Etichetă: Predici 2024

My beloveds[1],

first of all thank you beautifully for your prayers and well wishes. Because, through your messages, you actively participated at the joy of my birthday. Because the man comes into the world as God’s love, as a message of God’s love towards all, and the birthday is a day of gratitude. And our life must be a continuous gratitude to God and to those who really help us to fulfill ourselves in our life. And a ghostually fulfilled life is one that continues in the Emperordom of God, in His Emperordom without end, because our life of here has eternal consequences[2].

But if we don’t enjoy people, i.e. God’s love towards us, we don’t relate to life as grateful, but as enemies of life. And we are enemies of life when we don’t love to give birth and raise children, and when we don’t enjoy people, all the people we see. We cannot accept them, because we do not let them into our heart. Because if we let people into our heart, in the beautiful mode, as love, we would be very rich in our life, because we would have many people we love and understand[3].

The struggle with people is the struggle with their love. Because it’s easier to love all people than to fight inside with all people. And when you fight with people’s love, with their real needs, you are an avowed enemy of love, but first of all, you are your own worst enemy. Because instead of being at peace, you choose to be a constant hunt for others. A continuous minimalization, mockery, elimination of others from calculus[4].

Saint Lazaros was lying at the door of the rich man covered with wounds [ἡλκωμένος] [Lucas 16, 20, BYZ]. He was on own account, he was unloved. For when you are not loved, you are not seen by people. People pass by, they see their own, they make abstraction of you, because no one wants to assume you. But when you don’t assume your relationship with people, you are indifferent to your fulfillment, because your fulfillment depends on communion with people and not on your own selfishness. Growth in communion is done through growth in the assumption of others. And in order to get closer to people, you have to carry their burdens with them[5].

But, literally, we can’t help everyone, but we can so that we are not indifferent to anyone. No matter how rich we are, we can’t help everyone with the useful things. But we can so as not to be rascals, not to be bad to people. The gratuitous malice, the mischievous indifference, the grobianism are the sins of the merciless rich man. When you put only in yourself and have no  eyes for others, you are a hell. A hell that loves no one. And therefore, when you get to Hell, you have no water [Lk. 16, 24, BYZ], no help from anyone, because you haven’t seen anyone either. And the rich man did not see, not because he was blind, but because he was a lover of himself[6].

And from self-love our Hell starts! Our sins are our nonsense, they are our small and sinful thoughts, but we love them more than the truth of God. And our sinful perspective of life comes down to us, to what we want, which is why we exclude ourselves from the life with God, from the communional life. For we choose the eternal loneliness, the eternal torment, instead of the too beautiful communion with God and with His Saints and Angels[7].

The love, only love, teaches us how to live. The love of God and people teaches us to go out of ourselves to all. The forgetting ourselves for the good of others is our salvation. Because then we seek to help, to teach, to save our neighbor. And Saint Avraam is the Father [Lk. 16, 24, BYZ] of all because he is the Father of all believers. He lived by faith, by faith in Him, that is precisely why he assumed communion with all. And we are called to the same communion with all people, because the Paradise is everyone’s[8].

The merciless rich man is tormented in flame [ἐν τῇ φλογὶ] [Lk. 16, 24, BYZ] in Hell! In which flame? In the glory of God that he feels burns him. God’s glory burns sinners on earth, but continues to burn them even more in Hell. And people don’t feel good at Church, because the demons from them don’t feel good at Church either. But the faithful man feels best at the Church, because the glory of God dwells in him and rests him divinely. And when he moves from earth to heaven, the faithful man continues his joy and his rest even more in the Emperordom of God, where there are all who rejoice forever[9].

Therefore, do we need the Saints of God or not? We have! And we need them to teach us how to save ourselves. And the salvation or the life with God is learned in the Church, it is lived in the Church and in it we grow endlessly. Because to be with God means to remain with Him. Because the life of the Church is not transitory, but eternal, because it puts us in an eternal relationship with God[10].

I began the 47th year of my life with joy and with peace. Because you can’t really live without trusting God. He, the One who caused you to be born on earth, also takes care of you. But God’s concern for us does not exclude the hardship of our life, the redemptive hardship of our life. For He helps us to bear our Cross, because the ascesis of our life is our salvation[11].

But what does it mean, my beloveds, for us to live by faith? It means letting we be carried by God all the time! Enlightened by Him, guided by Him in everything. For we do not know what will be tomorrow, we do not know what we need to do tomorrow, but God knows what we need. Therefore, we leave ourselves in His hands so that He can lead us in our life. And when we feel that He takes us where we need to go, then we are happy and fulfilled, because we live according to His divine enlightenments[12].

Our neighbor is our Paradise! Whereas the indifference towards him is our Hell. Choose Paradise, i.e. eternal fulfillment! Because there is no end to it. Amin[13]!

---

[1] Started at 7. 52, in day of monday, on 28 october 2024. Sun, 9 degrees, wind of 6 km/h.

[2] Iubiții mei, mai întâi de toate vă mulțumesc frumos pentru rugăciunile și urările de bine. Pentru că, prin mesajele dumneavoastră, ați participat în mod activ la bucuria zilei mele de naștere. Căci omul vine în lume ca iubire a lui Dumnezeu, ca un mesaj de iubire al lui Dumnezeu față de toți, iar ziua de naștere e o zi a recunoștinței. Și viața noastră trebuie să fie o recunoștință continuă față de Dumnezeu și față de cei care ne ajută în mod real pentru ca să ne împlinim în viața noastră. Și o viață împlinită duhovnicește e una care se continuă în Împărăția lui Dumnezeu, în Împărăția Lui cea fără de sfârșit, pentru că viața noastră de aici are consecințe veșnice.

[3] Dar dacă nu ne bucurăm de oameni, adică de iubirea lui Dumnezeu față de noi, nu ne raportăm la viață ca niște recunoscători, ci ca niște dușmani ai vieții. Și suntem dușmani ai vieții și când nu iubim să naștem și să creștem copii, dar și când nu ne bucurăm de oameni, de toți oamenii pe care îi vedem. Nu îi putem accepta, pentru că nu îi lăsăm să intre în inima noastră. Căci dacă i-am lăsa să intre pe oameni în inima noastră, la modul frumos, ca iubire, am fi foarte bogați în viața noastră, pentru că am avea mulți oameni pe care îi iubim și îi înțelegem.

[4] Lupta cu oamenii e lupta cu iubirea lor. Pentru că cel mai ușor lucru e să iubești toți oamenii decât să te lupți interior cu toți oamenii. Și când te lupți cu iubirea oamenilor, cu nevoile lor reale, tu ești un dușman declarat al iubirii, dar, în primul rând, ești cel mai mare dușman al tău. Pentru că în loc să fii în pace, tu alegi să fii o continuă vânare a celorlalți. O continuă minimalizare, batjocorire, eliminare din calcul a celorlalți.

[5] Sfântul Lazaros zăcea la ușa bogatului fiind acoperit cu răni [ἡλκωμένος] [Lucas 16, 20, BYZ]. Era pe cont propriu, era neiubit. Căci atunci când nu ești iubit, nu ești nici văzut de oameni. Oamenii trec, își văd de ale lor, fac abstracție de tine, pentru că nu vrea să te asume niciunul. Dar când nu îți asumi relația cu oamenii, ești indiferent față de împlinirea ta, pentru că împlinirea ta ține de comuniunea cu oamenii și nu de propriul tău egoism. Creșterea în comuniune se face prin creșterea în asumarea celorlalți. Și ca să te apropii de oameni trebuie să porți împreună cu ei poverile lor.

[6] Însă, la propriu, noi nu putem să ajutăm pe toată lumea, dar putem ca să nu fim indiferenți față de nimeni. Oricât de bogați am fi nu putem să ajutăm pe fiecare cu cele de folos. Dar putem ca să nu fim canalii, să nu fim răi cu oamenii. Răutatea gratuită, indiferența răutăcioasă, grobianismul sunt păcatele bogatului nemilostiv. Când bagi doar în tine și nu ai ochi pentru alții, ești un iad. Un iad care nu iubește pe nimeni. Și de aceea, când ajungi în Iad, nu ai apă [Lc. 16, 24, BYZ], nu ai ajutor de la nimeni, pentru că nici tu n-ai văzut pe nimeni. Și bogatul n-a văzut, nu pentru că era orb, ci pentru că era iubitor de sine.

[7] Și de la iubirea de sine pleacă Iadul nostru! Păcatele noastre sunt prostiile noastre, sunt gândurile noastre mici și păcătoase, dar noi le iubim mai mult decât adevărul lui Dumnezeu. Și perspectiva noastră păcătoasă de viață se reduce la noi, la ce vrem noi, fapt pentru care ne auto-excludem din viața cu Dumnezeu, din viața comunională. Căci alegem singurătatea veșnică, chinul veșnic, în locul comuniunii prea frumoase cu Dumnezeu și cu Sfinții și cu Îngerii Lui.

[8] Iubirea, doar iubirea ne învață să trăim. Iubirea de Dumnezeu și de oameni ne învață să ieșim din noi înșine spre toți. Uitarea de noi înșine pentru binele altora e mântuirea noastră. Pentru că atunci căutăm să îl ajutăm, să îl învățăm, să îl mântuim pe aproapele nostru. Iar Sfântul Avraam e Părintele [Lc. 16, 24, BYZ] tuturor pentru că e Părintele tuturor celor credincioși. El a trăit prin credință, prin credința în El, tocmai de aceea și-a asumat comuniunea cu toți. Iar noi suntem chemați la aceeași comuniune cu toți oamenii, pentru că Paradisul e al tuturor.

[9] Bogatul nemilostiv e chinuit în văpaie [ἐν τῇ φλογὶ][Lc. 16, 24, BYZ] în Iad! În care văpaie? În slava lui Dumnezeu pe care o simte că îl arde! Slava lui Dumnezeu îi arde pe cei păcătoși pe pământ, dar continuă și mai mult să îi ardă în Iad. Și oamenii nu se simt bine la Biserică, pentru că nici demonii din ei nu se simt bine la Biserică. Dar omul credincios se simte cel mai bine la Biserică, pentru că slava lui Dumnezeu locuiește în el și îl odihnește dumnezeiește. Și când se mută de la pământ la cer, omul credincios își continuă bucuria și odihna lui și mai mult în Împărăția lui Dumnezeu, unde sunt toți cei care se veselesc veșnic.

[10] De aceea, avem nevoie sau nu de Sfinții lui Dumnezeu? Avem! Și avem nevoie de ei pentru ca să ne învețe să ne mântuim. Și mântuirea sau viața cu Dumnezeu se învață în Biserică, se trăiește în Biserică și în ea creștem la nesfârșit. Pentru că a fi cu Dumnezeu înseamnă a rămâne cu El. Căci viața Bisericii nu e tranzitorie, ci e veșnică, pentru că ne pune în relație veșnică cu Dumnezeu.

[11] Am început al 47-lea an al vieții mele cu bucurie și cu pace. Pentru că nu poți trăi cu adevărat fără să te încrezi în Dumnezeu. El, Cel care te-a făcut să te naști pe pământ, îți și poartă de grijă. Dar grija lui Dumnezeu față de noi nu exclude greul vieții noastre, greul mântuitor al vieții noastre. Căci El ne ajută să ne purtăm Crucea, pentru că asceza vieții noastre e mântuirea noastră.

[12] Însă ce înseamnă, iubiții mei, ca noi să trăim prin credință? Înseamnă să ne lăsăm purtați de Dumnezeu tot timpul! Luminați de El, călăuziți de El întru toate. Căci noi nu știm ce va fi mâine, nu știm ce trebuie să facem mâine, dar Dumnezeu știe ce ne trebuie. De aceea ne lăsăm în mâna Lui pentru ca El să ne conducă în viața noastră. Și când simțim că El ne duce unde trebuie, atunci noi suntem bucuroși și împliniți, pentru că trăim după luminările Lui cele dumnezeiești.

[13] Aproapele nostru este Paradisul nostru! Pe când indiferența față de el este Iadul nostru. Alegeți Paradisul, adică împlinirea cea veșnică! Pentru că ea nu are sfârșit. Amin!

My beloveds[1],

20 years ago, I played to the end Hitman 2: Silent Assassin[2], the only first-person shooter[3] I liked, and I was agent 47 or forty-seven. And the Lady Priestess heard the introductions, where I was called forty-seven. Therefore she sometimes shouts at me, jokingly, forty-seven. And behold that today I actually turned 47 years old! And the year I am starting today is the 47th of my life. A year that I want to live with God, as before, serving people and enjoying new editorial achievements. Because my fulfillment is the creation, it’s what I write, what I edit, what I paint[4].

