Etichetă: pr. dorin picioruș

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

VI. 1. Cele care s-au zis acum despre aceste râuri vor părea grele și apăsătoare nu numai evreilor, ci și multora din Biserică – cei care sunt concentrați numai asupra celor materiale și nu sunt în stare să gândească și să zică împreună cu Pavlos: „Litera ucide”[1], fiindcă „legea este duhovnicească”[2].

De vreme ce este așa, vino acum și lasă-ne să îți arătăm, pentru binele amândurora, din dumnezeiasca Scriptură, că Eufratisul duhovnicesc mai înainte vestește numele lui Hristos.

Se pare că în lege, Dumnezeu îi poruncește lui Israil ca fiecare persoană de parte bărbătească de pe întreg pământul – indiferent unde trăiește – să vină de trei ori pe an și să se închine la Ierusalim[3]. Și Dumnezeu adaugă un jurământ groaznic și care îi lega. El zice: „Blestemat orice bărbat” în Ierusalim „care nu va sta/ rămâne în toate cuvintele legii acesteia ca să o împlinească pe ea”[4].

Dar El a stabilit hotarele tale de la râul Egiptului până la râul pe care îl consideri marele Eufratis al Babilonului[5]. Dacă este așa, atunci cum este cu putință ca tu să vii din Mesopotamia la Ierusalim și să te închini Domnului Dumnezeu de 3 ori în fiecare an?

E nevoie deci ca evreul să admită unul dintre următoarele două lucruri. Fie că tot scopul lui Dumnezeu în lege era să întindă curse și să arate că Israil era blestemat pentru totdeauna, pentru că nu era în stare sau destul de puternic să împlinească poruncile pe care Dumnezeu i le-a dat. Ori că Scriptura Îl numește pe Hristos, duhovnicește, „marele Eufratis”.

Și astfel îi zice lui Israil: „Și voi pune hotarele tale”[6] – adică ale timpului închinării după lege – „de la râul Egiptosului” [7] – de la ieșirea lui Israil din Egipt – [„până la râul cel mare, [până la] râul Eufratis”[8], adică] până la arătarea lui Hristos, „râul cel mare Eufratis”[9] aducător de roade.

„Și la sfârșitul săptămânii va fi luată jertfa”[10], după cum a zis Daniil. „Și vei cunoaște și vei gândi” din ieșire, pentru răspuns și pentru zidirea Ierusalimului, până la vremea lui Hristos, Începătorul[11]. Apoi „va fi depărtată ungerea” și judecata[12], pentru că Hristos este sfârșitul legii[13]. Căci „Legea și Profeții [au fost] până la Ioannis” Botezătorul[14].

---

[1] II Cor. 3, 6.

[2] Rom. 7, 14.

[3] Cf. Deut. 16, 16 (și Ieș. 23, 17; 34, 23; II Cron. 8, 13).

[4] Deut. 27, 26; Gal. 3, 10.

[5] Cf. Fac. 15, 18; Ieș. 23, 31.

[6] Ieș. 23, 31.

[7] Fac. 15, 18.

[8] Fac 15, 18

[9] Ieș. 23, 31.

[10] Dan. 9, 27.

[11] Dan. 9, 25.

[12] Dan. 9, 26.

[13] Cf. Rom. 10, 4.

[14] Lc. 16, 16.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

V. 1. Am cântat aceste laude ale Egiptului, mai pe larg, într-o altă carte, propria sa carte, pe care am alcătuit-o în acest scop. Acum, într-adevăr, vremea cere ca să plutim repede și pe celelalte râuri și să cercetăm cum se leagă de Hristos și de Paradisul Bisericii neamurilor.

Următoarea frază a Scripturii zice aceasta: „iar râul al treilea [este] Tigris – [și] acesta [este] cel care merge înaintea assiriilor/ asirienilor”[1].

2. Scriptura scrie despre primele două râuri – zic de Fison și Gheon – ca „înconjurând”[2]. Cu adevărat, este ca și cum ar împrejmui cu ziduri și ar închide Paradisul lui Hristos. Însă al treilea râu nu este recunoscut ca încercuind, ci ca împotrivindu-se asirienilor cu război și sabie[3]. De ce astfel?

