Etichetă: pr. dorin picioruș

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

3. Întru vorbirea noastră despre lucrurile Grădinii duhovnicești, Orighenis cel strâmb nu trebuie să se fălească pentru că ar fi gândit drept. Folosindu-se fără limite de contemplații anagogice și duhovnicești, el a alegorizat (ca tragediile mitice) tot ceea ce a fost creat în cele șase zile. El a crezut că nici cerul, nici pământul nu putea fi perceput prin simțuri[1]; apele nu erau ape[2], plantele nu erau cu adevărat plante[3] și stelele nu erau cu adevărat stele[4]. Și nu a luat nimic altceva literal: nici întunericul, lumina, abisul, vântul[5] sau tăria[6]. Și a ajuns la concluzia că Biserica se afla în mare pericol să creadă că cele create de Dumnezeu sunt lumea văzută.

Dar învățăturile lui Orighenis erau nebunie. Și de aceea, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod, Biserica l-a osândit pe drept și l-a exclus. Căci ar fi trebuit ca el, mai întâi, să fi primit povestirea [Facerii] ca pe un fapt adevărat. Și apoi, numai acolo unde era nevoie, trebuia să fi trecut la o interpretare anagogică.

4. Marile eforturi făcute de Orighenis, atunci când a mitologizat toate cele șase zile ale creației ca alegorie și a corupt astfel corpul Sfintei Scripturi, au fost în zadar. De aceea, Părinții mai recenți au dat la lumină scrieri în care aderau la înțelesul literal al creației de șase zile. Mă refer la urmașii Dumnezeiescului Vasilios și [la] acel râu al lui Hristos, Ioannis Hrisostomos, și [la] Teodoros al Antiohiei, care era cu adevărat milostiv, și [la] Severianos de Gavala și Evsevios de Emesa și Epifanios, care era întreit binecuvântat în cuvânt și faptă, și Chirilos, care L-a arătat pe Dumnezeu și era adânc iubit de Dumnezeu.

Toți acești scriitori au respins alegoriile și interpretările anagogice ale lui Orighenis – cum am spus mai sus – ca mari eforturi făcute în zadar. Și ei au adus dovediri temeinice și încredințarea despre un Paradis sensibil, care urmează după cel duhovnicesc, despre care am vorbit mai sus.

Căci Moisis, cel ce a scris legile, a adăugat îndată: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare, iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului, [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului. Iar râul care iese din Edem [pentru] a adăpa Paradisul se desparte de acolo întru patru începuturi: numele unuia [este] Fison – acesta înconjură tot pământul Evilat, acolo unde este aurul, iar aurul pământului aceluia [este] bun și acolo este cărbunele și piatra cea verde deschis – iar numele râului al doilea [este] Gheon– [și] acesta [este] cel care înconjură tot pământul Etiopiei – iar răul al treilea [este] Tigris – [și] acesta [este] cel care merge înaintea assiriilor/ asirienilor –, iar râul al patrulea, acesta [este] Eufratis”[7].

---

[1] Cf. Fac. 1, 1.

[2] Cf. Fac. 1: 7, 9.

[3] Cf. Fac. 1: 11-12.

[4] Cf. Fac. 1, 16.

[5] Cf. Fac. 1: 2-3.

[6] Cf. Fac. 1: 6-7.

[7] Fac. 2, 9-14.

În LXX este forma Ghion [Γηων]. Sfântul Anastasios însă folosește forma Γεών.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

VII. 1. Dar destul despre acestea. Este nevoie să ne întoarcem la cercetarea povestirii lui Moisis despre aceste subiecte. Cred că este cu putință a vedea, pentru cei care au lumina dumnezeieștii înțelegeri, cele spuse despre ambele Paradisuri, cel sensibil [material] și cel spiritual.

Moisis, folosind o rânduială ierarhică, ne-a descris nouă pe cel dintâi [, cel] duhovnicesc, de vreme ce [acesta] este cel dintâi – după cum am arătat mai devreme. El a zis: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem, către răsărituri”[1].

Noi nu găsim un loc pe pământ numit Edem. Și faptul că nu există nicio urmă a unui astfel de loc la răsărit sau pe pământ sau în cer[ul văzut] ne indică nouă că aceasta este [spusă] despre Răsăritul ceresc. Acolo se află Părintele luminilor și Lumina celor vii[2]. Și acolo se află un astfel de Paradis.