When I turned 46, on november 1, 2023, I went to Pitești for the first time. And we worshiped a Holy Icon of the miracle-working Theotokos. On november 11, we published The Joy of communion (vol. 12). 228th book Theology for today. Collection where we include various of our online articles. On november 13, I served in sobor at Plopii Slăvitești. On november 18, I bought 3 kilograms of coarse salt for 15 lei. Of salt for pickles. I tried Voxa, but gave up on the book platform for one reason: they don’t give the books and with the numbers of page, so I can’t cite what I’m reading[5].

I saw the first Holy Icon of Saint Macarie the Protopsalt on november 24, 2023. On november 29, I published Twitter for today (vol. 10). I am fulfilled by the essential writing, the quintessential writing. I turned 17 years of online creation on december 6th, 2023. On december 8, I slaughtered the 100-kilo pig, the one with tender meat. On december 12th I worshiped the Holy Relics of the Saint Hieromartyr Valentinus, Bishop of Umbria. On december 17, I was happy to find an Akathist of the Holy Prophet Daniil and served him with peace. On december 22, I saw the great Dali exhibition from Bucharest[6].

On december 25th we worshiped at the Pantocrator at the Holy Gifts of the Holy Magi. And we didn’t find an open restaurant either in Alexandria or in Turnu Măgurele so we could eat. We had the parish Council on january 14th. On the 16th of january I went to Urziceni for the first time. And on january 17 at Bolintin Vale. Also on the 17th I saw the Picasso exhibition in Bucharest. A great achievement, where I realized that Picasso was nailing his canvases. On january 18, I went to Râmnicu Vâlcea for the first time. After we reverently worshiped the Saints from the Archiepiscopate, we happily saw the great exhibition at the Simian Museum. On january 24, I bought Nud on the couch from Nicolae Dordea. It is about a contemporary Gioconda[7].

On january 25, I attended the Funeral of the Painter Vladimir Ciobanu, where I met with Marija Puslojić and with Dușita Ristin. On january 27, I saw for the first time Highway to hell, Raul Czompaʼs painting, which I bought shortly. On February 1, I published The History of romanian literature (vol. 10). I have downloaded many books from Library Genesis, Z-Library and Internet Archive, platforms that make the world’s most real and greatest culturalization. On february 5, I went to Buzău for the first time, and on february 6 at Fetești. On february 7th, I bought painting materials from the Artist Store[8].

On february 8, I went to The Museum of Art Collections from Bucharest for the first time. On the 11th of february, we changed our chairs at our writing tables. On february 14, I visited The Brâncovenești Palaces Cultural Center, from Mogoșoaia, seeing for the first time a painting by Sorin Dumitrescu up close. At 20 years after the civil Marriage, on February 19, we went to Târgu Jiu for Constantin Brâncuși. For the first time. We stayed there on the 19th and 20th of february[9].

On march 4^th, I painted the inside of the oyster and finished the painting Imperceptible. On march 8, I bought the Holy Icon of Saint Paisios the Aghiorite. Painted by Priestess Otilia Ionescu. On march 13, I published The History of romanian literature (vol. 11). Fundamental history of romanian poetry, which the Priestess Gianina Maria-Cristina Picioruș writes. On march 19, I bought two turbot and a sea fox. For the first time. And the things we do for the first time are fulfilled joys[10].

I saw the 6 exhibitions at Art Safari on march 21. And we were happy to share them with everyone online, like every time. Because the real joy is that communional. On march 25, at the dedication of the Church, Father Bishop Galaction Stângă served together with us. On the same day, I saw the imposing farm of Father Iulian Coman from Orbeasca de Sus. On march 26, we ate lobode soup, nettles with polenta and pea food from Nicorești. On april 23, I went to the dedication of the Church from Măgurele, being invited by Father Marian Vai. On april 25, I published my first bilingual poetry book: I love you never ends[11].

On may 7, we ate greek at La Zavat. On may 8, I saw the film 21 rubies of the Father Ciprian Mega. Which is a big movie, with many truths told. On may 12, we served in sobor at the Cathedral from Turnu Măgurele. On may 14, 2024, I finished the first painting painted with the knife: The treasure is within. On may 17, I worshiped at the Holy Relics of Saint Ioann the Russian and of Saint Hierarch Luke of Crimea. On may 23, I went to Câmpina for the first time. Sensing many demons in Hasdeuʼs spiritist room. On june 3, I published The Lives of the Saints (vol. 2)[12].

On june 5, I went to Gura Portiței, arriving for the first time in the Danube Delta. On june 11, 2024, I went to Roșiori de Vede for the conference of Father Gheorghe Holbea. On june 17, I served in sobor at Brâncoveanca. On june 20, I finished the paintings Transfiguration and The eyes of the Portiței. On june 27, I published my first bilingual sermon, english-romanian. On July 5, I published Patristic Translations (vol. 6). On the 9th and 10th of July we went to Sinaia and reached the 2000 elevation. On july 12, we went to the Patriarchy for the 250th anniversary of the presence of Saint Dimităr Basarbovski in Bucharest[13].

The next day, on july 13, we went to Bulgaria to Burgas, where we stayed for 4 days. At the Ravadinovo Castle, in Sozopol we bathed in the sea, we bought Stoian Drajevʼs painting, we participated at the Holy Baptism from Saint Anastasia Island. From here we know Florica Dicu. I took the coffee pot from Nesebăr. The dozens of photos taken are my comfort and reminder. On july 18, we went at Târgoviște, at Pucioasa, at Pietroșita, on Transbucegi. A short stop at the Dichiu Cabin, after which we ate and rested at the Bolboci Cabin[14].

At Măldăeni and Socetu with Father Ioan Păunică. On july 21st. I bought a one-week subscription to Chatbot Ai and realized that it’s still in the beginning. It still needs to specialize. I enjoyed my wife’s first paintings as an even deeper understanding of her. On august 7, we bought the new reliquary for the Holy Relics of Saint Ioannis Chrysostomos, our Father. Between august 13-16 we were at home, at Scrioaștea, on the 15th being at the dedication of the Church, invited by Father George Bucur. On august 19, we went to Sibiu for the first time. We went at the Astra Museum, at the Cathedral, at the Deisis bookstore[15].

The Zoo and the restful forest. Bus 13 is the main route from Sibiu. And the electric bus 3 brought us to The Bridge of Lies, Cibin Market, to Mall Promenada. We drank a lot of kvass this summer too and enjoyed a lot of air conditioning. At the Alexandria Procession on August 29. The fanfare from Bucharest, which was at Alexandria, then came to Turnu, on the feast of Saint Apostle Tomas. On september 2, I published Twitter for today (vol. 11)[16].

I have started the proofreading of Complete Works (vol. 1). At the author’s edition. We celebrated in peace the 47 years of the Lady Priestess. And at Turnu and at Islaz, and then at Bucharest. As we enjoy and today, on my birthday. Because the ghostual joy is the daily state of christians. On september 10 I wrote the sermon for 19 years of Divine Priesthood and on september 17 I fulfilled them. On september 16, we ate at Mircea Dinescu, at Tears and Saints. To the one who brought the romanian village to the capital city[17].

Goose soup on september 21. From the almshouse. Or when the wife mentions her husband with the food that he liked. Candied duck leg on a bed of sauteed cabbage at The Manor Zeneea. On september 24th. And on the 25th I wrote the first sermon after the canonization of Saint Dumitru the Theologian. The new wallet on the 26^th. On september 29: greek salad with sheep pastrami and polenta. For the food is sanctified by prayer and blessing. And the food is the energy of the body which is filled of the glory of God[18].

On october 3rd, I finished the paintings We kill animals and During of the rain. The procession from Turnu Măgurele on the 5th, and again on the 6th of october at the patron table of the Cathedral. On october 7th I bought books and I drank a tea in town with my wife. On the 8th I went in The Obor Market and made pig’s trotters. On october 10, I put the second can of cabbage for pickled. The Internet Archive has been offline for some time, which is why we will publish our books from now on only on Theology for Today, giving up after so many years at the american platform[19].

On october 17, we went to the 7 exhibitions at Art Safari. After which I ate black spaghetti with cuttlefish ink and crustaceans for the first time. And man’s life is made up of many details, I am now trying to put you forward from those of the 46th year. To which are added the many hours of work and of service. And for which I give glory to God that they were so fulfilling[20].

I felt the people and the sea, the forests and the joys of the people. I read and talked with people, I was happy to meet them and be close to them. But mostly I rested physically and spiritually in this year, even though I traveled more than before. And the main reason is this: I distanced myself even more from worries of all kinds, enjoying God’s will with me[21].

And I, the one from 47 years old, am a man who no longer wants to have worries, suffocating worries, but only to work in peace. Because the work fulfills you, while the worry impoverishes you, exhausts you inside. And my journeys or ours are part of our work, being research sites. Which they will give on their own time their fruit. Therefore, I treat my experiences of any kind as part in my work[22].

My beloveds, I don’t waste time online, because I write my opera and I want to be of help to you too! If you know how to enjoy this privilege, I am very glad. If not, I write my books anyway, I write them without anyone’s applause. Because I write them with God and for people. And if people enjoy me, I also enjoy them and I thank God, because His good has become theirs too[23].

Much health and peace to all! Thank you beautifully for your prayers and for friendship and for help! God bless you in all that you do! And our journey continues! Amin[24]!

---

[1] Started at 9. 44, in day of monday, on 21 october 2024. Sun, 5 degrees, wind of 3 km/h.

[2] To be seen: https://en.wikipedia.org/wiki/Hitman_2:_Silent_Assassin.

[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/First-person_shooter.

[4] acum 20 de ani am jucat până la capăt Hitman 2: Silent Assassin, singurul first personal shooter care mi-a plăcut, și eram agentul 47 sau fortisevăn. Și Doamna Preoteasă auzea introducerile, unde eram numit forty-seven. De aceea strigă uneori la mine, în glumă, forty seven. Și iată că azi chiar am împlinit 47 de ani! Și anul pe care îl încep azi e al 47-lea al vieții mele. Un an pe care vreau să îl trăiesc cu Dumnezeu, ca și până acum, slujind oamenilor și bucurându-mă de realizări editoriale noi. Pentru că împlinirea mea e creația, e ceea ce scriu, ce editez, ce pictez.

[5] Când am împlinit 46 de ani, pe 1 noiembrie 2023 am fost pentru prima oară la Pitești. Și ne-am închinat la o Sfântă Icoană a Născătoarei de Dumnezeu făcătoare de minuni. Pe 11 noiembrie am publicat Bucuria comuniunii (vol. 12). A 228-a carte Teologie pentru azi. Colecție în care includem diverse articole online ale noastre. Pe 13 noiembrie am slujit în sobor la Plopii Slăvitești. Pe 18 noiembrie am cumpărat 3 kilograme de sare grunjoasă cu 15 lei. De sare pentru murături. Am încercat Voxa, dar am renunțat la platforma de cărți pentru un singur motiv: nu dau cărțile și cu numerele de pagină, fapt pentru care nu pot cita ceea ce citesc.

[6] Prima Sfântă Icoană a Sfântului Macarie Protopsaltul am văzut-o pe 24 noiembrie 2023. Pe 29 noiembrie am publicat Twitter pentru azi (vol. 10). Mă împlinește scrisul esențial, scrisul chintesențial. Am împlinit 17 ani de creație online pe 6 decembrie 2023. Pe 8 decembrie am tăiat porcul cel de 100 de kilograme, cel cu carne fragedă. Pe 12 decembrie m-am închinat Sfintelor Moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Valentinus, Episcopul Umbriei. Pe 17 decembrie m-am bucurat să găsesc un Acatist al Sfântului Profet Daniil și l-am slujit cu pace. Pe 22 decembrie am văzut marea expoziție Dali de la București.

[7] Pe 25 decembrie ne-am închinat la Pantocrator la Sfintele Daruri ale Sfinților Magi. Și n-am găsit restaurant deschis nici în Alexandria și nici în Turnu Măgurele pentru ca să putem mânca. Am avut Consiliul parohial pe 14 ianuarie. Pe 16 ianuarie am fost pentru prima oară la Urziceni. Iar pe 17 ianuarie la Bolintin Vale. Tot pe 17 am văzut expoziția lui Picasso de la București. O mare realizare, unde mi-am dat seama că Picasso își bătea pânzele în cuie. Pe 18 ianuarie am fost pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea. După ce ne-am închinat cu evlavie Sfinților de la Arhiepiscopie, am văzut cu bucurie marea expoziție de la Muzeul Simian. Pe 24 ianuarie am cumpărat Nud pe canapea de la Nicolae Dordea. E vorba de o Gioconda contemporană.