„Asirienii” înseamnă: „cei ce nu merg drept”. „Tigris”, în greacă, înseamnă „întins și aspru/ vijelios”. Vestirea evanghelică stă și face război împotriva celor care nu merg drept în viața lor („asirienii”) pe calea păcii[4]. Căci noi știm că asirienii erau dușmani înrăiți ai cetății lui Dumnezeu, Ierusalim. Ei au devastat-o în multe feluri și au ars orașul și casa lui Dumnezeu[5]. Astfel, al treilea Râu, împlinirea Treimii – grăiesc aici despre Sfântul Duh – vine ca o putere vijelioasă aducând război împotriva lor.

3. „Iar râul al patrulea, acesta [este] Eufratis”[6].

În multe și diferite locuri, Sfinții Teologi ai învățăturilor lui Moisis, se referă de obicei la Eufratis, ca „mare”, singurul dintre aceste patru râuri [numit astfel]. Dumnezeu Însuși i-a zis lui Israil: „Seminței tale îi voi da pământul acesta, de la râul Egiptosului până la râul cel mare, râul Eufratis”[7].

„Eufratis”, în greacă, înseamnă „rodnicia lor”. Iar „eufrații/ eufratienii” sunt numiți „purtătorii de roade”.

Unii traducători, însă, interpretează pe „Eufratis” ca „faptul de a alunga răul”, iar „Eufrata” ca „pământul purtător de roade”. Din această pricină, fără îndoială, Râul lui Dumnezeu, marele Eufratis, Hristos, S-a născut în Eufrata, în Bitleem[8]. El era Rodnicia neamurilor purtătoare de roade, „eufrații/ eufratienii”. El a alungat răul dintre neamuri și a arătat Biserica, care era odinioară neroditoare, ca pământ purtător de roade. Iar pământul nostru produce roadele sale, pentru că roditorul Eufratis este în el în mod nedespărțit[9].

Se cuvine să arătăm acum o atenție deosebită și să înțelegem cum este spus că Fisonul înconjoară întreg pământul Evilat[10], care este în durerile facerii. Gheonul, de asemenea, înconjoară și ține poporul în pământul său, adică pe cei odinioară etiopieni[11]. Tigrisul este pavăză și apără pământul împotriva răilor asirieni[12]. Dar nu este scris că marele Eufratis își schimbă locul sau se duce undeva sau împrejmuiește[13]. Stătător și neschimbător, este ca Cel ce zice pururea: „Și, iată!, Eu sunt cu voi în toate zilele până la desăvârșirea/ împlinirea/ sfârșitul veacului”[14]. Și: „Nu vă voi lăsa pe voi orfani”[15]. De aceea Dumnezeiasca Scriptură nu zice că acest mare râu udă vreo țară sau loc. Căci nu numai un singur loc, ci întreaga lume este udată de al patrulea râu. Trebuie să vezi vestirea evanghelică și ecumenică ca pe al patrulea râu; ea a venit după legea firească, legea moisică și legea profetică a preînchipuirilor.

---

[1] Fac. 2, 14.

[2] Fac. 2: 11, 13.

[3] Cf. Fac. 2, 14.

[4] Cf. Ps. 13, 3; Rom. 3, 17.

[5] Cf. II Împ. 25, 8-10.

[6] Fac. 2, 14; Ieș. 23, 31.

[7] Fac. 15, 18.

[8] Cf. Fac. 35, 19; 48, 7; Iis. al lui Navi 15, 59, Rut 4, 11; Mih. 5, 1.

[9] Cf. Ps. 84, 13; Iez. 34, 27.

[10] Cf. Fac. 2, 11.

[11] Cf. Fac. 2, 13.

[12] Cf. Fac. 2, 14.

[13] Cf. Fac. 2, 14.

[14] Mt. 28, 20.

[15] In. 14, 18.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

6. După iarna geroasă a legii, Domnul a făcut înălțarea Sa pe Cruce pentru a aduce primăvara. Și din partea [coasta] Sa[1], apa vieții a țâșnit în grădina Golgotei pentru noi[2]. Din această pricină, Gheonul, după iarnă, curge în revărsare, ceea ce aduce mântuire poporului său. Înaintea altora, el udă Etiopia și astfel ne vestește nouă că Hristos udă și luminează și mântuie neamurile popoarelor mai întâi, care erau odinioară în umbre[3].

