Etichetă: pr. dorin picioruș

De ce dă Dumnezeu peste cap planurile oamenilor?

2 comments

sa nu mori fara pace in suflet

Pentru că îi orientează spre o privire mult mai adâncă asupra vieţii lor. Bolile, necazurile, moartea cuiva drag, sărăcia, falimentul, duşmanii apăruţi din senin sunt tot atâtea motive ca să vezi viaţa şi rostul ei altfel.

Trebuie să vedem altfel. Noi suntem învăţaţi să privim lucrurile liniar, cu o previzibilitate umană. Dumnezeu călăuzeşte viaţa noastră … altfel. Convertirea noastră la credinţă înseamnă o schimbare radicală, o schimbare adâncă spre un altfel de viaţă, spre viaţa pe care nu o intuiam, dar care e viaţa pe care o vrea Dumnezeu cu noi.

Convertirea e ca o călătorie pe nepusă masă spre fericire. Noi doream puţine lucruri şi Dumnezeu, într-o clipă, într-o zi, direct sau prin oameni, prin anumite evenimente, ne face să intuim măreţia unui drum mare, imens, veşnic. Noi doream puţin şi El ne dă mult.

Saul mergea către Damasc ca să ucidă pe creştini. Era pus pe omoruri. Şi în vedenie, mergând pe cale, îi apare Iisus, Domnul şi Dumnezeul Său, şi îl întreabă pe viitorul Apostol Pavel, de ce Îl prigoneşte, de ce Îl fugăreşte şi îl omoară în credincioşii Săi.

Pavel nu se aştepta să ajungă vasul alegerii [F. Ap. 9, 15] Duhului Sfânt în acea zi, dar el era pregătit, fără să o ştie, pentru această dumnezeiască misiune. El avea râvnă bună dar o proastă înţelegere asupra a ceea ce face, pentru că nu înţelesese până atunci în fiinţa lui, că acei creştini pe care el îi prigoneşte sunt fiii lui Mesia, fiii lui Dumnezeu după har.

De aceea, atunci când vede, când vede slava Sa care l-a orbit, râvna lui se autentifică, devine dreaptă, pentru că acum ştie pentru cine trăieşte. Până acum avea râvnă dar nu şi cunoştinţă dreaptă. De acum încolo, întâlnirea cu El, vederea Lui, îi dă şi râvna cea bună şi înţelegerea cea dreaptă a faptei.

Convertirea mea la dreapta credinţă, prima convertire conştientă, ruptura definitivă de inerţia vieţii [pentru că am fost botezat de mic ca ortodox] a venit atunci, când am văzut harul lui Dumnezeu în oamenii ieşiţi pe stradă la revoluţia din decembrie 1989, care se rugau şi strigau cu o astfel de putere adevăruri mari, sfinte, cum nu mai auzisem niciodată.

În fiinţa lor, în toate din jur, în atmosfera aceea călduroasă a unui decembrie providenţiat de Dumnezeu, am trăit prezenţa lui Dumnezeu copleşitoare, prezenţa Sa care te făcea să fii leu, să te lupţi cu tot ce e murdar şi strâmb, să mori din cauza sfinţeniei acestui gând: al libertăţii, al libertăţii de a fi frumos, de a fi liber cu adevărat în Dumnezeu.

Tocmai de aceea moartea Martirilor noştri, a unor tineri care erau de seama mea, a născut în mine credinţa. Dumnezeu mi-a reconfirmat fiinţial, mai presus de orice gând şi idee a mea, faptul că Martirii Bisericii sunt sămânţa care extind Biserica, că moartea celui Drept izvorăşte viaţă veşnică, în cel care nu ştie că a venit ziua mântuirii lui, dar era pregătit pentru ea.

Se pare că Dumnezeu, în marea Sa milostivire, pregătise pentru mine şi pentru alţi mulţi confraţi ai mei ziua mântuirii, un Paşti în decembrie. Am trăit bucuria extremă a convertirii mele cu lacrimi. Priveam la televizor cum se strigă: Vom muri şi vom fi liberi! sau acel Tatăl nostru în genunchi, cu lumânări în mâini şi bărbăţia unei iubiri, a unei cutezanţe primite de sus, atunci, chiar atunci şi am început să cânt, în strigăt, Tatăl nostru pe care nu-l ştiam.

Nici alţii ca mine nu îl ştiau, dar Dumnezeu ne-a învăţat să-l ţipăm, să-l cântăm, să ne bucurăm în acest ţipăt de bucurie, când credinţa a devenit ţipăt de bucurie, o cavalcadă de bucurie.

Aşa că nu am învăţat de la oameni despre Dumnezeu, ci Dumnezeu mi S-a descoperit în oameni şi în mine, a izbucnit din mine şi această izbucnire s-a accentuat pe zi ce trece, s-a format un rai, o frumuseţe care mă susţine şi mă încântă şi de care, pe zi ce trece, mă simt tot mai nevrednic, tot mai mic, tot mai …insuficient.

Cuvintele au putere, dacă vin de sus! Dacă te umple Duhul lui Dumnezeu, acum, într-o clipă, Soarele răsare în inima ta. Ţi se deschid uşile mântuirii. Ţi se deschid ochii. Începi să vezi ce nu ai fi crezut să vezi. Începi să simţi ceea ce detestai până ieri. Începi să guşti viaţa din destul, acea viaţă pe lângă care treceai ca un orb, ca un surd, ca un neisprăvit şi nu ştiai că e viaţa ta.

Martirii din decembrie 1989

Dumnezeu ne dezorientează pe calea noastră, ne scoate din căile noastre şi ne pune pe căile Lui. El este un Dumnezeu surprinzător pe lângă un Dumnezeu gelos. El te suprinde când ţi-e lumea mai dragă şi te vrea numai pentru El. Vieţile Sfinţilor sunt pline de neprevăzutul providenţierii lui Dumnezeu şi de această gelozie sfântă, dumnezeiască.

Să vă lăsaţi surprinşi de către Dumnezeu!

Nu o să vă pară rău că o să citiţi şi o să vedeţi cu alţi ochi viaţa,

cu ochii străvăzători ai credinţei şi ai dragostei de El.

Pr. Dorin Picioruş

Ce semnifică mitra ierarhilor ortodocşi?

3 comments

//www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/vesmantarhiereu.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Pentru a înţelege semnificaţia acurată, adâncă, duhovnicească a mitrei trebuie să ştim ce înseamnă în lb. gr. η μητρα,-ας. În lb. greacă veche μητρα [mitra] înseamnă pântece. De aceea avem în axioanele de la Sfânta Liturghie fragmentul: „căci mitrasul tău scaun s-a făcut”; cu referire la Prea Curata Stăpână. Însă nu se referă la stomac ci la uterul Prea Curatei Stăpâne.

Mitrasul, uterul, pântecele Prea Curatei s-a făcut scaun al Împăratului cerurilor, al Celui care Se poartă pe Heruvimi sau al Cărui scaun sunt Heruvimii. În limbajul bisericesc ortodox, se spune mitras pentru uter sau pântece iar pentru a se indica naşterea seminală, ca rod al relaţiei sexuale, se spune: a rodit/ a născut/ a ieşit din coapsele sale prunc. Şi coapsele nu se referă la şolduri ci la organele genitale masculine.

Şi ce are uterul în comun cu episcopatul, mă puteţi întreba, şi cu mitra? Foarte multe lucruri duhovniceşti, pentru că fiecare veşmânt episcopal are o semnificaţie adânc teologică. Într-un articol viitor vom vorbi despre semnificaţia cuvântului episcop. Fără a spune ce este episcopul după semnificaţia lingvistică a cuvântului, referindu-ne la mitră, ea arată că epicopul naşte părinţi, naşte preoţi şi diaconi care hrănesc Biserica.

În Vechiul Testament, Avraam, Isaac, Iacov şi Iosif sunt numiţi părinţi ai lui Israel, pentru că din coapsele lor au ieşit toţi ceilalţi membri ai poporului. Din ei şi din fiii lor a ieşit tot poporul. În Biserica Ortodoxă, Sfinţii Apostoli au hirotonit episcopi, cărora le-au dat harul arhieriei lui Hristos şi aceştia au născut părinţi care să nască fii duhovniceşti. Mitra episcopală e semnul văzut al lucrării duhovniceşti pe care o face episcopul în Biserică. El naşte părinţi prin hirotonie şi povăţuire continuă, preoţi şi diaconi, care slujesc Biserica şi care au la rândul lor fii duhovniceşti.

Mitra episcopală e un simbol maternal în cadrul veşmintelor arhiereşti, după cum cârja episcopală este un simbol al paternităţii, al înţelepciunii duhovniceşti, al experienţei profunde. Părintele este cel care naşte întru Duhul pe fiul său dar care îl şi creşte cu învăţătura dreptei credinţe. Şi nu poţi să te naşti în Biserică dacă nu te naşti de sus, de la Duhul, de către Treime.

De aceea mitra e semnul naşterii, al naşterii noastre după har, din harul dat de Domnul, Arhiereul suprem şi veşnic, prin Sfinţii Apostoli, episcopilor Bisericii. Episcopul e mama Bisericii, pentru că el naşte preoţi şi diaconi prin hirotonie sacramentală, dar este şi tatăl Bisericii, ca unul care o conduce cu cârja înţelepciunii dar şi a mustrării.

Cel care naşte pe fiii lui Dumnezeu după har, pe fiii Bisericii, e purtător de mitră. Fiii legitimi respectă mitra şi o cinstesc, se roagă pentru sănătatea şi mântuirea celui care o poartă şi prin care s-au născut întru harul Treimii. Fiul cel bun ştie să îşi iubească şi să îşi laude tatăl, să se laude cu tatăl său iar dacă acesta greşeşte cu ceva, ştie să acopere goliciunea tatălui său şi nu se bucură de erorile sale precum Ham.