[8] Pe 25 ianuarie am participat la Înmormântarea Pictorului Vladimir Ciobanu, unde m-am întâlnit cu Marija Puslojić și cu Dușița Ristin. Pe 27 ianuarie am văzut pentru prima oară Highway to hell, tabloul lui Raul Czompa, pe care l-am cumpărat în scurt timp. Pe 1 februarie am publicat Istoria literaturii române (vol. 10). Am downloadat multe cărți de pe Library Genesis, Z-Library și Internet Archive, platforme care fac cea mai reală și mai mare culturalizare a lumii. Pe 5 februarie am fost pentru prima oară la Buzău, iar pe 6 februarie la Fetești. Pe 7 februarie am cumpărat materiale de pictură de la Magazinul artiștilor.

[9] Pe 8 februarie am fost pentru prima oară la Muzeul Colecțiilor de Artă din București. Pe 11 februarie ne-am schimbat scaunele de la mesele noastre de scris. Pe 14 februarie am vizitat Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, de la Mogoșoaia, văzând pentru prima oară o pictură a lui Sorin Dumitrescu de aproape. La 20 de ani de la Căsătoria civilă, pe 19 februarie am plecat la Târgu Jiu pentru Constantin Brâncuși. Pentru prima oară. Am stat acolo pe 19 și 20 februarie.

[10] Pe 4 martie am pictat interior stridia și am terminat tabloul Insesizabil. Pe 8 martie am cumpărat Sfânta Icoană a Sfântului Paisios Aghioritul. Pictată de Preoteasa Otilia Ionescu. Pe 13 martie am publicat Istoria literaturii române (vol. 11). Istorie fundamentală a poeziei românești, pe care Doamna Preoteasă Gianina Maria-Cristina Picioruș o scrie. Pe 19 martie am cumpărat doi calcani și o vulpe de mare. Pentru prima oară. Și lucrurile pe care le facem pentru prima oară sunt bucurii împlinite.

[11] Cele 6 expoziții de la Art Safari le-am văzut pe 21 martie. Și ne-am bucurat să le împărțim cu toți online, ca de fiecare dată. Pentru că bucuria reală e cea comunională. Pe 25 martie, la hramul Bisericii, Părintele Episcop Galaction Stângă a slujit împreună cu noi. În aceeași zi am văzut ferma impunătoare a Părintelui Iulian Coman de la Orbeasca de Sus. Pe 26 martie am mâncat ciorbă de lobodă, urzici cu mămăligă și mâncare de mazăre de la Nicorești. Pe 23 aprilie am fost la hramul Bisericii de la Măgurele, fiind invitat de Părintele Marian Vai. Pe 25 aprilie am publicat prima mea carte bilingvă de poezie: Te iubesc nu se termină/ I love you never ends.

[12] Pe 7 mai am mâncat grecește La Zavat. Pe 8 mai am văzut filmul 21 de rubini al Părintelui Ciprian Mega. Care e un film mare, cu multe adevăruri spuse. Pe 12 mai am slujit în sobor la Catedrala din Turnu Măgurele. Pe 14 mai 2024 am terminat primul tablou pictat cu cuțitul: Comoara este înăuntru. Pe 17 mai m-am închinat Sfintelor Moaște ale Sfântului Ioann Rusul și ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeii. Pe 23 mai am fost pentru prima oară la Câmpina. Simțind mulți draci în camera spiritistă a lui Hasdeu. Pe 3 iunie am publicat Viețile Sfinților (vol. 2).

[13] Pe 5 iunie am fost la Gura Portiței, ajungând pentru prima oară în Delta Dunării. Pe 11 iunie 2024 am fost la Roșiori de Vede pentru conferința Părintelui Gheorghe Holbea. Pe 17 iunie am slujit în sobor la Brâncoveanca. Pe 20 iunie am terminat tablourile Transfigurare și Ochii Portiței. Pe 27 iunie am publicat prima mea predică bilingvă, englezo-română. Pe 5 iulie am publicat Traduceri patristice (vol. 6). Pe 9 și 10 iulie am fost la Sinaia și am ajuns la cota 2000. Pe 12 iulie am fost la Patriarhie la 250 de ani de prezență a Sfântului Cuvios Dimităr Basarbovski la București.

[14] A doua zi, pe 13 iulie, am plecat în Bulgaria până la Burgas, unde am stat 4 zile. La Castelul Ravadinovo, la Sozopol am făcut baie în mare, am cumpărat tabloul lui Stoian Drajev, am participat la Sfântul Botez de pe Insula Sfânta Anastasia. De aici o cunoaștem pe Florica Dicu. De la Nesebăr am luat ibricul de cafea. Zecile de fotografii făcute îmi sunt alinare și ținere de minte. Pe 18 iulie am fost la Târgoviște, la Pucioasa, la Pietroșița, pe Transbucegi. Un mic popas la Cabana Dichiu, după care am mâncat și ne-am odihnit la Cabana Bolboci.

[15] La Măldăeni și Socetu cu Părintele Ioan Păunică. Pe 21 iulie. Am cumpărat o săptămână de abonament la Chatbot Ai și mi-am dat seama că e încă la început. Mai trebuie să se specializeze. M-am bucurat de primele picturi ale soției mele ca de o înțelegere și mai profundă a ei. Pe 7 august am cumpărat noua raclă pentru Sfintele Moaște ale Sfântului Ioannis Hrisostomos, Părintele nostru. Între 13-16 august am fost acasă, la Scrioaștea, pe 15 fiind la hramul Bisericii, invitați de Părintele George Bucur. Pe 19 august am fost la Sibiu pentru prima oară. Am fost la Muzeul Astra, la Catedrală, la librăria Deisis.

[16] Grădina Zoologică și pădurea odihnitoare. Autobuzul 13 e principala rută din Sibiu. Iar autobuzul electric 3 ne-a adus pe la Podul minciunilor, Piața Cibin, până la Mall Promenada. Am băut mult cvas și vara aceasta și ne-am bucurat de mult aer condiționat. La Procesiunea de la Alexandria pe 29 august. Fanfara de la București, care a fost la Alexandria, a venit mai apoi la Turnu, la praznicul Sfântului Apostol Tomas. Pe 2 septembrie am publicat Twitter pentru azi (vol. 11).

[17] Am început corectura la Opere complete (vol. 1). La ediția de autor. Am sărbătorit în pace cei 47 de ani ai Doamnei Preotese. Și la Turnu și la Islaz, și apoi la București. După cum ne bucurăm și azi, de ziua mea. Pentru că bucuria duhovnicească e starea zilnică a creștinilor. Pe 10 septembrie am scris predica la 19 ani de Dumnezeiască Preoție și pe 17 septembrie i-am împlinit. Pe 16 septembrie am mâncat la Mircea Dinescu, la Lacrimi și Sfinți. La cel care a adus satul românesc în capitală.

[18] Ciorba de gâscă de pe 21 septembrie. De la pomană. Sau când soția îl pomenește pe soțul ei cu mâncarea care îi plăcea lui. Pulpă de rață confiată pe pat de varză călită la Conacul Zeneea. Pe 24 septembrie. Și pe 25 am scris prima predică de după canonizarea Sfântului Dumitru Teologul. Noul portofel pe 26. Pe 29 septembrie: salată grecească cu pastramă de oaie și mămăligă. Căci mâncarea se sfințește prin rugăciune și binecuvântare. Și mâncarea este energia trupului care e umplută de slava lui Dumnezeu.

[19] Pe 3 octombrie am terminat tablourile Noi ucidem animalele și Pe timp de ploaie. Procesiunea de la Turnu Măgurele pe 5, iar pe 6 octombrie din nou la masa de hram a Catedralei. Pe 7 octombrie am cumpărat cărți și am băut un ceai în oraș dimpreună cu soția mea. Pe 8 am fost în Piața Obor și am făcut piftie de porc. Pe 10 octombrie am pus al doilea bidon de varză pentru murat. Internet Archive este offline de ceva vreme, fapt pentru care ne vom publica cărțile de aici încolo numai pe Teologie pentru azi, renunțând după atâția ani la platforma americană.

[20] Pe 17 octombrie am fost la cele 7 expoziții de la Art Safari.  După care am mâncat pentru prima oară spaghetti negre cu cerneală de sepie și crustacee. Iar viața omului e compusă din multe detalii, eu încercând acum să vă pun înainte din cele ale anului al 46-lea. La care se adaugă multele ore de muncă și de slujire. Și pentru care dau slavă lui Dumnezeu că au fost atât de împlinitoare.

[21] Am simțit oamenii și marea, pădurile și bucuriile oamenilor. Am citit și am vorbit cu oamenii, m-am bucurat să îi întâlnesc și să le fiu aproape. Dar mai ales m-am odihnit trupește și sufletește în acest an, deși am călătorit mai mult decât altădată. Și motivul principal e acesta: m-am distanțat și mai mult de grijile de tot felul, bucurându-mă de voia lui Dumnezeu cu mine.

[22] Iar eu, cel de la 47 de ani, sunt un om care nu mai doresc să am griji, griji sufocante, ci doar să lucrez în pace. Pentru că lucrul te împlinește, pe când grija te sărăcește, te epuizează interior. Și călătoriile mele sau ale noastre fac parte din munca noastră, fiind șantiere de cercetare. Care își vor da la timpul lor roada lor. De aceea, eu tratez experiențele mele de orice fel ca parte în munca mea.

[23] Iubiții mei, eu nu pierd timpul online, pentru că eu îmi scriu opera și vreau să vă fiu și de ajutor! Dacă știți să vă bucurați de acest privilegiu, mă bucur mult. Dacă nu, eu îmi scriu cărțile oricum, mi le scriu și fără să am aplauzele cuiva. Pentru că le scriu cu Dumnezeu și pentru oameni. Și dacă oamenii se bucură de mine și eu mă bucur de ei și Îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că binele Lui a devenit și al lor.

[24] Multă sănătate și pace tuturor! Vă mulțumesc frumos pentru rugăciuni și pentru prietenie și pentru ajutor! Dumnezeu să vă bucure în tot ceea ce faceți! Și călătoria noastră continuă! Amin!

My beloveds[1],

this year, at the feast of Saint Dimităr [Димитър][2] of Bucharest, also came Saint Lazaros, the Bishop of Chition [Κίτιον][3], who rose from the dead on the fourth day. And he came through his Holy Relics[4]. Holy Relics from the first century of the Church. Because from the 1st century we also have the Holy Icons and the Divine Scripture of the New Testament and the Divine Liturgy and all the divine cult of the Church. For everything of the Church was made by God through His Holy Apostles, in order to leave them as an eternal inheritance to the Church. And the Saints of God have lived for two millennia in His Church in peace, they lived godly, because the Church was their door to heaven[5].

And when a Saint of God is commemorated on his liturgical day, he is not commemorated as separated from the other Saints of God, but as together with them. For even us, the different ones, are united in the Church by His Saints, because they bring us together at the service of the Church. And when we come to celebrate divinely, we come to learn from His Saints the life with God. Because the life with God is the purpose of our life[6].

The Holy Great Martyr Dimitrios was the Proconsul of Thessalonica. Military by profession, and that too from a young age. But the military life did not monopolize his whole life, because he was a profound believer man and, more than that, he was the Theology Professor of several Saints of God. For „the Holy Martyrs Anisia [Ἀνυσία], Matrona [Ματρώνα], Hionia [Χιονὶα], Agapi [Ἀγάπη] and Irini [Εἰρήνη], together with the Holy Martyrs Alexandros [Ἀλέξανδρος], Luppos [Λοῦππος] and Nestor [Νέστωρ]”[7] were the disciples of his. And he taught his disciples theology and the holy life in his own house, in his own palace, when the policy of the state was contrary. When he was supposed to persecute them, to kill the christians and not to strengthen the Church. And he did this because he was first and foremost a christian and not a state functionary[8].

And people complain that they don’t have time to come to Church, because they work. And so it is: there is a lot of fatigue in our world! But there, at the workplace, there is also time for prayer, there is also time for preaching, there is also time for holiness! Because there you must not only do your work, but also be christian, be the servant of God. Because there, at the workplace, there is the greatest need to be christian, i.e. to work for God and not for people. And you work for God when you are correct at work, when you do everything very well, but at the same time you are with God, living with Him and enjoying with Him[9].

The Saint Dimitrios did not look at his salary, at his privileges, but he looked primarily at his salvation. Money is for here, but not for the beyond! Money does not escape us from Hell, but the holy life, the life with God saves us! Therefore, the Saint Dimitrios confessed his faith, being aware that he would lose all his privileges, that he would lose his privileged status, and he accepted the death for the Lord with joy. Because he thought at his real benefit, at his eternal benefit, i.e. at his salvation. And he teaches us too to choose profoundly in life, to choose the life with God, because that is the right choice every time[10].

