La noi în casă avem cutuma pasului adăugat: când ne e greu, ne luăm de mână şi facem un pas împreună, facem un pas înainte, ca să simţim că lucrurile nu stau ci merg. Mai facem un pas înseamnă mergem spre un alt proiect. Mai facem un pas, adică şi mâine o luăm de la capăt. Şi acest capăt nu se sfârşeşte niciodată, pentru că iarăşi o luăm de la capăt.
Şi n-am putea să stăm fără să o luăm de la capăt. E chinuitor, câteodată, acest pas, mereu un pas spre mai mult, ca gerul de acum. Vezi ciormoloaşca de afară, vezi înghesuiala străzilor noastre, vezi singurătatea noastră a tuturor şi cu inimă grea, plină, mai faci un pas cu sforţări grele…Dar când pasul începe să ruleze, când te apuci de muncă…lucrurile curg de la sine şi ziua trece cât ai clipi.
Să nu ai timp înseamnă la noi să munceşti non-stop. Muncim când stăm, muncim când muncim, muncim când gândim, muncim când privim…Totul se cumpăneşte pentru ceva, undeva. Mai pui o filă, două, la o carte…Mai deschizi un alt proiect. Mai faci încă o slujbă în care trăieşti teologic…Mai vine un om care îţi deschide mintea. Mai vezi ceva care te subjugă de admiraţie.
Şi totuşi e un curaj să faci încă un pas! Dacă te descurajezi şi dezertezi rămâi numai cu ideea că ai fi putut face, mai înainte, ceea ce a făcut şi altul. Însă tu ştii că nu e adevărat! Dacă nu ai făcut ceva cu tine, în tine, în proiectele tale, ziua a trecut şi stai şi te lamentezi degeaba. Dacă a trebuit să pleci de acasă şi nu ai putut să scrii, nu te mâhni: umple-te de bucuria că ai înţeles unele lucruri din cele văzute! Iar dacă ai stat acasă şi ai scris sau te-ai rugat, să nu îţi pară rău că nu ai fost în pelerinaj sau la Biserică, pentru că ai făcut acelaşi lucru: ai slujit pe Dumnezeu cu munca ta.
Dacă munca te-a reţinut şi nu ai putut să faci altceva, observă care e rolul ei în viaţa ta, ce a făcut ea bun din tine! Observă că te-a disciplinat, observă că te împlineşte, observă că îţi dă un sens şi observă cum tu cel de ieri te simţi, în faţa celui de azi, mai puţin înţelept. Munca te face să priveşti cu mai multă înţelepciune, dar, mai ales, cu mai multă smerenie, faţă de marile realizări ale altora. Şi dacă te smereşte munca altora, atunci începi să ştii să preţuieşti marile realizări ale altora ca şi când ar fi ale tale.
În comentariile sale la darurile Sfântului Duh, din Corinteni, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că trebuie să percepem darurile confraţilor noştri din Biserică ca ale noastre pentru că ele ajută la folosul nostru şi să nu ne pară rău că nu avem darul predicării, spre exemplu, dacă îl avem pe cel al traducerii sau al cântatului duios. Acum trebuie să spunem: bucură-te de orice realizare bună a oricărui om, din năuntru şi din afara Bisericii, de care tu te foloseşti. Dacă ai înţeles ceva de la Sfântul Augustin, dacă ai înţeles ceva de la Luther, dacă ai înţeles ceva de la Traian Băsescu, de la Mădălin Voicu, de la Silviu Prigoană…bucură-te!
Dacă ai înţeles ceva de la alţii, de la oricare, bucură-te! Mai fă un pas! Dacă te crezi prost, nu rămâne aşa: înţelepţeşte-te! Fă să te simţi mai bun, mai puţin mitocan, mai puţin hrăpăreţ, mai puţin orgolios! Schimbă-te înspre bine că e loc de mai bine oricând! Uită ce ai fost şi fii altul de aici încolo! Iar dacă ai început să prosperi, să te afunzi în cele sfinte, nu te uita înapoi, nu te încrede, ci mergi pe fiecare zi mai departe!
Poţi să mergi mai departe dacă uiţi că ai făcut lucruri imense sau proaste, jegoase rău. Dacă stai mereu cu lamentoul nu poţi să prosperi! Trebuie să îţi iei inima în dinţi, trebuie să te ridici cu forţa, trebuie să te sileşti, să te mobilizezi pentru a face ceva frumos din viaţa ta. Şi nu contează dacă nu eşti felicitat pentru că te schimbi sau nu ţi se dau mari şanse că vei deveni altul…Însă, dacă perseverezi, vei minuna la un moment dat pe toţi cei care cobeau noua ta traiectorie în viaţă, noua ta schimbare.
Să ai curaj… înseamnă să te laşi în voia lui Dumnezeu! Pare fără sens fraza de dinainte. Dar pare fără sens pentru că nu ai început să faci acest lucru. Dacă îţi faci toată ziua griji, griji suplimentare, para-griji, te năuceşti de cap şi doar atât. Pentru că, dacă munceşti zilnic spre a face un lucru, dacă nu stai…de ce îţi mai faci griji?! Pentru ce?!! Trebuie să te concentrezi la ce faci şi să laşi gândurile care te scot din treaba ta!
