi simțit, iar noi nu putem exista desăvârșit fără Sfânta Înviere.

Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Om adevărat și Dumnezeu adevărat, a înviat, fiind El Însuși Viața, „căci în El locuiește, trupește, toată plinătatea Dumnezeirii”, după cum mărturisește Sf. Pavel. De altfel, El Însuși mărturisește: „Eu sunt Învierea și Viața” și „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Tot El a proorocit despre moartea și Învierea Sa, spunând ucenicilor Săi să nu se întristeze și să nu se smintească, căci face aceasta cu voia și puterea Sa: „Eu îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am să-l pun și putere am iarăși să-l iau”.

Sfânta Scriptură ne vorbește despre două înțelesuri ale Învierii. Este o înviere de obște, a trupului cel adormit și întors în țărâna din care a fost luat, prin unirea cu sufletul, spre viața de veci, în ziua Parusiei, a venirii Domnului întru Slava Sa, când fiecare dintre noi vom fi judecați spre a primi pentru veșnicie cele ce ni se cuvin.

Despre această înviere de obște Mântuitorul a spus: „nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei ce au facut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii”.

Este însă și o altă înviere, cea duhovnicească. Astfel, noi, cei ce suntem biologic vii, putem învia cu duhul, spre viața cea adevărată în Hristos. Această înviere se dobândește încă de aici, de pe pământ, după cuvântul Apostolului Pavel care zice că „pe noi, cei ce eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii, împreună cu Hristos” și, iarăși, „îngropați fiind împreună cu El prin botez, cu El ați și înviat prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morți”.

Învierea duhovnicească se dobândește, așadar, prin credința în Hristos și este cea mai importantă pentru viața noastră de aici, deoarece Hristos ne făgăduiește: „Cel ce crede în Mine are viață veșnică”. Astfel, credința noastră în cuvintele Sale ne ridică la Învierea întru Hristos. Cuvintele Sale, care „sunt duh și sunt viață”, ne dau puterea să lucrăm faptele bune ale credinței, căci „credința fără de fapte moartă este”.

Iubiți fii sufletești,

Nouă, celor de pe pământul apostolic al Dobrogei, ne-a fost adusă lumina Învierii de către Sfântul Apostol Andrei, părintele duhovnicesc al tuturor românilor, pentru că el însuşi a călcat pe pământul dintre Dunăre şi Mare şi a creştinat pe strămoşii noştri. Dovadă ne este și astăzi peștera sa, care, în această noapte sfântă, devine pentru noi mormântul învierii duhovnicești a neamului nostru românesc.

Ca arhipăstor pe acest pământ apostolic şi sfânt, rog pe Hristos Cel Înviat ca Luminosul Praznic al Învierii Sale să reverse belșug de Har, de pace și de bucurie peste frățiile voastre și peste toți cei pe care îi purtați în inimi și îi pomeniți, făcându-vă tuturor parte de odihna cea de Sus, a sfinților, cea care înveșnicește întreaga ființă și o desăvârșește. Totodată, vă adresăm tuturor părintești urări de sănătate și mântuire, de pace și bucurie, dimpreună cu bimilenarul salut pascal: „Hristos a Înviat!”.

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

    † Teodosie,
Arhiepiscop al Tomisului.

Pastorala la Nașterea Domnului a ÎPS Teodosie Petrescu [2013]

† Teodosie,

prin Harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Tomisului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar de la Noi, părintească binecuvântare.

Iubiți credincioși,

Marea sărbătoarea a Nașterii Domnului, pe care astăzi o prăznuim, are o deosebită importanță pentru întreaga creație. Ea ne oferă posibilitatea de a-L primi pe Hristos în inimile și în sufletele noastre, de a vieţui împreună cu Hristos, pentru Hristos, unindu-ne cu Dumnezeu și, astfel, de a ne înălţa la cer cu sufletele pentru a putea deveni fii ai lui Dumnezeu și a trăi veșnic bucuria iubirii Lui.

Neamul omenesc este lucrul cel mai de preț al mâinilor lui Dumnezeu și, de aceea, El ne poartă de grijă, chiar și după căderea în păcat, când trimite pe Fiul Său ca să ne mântuiască din întunericul cel adânc al păcatului.

Dovada iubirii dumnezeiești ne-o arată lămurit Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan atunci când zice că „așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut, L-a dat … ca să se mântuiască, prin El lumea” (Ioan 3, 16-17).

Iubirea lui Dumnezeu se reflectă și în faptul că Fiul lui Dumnezeu nu Se naște pentru Sine, ci pentru oameni, spre deosebire de noi, care ne naștem pentru noi înșine, suntem aduși la existență prin părinții noștri, pentru a ne bucura de darul vieții oferit. Și dacă noi nu existam deloc înainte de zămislirea noastră în pântecele mamei, El, Fiul lui Dumnezeu, exista mai înainte de veci.

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este, în primul rând, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a făcut Om, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, adică pentru a dărui oamenilor, păcătoși și muritori, iertarea păcatelor și viața veșnică.

„Această mântuire au căutat-o cu stăruință și au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la noi” (I Petru 1, 10). Întruparea Fiului lui Dumnezeu este darul suprem primit de umanitate de la Dumnezeu, așa cum mărturisim în Crezul ortodox: „Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut Om” .

Iubiți fii duhovnicești,

Păcatul a produs o ruptură între Dumnezeu şi om. A produs o stricăciune a omului, pe care acesta nu a fost în stare să o îndrepteze singur.

Iată de ce Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca prin El să-l restaureze pe om şi odată vindecat să-l îndrume pe om spre ceea ce ar fi putut el însuşi să înfăptuiască, prin propria sa voinţă şi cu ajutorul lui Dumnezeu, spre desăvârşire, adică asemănarea cu Dumnezeu.

Restaurarea omului se face prin naşterea din nou din apă şi din duh, adică prin Botez, „celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).

Mântuitorul Se întrupează și Se naște ca Om din femeie, din interiorul naturii umane, din pântecele Fecioarei, pentru că Dumnezeu dorește să înnoiască lumea din interiorul ei, cu acordul voinței omului și cu participarea deplină a omului la mântuirea sa.

Nașterea Mântuitorului Hristos are loc numai după ce zămislirea Lui s-a făcut cu acordul liber al Maicii Domnului: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38) – a spus Fecioara Maria din Nazaret, la Bunavestire, îngerului Gavriil. Astfel, Nașterea Mântuitorului Hristos este deodată lumina mântuirii omului și lumina libertății omului în relația sa cu Dumnezeu.

Frați creștini,

„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, taina mântuirii noastre, se descoperă astăzi în peștera din Betleem; „Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”.

Prin adumbrirea Sfântului Duh, Hristos S-a născut din Preacurata Fecioară Maria. Taina Nașterii lui Hristos este trăită, înțeleasă și mărturisită în adevărata sa cuprindere mântuitoare prin sălășluirea Aceluiași Hristos în inima, în mintea, în ființa omului. Sufletul omului este chemat să fie curat sau curățit, smerit și lipsit de răutate, asemenea sufletului și trupului Fecioarei Maria, pentru a-L primi tainic pe Hristos. Prin viață curată, prin rugăciune și prin iubire jertfelnică, omul Îl mărturisește pe Hristos, născându-L, ca o mamă, în sufletul și în viața semenilor săi.

În acest sens, viața omului este un Betleem continuu, o strădanie permanentă de primire a lui Hristos în ființa lui și de dăruire a vieții proprii, purtătoare de Hristos, pentru slujirea celor din jur.

Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Se naște cu trupul în cele mai sărăcăcioase condiții, într-o peșteră, în peștera din Betleem, și este culcat într-o iesle. Smerenia și sărăcia lui Hristos-Dumnezeu sunt începutul îmbogăţirii omului în bunătate dumnezeiască: „Orice om să se mire, cugetând la felul cum începe a sărăci acum Cel bogat cu mila, și cum în peșteră Se sălășluiește, spre a ne dezlega pe noi de cumplita înșelăciune, voind a ne îmbogăți de bunătate” (Canonul Înainteprăznuirii, Cântarea a 4-a).

Pentru a binevesti în același timp smerenia și slava lui Hristos, Biserica vede deodată în El pe robul și pe Stăpânul, pe omul pământean și pe Împăratul cerurilor.

Încă Prunc fiind, a fost amenințat cu moartea de către Irod; El, Care S-a întrupat din iubirea Sa dumnezeiască pentru mântuirea noastră, a avut parte de ură. A trebuit să fugă din calea lui Irod în Egipt, aceasta ca să ne învețe că și noi trebuie să ne ferim din fața pericolelor pe care nu putem să le înlăturăm. S-a întors în Nazaret și a trăit ca un necunoscut, în ascultarea cuvenită oricărui copil, ca orice om de rând (Luca 2, 51), împlinindu-se în același timp și proorocia lui Osea care zice că “din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Matei 2, 15; Osea 11,1).

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Prin repetarea cuvântului „astăzi” din slujba Nașterii Domnului: „Astăzi, Fecioara naşte pre Stăpânul înăuntrul peşterii, Astăzi, Betleemul primeşte pe cel ce locuieşte din veac cu Tatăl, Astăzi, îngerii, pre pruncul născut după cuviinţă Îl slăvesc”, Biserica noastră ne introduce în duhul acestei mari sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Toate sunt la timpul prezent, toate au loc astăzi, toate se petrec în prezent. Betleemul nu este departe, iar evenimentul nu este o veche poveste.

La Nașterea lui Hristos, cerul se unește cu pământul, iar îngerii se bucură împreună cu păstorii, pentru a ne arăta nouă taina mântuirii oamenilor în Biserica lui Hristos, în care Liturghia săvârșită pe pământ de păstorii sufletești ai turmei cuvântătoare se unește cu Liturghia cerească săvârșită necontenit de către îngeri în ceruri, după cum se spune chiar în rugăciunile Sfintei Liturghii.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu unește cerul cu pământul. În timp ce Fecioara îi oferă Logosului un trup, pământul îi oferă o peșteră în care El să se nască. Adăpostindu-L pe Fiul ceresc, peștera devine ea însăși cer, așa după cum Fecioara devine scaun de heruvimi.