Despre acestea, David a zis Bisericii: „Lucruri slăvite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu.[…] Și, iată, cei străini și Tirosul și poporul etiopienilor! Aceștia s-au născut acolo”[4]. Etiopia a fost prima care I-a întins mâna Domnului. Înaintea tuturor, ea a făcut legământ cu Hristos, prin acel eunuc, care era de la Candachi[5], împărăteasa etiopienilor, Biserica. Unită cu Hristos, ea a strigat: „Neagră sunt și frumoasă, fiice ale Ierusalimului”[6]. Neagră, pentru că mai înainte fusese necredincioasă; acum era neagră în smerenia ei și frumoasă acum întru cunoașterea ei de Dumnezeu.

Căci sunt împărăteasa sudului. Am urcat de la hotarele pământului neamurilor. Și când am ajuns, am văzut înțelepciunea adevăratului Salomon[7], Care a strigat către mine: „Ridică-te! Vino” la Mine, „apropiata mea, frumoasa mea”[8], căci „Eu sunt învierea”[9] și Eu sunt „râul lui Dumnezeu”[10], Gheonul, care S-a făcut născut din pământ pentru tine. Eu înconjur și îmbrățișez tot pământul Etiopiei și Egiptul neamurilor[11].

Egiptul, care mai înainte a fost necredincios, este acum cârmuitorul cel credincios. Și, de vreme ce egiptenii au fost primii [între neamuri] care L-au văzut pe Domnul, iar Domnul S-a făcut cunoscut egiptenilor[12], există un jertfelnic al Domnului în Egipt, așezat pe piatra lui Petros, și un stâlp [închinat] Domnului lângă hotarul Egiptului[13].

7. În Bitleem[14], Domnul S-a plecat pe un nor ușor[15], ca un abur dumnezeiesc în îmbrățișarea unui nor, care era Maica Sa, Maria. Apoi, fugind grabnic de mâinile sângeroase ale călcătorilor de lege, a venit, din voința Sa, în Egipt[16]. Și El a cutremurat idolii făcuți de mână ai Egiptului[17], a zdrobit pe cele cioplite ale Egiptului și l-a înălțat pe el care zăcea acolo. Și aceasta pentru că Egiptul, l-a primit cu mâinile lui pe Dumnezeu, care a fugit alergând acolo. L-a ascuns pe El de fiarele sălbatice iudaice. Și apoi El l-a smuls din ghearele demonilor. El L-a primit în brațele sale și L-a scăpat pe El, care apoi l-a mântuit împreună cu lumea de la rătăcire. I-a oferit adăpost Lui, a Cărui mână îl va acoperi pe el – și pe toate [celelalte țări].

Egiptul, de bună voia sa, L-a condus pe Dumnezeu în trup, când era un Străin în el. Și acum Dumnezeu ne conduce pe noi, străini în el, la Cer. Egiptul L-a hrănit pe [Cel ce este] Pâinea cea cerească, care acum ne hrănește pe toți. Gheon, apa Egiptului, a adăpat pe Apa Vieții. Egiptul a fost primul care și-a deschis ușa Celui care va zice: „Eu sunt ușa”[18]. Și Egiptul a făcut începutul unei uși/ unei porți/ unei intrări pentru Dumnezeu Cuvântul, care, dintru începutul care nu a avut început, asemenea nu a avut început întru început[19].

Hristos a găsit în Egipt un loc unde să-Și plece capul întru credință[20], pentru că în propria Lui țară nu era loc credincios pentru El în locașul sinagogii evreiești părăsite[21]. Iar Domnul Dumnezeul dumnezeilor Și-a chemat Fiul din Egipt[22] și ni L-a trimis nouă pe Dumnezeu ca Apostol mai înainte de Apostoli[23].

Iar Gheon a devenit sfânt, sfințit de Sfântul sfintelor Însuși. Nilul a întrecut chiar Iordanul în lumina sfințeniei. Și curgând cu aur, undele sale L-au primit pe Hristos în trup. Egiptul a primit-o pe Maria a doua oară, pe cea mai sfântă decât Sfinții, Împărăteasa Maria, în locul Mariei lui Moisis, iar Gheonul s-a îmbogățit a doua oară cu Iosif. Era numit soțul ei, dar el nu a devenit aceasta pentru Preaneprihănita Maică[24].

Aceasta a fost voia Sa [a lui Dumnezeu Tatăl], când era față către față cu Hristos[25], Care S-a golit pe Sine[26].

---

[1] Cf. In. 19, 34.

[2] Cf. Mt. 27, 33; Mc. 15, 22; In. 19, 17.