Fie dar să avem înţelepciunea de a ne iubi şi respecta ierarhii, pe cei întru care este harul Prea Sfântului Duh şi pe părinţii preoţi care ne hrănesc cu apa Vieţii!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Se va da Împărăţia acelora, care vor face roadele ei [Duminica a 13-a după Rusalii; Mt. 21, 33-44]

One comment

sfintii lui Dumnezeu

Iubiţii mei,

parabola din Evanghelia de astăzi nu este o imagine confecţionată şi pusă să ilustreze un adevăr, ci este o imagine criptată a întregii istorii, care are în centrul său iconomia mântuirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Domnul le vorbeşte arhiereilor şi fariseilor despre istoria lui Israel şi despre ce se va petrece cu El în Parabola lucrătorilor celor răi, într-atât încât, în Mt. 21, 45 se spune: „au înţeles că despre ei vorbeşte” [Cf. ed. BOR 2001]. Capii iudeilor au înţeles că ei sunt cei vizaţi şi că lucrurile despre care Domnul le vorbise s-au petrecut şi se vor petrece în mijlocul lor.

Parabola de la Mt. 21, 33-44 vorbeşte despre Biserica şi poporul lui Israel, pentru că via Sa, a Tatălui, era Biserica Vechiului Testament, era poporul lui Israel. Omul Stăpân [v. 33] e Stăpânul universului, e Creatorul şi Atotţiitorul Dumnezeu, e Dumnezeu Tatăl. El a sădit o vie care nu era şi a făcut-o a Lui. El a făcut ca poporul lui Israel să fie via Sa şi cu ea a făcut multe legăminte, înţelegeri de credincioşie.

El nu şi-a lăsat via fără gard, ci i-a dat drept gard Legea şi cultul de la Cort, apoi de la Templu. A săpat teasc în ea, adică a dat oamenilor puterea de a-şi vedea păcatele şi de a se nevoi pentru dreptate. Jertfele Legii trebuiau să evidenţieze în oameni nevoia de iertare, de mântuire, păcătoşenia personală şi aşteptarea lui Mesia. În via Sa era şi teasc dar şi turn. Era conştiinţa de sine şi dorinţa după un Mântuitor dar şi călăuzirea prin Proroci spre Domnul. Căci Sfinţii Proroci erau farurile călăuzitoare, ei erau turnurile măreţe ale cunoaşterii şi ale sfinţeniei care indicau sensul mesianic al împlinirii lui Israel. Israel trebuia să aştepte pe Hristos şi întru El să îşi găsească viaţa.

Arderea de tot era jertfă „spre bună mireasmă înaintea Domnului” [Ieş. 29, 25; Lev. 1, 3; 1, 9; 1, 13; 1, 17; 8, 21; 8, 28; 17, 4; 23, 18 etc., cf. ed. BOR 1988], însă şi conştientizare a nevoii de dăruire integrală lui Dumnezeu. Via a fost dată lucrătorilor, preoţiei iudaice, pe când slujitorii Domnului, Sfinţii Proroci, au fost trimişi să strângă roadele viei Tatălui. Slujitorii au venit la „vremea roadelor” [ο καιρος των καρπων], nu mai înainte! Trebuiau să primească roade de la preoţia lui Dumnezeu, adică înţelegere dumnezeiască a Legii şi a prorociilor, şi au primit în schimb bătăi şi moarte [v. 35].

Între v. 33-36 se află criptizate, spuse tainic, toate evenimentele petrecute în Scriptura Vechiului Testament. Trebuia să se aducă roade şi, la plinirea vremii, cum spune Sfântul Pavel, când a venit Hristos, preoţimea iudaică, care avea Legea şi prorociile, şi trebuia să privească prin ele, nu au privit cu ochi curaţi, adoratori pe Fiul Tatălui, ci au zis: „Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui!…”, cf. v. 38. V. 38, venit din gura Domnului, ne arată că iudeii ştiau cine este El, ştiau ce fac. Şi dracii ştiau cine este El, atâta timp cât primele trei repetări ale sintagmei Fiul lui Dumnezeu în NT le aflăm din gura dracilor, cf. Mt. 4, 3; 4, 6; 8, 29.

Şi preoţimea iudaică şi dracii ştiau cine este El, dar nu prin prisma dragostei faţă de El ci a răutăţii şi a invidiei faţă de Fiul Stăpânului. Avem, cum spunea Blaga, o cunoaştere luciferică în această situaţie; cunoaşterea prin negare, cunoaşterea prin lupta acerbă cu propriul tău Dumnezeu. Dacă nu vrei să Îl recunoşti de bună voie pe Dumnezeul treimic în inima ta, cu toată smerenia şi dragostea, atunci vei cunoaşte ce înseamnă neiubirea lui Dumnezeu, chinul fără Dumnezeu şi consecinţele luptei prosteşti cu El. Tu vei căuta linişte fără El, vei căuta prosperitate, vei căuta să cadă bani din cer fără El şi nu vei avea nicăieri odihnă. Numai când vei termina cu această vrajbă împotriva Dumnezeului tău iubitor, a Creatorului tău, vei vedea că pacea ta este El.

Hristos e scos afară din vie, afară din cetate şi omorât, v. 39, cf. Mt. 27, 33; Mc. 15, 21-22; Lc. 23, 26- 33; In. 19, 17. Stăpânul viei este însă şi Hristos Dumnezeu, Care prin moartea şi învierea Sa ne-a făcut pe noi vie a Sa, roditoare spre mântuire. El a dat via Sa, via pe care a mântuit-o, Biserica Sa, altor lucrători, preoţimii Sale de astăzi, ca aceasta să aducă roadele la vremea lor, adică să-i conducă pe oameni la mântuire.

V. 42, o împlinire a Ps. 117, 22-23 [cf. ed. BOR 1988],vorbeşte despre fundamentul hristologic al Bisericii, care nu exclude fundamentul treimic al Bisericii. Piatra, λιθος-ul Bisericii este Hristos, ca Cel care a murit pentru noi moarte pe cruce şi ne-a înviat, întru Sine, prin învierea Sa, spre viaţa veşnică. Însă Hristos este Unul din Treime, nedisociat în lucrarea mântuirii de Tatăl şi de Duhul. Nu doar Hristos ne-a mântuit, ci Tatăl prin Fiul întru Duhul Sfânt. Creştinii ortodocşi trebuie să vadă treimic apariţia lumii, creaţia, trebuie să vadă treimic pregătirea lumii pentru întruparea Cuvântului, iconomia mântuirii, Biserica, aşteptarea noastră şi viaţa veşnică.

Şi cum să vedem treimic tot ce a făcut, face şi va face Dumnezeu cu noi? Prin aceea că trebuie să vedem întreaga Treime conlucrând la fiecare act al creaţiei şi al mântuirii noastre. Prea Curata şi Prea Sfânta Treime, Dumnezeul nostru ne-a creat, ne mântuieşte şi ne primeşte întru Împărăţia Sa. Dacă încercăm să facem din Domnul nostru Iisus Hristos, un Mântuitor rupt de Treime, nu mai putem să avem dimensiunea triadologică la care ne cheamă Sfânta Liturghie, care începe cu strigarea: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Noi Îl binecuvântăm pe Dumnezeul Cel în trei ipostasuri, persoane, feţe, pentru că este preabinecuvântată bucuria Împărăţiei Sale, domnia Sa în cei credincioşi. Într-o rugăciune ortodoxă tainică, rostită în taina inimii sale de către preot, vorbim despre Cel care şade pe Heruvimi, adică de Hristos. Dar şi Tatăl şi Duhul stau pe Heruvimi ca pe un tron, pentru că Dumnezeul nostru este Treime de persoane. Chiar dacă ne rugăm unei singure persoane dumnezeieşti, chiar dacă chemăm în noi doar pe una, nu trebuie să trăim cu conştiinţa că Tatăl e separat de Fiul şi de Duhul, ci, când chemăm o persoană, chemăm de fapt pe toate trei prin aceea.

Piatra Bisericii este Hristos, cf. v. 42. Falsa dogmă a primatului petrin, transformat în primat papal, se autoanulează în contact cu Mt. 21, 42. Ziditorii vechitestamentari, preoţia iudaică nu a vrut să construiască stabil, pe Însăşi Piatra vieţii, nu a vrut să recunoască faptul că Hristos e piatra, fundamentul, ci numai unii dintre israeliţi au văzut cât de „minunată [θαυμαστη] este [Ea] în ochii noştri”. S-a luat accesul de la Împărăţie pentru iudei şi s-a pus la îndemâna creştinilor, cf. v. 43. Nu s-a produs o translare a făgăduinţelor de la poporul lui Israel în Biserică, ci Biserica s-a format deopotrivă din adevăraţii israeliţi, fără vicleşug în inima lor şi dintre păgânii care s-au luminat prin Botez.

Mă voi opri asupra acestui amănunt, pentru a prezenta o direcţie extinsă, istorică. Israelul care nu a crezut în Hristos a căzut din făgăduinţă, din mântuire. Mulţi, puţini, cei care nu au crezut în Hristos şi nu au devenit prin Botez membrii ai Bisericii lui Dumnezeu nu au moştenit făgăduinţele Domnului făcute lor prin Avraam, Isaac şi Iacov şi prin toţi Sfinţii Proroci. Neintrarea în Biserică te face să fii neeclesial, neîmbisericit, nereînnoit. Biserica Ortodoxă, Biserica lui Dumnezeu are o singură poartă: Sfântul Botez. Poarta sacramentală a Botezului este cea care te face adevărat israelit, moştenitor al făgăduinţelor Părinţilor din toate veacurile şi creştin dreptslăvitor, care mărturiseşti drept pe Dumnezeul treimic.