Hristos Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale și a dreptului Iosif la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu Cel milostiv este călător în lume și colindător la casa sufletului fiecărui om, ca să cheme pe oameni în Casa Tatălui ceresc, a cărei poartă sau pridvor este Biserica, întrucât Sfintele Taine săvârșite în ea sunt arvuna vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu.

Și pentru că Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind călător și colindător în lume, creștinii ortodocși văd în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume.

După cum odinioară îngerii și păstorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos „cu bucurie mare”, ca fiind o minunată lucrare cerească împlinită pentru mântuirea oamenilor, așa și astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii și tinerii, asemenea îngerilor, și preoții, asemenea păstorilor de la Betleem, vestesc în Ajunul Crăciunului Nașterea Domnului, cântând troparul praznicului și arătând icoana slavei Nașterii Domnului, din casă în casă, iar apoi se întorc la Casa Domnului, în biserică, să slăvească și să laude împreună, cu mare bucurie, taina Nașterii Domnului, iubirea milostivă și minunată a lui Hristos pentru oameni.

Iubiți credincioși,

Pentru noi cei ce ne aflăm pe pământul apostolic al Dobrogei, încreștinat de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, bucuria Nașterii Domnului trebuie să fie înmulțită întrucât ocrotitorul nostru cel dintâi ne-a lăsat o moștenire duhovnicească de mare valoare, peștera Sfântului Andrei, considerată de creștini Betleemul românesc.

Doresc ca acest cuvânt de dragoste să ajungă la inima tuturor iubitorilor de neam și de țară, a celor ce poartă povara unor responsabilități, slujind-o nu numai economic, cultural și social, ci și spiritual, oferind condiții de păstrare a sănătății morale, a promovării virtuților noastre strămoșești de popor creștin, iubitor de Hristos și de semeni.

Mulțumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, vă pun la inimă aceste gânduri și, cu părintească dragoste și binecuvântare, vă adresez cuvânt de iubire, de rugăciune și tradiționala urare ca Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2014 și Bobotezei să le petreceți cu pace și sfinte bucurii întru mulți și fericiți ani.

Iar noi, după cuvântul Marelui Apostol Pavel, neîncetat vă pomenim, rugându-ne „ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa și cu putere să-mplinească toată bunăvrerea voastră de a face binele și toată lucrarea credinței voastre, ca numele Domnului nostru Iisus Hristos să se preamărească-ntru voi și voi întru El, după harul Dumnezeului nostru și al Domnului Iisus Hristos” (2 Tes. 1, 11-12).

Vă dăruiesc tuturor dragostea mea părintească și vă împărtășesc harul acestei sărbători plină de bucurie duhovnicească, dorind să vă fie casele pline de lumină și sufletele aprinse de credință, având pace unii cu alții, spre desăvârșirea vieții noastre.

Al vostru Arhipăstor, de tot binele doritor și către Hristos rugător,

        † Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului

Pastorala pascală a ÎPS Teodosie Petrescu [2013]

Învierea Domnului – cale și putere a învierii noastre

*

† Teodosie,
prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintească binecuvântare.

Hristos a înviat!

Unde îţi este, moarte, biruinţa ta?
Unde îţi este, moarte, boldul tău?
(I Corinteni 15, 55)

Iubiţi credincioşi,

Întru această binecuvântată și sfântă zi când „toate s-au umplut de lumină și cerul și pământul și cele dedesubt” suntem chemați, deopotrivă ierarhi și preoți, monahi și mireni la înălțarea duhovnicească a simțirilor noastre pentru a contempla și slăvi minunea Învierii lui Hristos și, prin ea, trecerea noastră a tuturor din întuneric la lumină și din moarte la viață.

Fundament al credinței creștine și al propovăduirii apostolice (I Corinteni 15, 14) Învierea reprezintă nu doar lucrarea tainică prin care Fiul lui Dumnezeu dăruiește în chip desăvârșit slava dumnezeirii Sale firii omenești asumate din pântecele fecioresc al Născătoarei de Dumnezeu, ci și trecerea noastră, a tuturor, împreună cu El, din moarte la viață.

Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, El pentru noi S-a întrupat că să ne arate puterea smereniei celei dumnezeiești; dacă și-a dat sufletul prin Jertfa de pe Cruce, El pentru noi a murit spre a ne învăța că omul cel nou nu se naște până nu moare omul cel vechi al păcatului și dacă a înviat, El pentru noi a ieșit din mormânt să ne arate starea pe care o vom dobândi cu toții prin credința cea întru El.

Toată lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, de la Întrupare și până la Înălțare, a fost îndreptată spre toți oamenii din toate timpurile, iar sfințirea firii Sale omenești, împlinită prin jertfă și înviere, este o sfințire a noastră a tuturor, la care suntem chemați spre a o primi, în Biserică, prin Sfintele Taine.

Ca sărbătoare a luminii şi ca praznic al vieții, Învierea ne cheamă pe toți „să prăznuim omorârea morții” (Sfântul Ioan Damaschin), să slăvim atât biruința asupra morții, cât și biruința asupra păcatului, ca cel din care decurge moartea (Romani 5, 12) și prin care omul se depărtează de viața cea adevărată. Moartea nu este pentru om, dar nici omul nu este pentru păcat.

Aducându-l la ființă din țărâna pământului pe Adam, Dumnezeu nu i-a hărăzit acestuia o viețuire spre moarte, nu l-a creat pentru a-l omorî, ci pentru a viețui veșnic în comuniune cu întreaga creație și cu Sine. Învrednicit a purta un „suflet viu” (Facere 2, 7), omul nu a primit doar puterea viețuirii biologice, asemenea ființelor necuvântătoare, ci s-a făcut sălaș al harului Duhului Sfânt, ce-l făcea plin de Viața cea adevărată.

Aceasta înseamnă că puterea vieții celei fără de moarte Adam nu o avea prin sine, ci prin Dumnezeu, primind-o de la El prin ascultarea și comuniunea cu El, ca Izvor al vieții. Viața cea adevărată vine doar de la Dumnezeu și fără prezența și lucrarea Lui totul este întuneric, nefericire și moarte.

Frați creștini,

Omul este o ființă în care se îmbrățișează cerul și pământul, creatul, cu necreatul, dumnezeiescul cu omenescul. Păcatul însă l-a scos pe om din comuniunea cu Dumnezeu, care este izvorul vieţii, de aceea înţelegem de ce păcatul este aducător de moarte.

Prin păcat omul îl alungă pe Dumnezeu din viața sa și se aruncă singur în brațele morții. Moartea însă nu este numai acea despărțire a sufletului de trup, pe care o plângem și de care ne înfricoșăm şi ne-o dorim a fi cât mai departe în viața noastră, ci există o moarte a sufletului, o moarte la care puțini se mai gândesc astăzi și de care mai puțini se înfricoșează. Aceasta se întâmplă pentru că omul contemporan nu mai are nevoie de Dumnezeu, de vreme ce tehnica și știința Îl pot înlocui cu succes.

Omul de astăzi consideră că doar viețuirea biologică este cea adevărată și care trebuie întreținută cu orice preț, iar relația cu Dumnezeu, dacă apare vreodată, este redusă la împlinirea unor dorințe vremelnice. Ceea ce nu înțelege el este că însăși viețuirea biologică are ca suport viețuirea duhovnicească și că o existență din care prezența lui Dumnezeu este exclusă duce în mod inevitabil la o viață lipsită de sens, la o frământare care, de multe ori, sfârșește în deznădejde și chin sufletesc. De aceea, Hristos Domnul ne îndeamnă zicând: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

Dumnezeu, veșnică Iubire și Viață, nu dorește ca omul să aibă parte nici de moartea sufletească, prin despărțirea de Sine, nici de moartea trupească, consecința morții sufletești, motiv pentru care El trimite în lume pe Fiul Său Cel Unul Născut „ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 15). Astfel, în Hristos și prin El, noi primim izbăvire din moartea sufletească și trupească, iar învierea Sa din morți este tocmai semnul împlinirii acestei vindecări pentru întreg neamul omenesc.

Hristos este „Învierea și Viața” (Ioan 11, 25) pentru că prin moartea Lui este omorâtă moartea noastră și prin învierea Lui suntem și noi ridicați la viața cea nouă și adevărată. Această viață adevărată pe care o primește omul de la Hristos este cea care îl face să fie viu și dincolo de mormânt, după cuvântul Mântuitorului spus Martei înainte de învierea lui Lazăr: „Cine crede în Mine chiar de va muri viu va fi” (Ioan 11, 25).

Dar, de harul Învierii lui Hristos, care aduce viața cea adevărată și din care izvorăște însăși puterea învierii noastre, omul nu se împărtășește decât în Sfânta Biserică. La rândul ei, aceasta nu este o realitate deosebită de Sine, ci Însuși Trupul Său tainic în care fiecare dintre noi „suntem părtași ai trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5, 30).

Cu alte cuvinte, Hristos a înviat, dar roadele învierii Lui, ca cele ce produc învierea noastră, ridicarea la o viață nouă, ne sunt împărtășite prin dumnezeieștile Taine în Biserică. În Biserică omul este chemat la Înviere, la viață cea nouă de după înviere, doar dacă mai întâi moare asemenea și împreună cu Hristos, cum se cântă și într-una din cântări: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase. Astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu.”

Iubiți fii duhovnicești,

Precum învierea lui Hristos este arvună a învierii noastre, tot astfel învierea noastră sufletească ce se petrece în Biserică, prin împărtășirea de harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine, este arvuna învierii noastre trupești de la sfârșitul veacurilor.