Moisis cu certitudine vorbește despre acest Paradis duhovnicesc și nu ca să amintească niște copaci sau ape sau pietre sau pământ sau aur sau mâncare sau tărâmuri sau hotare sau orice altceva din el.

„Și l-a pus acolo pe omul pe care l-a zidit”[3], adică în Grădina cea cerească. Am zis că aceasta a fost o profeție despre vremurile din urmă[4]: când firea omului, în persoana lui Hristos, a fost înălțată întru Cer[5].

2. Deci Profetul Moisis a vorbit despre viitor ca și cum s-ar fi petrecut deja? Marele Ambrosius arată că ai numeroase exemple în Scriptură, pentru aceasta, ca atunci când zice: „Că[ci] Prunc s-a născut nouă”[6]; și: „Săpat-au mâinile mele și picioarele”[7]; și: „Zis-a Domnul Domnului meu: «Șezi în cele de-a dreapta Mea»”[8]; și aceasta: „Și mi-au dat întru mâncarea mea fiere”[9]; și alte asemenea fragmente.

Și aceasta de asemenea s-a zis bine: „Și l-a pus acolo pe omul pe care l-a zidit”[10] – pe Cel pe care El L-a făcut moștenitor al tuturor lucrurilor, pe Hristos[11].

Copiii evreilor zic că Adam a intrat în Paradis în ziua a 40-a, iar ei citează o carte necanonică a Vechiului Testament, cea numită: Testamentul întâiului-plăsmuit. Acest lucru a părut drept și unui anumit istoric și cronologist, Pirron, la fel precum și unor tâlcuitori. Și [aceasta] este, desigur, într-o legătură strânsă cu Înălțarea lui Hristos în Cer[12]. Și chiar după nașterea Sa în Bitleem, El a intrat în Ierusalimul pământesc în a 40-a zi[13].

---

[1] Fac. 2, 8.

[2] Cf. Iov 33, 30; Ps. 55, 14; Iac. 1, 17.

[3] Fac. 2, 8.

[4] Cf. I Petr. 1, 20.

[5] Cf. Mc. 16, 19; Lc. 9, 51; 24, 5; Fapt. Ap. 1, 9-11.

[6] Is. 9, 5.

[7] Ps. 21, 17.

[8] Ps. 109, 1.

[9] Ps. 68, 22.

[10] Fac. 2, 8.

[11] Cf. Evr. 1, 2.

[12] Cf. Mc. 16, 19; Lc. 9, 51; 24, 5; Fapt. Ap. 1, 9-11.

[13] Cf. Lc. 2, 22.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

Și ia aminte și aceasta: Profetul Iezechiil nu a numit-o doar o grădină, ci „Grădina lui Dumnezeu”[1]. Grădina lui Moisis nu a fost scrisă [împreună] cu numele lui Dumnezeu: era doar un „paradis”[2].

Ambrosios, care a fost cu totul încredințat lui Dumnezeu, și Justin Martirul cel inspirat de Dumnezeu, au vorbit în mod amănunțit despre lucrurile privitoare  la Paradis în comentariile lor despre creația cea de șase zile. După ce au vorbit despre pomii materiali și despre apele și roadele Paradisului pământesc, au adus cuvintele dumnezeiescului Iezechiil, despre care am vorbit mai sus: cele despre Paradisul ceresc. Și făcând o lungă analiză și o cercetare amănunțită a acestor fragmente, ei au susținut următoarele.

Ei au zis că ar fi foarte rușinos și urât lui Dumnezeu[3] ca cineva să spună sau chiar să primească în mod conștient că Dumnezeu Cuvântul, întru dumnezeirea Sa binecuvântată și sfântă, și Tâlharul cel bun au intrat împreună într-un Paradis material și sezonier. Ar fi fost aceasta o răsplată vrednică de acea mărturie împărătească și minunată[4]: să-l răsplătească pe el cu o masă de roade zemoase, struguri tescuiți și smochine uscate?

Și ce om sănătos și cuvios – zic ei – va susține că Pavlos, când a zburat la ceruri[5], a fost răpit la paturi de castraveți copți, pentru sapă și secure?

Iar Pavlos nu a auzit el cuvinte de negrăit în al doilea sau al treilea cer? Oare aceste cuvinte mistice au fost revelate în mod mistic de dumnezeiasca și preacurata gură a lui Hristos într-o parte nămoloasă de pământ?