Când, de-a lungul istoriei, s-au desprins de Biserică monofiziţii, nestorienii, romano-catolicii, stiliştii etc., Biserica nu a rămas ciuntită, nedeplină, ci întreagă, iar cei care au ieşit din ea deposedându-se, ca şi iudeii care nu L-au primit pe Domnul, de mântuire şi har, au devenit mădulare uscate, moarte, rupte de trupul Bisericii. Ruperea de Biserică nu s-a făcut cu forţa, ci din liberă alegere. Nimeni nu te îndeamnă: Frate Gheorghe, fă-ţi o biserică a ta, alta decât cea care vine de la Domnul şi crede în ce vrei! Străbunii monofiziţilor şi ai catolicilor de astăzi, străbunii ereticilor care s-au rupt de Biserica Ortodoxă sunt de vină că şi-au pierdut eclesialitatea. E adevărat, că ei, sărmanii, au numai neajunsul de a se naşte acolo unde nu e Biserică, unde nu e Biserica adevărată. Însă, credem că orice om care caută adevărul şi vrea să îl găsească, trebuie să deruleze firul istoriei Bisericii şi să observe unde şi cum a supravieţuit Biserica adevărată în istorie.

A reinventa Biserica, a reforma-o, a schimba-o, a retuşa-o nu este o mentalitate creştină, ci mentalitatea creştină autentică se manifestă ca o atentă, smerită şi preaiubitoare apărătoare a tot ceea ce s-a moştenit în Biserică. Nadab şi Abiud, care au dorit să inventeze o nouă cădire înaintea Domnului, o nouă tămâiere, o nouă jertfă, cf. Lev. 10, 1-2, au fost mistuiţi de focul ce a ieşit de la Domnul. Asta în Vechiul Testament, unde totul era umbră şi imagine tipologică a lui Hristos, nu în Noul Testament, când avem de-a face cu însăşi Biserica lui Hristos, Cel răstignit şi înviat pentru noi!

Cum ne-am putea permite să răsturnăm Sfânta Liturghie care vine de la Sfinţii Apostoli, Sfintele Icoane, când Sfântul Luca Evanghelistul a pictat chipul Prea Curatei Stăpâne, să necinstim Sfintele Taine, să renegăm hirotonia, pe Sfinţi şi Sfintele Moaşte, când Biserica lui Hristos le-a cinstit şi le-a păzit de orice minte rătăcită? Fiii adevăraţi nu îşi renegă părinţii, chiar dacă sunt răi la culme. Însă, când noi avem nu nişte părinţi josnici, ci milioane de Sfinţi înaintea noastră, pe Sfinţii Bisericii, care au trăit şi au crezut ca şi noi, de cine şi de ce să ne temem şi de ce să schimbăm credinţa care mântuieşte cu o pseudofilosofie umană sau cu o credinţă eretică?

Cel care cade pe Piatră se sfărâmă. Iar cel peste care va cădea Piatra se va zdrobi, cf. v. 44. Cuvintele finale ale Sfintei Evanghelii de astăzi ne vorbesc despre cât de greu e să cazi în mâinile Domnului, adică să fii pedepsit de către El, pentru că i-ai renegat Biserica şi rânduielile dumnezeieşti ale Bisericii Sale şi ţi-ai inventat biserici după mărimi umane sau, mai bine-zis, ai creat peşteri de tâlhari. Scriptura vorbeşte foarte greu, foarte aspru despre eretici. Dacă în Mt. 7, 26 ei sunt porcii care calcă mărgăritarele mântuirii în picioare, în Filip. 3, 2 ei sunt câinii de care trebuie să ne păzim şi lucrătorii cei răi, lucru precizat şi de Apoc. 22, 15.

Şi, pentru ca să vedeţi care era părerea Sfinţilor Părinţi despre eretici în vechime, ca să nu fiu acuzat de interpretări subiectiviste, vă voi cita conţinutul unor sfinte canoane/legiuiri ale Bisericii lui Hristos, ca să vedeţi ce asprime avea Biserica odinioară faţă de aceste persoane. Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli interzicea clericilor să se roage împreună cu ereticii. În canonul 64 apostolic, clericul care intra în casa de rugăciune ca să se roage împreună cu ereticii era caterisit, adică scos din preoţie. Canoanele 46 şi 48 apostolice şi canonul 1 de la Cartagina arată că botezul ereticilor şi al schismaticilor nu este valid, adică nu e adevărat.

În canonul 68 apostolic se precizează că hirotonia ereticilor nu e validă. Clericul care admite botezul şi jertfa ereticilor e caterisit cf. can. 46 apostolic. Cf. can. 19 de la Sin. I Ecumenic, a canonului 7 de la Sin II Ec., a can. 95 de la Sin VI Ecumenic, a can. 7-8 de la Laodiceea, a can. 1 şi 47 ale Sfântului Vasile cel Mare şi a can. 3 al Sfântului Atanasie cel Mare, ereticii care se convertesc la Ortodoxie se primesc, unii, prin mirungerea cu Sfântul Mir, alţii prin Botez, iar alţii , dacă dau scrisori de anatematizare a ereziei lor. Cf. can. 75 apostolic, ereticii nu pot depune mărturie într-un proces împotriva preoţilor. Cf. can 6 de la Sin. II Ecumenic şi a can. 129 de la Cartagina, ereticii nu pot ridica acuză, cu caracter bisericesc, împotriva clericilor. Adică un eretic nu este luat în calcul în timpul unui proces bisericesc, dacă acuză pe cineva din ierarhia bisericească de un anume păcat.

Cf. can. 93 de la Cartagina, dacă ereticii sunt intoleranţi şi terorizează pe membrii Bisericii, trebuie să se ceară ajutorul autorităţilor lumeşti. Iar potrivit can. 1 de la Sin. II Ecumenic orice erezie şi orice eretic, implicit, este dat anatemei de către Biserică. Ca să fiu urmărit asupra datelor pe care vi le-am furnizat, vă rog să consultaţi Arhidiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, „Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii”, Sibiu, 1993, 557 p.

După cum se observă, sănătatea membrilor Bisericii era foarte atent controlată în vechime, după cum, poporului lui Israel i se interzicea contactul cu popoarele păgâne care îl înconjurau. Astăzi, avem contacte, discuţii, întâlniri cu ereticii şi păgânii, încercăm dialoguri amiabile, pentru că trebuie să convieţuim în pace. Unii dintre noi se smintesc când aud de întâlniri ecumenice, alţii se panichează foarte mult, alţii se îndoiesc de hirotonia celor care fac astfel de lucruri…Însă cel mai corect mod de a gândi relaţiile inter şi extra-eclesiale, credem noi, e acela de a ne întări în credinţa Sfinţilor lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, de a putea să răspundem, liniştit, despre nădejdea mântuirii noastre.

Trebuie să semănăm pace în jur şi nu vrajbă! Ca să ne câştigăm conştiinţa Bisericii, adevărata noastră dimensiune interioară de fii ai lui Dumnezeu este un drum lung şi greu. Însă nu trebuie să ne temem că nu ştim prea multe, că suntem prea slabi sau că suntem prea îngreunaţi cu multe, ci să avem nădejde, îndrăzneală sfântă, că totul e în mâna lui Dumnezeu şi că El nu-i va pierde pe robii Săi.

Vă dorim multă pace în viaţa dv. şi o săptămână cât mai plăcută! Amin.

Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruş

Tânărul bogat sărac [Predică la Duminica a 12-a după Rusalii, Mt. 19, 16-26]

3 comments

Iisus Hristos

Iubiţii mei,

există uneori teme predicatoriale resimţite ca ingrate, ca cea asupra proprietăţii, a averii, ca în cazul de astăzi, pentru că mentalitatea seculară adâncită în noi cataloghează în astfel de momente mesajul evanghelic drept iresponsabil, păgubitor la nivel personal. Cum să renunţ la averea mea, ca să fiu desăvârşit? Mai bine rămân nedesăvârşit, ţipă în noi un glas demonic, decât să îmi pierd averea, decât să mă dezlipesc de ceva. De ce să renunţăm la ceva ca să fim creştini ortodocşi?

De-a lungul timpului mulţi creştini ortodocşi au renunţat cu totul la averi pentru viaţa monahală sau pentru asceza pustiului sau pentru nebunia întru Hristos, pe când alţii au înţeles renunţarea la averi ca renunţare la alipirea de averi şi şi-au folosit judicios averile, construind Biserici, Mănăstiri, dând milostenii şi ajutând în diverse moduri societatea în care trăiau. În conştiinţa noastră cea mai adâncă există o rană vie, atunci când auzim aceste cuvinte ale Domnului: „vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie”, Cf. ed. BOR2001.

Personal, aceste cuvinte mă dor şi mă vor durea enorm tot timpul, pentru că nu am renunţat la proprietăţile personale, la cărţi, la mine însumi. Posed lucruri şi mă posed, mă am sub libera mea alegere şi nu sub continua ascultare a altcuiva. Dacă îţi eşti ţie însuţi conducător, îţi asumi şi îţi porţi greşelile de unul singur.

Însă, pe de altă parte, nu toţi au chemare spre monahism sau spre căsătorie sau celibat. A impune cuiva un mod de viaţă pentru care nu este pregătit să îl suporte înseamnă a-l destructura interior pe acel om, a-l omorî înainte de vreme. Ca să trăieşti cu bucurie, simţind că te împlineşti prin ceea ce faci, trebuie să simţi că trăieşti din plin. Şi trăieşti ceva din plin numai dacă simţi că eşti chemat de Dumnezeu la o anumită formă de viaţă, spre anumite virtuţi, la anume lucrări în Biserică.