După mărturisirea Mântuitorului, învierea trupurilor de la sfârșitul veacurilor este destinată tuturor oamenilor, fie drepți, fie păcătoși, dar acea lumină sau slavă a învierii nu va fi percepută de toți la fel: unii o vor simți ca lumină lină, pricinuitoare de veșnică fericire, alții ca foc mistuitor și chinuitor, pricinuitor de veşnică nefericire. De aceea, condiția participării la slava învierii de la sfârșitul veacurilor spre fericire și nu spre osândă, este de a fi mai întâi vii sufletește, de a fi în „lumină spre a vedea lumina” (Psalmul 35, 9).

Dacă învierea obștească se împlinește din voința și prin lucrarea lui Dumnezeu, învierea noastră sufletească proprie stă în voința și în lucrarea noastră. Prin pocăință, credință și viață curată, primind în Biserică dumnezeieștile Taine, noi ne pregătim pentru a percepe în chip îndumnezeitor slava învierii.

Astfel, în înviere se împlinește nu doar lucrarea lui Hristos, ci și lucrarea Bisericii, pentru că ea are misiunea ca în veacul acesta să-i pregătească pe oameni pentru veacul viitor, pentru ca slava dumnezeiască a împărăției lui Dumnezeu ce va învălui întreaga creație să nu fie pentru ei un foc care mistuie, ci lumină care luminează veșnic, strălucind iubirea Sfintei Treimi.

Această lumină sau slavă nu este o realitate deosebită de ființa dumnezeirii Celei în Treime preaslăvite și cu atât mai puțin o lumină creată, precum lumina soarelui celui simțitor, ci este Însuși Dumnezeu (I Ioan 1, 5).

Pe aceasta au văzut-o „pe cât li se putea” (troparul praznicului Schimbării la Față) Sfinții Apostoli pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Față și tot ea a fost cea care i-a aruncat la pământ pe soldații ce păzeau mormântul în noaptea învierii.

Când Hristos a spus că este „lumina lumii” (Ioan 8, 12), nu s-a referit la o lumină metaforică, ci tocmai la puterea dumnezeirii Sale percepută de om ca lumină fără început și fără sfârșit, acea lumină necreată și veșnică ce a transfigurat prin înviere și trupul Său făcându-l lumină, adică îndumnezeindu-l.

De aceea, prin înviere Hristos nu doar își ridică trupul din mormânt, nu doar îl readuce la viață, așa cum s-a întâmplat cu fiica lui Iair, cu fiul văduvei sau cu Lazăr, ci îl umple de puterea harului dumnezeiesc și îl transfigurează dăruindu-i calitățile nestricăciunii, fără însă a înceta să fie și trup.

Omenescul din Hristos primește cele ale dumnezeirii și îşi asumă modul de viață dumnezeiesc, fără a fi topit în nesfârșitul dumnezeiesc și fără a înceta să fie omenesc.

Ba mai mult, în trupul omenesc al lui Hristos înviat și îndumnezeit vedem împlinirea raţiunii pentru care omul a fost adus la fiinţă. Însuși Adam, dacă nu ar fi căzut în păcat, ar fi trebuit, prin păzirea poruncilor și comuniunea cu Dumnezeu, să se ridice și pe sine și întreaga creație la starea trupului lui Hristos de după Înviere. Scopul a fost mereu același, sfințirea omului și a creației, dar păcatul și moartea au făcut însă ca modul dobândirii acestei slave îndumnezeitoare să fie diferit.

Astfel, adevărul mântuitor al Învierii ne învață că trupul omului și materia, în general, nu sunt destinate distrugerii, întoarcerii în neființă, așa cum socotesc unii, ci transfigurării prin lumina învierii lui Hristos, lucru pe care Biserica îl mărturisește prin grija pe care o poartă trupului omenesc și după despărțirea acestuia de suflet prin moarte.

Trupul chiar despărțit de suflet rămâne o realitate creată de Dumnezeu și destinată unui scop ce nu se epuizează în moarte. Așa se explică de ce în Biserica Ortodoxă trupul celui adormit nu este lepădat, imediat după moarte, ca un obiect neînsuflețit şi netrebuincios sau dat incinerării, ci este spălat de rudenii, este tămâiat de preot și introdus în biserică ca pridvor al împărăției lui Dumnezeu, iar slujba înmormântării nu este decât o celebrare a trecerii la viața cea veșnică, adusă de Hristos prin învierea Sa din morți.

Mai mult, viața cea nouă întru Hristos nu înseamnă o revărsare a luminii dumnezeiești doar asupra sufletului, ci și asupra trupului, așa încât sfințenia să umple întreaga ființă a omului precum se poate vedea în moaștele sfinților, mărturii vii atât ale puterii lui Dumnezeu, cât mai ales ale Învierii și ale vieții veșnice. Sfântul Apostol Pavel spune că trupul omului este „templu al Duhului Sfânt” (I Corinteni 16, 9), iar în moaștele sfinților noștri avem mărturia vie a lui Dumnezeu, că suntem chemați la nestricăciune și viață veșnică, o stare de care omul se poate împărtăși în parte în această viață și în chip desăvârșit în împărăția cerurilor.

Dreptmăritori creştini,

Învierea lui Hristos este „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor” pentru că cinstirea ei nu ne leagă doar de momentul istoric petrecut acum două mii de ani, ci actualizându-l pe acesta suntem proiectați în veacul viitor al învierii și transfigurării întregii creații.

După cum Adam cel vechi, căzând în păcat, a atras blestemul asupra firii sale și asupra întregii creații, tot astfel Adam cel Nou, Hristos, atrage la viață prin firea Sa omenească îndumnezeită nu doar întreaga omenitate, ci și întreaga creație neînsuflețită așa cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel când spune că: „făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii” (Romani 8, 21) și cum cântăm cu toții în perioada praznicului: „Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura învierea lui Hristos, întru care s-a întărit.

În acest sens se explică și actul liturgic al săvârșirii slujbei Învierii în afara bisericii, act care manifestă simbolic și în același timp real tocmai slava care se răspândește din Trupul lui Hristos, Biserica, spre întreaga creație, în întunericul lumii: „Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5).

Numai în această perspectivă, care pune în centrul istoriei actul Învierii ca arvună nu doar a învierii noastre, ci și ca sămânță a creației celei noi și a împărăției celei veșnice, înțelegem și afirmația Sfântului Maxim potrivit căreia „cel ce a învățat înțelesul ascuns al Învierii cunoaște rostul pentru care Dumnezeu de la început a făcut tot ce există”.

De aceea, apropierea noastră de acest praznic al praznicelor trebuie să fie pe măsura importanței lui. Cu toții vorbim întru aceste zile de lumina Învierii, de bucuria adusă de Hristos prin biruința asupra morții, dar la această lumină aducătoare de bucurie nu se poate ajunge decât trecând mai întâi prin întunericul morții.

Dacă pentru Hristos acest întuneric a însemnat coborârea cu sufletul la iad și sfărâmarea puterii lui, pentru noi, moartea înseamnă lucrarea duhovnicească de a omorî pe omul cel vechi din noi, omul păcatului.

Hristos a omorât prin moartea Lui moartea ca și noi să putem, prin El și cu El, să omorâm păcatul în noi ca izvorâtor al morții. Acesta este și motivul pentru care Învierea este precedată de Postul Mare, o perioadă în care creștinul trebuie ca prin post, rugăciune și milostenie să simtă puterea Jertfei aducătoare de viață a lui Hristos. Căci ce sunt oare aceste lucrări dacă nu jertfa noastră înaintea Lui, așa cum cântăm în Săptămâna patimilor: „Pregătește-te suflete înainte de ieșire, …și nevoiește-te a pătimi, a muri și a te răstigni împreună cu Hristos”?

Ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, Hristos S-a răstignit pe sfânta și de viață dătătoare Cruce și trecând prin Jertfă a ajuns la Înviere; noi însă trebuie să ne răstignim patimile și poftele cele păcătoase care dau putere morții să lucreze în noi și numai printr-o astfel de jertfă putem să ne ridicăm la simțirea luminii și bucuria Învierii lui și să devenim noi înșine „jertfe vii” (Romani 12, 1) cum învață și dumnezeiescul Apostol Pavel: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni 5, 24).

Omul lumii de astăzi, din păcate, fuge de această răstignire aducătoare de înviere duhovnicească, fuge de jertfa aducătoare de viață și, cu atât mai mult, fuge de suferința atotmântuitoare, căutând în schimb confortul și bunăstarea materială. Dată fiind această comoditate introdusă de tehnologie și știință, precum și mentalitatea care rezumă totul la biologic, la cele ale trupului nostru, creștinul din societatea contemporană dorește o viață veșnică, dorește învierea și dobândirea împărăției lui Dumnezeu, dar, de cele mai multe ori, fără jertfă și fără nevoința răstignirii patimilor, lucru care exprimă o dorință de a ajunge la înviere, dar fără Hristos. Aceasta însă este cu neputință de împlinit de vreme ce El este „Învierea și Viața” (Ioan 11, 25).

Să căutam, astfel, ca în rugăciunile noastre să cerem de la Dumnezeu putere spre a dobândi slujire jertfitoare ca, întru această slujire, să putem să ne ridicăm la sfințirea simțirilor noastre spre a ne bucura de bucuria duhovnicească a Învierii. Învierea este prăznuirea bucuriei, sărbătoarea luminii, dar simțirea acestei bucurii și a acestei lumini dumnezeiești vine doar din inima curată dobândită prin slujirea jertfitoare.

Să nu uităm noi, cei din Dobrogea, că vestitorul învierii lui Hristos pe acest ținut a fost Sf. Apostol Andrei, care ne-a rămas părinte și propovăduitor.

Ca urmaș al celui întâi chemat la apostolie, eu simt totdeauna legătura cu marele propovăduitor al învierii. Să fim cu toții încredințați că și în această noapte, apostolul și părintele nostru duhovnicesc Andrei, ne îmbrățișează pe toți.