I often see in my mind the water of Lom and the staircase to the stone cell and the stone bed of Sait Pious Dimităr Basarbovski [Димитър Басарбовски][11]. And knowing his reliquary from Bucharest, I put it in my mind on his stone bed. That Saint Dimităr was sanctified not in Bucharest, at Patriarchy, but there, in stone, in cold and in prayer and in fasting and in many weaknesses. We take the finished product, we take his Holy Relics, and we touch them to cleanse, enlighten, and sanctify ourselves. But their truth means ascesis! Their truth means pain, loneliness, the indifference of others towards him. And when we want them all quickly, without spoiling our comfort and laziness, his Holy Relics tell us that such a thing is not possible. That the salvation means a lot of work, a lot of prayer, a lot of attention, a lot of forgiveness, a lot of understanding[12].

The Saint Dimităr was the cowboy of the village[13]. He did not have the social prestance of Saint Dimitrios. As a Monk, he lived humbly in the cell where I also went up and prayed on a summer day. And not because he was Monk or bulgarian, he sanctified his life, but because he was christian, because he was truly the servant of God. Because wherever we can sanctify our life, if we live in the Church of God, in the Church where all His Saints have been sanctified[14].

The details, my beloveds, the details of the christian life: these are the ones we need! How we think, how we feel, how we report us to everything from our life. The details show us orthodox! Because your life is your true testimony of your faith, because it is the plenary testimony. The deeds and the words show yourself orthodox! The presence in you of God’s glory and the divine virtues shows you to be orthodox! For many believe that the faith is only words. But the faith is first of all deeds. Your deeds are filled with your faith or your unbelief. And the Holy Relics are the sign of the true faith and of the true christian life[15].

For this reason, when we honor the two Saints of God today and tomorrow, we honor them as the true men of humanity. They are the people! They are the landmarks! They are the teachers of our eternity! We look to them to learn what to do with our lives. We take note of them, so that we can live like them. For the holiness eternalizes us, it makes us inhabitants of the Emperordom of God, which has no end. Amin[16]!

---

[1] Started at 6.49, in day of monday, on 21 october 2024. Clear sky, two degrees, without wind.

[2] Cf. https://bg.wikipedia.org/wiki/Димитър_Басарбовски.

[3] Cf. https://basilica.ro/moastele-sfantului-si-dreptului-lazar-vor-fi-aduse-in-capitala/ și https://en.wikipedia.org/wiki/Kition.

[4] They are here: https://basilica.ro/wp-content/uploads/2024/10/delegatia-patriarhiei-romane-cu-moastele-sfantului-ciprian-a-ajuns-in-cipru-307214.jpg.webp.

[5] anul acesta, la praznicul Sfântului Dimităr [Димитър] al Bucureștiului, a venit și Sfântul Lazaros, Episcopul de Chition [Κίτιον], cel a patra zi înviat din morți. Și a venit prin Sfintele sale Moaște. Sfinte Moaște din secolul I al Bisericii. Pentru că tot din secolul I avem și Sfintele Icoane și Dumnezeiasca Scriptură a Noului Testament și Dumnezeiasca Liturghie și tot cultul dumnezeiesc al Bisericii. Căci toate ale Bisericii au fost făcute de Dumnezeu prin Sfinții Săi Apostoli, pentru ca să le lase moștenire veșnică Bisericii. Și Sfinții lui Dumnezeu au trăit de două milenii în Biserica Lui în pace, au trăit dumnezeiește, pentru că Biserica a fost ușa lor spre cer.

[6] Și când e pomenit un Sfânt al lui Dumnezeu în ziua sa liturgică, el nu e pomenit ca rupt de ceilalți Sfinți ai lui Dumnezeu, ci ca împreună cu ei. Căci și pe noi, cei diferiți, ne unesc în Biserică Sfinții Lui, pentru că ne aduc împreună la slujirea Bisericii. Și când venim să prăznuim dumnezeiește, noi venim să învățăm de la Sfinții Lui viața cu Dumnezeu. Căci viața cu Dumnezeu e scopul vieții noastre.

[7] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Praedicationes (vol. 19), Teologie pentru azi, București, 2023, p. 120.

[8] Sfântul Mare Mucenic Dimitrios a fost Proconsulul Tessalonicului. Militar de profesie, și asta de la o vârstă tânără. Dar viața militară nu i-a monopolizat toată viața, pentru că el era un om profund credincios și, mai mult decât atât, a fost Profesorul de Teologie al mai multor Sfinți ai lui Dumnezeu. Căci „Sfintele Mucenice Anisia [Ἀνυσία], Matrona [Ματρώνα], Hionia [Χιονὶα], Agapi [Ἀγάπη] și Irini [Εἰρήνη], dimpreună cu Sfinții Mucenici Alexandros [Ἀλέξανδρος], Luppos [Λοῦππος] și Nestor [Νέστωρ]” au fost ucenicii săi. Și el și-a învățat ucenicii teologie și viața sfântă în casa sa, în propriul său palat, când politica statului era contrară. Când el trebuia să îi persecute, să îi omoare pe creștini și nu să întărească Biserica. Și el a făcut aceasta pentru că era mai întâi de toate creștin și nu funcționar al statului.

[9] Și oamenii se plâng că nu au timp să vină la Biserică, pentru că muncesc. Și așa e: e multă oboseală în lumea noastră! Însă acolo, la locul de muncă, e timp și pentru rugăciune, e timp și pentru propovăduire, e timp și pentru sfințenie! Pentru că acolo nu trebuie să îți faci doar munca, ci și să fii creștin, să fii slujitorul lui Dumnezeu. Pentru că acolo, la locul de muncă, e cea mai mare nevoie să fii creștin, adică să muncești pentru Dumnezeu și nu pentru oameni. Și muncești pentru Dumnezeu când ești corect la locul de muncă, când faci totul foarte bine, dar în același timp tu ești cu Dumnezeu, trăind cu El și bucurându-te cu El.

[10] Sfântul Dimitrios nu s-a uitat la salariul său, la privilegiile sale, ci s-a uitat în primul rând la mântuirea sa. Banii sunt pentru aici, dar nu și pentru dincolo! Banii nu ne scapă de Iad, ci viața sfântă, viața cu Dumnezeu ne mântuie! De aceea, Sfântul Dimitrios și-a mărturisit credința, fiind conștient că își va pierde toate privilegiile, că își va pierde statutul său privilegiat, și a primit moartea pentru Domnul cu bucurie. Pentru că s-a gândit la folosul său real, la folosul veșnic, adică la mântuirea sa. Și ne învață și pe noi să alegem în mod profund în viață, să alegem viața cu Dumnezeu, pentru că aceasta este alegerea corectă de fiecare dată.

[11] Cf. https://bg.wikipedia.org/wiki/Димитър_Басарбовски.

[12] Revăd adesea în mintea mea apa Lomului și scara spre chilia în piatră și patul de piatră al Sfântului Cuvios Dimităr Basarbovski. Și știind racla sa de la București, o pun în mintea mea pe patul său de piatră. Că nu la București, la Patriarhie, s-a sfințit Sfântul Dimităr, ci acolo, în piatră, în frig și în rugăciune și în postire și în multe neputințe. Noi luăm produsul finit, luăm Sfintele sale Moaște, și ne atingem de ele pentru a ne curăți, a ne lumina și a ne sfinți. Dar adevărul lor înseamnă asceză! Adevărul lor înseamnă durere, singurătate, indiferența altora față de el. Și când noi le vrem pe toate repede, fără să ne strice confortul și lenea, Sfintele sale Moaște ne spun că așa ceva nu se poate. Că mântuirea înseamnă multă muncă, multă rugăciune, multă atenție, multă iertare, multă înțelegere.

[13] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Dimitrie_cel_Nou.

[14] Sfântul Dimităr era văcarul satului. El nu avea prestanța socială a Sfântului Dimitrios. Ca Monah a trăit în mod smerit în chilia unde am urcat și eu și m-am rugat în zi de vară. Și nu pentru că era Monah sau bulgar și-a sfințit viața sa, ci pentru că era creștin, pentru că era slujitorul lui Dumnezeu cu adevărat. Pentru că oriunde ne putem sfinți viața, dacă trăim în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica unde s-au sfințit toți Sfinții Lui.

[15] Detaliile, iubiții mei, detaliile vieții creștine: acestea sunt cele de care avem nevoie! Cum gândim, cum simțim, cum ne raportăm la toate din viața noastră. Detaliile ne arată ortodocși! Pentru că viața ta e adevărata ta mărturie despre credința ta, pentru că e mărturia plenară. Faptele și vorbele te arată pe tine însuți ortodox! Prezența în tine a slavei lui Dumnezeu și a virtuților dumnezeiești te arată pe tine a fi ortodox! Căci mulți cred că credința e doar vorbe. Însă credința e mai întâi fapte. Faptele tale sunt pline de credința sau de necredința ta. Și Sfintele Moaște sunt semnul adevăratei credințe și al adevăratei vieți creștine.

[16] Din acest motiv, când îi cinstim azi și mâine pe cei doi Sfinți ai lui Dumnezeu, îi cinstim ca pe oamenii cei adevărați ai umanității. Ei sunt oamenii! Ei sunt reperele! Ei sunt învățătorii veșniciei noastre! Privim la ei, pentru ca să învățăm ce să facem cu viața noastră. Luăm aminte la ei, pentru ca să trăim ca și ei. Căci sfințenia ne înveșnicește, ea ne face locuitori ai Împărăției lui Dumnezeu, care nu are sfârșit. Amin!

My beloveds[1],

the exorcism of people possessed by demons is a real need in our society, because only through the prayer of the Church can these people be cured of demonization. And the exorcism [ἐξορκισμός][2] means the prayer made through oath [ἐξ[3] + ὁρκισμός[4]], by which we swear on demons in the name of the Lord to come out of people. For, in essence, the exorcism prayers of the Church, which are said only by Bishops and Priests, are what the Lord did in today’s Evangel: „For He commanded the unclean ghost to come out of the man [Παρήγγειλεν γὰρ τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ ἐξελθεῖν ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου]” [Luke 8, 29, BYZ][5].

The unclean ghost is the demon. And he dwells unlawfully in sinful man, because there is the place of the Lord. Because we must all belong to God and have His eternal glory in us. Therefore, the Church casts demons out of people so that God can dwell in each of them. Because the exorcism is the beginning of our deification. Each of us was exorcised of demons at Baptism. And our Baptism is the beginning of our deification, because the demons were driven out of us by the glory of God who has since dwelt in us[6].

And the torments of the sinful man, inhabited by demons, arise because the demons do not want to leave the sinners. They are forced out of the sinful man, by the glory of God, therefore the demons scream, howl, struggle in the sinful man and cause him much pain until they come out of him. Which means that the sin is not proper to man, if the sin, multiplied every day, makes you a dwelling place of demons, but the real life of man is the life with God, in which you are a dwelling place of God, because He dwells through His glory into you[7].

When the demonized are brought to the Church and when they feel the glory of God from people, the demons suffer, they mourn, they want to leave there. Demons speak through the demonized and tell us where they want to go: where the sin is committed. Because that’s where they feel „at home”. Or, if you are a faithful man, the demons stick to you like suction cups, like jellyfish, and bring you all kinds of bad thoughts. And in order to get rid of their sticking to you, you must pray, fast, fight them ceaselessly, fight them ghostually inside you[8].

Saint Ilie the seer of God, our Father, fought for days on end with the demons stuck to him, to his person, which had various forms. And he prayed without ceasing with all the inner discomfort that the demons brought him. Because the presence of demons is to confuse you in your life, to stop you from your path, to annoy you, to impassion of sins. And if the sinful people attract demons into their lives, because demons come to them and destroy their lives, the faithful people call the Saints and Angels of God to them for help, so that they may live godly before God. And just therefore there is a great difference between the lives of sinners and the lives of the Saints. And, in the same way, the eternity of sinners is different from that of the Saints[9].

Our sins have bad, terrible consequences, because they make us abodes of demons. Our passions bring us down to Hell from now on, to live forever with demons, with those who will torment us forever. And we will be tormented by demons, who, in turn, are also tormented by the glory of God, which they cannot bear. Because here, as in Hell, God shows us all His love through His eternal glory, but we don’t want it, because we don’t want Him. And how cannot love with the force, our eternal torment is our choice, because we preferred sin instead of the One who first loved us, because He brought us into existence[10].

„Life, life, how bad you are,/ You want to make me old”[11], Maria Ciobanu sings. But in order to grow old, you must first exist. And the existence is our great gift from God. The life is beautiful, it is the most beautiful, if you know how to live it. And you know how to live it, if God teaches you to do so. But the life is bad, if you make fun of it. If you think it’s a joke, the life is a pain. But if you consider it your greatest blessing, then you make it your greatest encounter with God and with people. Because the real, good life is the greatest love of God and people[12].