Toată lumea vorbeşte de alegerea noului patriarh al României, dar prea puţini se roagă pentru alegerea noului patriarh al României. Vorbele, discuţiile interminabile nu ne ajută precum rugăciunea pentru viitorul nostru patriarh. Rugăciunea clădeşte pe om, îl susţine. Rugăciunile întregii Biserici, dacă le-am simţi, dacă le-am vedea cu ochii inimii am fi copleşiţi, pentru că formează un torent inimaginabil de putere duhovnicească. Ca să avem un nou patriarh trebuie să avem noi inimi. Ca să fim alţii trebuie să renunţăm la a ne mai lăuda cu binele pe care l-am făcut până acum şi să vrem să fim desăvârşiţi în credinţa, răbdarea şi dragostea noastră.

Cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi sunt dureroase, prea înalte pentru a fi epuizate sau împlinite vreodată desăvârşit. Desăvârşirea, în ea însăşi, înseamnă umplere de o sfinţenie întotdeauna nedeplină. Desăvârşirea omului e mereu nedesăvârşită, e mereu avidă de împlinire dumnezeiască, pentru că starea noastră în veşnicie va fi o continuă şi veşnică experiere a desăvârşirii. A desăvârşirii cui? A lui Dumnezeu. Noi ne umplem de harul lui Dumnezeu, de slava lui Dumnezeu, de desăvârşirea lui Dumnezeu în mod continuu, şi acum şi în veşnicie, şi totuşi, ca nişte creaturi ale lui Dumnezeu nu epuizăm niciodată creşterea în desăvârşire.

Cum înţelegem atunci Mt. 19, 20: „Dacă vrei să fii desăvârşit…”? Pentru că Scriptura e scrisă de degetul lui Dumnezeu, adică de Sfântul Duh, pe când atunci când e receptată cu o minte telurică, neînduhovnicită percepi numai dizarmonii, nereguli în ea, contradicţii. Există cărţi întregi în mediul protestant cu contradicţii ale Scripturii. Însă Scriptura şi scrierile Sfinţilor Părinţi nu conţin contradicţii ci doar unele ediţii critice sau manuscrise au unele lipsuri mai mult sau mai puţin intenţionate. Aici nu avem de-a face cu o contradicţie.

În discuţia cu tânărul bogat, la prima vedere, Domnul pare a fi în animozitate interioară cu acesta. Când tânărul Îl numeşte Bun pe Domnul şi cere să afle lucrarea care să îl ducă la viaţa veşnică, El îi răspunde că nu e Bun, ci numai Dumnezeu e Bun, ca şi când El nu ar fi fost Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos nu îl minte pe tânăr referitor la Sine, ci răspunsul Său către acesta ne arată că în inima lui, Hristos era pentru tânăr un Rabin, un Învăţător şi nu Fiul lui Dumnezeu, deşi dorea să afle de la El un lucru aşa de mare: drumul spre mântuire.

Întrebarea tânărului e o întrebare a acţiunii. Acţiunea nu creează niciodată contradicţii ci numai mintea care speculează, care gândeşte în abstract viaţa şi acţiunea vede lucruri insurmontabile. Când te nevoieşti, când cauţi să ajuţi, când iubeşti, când vrei să te îndrepţi din păcat nimic nu ţi se pare prea mult, nimic nu ţi se pare insuportabil, nimic nu ţi se pare prea greu de făcut. Când vrei să intri în viaţă, când vrei să fii veşnic cu Hristos, când vrei să fii ortodox autentic atunci trebuie să te înveţi cu renunţatul, cu greul durerii, cu greul ispitirilor de tot felul, cu neînţelegerea unora sau a altora, cu răutatea tuturor.

Ca să intri în viaţă, nu ca să ajungi în Rai, ca să intri doar, trebuie să păzeşti poruncile [cf. v. 17]. Viaţa duhovnicească începe în noi când ne hrănim interior cu toate poruncile lui Dumnezeu, trăite în fiinţa noastră şi nu teatral. Sufletul nostru se hrăneşte cu binele, cu poruncile lui Dumnezeu, cu voia lui Dumnezeu cum se hrăneşte trupul cu apă şi mâncare. Hrana pentru suflet devine primordială atunci când ajungem să înţelegem că sănătatea sufletului e mai importantă decât o durere de mână sau decât palpitaţiile la inimă. Când ajungem să simţim nevoia stringentă de hrană duhovnicească, de har, atunci alergăm repede spre Sfânta Spovedanie, spre împărtăşirea cu Preacuratul Trup şi Preasfântul Sânge al Domnului, spre rugăciune, spre milostenie, spre citiri şi ascultări duhovniceşti, pentru ca să tresăltăm de bucurie şi de împlinire.

A tresălta duhovniceşte nu însemnă a dansa hip hop! A tresălta duhovniceşte înseamnă a trăi o bucurie duhovnicească imensă, cu o mare intensitate, adică a trăi din plin în bucuria harului lui Dumnezeu, bucurie la care participă şi trupul. Dacă vă închipuiţi că vă vorbim din cărţi toate aceste lucruri şi că ne plac vorbele frumoase dar neadevărate, vă înşelaţi. Nu poţi îndemna la bucurie şi la fericire dumnezeiască pe cineva, dacă nu ai trăit şi tu din harul lui Dumnezeu. Şi nu poţi vorbi despre viaţa Bisericii dacă nu tresalţi duhovniceşte în ea. Nu aş fi avut habar de taina Bisericii dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat să înţelegem şi să trăim prezenţa lui Dumnezeu în Biserica Sa şi relaţia noastră cu Sfinţii.

Căci ce înseamnă pentru un ortodox să fie desăvârşit decât să fie Sfânt? Iar sfinţenia nu ţine numai de mănăstire sau numai de preoţi, ci sfinţenia este o realitate pentru toţi, o realitate pe care o pot trăi toţi creştinii ortodocşi, pentru că sfinţenia este atmosfera normală, fundamentală a Bisericii. Păi nu este Biserica una, nu e sfântă, nu e sobornicească, pe temelia Sinoadelor Ecumenice şi apostolică, adică vine de la Apostoli? În Biserică sfinţenia este la ea acasă, numai păcatul este cel mai impropriu lucru din Biserică şi de care Biserica îi spală mereu pe credincioşii Domnului.

Deci, dacă vrem să intrăm în viaţa cu Dumnezeu trebuie să intrăm pe uşa poruncilor Lui pentru ca să devenim ca El. Tânărul împlinise poruncile. Domnul enumeră 5 porunci din Decalog şi o poruncă din Legea extinsă: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi [Cf. Lev. 19, 18, apud. ed. BOR 1988]. Porunca iubirii din Levitic e o frântură de text printre alte prescripţii, căreia puteai să nu îi dai prea mare valoare. În Vechiul Testament sunt atât de multe prescripţii… şi totuşi Hristos Dumnezeu vorbeşte despre una care nu avea prea mare reperabilitate la prima vedere.

Dacă iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi nu vrei să îl ucizi, pentru că dacă ai vrea să îl ucizi ai vrea să te sinucizi şi tu însuţi. Dacă îţi iubeşti şi îţi respecţi copilul tău, pe nepoţii tăi, pe rudele tale, pe vecinii tăi, pe tot omul, nu vrei să abuzezi sexual de ei. Crima şi desfrâul sunt ireconciliabile cu iubirea. Dacă iubeşti pe cineva nu îl furi. Dacă iubeşti pe cineva nu vrei să câştigi un proces prin mărturie strâmbă, falsă. Dacă îţi iubeşti părinţii şi bunicii şi rudele şi soţia nu vrei să le ei gâtul cu toporul sau să îi otrăveşti.

Iubirea e împlinirea Legii, pentru că îl învață pe om să se comportă faţă de sine şi faţă de alţii în cele mai juste proporţii. Iubirea ştie să protejeze, să asculte, să se milostivească, să ierte, să renunţe la ceea ce desparte, ştie să impună respect şi veneraţie. Iubirea ştie să te înveţe. Iubirea ştie ce îţi lipseşte şi ce lipseşte multora şi astupă neputinţele, le acoperă.

Averea, când devine o pereche de cătuşe pentru sufletul tău, când devine o boală de piele care nu te lasă să dormi, când te transformă într-un monstru este o calamitate. Şi este o calamitate nu în sine ci în modul în care tu te raportezi la ea. Nu bogăţia e de vină că noi am ajuns nişte monştri fără inimă ci dorinţa noastră nestăpânită după avere, orgoliul şi nemilostivirea noastră! Ca să fii desăvârşit, ca să fii propriu desăvârşirii, ca să respiri aerul Bisericii, adică sfinţenia, trebuie să renunţi la ceea ce te acoperă cu blam. Trebuie să renunţi la averea urâtă a patimilor.

Averea patimilor este cea condamnată în această situaţie! Ca să fii desăvârşit trebuie să îţi vinzi patimile, să le dai înapoi demonilor patimile, adică să renunţi la ele şi să cumperi sărăcia duhovnicească a inimii curate, simple, ca să trăieşti ca Avraam şi ca Iov în mijlocul bogăţiilor de tot felul şi să nu te mai atingă plăcerea de ele.