[3] Cf. Is. 8, 23 – 9, 1; Mt. 4, 15-16.

[4] Ps. 86, 3-4.

[5] Cf. Fapt. Ap. 8, 27.

[6] Cânt. Cânt. 1, 5.

[7] Cf. Mt. 12, 42; Lc. 11, 31.

[8] Cânt. Cânt. 2: 10, 13.

[9] In. 11, 25.

[10] Ps. 64, 10.

[11] Cf. Fac. 9, 13.

[12] Cf. Is. 19, 21.

[13] Cf. Is. 19, 19.

[14] Cf. Mt. 2, 5.

[15] Cf. Is. 19, 1.

[16] Cf. Mt. 2, 13-15.

[17] Cf. Is. 19, 1.

[18] In. 10, 9.

[19] Cf. In. 1, 1.

[20] Cf. Mt. 8, 20; Lc. 9, 58.

[21] Cf. Lc. 2, 7.

[22] Ps. 49, 1; Osie 11, 1; Mt. 2, 15.

[23] Cf. Evr. 3, 1.

[24] Cf. Mt. 1: 29, 25.

[25] Cf. Mt. 11, 26; Lc. 10, 21.

[26] Cf. Flip. 2, 7.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

4. Cu adevărat, în multe lucrări, înfățișări și chipuri, Gheon vestește și spune foarte clar tainele lui Hristos.

Mai întâi, Nilul a revărsat odinioară sânge și apă[1]. Prin această faptă ne-a prezis nouă sângele și apa care au curs dintr-o parte a lui Iisus[2], râul lui Dumnezeu pe Golgota[3].

Iar Gheon, după ce a udat tot pământul, se întoarce și se așază în locul său de dinainte. Aceasta se arată a fi un chip al lui Hristos, care a scăldat lumea în lumină și a zis: „Ieșit-am din Tatăl” Meu „și iarăși” „mă duc la Tatăl Meu”[4], așezându-Mă în locul Meu dinainte, care nu poate fi înfățișat.

Acest Nil, roditor și foarte vesel, a ucis pruncii, pe întâi-născuții palatului celui rău al lui farao. Ei au fost condamnați la moarte prin porunca dătătorului de lege [Moisis][5]. Astfel, râul L-a preînchipuit pe Hristos, care avea să-i ucidă pe întâii-născuții celuilalt farao, diavolul. Și aici grăiesc despre idolatria cea necuvioasă, care a fost ucisă întru adâncurile apei Botezului.

5. Gheon a fost primul care a înfățișat pentru noi pedepsele ucigătoare împotriva egiptenilor, pe care Domnul Iisus le va aduce pentru noi împotriva neamurilor diavolești[6].

Și singur Gheon l-a încoronat pe Iosif împărat pentru noi[7], care a fost un chip care ne-a făcut nouă cunoscute toate cele despre Hristos.

Iar pământul Nilului a fost primul dintre toate țările păgâne care L-a văzut pe Dumnezeu în trup, când a fugit în el[8]. Cu adevărat, nicio țară de străini nevorbitori de limbă greacă nu a văzut fața lui Hristos în trup, pe când trăia în această lume, în afară de Egipt. Și aici a fost jertfit întâiul miel pascal[9]: o preînchipuire a patimilor lui Hristos.

Așadar, El a răscumpărat neamurile din mâna tiranului lumii: și aceasta a fost mai înainte arătată în Egipt[10]. Într-adevăr, Egiptul a fost cel dintâi care a văzut sângele mielului la lăsarea serii[11]: un semn al mântuirii întru casele lor, dar care a arătat, de asemenea, și sângele Mielului Hristos[12], care a curs aproape de înserarea veacurilor, până când a pictat casa Bisericii.

---

[1] Cf. Ieș. 7, 20.

[2] Cf. In. 19, 34.

[3] Cf. Ps. 64, 10; Mt. 27,33; Mc. 15, 22; In. 19, 17.

[4] In. 16: 10, 27-28; cf. In. 13, 3.

[5] Cf. Ieș. 12, 29-30.

[6] Cf. Ieș. 7, 14 – 12, 30.

[7] Cf. Fac. 41: 39-46; 45, 8.

[8] Cf. Mt. 2, 13-15.

[9] Cf. Ieș. 12: 6, 21.

[10] Cf. Ieș. 14, 30; 15: 13, 16.

[11] Cf. Ieș. 12: 7, 22-23.