Şi paradoxal, când te concentrezi la mântuirea sufletului tău şi la mântuirea altora, Dumnezeu se îngrijeşte de tine. Îţi aduce ce îţi trebuie, pe cine îţi trebuie, te păstrează în sănătate pentru lucrul tău, te face să ai forţe nebănuite, potenţe care te uimesc şi pe tine. Cum să cred că pot să fac atâta drum…dacă eram atât de obosit?! Şi tot l-am făcut. Am făcut călătoria, m-am întors, şi am părut mai reînvigorat, decât dacă stăteam acasă. Iar dacă îmi plănuiam zilele, riguros, să fac una sau alta, se alegea praful…Mă simţeam încorsetat şi nu puteam să respir. Dar, când mi-am dat toată libertatea, dar am făcut ce m-a pus Dumnezeu să fac, atunci mi-am dat seama că am făcut mai mult decât mi-aş fi putut programa.
Trebuie să laşi pasul să se petreacă de la sine! Trebuie să laşi pe Dumnezeu să îţi vorbească prin oameni, prin cărţi, prin cuvinte, prin lucruri. Dacă te crezi deştept, dacă te crezi propriu înţelegerii unui lucru, a unei idei şi nu zici: Doamne, eu sunt prost şi nu ştiu acest lucru…luminează-mă! Ajută-mă, ca să se facă voia Ta întru mine! s-ar putea să faci ceva, un lucru bun, dar nu unul…care să îţi întreacă aşteptările. Lucrurile care se fac cu Dumnezeu sunt debusolante şi pentru tine, pentru că nu te credeai capabil de aşa ceva.
Dai importanţă detaliilor, când faci mereu paşi. Dacă nu ai detalii eşti un om zăpăcit, un om captat de zgomote, de rapiditate şi de trecător. Dacă nu vezi, în drumul tău, o pasăre, un om, un zâmbet, un detaliu, o expresie importantă şi îţi vezi numai ipodul din cap şi călătoriile din cap şi femeile sau bărbaţii din cap e normal că nu poţi înţelege de ce e important să te simplifici.
Oamenii care se umplu de înţelepciune pe fiecare zi tind să îşi simplifice viaţa pe fiecare zi, să o facă mai durabilă în alegeri. Faci lucruri, cumperi lucruri, mizezi pe lucruri care valorează şi nu pe nimicuri. Faci paşi importanţi, vizibili şi aceştia sunt o expresie a curajului. Dar nu curajul de a te da mare, ci curajul de a-ţi înfrunta limitările, urâţenia, micimea de minte şi a face din tine frumuseţe. Un om frumos e un om plin de har, de înţelepciune, de cuvinte nepreţuite. E un om de lângă care nu vrei să pleci, pe care îl simţi ca pe o amputare când nu e lângă tine, ca pe o absenţă care nu poate fi înlocuită de un obiect sau de o altă persoană.
Să facem pe fiecare zi câte un pas! Pe fiecare zi când ne citiţi, să ţineţi minte că am mai făcut un pas! Acesta e un blog ortodox pentru că vrem, pe fiecare zi, să mai facem un pas. Am putea să nu îl mai facem, şi , cu siguranţă, că mulţi ar recepta acest lucru ca pe un gol, pentru că s-au învăţat să fim aici, ca să mai facem un pas. Scriem despre o mie de lucruri, dar scriem. Prezenţa nu e ca absenţa. Absenţa e un gol rece, care te zdrobeşte. Când moartea ne desparte pe unul de altul atunci îmbrăţişăm crucea lui, haina de la el, scrisoarea de la el, imaginea lui în inimă. Plângem de dorul lui, a ei, de dorul lor…
Paşii celor care ne-au străbătut ne dor amarnic când nu mai sunt cu noi. Tocmai de aceea, să nu ne lăsăm cuprinşi de ameţeala tâmpită de a fi egoişti, de a pierde marea şansă a vieţii: aceea de a avea oameni iubiţi, de a avea prieteni, de a avea frumuseţi lângă noi! Să nu ne lăsăm târâţi de iluzia grandomaniei care ne disociază de oameni sau de pretenţia că suntem prea sus faţă de omul de rând dacă am făcut şcoală mai multă! Şcoala se vede când ai răbdare, frumuseţe şi smerenie. Dacă eşti ceva, eşti pentru că ştii să te faci mic, tu, cel mare, urmând pildei smereniei Lui, ca să cutremuri pe cel mic şi să îl ridici la zborul tău.
Smerenia nu umileşte niciodată! Munca nu e hulită decât de netrebnici! Iar dorul de mântuirea oamenilor nu e un dor care te face paria al societăţii, ci care te înnobilează în faţa oamenilor cu bun simţ, dar mai ales a celor cu minte, a celor plini de harul ascezei. Când vă treziţi mâine din somn să vă treziţi cu pofta de a face ceva important pentru cineva, pentru toţi! Să vă treziţi cu pasul pe care trebuie să îl faceţi şi vă veţi simţi uşori, lini! Încercaţi o singură zi să nu faceţi ce vreţi voi ci să faceţi ce vor cei de lângă voi, să faceţi voia celor de lângă voi, voia lor bună, să le slujiţi lor şi veţi vedea cât de liber vă simţiţi. E libertatea bunătăţii, a uitării de sine, pentru dragostea şi respectul pentru aproapele nostru.
Pr. Dorin