A avea bunurile necesare vieţii zilnice e una dar a crăpa de ciudă că nu ai tot ce e nou pe piaţă se numeşte altcumva. Dacă în sens direct, literal, în Mt. 19, 21, vinderea averilor înseamnă deposedarea noastră prin milostenie de ceea ce avem, în sens duhovnicesc, intim, vinderea averii săracilor înseamnă a vinde, a da înapoi săracilor demoni patimile ce le avem, adică a lăsa lor patimile, pentru ca să mergem să facem voia Domnului. Renunţarea la averi nu face decât să continue lepădările de Satana ale Botezului. Ne depărtăm de toată infatuarea demonilor, de toată trufia vieţii, de toată lauda şi închipuirea de sine.

Renunţarea la patimi este adevărata comoară şi pe ea o trăim în cerul inimii şi o vom trăi şi veşnic, în Împărăţia lui Dumnezeu. Cine nu se deposedează de la sine de prostie, de infatuare, de nesimţire, de bădărănie, de invidie, de plăcerea trucată, nesăţioasă de a avea posesiuni în mod egoist, de tot păcatul într-un cuvânt, mai grosier sau mai fin, rămâne în tristeţea lui, în marasmul de care tot ne plângem.

Tânărul bogat, într-o înţelegere duhovnicească, fiind o expresie a minţii noastre care se crede bogată şi deşteaptă, atunci când e pusă în faţa sărăciei duhovniceşti, a simplităţii gândurilor, a sfinţeniei, pleacă întristată foarte, pentru că are multe avuţii puerile, adică o mare încredere despre ea însăşi. Tocmai de aceea am pus în titlul predicii de astăzi sintagma oximoronică „bogat sărac”, pentru că bogatul nostru era sărac la cele cu adevărat bune, deşi în aparenţă era bogat foarte şi împlinitor al Legii.

Discuţia cu tânărul bogat sărac se încheie mai înainte ca să înceapă cu adevărat. În urma ei, Domnul vorbeşte despre greutatea pe care o trăiesc bogaţii în păcate vizavi de intrarea lor în Împărăţia Cerurilor [cf. v. 23]. V. 24, interpretat conform mai multor manuscrise, ridică greutatea translării lui cămilă/camilă şi a expresiei urechile acului. Fără a intra în detalii asupra contextului hermeneutic, ed. BOR 2001 a ÎPS Bartolomeu a Clujului alege varianta imposibilului grandios, a cămilei care nu poate intra niciodată prin urechile unui ac de cusut.

Omul păcătos e un om gonflabil la suflet. El are trupul mic şi cu sufletul se crede duhul lui Alladin, care zboară mai presus de un dumnezeu pe care şi-l închipuie el şi în capul căruia tot ce zboară se şi mănâncă. De aceea şi Sfântul Solomon scria în Ecclesiast:” Graiurile gurii celui înţelept sunt har, iar buzele celui nebun îl doboară. Începutul cuvintelor gurii lui este prostia, iar sfârşitul graiului lui nebunie curată. Nebunul sporeşte vorbele…” [Eccl. 10, 12-14, cf. ed. BOR 1988]. Sporim vorbele când ne prezentăm altcineva decât suntem sau atunci apărăm minciuna în faţa adevărului.

E imposibil să se întâmple imposibilul, ne spune v. 25. Sfinţii Apostoli se miră, spune ed. BOR 2001, când aud aceste vorbe ale Domnului despre bogaţi. Sfântul Clement Alexandrinul scria despre această temă, despre bogaţii care se mântuiesc, în secolul al 2-lea d. Hr. Tema bogăţiei a fost amplu discutată de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi de fiecare dată s-a precizat că alipirea de bogăţii şi nedreptatea lipsei de milostenie trebuie eradicate din viaţa noastră.

Cine poate să se mântuiască, indiferent dacă are sau nu proprietăţi multiple? Hristos Dumnezeu, în ultimul verset al pericopei evanghelice de astăzi, nu ne spune că imposibilul este imposibil, ci că imposibilul nostru e posibil la Dumnezeu. Cine poate să se sfinţească? Tot omul poate să se sfinţească şi să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu. Cum aşa?! Pentru că Dumnezeu, dacă ne punem încrederea numai în El, ne arată în fiinţa şi în viaţa noastră că imposibilul nostru devine posibil cu El. Imposibilul, incredibilul, neaşteptatul uman devine o pradoxală minune cu Dumnezeu.

Noi gândim mai mereu liniar sau fracturist pentru că nu putem să vedem în taina providenţierii noastre de către Dumnezeu sau în viitorul nostru. Noi gândim prin excluderi şi nu prea avem geniul să îmbinăm mai multe incredibiluri la un loc. Ni se pare anacronic, paradoxal, să ne lăţim mintea, să ne-o luminăm, ca să cuprindem mai mult, ci ne permitem luxul malefic de a ne îngusta capacităţile de înţelegere ale vieţii noastre cu Dumnezeu şi în faţa lui Dumnezeu.

Dacă Îl trăim pe Dumnezeu ca fiind sus şi noi jos şi între noi există doar apă de ploaie, unde TV şi de telefonie mobilă şi deloc har, lumină dumnezeiască, discuţia despre Dumnezeu e un căscat continuu.

Dacă Îl trăim pe Dumnezeu numai din cărţi şi pentru ca să scriem cărţi senzaţionale, din vise şi din pase magnetice, din rememorări transmigraţionale, dacă Îl vedem prin ochi eretici, păgâni sau oculţi, Dumnezeu e un subiect de presă, un subiect vandabil atât la colţ de stradă cât şi în mediile academice, e subiect ce stârneşte vii polemici sterile şi în rest, te lasă cu burta goală.

Dacă Dumnezeu e trăit ca singura, unica şi reala prezenţă care umple toate şi ne umple, ca fii ai Bisericii una şi veşnice, ai Bisericii Ortodoxe, dacă trăim în Biserica Sfinţilor şi cu Sfinţii, dacă El ne luminează din noi şi luminează în mod real pe tot omul care vine în lume şi se apropie de Sine, numai atunci discuţia despre Dumnezeu şi relaţia cu El este una reală.

Noi nu credităm orice fel de experienţă religioasă. Nu credem în experienţe religioase veridice şi mântuitoare în afara Bisericii Ortodoxe, nu avem Sfinţi fără viaţă sfântă, nu avem ideea că putem fi Sfinţi fără împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi fără ca să simţim asta cu toată fiinţa noastră…

După cum ştiţi credinţa ortodoxă nu se epuizează în predici ci ea este un fapt experiabil, mereu experiabil şi niciodată epuizabil. Taina Bisericii nu se epuizează în timp ci ea umple timpul şi spaţiul, umple orice fiinţă şi lucru. Taina Bisericii nu este ceva abscons, nu este ceva lugubru, nu este ceva destinat elitelor sau doar babelor. Taina Bisericii constă în harul Treimii care ne inundă pe toţi fiii Bisericii şi care este singura noastră realitate care ne face creştini, care ne întăreşte în sfinţenie şi care ne desăvârşeşte prin asceza noastră şi prin împlinirea poruncilor Domnului.

Am sfinţit de curând casa unei mătuşi a noastre în absenţa ei dar la rugămintea ei. Eu am fost singur în casă, am făcut slujba de la cap la coadă, m-am rugat ca harul lui Dumnezeu să se pogoare în casa ei şi să o schimbe cu totul. Ea era la muncă, cât timp eu i-am sfinţit casa. Singurele semne vizibile la venirea ei acasă au fost crucile cu ulei sfinţit de pe pereţi, Sfânta Agheasmă pe care i-am făcut-o într-un vas şi mirosul de busuioc din mănunchiul de busuioc cu care i-am sfinţit casa. Însă, mi-a spus la telefon, că de pe holul etajului a simţit acel ceva care nu era înainte şi care spunea că îl simţise şi în camera mea plină de cărţi.

Harul lui Dumnezeu nu se simte dacă nu ai fiinţa pregătită de ceva, adică de fapte bune. Mătuşa mea, deşi nu prea dusă la Biserică, a dat multe milostenii în viaţa ei şi s-a rugat cum a ştiut ea în toate suferinţele, prea multe, din viaţa ei, lucru care a pregătit-o să simtă harul lui Dumnezeu. Inima trebuie să fie smerită şi doritoare de adevăr ca să perceapă ploia de pe lână a harului.

După vreo lună-două de la evenimentul acesta, pe 15 august, pentru prima dată în viaţa ei şi la ziua ei patronimică, Prea Curata Stăpână a învrednicit-o să o spovedesc de toate păcatele ei şi să o împărtăşesc a doua zi. Nu am dus nicio muncă de lămurire cu ea ca să facă acest lucru. Nu am evanghelizat-o şi nici stresat-o cu predici. Eu nu prea agasez cu predici în particular pe nimeni. A agasa pe cineva cu textele Scripturii şi a crede că asta este evanghelizare e o mare eroare. Evanghelizarea cu forţa se numeşte orgoliu şi nu faptă bună.

Pe ea a învăţat-o binele harul lui Dumnezeu, harul a chemat-o la linişte, harul i s-a arătat ca bucurie, ca linişte, ca odihnă, în mijlocul nevoinţelor şi al milosteniilor sale şi tot el i-a provocat lacrimi când am împărtăşit-o pentru prima dată după 50 de ani de zile de viaţă. Eu am asistat la bucuriile imposibile la oameni dar posibile la Dumnezeu, pe care El le face în taină, foarte tainic. Dumnezeu nu ţipă în piaţă la megafon ca să crezi în El, ci El Însuşi Se apropie de noi, de fiecare în parte şi ne vorbeşte prin harul pe care îl lăsăm să între în noi prin faptele noastre bune, iubitoare, milostive. Cum să intre harul, delicateţea prin excelenţă într-o inimă de mârlan, într-o inimă grosieră, tare ca stânca?