Și chiar acum, cei care sunt mai presus decât toate Puterile cele înalte și mai aproape de Dumnezeu și mai cinstiți decât Heruvimii: oare păzesc ei un petic de vegetație pe [un] pământ[6]?

---

[1] Cf. Iez. 28, 13.

[2] Cf. Fac. 2, 8.

[3] Cf. Rom. 1, 30.

[4] Cf. Lc. 23, 39-43.

[5] Cf. II Cor. 12, 1-4.

[6] Cf. Fac. 3, 24.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

VI. 1. Edem se traduce ca: „o desfătare care este înfocată/ de foc” sau „însângerată”. Iar după cum un bătrân evreu a zis, Edem înseamnă: „aprinderea cărbunilor”. Această afirmație este în relație strânsă cu Paradisul duhovnicesc, imaterial și îngeresc rațional/ noetic. Căci Scriptura zice: „Cel care face pe Îngerii Lui duhuri și pe slujitorii Lui” flăcări de foc[1].

Tâlcuitorii s-au agățat cu tărie de acest argument al Grădinii duhovnicești. Și au adus ca martori pe Dumnezeiescul Iezechiil și pe Dumnezeu care a grăit prin el. După acești tâlcuitori, Dumnezeu pare că a revelat profetului Său, în mod tainic, alungarea diavolului din cer. El zice: Și tu, „fiule al omului, ia plângere asupra stăpânitorului Tirosului și zi-i lui! «Acestea zice Domnul, Domnul: <Tu [ești] pecetea asemănării și cununa frumuseții în[tru] desfătarea Paradisului lui Dumnezeu>»”[2]. Deci spune-mi: ce fel de om păcătos s-a născut în desfătarea Grădinii lui Dumnezeu? Căci în zilele Profetului Iezechiil, stăpânitorul Tirosului era păcătos și un închinător la idoli.

2. Acum ascultă cuvintele care urmează ale Profetului. El zice că acest stăpânitor este cel care a fost îmbrăcat în cele 12 pietre prețioase și faimoase[3], [simbolizând] probabil stăpânirea peste cele mai înalte Puteri. Cu adevărat, îndată ce stăpânitorul a fost lipsit de aceste pietre, Iezechiil adaugă: „din care zi ai fost tu zidit cu Heruv, te-am pus pe tine în muntele cel sfânt al lui Dumnezeu”[4]. Adică: în Cer. Căci zice astfel în pasajul următor: „ai fost născut în mijlocul pietrelor celor de foc”[5]. Adică în mijlocul Puterilor Sale arzătoare, întru totul raționale/ cugetătoare – în acord cu cel ce a zis: „Cel care face pe Îngerii Lui duhuri și pe slujitorii Lui” flăcări de foc^[6].

3. Să ascultăm cele ce urmează. El zice: „Tu ai fost născut fără de prihană în zilele tale, din care zi ai fost tu zidit [și] până ce nedreptățile a[u] fost aflat[e] în[tru] tine”[7]. În mod riguros, acestea au fost spuse de Dumnezeu lui Satanas. Niciodată stăpânitorul Tirosului nu a trăit fără prihană. Căci acela a fost cu adevărat fiul unor părinți păcătoși și păcătos a murit. Și nu a fost născut în mijlocul cărbunilor și al pietrelor de foc, așa cum auzim despre stăpânitorul acestui veac[8].

4. Și Dumnezeu adaugă această mărturisire despre el: „Din mulțimea comerțului tău ți-ai umplut cămările tale de fărădelege”[9]. Această mulțime a bogăției trebuie socotită ca mulțimea înțelegerii și a înțelepciunii, pe care diavolul, ca stăpânitor care conducea, a avut-o mai înainte[10]. Dar de la înălțimea acestei cunoașteri el a alunecat în mândrie. Și gândindu-se a zis: „voi pune tronul meu […] deasupra norilor [și] voi fi asemenea Celui Preaînalt”[11]. De aceea Dumnezeu a strigat împotriva lui, în cuvintele următoare ale lui Iezechiil: „și ai păcătuit și ai fost rănit de la muntele lui Dumnezeu”[12]. Adică: ai căzut din înălțimea cerului[13]. Aceasta este arătată și prin adăugarea: „și te-a adus pe tine Heruvul din mijlocul pietrelor celor de foc”[14].