Să ne bucurăm, așadar, cu inimă curată, plină de iubire și de iertare, Învierea lui Hristos să fie și învierea noastră, iar biruința Lui să fie și biruința noastră, atunci când vom cânta: „Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare, Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cântăm cântare de biruință”.

Hristos a înviat!

Al vostru Arhipăstor,
de tot binele doritor
și către Hristos Cel înviat rugător,

† TEODOSIE
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

Scrisoarea pastorală a ÎPS Teodosie Petrescu la Nașterea Domnului [2012]

† TEODOSIE,
prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Tomisului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar de la Noi, părintească binecuvântare.

Motto: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
Că vi s-a născut azi Mântuitor,
Care este Hristos Domnul,
în cetatea lui David.”
 (Luca 2, 10-11)

Iubiţi fii sufleteşti,

Cuvintele de mai sus au fost rostite de către Îngerul Domnului care s-a arătat păstorilor de pe câmpurile de lângă Betleem, în noaptea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor și ei s-au înfricoșat cu frică mare” (Luca 2, 8).

Aceste cuvinte ne întăresc şi ne luminează sărbătoarea de astăzi cu razele luminoase ale dragostei lui Dumnezeu, revărsate peste întreaga umanitate prin Naşterea Fiului Său din Preasfânta Fecioară Maria, pe care o şi numim întru adevăr, Născătoare de Dumnezeu.

De aceea, să ne bucurăm întru această zi cu veselie mare, alături de cetele îngereşti care, lăudând măreţia nespusă a slavei lui Dumnezeu, au fost auzite în aceeaşi noapte de păstori, şi prin ei, de întreaga umanitate, îndemnând ca noi să ne umplem de bunăvoirea dragostei mântuitoare a Domnului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Iubiţi credincioşi,

Înainte de Întruparea şi Naşterea Sa, Dumnezeu a fost alături de oameni prin lucrarea săvârşită pe întreaga perioadă a Vechiului Testament. Prin prooroci, prin îngeri şi prin drepţii acelor timpuri, Dumnezeu nu a părăsit pe om, deoarece acesta poartă chipul Său şi a fost creat cu nespusă iubire ci, a descoperit prin intermediul acestora „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Efeseni 3, 9).

Numai dacă ne uităm la referatul biblic al Creaţiei, vom vedea că omul nu apare pe pământ asemenea celorlalte făpturi, adică la porunca lui Dumnezeu: „Să fie” ci, asemenea unui Părinte iubitor, Dumnezeu ţine sfat în Sine şi Se apleacă asupra materiei, din care plămădeşte trupul omului, dar, totodată, săvârşeşte o lucrare nemaivăzută nicăieri în creaţie: înzestrează pe om cu suflet, dar nu orice fel de suflet, ci un suflet care are chipul lui Dumnezeu: „și l-a făcut pe om după chipul Său” (Facere 1, 27).

Prin aceasta, Dumnezeu ne arată dragostea sa infinită, deoarece aşa cum ne învaţă Sf.  Grigorie de Nazianz, omul poartă în sine „o părticică dumnezeiască”.

Astfel, după cum spune şi Părintele Dumitru Stăniloae, prin faptul că omul a fost înzestrat cu chipul lui Dumnezeu, între noi şi El apare o relaţie specială, o legătură vie, care să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu.

În acest fel, noi înţelegem că nu suntem persoane singuratice, apărute de nicăieri pe acest pământ, ci suntem rodul iubirii nesfârşite a Sfintei Treimi, în care a fost sădită tendinţa de asemănarea cu Dumnezeu, adică spre o iubire absolută şi veşnică, prin îndumnezeirea noastră după har.

Căderea în păcat a protopărinţilor neamului omenesc a adus peste întreaga umanitate umbra morţii. Sf.  Ioan Gură de Aur ne mărturiseşte că: „Dintre toate relele omeneşti, singurul păcatul este adevăratul rău”, ceea ce însemnă că, prin păcat, între noi şi Dumnezeu a apărut o despărţire, o vrajbă, care a adus întuneric mare asupra omului şi universului întreg.

Cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să iubească pe om şi făgăduieşte că va trimite pe Cineva, care să pună capăt aceste vrajbe. Scriptura ne arată că atunci când Dumnezeu ceartă pe diavolul care luase chipul şarpelui, rosteşte următoarele cuvinte: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3, 15).

Numită şi Proto-evanghelie, această cuvântare a lui Dumnezeu ne arată că, deşi noi am greşit înaintea Lui, El ne făgăduieşte un Răscumpărător, un Mântuitor care să vină şi să pună capăt robiei păcatului asupra umanităţii. Astfel, „sămânţa femeii” de care vorbeşte Scriptura nu era nimic altceva decât Hristos, aşa cum ne arată mulţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii.

De aceea, timp de secole, omenirea aştepta pe Hristos, numit şi Mesia, care se tâlcuieşte „Unsul Domnului”, adică cel ce era trimisul Domnului pentru a arăta din nou umanităţii care este calea cea dreaptă.

Această venire a lui Mesia s-a petrecut însă în chip preaminunat, la plinirea vremii, prin Nașterea Pruncului Iisus din Fecioara Maria, într-o iesle din oraşul Betleem: „L-a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle” (Luca 2, 7).

Biserica întreagă mărturiseşte că nu era decât o singură cale prin care omul să reintre în comuniune cu Dumnezeu, adică Dumnezeu să coboare la om, deoarece omul nu mai putea să se ridice la Dumnezeu. Sfântul Irineu de Lyon ne arată că: „Domnul nostru Iisus Hristos, ca să ne facă ceea ce este El Însuşi, potrivit nemăsuratei lui iubiri, s-a făcut ceea ce suntem noi”, adică om.

Astfel, Dumnezeu alege să Se întrupeze, luând fire umană din Preasfânta Fecioară, şi, păstrând rânduiala firii omeneşti, Se naşte Prunc, pentru ca noi să devenim frați ai lui Hristos și fii ai Părintelui Ceresc.

Și, despre dumnezeirea Fiului Întrupat care ne aduce Cuvânt de la Dumnezeu, El însuși fiind Cuvântul, găsim nenumărate mărturii.

Mai întâi, Arhanghelul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria la Buna-Vestire „Acesta va fi mare și Fiul Celui Prea Înalt se va chema” (Luca 1, 32). Și bătrânului Iosif i se arată un înger care-i spune că Maria va naște fiu de la Duhul Sfânt, iar numele lui va fi Iisus, El va mântui poporul său de păcatele lor (Matei 1, 21).

O altă mărturie este cea de la Botezul Domnului când Dumnezeu spune în auzul mulțimilor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit” (Matei 3, 17) ca, apoi, la Schimbarea la Față, înaintea apostolilor să spună: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit. Pe Acesta să-l ascultați” (Matei 17, 5). Ascultarea aceasta înseamnă ascultarea învățăturii Mântuitorului ca adevăruri dumnezeiești, nu umane.

Dar, despre dumnezeirea Fiului Întrupat mărturisește chiar El Însuși, Iisus descoperindu-se pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu: „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30) sau „Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl” (Ioan 10, 38).

Și, în sfârșit, ucenicii Îl mărturisesc și ei ca Fiul al lui Dumnezeu: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).

Toate aceste recunoașteri ale dumnezeirii Celui a cărui Naștere o sărbătorim trebuie să le completăm și cu adeveririle pe care Sfântul Ioan Botezătorul le aduce, mulțimile care văd minunile Lui, natura (vânturile și marea) care ascultă de El (Matei 8, 27). Toți L-au recunoscut ca făcător de fapte dumnezeiești. Până și cei care L-au răstignit, văzând minunile care s-au petrecut atunci au spus: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” (Marcu 15, 39).

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Naşterea Pruncului Iisus este un prilej de a reflecta mai îndelung asupra dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Hristos se naşte într-o iesle, smerit şi fragil, asemenea tuturor pruncilor, pentru a ne arăta că drumul nostru de întoarcere către Dumnezeu trebuie să înceapă cu smerenia. De altfel, cum bine ştim, prima Fericire pe care Mântuitorul o rosteşte în Predica Sa de pe Muntele Fericirilor este: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 3).

De aceea, se cuvine să înţelegem că smerenia este începutul împăcării dintre oameni şi Dumnezeu, dar totodată, este şi începutul împăcării dintre noi oamenii. Căci datoria noastră este să vieţuim în comuniunea dragostei creştine, aşa cum ne învaţă Însuşi Hristos când zice: „…să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12).

În Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu ia trup omenesc, astfel că omul este vindecat pe deplin de rănile păcatului, după cum spune Leonţiu de Bizanţ: „Prin iconomie, singurul Doctor înţelept al sufletelor noastre, primind în Sine pătimirile noastre, a vindecat boala tuturor”.

În acest fel, firea umană se îndumnezeieşte, iar noi avem posibilitatea de a deveni fiii lui Dumnezeu, după har, cum mărturiseşte Sf.  Ap.  Pavel.

Și Părintele Dumitru Stăniloae susține că „Nașterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioară este începutul și condiția primă a ridicării omului din întunericul păcatului și al înălțării lui la lumina lui Dumnezeu prin jertfă și înviere. De aceea s-a născut Iisus din Fecioară, pentru a ridica pe om din această stare”.

Vedem, așadar, că nașterea este un act de bunăvoință și iubire prin care puterea lui Dumnezeu lucrează ridicarea omenirii din întunericul păcatului la lumina vieții veșnice.

La această minunată lucrare a lui Dumnezeu participă întreaga creaţie. Astfel, steaua se arată pe cer ca o noutate, îngerii înconjoară peștera cântând laudă lui Dumnezeu, iar magii aduc daruri Pruncului Iisus: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 9).