Dumnezeu vorbeşte, vorbeşte cu putere, dar numai celor care se pleacă cu cutremur şi cu dragoste în faţa Sa, nu chiparoşilor şi cactuşilor care se cred geniile lumii! Dacă încercam cu evanghelizarea, dacă încercam în forţă să fac ceva nu aş fi putut să îi dau posibilitatea să experieze gustul vieţii duhovniceşti. În casă, pentru cineva rătutit de păcat, ar fi mirosit numai a busuioc de popă. Pentru ea a mirosit a ceva din eternitate, a ceva care nu are nimic de-a face cu şarlatania sau impostura, pentru ea a mirosit a mireasma vieţii veşnice. Şi nu a mirosit o zi, o săptămână, sau o lună, ci miroase continuu, şi acum şi mai mult. Astăzi m-am trezit în sunetul telefonului ei ca să îmi mulţumească că se simte şi mai bine după ce am împărtăşit-o.

Şi aceasta, pentru că e cu neputinţă la oameni să gândească despre schimbările de suflet şi de situaţie pe care ni le rezervă Dumnezeu. Frumosul, măreţia schimbărilor din viaţa oamenilor ne vorbeşte despre măreţia insondabilă a vieţii lui Dumnezeu şi despre relaţiile Sale paradoxal de simple şi de adânci cu oamenii.

Să nu vă fie teamă de imposibilul care pare să existe în fiinţa şi în viaţa dv.! Să nu daţi loc imposibilului grijii şi al descurajării în viaţa dv., ci să staţi tari, fiind întăriţi pe piatra credinţei noastre, Care este Hristos Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, a Căruia este stăpânirea şi puterea şi slava, împreună cu Preasfântul şi veşnicul Său Părinte şi cu Preasfântul şi de viaţă făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian

CV-ul ÎPS Dr. Teodosie al Tomisului

Leave a comment

NUME: PETRESCU
PRENUME: TEODOSIE

FUNCŢIA: Arhiepiscop al Tomisului (2001) şi Decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă-Constanţa (2002)
DATA NAŞTERII: 12. 12. 1955
LOCUL NAŞTERII: Loc. Vatra Dornei, jud. Suceava.

STUDII:

  • 1992-1993- Bursă de Studii în Anglia la Universitatea din Birmingham,
  • 1976-1980 – Facultatea de Teologie din Bucureşti,
  • 1970-1875 – Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ,
  • 1962-1970 – Şcoala Generală din Dorna Arini.

TITLURI ŞTIINŢIFICE:

  • Doctor în Teologie din iulie 1999,
  • Profesor Universitar din aprilie 2002.
  • Doctor în muzică din decembrie 2005

TITLURI ŞI DISTINCŢII:

  • decembrie 2002 – „Steaua României în Grad de Cavaler”,
  • noiembrie 2003 – Membru corespondent al „Academiei Oamenilor de Ştiinţă”

ORGANIZAREA ŞI PARTICIPAREA LA CONGRESE ŞI SIMPOZIOANE INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALE:

  • Cernăuţi, Ucraina, iulie, 1994 – „Biserica Neamului, factor de păstrare a limbii şi spiritualităţii pentru românii din afara graniţelor ţării”;
  • Boian, Ucraina, iulie, 1994 – „Tradiţii comune româneşti în Bucovina de Nord şi cea de Sud, expresie a unităţii de credinţă şi de simţiri”;
  • New York, S.U.A., februarie, 1995 – „Biserica, sprijin moral şi factor de redresare pentru cei aflaţi în penitenciare”;
  • Atena, Grecia, februarie, 1996 – „Ortodoxia în contextul relaţiilor româno-elene în sec. XV-XIX”;
  • Stocholm, Suedia, septembrie, 1996 – „Dialogul între confesiuni, împărtăşirea învăţăturilor lui Hristos spre o posibilă comuniune”;
  • Oslo, Norvegia, septembrie, 1996 – „Tradiţiile româneşti – haină a spiritualităţii ortodoxe naţionale”;
  • Roma, Italia, februarie, 1998 – „Înţelegerea între culte prin împreuna lucrare în opera samariteană”;
  • Sofia, Bulgaria, iunie, 1998 – „Biserica Ortodoxă, haină spirituală comună a celor două popoare şi stâlp de rezistenţă în apărarea credinţei şi fiinţei celor două naţiuni”;
  • Roma, Italia, august, 2000 – „Ortodoxia în dialog cu catolicismul având ca punte de legătură rugăciunea”;
  • Torino, Italia, ianuarie, 2001 – „Rugăciunea comună între Biserici, modalitate de cunoaştere şi apropiere”;
  • Santa-Fe, S.U.A., august, 2001 – „Persecuţiile şi triumful credinţei în timpul perioadei totalitare”;
  • Turcia, Istanbul, august 2002 – „Sfinţii Martiri Brâncoveni,Constantin Vodă cu cei patru fiii ai săi ”;
  • Bulgaria, Sofia, 11 mai 2003 – „Bisericile ortodoxe surori şi Uniune Europeană” (ca reprezentant al Patriarhie Române în cadrul unei conferinţe organizate cu ocazia împlinirii a 50 de ani de Patriarhat bulgar);
  • Grecia, Olimpia 13 august 2003 – „Maica Domnului în spiritualitatea Răsăriteană”;
  • Turcia, Istanbul, 22 octombrie 2003 – „330 de ani de la naşterea Domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir”;
  • Constanţa, România, 19 noiembrie 2004, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative – „Drepturile omului şi protecţia lor juridică”;
  • Constanţa, România, 26 noiembrie 2004, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative – „Resurse umane în Administraţia publică”;
  • Spania, Barcelona, 23 ianuarie 2004, – „Unitatea creştină şi unitatea Euharistică”;
  • Cipru, Larnaca, 28 ianuarie 2004, – „Începuturile creştine în Europa Răsăriteană”;
  • Constanţa, România, 23 mai 2005, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative– „Libertăţile fundamentale ale oamenilor şi protecţia lor juridică”;
  • Bari, Italia, 25 octombrie 2005, – „Memoria martirilor în Biserica Ortodoxă”,
  • Lisabona, Portugalia, 16 martie 2006, – „Rugăciunea – cale spre Înviere” (conferinţă în cadrul întâlnirii cu membri comunităţii Ortodoxe);
  • Elveţia, Zurich, 13 aprilie 2006, – „Necesitatea intensificării dialogului între bisericile creştine” (conferinţă);
  • Balcic, Bulgaria, 15 mai 2006, – „Rugăciunea în muzica religioasă” (conferinţă în cadrul unui festival internaţional de artă corală);
  • Constanţa, România, 8 iunie 2006, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative– „Libertatea de expresie şi libertatea religioasă”;
  • Constanţa, România, 4 iulie 2006, Facultatea de Teologie– „Ortodoxia românească şi mişcarea ecumenică. 45 de ani de la intrarea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (bilanţ şi perspective)”;
  • Constanţa, România, 10 octombrie 2006, Facultatea de Teologie – „Conceptul de libertate în lumina Sfintelor Scripturi”;
  • Constanţa, România, 30 mai 2007, Facultatea de Teologie – „Religia şi Dreptul şi impactul lor asupra societăţii umane”;
  • Constanţa, România, 31 mai 2007, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative– „Cetăţenia europeană şi Cetăţenia naţională”;
  • Constanţa, România, 29 octombrie 2007, Facultatea de Teologie – „Hristos – lumina lumii. Unitatea bisericilor şi a Europei din perspectiva învăţăturii palamite despre vedrea lumii necreate. Premise ale unei viziuni ortodoxe despre ecumenism”;
  • Constanţa, România, 27 noiembrie 2007, Facultatea de Teologie – „Religiile monoteiste şi rolul lor în societatea zilelor noastre”;
  • Constanţa, România, 28 noiembrie 2007, Facultatea de Teologie– „Misiunea Bisericii pe teritoriul ţării noastre în primele secole”;
  • Constanţa, România, 20 mai 2008, Facultatea de Teologie – „Aspectele cuvântului revelat şi importanţa acestuia în viaţa credincioşilor în mileniul III”;
  • Constanţa, România, 2 iulie 2008, Facultatea de Teologie – „Biserică şi misiune în contextul interculturalităţii”;
  • Constanţa, România, 3 iulie 2008, Facultatea de Teologie– „Regimul juridic al Religiilor monoteiste din Uniunea Europeană”;
  • Constanţa, România, 4 iulie 2008, Facultatea de Teologie – „Dreptul european şi Dreptul naţional”

MEMBRU ÎN COLEGIUL DE REDACŢIE AL PUBLICAŢIILOR:

  • Analele Universităţii Ovidius, seria: Teologie, Categoria D CNCSIS;
  • Revista de Teologie „Sfântul Andrei”(a Facultăţii de Teologie, din cadrul Universităţii Ovidius, Constanţa);
  • Revista Dionysiana, a Centrului de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creştină şi islamică)(CRM)

ACTIVITATE PROFESIONALĂ:

  • Noiembrie 1982, a fost încadrat cântăreţ bisericesc la paraclisul patriarhal Antim (după ce a cântat în corul studenţilor),
  • 1 octombrie 1986, s-a titularizat prin concurs pe postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, secţia Practică.
  • În anul 1977 a fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, din judeţul Prahova.
  • 6 decembrie 1990, a fost tuns în monahism primind numele de TEODOSIE.
  • La 24 februarie 1991, a fost hirotonit Ieromonah, având ca sarcină activitatea de asistenţă religioasă şi misiune caritabilă la spitale, azile şi casele de copii din Bucureşti.
  • În şedinţa din 22 martie 1994, Sfântul Sinod l-a ridicat la treapta Arhierieu, cu acordarea prealabilă a rangului de Arhimandrit şi a aprobat alegerea în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titulatura de Snagoveanul. Hirotonia în Arhiereu s-a săvârşit în ziua de 3 aprilie 1994, în biserica Sf. Spiridon Nou din Bucureşti, paraclis patriarhal.
  • Pe data de 21 februarie 2001, Vrednicul de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, a convocat la Bucureşti, Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii noului Arhiepiscop al Tomisului. În urma votului membrilor Consiliului Electoral Bisericesc, Episcopul Teodosie Petrescu a fost ales pentru scaunul Arhiepiscopal de la Tomis.
  • La 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, a avut loc Intronizarea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
  • Din 17 septembrie 2002, a fost ales Decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Ovidius”, Constanţa, fiind reales în 2004 şi 2008.