God brought us from non-existence to existence. And He didn’t create us as an experiment, but as His dialogue partners. The fall of the demons belongs to them, just as our fall into sin belongs to us. But from our fall our Lord Iisus Hristos lifted us up, when He restored us all in his person. Because He deified His humanity, which He took from the Mostpure Lady, so that each of us could deify ourselves in the relationship with Him and with the Father and the Holy Ghost, in the relationship with our triune God. Therefore, our life is not only beautiful and very beautiful, but also divine. Because the holy life we ​​live in God’s Church is God’s life. And we live full of His glory, we live divinely on earth, to live eternally with Him[13].

Halloween is coming in a few days, this satanist holiday, and our romanians are enjoying themselves with pumpkins and strange costumes of demons. Just as, doing yoga, he prays to the hindu deities. Spiritists, sorcerers, satanists are all happy when their anti-holidays come, because then they commit many sins to the delight of demons. And it’s a great miracle of God that we don’t have mass satanizations for how many sins are committed. And this, because God does not allow the demons to do everything they want[14].

A legion of demons was in him [Lc. 8, 30, BYZ]! A roman legion had 4.000-5.000 men[15]. And with all those evil ghosts in him, the man neither died, nor went mad. From the dialogue of the demons with the Lord, we see that they were aware of themselves, they knew who they were and where they wanted to go [Lc. 8, 31-32, BYZ]. And they entered into pigs, into places of sin, because the pigs were forbidden by God’s law. And when they entered into pigs, by God’s permission, they killed the pigs. Because that’s what they would have wanted to do and with the man they had possessed[16].

– Why does God allow our sins?

– For our straightening! Because He does not want us to fulfill His will with force, but with love, understanding its eternal benefit. Because even we, when we scold our children to learn and be responsible, do not do it because we hate them, but because we love them very much. We love them and want their real good. All the more God desires the eternal good, the real good, the good that saves us[17].

Therefore, my beloveds, God wants us healed of our soul and body diseases to serve Him. He teaches us to fight against the demons, not to accept their ideas as „good”, because He wants us to live divinely on earth. And the deworming of the ideas of demons means renouncing all demonic deception. And for this we need to read many ghostual books in order to see what are the lies of the demons that they deliver to us as „truths”. Amin[18]!

---

[1] Started at 7.32, in day of tuesday, on 15 october 2024. Clear sky, 8 degrees, without wind.

[2] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/εξορκισμός.

[3] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/ἐξ.

[4] Cf. https://lsj.gr/wiki/ορκισμός.

[5] exorcizarea oamenilor posedați de demoni este o nevoie reală în societatea noastră, pentru că numai prin rugăciunea Bisericii acești oameni se pot vindeca de demonizare. Și exorcizarea [ἐξορκισμός] înseamnă rugăciunea făcută prin jurământ [ἐξ + ὁρκισμός], prin care îi jurăm pe demoni în numele Domnului ca să iasă din oameni. Căci, în esență, rugăciunile de exorcizare ale Bisericii, pe care le spun numai Episcopii și Preoții, sunt ceea ce a făcut Domnul în Evanghelia de azi: „Căci a poruncit duhului necurat să iasă din om [Παρήγγειλεν γὰρ τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ ἐξελθεῖν ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου]” [Lucas 8, 29, BYZ].

[6] Duhul necurat e demonul. Și el locuiește în mod ilegal în omul păcătos, pentru că acolo e locul Domnului. Pentru că toți trebuie să fim ai lui Dumnezeu și să avem în noi slava Lui cea veșnică. De aceea, Biserica îi scoate pe demoni din oameni pentru ca Dumnezeu să Se sălășluiască în fiecare dintre ei. Pentru că exorcizarea e începutul îndumnezeirii noastre. Fiecare dintre noi am fost exorcizați de demoni la Botez. Iar Botezul nostru e începutul îndumnezeirii noastre, pentru că demonii au fost scoși din noi de slava lui Dumnezeu care s-a sălășluit de atunci în noi.

[7] Și chinurile omului păcătos, locuit de demoni, apar din aceea că demonii nu vor să-i părăsească pe cei păcătoși. Ei sunt scoși cu forța din omul păcătos, prin slava lui Dumnezeu, de aceea demonii țipă, urlă, se zbat în omul păcătos și îi provoacă multe dureri până când ies din el. Ceea ce înseamnă că păcatul nu e propriu omului, dacă păcatul, înmulțit pe fiecare zi, te face un locaș al demonilor, ci viața reală a omului e viața cu Dumnezeu, în care ești locaș al lui Dumnezeu, pentru că El sălășluiește prin slava Lui întru tine.

[8] Am văzut oameni demonizați și văd peste tot oameni demonizați. Când cei demonizați sunt aduși la Biserică și când simt slava lui Dumnezeu din oameni, demonii suferă, se tânguie, vor să plece de acolo. Demonii vorbesc prin cei demonizați și ne spun unde vor să meargă: acolo unde se păcătuiește. Pentru că acolo ei se simt „acasă”. Sau, dacă ești un om credincios, demonii se lipesc de tine ca niște ventuze, ca niște meduze, și îți aduc tot felul de gânduri rele. Și ca să scapi de lipirea lor de tine, tu trebuie să te rogi, să postești, să te lupți neîncetat cu ei, să te lupți duhovnicește cu ei în lăuntrul tău.

[9] Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, s-a luptat zile în șir cu demonii lipiți de el, de persoana lui, care aveau diverse forme. Și el se ruga neîncetat cu toată incomodarea interioară pe care i-o aduceau demonii. Căci prezența demonilor e pentru ca să te încurce în viața ta, pentru ca să te oprească din drum, pentru ca să te enerveze, pentru ca să te împătimească de păcate. Și dacă oamenii păcătoși îi atrag pe demoni în viața lor, pentru că demonii vin la ei și le distrug viețile, oamenii credincioși îi cheamă la ei pe Sfinții și pe Îngerii lui Dumnezeu în ajutor, pentru ca să trăiască evlavios înaintea lui Dumnezeu. Și tocmai de aceea e o mare diferență între viețile păcătoșilor și viețile celor Sfinți. Și, la fel, veșnicia păcătoșilor e alta decât cea a Sfinților.

[10] Păcatele noastre au urmări rele, groaznice, pentru că ne fac locașuri ale demonilor. Patimile noastre ne coboară în Iad de acum, pentru ca să trăim pentru veșnicie cu demonii, cu cei ce ne vor chinui veșnic. Și ne vor chinui demonii, care, la rândul lor, sunt și ei chinuiți de slava lui Dumnezeu pe care nu o suportă. Pentru că aici, ca și în Iad, Dumnezeu ne arată toată iubirea Lui prin slava Sa cea veșnică, dar noi nu o dorim, pentru că nu Îl dorim pe El. Și cum nu se poate dragoste cu forța, chinul nostru veșnic e alegerea noastră, pentru că am preferat păcatul în locul Celui ce ne-a iubit mai întâi, pentru că ne-a adus întru existență.

[11] Cf. https://www.versuri.ro/versuri/maria-ciobanu-viata-viata-ce-rea-esti/.

[12] „Viață, viață, ce rea ești,/ Tu vrei să mă-mbătrânești!”, cântă Maria Ciobanu. Dar ca să îmbătrânești, trebuie ca mai întâi tu să exiști. Și existența e darul nostru cel mare de la Dumnezeu. Viața e frumoasă, e cea mai frumoasă, dacă știi să o trăiești. Și știi să o trăiești, dacă Dumnezeu te învață să faci acest lucru. Dar viața e rea, dacă îți bați joc de ea. Dacă o consideri o glumă, viața e un chin. Dar dacă o consideri cea mai mare binecuvântare a ta, atunci faci din ea întâlnirea cea mare cu Dumnezeu și cu oamenii. Pentru că viața reală, bună, e cea mai mare iubire a lui Dumnezeu și a oamenilor.

[13] Dumnezeu ne-a adus de la neexistență la existență. Și nu ne-a creat ca pe un experiment, ci ca pe partenerii Săi de dialog. Căderea demonilor le aparține, după cum și nouă ne aparține căderea noastră în păcat. Dar din căderea noastră ne-a ridicat Domnul nostru Iisus Hristos, când ne-a restaurat pe toți în persoana Lui. Pentru că El Și-a îndumnezeit umanitatea Sa, pe care a luat-o din Preacurata Stăpână, pentru ca fiecare dintre noi să ne îndumnezeim în relația cu El și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în relația cu Dumnezeul nostru treimic. De aceea, viața noastră nu e doar frumoasă și foarte frumoasă, ci este și dumnezeiască. Pentru că viața sfântă pe care noi o trăim în Biserica lui Dumnezeu e viața lui Dumnezeu. Și noi trăim plini fiind de slava Lui, trăim dumnezeiește pe pământ, pentru a trăi veșnic cu El.

[14] Vine Halloweenul peste câteva zile, această sărbătoare satanistă, și românii noștri se bucură cu dovleci și cu îmbrăcăminte ciudată de demoni. Așa după cum, făcând yoga, se roagă zeităților hinduse. Spiritiștii, vrăjitorii, sataniștii sunt cu toții bucuroși când vin anti-sărbătorile lor, pentru că atunci fac multe păcate spre bucuria demonilor. Și e o mare minune a lui Dumnezeu că nu avem parte de satanizări în masă la câte păcate se fac. Și aceasta, pentru că Dumnezeu nu îngăduie demonilor să facă tot ceea ce vor ei.

[15] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Roman_legion.

[16] O legiune de demoni era în el! O legiune romană avea 4.000-5.000 de oameni. Și cu toate duhurile acele rele în el, omul n-a murit și nici n-a înnebunit. Din dialogul demonilor cu Domnul, vedem că ei erau conștienți de ei înșiși, știau cine sunt și unde vor să meargă [Lc. 8, 31-32, BYZ]. Și au intrat în porci [Lc. 8, 33, BYZ], în locuri ale păcatului, pentru că porcii erau interziși de legea lui Dumnezeu. Și când au intrat întru porci, cu îngăduința lui Dumnezeu [Lc. 8, 32, BYZ], ei au omorât porcii [Lc. 8, 33, BYZ]. Pentru că asta ar fi vrut să facă și cu omul pe care îl posedaseră.

[17] – De ce îngăduie Dumnezeu păcatele noastre?

– Pentru îndreptarea noastră! Pentru că El nu voiește să împlinim voia Lui cu sila, ci cu iubire, înțelegând folosul ei veșnic. Căci nici noi, când ne mustrăm copiii ca să învețe și să fie responsabili, nu o facem pentru că îi urâm, ci pentru că îi iubim mult. Îi iubim și le vrem binele real. Cu atât mai mult Dumnezeu ne dorește binele veșnic, binele real, binele care ne mântuie pe noi.

[18] Așadar, iubiții mei, Dumnezeu ne vrea vindecați de bolile noastre sufletești și trupești pentru a-I sluji Lui. El ne învață să luptăm împotriva demonilor, să nu acceptăm ideile lor ca fiind „bune”, pentru că vrea să trăim dumnezeiește pe pământ. Și deparazitarea de ideile demonilor înseamnă lepădarea noastră de orice înșelare demonică. Și pentru aceasta avem nevoie să citim multe cărți duhovnicești pentru ca să vedem care sunt minciunile demonilor pe care ei ni le livrează ca „adevăruri”. Amin!

My beloveds[1],

the ascent to the Emperordom of God began at Saint Paraschevi [Παρασκευὴ][2] at the age of 10 years[3]. She was brought by her mother to the Church at the age of 10 years, and that’s when she heard the ascetic call to follow the Lord. Which meant leaving everything to follow Him[4]. And when she left the Church, she shared her expensive clothes with a poor person, because she immediately put into practice what she heard in the Church[5]. For to hear the Church’s sermon means to  fulfill it in your life. Because that’s why we preach: for people to do God’s will and not just hear it and overlook it[6].

She gave away her clothes not just once, but several times[7]! And through her almsgivings, she „reprimanded much stinginess and expensiveness of her parents”[8]. And when parents feel reprimanded by their children’s lives, they begin to be their enemies. And a silly, guerilla fight begins between parents and children. Instead of parents humbly learning from the good, godly deeds of their children[9].

They started scolding her and mocking her and beating her. Her parents were doing it! Why? Because she was very merciful to the poor[10]! Her mother took her to the Church, but only Saint Paraschevi heard God’s command. I.e. she alone understood the commandment of almsgiving, because she began to live it in her life. And this is the answer why people don’t change, even though they go to Church all day: because they don’t do what they hear in Church. They hear and do not fulfill. And they do not fulfill, because they disregard the commandments of the Lord[11].

But, when she realized that her parents are only surface christians, who come to the Church, but live as they want at home, Saint Paraschevi saw her fulfillment. And she left home without their knowledge, for Constantinople, to fulfill her ghostual life[12]. Who taught on Saint Paraschevi the life with God? The almsgiving! From almsgiving she learned to truly love God, but also people. Because the almsgiving presupposes forgetting yourself for others[13].

