Predică la Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu [2024]
Iubiții mei[1],
iubirea vie față de Preacurata Stăpână Maria, Născătoarea de Dumnezeu, și evlavia dumnezeiască față de persoana ei s-au născut în cei care au cunoscut-o în timpul vieții sale: Sfinții Apostoli și cei dimpreună cu ei. Pentru că aceștia au fost martorii vieții ei celei dumnezeiești. Și ei au iubit-o cu adevărat, din tot sufletul lor, pentru că era plină de toată curăția și sfințenia. Și evlavia față de ea au lăsat-o moștenire întregii Biserici, pentru că e Maica cea preacurată a lui Dumnezeu.
Însă ea a devenit Maica lui Dumnezeu după ce a primit, prin Sfântul Arhanghel Gavriil, vestea cea mai mare a lumii: că-L va naște pe Domnul. După ce a acceptat voia Domului cu ea. Apoi a călătorit spre verișoara sa, spre Sfânta Elisavet, care și ea primise o mare bucurie de la Domnul: pe Sfântul Ioannis Botezătorul[2].
Dar mai înainte de a primi vestea cea mare și prea bună pentru întreaga creație, că Domnul Se va întrupa dintru ea, Preacurata Stăpână a locuit în Templul din Ierusalim de la vârsta de 3 ani, sfințindu-se în mod desăvârșit, după care, la sfatul Îngerului Domnului, a fost dată în paza Sfântului Iosif, Logodnicul ei[3]. Și când Sfântul Arhanghel Gavriil i s-a arătat și i-a vestit nașterea Domnului dintru ea, odată cu acceptarea ei ca să-L nască, Domnul S-a întrupat în pântecele ei. De aceea, Arhanghelul Domnului a plecat plin de cutremurare de la Preacurata Stăpână, văzând în pântecele ei pe Însuși Domnul.
Însă, când graviditatea Preacuratei Stăpâne a devenit evidentă, Sfântul Iosif a vrut să o lase în ascuns. Pentru că el nu știa marea taină a lui Dumnezeu. Dar Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit taina nașterii Domnului în vedenia visului și l-a liniștit. Iar când poporul și-a dat seama de graviditatea ei, atunci Preacurata Stăpână și Sfântul Iosif au băut apa încredințării Domnului, cerută de lege, și au fost declarați îndreptați de către Dumnezeu[4]. Pentru că, dacă nu se petrecea acest lucru, dacă Domnul nu descoperea fecioria ei, ea era socotită adulteră pe baza legii. Dar Dumnezeu a arătat că ea e Fecioară și Maică în același timp, pentru că a trecut testul apei și n-a fost vinovată cu nimic.
Când Preacurata Stăpână Îl naște pe Domnul în peștera din Bitleem, o moașă a fost încredințată de Dumnezeu că S-a născut Domnul. A fost încredințată prin vederea luminii dumnezeiești. Și ea i-a mărturisit acest lucru unei femei, numită Salomi [Σαλώμη], cum că a văzut-o pe Fecioara care a născut, dar a rămas Fecioară[5]. Și Salomi a cerut să se încredințeze! A cerut să pună degetul și să constate că Fecioara a rămas Fecioară[6]. Și Preacurata Stăpână i-a îngăduit să facă acest lucru lui Salomi, pentru ca ea să se încredințeze de marea minune dumnezeiască. Dar când femeia a pus mâna și s-a încredințat, ea a strigat: „Vai fărădelegii mele și necredinței mele [Οὐαὶ τῇ ἀνομίᾳ μου καὶ τῇ ἀπιστίᾳ μου], că[ci] L-am ispitit pe Dumnezeul Cel viu [ὅτι ἐξεπείρασα Θεὸν ζῶντα]! Și, iată, mâna mea [cu] foc cade de la mine [καὶ, ἰδοὺ, ἡ χείρ μου πυρὶ ἀποπίπτει ἀπ’ ἐμοῦ]!”[7]. Și aceasta s-a vindecat când L-a atins pe Domnul, pe Pruncul din brațele Preacuratei Stăpâne, și L-a mărturisit pe El a fi Împăratul lui Israil[8].
Și toate aceste mărturii dumnezeiești Biserica le-a tezaurizat, le-a păstrat pentru noi, pentru ca și noi să credem că Fecioara L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și a rămas Fecioară. Că ea L-a născut pe Stăpânul și Domnul întregii creații, că L-a născut mai presus de fire, tocmai de aceea ea a rămas Fecioară.