ACTIVITATEA PASTORAL-MISIONARĂ:

  • Până în 1994 a susţinut peste 50 de predici la Catedrala Patriarhală.
  • Cu binecuvântarea Vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST a prezidat examenele de capacitate preoţească, examenele de definitivare şi promovare, la care a susţinut prelegeri între anii 1994-2000.
  • Cu binecuvântarea Vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, s-a implicat în înfiinţarea şi organizarea unei şcoli de cântăreţi bisericeşti la Seminarul Teologic Bucureşti şi a patru noi Seminarii Teologice, respectiv cele de la Mânăstirile Căldăruşani, Cernica, Pasărea precum şi cel de la Giurgiu.
  • A organizat concerte publice cu corurile celor cinci seminarii teologice şi al şcolii de cântăreţi din eparhie, la Sala Palatului, Sala Radio, Sala Teatrului de Operetă, unele fiind transmise în direct.
  • Ca Episcop Vicar a participat la peste 200 lecţii deschise de religie la licee şi şcoli generale, precum şi la zeci de ore la Seminariile Teologice de la Bucureşti şi Giurgiu.
  • A participat la întruniri cu organizaţiile de tineret, la multe dintre ele a ţinut şi cuvânt de învăţătură.
  • A îndrumat personal peste 30 de fundaţii şi asociaţii creştine, cu scopuri de binefacere.
  • A participat cu slujbe şi cuvinte de învăţătură la peste 100 ceremonii de depunere a jurământului la M.A.N. şi M.I., respectiv în unităţile de Poliţie, Jandarmerie şi Pompieri.
  • A slujit la marile sărbători şi a efectuat vizite pastorale repetate la penitenciarele din eparhie, precum şi slujbe şi vizite pastorale la spitale, azile, case de copii.
  • În ajunul praznicelor împărăteşti şi al sărbătorilor sfinţilor, precum şi sâmbăta a oficiat peste 500 de slujbe de priveghere în parohiile din eparhie, prilej şi de catehizare a credincioşilor.
  • Ca ierarh a sfinţit peste 530 de şcoli, licee şi alte instituţii, iar aproximativ 100 de şcoli au primit protectori sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.
  • A prezidat peste 80 de conferinţe preoţeşti misionare şi peste 20 de conferinţe administrative protopopeşti.
  • A acordat nenumărate interviuri la televiziune sau radio, atât în cadrul emisiunilor religioase cât şi în cele de ştiri, de cultură sau sociale.
  • Cu binecuvântarea Vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, a sfinţit peste 150 noi locuri de biserică, supraveghind şi lucrările de construcţie aferente. S-au realizat aproape toate, încununând munca enoriaşilor prin sfinţirea noilor lăcaşuri.
  • Au fost consolidate şi restaurate peste 300 de lăcaşuri de cult în cadrul Eparhiei.
  • În numele Vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST, a înfiinţat aproximativ 135 capele în aşezăminte militare, spitaliceşti, orfelinate, case de bătrâni şi penitenciare.
  • Au fost reactivate 8 mânăstiri şi schituri şi au fost înfiinţate 5 aşezăminte monahale noi.
  • A fost delegat în activităţi pastorale în străinătate, respectiv S.U.A. – 1995; Suedia şi Norvegia – 197; Paris – 1998; Italia – 2000 şi de mai multe ori în Bulgaria.
  • A susţinut de asemenea o serie de conferinţe şi cuvântări pastorale, după cum urmează:Ca Arhiepiscop al Tomisului, încă din primele zile ale arhipăstoriei, a slujit la Penitenciarul din Poarta Albă, a întreprins vizite pastorale în parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, inclusiv în localităţile din Deltă, apropiindu-se astfel de credincioşii dobrogeni.
    • – 5 la Aula Universităţii din Bucureşti,
    • 10 la Sala Dalles,
    • o întâlnire cu tinerii la Catedrala din Sibiu,
    • 5 conferinţe la Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucureşti,
    • peste 100 de conferinţe şi cuvântări pastorale la numeroase licee.
  • În cursul anului 2001, a onorat şi în acelaşi timp a fost onorat prin primirea a numeroase vizite din partea unor distinse personalităţi şi reprezentanţi ai unor prestigioase instituţii, a participat la conferinţe, simpozioane, a organizat pelerinaje.
  • Pe data de 26 iulie 2001 a condus o amplă procesiune în cinstea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, prima procesiune de amploare care a avut loc în oraşul Constanţa în ultimul secol, reactualizând vechea tradiţie a legăturii dintre popor şi harul lui Dumnezeu, prezent în sfintele moaşte.
  • Duminică 21 octombrie 2001, Racla cu Brâul Maicii Domnului a fost adusă în Eparhia Tomisului. Odată cu sosirea în Constanţa, România a fost încinsă, aşa cum s-a afirmat, cu Brâul Maicii Domnului. Pentru prima dată în istoria religioasă a Dobrogei numărul celor are au întâmpinat procesiunea a depăşit o sută de mii de credincioşi. Rugăciunile şi prezenţa Sfintei Racle la Constanţa, au făcut posibil ca pentru două zile oraşul, considerat economic, să devină un oraş religios. Cu această ocazie, peste un milion de creştini veniţi din întreaga ţară, au sărutat Brâul Maicii Domnului.
  • La data de 29 noiembrie 2001, a condus o procesiune cu moaştele Sfântului Epictet şi Astion începând de la Izvorul lui Eminescu, situat la aproximativ 1 km de Peştera Sfântului Apostol Andrei şi finalizată la Aşezământul Monahal al Întâiului chemat la apostolie.
  • În anul 2001 a înfiinţat Seminarul Teologic “Dionisie Exiguul” şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Gherontie Nicolau”.
  • Se ocupă în mod direct de studenţii secţiilor de teologie din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Constanţa, supraveghind procesul de învăţământ şi îndrumând activitatea lor profesional-misionară.

ACTIVITATEA SOCIAL-CARITATIVĂ:

  • Încă de pe vremea când era Arhiereu vicar în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, Înaltpreasfinţia Sa Teodosie a fost preocupat intens de semenii care au nevoie de ajutor, iniţiind o serie de programe, multe dintre aceste aflate şi astăzi în desfăşurare.
  • Imediat după sosirea sa în Dobrogea a organizat, pentru prima dată în cadrul Eparhiei Tomitane, Departamentul Social, care are ca principal scop îmbunătăţirea vieţii nevoiaşilor.
  • A înfiinţat nouă cantine sociale dispuse în întreaga eparhie. Acestea sunt destinate copiilor de vârstă şcolară şi sunt incluse într-un amplu program de prevenire a abandonului şcolar.
  • S-a implicat în ajutorarea persoanelor aflate în instituţiile statului prin acordarea de ajutoare materiale şi sprijin moral.
  • Veghează îndeaproape colaborarea cu ONG-urile din Constanţa, iniţiind acţiuni caritabile comune.

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ:

  • 6 lucrări personale,
  • peste 50 de articole în reviste de specialitate,
  • peste 600 de articole în ziare şi cotidiene.

CĂRŢI INDIVIDUALE:

  • Petrescu, Macedon, Teză de Doctorat: Cartea Psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a Bisericii, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2001, 450 p.
  • Petrescu, Macedon, Mărturii ale vieţii creştine dobrogene, Editura „Arhiepiscopiei Tomisului”, 2004, 180p.
  • Petrescu, Macedon, Muzica Vechiului Testament, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2001, 112p.
  • Petrescu, Macedon, Viaţa iudeilor oglindită în Psaltirea lui David, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2001,106 p.
  • Petrescu, Macedon, Psaltirea cu explicaţii şi adnotări asupra termenilor biblici, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2001,203 p.
  • Petrescu, Macedon, Psaltirea ilustrată, „Ovidius” University Press, Constanţa, 2002,430p.
  • Petrescu, Macedon, Sfânta Scriptură în muzică, „Ovidius” University Press, Constanţa,
  • Petrescu, Macedon, Cuvinte de învăţătură, Editura „Arhiepiscopiei Tomisului”, Constanţa

STUDII ŞI ARTICOLE ÎN PERIODICE DE SPECIALITATE:

STUDII TEOLOGICE

  • Petrescu, Macedon, Idei moral-sociale în scrierile profeţilor mari ai Vechiului Testament, în revista „Studii teologice”, Bucureşti, anul XXXVI nr. 1-2/1984, p. 103-109-
  • Petrescu, Macedon, Despre rugăciune în Cartea Psalmilor, în Revista „Studii Teologice”, Bucureşti, an XXXVI, 9-10/1984, p. 666-672;
  • Petrescu, Macedon, Sărbătoarea Hramului Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, în Revista „Studii Teologice”, Bucureşti, an XXXVI, nr. 1-2/1984, p. 105-106;

GLASUL BISERICII

  • Petrescu, Macedon,” Hristos a Înviat!”, în Glasul Bisericii, an LVII nr. 1-4/2001, p. 16;