A teenage girl ran away from home for the life with God! A teenage girl mistreated by her family because she loves the poor and helpless! But, in the same time, a teenage girl who understood that what matters in life is to listen to God first. Some do not understand this great truth either at 80 years old or at 100 years old! But they do not understand him, because they do not begin to do His will, to fulfill His commandments. Because His commandments, fulfilled in your life, make you a theologian. And all the Saints of God are theologians through their lives, because His commandments teach you His will. And they take out of their life with God the theology of the Church, because the theology is life, it is holy life, it is the life with God[14].

The Theology Faculties are unjustly slandered, because it is not theology, studied for 4 years, that makes you indifferent and contemptuous of the Holy ones, but your carelessness. The theology is man’s greatest beneficence. It must be studied throughout life, but continually fulfilled in our churchly life. And if Saint Paraschevi heard only one commandment and fulfilled it, and this was the beginning of his salvation, the young theologian, who studies the theology, the cult and the life of the Church, hears thousands of divine truths, which he should fulfill in his life. For not many books make you stupid or mislead you, but the unbelief and the laziness make you a false servant of the Church[15].

She went to Constantinople to visit the Churches of God[16]. She went on a holy pilgrimage, in the pilgrimage of his ghostual life. She was in Iraclia Pontichi [Ἡράκλεια Ποντική][17], in the Church of the Teotocos[18]. Here she lived for 5 years of days[19].  And from here, she went to Jerusalem and struggled ghostually in the wilderness of the Iordanis [Ἰορδάνης[20]][21]. And at the age of 25, the Angel of the Lord sent her through vision to her native land, to fall asleep there[22]. And being obedient in everything, she fulfilled what the Lord told her, and returned to Epivates [Ἐπιβάτες][23], to her home[24]. But at home she died as a stranger, unknown to anyone[25]. However, if people did not know the Saint of God, He was with her and took out his Holy Relics from the earth for our salvation[26].

But today people are divided into two: some understand that they need the Holy Relics of the Saints, while others despise them. Those who despise them say that the Holy Relics are „corpses”, they are „worthless bones of the dead”, and that „the worship of them is a blasphemy to the address of God”. But the corpses of sinners are bones without the glory of God in them, while the Holy Relics are transfigured bodies of the Saints, full of His glory. Martin Luther[27] has no Holy Relics, but Saint Ioannis Hrisostomos [Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος][28] has Holy Relics. Even Muhammad[29] does not have Holy Relics, but does have Saint Pious Paraschevi from Iași[30].

– And why do only some people have Holy Relics?

– Because only God’s Saints have Holy Relics! For the Saints, being the rational abodes of God, were and are filled with the glory of God, while sinners have their impurity both in souls and in bodies. Man’s decaying and foul-smelling body shows his sinful life, his life full of sins. And the corpses are the stinking bodies of sinners. While the Holy Relics are the beautifully smelling, grace-transfigured and miracle-working bodies of the Saints. They are the proofs of the holiness of the Saints. But the corpses are also living, irrefutable evidence of the lives of sinners. And they speak powerfully, to those who will listen, about the consequences of disobeying God[31].

For if you look at the death of the sinner, it is full of Hell, while the death of the Saint is full of God’s glory. And those who are today at Saint Paraschevi do not go to the body of a dead woman, but to the living and partially deified body of the Saint of God. To the body that will be fully transfigured at the second coming of the Lord. And what is most important to remember is that we too must leave behind, when we fall asleep, Holy Relics. For if we do not leave Holy Relics behind, it is a sign that we were sinners and not the Saints of God. Amin[32]!

---

[1] Started at 10. 44, in day of tuesday, on 8 october 2024. Sun, 18 degrees, wind of 3 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/889/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. Canoane de rugăciune la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași [Canons of prayer at Saint Pious Parascheva from Iași], Ed. Doxologia, Iași, 2024, p. 9. [4] Ibidem. [5] Ibidem.

[6] ascensiunea spre Împărăția lui Dumnezeu a început la Sfânta Paraschevi la vârsta de 10 ani. A fost adusă de mama ei la Biserică, la vârsta de 10 ani, și atunci a auzit chemarea ascetică a urmării Domnului. Care presupunea să lase toate pentru a-I urma Lui. Iar când a ieșit din Biserică, ea și-a împărțit hainele ei scumpe unui sărac, pentru că imediat a pus în practică ceea ce a auzit la Biserică. Căci a auzi predica Bisericii înseamnă a o împlini în viața ta. Pentru că de aceea predicăm: pentru ca oamenii să facă voia lui Dumnezeu și nu doar să o audă și să o treacă cu vederea.

[7] Cf. Canoane de rugăciune la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, op. cit., p. 9. [8] Ibidem.

[9] Ea nu doar o dată și-a dăruit hainele, ci de mai multe ori! Și prin milosteniile sale, ea „mustra multa zgârcenie și scumpătate a părinților ei”. Și când părinții se simt mustrați de viața copiilor lor, încep să le fie dușmani. Și începe o luptă prostească, de gherilă, între părinți și copii. În loc ca părinții să învețe, cu smerenie, din faptele bune, evlavioase, ale copiilor lor.

[10] Cf. Canoane de rugăciune la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, op. cit., p. 10.

[11] Au început s-o certe și să o batjocorească și să o bată. Părinții ei făceau asta! De ce? Pentru că era mult-milostivă cu cei săraci! Mama ei a dus-o la Biserică, dar numai Sfânta Paraschevi a auzit porunca lui Dumnezeu. Adică numai ea a înțeles porunca milosteniei, pentru că a început să o trăiască în viața ei. Și acesta e răspunsul pentru ce oamenii nu se schimbă, deși merg la Biserică toată ziua: pentru că nu împlinesc ceea ce aud la Biserică. Ei aud și nu împlinesc. Și nu împlinesc, pentru că desconsideră poruncile Domnului.

[12] Cf. Canoane de rugăciune la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, op. cit., p. 10.

[13] Însă, când și-a dat seama că părinții ei sunt doar creștini de suprafață, care vin la Biserică, dar trăiesc cum vor acasă, Sfânta Paraschevi și-a văzut de împlinirea ei. Și a plecat de acasă fără știrea lor, spre Constantinopol, pentru ca să își împlinească viața ei duhovnicească. Cine a învățat-o pe Sfânta Paraschevi viața cu Dumnezeu? Milostenia! Din milostenie a învățat să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat, dar și pe oameni. Pentru că milostenia presupune să uiți de tine pentru alții.

[14] O adolescentă fugită de acasă pentru viața cu Dumnezeu! O adolescentă maltratată de familia ei pentru că îi iubește pe cei săraci și neajutorați! Dar, în același timp, o adolescentă care a înțeles că ceea ce contează în viață e să asculți de Dumnezeu în primul rând. Unii nu înțeleg nici la 80 de ani, nici la 100 de ani acest mare adevăr! Dar nu îl înțeleg, pentru că nu încep să facă voia Lui, să împlinească poruncile Sale. Pentru că poruncile Sale, împlinite în viața ta, te fac teolog. Și toți Sfinții lui Dumnezeu sunt teologi prin viața lor, pentru că poruncile Lui te învață voia Sa. Și ei scot din viața lor cu Dumnezeu teologia Bisericii, pentru că teologia e viață, e viață sfântă, e viața cu Dumnezeu.

[15] Facultățile de Teologie sunt hulite pe nedrept, pentru că nu teologia, studiată 4 ani de zile, te face indiferent și disprețuitor al celor Sfinte, ci nepăsarea ta. Teologia e cea mai mare binefacere a omului. Ea trebuie studiată toată viața, dar împlinită continuu în viața noastră bisericească. Și dacă Sfânta Paraschevi a auzit doar o poruncă și a împlinit-o și aceasta a fost începutul mântuirii sale, tânărul teolog, care studiază teologia, cultul și viața Bisericii, aude mii de adevăruri dumnezeiești, pe care ar trebui să le împlinească în viața lui. Căci nu multa carte te prostește sau te smintește, ci necredința și lenea te fac un fals slujitor al Bisericii.

[16] Cf. Canoane de rugăciune la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, op. cit., p. 10.

[17] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Heraclea_Pontica.

[18] Cf. Canoane de rugăciune la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, op. cit., p. 11.

[19] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi.

[20] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jordan_(name).

[21] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi.

[22] Ibidem.

[23] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/889/sxsaintinfo.aspx.

[24] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi.

[25] Ibidem.

[26] A mers la Constantinopol pentru a vizita Bisericile lui Dumnezeu. A mers în pelerinaj sfânt, în pelerinajul vieții sale duhovnicești. A fost în Iraclia Pontului, în Biserica Născătoarei de Dumnezeu. Aici ea a trăit 5 ani de zile. Și de aici, ea a plecat la Ierusalim și s-a nevoit duhovnicește în pustia Iordanisului. Iar la 25 de ani, Îngerul Domnului a trimis-o prin vedenie în țara sa natală, pentru ca să adoarmă acolo. Și ascultătoare fiind întru toate, a împlinit cele spuse ei de la Domnul, și s-a întors în Epivates, acasă la ea. Dar acasă la ea a murit ca o străină, neștiută de nimeni. Însă, dacă oamenii n-au știut-o pe Sfânta lui Dumnezeu, El era cu ea și a scos Sfintele sale Moaște din pământ spre mântuirea noastră.

[27] To be seen: https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Luther.

[28] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/John_Chrysostom.

[29] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Muhammad.

[30] Dar astăzi oamenii sunt împărțiți în două: unii înțeleg că au nevoie de Sfintele Moaște ale Sfinților, pe când alții le disprețuiesc. Cei care le disprețuiesc spun că Sfintele Moaște sunt „cadavre”, sunt „oase de morți fără valoare” și că „închinarea la ele e o blasfemie la adresa lui Dumnezeu”. Însă cadavrele păcătoșilor sunt oase fără slava lui Dumnezeu în ele, pe când Sfintele Moaște sunt trupuri transfigurate ale Sfinților, pline de slava Lui. Martin Luther n-are Sfinte Moaște, dar are Sfinte Moaște Sfântul Ioannis Hrisostomos. Nici Muhammad n-are Sfinte Moaște, dar are Sfânta Cuvioasă Paraschevi de la Iași.

[31] – Și de ce au doar unii oameni Sfinte Moaște?

– Pentru că numai Sfinții lui Dumnezeu au Sfinte Moaște! Căci Sfinții, fiind locașurile cele raționale ale lui Dumnezeu, au fost și sunt plini de slava lui Dumnezeu, pe când păcătoșii au necurăția lor și în suflete și în trupuri. Trupul omului care se descompune și miroase urât arată viața lui păcătoasă, viața lui plină de păcate. Iar cadavrele sunt trupurile urât mirositoare ale păcătoșilor. Pe când Sfintele Moaște sunt trupurile frumos mirositoare, transfigurate de har și făcătoare de minuni ale Sfinților. Ele sunt dovezile sfințeniei Sfinților. Dar și cadavrele sunt dovezile vii, irefutabile, are vieților oamenilor celor păcătoși. Și ele vorbesc cu putere, celor care vor să asculte, despre consecințele neascultării de Dumnezeu.

[32] Căci dacă te uiți la moartea păcătosului, ea e plină de Iad, pe când moartea Sfântului e plină de slava lui Dumnezeu. Și cei care sunt azi la Sfânta Paraschevi nu se duc la trupul unei femei moarte, ci la trupul cel viu și îndumnezeit parțial al Sfintei lui Dumnezeu. La trupul care va fi transfigurat deplin la a doua venire a Domnului. Și ceea ce e cel mai important de reținut e că și noi trebuie să lăsăm în urmă, la adormirea noastră, Sfinte Moaște. Căci dacă nu lăsăm Sfinte Moaște în urmă e semn că am fost păcătoși și nu Sfinții lui Dumnezeu. Amin!

My beloveds[1],

every word, every smile, every godly gesture of ours is a seed. It is a theological seed. Because they remain in people, in their heart. What you said to someone, in a certain circumstance, can be very important to him, if he realizes that God spoke to him through you. For whatever we do, filled being of God’s glory, we are an icon of the knowledge of God to others. Because God speaks to all of us through our words and gestures and brings them closer to Him[2].

His words are the pathways to our relationship with God. Because the life, the cult and the books of the Church are our windows to God, they are the ones that lead us to Him, but we understand all the beauty of God from His love towards us, i.e. from His relationship with us. For His words kindle our longing for Him, but He Himself, in His living manifestation to us, appeases it and fulfills it perfectly[3].