De la aceste daruri creștinătatea a statornicit frumoasa tradiţie ca noi, de Crăciun, să oferim daruri, mai ales pruncilor, dar şi celor care sunt asemenea pruncilor, lipsiţi de apărare şi neajutoraţi, pentru ca prin cele materiale să punem în valoare bogăţia spirituală a iubirii dumnezeieşti.

Se cuvine, așadar, să luăm aminte și la mulțimile de îngeri care laudă pe Dumnezeu în cântările lor. Aceste cântări sunt, practic, primele colinde pe care oamenii le aud, de aceea, noi păstrăm şi astăzi tradiţia colindatului, adică a vestirii Naşterii Domnului.

Văzând cu ochii noştri sufleteşti şi trupeşti această preaminunată lucrare a lui Dumnezeu, să ne cutremurăm de măreţia iubirii Domnului către noi, care vine în scutece şi în iesle, pentru a ne curăţa sufletele de robia păcatului.

De aceea, Sf. Ioan Gură de Aur, ne arată cum trebuie să petrecem această sărbătoare: „Să nu ne punem ghirlande la intrările caselor; să nu împodobim străzi, să nu dăm desfătare ochiului; să nu ne desfrânăm gustul, să nu dăm plăcere pipăitului, nu cu străluciri şi pietre scumpe; nu cu licăriri de aur; nu cu amăgiri de farduri, nu cu ospeţe şi cu beţii, care duc la paturi de desfrâu şi de nelegiuiri. Noi însă, care ne închinăm la Cuvântul, chiar dacă ne vom desfăta şi noi în o măsură oarecare, să ne desfătăm în vorbiri duhovniceşti şi în legea dumnezeiască. Iar cei care aveţi plăcere de asemenea lucruri, să vă curăţiţi şi la minte şi la cuget”.

Iubiţi fii duhovnicești de pe pământul apostolic al Tomisului,

Naşterea Domnului ne prilejuieşte nouă, românilor dobrogeni, o dublă sărbătoare. Căci, aici, în Arhiepiscopia Tomisului, Dumnezeu ne-a rânduit o vieţuire cu totul aparte faţă de ceilalți români. Noi purtăm asupra noastră, prin lucrarea misionară a Sf. Ap. Andrei, pecetea duhovnicească a unui popor apostolic, iar paşii noştri calcă pe un pământ binecuvântat de paşii celui dintâi chemat la Apostolie.

Această demnitate înaltă în care ne-a aşezat Dumnezeu ne şi cheamă la o vieţuire aleasă, aceea de a fi ucenici ai Domnului chiar prin Sf. Andrei. Dacă în ieslea Betleemului, Hristos se naşte ca lumină a lumii întregi, aici, la Peştera Sf. Ap. Andrei, Hristos ne-a adus, prin lucrarea celui dintâi Ucenic al Său, lumina cunoştinţei de Dumnezeu.

De aceea, să preţuim cum se cuvine această dragoste a lui Dumnezeu arătată către noi şi să ne împăcăm unii cu alţii, să facem părtaşi la masa noastră şi pe cel sărac şi lipsit, pe cel bătrân şi singur, pe cel orfan şi pe cea văduvă. Că de vom face acestea, ne vom arăta a fi asemenea lui Hristos, care a venit la noi, cei care eram lipsiţi de Lumina dumnezeirii, sărăciţi de vederea harului, goliţi de faptele cele bune şi înstrăinaţi de Dumnezeu.

Vă îmbrățișez cu dragoste părintească, rugând pe Pruncul Cel Născut în iesle să vă dăruiască tuturor pacea, bucuria și dragostea Sa dumnezeiască, spre desăvârșirea vieții noastre.

Al vostru Arhipăstor, de tot binele doritor şi către Hristos rugător,

† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului.

Simpozionul internațional dedicat Sfântului Maslu [Dorna Arini, 15-16 octombrie 2012]

La Mănăstirea ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Dorna Arini, din judeţul Suceava, a avut loc în zilele de 15 şi 16 octombrie 2012 simpozionul ‘Sfântul Maslu – Taina însănătoşirii vieţii sufleteşti şi trupeşti şi modalitate de pastoraţie a bolnavilor’. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Teodosie, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Moldova.

Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Sfântul Andrei’ a Universităţii ‘Ovidius’ din Constanţa a organizat, timp de două zile, la Mănăstirea Dorna Arini din judeţul Suceava, simpozionul ‘Sfântul Maslu – Taina însănătoşirii vieţii sufleteşti şi trupeşti şi modalitate de pastoraţie a bolnavilor’.

Derulată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, manifestarea a fost dedicată Anului omagial al Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor şi a debutat luni, 15 octombrie, cu o slujbă de Te Deum.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Au participat profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii ‘Ovidius’ din Constanţa, profesori din Atena – Grecia, din Ucraina, de la Cernăuţi şi de la alte facultăţi de teologie din ţara noastră.

‘S-au susţinut comunicări foarte interesante şi s-au purtat discuţii care să ne aducă în actualitate necesitatea şi rolul Sfântului Maslu în viaţa Bisericii în general şi a creştinilor. S-au făcut sublinieri în legătură cu efectul acestei sfinte taine, s-au arătat temeiurile ei biblice şi patristice, evoluţia în istoria Bisericii creştine a Tainei Sfântului Maslu, dar şi distincţiile deosebite ale acestei taine faţă de confesiunile creştine.

S-a arătat că această taină, deşi se adresează tuturor oamenilor, dar mai ales celor bolnavi, nu este una a tristeţii, ci a bucuriei. În acelaşi timp s-a amintit de legătura dintre Taina Sfântului Maslu şi celelalte sfinte taine, punându-se în valoare momentele importante ale tainei despre care s-a discutat.

Taina Sfântului Maslu, într-un anumit mod, ne reintegrează în comunitatea Bisericii. De aceea, la finalul acestei slujbe, credincioşii cer iertare de la Dumnezeu prin părinţii slujitori. Iertarea este poarta prin care creştinii intră în împărăţia lui Dumnezeu.

Dacă la Taina Sfintei Spovedanii vorbim de iertarea păcatelor mărturisite, aici iertarea păcatelor depinde de credinţa, căinţa şi hotărârea celui care vine să primească această sfântă taină. Toate păcatele se pot ierta omului care se îndreaptă cu părere de rău către Dumnezeu. Ne-am bucurat de un banchet spiritual, iar teologii greci, cu spiritul lor foarte ascuţit, au avut un rol foarte important analitic şi teologic.

Unul dintre ei a vorbit despre suferinţă, altul despre boala şi rolul ei în iconomia vieţii omului. Boala este adeseori îngăduită de Dumnezeu ca un aspect pedagogic, astfel că prin intermediul acesteia El ne cheamă mai aproape de El. S-a lăsat o perspectivă pentru a îmbogăţi acest material, astfel că vom avea un volum care va cuprinde atât referatele, cât şi discuţiile care au avut loc pe marginea comunicărilor.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, iar prin Taina Sfântului Maslu să cerem ajutorul Lui pentru vindecarea credincioşilor noştri’, a spus Înalt Preasfinţitul Teodosie.

*

Din păcate nu toți invitații din program au putut să ajungă…fapt pentru care am fost al 4-lea vorbitor al Simpozionului în data de 15 octombrie 2012.

Articolul pe care l-am prezentat e acesta:

Read Online
(174.4 K)PDF
(8.6 K)EPUB
Kindle
Daisy
(15.1 K)Full Text
(97.3 K)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

De la Tedeumul cu care s-a început Simpozionul:

 

***

Aproape toate alocuțiunile și dezbaterile Simpozionului, în format audio, se regăsesc în arhiva de aici.

Am lipsit de la primele din a doua zi…pentru că am slujit Sfânta Liturghie în acea dimineață, până spre 9 și ceva, și am ajuns după ce se reluase ședința comună.

*

Fiecare vorbitor, mai mult sau mai puțin, a făcut o sinteză a studiului propriu…de aceea textele publicate vor fi mult mai largi, structurate atent și cu tot ceea ce înseamnă aparat critic. De aceea aici avem de-a face cu expuneri libere…și nu cu textele integrale.

*

Cuprinsul filelor audio e format din luările de poziție ale următorilor:

 – Prima zi –

Fila 1; 8. 8 minute: Finalul Tedeumului, în Biserica Mănăstirii, cuvântul inaugural al ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, cântările în comun de la sărutarea Sfintei Evanghelii.

Fila 2; 1. 39 minute: Apărătoare, Doamnă…cântat de către toți.

Fila 3; 35. 59 minute: ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu și Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron.

Fila 4; 13. 53 minute: Pr. Prof. Dr. Nechita Runcan.

Fila 5; 7. 39 minute: ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu și Pr. Drd. Tudor Ciocan.

Fila 6; 30. 03 minute: Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș (expunerea articolului supra) și Pr. Lect. Dr. Dumitru Colotelo.

Fila 7; 14. 09 minute: Pr. Asist. Dr. Iulian Isbășoiu și Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron.

Fila 8; 52. 05 minute: ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Pr. Lect. Dr. Dănuț Popovici, Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, Arhim. Prof. Dr. Nikolaos Ioannidis (Facultatea de Teologie din Atena) și Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru.

Fila 9; 25. 49 minute: Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, Pr. Lect. Dr. Dănuț Popovici, Arhim. Prof. Dr. Nikolaos Ioannidis, Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru, Pr. Lect. Dr. Dumitru Colotelo, Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă, ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Prof. Dr. Gheorghe F. Anghelescu, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș.

Fila 10; 4. 15 minute: Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea, Pr. Lect. Dr. Dumitru Colotelo, ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu.

Fila 11; 29. 50 minute: Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea, ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Pr. Lect. Dr. Dumitru Colotelo, Pr. Drd. Tudor Ciocan, Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, o maică doctorand, ghidul Mănăstirii Voroneț (din păcate nu-i știu numele), un preot necunoscut mie, Pr. Prof. Dr. Nechita Runcan, un alt preot necunoscut mie.