CANDELA MOLDOVEI:

  • Petrescu, Macedon, Despre post, în „Candela Moldovei”, Iaşi, Editura Trinitas, an IX, 7-8, 2000, p. 30-32;
  • Petrescu, Macedon, Rugăciunea, cale spre Viaţă, în „Candela Moldovei”, Iaşi, Editura Trinitas, an IX, 2000 nr. 9-10, p. 17-19;
  • Petrescu, Macedon, Brâul Maicii Domnului la Tulcea şi Constanţa, în Revista „Candela Moldovei”, Iaşi, Editura Trinitas, an X, 10-11, p. 22;

REVISTA MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI SUCEVEI:

  • Petrescu, Macedon, Creaţia şi Providenţa în Cartea Psalmilor, în Revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, Iaşi, an. LXII, nr. 3/1986, p. 76-82;
  • Petrescu, Macedon, Să nu ucizi!- Studiu exegetic, în Revista Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, an LXII, nr. 5/1986, p. 61-67;

ALMANAH BISERICESC:

  • Petrescu, Macedon, Înaltă şi sfântă sărbătoare a Bisericii Ortodoxe Române a Părintelui Patriarh Teoctist, Almanah Bisericesc, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor 1997, p. 11

CRONICA ROMANULUI:

  • Petrescu, Macedon, Sărbătoarea Naşterii Domnului, în „Cronica Romanului”, noiembrie 2001, nr.4, p. 5-6;
  • Petrescu, Macedon, Sfântul Vasile, model de urmat în milostenie, în „Cronica Romanului”, an II, nr.4 p.

PREDA’S:

  • Petrescu, Macedon, Sfântul Apostol Andrei, în revista* PREDA’S*, mai 2005 ,p.68-72

TEMPI DI UNITA:

  • Petrescu, Macedon, La testimonianza dei santi martiri nella chiesa ortodossa, în publicaţia TEMPI DI UNITA,nr 5, februarie 2006, p 16-18

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI:

  • Petrescu, Macedon, Pacea-supremă aspiraţie, în revista de teologie SFÂNTUL APOSTOL ANDREI,Anul VI, 2002, nr 1-2
  • Petrescu, Macedon, Schytia Minor şi ierarhii săi tomitani din secolele IV-VI, în revista de teologie SFÂNTUL APOSTOL ANDREI,Anul VII,2003,nr 1-2

ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA:

  • Petrescu, Macedon, Instrumente muzicale din timpul Vechiului Testament, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Teologie, Nr1/2004, p.7-38
  • Petrescu, Macedon, Dreptul la viaţă în Sfânta Scriptură, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Drept şi Ştiinţe Administrative, Nr3/2005,p.59-63
  • Petrescu, Macedon, Muzica şi Religia, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Teologie, Nr1/ 2005, p.7-34
  • Petrescu, Macedon, Justiţia divină în timpul Vechiului Testament, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Teologie, Nr1/2006, p. 7-41
  • Petrescu, Macedon, Libertatea de expresie şi libertatea religioasă, libertăţi fundamentale ale persoanei umane, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Drept şi Ştiinţe Administrative, Nr1/2006, p.26-29
  • Petrescu, Macedon, Egalitatea-binecuvântare sau blestem, în ANALELE UNIVERSITĂŢII OVIDIUS CONSTANŢA, seria Teologie, Nr1/2007 p.7-20

SCIENCE AND ORTHODOXY, A NECESSARY DIALOGUE:

  • Petrescu, Macedon, Science and religion-Conflict or Convergence, în Science and Orthodoxy, a Necessary Dialogue, Seria Ştiinţa şi Religie, Editura Curtea Veche, Bucharest 2006, p.169-184

OMAGIU PROFESORULUI .V.DURĂ LA 60 DE ANI:

  • Petrescu, Macedon, Materia, mediu de manifestare e harului, în Omagiu Profesorului Nicolae.V.Dură la 60 de ani, Editura Arhiepiscopiei Tomisului,2006, p.147-149

ACTUALITATEA ORTODOXĂ, SUPLIMENT LUNAR AL ZIARULUI ZIUA DE CONSTANŢA:

  • Petrescu, Macedon, Cuvânt către credincioşii tomitani, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul I, Nr.2, 20-21 octombrie 2002, p.2;
  • Petrescu, Macedon, Privind dincolo de timp, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul I, Nr.3, 30 noiembrie 2001, p.2;
  • Petrescu, Macedon, Pastorala I.P.S. la Naşterea Domnului, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul I, Nr.4, 22 decembrie 2001, p.2;
  • Petrescu, Macedon, Cuvânt la Început de an, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul II, Nr.5, p.2;
  • Petrescu, Macedon, Calea, Adevărul şi viaţa, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul II, Nr.6, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Psalmii în viaţa bisericească, Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul I, Nr.3, 30 noiembrie 2001, p.3;
  • Petrescu, Macedon, Smerenia şi foloasele acestei; în Suplimentul lunar “Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, Anul II, Nr.6, p.3;
  • Petrescu, Macedon, Ortodoxia, calea dreptei credinţe, în Suplimentul lunar Actualitatea Ortodoxă” al Cotidianului “Ziua de Constanţa”, anul I, Nr.3, 30 noiembrie 2001;

ANUAR AL ARHIVELOR MUNICIPIULUI BUCUREŞTI:

  • Petrescu, Macedon, Locaşuri de cult din Bucureşti mărturisiri ale spiritualităţii ortodoxe şi ale culturii româneşti (secolele XVII-XIX), în Anuar al Arhivelor I Municipiului Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti 1997, p. 13;
  • Petrescu, Macedon, Catedrala Patriarhiei Române-monument istoric şi aşezământ de cultură şi spiritualitate ortodoxă (secolele XVIII-XIX), în Anuar al Arhivelor II Municipiului Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti 1997, p.27;

GÂNDIREA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ:

  • Petrescu, Macedon, Privind dincolo de anul 2000, în „Gândirea Militară Românească”, an. X, p.11;

OBSERVATOR DE CONSTANŢA:

  • Petrescu, Macedon, “Şi cuvântul trup S-a făcut… în „Observator de Constanţa”, Anul V, Nr.1285, 22-23 decembrie 2001, p.4;
  • Petrescu, Macedon, Sfânta Liturghie cale spre mântuire, cotidianul “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1304, 12-13 ianuarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Harul, credinţa şi faptele bune, cotidianul ”Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1310, 19-20 ianuarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Întâia Episcopie şi Episcopul Bretanion, “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1316, 26-27 ianuarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Întâmpinarea Domnului, “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1322, 2-3 februarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Dumnezeu şi lumea, “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1328, 9-10 februarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Model de mărturisire a credinţei – Sfântul Sfinţit Mare Mucenic Haralambie, “Observator de Constanţa”, Anul VI, Nr.1334, 16-17 februarie 2002, p.1;
  • Petrescu, Macedon, Cum să ne apropiem de Împărăţia cerurilor, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1610, 18-19 ianuarie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Comuniune în rugăciune, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 616, 25-26 ianuarie 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfinţii Trei Ierarhi, luminători ai Ortodoxiei, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr.650, 1-2 februarie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Rolul valorilor creştine în societatea actuală, „Observator de Constanţa”, Anul VII. Nr.1.628, 8-9 februarie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Rugăciune – prezenţa continuă a lui Dumnezeu în sufletele noastre, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1.634, 15-16 februarie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Apropierea de Dumnezeu în credinţă şi nădejde, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1640, 22-23 februarie 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Ioan Casian, cel mai mare Sfânt Părinte Dobrogean, „Observator de Constanţa, Anul VII, Nr. 1646, 1-2 martie 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Călătoria duhovnicească a postului, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1652, 8-9 martie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, „Doamne la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice”, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr.1658, 15-16 martie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfinţii Epictet şi Astion în Biserica dobrogeană, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1664, 22-23 martie 2003,p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Intrarea Domnului în Ierusalim, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1688, 19-20 aprilie 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Hristos a Înviat!, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1689, 26-27 aprilie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, La început a fost Cuvântul…, „Observator de Constanţa, Anul VII, Nr.1700, 10-11 mai 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Constanţa – oraş aureolat de spiritualitate, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1706, 17-18 mai 2003, p. 1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr.1712, 24-25 mai 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Spiritualitatea ortodoxă şi omul contemporan, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1718, 31 mai – 1 iunie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Posibilitatea unirii creştine cu Dumnezeu, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1730, 14-15 iunie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Dobrogea, pământ binecuvântat, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1738, 21-22 iunie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon,, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1742, 28-29 iunie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfânta Scriptură – izvor de binecuvântare, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr. 1748, 5-6 iulie 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Sfânta Cruce şi postul adormirii Maicii Domnului, „Observator de Constanţa”, Anul VII, Nr.1772, 2-3 august 2003, p.1-2;
  • Petrescu, Macedon, Săptămâna de rugăciune pentru unitate creştină, „Observator de Constanţa” an VIII,Nr. 1910 24-24 ianuarie2004, pag. 1-2
  • Petrescu, Macedon, Sfântul Ioan Botezătorul, „Observator de Constanţa” an VIII, Nr.1904, 10 -11 ianuarie, 2004 p. 1-2
  • Petrescu, Macedon, Sfântul Antonie cel Mare, „Observator de Constanţa” an VIII, Nr.1926, 17-18 ianuarie, 2004, p. 1-2
  • Petrescu, Macedon, Sfinţii Trei Ierarhi, „Observator de Constanţa” an VIII, Nr.1922, 31 ianuarie – 1 februarie 2004, p. 1-2

Cf. pagina sursă.

1 … 785 786 787 788 789 790