De aceea, „toată cinstirea pe care noi i-o aducem Maicii lui Dumnezeu, toată dragostea noastră pentru ea, toată cunoașterea pe care o avem despre ea este un dar care vine numai prin experiența personală, ca rod al dragostei”[9] față de Stăpâna noastră. O cunoaștem din iubirea noastră pentru ea, dar și din ajutorul ei continuu în viața noastră.
Tocmai de aceea, când ne închinăm și ne rugăm Stăpânei noastre, noi ne raportăm față de ea cu toată dragostea noastră, pe care am dobândit-o din cunoașterea și din ajutorul ei în viața noastră. Ne închinăm și ne rugăm ei cu simțământul profund al filiației noastre față de ea, pentru că ea este Maica noastră. Și Maica Stăpânului a devenit și Maica noastră, pentru că și față de noi se manifestă ca o Maică atentă și preabună și preamilostivă.
Și nicio rugăciune a noastră față de ea nu e formală, pentru că noi o cunoaștem ca pe cea care ne ajută în ispite, ca pe cea care ne bucură, ca pe cea care merge cu noi în călătorii, ca pe cea care slujește împreună cu noi, ca pe cea care e cu noi în boală, în durere și în suferință. La bine și la greu, tot timpul, Maica noastră e cu noi și ne ajută nouă, pentru că noi o iubim și o cinstim pe Maica lui Dumnezeu ca pe propria noastră Mamă. Și ea este Fecioară și Maică în același timp, iar chipul ei este imaginea vie a femeii desăvârșite. Pentru că întru ea avem „chipul umilinței și al curăției infinite, dar plin cu frumusețe și cu putere [dumnezeiască]; [avem] chipul iubirii și al biruinței iubirii”[10] desăvârșite. Căci „ea nu cere nimic și primește totul. Ea nu urmărește nimic și stăpânește toate. [Și] în chipul Fecioarei Maria noi găsim aproape tot ceea ce am pierdut în lumea noastră mândră, agresivă, bărbătească: compasiunea, tandrețea inimii, atenția, încrederea, umilința”[11].
Am intrat într-o Sfântă Biserică pe când eram student și ochii Maicii Domnului, dintr-o Sfântă Icoană a sa, m-au pătruns în adâncul inimii mele. Atunci am simțit, în mod dumnezeiește, mila și atenția ei față de mine. Cum mă chema la viața sfântă cu totul și mă învăța să lepăd de la mine tot păcatul, toată patima. În acea clipă eram doar eu în fața Stăpânei noastre, uitând întreaga lume. Eram plin de veșnicia acelei vederi. Și privirea ei în inima mea a fost o mare lecție de teologie și o mare înțelegere a ei. Pentru că am început tot mai mult să vorbesc cu Stăpâna noastră și să mă bucur să o privesc și să mă las văzut de Stăpâna noastră, pentru ca să fiu povățuit permanent de către ea. Căci am înțeles marele și neprețuitul ajutor pe care îl revarsă rugăciunile și mijlocirea ei în viața mea.
De aceea, relația reală cu Născătoarea de Dumnezeu începe de la cunoașterea vieții ei celei dumnezeiești și de la închinarea în fața ei cu credință. Relația reală începe cu sinceritatea deplină. Căci, venind la ea cu toată inima, găsim o totală deschidere a Stăpânei noastre față de noi, pentru că ea dorește ca noi să ne mântuim. Ea dorește să ne ducă pe toți la Dumnezeu, să ne facă pe toți Sfinții lui Dumnezeu, pentru că se bucură de ascultarea noastră față de Dumnezeu.
Vă doresc multă pace și multă bucurie dumnezeiască! Iar Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu Maria, ocrotitoarea Bisericii noastre, să vă călăuzească pe toți spre tot lucrul cel bun și mântuitor! Amin!
[1] Începută la 14. 20, în zi de joi, pe 15 februarie 2024. Soare, 11 grade, vânt de 13 km/ h.
[2] Stephen J. Shoemaker, Mary In Early Christian Faith and Devotion, Pub. Yale University Press, New Haven and London, 2016, p. 36.
[3] Idem, p. 51-52.
[4] Idem, p. 52.
[5] The Protevangelium of James, introd., edited & translated by J. K. Elliott, with a commentary by Patricia M. Rumsey, in col. Brepols Library of Christian Sources, vol. 3, Pub. Brepols Publishers, Turnhout, Belgium, 2022, p. 82.
[6] Idem, p. 84.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Alexander Schmemann, Thr Virgin Mary. Celebration of Faith, vol. 3, foreword by Paul Meyendorff, with selections translated from the Russian by John A. Jillions, col. Tradition Books, Pub. St. Vladimirʼs Seminary Press, Crestwood, New York, 2001, p. 15.
[10] Idem, p. 21.
[11] Idem, p. 21-22.