[12] Cf. In. 1: 29, 36; 19: 34, 36.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

5. Apoi Scriptura adaugă: „și piatra cea verde deschis”[1] este acolo, în același râu. Așadar, mai întâi este culoarea cerească a cărbunelui, iar apoi este culoarea pământească. În această privință, Scriptura nu numește cărbunele „piatră”. El este un chip/ tip al dumnezeirii în cer, de vreme ce și eterul arată precum focul în cer. Dar ceea ce este verde este numit piatră. Este născut din pământ și este o preînchipuire a trupului pământesc al Cuvântului.

Tot trupul este iarbă[2]. Și toată iarba, când înmugurește, apare într-o culoare verde deschis. De aceea, natura trupească a lui Hristos, de vreme ce este răsărită din pământ, a fost comparată cu această culoare. Și Daniil, cu minte dumnezeiască, a zis că întruparea a fost ca o piatră. El a zis: „din munte” Fecioară „[a fost] să fie tăiată piatra fără de mâini” ale sămânței sau ale stricăciunii[3]. Dar ziditorii mânjiți de sânge au lepădat piatra[4], după ce au lovit umanitatea lui Hristos. Cărturarii și fariseii se temeau că El va zidi/ ridica poporul[5].

Dumnezeu a grăit și prin gura altui Profet despre această piatră: „Iată, Eu voi arunca întru temeliile Sionului piatra cea de mult preț”, astfel încât „cel care crede” în El, „nu are să fie rușinat”[6].

6. Cred că Dumnezeiasca Scriptură, prin aceste râuri și aur și cărbune și smarald, ne transmite tainic aceste învățături. Scriptura nu ne spune acestea pentru că vrea să ne învețe pe noi să ajungem aurari, lucrători în piatră sau alchimiști ai lipirii pietrelor cu aur.

IV. 1. Să privim la ceea ce urmează în text. După ce vorbește despre râul de mai înainte, Fison[7], adaugă un altul: „iar numele râului al doilea [este] Gheon – [și] acesta [este] cel care înconjură tot pământul Etiopiei”[8].

Conducându-ne la Gheon, textul ne poartă pe valurile lui până la apele întinse ale Nilului în Egipt, pentru că asociem în mod deosebit râul din text cu acest râu. Într-adevăr, este neapărat ca discuția noastră să se îndrepte, cu deosebită atenție, către pământul Egiptului, pentru că vedem că râul, numit aici Gheon, este în relație cu Hristos mai mult decât oricare alte râuri care curg pe pământ.

Cei care pot traduce limba ebraică bine și în mod acurat în greacă zic că Gheon înseamnă „cel care se varsă înafară” sau „cel care se golește pe sine”. Acesta este Hristos, cu certitudine. Ca Cel ce Se varsă înafară, El a zis: „Voi turna din Duhul Meu peste tot trupul”[9]. Iar Cel care Se golește pe Sine: „S-a golit pe Sine, luând chipul robului”[10]. Și astfel El l-a înnoit pe omul cel vechi[11], a înnoit fața pământului[12] și a înnoit duh drept întru lăuntrul nostru[13].

2. De aceea, Gheon s-a născut din Paradis al doilea, imediat după Fison. Aceasta a fost un semn: Hristos Se va naște pe pământ întru a doua Sa naștere, întruparea Sa, după nașterea Sa deoființială din Tatăl, care a fost înainte de vreme. Iar râul lui Dumnezeu[14], Iisus, după ce S-a născut pe pământ din Fecioară, îndată a plecat de la izvorul peșterii din Bitleem[15] la râul Gheon în Egipt[16], pentru că Gheon a izvorât din Grădină al doilea, iar Fiul a venit din Tatăl ca al doilea în persoană[17].

3. Gheon coboară din înălțimile cascadelor pentru că Hristos a venit pe pământ din înălțimea cascadelor cerești. Gheon udă și îmbelșughează țara de sus a Etiopiei și țara de jos a Egiptului după cum și Hristos îmbogățește și luminează cele din cer și de pe pământ[18]. Ambii ies din locuri necunoscute, nevăzute, de neatins și de necercetat și coboară întru cele locuite.

---

[1] Fac. 2, 12.

[2] Cf. Is. 40, 6.

[3] Dan. 2, 45 (versiunea lui Teodotion).