He who absolutizes the words in the disfavor of the person loves solitude. Because he loves books, but not their writers. He who marvels at the whole world, because he travels everywhere, but does not remain ecstatic before God who made everything, that one loves the gift of God, i.e. the world, but not also He Himself, Who is the greatest desire and the greatest fulfillment of the man. But how to love the world more than the God who made all? Why stop at the little of the world, when you have everything in God, when you have the greatest fulfillment, an eternal one, in Him? For His words and His world are the way to Him, but He is all our love[4].

But, in the life of faith, words must become deeds and not frills of the mind. The words of Scripture and the Fathers, which are only mental acquisitions, remain dead bones in our minds. Remain some theological memories. But if they become divine virtues in us, then they are springs of life and divine wisdom, because we have made His words one with ourselves. And we cannot make His words our deeds than in the living, ghostual relationship, with the God of our salvation[5].

Because to live orthodox means to live with God in His Church. To live with Him and for Him, because we allow ourselves to be enlightened by Him every day. And to be enlightened by Him you must have His glory in you. Because His glory is the one through which God enlightens you. Through which He raises you to holy, godly understandings, through which you learn to live godly on earth, i.e. orthodox, i.e. christianly. But to have His glory you must come to the Church Services to receive it. Because you are alive as long as you are alive through His glory that you receive in His Church[6].

In order to live, you must breathe incessantly. You ate and drank yesterday, but you must do also these things today. We were also at the last Liturgy at the Church, yes, but we are also today, because today we must be alive as well. Our life is held by His life, i.e. by His glory. And if His glory is not in us, we cannot presuppose it is, because it is not. Only if His glory is in us, we are alive. And when you are alive, then you are ghostual, you are orthodox, you are truly a christian, because you belong to Him, to the living God, Who makes you also alive forever. Because to be alive ghostually means to see Him, to feel Him, to understand Him in all His things, being helped by His glory[7].

His seed falls into us, because His words are full of His glory. They are words with divine power, words that raise you from the dead. And when someone speaks full of the glory of God, his words are the words of God, they are words that raise you from the dead, because they bring you to life with Him. But if you only use God’s words, but do not have His power, i.e. His glory, His words don’t wake anyone up from the dead, because you, the speaker, are a living dead[8].

The false preachers of God are looking for words, they are looking for predicatorial strategies, but they are never looking for Him, they are not looking to fill themselves with His glory and His divine virtues. They make trawls of words, fill the air with words, but never reach the hearts of men. Because it is not the words that reach the heart of man, but His glory from you, from the one who preaches! You must be Holy, in order to fill people with His holiness. Your words must have His seal, in order to be awakening of conscience. For words are His seeds, only if they are filled with His glory[9].

The sermon is intimity with God. It is born from continuous talking with God. In order to hear His voice, you have to make yourself the intimate with Him. And, often, you must say things that others don’t like, that annoy others, that upset people a lot, because you upset the demons that exist in people. The demons don’t want to be bothered! They like to dwell in sinful people. But the sermons of the Church disturb them a lot, because people can change their lives and take them out of themselves[10].

The agitation from the Church shows our inner irritation.  The man accepts the jokes and lies of a comedian, sits with his eyes wide open at the movie he likes, dances his favorite song with pathos, but he cannot bear the truths of the preaching, because those truths are not his own. He doesn’t have them, he doesn’t love them, he doesn’t want them. He only enjoys what he has, what he likes. And many force themselves inwardly not to flare, laugh, or be indignant when you tell them certain words of God. Because they cannot bear them in their heart[11].

And the people don’t like the Church because they don’t like God’s will. They love their passions too much to listen to Him. They are some idolaters in their hearts, servants of demons, and what they lie, they believe breathlessly. Because you need a lot of self-humbleness, a lot of godly humility, in order to make yourself roomy for God. And God descends into the heart that forgets itself because it loves Him the most[12].

Therefore, my beloveds, let us love Him, the Fountain of all words! Let’s love the One who did and is doing and will do everything for us! For He is the only one who wants our eternal good, the good as an eternal relationship with Him. Therefore, His is the glory, the honor and the worship, of the Father and of the Son and of the Holy Ghost, now and forever and to the ages of ages! Amin[13]!

---

[1] Started at 7. 27, in day of tuesday, on 8 october 2024. Clear sky, 8 degrees, wind of 3 km/h.

[2] orice cuvânt, orice zâmbet, orice gest evlavios al nostru e o sămânță. E o sămânță teologică. Pentru că rămân în oameni, în inima lor. Ce ai spus cuiva, într-o anume împrejurare, poate fi foarte important pentru el, dacă își dă seama că Dumnezeu i-a vorbit prin tine. Căci orice facem, plini fiind de slava lui Dumnezeu, suntem o icoană a cunoașterii lui Dumnezeu pentru ceilalți. Pentru că Dumnezeu le vorbește prin cuvintele și gesturile noastre tuturor și îi aproprie de El.

[3] Cuvintele Lui sunt căile către relația noastră cu Dumnezeu. Căci viața, cultul și cărțile Bisericii sunt ferestrele noastre spre Dumnezeu, sunt cele care ne duc la El, dar toată frumusețea lui Dumnezeu o înțelegem din iubirea Lui față de noi, adică din relația Lui cu noi. Căci cuvintele Lui ne aprind dorul de El, dar El Însuși, în manifestarea Sa vie față de noi, ni-l potolește și ne împlinește desăvârșit.

[4] Cine absolutizează cuvintele în defavoarea persoanei iubește singurătatea. Pentru că el iubește cărțile, dar nu și pe scriitorii lor. Cine se minunează de lumea întreagă, pentru că face călătorii pretutindeni, dar nu rămâne extaziat în fața Dumnezeului care a făcut toate, acela iubește darul lui Dumnezeu, adică lumea, dar nu și pe El Însuși, Care e dorirea cea mai mare și împlinirea cea mai mare a omului. Însă cum să iubești mai mult lumea decât pe Dumnezeul care a făcut toate? De ce să te oprești la puținul lumii, când ai totul în Dumnezeu, când ai cea mai mare împlinire, una veșnică, în El? Căci cuvintele Lui și lumea Lui sunt drumul spre El, dar El e toată iubirea noastră.

[5] Însă, în viața de credință, cuvintele trebuie să devină fapte și nu bibelouri ale minții. Cuvintele Scripturii și ale Părinților, care sunt doar achiziții mentale, rămân oase moarte în mintea noastră. Rămân niște amintiri teologice. Dar dacă ele devin virtuți dumnezeiești în noi, atunci sunt izvoare de viață și de înțelepciune dumnezeiască, pentru că am făcut cuvintele Lui să fie una cu noi înșine. Și nu putem face din cuvintele Lui faptele noastre decât în relația vie, duhovnicească, cu Dumnezeul mântuirii noastre.

[6] Pentru că a trăi ortodox înseamnă a trăi cu Dumnezeu în Biserica Sa. A trăi cu El și pentru El, pentru că ne lăsăm luminați de El în fiecare zi. Și ca să fii luminat de El trebuie să ai slava Lui în tine. Pentru că slava Lui e cea prin care te luminează Dumnezeu. Prin care te ridică la înțelegeri sfinte, dumnezeiești, prin care tu înveți să trăiești dumnezeiește pe pământ, adică ortodox, adică creștinește. Dar ca să ai slava Lui trebuie să vii la Slujbele Bisericii ca să o primești. Pentru că ești viu cât timp ești viu prin slava Lui pe care o primești în Biserica Sa.

[7] Ca să trăiești trebuie să respiri neîncetat. Ai mâncat și ai băut ieri, dar trebuie să faci și azi aceste lucruri. Am fost și Liturghia trecută la Biserică, da, dar suntem și azi, pentru că și azi trebuie să fim vii. Viața noastră se ține cu viața Lui, adică cu slava Lui. Și dacă slava Lui nu e în noi, nu putem presupune că e, pentru că nu e. Doar dacă este slava Lui în noi, noi suntem vii. Și când ești viu, atunci ești duhovnicesc, ești ortodox, ești creștin cu adevărat, pentru că ești al Lui, al Dumnezeului Celui viu, Care te face și pe tine viu în veci. Pentru că a fi viu duhovnicește înseamnă a-L vedea pe El, a-L simți, a-L înțelege în toate ale Lui, ajutat fiind de slava Lui.

[8] Sămânța Lui cade în noi, pentru că cuvintele Lui sunt pline de slava Lui. Sunt cuvinte cu putere dumnezeiască, cuvinte care te învie din morți. Și când cineva vorbește plin fiind de slava lui Dumnezeu, cuvintele lui sunt cuvintele lui Dumnezeu, sunt cuvinte care te învie din morți, pentru că te aduc la viața cu El. Dar dacă folosești doar cuvintele lui Dumnezeu, dar nu ai în tine puterea Lui, adică slava Lui, cuvintele Lui nu trezesc pe nimeni din morți, pentru că tu, vorbitorul, ești un mort viu.

[9] Falșii predicatori ai lui Dumnezeu caută cuvinte, caută strategii predicatoriale, dar nu Îl caută niciodată pe El, nu caută să se umple de slava Lui și de virtuțile Sale cele dumnezeiești. Ei fac năvoade din cuvinte, umplu văzduhul cu vorbe, dar nu ajung niciodată în inimile oamenilor. Pentru că nu cuvintele ajung în inima omului, ci slava Lui din tine, din cel care predici! Tu trebuie să fii Sfânt, pentru ca să umpli oamenii de sfințenia Lui. Cuvintele tale trebuie să aibă pecetea Lui, pentru ca să fie trezitoare de conștiință. Căci cuvintele sunt semințele Lui, doar dacă sunt pline de slava Lui.

[10] Predica este intimitate cu Dumnezeu. Ea se naște din continua vorbire cu Dumnezeu. Ca să auzi glasul Lui trebuie să te faci intimul Său. Și, adesea, trebuie să spui lucruri care nu plac, care enervează, care tulbură mult oamenii, pentru că îi tulburi pe demonii existenți în oameni. Demonii nu vor să fie deranjați! Lor le place să stea în oamenii păcătoși. Însă predicile Bisericii îi tulbură mult, pentru că oamenii pot să-și schimbe viața lor și să îi scoată afară din ei înșiși.

[11] Agitația din Biserică arată enervarea noastră interioară. Omul acceptă glumele și minciunile unui comediant, stă cu ochii căscați la filmul care îi place, dansează piesa lui favorită cu patos, dar nu poate suporta adevărurile predicării, pentru că acele adevăruri nu sunt și ale lui. Nu le are, nu le iubește, nu le dorește. El se bucură doar de ce are, de cele care îi plac. Și mulți se forțează interior să nu răbufnească, să nu râdă sau să nu se indigneze când le spui anumite cuvinte ale lui Dumnezeu. Pentru că nu le suportă în inima lor.

[12] Și oamenilor nu le place Biserica pentru că nu le place voia lui Dumnezeu. Își iubesc prea mult patimile lor ca să asculte de El. Ei sunt niște idolatri în inima lor, niște slujitori ai demonilor, și ce îi mint ăia, ei cred pe nerăsuflate. Căci ai nevoie de multă smerire de sine, de multă umilință dumnezeiască, pentru ca să te faci încăpător pentru Dumnezeu. Și Dumnezeu coboară în inima care uită de sine pentru că Îl iubește cel mai mult pe El.

[13] Așadar, iubiții mei, să-L iubim pe El, pe Izvorâtorul tuturor cuvintelor! Să-L iubim pe Cel care a făcut și face și va face totul pentru noi! Căci El e singurul care ne vrea binele veșnic, binele ca relație veșnică cu El. De aceea, a Lui e slava, cinstea și închinarea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!

My beloveds[1],

the man without eschatology is like a wild beast, i.e. a man who lives in the horizon of total, implacable fear, and not of hope. The man without hope is a man already dead, while for the one who will fall asleep in the Lord, the death is a short-lived sleep, because he is waiting for the Lord, the One who will raise him from the dead. The man without God is a walking dead, is a dead man who does not know that he is dead and who considers his death as being life. And he needs the meeting with the Lord, the capital meeting, so that He can make him from the dead a living man through His grace. Because His grace can do this: raise the dead. To make ghostually alive those who were spiritually dead[2].

Through His glory, the Lord resurrected on the daughter of Iairos [Ἰάειρος] and on the son of the widow of Nain [Ναΐν] and on His friend, Saint Lazaros [Λάζαρος]! But also through His glory He resurrects us too, each of us when we confess our sins in the Divine Mystery of Confession and receive His forgiveness through our Duhovnik Priest. The first resurrection is the resurrection of the soul. And we are resurrected in the Divine Mystery of Confession. Without sacramental forgiveness we are not raised from the dead. And without the whole life of the Church, we do not live the ghostual life, the life with God[3].