Mie mi se pare ca și cum Dumnezeu a poruncit unui Heruv înalt și conducător să-l apuce pe diavol, din cauza fărădelelgii lui, să-l ducă din mijlocul corului oștilor raționale și să-l arunce din Cer. Și de aceea Hristos a zis: „Vedeam pe Satanas” ca o stea „căzând din cer”[15].

5. Să auzim și cuvintele care urmează, căci el continuă: „Înălțatu-s-a inima ta în[tru] frumusețea ta, stricatu-s-a cunoașterea ta împreună cu frumusețea ta”[16]. Pe de-o parte vorbește despre frumusețea deosebită a feței sale, de care diavolul, arzând și strălucind, s-a bucurat. Iar pe de altă parte, vorbește despre cunoașterea sa: deplina înțelegere a tainelor și a înțelepciunii[17]. Aflăm de aici că făclia frumuseții strălucitoare, pe care demonii și stăpânul lor au avut-o cândva, nu le mai aparține acum. Și ei nu mai au înțelegerea și înțelepciunea de mai înainte.

6. În fine, ascultă despre strălucitoarea [fulgerătoarea] sa cădere de sus, din Grădina lui Dumnezeu, din desfătare și din muntele ceresc. Astfel zice în cele ce urmează: „pentru mulțimea păcatelor tale pe pământ te-am lepădat pe tine”[18]. Ascultă: am auzit în mod clar că el a fost lepădat dintr-un Paradis înalt, din desfătare și dintre cărbunii de foc ai Heruvimilor, jos pe pământ, acest așa-zis stăpânitor al Tirosului. Tiros se traduce în greacă drept κράτος („putere”) sau ὄρος („munte”).

Deci din cele grăite lui Iezechiil, este cu putință să înțelegem în mod limpede că toți Părinții Bisericii care au spus că, laolaltă cu cel sensibil exista și un Paradis duhovnicesc și pomi duhovnicești – ei au grăit în acord cu dumnezeieștile cuvinte ale Profetului. Printre acești scriitori au fost cei doi Grigorios [de Nazianz și de Nyssa], plini de înțelepciune. Ei au zis că plantele erau cugetări, după cum propria lor contemplare a înțeles.

7. Iar contemplarea duhovnicească a lui Grigorios: ce altceva a fost decât luminare a Duhului Sfânt? Domnul a zis despre această contemplare: „Fericiți cei curați cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”[19].

---

[1] Ps. 103, 4.

[2] Iez. 28, 12-13.

[3] Cf. Iez. 28, 13.

[4] Iez. 28, 13-14.

[5] Iez. 28, 14.

[6] Ps. 103, 4.

[7] Iez. 28, 15.

[8] Cf. I Cor. 2: 6, 8.

[9] Iez. 28, 16.

[10] Cf. I Cor. 2, 6-8.

[11] Is. 14, 13-14.

[12] Iez. 28, 16.

[13] Cf. Is. 38, 14.

[14] Iez. 28, 16.

[15] Lc. 10, 18.

[16] Iez. 28, 17.

[17] Cf. I Cor. 2, 6-8.

[18] Iez. 28, 17.

[19] Mt. 5, 8.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

8. Minunații tâlcuitori/ exegeți amintiți mai sus au căutat să răstoarne acestea și [încă] multe alte născociri eretice care și-au luat ca punct de început cuvintele scrise despre Paradis.

Ei au cugetat asupra Dumnezeieștii Scripturi cu duhurile lor – așa cum poruncește Pavlos[1] – și au înțeles că sunt două Paradise. Așa cum sunt două Ierusalimuri[2], tot așa există un Paradis sensibil și unul duhovnicesc, unul pământesc și unul ceresc, unul văzut și altul gândit/ rațional.

Întocmai după cum există un Hristos ceresc împreună cu unul pământesc. Acestea sunt în armonie cu chipul celor două Biserici: zic despre cetatea pământească și despre cea cerească a Puterilor Domnului[3].

Acolo, în acel loc, există a doua și mai adevărată țară făgăduită[4], pământul celor vii[5], cele multe[6], netrecătoare și veșnice corturi[7], al doilea și nestricăcios pământ al neamurilor[8].

Are pomi care sunt nestricăcioși, ape și plante care nu se veștejesc. Are roade care sunt pururea coapte. Acestea sunt pururea adăpate și udate de către izvorul vieții veșnice[9].