[4] Cf. Ps. 117, 22; Mt. 21, 42; Mc. 12, 10; Lc. 20, 17; Rom. 9, 32.

[5] Cf. Mt. 21, 45; Lc. 20, 19.

[6] Is. 28, 16; Rom. 9, 33; 10, 11; I Petr. 2, 6.

[7] Cf. Fac. 2, 11.

[8] Fac. 2, 13.

[9] Ioil 3, 1 (2, 28); Fapt. Ap. 2, 17.

[10] Filip. 2, 7.

[11] Cf. Rom. 6, 6; Ef. 4, 22; Col. 3, 9.

[12] Cf. Ps. 103, 30.

[13] Ps. 50, 12.

[14] Cf. Ps. 64, 10.

[15] Cf. Mt. 1, 23; 2, 1; Lc. 2: 4, 7.

[16] Cf. Mt. 2, 13-14.

[17] Deși cele trei persoane ale Preasfintei Treimi au aceeași ființă și sunt egale în cinste și în slavă, pentru că Tatăl naște pe Fiul din veșnicie spunem, omenește vorbind, că Fiul este al doilea după Tatăl. Dar, cu toate acestea, în Sfânta Treime nu există succesiune sau consecuție a persoanelor.

[18] Cf. In. 1, 9; Col. 1, 16.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

3. Scriptura spune că arca era acoperită, pe dinăuntru și pe dinafară, cu aurul pur al [harului] Dumnezeirii[1]. Astfel, ea a devenit o icoană profetică a Bisericii neamurilor. Evreul vede numai partea dinafară. Dar Dumnezeu face exteriorul să strălucească, dar varsă lumină și înăuntru, la care spița neamurilor privește laolaltă cu exteriorul. Dumnezeu Însuși o luminează și o face să strălucească din toate părțile, chiar dacă evreul, prin nepăsarea lui față de interior, nu cunoaște nici măcar întregimea desăvârșirii pe afară.

Templul lui Salomon a fost un chip al altarului omenesc întru care trăiește Treimea. El strălucea cu aur numai pe interior[2], pentru că altarul lui Dumnezeu în om ar trebui să aibă strălucirea lucrărilor sale numai pe dinăuntru – nu și în exterior, spre arătare [altora]. Fulgerul Dumnezeirii luminează sufletul și îl face ca aurul, pe când trupul rămâne fără importanță. Nu există nicio grijă față de el atunci când cineva e cercetat de râvna pentru cele dinlăuntru.

Vasul de aur – dacă este considerat ca [simbolizând] sufletul – poartă manna[3], care este Hristos. Dar dacă este considerat ca [simbolizând] Biserica, el poartă Pâinea mistică. Acesta păstrează manna și nu miroase a putreziciune azi, mâine sau în următoarele [zile][4]. Și, prin har, sufletul întreg devine dumnezeiesc; prin amestecare [cu harul] primește scânteierea de aur a dumnezeirii. Biserica primește dogmele curate și nestricate ale Teologiei și prin ele este luminată în mod desăvârșit.

4. „Și acolo” unde „este cărbunele și piatra cea verde deschis”[5].

Cărbunele este Soarele ceresc, Dumnezeu Cuvântul; căci „Dumnezeul nostru este foc mistuind”[6], „cărbuni s-au aprins de la El”[7], Care este numit cărbune: toți cei care sunt asemănători chipului Său[8] au devenit luminători. Și lor le-a zis: „Eu sunt lumina lumii”[9]. Acest cărbune al lui Dumnezeu Cuvântul a fost mai înainte închipuit prin acel cărbune pe care l-a văzut Isaias: era prins cu cleștele și curățindu-i păcatele[10]. Cleștele, care Îl ținea pe Hristos între cele două brațe ale sale, era Maica Sa cea neprihănită. Și trupul Său cel întru totul sfânt, „cărbunele”, „acolo este” ținut: între ele, desigur.

---

[1] Cf. Ieș. 25, 10-11; Evr. 9, 4.

[2] Cf. I Împ. 6, 21-22 (în conformitate cu textul lui Orighenis).

[3] Cf. Ieș. 16, 33.

[4] Cf. Ieș. 16: 20, 24.

[5] Fac. 2, 12.

[6] Deut. 4, 24; 9, 3; Evr. 12, 29.

[7] Ps. 17, 9.

[8] Cf. Rom. 8, 29.

[9] In. 8, 12.

[10] Cf. Is. 6, 6-7.