Therefore, if we no longer confess and share and if we no longer live ghostually, we are no longer in fact christians, because we do not show the christian life, i.e. the spiritual life into us. Walking to Church does not mean living a christian life. Because the christian life means always receiving His forgiveness and always living with God, because He is our Life. And our spiritual life is made up of all His commandments and enlightenments, of everything He teaches us to do. And if we don’t do what He wants us to do, we don’t have life into us[4].

Yes, it is an earth-shattering thing when you hear this for the first time! I was a teenager when I realized that I was a living dead and began to seek the glory of God into continuous inner feeling. And it was an exhausting ascesis until I came to the sight of God and the feeling of His glory within myself. But every day your fight is the humility and the continuous call of God into help, because without Him you can do nothing in any moment of your life. Because the life with God is continuous, it is a struggle at the present tense, it is a continuous fulfillment into the glory of God[5].

You cannot look at the reality of life with God from the outside, because it is what you live with God! And those who are not members of the Church, but read the books of the Church, think they know what we live, but they are sorely mistaken. Because you must receive the Divine Mysteries of the Church, you must receive His glory through them, in order to effectively live the life with God, the one who deifies you. Otherwise, you talk about grace, about the Church, about holiness, but you don’t know what they are. Because only by entering the Church through Baptism and Anointing and the Eucharist, you begin to understand life with God[6].

– And why can’t I understand the things of the Church just rationally, just by reading about them?

– Because the christian life is not a philosophy, but a divine mode of life! If it was a philosophy, you would have learned it from the book, you would have learned it at the Faculty. But because the christian life or orthodox or churchly is a divine mode of living, it is only learned in the Church. And it is learned by receiving the Divine Mysteries of the Church and by growing in living and understanding them. And all the theology of the Church is lived in the life of the Church, because it represents the life of the Church. Because the Saints of God received God’s revelations, and they are the theology of the Church and His divine revelations are constantly received in the Church. Because God yesterday, today and forever is alive and He manifests Himself as the living One in our lives[7].

If you renounce the life of the Church, the sacramental and mystical life of the Church, you cut the branch from under your feet. Because through the Divine Mysteries you were born of God and live into His glory. His glory is your life. You receive His glory through the entire sacramental life of the Church. To move away from the Church means losing His glory from yourself, because you can live christianly only in the Church. The fish lives in the water, and the christian in the life of the Church. And you cannot imagine that you are alive if you have left the Church, because that is a self-lie[8].

The young man was dead and was taken to the pit by his mother [Lucas 7, 12, BYZ]. There would have been no turning back, unless He, the Son of God incarnate, had come. Because only He, God, can raise us from the dead. And when Iisus Hristos comes, our Lord, the Life Herself, He commands the dead to rise [Lc. 7, 14, BYZ]. And the soul returns to its body „and the dead man arose and began to speak [καὶ ἀνεκάθισεν ὁ νεκρός καὶ ἤρξατο λαλεῖν]” [Lc. 7, 15, BYZ][9].

If the soul was abolished at death, how would it return to the body? If another soul had come, it would not have been the soul of the son of the widow of Nain. He would have said other things. But the Lord did not bring the soul of another dead man into his body, but brought his own soul back into the body, so that the son of the widow from Nain would rise from the dead. And to show us all that He gave us life and He can raise us from the dead[10].

There is resurrection for all men and eternal life! We will resurrect not two or three people, but all the people who lived on earth will be resurrected. And we will rise to live forever with God and all His Holy Angels and all His Saints. The eschatology of the Church is full of joy and eternal fulfillment. For we learn that we were not born on earth to die, but to live forever. What more do you want than that? Don’t we want not to die, not to perish definitively and irrevocably? And this will happen to us: we will not die, but we will live and we will praise the God of glory forever for His great mercy with us![11].

But what does the poor unbeliever expect from his life and death? If everything ends with the death, do you think that he will wait the death „philosophically”, that he will face it „heroically”? If life does not bring you eternal joys and death means ontological dissolution, what life and death do you have? Because you experience the bright and eternal horizon of life when you know that death will be abolished and we will live forever with God. Without the hope of the Church we have nothing. And the hope of the Church is that we will live and inherit the Emperordom of God[12].

Therefore, my beloveds, there is no life where there is death! If you feel that you are dead, if you do not have the glory of God in you, repent for all and you will receive it from God! But repent here, in His Church, and not in false churches, in churches of demons! Because His Church, the Church of Pentecost, did not perish in history, but it is this, in which we are now. Here you receive His glory, here you are purified, enlightened and sanctified, here you are continually deified. Here all His Saints were sanctified. Because we fill ourselves with His glory in His Church, to be His Saints. Amin[13]!

---

[1] Started at 15. 29, in day of saturday, on 28 september 2024. Sun, 32 degrees, wind of 3 km/h.

[2] omul fără eshatologie este ca o fiară sălbatică, adică un om care trăiește în orizontul fricii totale, implacabile, și nu a nădejdii. Omul fără nădejde e un om deja mort, pe când, pentru cel care va adormi întru Domnul, moartea e un somn de scurtă durată, pentru că Îl așteaptă pe Domnul, pe Cel care îl va învia din morți. Omul fără Dumnezeu e un mort ambulant, e un mort care nu știe că e mort și care își consideră moartea ca fiind viață. Și el are nevoie de întâlnirea cu Domnul, de întâlnirea capitală, pentru ca El să îl facă din mort un om viu prin harul Lui. Pentru că harul Lui poate să facă acest lucru: să învie morții. Să îi facă vii duhovnicește pe cei care au fost morți sufletește.

[3] Prin slava Lui, Domnul a înviat-o pe fiica lui Iairos [Ἰάειρος] și pe fiul văduvei din Nain [Ναΐν] și pe prietenul Său, pe Sfântul Lazaros! Dar tot prin slava Lui ne învie și pe noi, pe fiecare dintre noi când ne spovedim păcatele în Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii și primim iertarea Lui prin Preotul nostru Duhovnic. Învierea primă e învierea sufletului. Și noi înviem în Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii. Fără iertarea sacramentală noi nu suntem înviați din morți. Și fără întreaga viață a Bisericii, noi nu trăim viața duhovnicească, viața cu Dumnezeu.

[4] De aceea, dacă nu ne mai spovedim și împărtășim și dacă nu mai trăim duhovnicește, noi nu mai suntem în fapt creștini, pentru că nu arătăm viața creștină, adică viața duhovnicească întru noi. Plimbarea pe la Biserică nu înseamnă a trăi creștinește. Pentru că viața creștină înseamnă a primi mereu iertarea Lui și a trăi mereu cu Dumnezeu, pentru că El e Viața noastră. Și viața noastră duhovnicească e formată din toate poruncile și luminările Lui, din tot ceea ce El ne învață să facem. Și dacă nu facem ceea ce El voiește să facem, nu avem viață întru noi.

[5] Da, e un lucru cutremurător când auzi aceasta pentru prima oară! Eram adolescent când mi-am dat seama că sunt un mort viu și am început să caut slava lui Dumnezeu întru simțire continuă. Și a fost o asceză epuizantă până am ajuns la vederea lui Dumnezeu și la simțirea slavei Lui în mine însumi. Dar pe fiecare zi lupta ta e smerenia și continua chemare a lui Dumnezeu întru ajutor, pentru că fără El nu poți face nimic în nicio clipă a vieții tale. Căci viața cu Dumnezeu e continuă, e o luptă la timpul prezent, e o împlinire continuă întru slava lui Dumnezeu.

[6] Nu poți privi din afară realitatea vieții cu Dumnezeu, pentru că ea este ceea ce trăiești împreună cu Dumnezeu! Și cei care nu sunt membri ai Bisericii, dar citesc cărțile Bisericii, cred că știu ce trăim noi, dar se înșală amarnic. Pentru că trebuie să primești Dumnezeieștile Taine ale Bisericii, trebuie să primești slava Lui prin ele, pentru ca să trăiești în mod efectiv viața cu Dumnezeu, cea care te îndumnezeiește. Altfel, vorbești despre har, despre Biserică, despre sfințenie, dar nu știi ce sunt. Pentru că numai intrând în Biserică prin Botez și Mirungere și Euharistie, tu începi să înțelegi viața cu Dumnezeu.

[7] – Și de ce nu pot înțelege lucrurile Bisericii doar rațional, doar citind despre ele?

– Pentru că viața creștină nu e o filosofie, ci e un mod de viață dumnezeiesc! Dacă ar fi fost o filosofie, ai fi învățat-o din carte, ai fi învățat-o la Facultate. Dar pentru că viața creștină sau ortodoxă sau bisericească e un mod dumnezeiesc de viețuire, ea nu se învață decât în Biserică. Și se învață prin primirea Dumnezeieștilor Taine ale Bisericii și prin creșterea în trăirea și în înțelegerea lor. Și toată teologia Bisericii e trăită în viața Bisericii, pentru că reprezintă viața Bisericii. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu au primit revelațiile lui Dumnezeu și ele sunt teologia Bisericii și în Biserică se primesc neîncetat revelațiile Sale dumnezeiești. Pentru că Dumnezeu ieri, azi și în veci este viu și Se manifestă ca Cel viu în viețile noastre.

[8] Dacă renunți la viața Bisericii, la viața sacramentală și mistică a Bisericii, îți tai creanga de sub picioare. Pentru că prin Dumnezeieștile Taine te-ai născut din Dumnezeu și trăiești întru slava Lui. Slava Lui e viața ta. Slava Lui o primești prin toată viața sacramentală a Bisericii. A te depărta de Biserică înseamnă a pierde slava Lui din tine însuți, pentru că tu poți trăi creștinește doar în Biserică. Peștele trăiește în apă, iar creștinul în viața Bisericii. Și nu poți să îți închipui că ești viu dacă ai părăsit Biserica, pentru că asta e o mințire de sine.

[9] Tânărul era mort și era dus la groapă de mama lui [Lucas 7, 12, BYZ]. Nu ar fi fost nicio cale de întoarcere, dacă nu ar fi venit El, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Pentru că numai El, Dumnezeu, ne poate învia din morți. Și când vine Iisus Hristos, Domnul nostru, Însăși Viața, El poruncește celui mort să se scoale [Lc. 7, 14, BYZ]. Și sufletul se întoarce în trupul său „și cel mort s-a ridicat și a început a grăi” [Lc. 7, 15, BYZ].

[10] Dacă sufletul s-ar fi desființat odată cu moartea, cum s-ar mai fi întors în trup? Dacă ar fi venit alt suflet, el n-ar fi fost sufletul fiului văduvei din Nain. Ar fi spus alte lucruri. Dar Domnul n-a adus sufletul altui mort în trupul lui, ci a readus în trup propriul lui suflet, pentru ca fiul văduvei din Nain să învie din morți. Și pentru ca să ne arate tuturor că El ne-a dat viața și El ne poate învia din morți.

[11] Există înviere pentru toți oamenii și viață veșnică! Vom învia nu doi sau trei oameni, ci vor învia toți oamenii care au trăit pe pământ. Și vom învia pentru ca să trăim veșnic cu Dumnezeu și cu toții Sfinții Lui Îngeri și cu toți Sfinții Lui. Eshatologia Bisericii e plină de bucurie și de împlinire veșnică. Căci aflăm că nu ne-am născut pe pământ pentru ca să murim, ci pentru ca să trăim veșnic. Ce vrei mai mult decât atât? Nu vrem noi să nu murim, să nu pierim definitiv și irevocabil? Și asta se va petrece cu noi: nu vom muri, ci vom fi vii și vom lăuda veșnic pe Dumnezeul slavei pentru marea Sa milă cu noi!

[12] Dar ce așteaptă sărmanul necredincios de la viața și de la moartea lui? Dacă totul se termină cu moartea, credeți că va aștepta „filosofic” moartea, că o va înfrunta „eroic”? Dacă viața nu îți aduce bucurii veșnice și moartea înseamnă desființare ontologică, ce viață și moarte ai tu? Pentru că orizontul luminos și veșnic al vieții îl trăiești când știi că moartea va fi desființată și noi vom trăi veșnic cu Dumnezeu. Fără nădejdea Bisericii nu avem nimic. Și nădejdea Bisericii e că vom fi vii și vom moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

[13] Așadar, iubiții mei, nu există viață acolo unde există moarte! Dacă simți că ești mort, dacă nu ai slava lui Dumnezeu în tine, pocăiește-te pentru toate și o vei primi de la Dumnezeu! Dar pocăiește-te aici, în Biserica Lui, și nu în false biserici, în bisericile demonilor! Pentru că Biserica Lui, Biserica Cincizecimii, nu a pierit în istorie, ci este aceasta, în care suntem noi acum. Aici primești slava Lui, aici te curățești, te luminezi și te sfințești, aici te îndumnezeiești continuu. Aici s-au sfințit toți Sfinții Lui. Pentru că ne umplem de slava Lui în Biserica Sa, pentru a fi Sfinții Lui. Amin!