Fila 12; 30. 03 minute: Pr. Lect. Drd. Iosif Gulay Mureșan, ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă, Pr. Conf. Dr. Bogdan Moise, Pr. Lect. Dr. Dumitru Colotelo, Prot. Lect. Dr. Mekola Șcerban.

Fila 13; 14. 07 minute: un preot necunoscut mie.

Fila 14; 10. 07 minute: Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă.

Fila 15; 13. 15 minute: Pr. Lect. Dr. Nicușor Tucă, Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, Pr. Lect. Dr. Dragoș Bălan.

Fila 16; 36. 12 minute: ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Prof. Dr. Gheorghe F. Anghelescu, Pr. Lect. Dr. Cosmin Ciocan, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea.

Fila 17; 1. 02. 24 minute: Pr. Lect. Dr. Gheorghe Popescu, maica de la Voroneț…despre albastrul de Voroneț, ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea, Pr. Lect. Dr. Florin Spanache, Arhim. Prof. Dr. Nikolaos Ioannidis și Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru.

Fila 18; 7. 36 minute: ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Pr. Lect. Dr. Cosmin Ciocan, Arhim. Prof. Dr. Nikolaos Ioannidis și Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru.

  – A doua zi –

Fila 19; 18. 24 minute: vorbitor necunoscut mie; un altul…în aceeași situație.

Fila 20: 48. 31 minute: Arhim. Prof. Dr. Nikolaos Ioannidis și Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru (traducătorul vorbitorilor de limbă greacă).

Fila 21: 40. 36 minute: Lect. Dr. Nicolae Xionis (Facultatea de Teologie din Atena) și Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru.

Fila 22; 1. 12 minute: ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu.

Fila 23; 19. 17 minute: Sebastian (nu îi cunosc numele de familie) și preotul Ignatie (la fel: nu îi știu numele).

Fila 24; 18. 36 minute: Drd. Giani Pleșca, ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Arhim. Prof. Dr. Nikolaos Ioannidis, Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru, Drd. Olimpia Varga, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea.

Fila 25; 54. 16 minute: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș (despre doctorii în Teologie care trebuie să facă muncă de cercetare și să publice online…în mod continuu, pentru ca oamenii să aibă o alternativă ortodoxă), Arhim. Prof. Dr. Nikolaos Ioannidis, Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru, ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu.

Fila 26; 24. 08 minute: Lect. Dr. Ioan Marian Croitoru (care a vorbit despre teologia Sfântului Maslu la Sfântul Simeon al Tesalonicului), Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Pr. Lect. Dr. Florin Spanache.

Fila 27; 34. 58 minute (documentul final, în parte, pentru că am plecat să îmi fac bagajul): ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron, Prof. Dr. Gheorghe F. Anghelescu, Drd. Olimpia Varga, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea.

CV-ul ÎPS Dr. Teodosie al Tomisului

NUME: PETRESCU
PRENUME: TEODOSIE

FUNCŢIA: Arhiepiscop al Tomisului (2001) şi Decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă-Constanţa (2002)
DATA NAŞTERII: 12. 12. 1955
LOCUL NAŞTERII: Loc. Vatra Dornei, jud. Suceava.

STUDII:

  • 1992-1993- Bursă de Studii în Anglia la Universitatea din Birmingham,
  • 1976-1980 – Facultatea de Teologie din Bucureşti,
  • 1970-1875 – Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ,
  • 1962-1970 – Şcoala Generală din Dorna Arini.

TITLURI ŞTIINŢIFICE:

  • Doctor în Teologie din iulie 1999,
  • Profesor Universitar din aprilie 2002.
  • Doctor în muzică din decembrie 2005

TITLURI ŞI DISTINCŢII:

  • decembrie 2002 – „Steaua României în Grad de Cavaler”,
  • noiembrie 2003 – Membru corespondent al „Academiei Oamenilor de Ştiinţă”

ORGANIZAREA ŞI PARTICIPAREA LA CONGRESE ŞI SIMPOZIOANE INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALE:

  • Cernăuţi, Ucraina, iulie, 1994 – „Biserica Neamului, factor de păstrare a limbii şi spiritualităţii pentru românii din afara graniţelor ţării”;
  • Boian, Ucraina, iulie, 1994 – „Tradiţii comune româneşti în Bucovina de Nord şi cea de Sud, expresie a unităţii de credinţă şi de simţiri”;
  • New York, S.U.A., februarie, 1995 – „Biserica, sprijin moral şi factor de redresare pentru cei aflaţi în penitenciare”;
  • Atena, Grecia, februarie, 1996 – „Ortodoxia în contextul relaţiilor româno-elene în sec. XV-XIX”;
  • Stocholm, Suedia, septembrie, 1996 – „Dialogul între confesiuni, împărtăşirea învăţăturilor lui Hristos spre o posibilă comuniune”;
  • Oslo, Norvegia, septembrie, 1996 – „Tradiţiile româneşti – haină a spiritualităţii ortodoxe naţionale”;
  • Roma, Italia, februarie, 1998 – „Înţelegerea între culte prin împreuna lucrare în opera samariteană”;
  • Sofia, Bulgaria, iunie, 1998 – „Biserica Ortodoxă, haină spirituală comună a celor două popoare şi stâlp de rezistenţă în apărarea credinţei şi fiinţei celor două naţiuni”;
  • Roma, Italia, august, 2000 – „Ortodoxia în dialog cu catolicismul având ca punte de legătură rugăciunea”;
  • Torino, Italia, ianuarie, 2001 – „Rugăciunea comună între Biserici, modalitate de cunoaştere şi apropiere”;
  • Santa-Fe, S.U.A., august, 2001 – „Persecuţiile şi triumful credinţei în timpul perioadei totalitare”;
  • Turcia, Istanbul, august 2002 – „Sfinţii Martiri Brâncoveni,Constantin Vodă cu cei patru fiii ai săi ”;
  • Bulgaria, Sofia, 11 mai 2003 – „Bisericile ortodoxe surori şi Uniune Europeană” (ca reprezentant al Patriarhie Române în cadrul unei conferinţe organizate cu ocazia împlinirii a 50 de ani de Patriarhat bulgar);
  • Grecia, Olimpia 13 august 2003 – „Maica Domnului în spiritualitatea Răsăriteană”;
  • Turcia, Istanbul, 22 octombrie 2003 – „330 de ani de la naşterea Domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir”;
  • Constanţa, România, 19 noiembrie 2004, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative – „Drepturile omului şi protecţia lor juridică”;
  • Constanţa, România, 26 noiembrie 2004, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative – „Resurse umane în Administraţia publică”;
  • Spania, Barcelona, 23 ianuarie 2004, – „Unitatea creştină şi unitatea Euharistică”;
  • Cipru, Larnaca, 28 ianuarie 2004, – „Începuturile creştine în Europa Răsăriteană”;
  • Constanţa, România, 23 mai 2005, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative– „Libertăţile fundamentale ale oamenilor şi protecţia lor juridică”;
  • Bari, Italia, 25 octombrie 2005, – „Memoria martirilor în Biserica Ortodoxă”,
  • Lisabona, Portugalia, 16 martie 2006, – „Rugăciunea – cale spre Înviere” (conferinţă în cadrul întâlnirii cu membri comunităţii Ortodoxe);
  • Elveţia, Zurich, 13 aprilie 2006, – „Necesitatea intensificării dialogului între bisericile creştine” (conferinţă);
  • Balcic, Bulgaria, 15 mai 2006, – „Rugăciunea în muzica religioasă” (conferinţă în cadrul unui festival internaţional de artă corală);
  • Constanţa, România, 8 iunie 2006, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative– „Libertatea de expresie şi libertatea religioasă”;
  • Constanţa, România, 4 iulie 2006, Facultatea de Teologie– „Ortodoxia românească şi mişcarea ecumenică. 45 de ani de la intrarea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (bilanţ şi perspective)”;
  • Constanţa, România, 10 octombrie 2006, Facultatea de Teologie – „Conceptul de libertate în lumina Sfintelor Scripturi”;
  • Constanţa, România, 30 mai 2007, Facultatea de Teologie – „Religia şi Dreptul şi impactul lor asupra societăţii umane”;
  • Constanţa, România, 31 mai 2007, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative– „Cetăţenia europeană şi Cetăţenia naţională”;
  • Constanţa, România, 29 octombrie 2007, Facultatea de Teologie – „Hristos – lumina lumii. Unitatea bisericilor şi a Europei din perspectiva învăţăturii palamite despre vedrea lumii necreate. Premise ale unei viziuni ortodoxe despre ecumenism”;
  • Constanţa, România, 27 noiembrie 2007, Facultatea de Teologie – „Religiile monoteiste şi rolul lor în societatea zilelor noastre”;
  • Constanţa, România, 28 noiembrie 2007, Facultatea de Teologie– „Misiunea Bisericii pe teritoriul ţării noastre în primele secole”;
  • Constanţa, România, 20 mai 2008, Facultatea de Teologie – „Aspectele cuvântului revelat şi importanţa acestuia în viaţa credincioşilor în mileniul III”;
  • Constanţa, România, 2 iulie 2008, Facultatea de Teologie – „Biserică şi misiune în contextul interculturalităţii”;
  • Constanţa, România, 3 iulie 2008, Facultatea de Teologie– „Regimul juridic al Religiilor monoteiste din Uniunea Europeană”;
  • Constanţa, România, 4 iulie 2008, Facultatea de Teologie – „Dreptul european şi Dreptul naţional”

MEMBRU ÎN COLEGIUL DE REDACŢIE AL PUBLICAŢIILOR:

  • Analele Universităţii Ovidius, seria: Teologie, Categoria D CNCSIS;
  • Revista de Teologie „Sfântul Andrei”(a Facultăţii de Teologie, din cadrul Universităţii Ovidius, Constanţa);
  • Revista Dionysiana, a Centrului de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creştină şi islamică)(CRM)

ACTIVITATE PROFESIONALĂ:

  • Noiembrie 1982, a fost încadrat cântăreţ bisericesc la paraclisul patriarhal Antim (după ce a cântat în corul studenţilor),
  • 1 octombrie 1986, s-a titularizat prin concurs pe postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, secţia Practică.
  • În anul 1977 a fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, din judeţul Prahova.
  • 6 decembrie 1990, a fost tuns în monahism primind numele de TEODOSIE.
  • La 24 februarie 1991, a fost hirotonit Ieromonah, având ca sarcină activitatea de asistenţă religioasă şi misiune caritabilă la spitale, azile şi casele de copii din Bucureşti.
  • În şedinţa din 22 martie 1994, Sfântul Sinod l-a ridicat la treapta Arhierieu, cu acordarea prealabilă a rangului de Arhimandrit şi a aprobat alegerea în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titulatura de Snagoveanul. Hirotonia în Arhiereu s-a săvârşit în ziua de 3 aprilie 1994, în biserica Sf. Spiridon Nou din Bucureşti, paraclis patriarhal.
  • Pe data de 21 februarie 2001, Vrednicul de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, a convocat la Bucureşti, Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii noului Arhiepiscop al Tomisului. În urma votului membrilor Consiliului Electoral Bisericesc, Episcopul Teodosie Petrescu a fost ales pentru scaunul Arhiepiscopal de la Tomis.
  • La 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, a avut loc Intronizarea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
  • Din 17 septembrie 2002, a fost ales Decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Ovidius”, Constanţa, fiind reales în 2004 şi 2008.

ACTIVITATEA PASTORAL-MISIONARĂ:

  • Până în 1994 a susţinut peste 50 de predici la Catedrala Patriarhală.
  • Cu binecuvântarea Vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST a prezidat examenele de capacitate preoţească, examenele de definitivare şi promovare, la care a susţinut prelegeri între anii 1994-2000.
  • Cu binecuvântarea Vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, s-a implicat în înfiinţarea şi organizarea unei şcoli de cântăreţi bisericeşti la Seminarul Teologic Bucureşti şi a patru noi Seminarii Teologice, respectiv cele de la Mânăstirile Căldăruşani, Cernica, Pasărea precum şi cel de la Giurgiu.
  • A organizat concerte publice cu corurile celor cinci seminarii teologice şi al şcolii de cântăreţi din eparhie, la Sala Palatului, Sala Radio, Sala Teatrului de Operetă, unele fiind transmise în direct.
  • Ca Episcop Vicar a participat la peste 200 lecţii deschise de religie la licee şi şcoli generale, precum şi la zeci de ore la Seminariile Teologice de la Bucureşti şi Giurgiu.
  • A participat la întruniri cu organizaţiile de tineret, la multe dintre ele a ţinut şi cuvânt de învăţătură.
  • A îndrumat personal peste 30 de fundaţii şi asociaţii creştine, cu scopuri de binefacere.
  • A participat cu slujbe şi cuvinte de învăţătură la peste 100 ceremonii de depunere a jurământului la M.A.N. şi M.I., respectiv în unităţile de Poliţie, Jandarmerie şi Pompieri.
  • A slujit la marile sărbători şi a efectuat vizite pastorale repetate la penitenciarele din eparhie, precum şi slujbe şi vizite pastorale la spitale, azile, case de copii.
  • În ajunul praznicelor împărăteşti şi al sărbătorilor sfinţilor, precum şi sâmbăta a oficiat peste 500 de slujbe de priveghere în parohiile din eparhie, prilej şi de catehizare a credincioşilor.
  • Ca ierarh a sfinţit peste 530 de şcoli, licee şi alte instituţii, iar aproximativ 100 de şcoli au primit protectori sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.
  • A prezidat peste 80 de conferinţe preoţeşti misionare şi peste 20 de conferinţe administrative protopopeşti.
  • A acordat nenumărate interviuri la televiziune sau radio, atât în cadrul emisiunilor religioase cât şi în cele de ştiri, de cultură sau sociale.
  • Cu binecuvântarea Vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, a sfinţit peste 150 noi locuri de biserică, supraveghind şi lucrările de construcţie aferente. S-au realizat aproape toate, încununând munca enoriaşilor prin sfinţirea noilor lăcaşuri.
  • Au fost consolidate şi restaurate peste 300 de lăcaşuri de cult în cadrul Eparhiei.
  • În numele Vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, a înfiinţat aproximativ 135 capele în aşezăminte militare, spitaliceşti, orfelinate, case de bătrâni şi penitenciare.
  • Au fost reactivate 8 mânăstiri şi schituri şi au fost înfiinţate 5 aşezăminte monahale noi.
  • A fost delegat în activităţi pastorale în străinătate, respectiv S.U.A. – 1995; Suedia şi Norvegia – 197; Paris – 1998; Italia – 2000 şi de mai multe ori în Bulgaria.
  • A susţinut de asemenea o serie de conferinţe şi cuvântări pastorale, după cum urmează:Ca Arhiepiscop al Tomisului, încă din primele zile ale arhipăstoriei, a slujit la Penitenciarul din Poarta Albă, a întreprins vizite pastorale în parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, inclusiv în localităţile din Deltă, apropiindu-se astfel de credincioşii dobrogeni.
    • – 5 la Aula Universităţii din Bucureşti,
    • 10 la Sala Dalles,
    • o întâlnire cu tinerii la Catedrala din Sibiu,
    • 5 conferinţe la Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucureşti,
    • peste 100 de conferinţe şi cuvântări pastorale la numeroase licee.
  • În cursul anului 2001, a onorat şi în acelaşi timp a fost onorat prin primirea a numeroase vizite din partea unor distinse personalităţi şi reprezentanţi ai unor prestigioase instituţii, a participat la conferinţe, simpozioane, a organizat pelerinaje.
  • Pe data de 26 iulie 2001 a condus o amplă procesiune în cinstea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, prima procesiune de amploare care a avut loc în oraşul Constanţa în ultimul secol, reactualizând vechea tradiţie a legăturii dintre popor şi harul lui Dumnezeu, prezent în sfintele moaşte.
  • Duminică 21 octombrie 2001, Racla cu Brâul Maicii Domnului a fost adusă în Eparhia Tomisului. Odată cu sosirea în Constanţa, România a fost încinsă, aşa cum s-a afirmat, cu Brâul Maicii Domnului. Pentru prima dată în istoria religioasă a Dobrogei numărul celor are au întâmpinat procesiunea a depăşit o sută de mii de credincioşi. Rugăciunile şi prezenţa Sfintei Racle la Constanţa, au făcut posibil ca pentru două zile oraşul, considerat economic, să devină un oraş religios. Cu această ocazie, peste un milion de creştini veniţi din întreaga ţară, au sărutat Brâul Maicii Domnului.
  • La data de 29 noiembrie 2001, a condus o procesiune cu moaştele Sfântului Epictet şi Astion începând de la Izvorul lui Eminescu, situat la aproximativ 1 km de Peştera Sfântului Apostol Andrei şi finalizată la Aşezământul Monahal al Întâiului chemat la apostolie.
  • În anul 2001 a înfiinţat Seminarul Teologic “Dionisie Exiguul” şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Gherontie Nicolau”.
  • Se ocupă în mod direct de studenţii secţiilor de teologie din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Constanţa, supraveghind procesul de învăţământ şi îndrumând activitatea lor profesional-misionară.

ACTIVITATEA SOCIAL-CARITATIVĂ:

  • Încă de pe vremea când era Arhiereu vicar în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, Înaltpreasfinţia Sa Teodosie a fost preocupat intens de semenii care au nevoie de ajutor, iniţiind o serie de programe, multe dintre aceste aflate şi astăzi în desfăşurare.
  • Imediat după sosirea sa în Dobrogea a organizat, pentru prima dată în cadrul Eparhiei Tomitane, Departamentul Social, care are ca principal scop îmbunătăţirea vieţii nevoiaşilor.
  • A înfiinţat nouă cantine sociale dispuse în întreaga eparhie. Acestea sunt destinate copiilor de vârstă şcolară şi sunt incluse într-un amplu program de prevenire a abandonului şcolar.
  • S-a implicat în ajutorarea persoanelor aflate în instituţiile statului prin acordarea de ajutoare materiale şi sprijin moral.
  • Veghează îndeaproape colaborarea cu ONG-urile din Constanţa, iniţiind acţiuni caritabile comune.

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ:

  • 6 lucrări personale,
  • peste 50 de articole în reviste de specialitate,
  • peste 600 de articole în ziare şi cotidiene.