Ei înfloresc în fiecare zi[10], mereu și pururea, crescând spre cele mai bune, și nu încetează niciodată să înainteze sau să se dezvolte sau să se schimbe în ceea ce este mai nobil și mai desăvârșit. Ei sunt sădiți și udați în casa lui Dumnezeu și înfloresc în curțile Sale de sus[11].

Cedrii cerescului Liban sunt unii ca aceștia, ale căror firi cugetătoare au fost sădite de către Cel Unul-Născut.

Aici rândunelele, sufletele sfinte, își vor face cuibul. Și casa Cocostârcului, Hristos, le va aduce pe ele[12]. Căci doar pentru ele El a pregătit și a sădit acea nematerială și gânditoare/ rațională livadă, care nu îmbătrânește niciodată și nu e niciodată stricată și despre care Scriptura zice: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem, către răsărituri, și l-a pus acolo pe omul pe care l-a zidit”[13].

---

[1] Cf. I Cor. 2, 13.

[2] Cf. Gal. 4, 25-26; Evr. 12, 22.

[3] Cf. Ps. 47, 9.

[4] Cf. Evr. 11, 9.

[5] Cf. Ps. 114, 9.

[6] Cf. In. 14, 2.

[7] Cf. Lc. 16, 9.

[8] Cf. Ps. 36, 11; Mt. 5, 5.

[9] Cf. Apoc. 21, 6.

[10] Acest lucru l-au spus mulți din cei care au avut revelația Paradisului, de la Sfântul Efrem Sirul la Sfânta Ecaterina Kurbatova: că în pomii Raiului sunt deopotrivă flori și roade, în același timp.

[11] Cf. Ps. 91, 14.

[12] Cf. Ps. 103, 16-17.

[13] Fac. 2, 8.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

7. De aceea, exegeții/ tâlcuitorii amintiți, pentru aceste motive – care sunt incomprehensibile – cercetând toate cele despre Grădină într-un mod duhovnicesc, au spus că diferite erezii au fost create de oameni care au înțeles la modul realist cele pe care Facerea le-a istorisit despre Dumnezeu și despre Paradis.

Unii eretici au învățat că Dumnezeu a avut o formă trupească, după chipul și asemănarea materială a omului[1]. Alții au adus multă mulțumire șarpelui, pentru că, datorită sfatului său și încălcării [poruncii] care a urmat, întregul neam omenesc s-a născut din femeie[2]. Acești eretici sunt numiți ofitei/ ofiți [ὁφῖται], și pe drept cuvânt. Și maniheii, atât bărbați cât și femei, se adună goi în bisericile lor, întru imitarea lui Adam și a Evei[3].

Iar alții au adorat natura focului ca necreată, pentru că nu există nicio menționare a focului în creația cea de șase zile. Pe când alții s-au închinat apei ca necreată, pentru că nu este scris: Și Dumnezeu a zis: „Să fie apă!”[4]. Și iarăși alții, inclusiv persanii, obișnuiau să se căsătorească cu surorile și mamele lor, pentru că strămoșii noștri dintâi s-au culcat cu mamele și surorile lor[5].

Și mai sunt unele erezii care Îl învinovățesc pe Dumnezeu pentru că nu l-a împiedicat pe cel rău să o amăgească pe Eva prin șarpe[6].

Iar altă erezie învață că sufletele animalelor erau raționale și că erau în stare să înțeleagă și să practice vorbirea. Această erezie a înțeles [din Scriptură] că Dumnezeu a binecuvântat păsările și peștii și l-a blestemat pe șarpe și că Dumnezeu a condus fiarele și păsările și dobitoacele la Adam, pentru ca să vadă cum le va numi[7].

---

[1] Cf. Fac. 1, 26.

[2] Cf. Fac. 3, 1-6; 4: 1-2, 25; 5, 3-4.

[3] Cf. Fac. 2, 25.

[4] Cf. Fac. 1: 2, 3, 6, 14.

[5] Este vorba despre înmulțirea neamului omenesc prin fiii și fiicele Sfinților Protopărinți Adam și Eva. Cronografele bizantine, preluând o tradiție iudaică străveche, spun că Adam și Eva au născut mereu gemeni, câte un băiat și o fată. Și atunci, la începuturi, până la înmulțirea neamului omenesc, oamenii au născut prunci prin căsătoria cu surorile lor. Fericitul Serafim Rose spune că a fost ceva specific pentru acele vremuri, de la începuturile lumii, era ceva firesc și îngăduit atunci, dar care a încetat ulterior, pe măsură ce neamul omenesc s-a înmulțit. Nu știu însă la ce se referă Sfântul Anastasios când vorbește despre căsătoria cu mamele: dacă era tot ceva păstrat prin tradiție, dacă era îngăduită și aceasta, sau era doar o credință a păgânilor și ereticilor despre care amintește.

[6] Cf. Fac. 3, 14-15.

[7] Cf. Fac. 2, 19.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

6. Dar nu numai acestea, ci și cele pe care Dumnezeu le-a zis și le-a făcut în Grădină. Dacă ar trebui să le judecăm pe acestea în mod literal – a zis un tâlcuitor – vom întâmpina mii de caribde[1] și de labirinturi muntoase.

Dumnezeu este dincolo de limitare. El umple cerul și pământul și este prezent pretutindeni. Și totuși este dincolo de toate acestea. Nu Se tulbură, nu Se mișcă, nu Se schimbă, nu urcă și nici nu coboară.

Atunci cum I-a auzit Adam vocea și cum a intrat El în Grădină seara și cum a umblat[2]? Cum L-a văzut Adam față către față[3], mai ales – zice tâlcuitorul – când Scriptura spune: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată sau a auzit glasul lui Dumnezeu[4]? De ce chiar Moisis, care ne descrie nouă cele ale Paradisului, mărturisește că Dumnezeu i-a zis lui: „căci nu [este] om să fi văzut fața Mea și va trăi [să trăiască]”[5].

Nu numai Moisis, dar și dumnezeiescul Pavlos. El a văzut Paradisul, a mers în Paradis și minunat a mărturisit cuvintele de negrăit rostite în Paradis[6]. Și a voit să-L vadă pe Dumnezeu acolo[7]. Dar el nu a privit  spre El, ci s-a întors și a zis despre Dumnezeu: „pe Care [nu] L-a văzut nimeni [dintre] oameni, nici [nu] poate să-L vadă”[8].

Tu cel care judeci în mod trupesc cele ce au fost scrise despre Grădină: dacă cele arătate mai sus rămân adevărate, și cu adevărat sunt, ce vei crede și ce vei spune, când auzi că Dumnezeu, care este fără trup de carne, care este nematerial și fără formă, a foșnit cu picioarele Sale în Grădină?[9] Cum s-a zis că El, care nu are mâini [ca oamenii], a luat țărână cu înseși mâinile Sale și l-a plăsmuit pe om[10]? Cum a izbutit Cineva fără de trup să ia o coastă din Adam și să zidească femeie[11]?

Și nu numai acestea, dar a devenit Dumnezeu și grădinar care Își udă plantele[12], și îngrijitor al cailor, și slujitor al propriei Sale creații[13]? El cunoaște toate mai înainte de facerea lor[14]: a adus El fiarele și boii și dobitoacele la Adam, ca să vadă cum le va numi[15]?

El a suflat suflare de viață întru fața omului[16]. Cu ce fel de gură și de buze? El este fără de trup: nu avea unele ca acestea. Iar dacă deja, în vremea aceea, Cuvântul lui Dumnezeu era întrupat și asumase chipul omului, El nu ar fi luat trup în vremurile mai apropiate și nu S-ar fi făcut om[17] din Binecuvântata Fecioară[18].

---

[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Caribda.

[2] Cf. Fac. 2: 8, 10.

[3] Cf. Fac. 2, 8; 32-31; I Cor. 13, 12.

[4] Cf. In. 1, 18.

[5] Ieș. 33,20.

[6] Cf. II Cor. 12, 1-4; II Petr. 1, 16-17.

[7] Cf. Ieș. 33, 18-23.

[8] I Tim. 6, 16.

[9] Cf. Fac. 3, 8.

[10] Cf. Fac. 2, 7.

[11] Cf. Fac. 2, 21-22.

[12] Cf. Fac. 2, 8-10.

[13] Cf. Fac. 2, 19.

[14] Cf. Sus. 35a (LXX).

[15] Cf. Fac. 2, 19.

[16] Cf. Fac. 2, 7.

[17] Cf. Rom. 1, 3; Gal. 4, 4.

[18] Cf. Evr. 1, 2.