CĂRŢI INDIVIDUALE:

  • Petrescu, Macedon, Teză de Doctorat: Cartea Psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a Bisericii, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2001, 450 p.
  • Petrescu, Macedon, Mărturii ale vieţii creştine dobrogene, Editura „Arhiepiscopiei Tomisului”, 2004, 180p.
  • Petrescu, Macedon, Muzica Vechiului Testament, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2001, 112p.
  • Petrescu, Macedon, Viaţa iudeilor oglindită în Psaltirea lui David, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2001,106 p.
  • Petrescu, Macedon, Psaltirea cu explicaţii şi adnotări asupra termenilor biblici, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2001,203 p.
  • Petrescu, Macedon, Psaltirea ilustrată, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2002,430p.
  • Petrescu, Macedon, Sfânta Scriptură în muzică, „Ovidius” University Press, Constanţa,
  • Petrescu, Macedon, Cuvinte de învăţătură, Editura „Arhiepiscopiei Tomisului”, Constanţa

STUDII ŞI ARTICOLE ÎN PERIODICE DE SPECIALITATE:

STUDII TEOLOGICE

  • Petrescu, Macedon, Idei moral-sociale în scrierile profeţilor mari ai Vechiului Testament, în revista „Studii teologice”, Bucureşti, anul XXXVI nr. 1-2/1984, p. 103-109-
  • Petrescu, Macedon, Despre rugăciune în Cartea Psalmilor, în Revista „Studii Teologice”, Bucureşti, an XXXVI, 9-10/1984, p. 666-672;
  • Petrescu, Macedon, Sărbătoarea Hramului Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, în Revista „Studii Teologice”, Bucureşti, an XXXVI, nr. 1-2/1984, p. 105-106;

GLASUL BISERICII

  • Petrescu, Macedon,” Hristos a Înviat!”, în Glasul Bisericii, an LVII nr. 1-4/2001, p. 16;

CANDELA MOLDOVEI:

  • Petrescu, Macedon, Despre post, în „Candela Moldovei”, Iaşi, Editura Trinitas, an IX, 7-8, 2000, p. 30-32;
  • Petrescu, Macedon, Rugăciunea, cale spre Viaţă, în „Candela Moldovei”, Iaşi, Editura Trinitas, an IX, 2000 nr. 9-10, p. 17-19;
  • Petrescu, Macedon, Brâul Maicii Domnului la Tulcea şi Constanţa, în Revista „Candela Moldovei”, Iaşi, Editura Trinitas, an X, 10-11, p. 22;

REVISTA MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI SUCEVEI:

  • Petrescu, Macedon, Creaţia şi Providenţa în Cartea Psalmilor, în Revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, Iaşi, an. LXII, nr. 3/1986, p. 76-82;
  • Petrescu, Macedon, Să nu ucizi!- Studiu exegetic, în Revista Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, an LXII, nr. 5/1986, p. 61-67;

ALMANAH BISERICESC:

  • Petrescu, Macedon, Înaltă şi sfântă sărbătoare a Bisericii Ortodoxe Române a Părintelui Patriarh Teoctist, Almanah Bisericesc, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor 1997, p. 11

CRONICA ROMANULUI:

  • Petrescu, Macedon, Sărbătoarea Naşterii Domnului, în „Cronica Romanului”, noiembrie 2001, nr.4, p. 5-6;
  • Petrescu, Macedon, Sfântul Vasile, model de urmat în milostenie, în „Cronica Romanului”, an II, nr.4 p.

PREDA’S:

  • Petrescu, Macedon, Sfântul Apostol Andrei, în revista* PREDA’S*, mai 2005 ,p.68-72

TEMPI DI UNITA:

  • Petrescu, Macedon, La testimonianza dei santi martiri nella chiesa ortodossa, în publicaţia TEMPI DI UNITA,nr 5, februarie 2006, p 16-18

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI:

  • Petrescu, Macedon, Pacea-supremă aspiraţie, în revista de teologie SFÂNTUL APOSTOL ANDREI,Anul VI, 2002, nr 1-2
  • Petrescu, Macedon, Schytia Minor şi ierarhii săi tomitani din secolele IV-VI, în revista de teologie SFÂNTUL APOSTOL ANDREI,Anul VII,2003,nr 1-2

ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA:

  • Petrescu, Macedon, Instrumente muzicale din timpul Vechiului Testament, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Teologie, Nr1/2004, p.7-38
  • Petrescu, Macedon, Dreptul la viaţă în Sfânta Scriptură, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Drept şi Ştiinţe Administrative, Nr3/2005,p.59-63
  • Petrescu, Macedon, Muzica şi Religia, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Teologie, Nr1/ 2005, p.7-34
  • Petrescu, Macedon, Justiţia divină în timpul Vechiului Testament, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Teologie, Nr1/2006, p. 7-41
  • Petrescu, Macedon, Libertatea de expresie şi libertatea religioasă, libertăţi fundamentale ale persoanei umane, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Drept şi Ştiinţe Administrative, Nr1/2006, p.26-29
  • Petrescu, Macedon, Egalitatea-binecuvântare sau blestem, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Teologie, Nr1/2007 p.7-20

SCIENCE AND ORTHODOXY, A NECESSARY DIALOGUE:

  • Petrescu, Macedon, Science and religion-Conflict or Convergence, în Science and Orthodoxy, a Necessary Dialogue, Seria Ştiinţa şi Religie, Editura Curtea Veche, Bucharest 2006, p.169-184

OMAGIU PROFESORULUI .V.DURĂ LA 60 DE ANI:

  • Petrescu, Macedon, Materia, mediu de manifestare e harului, în Omagiu Profesorului Nicolae.V.Dură la 60 de ani, Editura Arhiepiscopiei Tomisului,2006, p.147-149

ACTUALITATEA ORTODOXĂ, SUPLIMENT LUNAR AL ZIARULUI ZIUA DE CONSTANŢA:

  • Petrescu, Macedon, Cuvânt către credincioşii tomitani, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul I, Nr.2, 20-21 octombrie 2002, p.2;
  • Petrescu, Macedon, Privind dincolo de timp, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul I, Nr.3, 30 noiembrie 2001, p.2;
  • Petrescu, Macedon, Pastorala I.P.S. la Naşterea Domnului, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul I, Nr.4, 22 decembrie 2001, p.2;
  • Petrescu, Macedon, Cuvânt la Început de an, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul II, Nr.5, p.2;
  • Petrescu, Macedon, Calea, Adevărul şi viaţa, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul II, Nr.6, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Psalmii în viaţa bisericească, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul I, Nr.3, 30 noiembrie 2001, p.3;
  • Petrescu, Macedon, Smerenia şi foloasele acestei; în Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul II, Nr.6, p.3;
  • Petrescu, Macedon, Ortodoxia, calea dreptei credinţe, în Suplimentul lunar Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, anul I, Nr.3, 30 noiembrie 2001;

ANUAR AL ARHIVELOR MUNICIPIULUI BUCUREŞTI:

  • Petrescu, Macedon, Locaşuri de cult din Bucureşti mărturisiri ale spiritualităţii ortodoxe şi ale culturii româneşti (secolele XVII-XIX), în Anuar al Arhivelor I Municipiului Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti 1997, p. 13;
  • Petrescu, Macedon, Catedrala Patriarhiei Române-monument istoric şi aşezământ de cultură şi spiritualitate ortodoxă (secolele XVIII-XIX), în Anuar al Arhivelor II Municipiului Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti 1997, p.27;

GÂNDIREA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ:

  • Petrescu, Macedon, Privind dincolo de anul 2000, în „Gândirea Militară Românească”, an. X, p.11;

OBSERVATOR DE CONSTANŢA:

  • Petrescu, Macedon, “Şi cuvântul trup S-a făcut… în „Observator de Constanţa”, Anul V, Nr.1285, 22-23 decembrie 2001, p.4;
  • Petrescu, Macedon, Sfânta Liturghie cale spre mântuire, cotidianul “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1304, 12-13 ianuarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Harul, credinţa şi faptele bune, cotidianul ”Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1310, 19-20 ianuarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Întâia Episcopie şi Episcopul Bretanion, “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1316, 26-27 ianuarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Întâmpinarea Domnului, “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1322, 2-3 februarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Dumnezeu şi lumea, “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1328, 9-10 februarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Model de mărturisire a credinţei – Sfântul Sfinţit Mare Mucenic Haralambie, “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1334, 16-17 februarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Cum să ne apropiem de Împărăţia cerurilor, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1610, 18-19 ianuarie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Comuniune în rugăciune, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 616, 25-26 ianuarie 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfinţii Trei Ierarhi, luminători ai Ortodoxiei, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr.650, 1-2 februarie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Rolul valorilor creştine în societatea actuală, „Observator de Constanţa”, Anul VII. Nr.1.628, 8-9 februarie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Rugăciune – prezenţa continuă a lui Dumnezeu în sufletele noastre, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1.634, 15-16 februarie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Apropierea de Dumnezeu în credinţă şi nădejde, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1640, 22-23 februarie 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Ioan Casian, cel mai mare Sfânt Părinte Dobrogean, „Observator de Constanţa, Anul VII, Nr. 1646, 1-2 martie 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Călătoria duhovnicească a postului, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1652, 8-9 martie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, „Doamne la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice”, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr.1658, 15-16 martie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfinţii Epictet şi Astion în Biserica dobrogeană, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1664, 22-23 martie 2003,p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Intrarea Domnului în Ierusalim, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1688, 19-20 aprilie 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Hristos a Înviat!, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1689, 26-27 aprilie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, La început a fost Cuvântul…, „Observator de Constanţa, Anul VII, Nr.1700, 10-11 mai 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Constanţa – oraş aureolat de spiritualitate, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1706, 17-18 mai 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr.1712, 24-25 mai 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Spiritualitatea ortodoxă şi omul contemporan, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1718, 31 mai – 1 iunie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Posibilitatea unirii creştine cu Dumnezeu, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1730, 14-15 iunie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Dobrogea, pământ binecuvântat, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1738, 21-22 iunie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon,, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1742, 28-29 iunie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfânta Scriptură – izvor de binecuvântare, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1748, 5-6 iulie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfânta Cruce şi postul adormirii Maicii Domnului, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr.1772, 2-3 august 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Săptămâna de rugăciune pentru unitate creştină, „Observator de Constanţa” an VIII,Nr. 1910 24-24 ianuarie2004, pag. 1-2
  • Petrescu, Macedon, Sfântul Ioan Botezătorul, „Observator de Constanţa” an VIII, Nr.1904, 10 -11 ianuarie, 2004 p. 1-2
  • Petrescu, Macedon, Sfântul Antonie cel Mare, „Observator de Constanţa” an VIII, Nr.1926, 17-18 ianuarie, 2004, p. 1-2
  • Petrescu, Macedon, Sfinţii Trei Ierarhi, „Observator de Constanţa” an VIII, Nr.1922, 31 ianuarie – 1 februarie 2004, p. 1-2

Cf. pagina sursă.